,,Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare,,

În Împărăţia lui Dumnezeu se intra cu multă durere şi osteneală

 Atunci când sufletul are frică de Dumnezeu, nu se teme de nimic din cele care vatămă trupul, deoarece nădejdea lui se află în Dumnezeu, atât în această viaţă, cât şi în cea viitoare, care nu are sfârşit.
Să nu începi lucrarea virtuţii, dacă nu eşti pregătit să te lupţi cu vrăjmaşul.

Atunci când vrei să începi o lucrare plăcută lui Dumnezeu, mai întâi să te pregăteşti împotriva ispitelor care te vor afla şi să nu şovăi deloc.
Căci vrăjmaşul are obicei, atunci când vede pe cineva că începe cu credinţă fierbinte o lucrare bună şi mântuitoare, să-l împiedice cu diferite ispite înfricoşătoare, ca, din pricina lor, să serăcească râvna lui şi să nu mai aibă vreo dorinţă de a se îndeletnici cu vreo lucrare plăcutălui Dumnezeu.

Iar aceasta nu pentru că vrăjmaşul ar avea o asemenea putere - căci dacă ar fi avut, nimeni nu ar fi putut face vreodată vreo faptă bună - ci Dumnezeu îngăduie astfel, aşa cum am aflat din pilda lui Iov.
Aşadar, pregăteşte-te pe sineţi, astfel încât să înfrunţi cu vitejie ispitele ce se împotrivesc lucrării virtuţilor şi numai atunci această lucrare a ta e bineplăcută lui Dumnezeu. Dar dacă nu te vei pregăti pentru înfruntarea ispitelor, să nu porneşti spre săvârşirea virtuţilor.

Înţelepciunea lui Dumnezeu se arată în ispite şi în necazuri
Aşa cum se apropie genele una de alta, tot astfel se apropie şi ispitele de oameni. Iar aceasta Dumnezeu a iconomisit-o cu înţelepciune ca noi să dobândim folos.
Adică să baţi cu stăruinţă la uşa milei lui Dumnezeu atunci când eşti împresurat de ispite şi, prin frica întristărilor, să intre în mintea ta sămânţa pomenirii lui Dumnezeu, ca rugându-te fierbinte să te apropii de El. Şi astfel să se sfinţească inima ta cu neîncetata pomenire a lui Dumnezeu. Dacă vei face aceasta, atunci când Îl vei ruga, El te va asculta.

Prin necazuri, cunoaştem dragostea lui Dumnezeu

Ca să nu-ţi pierzi încrederea şi dăruirea faţă de El, Dumnezeu a iconomisit să fii încercat de necazuri.
Iar daca părăseşti calea Lui, vei atrăge astfel mânia Sa, iar atunci te va pedepsi, dacă nu te vei pocăi, te va lepăda de la faţa Lui.

Gândeşte-te şi la aceasta: câtă lipsă de evlavie şi câte fapte necuviincioase aduc în viaţa noastră traiul cel bun şi lipsa fricii de Dumnezeu.
De aceea, prin pătimirile noastre şi prin necazurile ce vin asupra noastră, creşte pomenirea Lui în inima ta.
Şi astfel, prin frica de cele neplăcute, Dumnezeu te deşteaptă ca să baţi la uşa milostiviriiSale, izbăvindu-te în acest chip de necazuri şi semănând înăuntrul inimii tale dragostea Sa cea dumnezeiască.
Prin aceasta, El te aduce lângă Sine şi te cinsteşte cu darul înfierii,dăruindu-ţi din belşug harul său.

Căci altfel cum ai fi cunoscut că îţi poartă de grijă şi te iubeşte, dacă nu te-ar fi împresurat necazurile?
Pentru că mai ales prin durere şi întristare este cu putinţă să se înmulţească dragostea lui Dumnezeu în sufletul tău şi să-l umple.
Ele te fac să-ţi cunoşti harismele tale şi-ţi aduc aminte de deosebita purtare de grijă ce o are Dumnezeu pentrutine.
Toate aceste daruri duhovniceşti se primesc în urma celor întristătoare. Şi aceasta ca să te înveţi să mulţumeşti pentru toate lui Dumnezeu.
Aminteşte-ţi de Dumnezeu, ca şi El să-Și amintească de tine. Iar atunci când Îşi va aduce aminte de tine şi te va mântui de necazuri, vei primi de la El tot felul de binecuvântări şi vei fi fericit.
Aşadar, nu-L uita, risipindu-ţi mintea în deşertăciuni, ca să nu te uite nici El pe tine atunci când vei fi războit de cel viclean. Când toate îţi vor merge bine, să te supui lui Dumnezeu şi să păzeşti poruncileLui, ca să ai îndrăzneală înaintea Lui întru necazurile tale, prin rugăciunea făcută dininimă şi cu stăruinţă să ştie că Domnul, Care îl iubeşte şi îi poartă de grijă, nu ar fi îngăduit să vină asupra lui necazuri, ca să-i deştepte mintea, dacă nu s-ar fi arătat nepăsător.

