Tânjirea după Dumnezeu
Sufletul meu tânjeşte după Domnul şi cu lacrimi îl caut. Cum aş putea să nu Te caut? Tu m-ai găsit mai întâi şi mi-ai dat desfătarea Sfântului Tău Duh, şi sufletul meu Te-a iubit.
Tu vezi, Doamne, întristarea mea şi lacrimile…
Dacă nu m-ai fi atras prin iubirea Ta, nu Te-aş căuta aşa cum Te caut. Dar Duhul Tău mi-a dat să Te cunosc şi sufletul meu se bucură că Tu eşti Dumnezeul şi Domnul meu şi până la lacrimi tânjesc după Tine. Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caută cu lacrimi.
Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.
In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui. Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.
Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?
O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.
Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.
In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.
Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el. Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu lacrimi”.
Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.
În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu. Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine. O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată. Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.
Îubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?
Te-am supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta bunătate.
Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu. Ce să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt? Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.
Amintirea Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-şi găseşte odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd, şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi noaptea. Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.
Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea Preacuratului Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.
Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie. Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul. Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.
Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.
Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii proroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.
Acolo vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume şi câţi au purtat întristarea întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.
Acolo vrea să se veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.
Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu. Mult am trăit pe pământ şi am văzut şi am auzit multe. Am auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui?
Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfă-tează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.
Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufletul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.
Dacă sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce dulceaţă e în aceasta.
Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubeşti Tu
pe noi. Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ 1-a alcătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.
Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ? Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Ziditorul Lui şi iubirea Lui.
Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.
Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!
Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.
Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.
Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.
Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pentru toţi pe pământ.
Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.
Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Duhul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.
Ştiu, Doamne, că Tu iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta, şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii mânaţi de vânt în toate părţile. Oamenii Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută libertatea lor neînţelegând că Tu eşti milostiv şi-i iubeşti pe păcătoşii care se pocăiesc şi le dai harul Sfântului Tău Duh.
Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor noroadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh şi să Te laude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului şi ticălosului,mi-ai dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.
O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi! Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.
Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şarpe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este plinătatea vieţii.
Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din întocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaşte cu mintea toată făptura.
Dar însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura ne-a dat să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. în Ace- laşi Duh Sfânt cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri şi pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.
Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii. Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?” Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hris-tos, care are grija de toţi.
Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta.
Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa învaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi. Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.
Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău. Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor noroadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o mamă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.
Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mantuieşte toate noroadele!
Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi ea este tare prin cugetul ei sfânt şi răbdarea ei.
Sufletul ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se veseleşte văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte. Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.
Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soarele, ci şi pe Făcătorul lui”.
Dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucurie soarele şi întreaga zidire şi lasă grija pentru cunoaşterea pământească.
Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.
Toată viaţa lor sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El neîncetat.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ, şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat cântările Domnului, iar de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.
Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”
„Nu Te pot uita. Cum Te-aş putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi duhul meu se bucura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”
Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hristos: „învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească.
Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela nar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate împărăţiile pământului.
Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta. Grea este viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinţă de descris.
Sufletul meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând: „Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”
Doamne, cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire îţi mulţumeşte cucernic.
Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câştigat încă smerenia, ci numai năzuieşte spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile şi nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe Domnul şi va înţelege iubirea Lui. De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].
Şi dacă omul nu învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-şi aduce aminte mereu de boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul îşi aduce întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc. Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea. Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine şi pe aproapele meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume. Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârşită.
Domnul e nemăsurat de milostiv.
Sufletul meu cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.
Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc.
Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie.
Inţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.” „Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.” „Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”
„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”
Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.
Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute. Domnul îl iubeşte pe om şi, deşi 1-a alcătuit din ţărână, 1-a împodobit prin Duhul Sfânt.
Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul şi tot prin Duhul Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul Sfânt omul nu este decât pământ păcătos.
Domnul îşi creşte copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge, şi toţi cei ce urmează Domnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor. Duhul Sfânt ne-a înrudit cu Domnul şi să ştii că dacă simţi în tine o pace dumnezeiască şi o iubire pentru toţi oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului.
Harul dumnezeiesc ne-a învăţat aceasta şi sufletul ştie când se îmbogăţeşte de har; dar când pierde harul, sufletul simte deopotrivă apropierea vrăjmaşului.
înainte nu ştiam aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit din experienţă.
Pentru aceasta, fraţilor, cu toate puterile voastre păziţi pacea dumnezeiască dată nouă în dar şi, când cineva ne va supăra, să-1 iubim, chiar dacă aceasta nu este uşor, şi Domnul, văzând osteneala noastră, ne va ajuta cu harul Lui. Aşa grăiesc Sfinţii Părinţi, şi experienţa multor ani arată că osteneala e de neapărată trebuinţă.
