Pregatirea pentru Postul Mare - Miercuri, 22 Februarie 2017 - Parintele ...

  Când posteşti de bună-voie şi ai "harul lui Dumnezeu", postul ţi se pare uşor. 

Îl ţii o zi, două, trei, patru, nouă şi chiar un post întreg. Când nu ai harul lui Dumnezeu, pe lângă faptul că te abţii de la mâncare, Dumnezeu îngădiue şi satana lucrează, că simţurile tale să adulmece o foame nebună (un fel de zbucium al stomacului) un fel de lipsă de voinţă la înfrânare. 

Adică iubirea de sine, atât de mult se aprinde patima în om, încât starea de flămânzire devine de nestăpânit. Hristos n-a avut imaginaţie! Pentru asta n-a putut fi învins de satana. 

Nu i-a putut pătrunde în gânduri niciodată, pentru că Hristos spunea aşa „Eu şi Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30). Deci , nimeni nu pătrunde taina lui Dumnezeu, niciodată! Şi cum încearcă diavolul să-L ispitească pe Iisus? Provocându-L! 

"Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavolul. Şi după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Şi apropiindu-se ispititorul a zis: De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El răspunzând a zis: Scris este: Nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu."(Matei 4-1,11)
Deci noi putem învia şi prin "Cuvânt" Aflăm de la Sfântul Marcu:“Talita kumi – Copila, ţie îţi zic, scoală-te!”Şi a înviat copila. Tot Marcu spune că s-a dat jos şi umbla prin încăpere. Iar Luca spune că a zis: “Daţi-i să mănânce” – adică viaţa. 

Şi parcă simţi aievea acest adevăr: Spune Psalmistul: “Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit” (Ps. 118, 73). Mâinile Tale, adică ale Tatălui – Fiul şi Duhul Sfânt. I-a strigat pe cei care muriseră ca şi cum aceştia îl auzeau:“Lazăre, vino afară!“ Iar alt exemplu este învierea fiului văduvei din Nain: "Tinere, ţie îţi zic, scoală-te."
Trebuie să stabilim exact ce este imaginaţia şi să cercetăm "caracterul" şi mobilurile ei. Sfântul Ioan Scărarul defineşte închipuirea precum urmează: "închipuirea este amăgirea ochilor în gândirea adormită; închipuirea este extazul minţii, al trupului în stare de veghe, închipuirea este contemplaţia neîntemeiată". Trebuie să facem o distincţie clară. Un lucru este imaginarul şi altul închipuirea. Imaginarul este potenţa naturală a sufletului în timp ce închipuirea este activarea imaginarului. Imaginarul este între minte şi simţire. 

Nu este nici lucrarea curată a minţii, dar nici lucrarea simţurilor. Sfântul Grigorie Palama scrie: "Iar acest imaginar al sufletului, în fiinţa raţionala, devine graniţa minţii şi a simţirii".
“Să nu-l crezi niciodată pe diavol, nici chiar când te îndeamnă la un lucru folositor; pentru că el începe cu nevoia şi sfârşeşte cu răul. Să nu faci voia dracilor, nici de foame nici de altă lipsă, ci aleargă la Dumnezeu”.


Pocăinţa Împăratului Manase 

Acesta a făcut atâtea păcate înaintea lui Dumnezeu cum nu a mai făcut nimeni. Timp de 52 de ani a făcut cu sila un popor întreg să se închine la diavoli, silindu-l să se lepede de Dumnezeu. Iar pe cei ce nu voiau îi omora cu cele mai crâncene chinuri. Dar, Dumnezeu, l-a adus pe Manase la pocăinţa prin judecăţile Sale. Cum? A trimis Dumnezeu pe împăratului Asud cu mare oştire şi au robit Ierusalimul, luând pe împăratul Manase rob. L-au legat şi l-au pus într-o cuşcă în care nu putea sta în picioare. Era legat ca un belciug, cu capul la picioare, cu doua lanţuri de aramă. Şi l-au băgat în cuşca aceea, în care nu putea să ridice capul, decât să stea numai aşa, legat în formă de belciug rotund. Împăratul a crezut că va trăi o săptămână sau câteva zile şi îi dădea mâncare de două ori pe săptămână, numai pâine de tărâţe şi apă. Şi a trăit împăratul în acea cuşcă, legat cu lanţuri, nu o săptămână, nu o lună, nu zece luni, ci treisprezece ani şi.. rămăsese numai pielea şi oasele. Atunci el şi-a adus aminte de Dumnezeu şi a zis: " M-a adus Dumnezeu în acest chin şi canon, pentru că L-am mâniat şi m-am întors de la El!" Dacă m-a ţinut Dumnezeu cu zile până acum, oare ce vrea El de la mine? "

 Atunci, din adâncul inimii, a început să suspine, să verse lacrimi şi cu văpaie de foc se ruga lui Dumnezeu :
"Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile.

 Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta, Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc, Însă cer, rugându-Te: Iartă-mă Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric sub pământ, Căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine Te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!"(Rugăciunea regelui Manase Cap1, 10-15). Aşa rugându-se el din adâncul inimii lui şi vărsând şiroaie de lacrimi cu durere mare în acel chin în care era, Dumnezeu şi-a adus aminte de dânsul şi a dat în gând acelui împărat, pe nume Asud, să-i dezlege acele lanţuri şi să-l scoată din cuşca, din acea carcera. " Şi nu numai că s-a ridicat şi s-a făcut sănătos, dar împăratul Babilonului a spus : " Dumnezeul lui, Căruia se închină, l-a iertat pentru aşa de mare pocăinţă". Aţi văzut înţelepciunea lui Dumnezeu? Aţi auzit ce face Dumnezeu ? Dintr-un împărat păgân, ale cărui păcate covârşiseră stelele cerului şi nisipul mării, a făcut iarăşi împărat şi sfânt, pentru că s-a pocăit din adâncul inimii, a vărsat lacrimi de foc şi a fost chinuit atâţia ani, cu atâta post şi cu atâta chinuire şi durere!

Predica Parintele Calistrat

sursa http://ieromonahcalistrat.blogspot.ro

Părintele Paisie Olaru - Sfaturi şi rugăciuni de binecuvântare

Părintele Paisie Olaru ,,Să nu faci tot ce poţi; să nu crezi tot ce auzi, şi să nu spui tot ce ştii!,,

,, Într-o zi aceiaşi ucenici i-au cerut cuvânt de folos, iar bătrânul le-a răspuns: - Dacă am avea noi credinţa că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu, precum copiii în braţele mamelor lor. Noi însă n-am ajuns la măsura aceasta, că ne încredem în bani şi în plăceri mai mult decât în Dumnezeu! ,,


,,Cum aş putea să am permanent cugetarea morţii şi a judecăţii de apoi? l-a întrebat un fiu duhovnicesc.
- Vai de acel om care va cădea în mâinile Dumnezeului celui viu! a răspuns bătrânul suspinând. De la o închisoare te mai scoate avocatul. Dar când se va umple cupa mâniei lui Dumnezeu, unde ne vom ascunde de la faţa Lui ?
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre şi de ceasul judecăţii viitoare şi în veac nu vom mai greşi. ,,


,,Părinte Paisie, daţi-mi un cuvânt de folos, - i-a spus un credincios.
Iar bătrânul i-a răspuns: - Aşa am întrebat şi eu pe cineva şi mi-a răspuns: Să nu faci tot ce poţi; să nu crezi tot ce auzi, şi să nu spui tot ce ştii! ,,

 ,,Altadată, acelaşi ucenic ia cerut cuvânt de mântuire, iar Părintele Paisie i-a răspuns: - Să cerem de la Dumnezeu, prin rugăciune, frica de Dumnezeu şi cugetare la moarte; că frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată păzesc de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă.
Acesta este, cred eu, cel mai bun sfat pentru mireni.
Din frica de Dumnezeu nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile şi căinţa pentru păcate.,,


 ,,Cum să mă port cu aproapele meu, ca să împlinesc porunca dragostei? l-a întrebat un călugăr.
- Să socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat, în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completeze dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti. ,,

,,Odată, l a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria - Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare! - Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.
Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispită, să se roage pentru cel care este în ispită.
Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, Părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceia au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui! ,,

,,Într-o zi, admirând bătrânul frumuseţile munţilor şi codrilor singuratici de la Sihla, a zis către ucenicii săi, suspinând din inima : 

 - Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii noastre! ,,


,,În altă zi slujea bătrânul vecernia din Postul Mare în biserica Schitului Sihla şi se citea la strană paremia din cartea proorocului Isaia despre judecată de apoi. Iar Părintele Paisie stătea în genunchi înaintea Sfântului Altar si, auzind cele ce se citeau a oftat adânc şi a zis în sine: - Vai ! Vai ! Vai ! Ce înfricoşată va fi judecată lui Dumnezeu cea de pe urma! şi a început a plânge... ,,