Se poate ca Dumnezeu să fi îngăduit un necaz, deoarece omul s-a mândrit cândva.
De aceea el trebuie să înţeleagă, să nu se tulbure şi să nu părăsească nevoinţa, ci să se considere pe sine ca fiind pricina ispitei, ca răul să nu se facă îndoit, adică să sufere şi să nu vrea să se vindece.

La Dumnezeu, Care este izvorul dreptăţii, nu există nedreptate. Aceasta nici măcar să o cugetăm. Slăvit să fie numele Lui în veci! Amin.
Crucea ispitelor ne izbăveşte de cugetarea cea semeaţă şi ne povăţuieşte către virtute
Atunci când harul dumnezeiesc vede că omul începe să aibă o idee înaltă despre sine şi să cugete semeţ, îndată slobozeşte asupra lui ispite şi mai puternice, care să-l biruiască, până când acesta va învăţa că este neputincios.

Iar aceasta o face ca omul să scape la Dumnezeu şi să rămână lângă El, întru smerenie. Astfel, el ajunge la măsura desăvârşitei credinţe şi a desăvârşitei nădejdi în Fiul lui Dumnezeu, înaintând întru acest chip către virtutea dragostei. Căci omul cunoaşte cât de minunată este dragostea lui Dumnezeu către el, atunci când se află împresurat de greutăţi, care îl despart de orice nădejde omenească. Abia atunci Dumnezeu îi arată puterea Sa cea mântuitoare.
Omul niciodată nu va putea cunoaşte puterea dumnezeiască trăind în odihnă şi desfătare. Şi niciodată Dumnezeu nu Şi-a arătat într-un chip simţit puterea Sa cea mântuitoare, fără numai în locuri liniştite şi pustii, în locuri unde nu întâlneşti multă vorbărie şi gălăgie pricinuite de oameni.

Să nu te miri atunci când, la începutul nevoinţei tale , te vor potopi necazuri şi întristări cumplite.
Căci nici măcar nu poate fi numită virtute, cea care nu este urmată de încercări grele.
Ea a fost numită virtute din pricina greutăţilor pe care le înfruntă.
Sfântul Ioan spune că este un lucru obişnuit ca virtutea să fie supusă încercărilor. Iar fericitul Marcu Ascetul spune că lucrarea care se săvârşeşte întru odihnă este vrednică de defăimare.

Fiecare virtute, atunci când este săvârşită potrivit poruncii Sfântului Duh, se numeşte cruce.
De aceea, toţi cei care vor să trăiască întru frica Domnului şi să primească puterea sfinţitoare a lui Iisus Hristos, vor fi prigoniţi (2 Timotei3, 12).
Căci Domnul a spus: „Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34).
Cel care nu voieşte să trăiască în odihnă, va pierde traiul cel bun pentru Numele Meu, dar îşi va mântui sufletul său (Marcu8, 35).
De aceea, pune înaintea ta priveliştea Crucii, hotărât fiind să mori (celor lumești), şi atunci vei putea să-L urmezi.
În Împărăţia lui Dumnezeu se intra cu multă durere şi osteneală.

De câte ori omul, atunci când vrea să înceapă o lucrare pentru dragostea Domnului, nu se întreabă spunând: „Oare există odihnă în această lucrare? Oare cum voi putea păşi pe această cale a virtuţii fără să mă ostenesc? Oare există ceva care să nu pricinuiască osteneală trupului meu?”.
Ia priveşte cum căutăm să le facem pe toate fără osteneală!

Dar ce spui, omule? Vrei să urci la Cer şi să intri în Împărăţia lui Dumnezeu, să te împărtăşeşti de slava Lui şi să te bucuri de odihna lumii aceleia şi de petrecerea împreună cu îngerii, să dobândeşti viaţa cea fără de moarte şi întrebi dacă acest drum care duce la Dumnezeu are greutăţi?
Uitaţi-vă la marinari, care aleargă după lucrurile acestei lumi mincinoase şi deşarte, cum plutesc împotriva valurilor înfricoşătoare ale mării.
Priviţi şi la cei de pe uscat cum se încumetă să străbată, cu preţul vieţii lor, drumuri anevoioase şi cărări stâncoase şi nu spun niciodată că drumul lor are greutăţi şi osteneli .

