Păcatul iubirii de bani și al lăcomiei: ( pacate de moarte) de Sfintii Parinti

 

Păcatul răutății și al lăcomiei: puterea distructivă a atașării de bunuri

În tradiția patristică, răutatea (iubirea de bani) și lăcomia (dorul nesățios de îmbogățire) sunt încadrate mereu în păcatele mortale — nu pentru că ele se pedepsesc cu moartea trupească, ci pentru că corodează sufletul, izolându-l de Dumnezeu.

1. Ce spune Sfânta Scriptură

„Rădăcina tuturor relelor este iubirea de bani” (1 Timotei 6:10).

„Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui mamona” (Matei 6:24).

„Viața omului nu constă în belșugul avuțiilor sale” (Luca 12:15).

Aceste cuvinte nu sunt doar un avertisment, ci un diagnostic: dragostea de bani devine un idol, înlocuindu-L pe Dumnezeu din inimă.

2. Cum descoperă Părinții Sfinți natura păcatului

Sfântul Ioan Gură de Aur numea iubirea de bani „o nebunie, mai rea decât orice boală”:

– Ea îl lasă pe om fără rațiune: „Bogatul este robul averii sale”.
– Distruge milostivirea: „Cine iubește banii nu poate iubi pe aproapele său”.
– Naște teamă: „Frica pierderii averii chinuie mai mult decât pierderea însăși”.

Sfântul Ioan Scărarul vedea în răutate un refuz al iubirii:

„Răutatea nu dă nici când poate; milostivul dă chiar și când nu poate.”

„Inima atașată de aur nu poate cuprinde Duhul Sfânt.”

Sfântul Tihon de la Zadonsk sublinia că răutatea este:
– o lipsă de credință în Dumnezeu, ca și cum El nu ar putea hrăni pe om fără lăcomie;
– o ură față de aproapele, căci nu-i este milă de el nici măcar din prisos.

3. De ce este răutatea  ( iubirea de bani ) este atât de distructivă

Omoară milostivirea

Răutatea vede în aproapele nu chipul lui Dumnezeu, ci un „obiect” pentru resurse proprii.

Lacomul își justifică cruzimea: „Dacă nu poate plăti, este vina lui”.

Zgârcitul se agață de bunuri: „Este al meu!”, uitând de oamenii vii din jur.

Leagă libertatea

Averea devine ''lanțuri'' : teama de hoți, de inflație, de pierderi.

Omul devine paznic al averii, nu stăpân al ei, după voia lui Dumnezeu.

„Cine iubește banii nu poate iubi pe aproapele său” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Distruge familia și comunitatea

În casa răutății nu există ospitalitate: „Pâinea mea este doar a mea”.

Copiii învață lăcomia: „Tatăl a strâns avere, și eu voi strânge, nu voi iubi”.

Comunitatea se rupe: fiecare își trage pătura spre sine.

Izolează de Dumnezeu

„Unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră” (Matei 6:21).

Rugăciunea celui stăpânit de răutate este rece: el cere lui Dumnezeu să-i păzească averea, nu să-i mântuiască sufletul.

„Dacă bogăția sporește, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmul 61:10).

4. Mărturii din Sfânta Scriptură

„Nu puteți sluji și lui Dumnezeu, și lui mamona” (Matei 6:24) — alegerea este inevitabilă.

„Viața omului nu constă în belșugul avuțiilor sale” (Luca 12:15).

„Cine seamănă puțin, puțin va și secera” (2 Corinteni 9:6).

„Mai bun este săracul care umblă în neprihănirea lui decât bogatul cu buze mincinoase” (Proverbe 19:1).

5. Ce spun Părinții Sfinți

Sfântul Ioan Gură de Aur:

„Răutatea ( iubirea de bani) este nebunie, mai rea decât orice boală.”
„Bogatul este rob al averii sale; săracul cu duhul este liber.”
„Cine nu dă când poate este deja mort pentru iubire.”

Preasfântul Ioan Scărarul:
„Răutatea nu dă nici când poate; milostivul dă chiar și când nu poate.”
„Inima lipită de aur nu poate primi pe Duhul Sfânt.”

Sfântul Tihon de la Zadonsk:
Răutatea este lipsă de credință în Dumnezeu.
Este ură față de aproapele, căci nu-i este milă de el nici din prisos.

Sfântul Serafim de la Sarov:
„Milostivirea este o imitare a lui Dumnezeu. Cine nu miluiește nu-L cunoaște pe Dumnezeu.”