Harul Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos.
Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului.
Domnul ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând şi de smerit este Domnul! Dacă Lai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.
Domnul ne porunceşte să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu putinţă să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut niciodată şi cum să învăţăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după lucrarea Lui în suflet. Când Domnul îl cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete drag şi, când a plecat, atunci sufletul tânjeşte după El şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici şi sufletul meu tânjeşte după Tine, şi inima mea e abătută şi bolnavă, şi nimic nu mă mai veseleşte, pentru că am întristat pe Domnul şi El S-a ascuns de mine”. Dacă am fi simpli ca nişte copii, Domnul ne-ar arăta raiul şi L-am vedea în slava heruvimilor şi a serafimilor, a tuturor puterilor cereşti şi a sfinţilor, dar noi n-avem smerenie şi de aceea ne chinuim pe noi înşine şi pe cei ce trăiesc împreună cu noi.
Ce bucurie pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se şi face cunoscut pe Sine sufletului, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman, se poate smeri şi cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa. Odinioară nu ştiam aceasta, dar acum în fiecare zi şi în fiecare ceas văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul dă pacea Sa chiar şi în somn, dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.
Din pricina mândriei minţii lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred că ştiu multe. Dar ce este ştiinţa lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde? Să ne smerim , fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate, aşa cum un tată iubitor arată totul copiilor lui.
Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh. Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit şi strigă: „Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti bucuria mea?”
Aşa, şi mai mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii dumnezeieşti.
„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”
Rare sunt sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.
Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.
Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.
Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.
Milostive Doamne, Tu vezi căderea şi întristarea mea, dar cu smerenie cer mila Ta: revarsă asupra mea, a păcătosului, harul Sfântului Tău Duh. Amintirea lui atrage mintea să găsească iarăşi milostivirea Ta.
Doamne, dă-mi duhul smereniei Tale, ca să nu pierd iarăşi harul Tău şi să nu plâng în hohote după el, cum plângea Adam după rai şi după Dumnezeu.
In primul an al vieţii mele în mănăstire sufletul meu a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt.
Mult ne iubeşte Domnul; ştiu aceasta de la Duhul Sfânt pe Care mi L-a dat Domnul prin singură milostivirea Lui. Sunt un om bătrân şi mă pregătesc de moarte, şi scriu adevărul de dragul norodului. Duhul lui Hristos, pe Care mi L-a dat Domnul, vrea mântuirea tuturor, ca toţi să cunoască pe Dumnezeu.
Domnul a dat tâlharului raiul; tot aşa va da raiul şi oricărui păcătos. Pentru păcatele mele sunt mai rău decât un câine râios, dar m-am rugat lui Dumnezeu să mi le ierte, şi mi-a dat nu numai iertarea, dar şi Duhul Lui, şi în Duhul Sfânt am cunoscut pe Dumnezeu.
Vezi iubirea lui Dumnezeu faţă de noi? Şi cine ar putea descrie milostivirea Sa?
O, fraţii mei, cad în genunchi şi vă rog: credeţi în Dumnezeu, credeţi că Duhul Sfânt Cel ce dă mărturie despre El în toate bisericile şi în sufletul meu.
Duhul Sfânt este iubire; şi această iubire se revarsă în toate sufletele sfinte care sunt la Dumnezeu, şi acelaşi Duh Sfânt este pe pământ în sufletele care iubesc pe Dumnezeu.
In Duhul Sfânt, toate cerurile văd pământul şi aud rugăciunile noastre şi le duc la Dumnezeu.
Domnul este milostiv; sufletul meu ştie aceasta, dar nu poate să o descrie. El este foarte blând şi smerit, şi atunci când sufletul îl vede, se preschimbă în întregime în iubire de Dumnezeu şi aproapele şi se face el însuşi blând şi smerit. Dar dacă omul pierde harul, atunci va plânge ca Adam la izgonirea din rai. El hohotea şi întreaga pustie auzea suspinul său; lacrimile lui erau amare de întristare şi ani mulţi le-a vărsat el. Tot aşa şi sufletul care a cunoscut harul lui Dumnezeu, atunci când îl pierde, tânjeşte după Dumnezeu şi spune: „Sufletul meu tânjeşte după Dumnezeu şi îl caut cu lacrimi”.
Sunt un mare păcătos, dar am văzut marea iubire şi milostivire a Domnului faţă de mine.
