Sfantul Siluan Athonitul -- Despre razboiul duhovnicesc (partea 1)

INSELAREA IN CARE SE AFLA TOT OMUL

 Demonii lucreaza si sa straduiesc prin diferite modalitati sa rataceasca omul. 

Unii ne inalta si altii ne umilesc. 

Unii ne inaspresc si altii ne roaga. 

Unii ne intuneca si altii se prefac lumina.

Unii ne fac molai si altii rautaciosi. 

Unii ne fac mohorati si altii veseli. Drept care este necesar omul sa cunoasca de fiecare data care demon lucreaza.

Multora le creeaza demonii lacrimi in mijlocul cetatii si al zgomotelor "ca astfel unii necrezand ca sunt vatamati de zgomote, sa se alature lumii". Fac acest lucru ca sa creeze iluzia ca .este posibil sa traiasca cineva cucernicia si in zgomote. 

Aceasta cucernicie este curat satanica !

 Nu este sigur ca nu poate cineva sa se afla in lume si sa aiba asemenea experiente. Dar aici are, in principal, in atentia lui pe monahii care cu iluzia aceasta parasesc sihastriile lor si se muta in locuri foarte zgomotoase si lumesti.

Demonii ne ataca printr-un razboi ridicol. Cand suntem satui ne jignesc si cand postim ne inaspresc. Acest lucru este ca sa fie creata impresia ca poate oricine sa manance si sa aiba cucernicie. 

Dar aceste lacrimi sunt false.

Viclenia diavolilor este mare. 

Ne induc ganduri sa nu ne despartim de oamenii lumesti, indeosebi acest lucru este valabil pentru aceia care au ganduri sa se calugareasca, "spunand ca multa rasplata castigam noi daca vazand femeia ne stapanim pe noi insine". 

Creeaza gandul ca ramanand in locuri unde sunt satisfacute simturile vom avea mai multa rasplata daca ne stapanim pe noi insine. Aceasta, desigur, ca sa amane omul plecarea si mai tarziu sa fie inrobit acestor lucruri la care credea ca ar putea sa fie indiferent.

Un parinte vizionar a povestit urmatoarele: Cand s-a aflat intr-o adunare au venit doi demoni, adica demonul slavei desarte si demonul trufiei si s-au asezat la dreapta si la stanga lui. Si primul il atata sa mentioneze o vedere sau o fapta oarecare pe care a reusit-o in pustiu.

 Cand respingea acest indemn, atunci celalalt demon il lauda pentru aceasta izbanda: "Si mare ai devenit invingand pe mama mea cea mai nerusinata". Un demon invinuia pe celalalt ca sa aduca ascetul in pacat.

A vazut Sfantul Ioan demonul slavei desarte unui frate ca-i sugereaza ganduri si altui frate ca ii dezvaluie gandurile primului frate, ca sa fie fericit ca vizionar. Mai mult, demonul slavei desarte atinge trupul omului si creeaza palpitatii ca sa creeze simtamantul venirii lui Hristos.

Un demon prigoneste alt demon. Un monah era manios. Si cand au sosit vizitatori; atunci s-a aratat ca bland acestora. Astfel, un demon, adica demonul slavei desarte prigonea demonul maniei.
De multe ori, demonul avaritiei mimeaza umilinta in timp ce demonul slavei desarte indeamna omul la milostenie. 

Acelasi fapt il face si demonul iubirii de placeri. Adica exista situatia cand demonul avaritiei sa recomande sa nu fie milostiv omul, pentru ca va cadea in vanitate si astfel mimeaza smerenia. Precum, de asemenea, demonul vanitatii si al senzualitatii ne indeamna sa dam milostenie, pentru ca astfel poate sa lucreze mai bine. 

Adevaratamilostenie se face cand omul se purifica de demonul avaritiei, al vanitatii si al senzualitatii.
De multe ori demonii ne impiedica sa infaptuim cele mai usoare si folositoare fapte si ne indeamna sa lucram pe cele mai obositoare. Fac acest lucru deoarece cunosc ca ori de cate ori suntem obositi, atunci suntem descurajati sa continuam calea noastra duhovniceasca.

Cineva a povestit Sfantului Ioan o vicleana scornire a diavolului. De multe ori demonul carnii se strecoara si se asunde pe el insusi si sugereaza monahului gandul ca are evlavie, in timp ce ii da si izvorul lacrimilor, mai ales cand discuta cu femei si ii sugereaza ganduri sa converseze cu acestea despre amintirea mortii, a judecatii si a intelepciunii. 