 ,,Stând bătrânul într-o zi de vorbă cu ucenicii să i, i-au cerut cuvânt de folos sufletesc, iar el le-a răspuns : - Iată ce, părinţilor. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare prea dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi dacă îi place lui, place la toţi. Eu aşa cred. Tot aşa se intâmplă şi cu viaţa duhovnicească a fiecăruia.
Fiecare dintre noi îş i pregăteşte mântuirea cum crede el, cum voieşte cum poate, după râvna şi harul pe care i le-a dat Dumnezeu.
Spun bătrânii că foamea este cel mai bun bucătar, iar sărăcia cel mai bun gospodar. Tot aşa şi cu mântuirea sufletului nostru. Râvna, rugăciunea şi smerenia ajuta cel mai mult pe calea mântuirii. ,,

,,Într-o seara, stând de vorba cu câţiva credincioşi le-a spus acestă frumoasă istorioară din Prolog: - Ascultaţi! Era un pustnic şi cugeta întru sine, cu cine să fie el asemenea? Cu Sfântul Antonie? Cu Avva Macarie? Iată, aude un glas de sus: "Ce cugeţi aşa, Părinte? Că nu ai ajuns nici măsura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului". Şi nu l-a răbdat inima pe sihastru până nu s-a dus la el. "Aici locuieşte Zaharia Ciubotarul? M-a trimis Dumnezeu la tine. Dar, nici în casa nu intru, nici pe pat nu stau, nici mâncare nu gust până nu-mi spui viaţa ta!".
"Ce viaţa am eu, Părinte, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu? Eu sunt mirean şi aceasta este femeia mea. Doar atât că, ce câştig din lucrul mâinilor, împart în trei. O parte o dau la săraci, o parte la biserici şi mânăstiri, iar a treia parte cheltuim pentru casa" ...
"Te jur pe Hristos să-mi spui ce faptă bună faci!" a zis pustnicul.
Dacă a văzut omul ca nu poate tăinui, a zis: "Aceasta este femeia mea de 15 ani, dar cu ea într-un pat niciodată nu m-am culcat!"
Şi s-a întors sihastrul folosit la chilia lui, dând slava lui Dumnezeu. Am spus aceasta istorioară ca să nu ne mândrim. Că are Dumnezeu destui drepţi şi aleşi prin sate şi oraşe, care au familie şi greutăţi, dar ne întrec pe noi prin răbdare, post, rugăciune, milostenie şi viaţă curată. ,,


,,Părinte Paisie, spuneţi-ne un cuvânt despre rai; i-au spus odată ucenicii.
Iar el le-a răspuns:

 - Să nu iscodim cu mintea unde este raiul şi unde este iadul, că nici Sfinţii Părinţi nu ne dau voie la aceasta.
Mântuitorul atât numai ne-a spus: "Mă duc să vă gătesc loc, ca unde voi fi Eu şi voi să fiţi" (Ioan 14, 3)
Aşa ne învaţă Domnul şi nu ne trebuie mai mult.
Noi să zicem mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gura de Aur: "Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc; Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele de veci, Amin!" .

Părintele Paisie Olaru
din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 16-17, reeditată Ed. Doxologia, 2010

Părintele Paisie Olaru - Duhovnicul

 Ce este smerenia, Părinte Paisie ? - l-au întrebat odata câţiva ucenici.

- Smerenia este cugetul inimii noastre care ne încredinţează că suntem mai păcătoşi decât toţi oamenii şi nevrednici de mila lui Dumnezeu. 

 Când ne defăimăm pe noi înşine nu înseamnă că avem smerenie. Ci, atunci când altul ne ocărăşte şi ne defaimă, încă în public, iar noi răbdăm şi zicem: "Dumnezeu i-a poruncit fratelui să mă ocărască pentru păcatele mele", aceasta este smerenia cea adevărată.

 Deci, să primim toate ca din mâna şi cu voia lui Dumnezeu. 

Când te ocărăşte cineva, Dumnezeu îi porunceşte să te ocărască. 

 Când îţi ia cineva vreun lucru, Dumnezeu îi porunceşte să-l ia, ca să te facă călugăr.

 Când te mută de ici colo mai marele tău, Dumnezeu îţi schimba locul, ca să-ţi schimbi şi năravul şi obiceiul.