În anii când eram flăcău mă rugam pentru cei ce mă ocărau; spuneam: „Doamne, nu le socoti lor păcatele lor faţă de mine”. Dar, deşi iubeam să mă rog, totuşi n-am scăpat de păcat. Domnul însă nu şi-a adus aminte de păcatele mele şi mi-a dat să iubesc oamenii, şi sufletul meu doreşte ca lumea întreagă să se mântuiască şi să fie în împărăţia cerurilor, să vadă slava Domnului şi să se desfă-teze de iubirea lui Dumnezeu. Judec după mine însumi: dacă Domnul m-a iubit atât, aceasta înseamnă că pe toţi păcătoşii El îi iubeşte ca şi pe mine. O, iubire a Domnului! N-am putere să o descriu, căci e nemăsurat de mare şi minunată. Harul lui Dumnezeu dă putere de a iubi pe Cel iubit; şi sufletul e neîncetat atras spre rugăciune şi nu poate uita pe Domnul nici măcar pentru o secundă.
Îubitorule de oameni, Doamne, cum n-ai uitat pe robul Tău păcătos, ci cu milostivire Te-ai uitat la mine din slava Ta şi în chip neînţeles mi Te-ai arătat mie?
Te-am supărat şi întristat totdeauna, dar Tu, Doamne, pentru o mică schimbare mi-ai dat să cunosc marea Ta milostivire şi nemăsurata Ta bunătate.
Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu. Ce să-Ţi dau în schimb, Doamne, sau ce laudă să-Ţi cânt? Tu dai harul Tău, ca sufletul să se aprindă neîncetat de iubire şi să nu cunoască odihnă nici ziua, nici noaptea de la iubirea lui Dumnezeu.
Amintirea Ta încălzeşte sufletul meu; nicăieri pe pământ el nu-şi găseşte odihnă afară de Tine. De aceea Te caut cu lacrimi şi iarăşi Te pierd, şi iarăşi mintea mea vrea să se desfete de Tine, dar Tu nu-Ţi arăţi Faţa Ta, pe Care sufletul meu o doreşte ziua şi noaptea. Doamne, dă-mi să Te iubesc numai pe Tine.
Tu m-ai zidit, Tu m-ai luminat prin Sfântul Botez, Tu mi-ai iertat păcatele şi mi-ai dat împărtăşirea Preacuratului Tău Trup şi Sânge; dă-mi şi puterea de-a rămâne totdeauna întru Tine.
Doamne, dă-ne pocăinţa lui Adam şi sfânta Ta smerenie. Tânjeşte sufletul meu pe pământ şi doreşte cerul. Domnul a venit pe pământ ca să ne ridice acolo unde sade El, Preacurata Sa Maică, Care I-a slujit pe pământ spre mântuirea noastră, ucenicii Lui şi cei ce au urmat Domnului.
Acolo ne cheamă Domnul cu toate păcatele noastre.
Acolo vom vedea pe Sfinţii Apostoli care sunt întru slavă pentru că au vestit Evanghelia; acolo vom vedea pe sfinţii proroci, şi pe sfinţiţii ierarhi — învăţătorii Bisericii; acolo vom vedea pe cuvioşii care s-au nevoit în posturi să-şi smerească sufletul; acolo sunt proslăviţi nebunii pentru Hristos, căci ei au biruit lumea.
Acolo vor fi proslăviţi toţi câţi s-au biruit pe ei înşişi, câţi s-au rugat pentru întreaga lume şi câţi au purtat întristarea întregii lumi, căci au fost plini de iubirea lui Hristos, iar iubirea nu rabdă să piară nici măcar un singur suflet.
Acolo vrea să se veselească şi sufletul meu, dar nimic necurat nu intră aici unde se intră prin mari întristări, cu duh înfrânt şi cu multe lacrimi; numai copiii care au păzit harul Sfântului Botez intră aici fără întristări, şi acolo prin Sfântul Duh cunosc pe Domnul.
Sufletul meu tânjeşte totdeauna după Dumnezeu şi se roagă ziua şi noaptea, căci numele Domnului e dulce şi desfătător pentru sufletul care se roagă şi aprinde sufletul de iubire pentru Dumnezeu. Mult am trăit pe pământ şi am văzut şi am auzit multe. Am auzit multă muzică, şi ea a desfătat sufletul meu. Şi m-am gândit: dacă această muzică e atât de desfătată, cum va desfăta sufletul cântarea cerească, unde prin Duhul Sfânt Domnul este slăvit pentru pătimirile Lui?
