Părintele Paisie Olaru - Sfaturi şi rugăciuni de binecuvântare

Părintele Paisie Olaru ,,Să nu faci tot ce poţi; să nu crezi tot ce auzi, şi să nu spui tot ce ştii!,,

,, Într-o zi aceiaşi ucenici i-au cerut cuvânt de folos, iar bătrânul le-a răspuns: - Dacă am avea noi credinţa că Dumnezeu este permanent cu noi şi în noi, nu ne-am mai teme nici de moarte, nici de foamete, nici de boală, căci am fi încredinţaţi că suntem în braţele lui Dumnezeu, precum copiii în braţele mamelor lor. Noi însă n-am ajuns la măsura aceasta, că ne încredem în bani şi în plăceri mai mult decât în Dumnezeu! ,,


,,Cum aş putea să am permanent cugetarea morţii şi a judecăţii de apoi? l-a întrebat un fiu duhovnicesc.
- Vai de acel om care va cădea în mâinile Dumnezeului celui viu! a răspuns bătrânul suspinând. De la o închisoare te mai scoate avocatul. Dar când se va umple cupa mâniei lui Dumnezeu, unde ne vom ascunde de la faţa Lui ?
Să ne aducem mereu aminte de păcatele noastre şi de ceasul judecăţii viitoare şi în veac nu vom mai greşi. ,,


,,Părinte Paisie, daţi-mi un cuvânt de folos, - i-a spus un credincios.
Iar bătrânul i-a răspuns: - Aşa am întrebat şi eu pe cineva şi mi-a răspuns: Să nu faci tot ce poţi; să nu crezi tot ce auzi, şi să nu spui tot ce ştii! ,,

 ,,Altadată, acelaşi ucenic ia cerut cuvânt de mântuire, iar Părintele Paisie i-a răspuns: - Să cerem de la Dumnezeu, prin rugăciune, frica de Dumnezeu şi cugetare la moarte; că frica de Dumnezeu e începutul înţelepciunii, iar frica de moarte şi de judecată păzesc de păcate şi ne îndeamnă la pocăinţă.
Acesta este, cred eu, cel mai bun sfat pentru mireni.
Din frica de Dumnezeu nasc şi cresc în noi credinţa, nădejdea şi dragostea; iar din temerea de moarte se nasc lacrimile şi căinţa pentru păcate.,,


 ,,Cum să mă port cu aproapele meu, ca să împlinesc porunca dragostei? l-a întrebat un călugăr.
- Să socoteşti pe aproapele tău mai bun decât tine, să-i ceri sfat, în loc să-i dai tu, iar lipsurile lui să i le completeze dragostea ta. Fă aceasta şi te mântuieşti. ,,

,,Odată, l a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria - Părinte Paisie, mă învăluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare! - Ascultă, Părinte, a răspuns bătrânul. Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo. Că dacă trăim necăliţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.
Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispită, să se roage pentru cel care este în ispită.
Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos. Să ne rugăm, Părinte. Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. Elie şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceia au murit cu toţii şi s-au osândit. Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui! ,,

,,Într-o zi, admirând bătrânul frumuseţile munţilor şi codrilor singuratici de la Sihla, a zis către ucenicii săi, suspinând din inima : 

 - Tare mă tem să nu rămânem numai cu raiul acesta de aici şi să-l pierdem pe celalalt, din pricina lenevirii noastre! ,,


,,În altă zi slujea bătrânul vecernia din Postul Mare în biserica Schitului Sihla şi se citea la strană paremia din cartea proorocului Isaia despre judecată de apoi. Iar Părintele Paisie stătea în genunchi înaintea Sfântului Altar si, auzind cele ce se citeau a oftat adânc şi a zis în sine: - Vai ! Vai ! Vai ! Ce înfricoşată va fi judecată lui Dumnezeu cea de pe urma! şi a început a plânge... ,,


 ,,Stând bătrânul într-o zi de vorbă cu ucenicii să i, i-au cerut cuvânt de folos sufletesc, iar el le-a răspuns : - Iată ce, părinţilor. Fiecare îşi pregăteşte mâncarea după gustul şi placul său. Dacă i se pare prea dulce, o mai acreşte, dacă i se pare nesărată, îi mai pune puţină sare şi verdeţuri şi o face cum îi place; şi dacă îi place lui, place la toţi. Eu aşa cred. Tot aşa se intâmplă şi cu viaţa duhovnicească a fiecăruia.
Fiecare dintre noi îş i pregăteşte mântuirea cum crede el, cum voieşte cum poate, după râvna şi harul pe care i le-a dat Dumnezeu.
Spun bătrânii că foamea este cel mai bun bucătar, iar sărăcia cel mai bun gospodar. Tot aşa şi cu mântuirea sufletului nostru. Râvna, rugăciunea şi smerenia ajuta cel mai mult pe calea mântuirii. ,,

,,Într-o seara, stând de vorba cu câţiva credincioşi le-a spus acestă frumoasă istorioară din Prolog: - Ascultaţi! Era un pustnic şi cugeta întru sine, cu cine să fie el asemenea? Cu Sfântul Antonie? Cu Avva Macarie? Iată, aude un glas de sus: "Ce cugeţi aşa, Părinte? Că nu ai ajuns nici măsura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului". Şi nu l-a răbdat inima pe sihastru până nu s-a dus la el. "Aici locuieşte Zaharia Ciubotarul? M-a trimis Dumnezeu la tine. Dar, nici în casa nu intru, nici pe pat nu stau, nici mâncare nu gust până nu-mi spui viaţa ta!".
"Ce viaţa am eu, Părinte, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu? Eu sunt mirean şi aceasta este femeia mea. Doar atât că, ce câştig din lucrul mâinilor, împart în trei. O parte o dau la săraci, o parte la biserici şi mânăstiri, iar a treia parte cheltuim pentru casa" ...
"Te jur pe Hristos să-mi spui ce faptă bună faci!" a zis pustnicul.
Dacă a văzut omul ca nu poate tăinui, a zis: "Aceasta este femeia mea de 15 ani, dar cu ea într-un pat niciodată nu m-am culcat!"
Şi s-a întors sihastrul folosit la chilia lui, dând slava lui Dumnezeu. Am spus aceasta istorioară ca să nu ne mândrim. Că are Dumnezeu destui drepţi şi aleşi prin sate şi oraşe, care au familie şi greutăţi, dar ne întrec pe noi prin răbdare, post, rugăciune, milostenie şi viaţă curată. ,,


,,Părinte Paisie, spuneţi-ne un cuvânt despre rai; i-au spus odată ucenicii.
Iar el le-a răspuns:

 - Să nu iscodim cu mintea unde este raiul şi unde este iadul, că nici Sfinţii Părinţi nu ne dau voie la aceasta.
Mântuitorul atât numai ne-a spus: "Mă duc să vă gătesc loc, ca unde voi fi Eu şi voi să fiţi" (Ioan 14, 3)
Aşa ne învaţă Domnul şi nu ne trebuie mai mult.
Noi să zicem mereu rugăciunea Sfântului Ioan Gura de Aur: "Doamne, nu mă lipsi pe mine de binele Tău cel ceresc; Doamne, izbăveşte-mă de muncile cele de veci, Amin!" .

Părintele Paisie Olaru
din cartea "Părintele Paisie Duhovnicul" scrisă de Arhimandrit Ioanichie Bălan, pag. 16-17, reeditată Ed. Doxologia, 2010