 Asta ar fi smerenia cea adevărată.

 Iar mândria, dimpotrivă, este atunci când te încrezi în tine, în mintea şi puterile tale; când socoteşti că eşti mai priceput decât altul, mai bun decât altul, mai frumos decât altul, mai sporit în fapte bune şi mai plăcut lui Dumnezeu decât altul. Atunci eşti stăpânit de păcatul cel urăt al mândriei, de care să ne ferească pe toţi Dumnezeu, Cel ce S-a smerit pentru mântuirea noastră.

 Să ne smerim, fraţilor, că cel mândru nu se poate mântui.

 Să plângem păcatele noastre aici ca să ne bucurăm dincolo în veci, că după plecarea noastră din trup, toţi ne vor uita. Să nu ne punem nădejdea în oameni, ci numai în Domnul. Că omul se schimbă. Azi îţ i dă ş i mâine îţ i cere; azi te laudă şi mâine te ocărăşte. Ci, să ne punem nădejdea în mila lui Dumnezeu şi nu vom greşi niciodată. Să vă ajute Dumnezeu cu harul Lui să vă folosiţi de restul vieţii, sporind în fapte bune, şi mai întâi în smerenie şi dragoste, ca să vă mântuiţi sufletele voastre şi să folosiţi şi pe alţii, îndemnându-i spre Hristos.  

*****

Omul încrezut şi mândru

 Acum nu de mult, de câţiva ani, am orbit, nu de tot, dar câte oleacă, câte oleacă, numai un ochi, apoi şi celălalt ochi, aşa că tot zăream, dar nu cunoşteam omul. Acum, de bine de rău mă învăţasem aici la Sihla, mai pe bâjbâite, mai pe beţe. Numai că mă supăram că nu găseam un lucru ce-mi trebuia, altădata bănuiam că mi l-a luat cineva şi iar mă mâniam.
Într-o zi un părinte îmi spune aşa:
- Acum mai zăreşti, dar când nu vei vedea deloc ... ce vei face?
Atunci eu m-am mâniat şi am spus (notă: în sinea lui): "Iaca ce ajunge omul dacă are zile, să le fie silă de mine."
Părintele m-a compătimit, iar eu am înţeles greşit.
Zice părintele:
- Ar fi bine să mergi la operaţie măcar la un ochi.
Iar m-am supărat, zicând (notă: în sinea lui):
"Iaca, nu ştie cum să scape de mine. M-or duce la spital, să mor acolo, că aici nu aş putea muri".
În sfârşit, după o muncă de lămurire cu alte persoane şi cu blagoslovenia Părintelui Cleopa şi a părintelui stareţ, m-am plecat a merge la operaţie, dar cu multă îndoială şi îmi făceam fel de fel de planuri că "dacă nu reuşesc şi nu voi putea ţine secretul cu ochiul şi sigur voi muri in spital?!".
Îmi venea în gând să spun doctorului că sunt trecut de ani cu vârsta şi să vadă mai întâi dacă reuşeşte. Aşa că fel de fel de gânduri şi iar mă supăram pe părintele că nu a ştiut cum să scape de mine.
Când m-au dus la masa de operaţie, am uitat să mai spun doctorului ce plănuisem eu şi numai ..."Sus, stăi!" şi a făcut două împunsături.
Şi a prins a lucra vorbind în altă limbă şi aşa că m-a operat la un ochi cu care amu cu ochelari pot să scriu aceste bazaconii spre a se mira şi alţii cum eu mă mâniam şi pe cei ce-mi voiau binele.
Aşadar, omul slab la minte şi încrezut pentru toate cele ce i se par nu după planul lui se supără, se mânie, se tulbură, cârteşte şi nu primeşte chiar de ar fi de folos.
Omul încrezut şi mândru se prinde de o craca uscată şi nu ştie că sfatul mai multora este sfatul lui Dumnezeu.

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Dă-le, Doamne, un colţişor de rai!
Chipuri de monahi care au trecut la Domnul", pag. 166-167, Ed. Trinitas, 2005)

****

Patimile si lenevirea duc la pierderea mantuirii

Când cădem din sfânta ascultare şi fugim de biserică, de rugăciune, de metanii şi de post, cădem uşor în toate ispitele şi patimile omorâtoare de suflet şi ne pierdem mântuirea. 