Sufletul trăieşte mult pe pământ şi iubeşte frumuseţea pământului; iubeşte cerul şi soarele, iubeşte grădinile frumoase, marea şi râurile, pădurile şi câmpiile; iubeşte sufletul şi muzica şi toate aceste lucruri pământeşti desfă-tează sufletul. Dar când cunoaşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, atunci nu mai vrea să vadă nimic pământesc.
Am văzut împăraţi ai pământului în slava lor şi am preţuit acest lucru, dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, atunci va socoti puţin lucru toată slava împăraţilor; sufletul tânjeşte atunci neîncetat după Domnul şi, nesăturat, ziua şi noaptea, doreşte să vadă pe Cel Nevăzut, să pipăie pe Cel Nepipăit.
Dacă sufletul tău îl cunoaşte, Duhul Sfânt îţi va da să înţelegi cum învaţă El sufletul să cunoască pe Domnul şi ce dulceaţă e în aceasta.
Milostive Doamne, luminează noroadele Tale ca să Te cunoască pe Tine, să cunoască cum ne iubeşti Tu
pe noi. Minunate sunt lucrurile Domnului: din pământ 1-a alcătuit pe om şi acestei ţărani i-a dat să-L cunoască prin Duhul Sfânt, aşa încât omul spune: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”; şi spune aceasta din plinătatea credinţei şi iubirii.
Ce lucru mai mare mai poate căuta sufletul pe pământ? Mare minune: dintr-o dată sufletul cunoaşte pe Ziditorul Lui şi iubirea Lui.
Când sufletul vede pe Domnul, cât de blând şi smerit este, atunci se smereşte şi pe sine însuşi până la sfârşit şi nu mai doreşte nimic cum doreşte smerenia lui Hristos; şi cât timp va trăi sufletul pe pământ, nu va înceta să dorească şi să caute această smerenie neînţeleasă pe care n-o poate uita.
Doamne, cât de mult îl iubeşti Tu pe om!
Milostive Doamne, dă harul Tău tuturor noroadelor pământului, ca ele să Te cunoască pe Tine, căci fără Duhul Tău Cel Sfânt omul nu poate să Te cunoască şi să înţeleagă iubirea Ta.
Doamne, trimite peste noi pe Duhul Tău Cel Sfânt, căci Tu şi toate ale Tale se cunosc numai prin Sfântul Duh, pe Care L-ai dat la început lui Adam, apoi sfinţilor proroci şi pe urmă creştinilor.
Doamne, dă tuturor noroadelor Tale să înţeleagă iubirea Ta şi dulceaţa Duhului Sfânt, ca oamenii să uite durerea pământului şi să lase tot răul, să se alipească de Tine prin iubire şi să trăiască în pace, făcând voia Ta spre slava Ta.
Doamne, învredniceşte-ne de darurile Sfântului Duh, ca să cunoaştem slava Ta şi să trăim pe pământ în pace şi iubire, ca să nu mai fie nici ură, nici război, nici duşmani, ci să împărătească numai iubirea şi să nu mai fie nevoie nici de armate, nici de închisori şi să fie uşor de trăit pentru toţi pe pământ.
Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă tuturor noroadelor pământului să Te cunoască prin Duhul Sfânt.
Cum mi-ai dat mie, păcătosului, să Te cunosc prin Duhul Sfânt, aşa dă şi tuturor noroadelor pământului să Te cunoască şi să Te laude ziua şi noaptea.
Ştiu, Doamne, că Tu iubeşti oamenii Tăi, dar oamenii nu înţeleg iubirea Ta, şi pe pământ toate noroadele se vânzolesc iar gândurile lor sunt ca norii mânaţi de vânt în toate părţile. Oamenii Te-au uitat pe Tine, Făcătorul lor, şi caută libertatea lor neînţelegând că Tu eşti milostiv şi-i iubeşti pe păcătoşii care se pocăiesc şi le dai harul Sfântului Tău Duh.
Doamne, Doamne, dă puterea harului Tău tuturor noroadelor, ca să Te cunoască prin Sfântul Duh şi să Te laude cu bucurie, aşa cum mie, necuratului şi ticălosului,mi-ai dat bucuria doririi Tale şi sufletul meu e atras spre iubirea Ta ziua şi noaptea, nesăturat.
O, nemăsurată e milostivirea lui Dumnezeu faţă de noi! Mulţi bogaţi şi puternici ar da mult să vadă pe Domnul sau pe Preacurata Lui Maică, dar nu bogăţiei i Se arată Dumnezeu, ci sufletului smerit.