   Articol scris de Livia Radu Mr

Semnele venirii Antihristului după Sfântul Efrem Sirul și alte surse ortodoxe

 

Semnele venirii Antihristului

după Sfântul Efrem Sirul și alte surse ortodoxe

Introducere

În tradiția creștină ortodoxă, tema venirii lui Antihrist este una dintre cele mai profunde și mai îngrijorătoare. Ea ne amintește de necesitatea vigilenței spirituale, a discernământului și a rămânerii fidele Cuvântului lui Dumnezeu. În această lucrare vom analiza profeția Sfântului Efrem Sirul, o vom completa cu citate din Sfânta Scriptură și din alți Sfinți Părinți și vom încerca să înțelegem semnificația duhovnicească a acestor avertismente pentru zilele noastre.

---

1. Profeția Sfântului Efrem Sirul

Sfântul Efrem Sirul (cca. 306–373), unul dintre marii teologi și imnografi ai Bisericii primare, a lăsat o descriere remarcabilă a modului în care va veni Antihrist. El scrie:

«Va veni ca un fur, astfel încât să-i înșele pe toți: va fi umil, blând, va urî (după cum va spune el însuși) răul, va disprețui idolii, va fi evlavios, bun, iubitor de săraci, foarte frumos la înfățișare, statornic și milostiv cu toți. Va cinsti mai ales poporul evreu, căci evreii îi vor aștepta venirea. Și, pe lângă toate acestea, va face semne și minuni și priveliști înfricoșătoare cu mare putere; va folosi mijloace viclene ca să placă tuturor, astfel încât oamenii să-l iubească imediat. Nu va lua mită, nu va vorbi cu mânie, nu va avea o înfățișare aspră, ci, cu o aparență împodobită, va înșela lumea, până când va ajunge împărat.»

Această descriere ne arată o imagine paradoxală: Antihrist nu va veni ca un monstru evident, ci ca un om aparent ideal — blând, milostiv, evlavios. Aceasta este cheia înșelăciunii sale: va folosi virtuți doar la nivel exterior pentru a ascunde goliciunea sa lăuntrică.

---

2. Sfânta Scriptură despre venirea Antihristului

Sfânta Scriptură oferă mai multe indicii clare despre caracterul și venirea lui Antihrist.

2 Tesaloniceni 2:3–4

«Să nu vă amăgească nimeni în niciun chip; căci ziua aceea nu va veni până ce nu va veni mai întâi lepădarea de credință și nu se va arăta omul fărădelegii, fiul pierzării, cel ce se împotrivește și se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau este cinstit, așa încât să se așeze în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept Dumnezeu.»

Aici se subliniază caracterul său de „om al fărădelegii” și pretenția de a se substitui lui Dumnezeu.

1 Ioan 2:18

«Copii, este ceasul de pe urmă; și precum ați auzit că vine antihristul, iar acum mulți antihriști s-au arătat; de aici cunoaștem că este ceasul de pe urmă.»

Sfântul Ioan arată că apariția „multor antihriști” este deja un semn al apropierii vremurilor de pe urmă.

Matei 24:24

«Că se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și minuni, încât să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși.»

Acest verset corespunde direct cu profeția Sfântului Efrem despre semnele și minunile înșelătoare.

---

3. Mărturia Sfinților Părinți despre Antihrist

Sfântul Irineu de Lyon

(Împotriva ereziilor, V, 25, 1–2)

Subliniază că Antihrist va încerca să imite pe Hristos, folosind puteri mincinoase și promisiuni de pace și prosperitate. El este un „imitator fals” al Mântuitorului.

Sfântul Ciprian al Cartaginei

(Epistola 59)

Avertizează că în vremurile din urmă vor exista numeroase înșelăciuni și că discernământul duhovnicesc va fi esențial pentru a nu cădea pradă amăgirilor.

Sfântul Andrei al Cezareei

(Comentariu la Apocalipsă)

Descrie Antihristul ca pe un om care va dobândi putere politică și va pretinde dumnezeirea, folosindu-se de minuni false pentru a-și atrage adepți.

---

4. Caracteristicile esențiale ale Antihristului

(după Sfântul Efrem și alți Părinți)

Din analiza profețiilor și a învățăturilor patristice rezultă următoarele trăsături:

• Venire ascunsă – „va veni ca un fur” (cf. 1 Tesaloniceni 5:2), fără un semn evident al răului.