Neascultarea şi lenevirea la rugăciune, ca şi toate celelalte patimi, se vindecă prin mărturisire curată la duhovnic, prin canon şi prin plantarea faptelor bune în locul păcatelor care ne stăpânesc. De mare ajutor pe calea mântuirii ne sunt smerita cugetare şi smerenia, care spală păcatele şi biruiesc diavolul.

*****

Ce canon daţi pentru avort şi ucidere de copii ?  

- Păcatul avortului şi al uciderii în general se pedepseste cu părere de rău în toată viaţa, părăsirea păcatului, canon de metanii în fiecare zi, post până seara miercurea şi vinerea, naştere şi botezare de copii în locul celor avortaţi şi oprire de Sfintele Taine de la şapte ani în sus. 

Femeile, însă, se pot împărtăşi mai înainte de naşterea pruncului.

*****

- Ce să fac, că mă biruiesc de mânie ? L-a întrebat un ucenic.  

- Mânia nu lucrează dreptatea lui Dumnezeu, spune Sfânta Scriptură. Când te mânii, nu eşti stăpânit de duhul lui Dumnezeu, ci eşti robit de duhul răzbunării, al mândriei şi al slavei deşarte, care te îndeamnă să nu te pocăieşti, să nu ierţi, să nu te smereşti.

 Să fugim de mânie şi de răzbunare şi să urmăm Domnului nostru Iisus Hristos, care ne învaţă, zicând: "... învăţaţi-vă de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre" (Matei 11, 29). Să ne rugăm mai mult, Părinte! 

*****

-"Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva.  Ci roagă-te în taină!"

Cand vreunul din ucenicii săi se simţea bolnav, bătrânul îi zicea:
- Nu spune nimănui că eşti bolnav sau te doare ceva. Ci roagă-te în taină Domnului şi Măicuţei Domnului şi du-te şi fă ascultare unde eşti trimis şi îndată te vindeci de boală.
Toţi care urmau sfatul lui, se făceau îndată sănătoşi şi dădeau slavă lui Dumnezeu.

  Odată a venit la sfinţia sa o călugăriţă bolnavă de întristare sufletească. 

Bătrânul a spovedit-o, i-a citit de mai multe ori la miezul nopţii rugăciuni de sănătate şi a pus-o la ectenii de sănătate şi la Sfântul Maslu.

Apoi a împărtăşit-o şi după mai multe zile s-a făcut sănătoasă.

 La urmă, Părintele Paisie i-a dat aceste sfaturi:
- Să nu temi niciodată, căci la cârma vieţii noastre este Bunul Dumnezeu, este Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Măicuţa Domnului. 

El ne acoperă cu harul Duhului Sfânt, numai să nu lăsăm sfânta rugăciune.

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" - Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 114, Ed. Trinitas, 1993)

*****

Ce poţi face astăzi, nu amâna pe mâine

Am fost lângă Părintele Paisie înainte de a se muta la Domnul; era cu adevărat un om cu viaţă sfântă. L-am apucat cu amândouă mâinile şi i-am zis:
„Părinte Paisie, daţi-mi un sfat. Cine ştie dacă mai pot veni, poate până mâine nu mai ajung, vreau să-mi daţi un sfat”.
Şi mi-a spus un sfat comun, dar care spune foarte multe:
„Părinte Ioanichie, ce poţi face astăzi, nu amâna pe mâine, că nu ştii dacă ziua de mâine mai ajungi cu viaţă. Ce poţi să faci bun astăzi, astăzi să faci. Ai un ceas de rugat, roagă-te acum. Ai un ceas să citeşti o catismă, citeşte-o acum, mâine nu mai ştii, că nu e ziua ta. Poţi să citeşti astăzi o carte sfântă, să dai viaţă la un suflet, să te duci la un bolnav, să mângâi un om deznădăjduit, acuma fa-o. Mâine nu mai este ziua ta."

(din cartea "Mi-e dor de Cer. Viața părintelui Ioanichie Bălan", Editura Mănăstirea Sihăstria, 2010, pag. 527)

*****

,,Ne învăluie ispitele, bolile sau necazurile
şi parcă nu mai avem răbdare?,,

Odată l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria:
- Părinte Paisie, mă învaluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!

- Ascultă, părinte, a raspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu ca ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necajiţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.

Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos.

Să ne rugăm, părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit.
Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui !

Părintele Paisie Olaru
(din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 43, reeditată Ed. Doxologia, 2010)

sursa  http://paisieolaru.blogspot.ro