Şi la ce bun banii? Spiridon cel Mare a prefăcut un şarpe în aur, şi noi n-avem nevoie de nimic afară de Domnul: în El este plinătatea vieţii.
Dacă Domnul nu ne-a dat să cunoaştem multe din întocmirile acestei lumi, aceasta înseamnă că n-avem nevoie; nu putem cunoaşte cu mintea toată făptura.
Dar însuşi Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura ne-a dat să-L cunoaştem prin Duhul Sfânt. în Ace- laşi Duh Sfânt cunoaştem pe Maica lui Dumnezeu, pe îngeri şi pe sfinţi, şi sufletul nostru arde de iubire pentru ei.
Dar cine nu iubeşte pe vrăjmaşi, acela nu poate cunoaşte pe Domnul, nici dulceaţa Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt ne învaţă să iubim pe vrăjmaşi până într-atât încât sufletului să-i fie milă de ei ca de propriii copii. Sunt oameni care doresc vrăjmaşilor lor sau duşmanilor Bisericii pierire şi chinuri în focul iadului. Ei gândesc aşa pentru că n-au învăţat de la Duhul Sfânt iubirea lui Dumnezeu, căci cel ce a învăţat aceasta va vărsa lacrimi pentru întreaga lume.
Tu zici: „Cutare e un criminal şi e bine să ardă în focul iadului”. Dar te întreb: „Dacă Dumnezeu ţi-ar da un loc bun în rai şi de acolo ai vedea arzând în foc pe cel căruia i-ai dorit chinurile iadului, nu-ţi va fi milă de el, oricine ar fi, chiar dacă e un duşman al Bisericii?” Sau vei avea şi tu o inimă de fier? Dar în rai nu e nevoie de fier. Acolo e nevoie de smerenie şi de iubirea lui Hris-tos, care are grija de toţi.
Cine nu iubeşte pe vrăjmaşi n-are în el harul lui Dumnezeu.
Milostive Doamne, învaţă-ne prin Duhul Tău Cel Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi şi să ne rugăm pentru ei cu lacrimi. Doamne, dă Duhul Sfânt pe pământ ca toate noroadele să Te cunoască şi să înveţe iubirea Ta.
Doamne, aşa cum Te-ai rugat pentru vrăjmaşi, aşa învaţă-ne şi pe noi prin Duhul Sfânt să-i iubim pe vrăjmaşi. Doamne, toate noroadele sunt zidirea mâinilor Tale; întoarce-le de la ură şi rău spre pocăinţă, ca să cunoască toate iubirea Ta.
Doamne, Tu ai poruncit să-i iubim pe vrăjmaşi, dar aceasta este greu pentru noi păcătoşii, dacă nu e cu noi harul Tău. Doamne, revarsă pe pământ harul Tău; dă tuturor noroadelor pământului să cunoască iubirea Ta, să cunoască că Tu ne iubeşti ca o mamă şi mai mult chiar decât o mamă, fiindcă o mamă îşi poate uita copilul, dar Tu nu uiţi niciodată, căci Tu iubeşti nemăsurat zidirea Ta şi iubirea nu poate uita.
Milostive Doamne, întru bogăţia milei Tale, mantuieşte toate noroadele!
Bisericii noastre Ortodoxe i s-a dat prin Duhul Sfânt să înţeleagă tainele lui Dumnezeu, şi ea este tare prin cugetul ei sfânt şi răbdarea ei.
Sufletul ortodox e învăţat de har să se alipească cu tărie de Domnul şi de Preacurata Lui Maică, şi duhul nostru se veseleşte văzând pe Dumnezeu pe care-L cunoaşte. Dar Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt, şi cel ce în mândria sa vrea să cunoască pe Făcătorul cu mintea sa, acela e orb şi nebun.
Cu mintea noastră nu putem cunoaşte nici măcar cum s-a făcut soarele; şi atunci când cerem lui Dumnezeu să ne spună cum s-a făcut soarele, primim în suflet acest răspuns limpede: „Smereşte-te şi vei cunoaşte nu numai soarele, ci şi pe Făcătorul lui”.
Dar când sufletul cunoaşte pe Domnul, el uită de bucurie soarele şi întreaga zidire şi lasă grija pentru cunoaşterea pământească.
Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale sufletului smerit.
Toată viaţa lor sfinţii s-au smerit şi au luptat cu mândria. Şi eu mă smeresc ziua şi noaptea şi, cu toate acestea, nu m-am smerit cum trebuie. Dar prin Duhul Sfânt sufletul meu a cunoscut smerenia lui Hristos, pe care ne-a poruncit să o învăţăm de la El, şi sufletul meu e atras spre El neîncetat.