• Aparență de virtute – blândețe, milostenie, iubire de săraci, toate folosite ca instrumente de înșelare.

• Falsă evlavie – disprețuirea idolilor și mimarea credinței, fără adevărata comuniune cu Dumnezeu.

• Minuni mincinoase – semne și puteri menite să înșele (cf. Matei 24:24).

• Imagine morală impecabilă – lipsa mâniei, refuzul mitei, discurs calm și atrăgător.

• Pretenția de dumnezeire – încercarea de a se substitui lui Dumnezeu (cf. 2 Tesaloniceni 2:4).

---

5. Semnele timpurilor și vigilența spirituală

Ce înseamnă aceste profeții pentru creștinii de astăzi?

• Discernământul duhovnicesc este esențial. Omul firesc nu primește cele ale Duhului lui Dumnezeu (cf. 1 Corinteni 2:14–15).

• Fidelitatea față de Scriptură – orice „revelație” care contrazice Evanghelia trebuie respinsă.

• Viața duhovnicească autentică – rugăciunea, postul, Sfintele Taine și iubirea frățească sunt scuturi împotriva înșelării.

• Nu panică, ci încredere în Dumnezeu – Hristos ne-a chemat la priveghere, nu la frică.

Hristos ne-a asigurat că El va veni din nou, dar ne-a învățat să fim vigilenți și să nu cădem în panică. Asemenea parabolei talanților (Matei 25:14–30), suntem chemați la responsabilitate duhovnicească, nu la teamă obsesivă.

---

Cum ne învață Sfinții Părinți să ne apărăm de înșelare?

Rămânerea în Tradiție

Sfântul Atanasie cel Mare subliniază că adevărul se păstrează în Biserică. Orice „noutate” care contrazice această Tradiție este suspectă.

Viața de rugăciune și post

Sfântul Ioan Gură de Aur arată că fără rugăciune și nevoință, sufletul devine vulnerabil. Rugăciunea lui Iisus este o armă împotriva amăgirii.

Discernământul duhovnicesc

Sfântul Nil Sinaitul spune:

«Cel ce are discernământ nu se lasă amăgit de nimic, căci toate le cunoaște prin lumina de la Dumnezeu.»

Fidelitatea față de Biserică

Sfântul Ciprian afirmă limpede: „În afara Bisericii nu este mântuire.” Antihristul va încerca să creeze o falsă unitate, dar Biserica rămâne „stâlp și temelie a adevărului” (1 Timotei 3:15).

---

6. Semne contemporane și interpretări ortodoxe

Unele realități ale lumii de astăzi pot pregăti terenul pentru înșelare:

• globalizarea și pierderea identității creștine;

• tehnologia folosită pentru control și manipulare;

• relativismul moral și negarea adevărului absolut.

Totuși, nu orice schimbare este semn al sfârșitului. Sfântul Efrem subliniază că Antihrist va veni sub masca binelui.

---

7. Speranța creștină: Hristos a biruit lumea

Domnul ne spune:

«Iată, v-am spus mai dinainte» (Matei 24:25).
«Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui» (Matei 24:13).

Speranța noastră nu stă în frica de Antihrist, ci în comuniunea cu Hristos, prin:

• Sfintele Taine;

• studiul Scripturii și al Părinților;

• iubirea față de aproapele;

• rugăciunea neîncetată.

---

Profețiile patristice nu ne cheamă la teamă, ci la trezvie. Ele ne învață să fim:

• vigilenți, nu panicați;

• credincioși, nu naivi;

• plini de speranță, căci Hristos a biruit lumea.

«Vegheați dar, că nu știți ziua, nici ceasul» (cf. 1 Tesaloniceni 5:2–6).

Prin viață duhovnicească autentică și rămânere în Biserică, putem rămâne statornici în adevăr, chiar și în cele mai întunecate vremuri.

comanda cartea ,,Semnele venirii Antihristului,, 

adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com

“Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului”

 

SFANTUL SERAFIM DE VIRIȚA – PROFETII DESPRE VREMEA LUI ANTIHRIST: “Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului”

Iată fragmentul original în limba rusă cu cea mai apropiată formulare a profeției :

«Придёт время, когда не гонения, а деньги и прелести мира сего отвратят людей от Бога, и погибнет куда больше душ, чем во времена открытого богоборчества. С одной стороны, будут воздвигать кресты и золотить купола, а с другой — настанет царство лжи и зла.»

