miercuri, 11 februarie 2026

Psalmi si Acatiste - pentru intemeierea casatoriei

Căsătoria – binecuvântare, nevoință și lucrare a harului dumnezeiesc

Căsătoria, în înțelegerea ortodoxă, nu este doar o instituție socială sau o simplă asociere a două persoane, ci o Taină a Bisericii, în care Dumnezeu Însuși pecetluiește unirea dintre bărbat și femeie. Ea reprezintă o chemare la comuniune, jertfelnicie și creștere duhovnicească reciprocă. De aceea, întemeierea unei familii și păstrarea ei în unitate nu pot fi despărțite de viața liturgică și de nevoința personală.

În acest context, Psalmul 127 ocupă un loc privilegiat în spiritualitatea și practica liturgică a Bisericii.

Psalmul 127 – icoană a familiei binecuvântate

„Fericit este oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui.
Vei mânca din munca mâinilor tale; fericit vei fi și îți va merge bine!
Soția ta va fi ca o vie roditoare în casa ta;
fiii tăi, ca niște lăstari de măslin, împrejurul mesei tale.
Iată, așa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Domnul să te binecuvânteze din Sion și să vezi bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale.
Să vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel!”

Acest psalm, integrat în rânduiala Sfintei Cununii, exprimă viziunea biblică asupra familiei ca spațiu al binecuvântării și al continuității vieții. El subliniază faptul că temelia căsătoriei autentice este frica de Dumnezeu, adică trăirea în ascultare și fidelitate față de voia Sa.

Dimensiunea binecuvântării

Psalmul afirmă limpede că mariajul este dar dumnezeiesc. Familia devine loc al armoniei, unde soții conlucrează, iar copiii sunt semn al rodniciei și al harului revărsat asupra casei. Imaginea „viei roditoare” și a „lăstarilor de măslin” exprimă stabilitate, pace și prosperitate duhovnicească.

Munca și responsabilitatea

Mențiunea „vei mânca din munca mâinilor tale” indică responsabilitatea personală și cooperarea soților în zidirea căminului. Familia nu este doar rod al sentimentului, ci și al efortului susținut, al disciplinei și al asumării reciproce.

Pacea și continuitatea

„Să vezi pe fiii fiilor tăi” și „pace peste Israel” reprezintă dorința unei vieți îndelungate și a unei moșteniri binecuvântate. Căsătoria este orientată nu doar spre prezent, ci și spre viitor, spre transmiterea credinței și a valorilor creștine.

Psalmii – sprijin liturgic și duhovnicesc pentru familie

Pe lângă Psalmul 127, tradiția Bisericii recomandă și alți psalmi potriviți pentru diferite momente ale vieții conjugale:

Psalmul 44 (45) – psalm cu profund caracter nupțial, citit în rânduiala Cununiei, evocând frumusețea unirii binecuvântate;
Psalmul 33 (34) – pentru pace și înțelegere, îndemnând la căutarea păcii și la păzirea limbii de rău;
Psalmul 90 (91) – pentru ocrotirea familiei de primejdii, ispite și tulburări.

Citirea lor constantă, cu atenție și evlavie, contribuie la întărirea legăturii dintre soți și la adâncirea vieții în Hristos.

Rânduiala celor 40 de zile – nevoință pentru luminare și binecuvântare

În tradiția ascetică a Bisericii, numărul 40 simbolizează pregătirea, curățirea și întâlnirea cu Dumnezeu. Pentru cei care doresc să își găsească un soț sau o soție, ori pentru cei care caută întărirea căsniciei, se recomandă — cu binecuvântarea duhovnicului — o perioadă de 40 de zile de nevoință.

Post și înfrânare

Postul nu se reduce la regimul alimentar, ci presupune:

înfrânarea de la patimi;
pază a limbii și a gândurilor;
renunțarea la conflicte și la judecarea aproapelui;
cultivarea blândeții și a răbdării.