O, smerenia lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie de nedescris în Dumnezeu şi din iubirea lui Dumnezeu sufletul uită şi pământ, şi cer, şi toată dorinţa lui se avântă spre Dumnezeu.
O, smerenia lui Hristos! Cât de dulce şi plăcută este ea. Dar se găseşte numai în îngeri şi în sufletele sfinţilor. Noi însă trebuie să ne socotim mai răi decât toţi, şi atunci Domnul ne va da şi nouă să cunoaştem smerenia lui Hristos prin Duhul Sfânt.
Domnul, slava Lui şi toate cele cereşti se cunosc numai prin Duhul Sfânt.
Domnul ne-a dat Duhul Sfânt şi noi am învăţat cântările Domnului, iar de dulceaţa iubirii lui Dumnezeu uităm pământul.
Iubirea lui Dumnezeu e arzătoare şi nu ne îngăduie să ne mai aducem aminte de pământ.
“Cine a încercat-o o caută neobosit ziua şi noaptea şi este atras spre ea. Ea se pierde însă de noi pentru mândrie şi înfumurare, pentru duşmănirea şi osândirea fratelui, pentru pizmă; ne lasă şi pentru un gând desfrânat, ca şi pentru alipirea de cele pământeşti; pentru toate acestea harul pleacă şi atunci, pustiit şi abătut, sufletul tânjeşte după Dumnezeu cum tânjea părintele nostru Adam la izgonirea din rai.
Cu lacrimi Adam striga către Dumnezeu aşa: „Sufletul meu tânjeşte după Tine, Doamne, şi cu lacrimi Te caut. Vezi întristarea mea şi luminează întunericul meu, ca sufletul meu să se veselească din nou.”
„Nu Te pot uita. Cum Te-aş putea uita? Privirea Ta liniştită şi blândă a atras sufletul meu şi duhul meu se bucura în rai unde vedea faţa Ta. Cum aş putea uita raiul unde mă veselea iubirea Tatălui Ceresc?”
Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hristos: „învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească.
Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela nar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate împărăţiile pământului.
Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta. Grea este viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria sufletului e cu neputinţă de descris.
Sufletul meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând: „Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”
Doamne, cum iubeşti Tu zidirea Ta! Sufletul vede în chip nevăzut harul Tău şi întru frică şi iubire îţi mulţumeşte cucernic.
Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut este cuprins de neîncetată uimire înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui. Dar dacă sufletul n-a câştigat încă smerenia, ci numai năzuieşte spre ea, vor fi în el schimbări: după o vreme va fi în luptă cu gândurile şi nu-va avea odihnă, dar uneori va primi slobozenie de gânduri şi va vedea pe Domnul şi va înţelege iubirea Lui. De aceea şi zice Domnul: „învăţaţi de la Mine blândeţea şi smerenia şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre” [Mt 11, 29].
Şi dacă omul nu învaţă smerenia, iubirea şi nerăutatea, Domnul nu-i va da să-L cunoască. Dar sufletul care a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela e rănit de iubirea Lui şi nu-L poate uita, ci, ca un bolnav care-şi aduce aminte mereu de boala lui, aşa şi sufletul care iubeşte pe Domnul îşi aduce întotdeauna aminte de El şi de iubirea Lui pentru întreg neamul omenesc. Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu, Cel Milostiv, ai înviat sufletul meu din păcate şi mi-ai dat să cunosc mila Ta faţă de mine, inima mea a fost fermecată de Tine şi neîncetat atrasă spre Tine, Lumina mea. Ce-ţi voi da în schimb, Doamne? Tu ai înviat sufletul meu ca să Te iubesc pe Tine şi pe aproapele meu şi mi-ai dat lacrimi ca să mă rog pentru întreaga lume. Fericit sufletul care a cunoscut pe Făcătorul lui şi s-a îndrăgostit de El, căci s-a odihnit întru El cu odihnă desăvârşită.
Domnul e nemăsurat de milostiv.
Sufletul meu cunoaşte milostivirea Lui faţă de mine, şi eu scriu despre ea cu nădejdea că măcar un singur suflet se va îndrăgosti de Domnul şi se va aprinde pentru El cu jarul pocăinţei.