Dar noi facem dimpotrivă: oriunde ne-am afla, căutăm odihna. Dacă însă vom cugeta în fiecare situaţie la Patimile Domnului, atunci vom înţelege că nici o osteneală sau greutate nu este mai mare decât acestea.

Marile ispite sunt urmate de mari harisme.

 Ispitele care înţelepţesc.

Atunci când vei întâlni pe drumul nevoinţei tale o pace neschimbată, atunci să te temi, deoarece te afli departe de calea bătătorită de picioarele mult-pătimitoare ale Sfinţilor. 

Deoarece cu cât înaintezi pe calea ce duce la Împărăţia lui Dumnezeu, aceasta pe care ţi-o voi spune să-ţi fie semn de încredinţare, şi anume că ispitele devin tot mai puternice.

Cu cât sporeşti mai mult, cu atât se înmulţesc ispitele.

 Aşadar, atunci când,mergând pe calea nevoinţei, vei vedea înăuntrul tău că eşti împresurat de diferite ispite ce devin tot mai puternice, să ştii că, într-adevăr, sufletul tău a sporit în chip tainic şi mai mult, primind un alt har la cel de dinainte. 

Căci potrivit cu măsura harului este şi mâhnirea pricinuită de ispite, pe care Dumnezeu o aduce în suflet.

 Iar aici nu vorbesc de mâhnirea adusă de ispitele lumeşti, ce vin peste unii oameni, pentru a înfrâna răutatea lor, şi nici de tulburările trupeşti, ci de întristările care sunt îngăduite numai monahilor isihaşti. Iar dacă sufletul este neputinciosşi nu poate răbda ispitele cele mari, atunci nu va putea primi nici harismele cele mari.

Pentru că Dumnezeu nu dă o harismă mare fără să vină mai înainte o mare ispită, căci  potrivit cu asprimea ispitelor sunt împărţite şi harismele de către înţelepciunea lui Dumnezeu, pe care oamenii de obicei nu o pot cuprinde. Aşadar, după mulţimea marilor întristări pe care le trimite purtarea de grijă a lui Dumnezeu, poţi înţelege de câtă cinste te-a învrednicit. Căci potrivit cu întristarea prin care treci, este şi mângâierea ce o primeşti. Harisma lui Dumnezeu nu se manifestă niciodată în chip vădit la om, mai înainte ca acesta să guste amărăciunea ispitelor şi a întristărilor. 

Desigur, ea există de mai înainte în mintea noastră, însă întârzie să se facă cunoscută ca energie.  De aceea trebuie ca noi să avem, în timpul ispitelor, în sufletul nostru bucurie şi frică. Bucurie, pentru că ne-am învrednicit să păşim pe calea pe care au păşit Sfinţii şi mai ales Iisus Hristos, Care dăviaţă la toată lumea, însă suntem datori să avem şi frică, ca nu cumva mândria noastră să fie pricina ispitelor. Dar toţi cei care sunt smeriţi-cugetători sunt luminaţi de harul lui Dumnezeu şi pot să disceamă care ispite sunt trimise pentru sporirea duhovnicească şi pentru îmbogăţirea vieţii în Hristos, şi care sunt îngăduite de Dumnezeu pentru a neînţelepţi atunci când se trufeşte inima noastră.

Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat ,,Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare,, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu
SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Editura EVANGHELISMOS Bucureşti - 2007

Parintele Arsenie Papacioc - Despre ispitire

Să nu te înfricoşezi de ispite, căci în ele vei afla comoară.

Să nu-l lauzi pe cel ce pătimeşte trupeşte, dar care are simţurile slăbănogite.
Aici înţeleg auzul, limba neînfrânată şi ochii iubitori de păcat.
Să nu laşi înăuntrul tău sămânţa gândului viclean ca să nu cazi în ispite.
Dacă Domnul te va cerceta şi Se va îngriji de cele trebuincioase trupului tău,fără ca tu să te osteneşti, în timp ce tu te nevoieşti pentru sporirea sufletului tău, atunci se poate ca diavolul, ucigaşul de oameni, să meşteşugească şi să-ţi strecoare următorul gând: că adică tu însuţi eşti pricina acestei purtări de grijă a lui Dumnezeu. Dacă vei primi acestg ând, îndată se va lua de la tine această purtare de grijă a lui Dumnezeu şi atunci se vor ridica asupra ta foarte multe ispite.