Rugăciune stăruitoare

Pe lângă pravila zilnică, se pot adăuga psalmii menționați, Paraclisul Maicii Domnului sau acatiste ale sfinților ocrotitori ai familiei. Rugăciunea trebuie să fie smerită și lipsită de pretenție, lăsând loc voii divine:
„Doamne, dacă este spre folosul și mântuirea mea, rânduiește-mi căsătoria potrivit voii Tale.”

Spovedanie generală și împărtășire

Curățirea sufletului prin spovedanie generală — mărturisirea sinceră a păcatelor din întreaga viață — este un pas esențial. Împărtășirea cu Sfintele Taine, cu pregătirea cuvenită, aduce întărire și luminare.

Milostenie

Milostenia, făcută în taină, are putere mare înaintea lui Dumnezeu. Ajutorarea celor săraci, sprijinirea unei familii aflate în nevoie sau contribuția discretă la viața parohiei sunt expresii concrete ale iubirii creștine.

Sfinții ocrotitori ai căsătoriei

Tradiția ortodoxă amintește de mai mulți sfinți cinstiți ca păzitori ai familiei:

Sfinții binecredincioși Petru și Fevronia din Murom, model de fidelitate conjugală;
Sfinții drepți Ioachim și Ana, chip al răbdării și al nădejdii;
Sfinții mucenici Adrian și Natalia, exemplu de sprijin și statornicie;
Sfinții Zaharia și Elisabeta, icoană a credinței în încercare;
Sfântul Ierarh Nicolae, grabnic ajutător în nevoile familiale.

Cinstirea lor nu substituie rugăciunea către Dumnezeu, ci o completează prin mijlocire.

Concluzie

Căsătoria nu este doar împlinirea unei dorințe omenești, ci un drum comun spre mântuire. Ea cere pregătire, maturitate și viață în Hristos. Atunci când rugăciunea este unită cu post, spovedanie, milostenie și smerenie, harul lui Dumnezeu lucrează tainic, aducând la vremea potrivită binecuvântarea Sa.

În toate, credinciosul este chemat să spună cu încredere:

„Facă-se voia Ta, Doamne, în viața mea.”

Pe cine trebuie să evităm în alegerea soțului sau soției

„Așa nu” – discernământul ca formă de înțelepciune creștină

Iubiți credincioși,

Dacă este important să știm ce calități să căutăm într-un viitor soț sau soție, este la fel de important să știm ce trebuie evitat. Nu din judecată sau dispreț față de oameni, ci din responsabilitate față de propria viață și față de Taina Căsătoriei.

Căsătoria nu este misiune de „salvare” a cuiva și nici terapie pentru traume nerezolvate. Ea este un drum al maturității, al comuniunii și al jertfei reciproce. A intra într-o căsătorie cu un om profund dezechilibrat sau lipsit de caracter poate aduce ani de suferință și poate afecta nu doar soții, ci și copiii.

Scriptura ne avertizează limpede:
„Cu cel mândru să nu te însoțești” (cf. Pilde 22, 24).
Și iarăși: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16).

1. Partenerul narcisist – iubire de sine, nu iubire jertfelnică

Narcisismul nu înseamnă doar încredere în sine, ci o preocupare excesivă pentru propria persoană, nevoie permanentă de admirație și incapacitate de empatie reală.

Semne caracteristice:

vorbește aproape exclusiv despre sine;
nu își asumă greșelile, dă vina pe alții;
se simte superior și desconsideră subtil;
manipulează prin vinovăție sau laudă;
își schimbă comportamentul doar pentru imagine, nu din pocăință reală.

Un astfel de om nu iubește persoana, ci felul în care este reflectat prin ea. În căsnicie, aceasta devine o relație dezechilibrată, în care unul cere constant validare, iar celălalt este epuizat emoțional.

Apostolul Pavel descrie un tip de om periculos pentru viața comunitară:
„Oamenii vor fi iubitori de sine, trufași, îngâmfați…” (2 Timotei 3, 2).

Căsătoria presupune jertfă reciprocă. Narcisistul însă nu se jertfește — el consumă.

2. Partenerul cu trăsături psihopatice – lipsa conștiinței morale

Termenul „psihopat” este folosit adesea superficial, dar în realitate desemnează o persoană cu lipsă profundă de empatie, remușcare și responsabilitate morală.