Dacă Domnul nu mi-ar fi dat să cunosc mila Sa prin Duhul Sfânt, aş fi deznădăjduit din pricina mulţimii păcatelor mele, dar acum El a fermecat sufletul meu, şi el s-a îndrăgostit de El şi uită tot ce-i pământesc.
Doamne, smereşte inima mea, ca să fie întotdeauna plăcută Ţie.
Inţelegeţi, voi, toate noroadele pământului, cât de mult vă iubeşte Domnul şi cu câtă milostivire vă cheamă la El:
„Veniţi la Mine şi vă voi odihni pe voi.” „Vă voi odihni şi pe pământ şi în cer, şi veţi vedea slava Mea.” „Acum nu puteţi înţelege aceasta, dar Duhul Sfânt vă va da să înţelegeţi iubirea Mea pentru voi.”
„Nu zăboviţi, veniţi la Mine. Cu dor vă aştept pe voi ca pe nişte copii dragi. Eu vă voi da pacea Mea şi voi vă veţi bucura şi bucuria voastră va fi veşnică.”
Fraţii mei dragi, cu lacrimi scriu aceste rânduri.
Când sufletul cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt, în fiecare minut el se minunează neîncetat înaintea milostivirii lui Dumnezeu, a măreţiei şi atotputerniciei Lui, şi Domnul însuşi învaţă sufletul prin harul Său milostiv, ca o mamă copilul ei preaiubit, gânduri bune şi smerite şi-i dă simţământul prezenţei şi al apropierii Lui. Şi în smerenie sufletul vede pe Domnul fără nici un fel de gânduri.
Domnul îl iubeşte pe om şi harul Lui va fi în Biserică până în vremea înfricoşatei Judecăţi, aşa cum a fost în vremurile trecute. Domnul îl iubeşte pe om şi, deşi 1-a alcătuit din ţărână, 1-a împodobit prin Duhul Sfânt.
Prin Duhul Sfânt este cunoscut Domnul şi tot prin Duhul Sfânt este iubit Domnul, dar fără Duhul Sfânt omul nu este decât pământ păcătos.
Domnul îşi creşte copiii Săi prin Duhul Sfânt, îi hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge, şi toţi cei ce urmează Domnului se fac asemenea Domnului, Tatăl lor. Duhul Sfânt ne-a înrudit cu Domnul şi să ştii că dacă simţi în tine o pace dumnezeiască şi o iubire pentru toţi oamenii, sufletul tău s-a asemănat Domnului.
Harul dumnezeiesc ne-a învăţat aceasta şi sufletul ştie când se îmbogăţeşte de har; dar când pierde harul, sufletul simte deopotrivă apropierea vrăjmaşului.
înainte nu ştiam aceasta, dar acum, când am pierdut harul, acest lucru mi se face vădit din experienţă.
Pentru aceasta, fraţilor, cu toate puterile voastre păziţi pacea dumnezeiască dată nouă în dar şi, când cineva ne va supăra, să-1 iubim, chiar dacă aceasta nu este uşor, şi Domnul, văzând osteneala noastră, ne va ajuta cu harul Lui. Aşa grăiesc Sfinţii Părinţi, şi experienţa multor ani arată că osteneala e de neapărată trebuinţă.
Harul Sfântului Duh face încă de pe pământ pe tot omul asemenea Domnului Iisus Hristos.
Cine este în Duhul Sfânt, acela e asemenea Domnului încă de pe pământ, dar cine nu se pocăieşte şi nu crede, acela se aseamănă vrăjmaşului.
Domnul ne-a învrednicit să fim asemenea Lui. Şi ştii cât de blând şi de smerit este Domnul! Dacă Lai vedea, bucuria ta ar fi atât de mare că ai vrea să-i spui: „Doamne, mă topesc de harul Tău!” Dar în acel minut nu vei putea spune nici măcar un singur cuvânt despre Dumnezeu, căci sufletul tău e schimbat de îmbelşugarea Sfântului Duh. Aşa şi Cuviosul Serafim din Sarov, când L-a văzut pe Domnul, n-a putut vorbi.