Iar aceasta se va petrece din îngăduinţa proniatoare a lui Dumnezeu. 

Oricum, Dumnezeu nu îşi ridică de la tine purtarea Sa de grijă numai pentru această mişcare a gândului tău, ci pentru primirea şi păstrarea lui în mintea ta. 

Căci Dumnezeu nu pedepseşte, nici nu îl judecă pe om pentru un gând venit în minte fără de voie şi nici pentru o învoire de scurtă durată cu el.
Aşadar, dacă atunci când gândul (cel păcătos) ne va ispiti, noi vom irita patima din noi, dar îndată după aceasta ne va ajunge căinţa şi umilinţa, Domnul nu va cerede la noi socoteală pentru această nepăsare a noastră.
Dar vom fi răspunzători atunci când mintea noastră va primi acel gând ca fiind bun şi, fără să ne dăm seama de paguba(sufletească), va aştepta să câştige ceva de pe urma lui, considerându-l cuviincios şi folositor şi neînţelegând că acesta îl va duce într-o înfricoşătoare primejdie.

„Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită”

Să nu fugi de necazuri, deoarece ajutat fiind de ele, cunoşti adevăratul sens al vieţii şi dragostea lui Dumnezeu.

Să nu te înfricoşezi de ispite, căci în ele vei afla comoară.

Să te rogi ca să nu intri în ispitele sufleteşti.
Cât despre cele trupeşti, să te pregăteşti să le înfrunţi cu toată puterea ta, căci fără ele nu te poţi apropia de Dumnezeu.
Înăuntrul lor se află odihna dumnezeiască. Cel care fuge de ispitele trupeşti, fuge de virtute.Domnul ne îndeamnă să nu fugim de suferinţă, căci prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 14, 22) şi în lume necazuri veţi avea (Ioan 16, 33) şi întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).
Aşadar cum ne spune: „Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40)
Aici, Domnul ne porunceşte să ne rugăm ca să nu intrăm în ispita necredinţei.El spune: Roagă-te ca să nu intri în ispita cugetării semeţe, care conduce la hula diavolească împotriva Duhului Sfânt şi la trufie. Roagă-te ca nu cumva să îngăduie Dumnezeu, din pricina amintirilor rele, să intri în război vădit cu diavolul. Roagă-te ca nu cumva să plece de la tine îngerul curăţiei şi astfel să fii cuprinsde flacăra războiului trupesc iar apoi, neputând răbda, să fii părăsit de harul lui Dumnezeu.
Roagă-te ca nu cumva să intri în ispită şi să te aprinzi de mânie împotriva cuiva sau să te cuprindă îndoiala şi să şovăi în a face voia lui Dumnezeu. Căci, atunci, în suflet va începe o mare luptă. Aceasta înseamnă cuvântul: Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită. Cât despre ispitele trupului, să te pregăteşti să le primeşti cu bărbăţie. Să înoţiîn marea acestor ispite cu toate puterile tale, umplând ochii tăi de lacrimile durerii şi aledragostei, ca să nu plece de la tine harul lui Dumnezeu care te păzeşte.
Fără ispite, purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu se face vădită şi este cu neputinţă să dobândeşti, fără ele, îndrăzneală la Dumnezeu şi să capeţi înţelepciunea Sfântului Duh.
Fără ele, nu se va putea înrădăcina înăuntrul tău dorul cel după Dumnezeu.
Mai înainte de a veni ispitele, omul se roagă ca un străin, însă atunci când îndură ispitele, pentru dragostea Domnului şi rămâne neschimbat, Îl obligă pe Dumnezeuca să-l ajute. Atunci Acesta îl socoteşte prieten adevărat al Său, deoarece s-a luptat şi a biruit pe vrăjmaşul Său, împlinind voia Sa cea sfântă.
Şi iarăşi, roagă-te ca să nu intri în ispita cumplită a diavolului, aceea a trufiei şi a dispreţuirii. Să primeşti necazurile trupului, dacă iubeşti pe Dumnezeu şi vrei ca să tesprijinească puterea Sa şi să biruiască în sufletul tău pe vrăjmaşii Săi. Roagă-te ca să nu intri în ispitele duhului şi să se întărească în tine gândurile şi obişnuinţele cele rele. Să aştepţi necazurile trupeşti ca să fie încercată astfel dragostea ta pentru Dumnezeu şi să se slăvească puterea Lui întru răbdarea ta. A lui Dumnezeu fie slava şi puterea în veciivecilor. Amin.


Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat ,,Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare,, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu

SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS

Editura EVANGHELISMOS  Bucureşti - 2007