📖„Va veni vremea când nu prigoana, ci banii și ispitele lumii acesteia vor îndepărta oamenii de Dumnezeu, și vor pieri mult mai multe suflete decât în vremurile luptei deschise împotriva lui Dumnezeu. Pe de o parte se vor înălța cruci și se vor auri cupole, iar pe de altă parte va veni împărăția minciunii și a răului.”

Fragment original în limba rusă

«Придёт время, когда не гонения, а деньги и прелести мира сего отвратят людей от Бога, и погибнет куда больше душ, чем во времена открытого богоборчества.«
С одной стороны, будут воздвигать кресты и золотить купола, а с другой — настанет царство лжи и зла.

📖 „Va veni vremea când nu prigoana, ci banii și desfătările lumii acesteia vor îndepărta oamenii de Dumnezeu, și vor pieri multe suflete — mai multe decât în vremurile luptei deschise împotriva lui Dumnezeu.
Pe de o parte, se vor înălța cruci și se vor auri cupole, iar pe de altă parte va veni împărăția minciunii și a răului.

 La întrebarea unui fiu duhovnicesc despre viitorul Rusiei, staretul i-a zis sa se apropie de geam si sa priveasca. Acela a vazut Golful Finic si o multime de vapoare care navigau sub diferite pavilioane.
– Cum sa înteleg aceasta? l-a întrebat el pe batiuska.

Staretul a raspuns:

– Va veni o vreme când va fi în Rusia o înflorire duhovniceasca. Se vor deschide multe biserici si manastiri si chiar cei de alte credinte vor veni sa se boteze la noi pe astfel de corabii. Dar aceasta nu va fi pentru mult timp, ci pentru aproximativ 15 ani, iar apoi va veni antihristul.

– Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale.

Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri.

Va veni împaratia minciunii si raului. Va fi atât de greu, atât de dificil si îngrozitor încât sa nu dea Dumnezeu sa traiesti pâna atunci. Dar noi nu vom prinde acele vremuri.

Daca oamenii din toata lumea, toti pâna la unul, în acelasi timp s-ar fi pus în genunchi sa se roage macar cinci minute lui Dumnezeu spre a prelungi viata, ca sa mai dea Domnul vreme de pocainta….

Daca poporul rus nu va veni la pocainta, se poate întâmpla iarasi sa se ridice fratele împotriva fratelui. Va veni vremea când nu prigoana, ci banii si înselaciunile lumii acesteia îi vor îndeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca în vremea prigoanei ateiste.

Pe de o parte vor înalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura împaratia minciunii si raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mântuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil si neprevazut; înfricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani”.

Staretul vorbea despre rolul important al tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.

Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte. Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.

din: “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum”, vol I

sursa  ( partiala)  https://www.cuvantul-ortodox.ro

Sfintii Parinti ne vorbesc ,,Retragerea la munte – cale de mântuire în vremea de apoi,,

 

Retragerea la munte – cale de mântuire în vremea de apoi

Învățătura Scripturii și a Sfinților Părinți

Introducere

În tradiția creștin-ortodoxă, retragerea în munte sau în pustie nu a fost niciodată o fugă lașă din fața lumii, ci o lucrare de pază a sufletului în fața rătăcirii, a zgomotului și a pierderii lui Dumnezeu. În vremuri de criză duhovnicească, Sfinții au ales muntele nu pentru siguranță trupească, ci pentru limpezirea minții și păstrarea credinței curate.

Scriptura și Tradiția ne arată limpede că vremea de apoi va fi caracterizată de:

• amestecarea adevărului cu minciuna;

• răcirea iubirii și slăbirea credinței;

• înmulțirea fricii, a controlului și a înșelării;

• transformarea orașelor în centre de agitație, confuzie și depărtare de Dumnezeu.

În acest context, muntele devine nu doar un loc geografic, ci simbolul și realitatea retragerii mântuitoare – locul unde sufletul se poate salva de înșelarea antihristică.

---

1. Temelia biblică: „Fugiți la munți”

Însuși Mântuitorul Hristos vorbește limpede despre retragere ca răspuns la vremuri de mare strâmtorare:

„Atunci cei din Iudeea să fugă la munți.”
(Matei 24, 16)

Acest cuvânt nu este doar istoric, ci și profetic și duhovnicesc. El arată că, atunci când urâciunea pustiirii, înșelarea și prigoana se vor înmulți, orașele vor deveni locuri primejdioase pentru suflet, iar retragerea va fi o cale de supraviețuire spirituală.

De asemenea, Psalmistul spune:

„Ridicat-am ochii mei la munți, de unde va veni ajutorul meu.”
(Psalmul 120, 1)

Ajutorul nu vine din sisteme, din mulțimi sau din puterea omenească, ci din întoarcerea la Dumnezeu, simbolizată de urcușul la munte.

---

2. Ce înseamnă „retragerea în munte” în duhul ortodox

Retragerea nu este o simplă mutare fizică, ci o schimbare de direcție a vieții. Ea cuprinde:

• retragerea din zgomotul lumii care tulbură mintea;

• simplificarea vieții, pentru a nu fi rob al nevoilor artificiale;

• păzirea minții și a inimii de informații, imagini și influențe care otrăvesc sufletul;

• întărirea rugăciunii și a legăturii vii cu Dumnezeu.

Patericul spune:

„Fugi de oameni și te vei mântui.”

Nu pentru că oamenii ar fi răi în sine, ci pentru că duhul lumii, în vremuri de decădere, devine potrivnic mântuirii.

---

3. Muntele în viața Scripturii și a Sfinților

Muntele este locul întâlnirii omului cu Dumnezeu:

• Muntele Sinai – locul descoperirii lui Dumnezeu către Moise;

• Muntele Tabor – Schimbarea la Față;

• Muntele Golgota – jertfa mântuitoare;

• Munții unde Hristos Se retrăgea singur la rugăciune.

„Iar El, după ce a slobozit mulțimile, S-a suit în munte, ca să Se roage singur.”
(Matei 14, 23)

Dacă Însuși Hristos Se retrăgea la munte pentru rugăciune, cu cât mai mult omul slab din vremea de pe urmă are nevoie de tăcere și depărtare de agitație.

---

4. Învățătura Sfinților despre retragere și vremea de apoi

Sfântul Efrem Sirul

Sfântul Efrem vorbește clar despre confuzia spirituală a ultimelor vremuri:

„În zilele de pe urmă, oamenii nu vor mai deosebi adevărul de minciună.”

În acest context, el îndeamnă la tăcere, lacrimi și retragere, pentru a nu fi prins în înșelare.

---

Sfântul Antonie cel Mare

Părintele monahismului spune:

„Va veni vremea când oamenii vor înnebuni și, văzând pe cineva că nu este ca ei, se vor ridica asupra lui.”

De aceea, Antonie a ales pustiul și muntele ca loc de luptă și curățire, nu de comoditate.

---

Sfântul Serafim de Sarov

El avertiza că zgomotul și împrăștierea vor distruge viața lăuntrică și spunea:

„Dobândește pacea lăuntrică și mii de oameni se vor mântui în jurul tău.”

Această pace nu se dobândește în vâltoare, ci în retragere, în tăcere, în simplitate.

---

Sfântul Ioan de Kronstadt

El observa începuturile înrobirii omului prin agitație și tehnologie:

„Omul modern nu mai are timp pentru Dumnezeu și de aceea sufletul său se usucă.”

Soluția: refacerea colțului de tăcere, fie în munte, fie în inimă.

---

5. De ce muntele este loc de salvare

Muntele înseamnă:

• depărtare de control și manipulare;

• lipsa zgomotului informațional;

• viață simplă și naturală;

• apropiere de cer;

• urcuș greu, asemenea drumului spre mântuire.

„Calea largă duce la pierzare, iar calea strâmtă duce la viață.”
(Matei 7, 13–14)

---

6. Aplicarea practică astăzi

Nu toți pot pleca fizic la munte, dar fiecare poate începe retragerea treptată:

• reducerea dependenței de tehnologie;

• timp zilnic de rugăciune în tăcere;

• post de informație;

• apropierea de natură;

• simplificarea vieții;

• curățirea relațiilor;

• pregătirea, acolo unde este cu putință, pentru o viață mai retrasă.

---

Concluzie

În vremea de apoi, mântuirea nu va fi în mulțime, ci în trezvie.
Nu în zgomot, ci în tăcere.
Nu în confort, ci în jertfă.
Nu în orașul agitat, ci sus – spre munte.

„Ieșiți din mijlocul lor și vă osebiți.”
(2 Corinteni 6, 17)

Retragerea la munte nu este frică, ci înțelepciune.
Nu este abandon, ci pază a sufletului.
Nu este fugă de lume, ci fidelitate față de Dumnezeu.

comanda cartea la adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com