Si toate acestea le face diavolul ca sa convinga femeile sa provoace monahul si sa apropie astfel lupul ca pastor. Si dupa ce a fost castigata obisnuinta si curajul, "atunci nefericitul sufera caderea". Foloseste chiar si cele mai sfinte lucruri, scopul fiind sa arunce omul in pacatul trupesc.
Cand ne straduim sa plecam dintr-o adunare in care cineva povesteste lucruri hazlii, atunci demonii ne ataca in doua moduri. 

"Sa nu mahnesti pe povestitor" sau "Sa nu te arati pe tine insuti mai pios decat cei prezenti", ca sa ne faca sa ramanem. 

Si celalalt gand este sa fugim,dar asta ca sa ne conduca spre iubirea de slava. Adica ne spune al doilea gand: "indeparteaza-te, sa nu intarzii; daca nu, in rugaciunea ta vei intipari sensuri ale unor lucruri ridicole". 

Ne indeamna nu numai sa fugim, dar si sa ne straduim sa dizolvam vicleana adunare, mentionand cele ale Judecatii si amintirea mortii. in aceasta situatie trebuie sa preferam pe al doilea, adica sa preferam sa ne ude anumite picaturi ale iubirii de slava, care poate sa devina cauza a folosului celorlalti. Si in Pateric exista exemple asemanatoare care arata deosebitele scorniri ale diavolului. Sfantul Macarie a mers candva sa doarma intr-un sanctuar in care existau schelete de idolatri. Si-a pus drept perna un schelet de idolatru. 

Demonii l-au invidiat pe sfant pentru curajul sau. Si atunci au vrut sa-l inspaimante. Strigau ca unei femei: "Cutare, hai cu noi in baie". Si alt demon a raspuns cu voce femeiasca, ca si cand inainta dintre morti: "Am un oaspete deasupra mea si nu pot sa vin". Si acest lucru il faceau ca sa inspaimante sfantul. "Si batranul nu s-a inspaimantat".

Sfantul Nil Ascetul scrie ca in timp demonii se "impart pe ei insisi". Si in timp ce unii dintre ei supara omul, ceilalti in chip de inger alearga in ajutorul lui, daca cere. Si aceasta in scopul sa insele omul ca, intr-adevar au fost ingeri. Alteori demonii arunca ganduri impotriva noastra si, in acelasi timp, ne atata sa ne rugam, chipurile impotriva lor sau sa nu fim de acord cu ei. Si atunci se retrag. Si acest lucru il fac ca sa creeze in noi impresia ca am inceput sa-i invingem si ca acum se tem de noi.

Sfantul Nichita Stethatos spune: "inaintea incaierarii si a infrangerii, de multe ori demonii agita simtirea sufletului si rapesc somnul din pleoape".

 Adica iau somnul din pleoapele noastre ca sa creeze tulburare. Deoarece cunoastem ca in starea nesomnului omul se infurie cand nu cunoaste sa foloseasca aceasta stare pentru rugaciune. De multe ori "si prin anumite spasme iau somnul din pleoapele lor, sa faca viata acestora mai chinuitoare si plina de durere prin nascocirile de acest fel". Insa alteori diavolul creeaza somn, cand omul se roaga. 

Deoarece cunoaste ce rau ii face rugaciunea, creeaza somnolenta.

Am mentionat numai unele invataturi ale sfintilor privitoare la tehnica diavolului. in orice caz, exista mult mai multe. Cine se lupta in aceasta lupta, va verifica in orice caz salbaticele atacuri ale diavolului. Va simti prezenta lui. Ascetii au sa descrie multe evenimente de acest fel. Nu este vorba despre iluziile lor si personificari ale unor trairi interioare. 

Este vorba despre o realitate, pentru ca diavolul exista si este cel mai mare dusman al mantuirii noastre. Un ascet la Sfantul Munte imi spunea: "Daca se asaza cineva zece ani in Sfantul Munte, atunci va intelege ce este diavolul". Noi care traim in lume nu putem sa intelegem acest lucru, pentru ca printr-o foarte mica putere ne tine aproape de el. Nu este nevoie sa depuna o stradanie deosebita. Ne-a facut robii lui prin atatari exterioare, creand chiar si iluzia ca nu exista.

Cine insa se lupta sa se curete de patimi si exerseaza in rugaciunea mentala, va cunoaste vicleana putere a diavolului. Exact in acea clipa il ataca diavolul, si cunoscand foarte bine cat ne iubeste Dumnezeu, diavolul ,,ne innebuneste de dragostea Lui,,. Si intelege bine ca, orice ar face diavolul, in realitate este colaborator la mantuirea noastra. il uram mai mult si astfel il atacam cu mai multa putere. De aceea scrie Sfantul Grigorie Palama: "Caci colaborator este diavolul totdeauna la vointa lui Dumnezeu, dar el nevoind acest lucru, si neprivind catre acest lucru"'.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos

sursa http://www.crestinortodox.ro