Semne îngrijorătoare:

minte cu ușurință și fără mustrare de conștiință;
manipulează cu sânge rece;
are comportamente impulsive și riscante;
poate deveni agresiv verbal sau fizic;
nu simte vinovăție reală pentru răul produs.

Un astfel de om poate fi carismatic la început, dar în timp produce frică și instabilitate. Într-o familie, aceasta înseamnă mediu toxic pentru soț/soție și pentru copii.

„Unde este invidie și duh de ceartă, acolo este neorânduială și orice lucru rău” (Iacov 3, 16).

Căsătoria are nevoie de siguranță și încredere. Fără conștiință morală, nu există temelie stabilă.

3. Partenerul iresponsabil – lipsa asumării

Iresponsabilitatea este adesea minimalizată în perioada de îndrăgostire. Se spune: „Se va maturiza după nuntă.” Dar caracterul rar se schimbă prin simpla schimbare a statutului.

Semne:

instabilitate profesională fără dorință reală de îmbunătățire;
evitarea angajamentelor;
cheltuieli impulsive;
promisiuni repetate și neîmplinite;
tendința de a fugi de probleme.

Sfânta Scriptură laudă hărnicia și statornicia:
„Cel credincios în puțin și în mult este credincios” (Luca 16, 10).

Un om care nu își asumă lucrurile mici înainte de căsătorie nu va purta responsabilități mari după.

4. Partenerul imatur emoțional – incapabil de relație matură

Imaturitatea nu ține de vârstă, ci de capacitatea de a gestiona conflicte, emoții și responsabilități.

Indicatori:

reacții exagerate la critici;
crize de gelozie nejustificate;
nevoie constantă de atenție;
incapacitatea de a comunica calm;
alternanță între idealizare și respingere.

Căsătoria presupune dialog, iertare, echilibru. Un om imatur transformă orice neînțelegere într-o dramă și orice limită într-o ofensă personală.

„Când eram copil, vorbeam ca un copil… dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilăriei” (1 Corinteni 13, 11).

5. Persoana dominatoare sau abuzivă

Orice formă de abuz — verbal, emoțional, fizic sau spiritual — este incompatibilă cu Taina Căsătoriei.

Dragostea creștină nu controlează prin frică.
„În iubire nu este frică” (1 Ioan 4, 18).

Dacă cineva:

izolează partenerul de familie și prieteni;
controlează obsesiv;
umilește constant;
justifică agresivitatea prin gelozie sau „iubire”,

acesta nu este zel, ci pericol.

6. Lipsa vieții duhovnicești

Un om indiferent față de Dumnezeu va fi, în timp, indiferent și față de sfințenia căsătoriei. Dacă unul dorește viață în Hristos, iar celălalt disprețuiește credința, tensiunea devine inevitabilă.

„Nu vă înjugați la jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6, 14).

Aceasta nu înseamnă dispreț față de ceilalți, ci conștientizarea faptului că unitatea profundă se clădește pe valori comune.

Concluzie: discernământul este virtute, nu lipsă de iubire

A evita un partener nepotrivit nu înseamnă a judeca, ci a fi responsabil. Iubirea adevărată nu ignoră realitatea. Nu este lipsă de credință să observi semnele clare ale unui caracter problematic; este înțelepciune.

Căsătoria nu trebuie începută cu speranța că „îl voi schimba”. Doar Dumnezeu schimbă inimile, iar schimbarea autentică începe din voința persoanei, nu din presiunea partenerului.

Să cerem, așadar, nu doar iubire, ci și discernământ.
Nu doar emoție, ci și luminare.
Nu doar atracție, ci și caracter.

Și să ne rugăm:

„Doamne, ferește-mă de alegerea pripită și luminează-mi mintea să văd adevărul dincolo de aparențe.”

scris de Livia Radu Mr ( teolog, psiholog, jurist, traducator) * cea care a vazut Raiul si Iadul

marți, 10 februarie 2026

Semne că omul este condus de forțe necurate

Dacă omul se înfurie și se mânie în mod constant, acesta este primul semn că este condus de forțe necurate. Mânia este o forță din care se hrănește demonul. Omul care a permis mâniei să pătrundă în inima sa nu-L mai poate auzi pe Dumnezeu și devine ușor de condus de forțele necurate. Forțele întunecate reprezintă răul și se hrănesc cu rău.

Din această cauză apare tulburarea minții: iau naștere ura, tendința de a judeca și dorința de a comite păcate. Omul începe să judece, să condamne și să vorbească de rău — demonul iubește acest lucru, pentru că se hrănește cu asemenea păcate.

Când omul comite păcate, în acel moment nu își dă seama de ele — i se pare că acționează corect, iar acest lucru îi este avantajos demonului. Astfel demonul îl ține pe om sub influența sa, iar când va veni judecata, un asemenea om nu va putea urca în Rai, ci va coborî în iad și va fi nevoit să slujească forțelor întunecate și să sufere.

Când omul este condus de forțele rele, el nu înțelege acest lucru și trăiește o viață aparent obișnuită, în timp ce sufletul său se acoperă treptat de murdărie și se îndepărtează de Dumnezeu. El vrea să se întoarcă acasă, dar nu poate, pentru că acum are alți stăpâni. Omul își pierde capacitatea de a ierta și de a simți bucuria, deoarece demonul face inima rigidă, de piatră.

Mândria care sălășluiește într-o asemenea inimă își impune regulile: „De ce să iert?” — iar omul crede acestor gânduri corupte, fără să-și dea seama că nu el este cel care vorbește.

Ca urmare, răul din el se înmulțește și starea lui se înrăutățește, pentru că inima în care nu există suflet și iubire devine o ușă prin care pătrund forțele rele.

Când omul este condus de întuneric, el tinde să-i controleze pe ceilalți. Astfel de oameni intră în viața altora, încearcă să-și impună propriile reguli, să dea sfaturi și să condamne lucruri pe care ei înșiși nu le stăpânesc. Omul care dorește putere și supunere nu-I mai slujește lui Dumnezeu, ci forțelor întunecate, fără să-și dea seama că a devenit robul lor.

Absența rugăciunii și refuzul de a face pocăință sunt încă un semn al stăpânirii demonice. Demonul șoptește: „Nu ai nevoie să te pocăiești, nu ai păcate”, iar rugăciunea devine neplăcută pentru om. Cel care nu se roagă nu încearcă să-și curețe casa sa duhovnicească; cel care nu se pocăiește o umple cu păcate.

Demonul îi iubește pe cei neliniștiți și pe cei care nu se roagă, pentru că, fără pocăință, omul nu pune ordine în casa sa lăuntrică, slăbește și devine neapărat vulnerabil.

Când omul începe să se curețe și să pășească pe calea adevărului, acest lucru nu le convine demonilor, iar ei se străduiesc din toate puterile să-l abată de la drum, folosindu-se de vechile obiceiuri. Calea către Dumnezeu este plină de încercări: cu cât ești mai aproape de lumină, cu atât ispitele sunt mai puternice.

Dumnezeu avertizează: dacă omul își curăță sufletul de păcat, dar nu-l umple cu Dumnezeu, răul se va întoarce, iar starea lui va fi și mai rea. În Evanghelie se spune:
„Când duhul rău iese din om… se întoarce… și găsește casa goală… și aduce cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el… și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi” (Matei 12:43–45).

Dacă ai greșit, nu te teme să-ți recunoști vina și să faci o pocăință sinceră. Recunoaște-ți păcatul și nu-l mai repeta — atunci păcatul nu va mai avea putere asupra ta, iar amintirea lui se va șterge.
(Schiarhimandritul Ilie Nozdrin)

„Trebuie să știm cum să recunoaștem prezența demonilor în propria noastră inimă, pentru că, dacă nu vom ști să le recunoaștem prezența, nu vom putea lupta împotriva lor. Să știți că de fiecare dată când vă înfuriați, când vă certați, când nutriți dușmănie față de cei apropiați, când în inima voastră fierb răutatea și ura — să știți că demonii lucrează în inima voastră. Treziți-vă, binecuvântați-vă cu semnul Sfintei Cruci și începeți lupta cu demonii.”
(Sfântul Luca Voino-Iasenetski)

Semnul venirii antihristului - lipsa iubirii si a milei

Lipsa iubirii – semnul venirii antihristului

Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți ne arată că semnul cel mai dureros și mai primejdios al vremurilor de pe urmă nu este doar tulburarea lumii, ci răcirea iubirii dintre oameni. Antihristul nu vine mai întâi cu prigoană fățișă, ci cu pierderea iubirii adevărate, cu dezbinare, judecată, formalism religios și împietrirea inimii.

Domnul Însuși ne avertizează că, în apropierea sfârșitului, „dragostea multora se va răci”. Acolo unde iubirea dispare, harul se retrage, iar duhul antihristic începe să lucreze.

I. Iubirea – temelia vieții creștine

Sfântul Ignatie (Briancianinov) spune limpede:

„Iubirea este temelia vieții creștine. Fără iubire, toate faptele noastre sunt goale, chiar dacă par virtuoase. Numai iubirea ne unește cu Dumnezeu și cu frații noștri.”
(Experiențe ascetice)

Această mărturie ne arată că viața duhovnicească nu se sprijină pe forme exterioare, ci pe lucrarea iubirii în inimă.

Sfântul Dionisie Ignat de la Colciu întărește același adevăr:

„Dacă nu ai iubire, toate sunt nefolositoare.”

Sfântul Apostol Pavel exprimă aceasta cu putere:

„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar iubire nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare sau chimval răsunător.”
(I Corinteni 13, 1)

II. Iubirea și libertatea creștină

Adevărata libertate nu este dezlegare de porunci, ci slujire în iubire. Sfântul Apostol Pavel scrie:

„Căci voi, fraților, ați fost chemați la libertate; numai să nu folosiți libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiți unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubește pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
(Galateni 5, 13–14)

Unde iubirea dispare, libertatea devine egoism, iar credința – ideologie.

III. Răcirea iubirii – semn profetic al vremurilor de pe urmă

Sfântul Teofan Zăvorâtul avertizează cu seriozitate:

„Pierderea iubirii este cel mai limpede semn al răcirii duhovnicești. Când inimile se închid, când credința devine formală, când familia își pierde duhul sacru, atunci lumea se apropie de pieire.”
(Tâlcuiri la Epistolele Sfântului Apostol Pavel)

Această răcire nu se manifestă doar în lume, ci și în viața bisericească trăită formal, fără milă, fără răbdare, fără jertfă.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune:

„Rădăcina tuturor răutăților este lipsa iubirii.”

Și tot el mai spune:

„Iubirea este legea cea mai înaltă. Cine iubește pe aproapele său Îl iubește pe Dumnezeu.”

IV. Antihristul și falsificarea iubirii

Antihristul nu va propovădui ura fățiș, ci o iubire falsă, ruptă de adevăr și de jertfă.

Sfântul Ioan Evanghelistul ne avertizează:

„Cel ce are bogăția lumii și-l vede pe fratele său în lipsuri și își închide inima față de el, cum rămâne în el iubirea lui Dumnezeu? Copilașii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”
(I Ioan 3, 17–18)

Iubirea fără adevăr devine minciună, iar iubirea fără jertfă devine egoism mascat.

V. Iubirea ca jertfă și durere pentru aproapele

Sfântul Siluan Athonitul mărturisește:

„Iubirea față de oameni se naște din iubirea față de Dumnezeu. Cine nu simte durere pentru suferința aproapelui nu are iubire adevărată. Iubirea este jertfă, nu plăcere.”

Sfântul Isaac Sirul spune:

„Inima milostivă arde pentru toată zidirea: pentru oameni, pentru păsări, pentru dobitoace și pentru toată făptura.”

Și tot el:

„Cel ce a dobândit iubirea a dobândit pe Dumnezeu Însuși, căci Dumnezeu este iubire.”

VI. Iubirea – lucrare continuă, nu sentiment

Sfântul Ioan de Kronstadt spune:

„Iubirea nu este doar un sentiment, ci o lucrare neîncetată. Iubiți chiar și pe vrăjmașii voștri, căci astfel vă asemănați lui Hristos. Fără iubire, nici rugăciunea nu are putere.”
(Viața mea în Hristos)

Sfântul Serafim de Sarov întărește:

„Dobândiți trezirea duhovnicească prin iubire. Iubirea aduce pace sufletului și deschide porțile Raiului. Cine nu iubește nu se poate apropia de Dumnezeu.”

VII. Iubirea – semnul adevăraților ucenici ai lui Hristos

Mântuitorul ne dă criteriul suprem:

„Poruncă nouă vă dau: să vă iubiți unii pe alții; precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unii pe alții.”
(Ioan 13, 34)

Și:

„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei: dacă veți avea dragoste unii față de alții.”
(Ioan 13, 35)

Sfântul Maxim Mărturisitorul spune:

„Cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească pe fiecare om ca pe sine însuși.”

Sfântul Ambrozie de la Optina încheie:

„Fără iubire, toate minunile și toate tainele sunt fără folos. Iubirea este cea mai mare lucrare a Duhului Sfânt. Prin iubire, chipul lui Hristos se face văzut în lume.”

Lipsa iubirii nu este doar o slăbiciune omenească, ci un semn duhovnicesc al venirii antihristului. Unde iubirea se stinge, Hristos este alungat din inimă, iar locul Lui este ocupat de răceală, mândrie și înșelare.

De aceea, lupta creștinului de astăzi este lupta pentru păstrarea iubirii:
iubire adevărată, jertfelnică, unită cu adevărul.

Unde este iubire, acolo este Dumnezeu.
Unde iubirea lipsește, antihristul este deja primit.

Scris de Livia Radu Mr ( cea care a vazut Raiul si Iadul)

„Și nimeni nu va putea cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei” (Apocalipsa 13,17).

,,Va veni vremea, nu prea departe, când toți și toate vor fi controlate electronic. Actele vor fi biometrice. Nu veți mai putea să circulaţi fără ele. Să nu le acceptați, chiar dacă veți fi căutați și în crăpăturile pământului. Și să nu primiți nici vaccinul şi nimic ce aduc nou puterile politice de azi.
De aceea vă zic - aveți încredere că Domnul, vă va da putere să mărturisiți pentru El. Trăim într-o lume anarhică, întreaga clasă politică este vrajmaşă a lui Hristos și slujitoare răului, de aceea numai simpla noastra viețuire, fără sa abdicăm de la principiile noastre creştine, este o mărturisire și o mucenicie de zi cu zi."

(Părintele lustin Pârvu)

Controlul electronic și mărturisirea creștină: provocările ultimelor vremuri

În vremurile noastre, lumea se confruntă cu transformări tehnologice fără precedent. Părintele Iustin Pârvu ne avertizează, prin cuvintele sale profunde.

Aceste cuvinte ne îndeamnă la o reflecție adâncă asupra provocărilor pe care progresul tehnologic le ridică pentru credincioșii creștini ortodocși.

1. Semnele ultimelor vremuri și avertismentele Sfinților Părinți

Cartea Apocalipsei descrie un sistem global de control:

„Și nimeni nu va putea cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, numele fiarei sau numărul numelui ei”
(Apocalipsa 13,17).

Acest text biblic este interpretat de mulți teologi ortodocși ca o profeție despre un sistem de identificare și control total.

Cuviosul Paisie Aghioritul avertiza:

„Sistemele digitale sunt pregătirea pentru pecetea antihristului. Ele ne lipsesc de libertate și ne fac dependenți de un sistem care nu are pe Dumnezeu la bază”
(„Cuvinte”, vol. V).

2. Controlul biometric și identitatea creștină

Implementarea actelor biometrice și a sistemelor de identificare digitală ridică întrebări profunde legate de:

Libertatea personală – omul ajunge dependent de un sistem exterior pentru a-și exercita drepturile fundamentale;
Confidențialitatea – datele personale pot fi folosite în scopuri necunoscute sau chiar nocive;
Spiritualitatea – acceptarea necritică a unui astfel de sistem poate însemna o concesie față de principiile creștine.

Sfântul Ciprian al Cartaginei spunea:

„Biserica va trece prin mari ispite înainte de a Doua Venire a Domnului. Mulți vor cădea, dar cei care vor rămâne statornici vor fi curățiți prin suferință”
(„Epistole”).

3. Vaccinurile și încrederea în Dumnezeu

Părintele Iustin subliniază necesitatea de a nu accepta „nimic din ceea ce aduc nou puterile politice”. Această poziție nu exprimă un refuz orb al progresului, ci o atitudine de discernământ duhovnicesc.

Sfântul Ignatie (Briancianinov) scria:

„Când lumea oferă soluții exclusiv materiale pentru toate problemele, ea încearcă să-L înlocuiască pe Dumnezeul cel adevărat. Credinciosul trebuie să aibă încredere că Domnul îi va da putere și sănătate”
(„Experiențe ascetice”).

4. Politica și duhul antihristic

Părintele Iustin afirma că „întreaga clasă politică este vrăjmașă lui Hristos și slujitoare a răului”. Această constatare se sprijină pe adevărul biblic:

„Lumea întreagă zace în cel rău”
(1 Ioan 5,19).

Sfântul Efrem Sirul avertiza:

„În vremurile de pe urmă, puterile lumii vor propovădui o pace mincinoasă și o siguranță iluzorie, dar cu prețul lepădării de credință”
(„Cuvânt despre Venirea Domnului”).

5. Mărturisirea și mucenicia zilnică

Cel mai important mesaj transmis de Părintele Iustin este unul al speranței:

„Aveți încredere că Domnul vă va da putere să mărturisiți pentru El.”

Sfântul Serafim de Sarov ne amintește:

„Adevărata mărturisire nu se face doar în momentele excepționale, ci în fiecare zi, prin viața noastră ortodoxă, prin păzirea poruncilor și prin dragoste”
(„Cuvinte și sfaturi”).

Sfântul Ioan Gură de Aur subliniază:

„Viața creștină este o mărturisire neîncetată. Când rămânem fideli lui Hristos în fața presiunilor lumii, devenim mucenici în fiecare zi”
(„Omilii la Evanghelii”).

6. Cum să rămânem feriți de înșelăciune

Sfântul Isaac Sirul ne oferă câteva îndrumări esențiale:

Rugăciunea – să cerem zilnic discernământ;
Citirea Scripturii – să cunoaștem Evanghelia și profețiile;
Viața duhovnicească – participarea la Sfintele Taine;
Ascultarea de duhovnic – căutarea îndrumării spirituale;
Simplitatea vieții – reducerea dependenței de sistemul lumesc.

Cuviosul Siluan Athonitul spunea:

„Cel ce se roagă cu adevărat și stăruie în virtute va fi ferit de înșelăciunea vremurilor de pe urmă”
(„Viața și învățăturile”).

Concluzie: calea izbăvirii

In fața provocărilor lumii contemporane, Sfinții Părinți ne cheamă la:

Încredere necondiționată în Dumnezeu – El ne va întări;
Discernământ duhovnicesc – să cercetăm cu atenție orice schimbare;
Comuniune bisericească – să ne sprijinim unii pe alții în credință;
Mărturisire tăcută – viața noastră este cea mai puternică predică;
Nădejde în Hristos – Biruitorul lumii și al răului.

Părintele Iustin Pârvu conchide cu un cuvânt plin de lumină:

„Trăim într-o lume anarhică, dar simpla noastră viețuire, fără a abdica de la principiile creștine, este deja o mărturisire și o mucenicie de zi cu zi.”

Să ne amintim mereu cuvintele Mântuitorului:

„Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui”
(Matei 24,13).

Cu dragoste în Hristos

Livia Radu Mr * cea care a vazut Raiul si Iadul

Totalul afișărilor de pagină