Domnul ne porunceşte să-L iubim din toată inima şi din tot sufletul, dar cum e cu putinţă să-L iubim pe Cel pe care nu L-am văzut niciodată şi cum să învăţăm această iubire? Domnul Se face cunoscut după lucrarea Lui în suflet. Când Domnul îl cercetează, sufletul ştie că a fost un Oaspete drag şi, când a plecat, atunci sufletul tânjeşte după El şi îl caută cu lacrimi: „Unde eşti Tu, lumina mea? Unde eşti Tu, bucuria mea? Trecerea Ta a lăsat o bună-mireasmă în sufletul meu, dar Tu nu eşti aici şi sufletul meu tânjeşte după Tine, şi inima mea e abătută şi bolnavă, şi nimic nu mă mai veseleşte, pentru că am întristat pe Domnul şi El S-a ascuns de mine”. Dacă am fi simpli ca nişte copii, Domnul ne-ar arăta raiul şi L-am vedea în slava heruvimilor şi a serafimilor, a tuturor puterilor cereşti şi a sfinţilor, dar noi n-avem smerenie şi de aceea ne chinuim pe noi înşine şi pe cei ce trăiesc împreună cu noi.
Ce bucurie pentru noi că Domnul nu numai că ne iartă păcatele noastre, dar Se şi face cunoscut pe Sine sufletului, de îndată ce el se smereşte. Fiecare, chiar şi ultimul sărman, se poate smeri şi cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt. Pentru a cunoaşte pe Domnul nu e nevoie nici de bani, nici de averi, ci numai de smerenie. Domnul Se dă în dar pe Sine însuşi numai pentru milostivirea Sa. Odinioară nu ştiam aceasta, dar acum în fiecare zi şi în fiecare ceas văd limpede în fiece minut milostivirea lui Dumnezeu. Domnul dă pacea Sa chiar şi în somn, dar fără Dumnezeu nu e pace în suflet.
Din pricina mândriei minţii lor Domnul nu Se face cunoscut multora, dar cu toate acestea ei cred că ştiu multe. Dar ce este ştiinţa lor dacă nu cunosc pe Domnul, dacă nu cunosc harul Sfântului Duh, dacă nu ştiu cum vine şi de ce se pierde? Să ne smerim , fraţilor, şi Domnul ne va arăta toate, aşa cum un tată iubitor arată totul copiilor lui.
Priveşte cu mintea ce se lucrează în sufletul tău. Dacă se află în el nu mult har, atunci în suflet este pace şi simţi iubire faţă de toţi; dacă se află mai mult har, atunci în suflet e lumină şi o mare bucurie; iar dacă se află şi mai mult har, atunci şi trupul simte harul Sfântului Duh. Nu e amărăciune mai mare ca pierderea harului. Atunci sufletul tânjeşte după Dumnezeu. Şi cu ce aş putea asemă-na această tânjire? O asemăn plânsului unei mame care şi-a pierdut singurul ei fiu preaiubit şi strigă: „Unde eşti, copilul meu preaiubit, unde eşti bucuria mea?”
Aşa, şi mai mult încă, tânjeşte sufletul după Domnul când pierde harul şi dulceaţa iubirii dumnezeieşti.
„Unde eşti Tu, milostivul meu Dumnezeu? Unde eşti Tu, Lumină neînserată? Pentru ce te ascunzi de mine şi nu mai văd faţa Ta blândă şi luminoasă?”
Rare sunt sufletele care Te cunosc şi puţini oamenii cu care se poate vorbi despre Tine: cei mai mulţi oameni se vor mântui prin credinţă. Dar aşa cum Tu însuţi ai spus Apostolului Toma: „Tu M-ai văzut şi M-ai pipăit, dar fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut” [In 20, 29], tot aşa nu toţi simt Duhul Sfânt, dar cei ce se tem de Domnul şi păzesc poruncile Lui se vor mântui toţi, căci Domnul ne iubeşte nemărginit de mult şi eu n-aş fi putut cunoaşte această iubire, dacă nu m-ar fi învăţat Duhul Sfânt Cel ce învaţă tot binele.
Inima mea s-a îndrăgostit de Tine, Doamne, şi de aceea tânjesc după Tine şi cu lacrimi Te caut.
Tu ai împodobit cerul cu stele, văzduhul cu nori, pământul cu mări, râuri şi grădini înverzite în care cântă păsări, dar sufletul meu s-a îndrăgostit de Tine şi nu mai vrea să privească această lume, cu toată frumuseţea ei.
Numai pe Tine Te doreşte sufletul meu, Doamne. Privirea Ta liniştită şi blândă nu o pot uita şi cu lacrimi Te rog: „Vino şi Te sălăşluieşte întru mine şi curăţeşte-mă de toată întinăciunea. Tu vezi din înălţimea sfintei Tale slave cum tânjeşte sufletul meu după Tine; nu mă lăsa pe mine, robul Tău; auzi-mă când strig Ţie ca Prorocul David: „Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta” [Ps 50,1]”.
Sfântul Siluan Athonitul ,,Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei ,, Editura Deisis, pag. 2-4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu