Sa nu uitam sa-i si multumim Domnului !
In Sf. Evanghelie avem o istorisire despre felul cum a inteles
Domnul Hristos sa primeasca binefacerile, cinstirea care I s-a adus. Si
anume, se spune ca o femeie, inainte de sfanta Sa patimire, L-a cinstit
pe Domnul Hristos turnand peste El mir de nard de mult pret. Unii dintre
ucenicii care erau de fata au socotit ca nu face bine femeia cu ce
face, ca nu a facut bine cu ce a facut, ca ar fi trebuit sa se vanda
mirul, sa se dea banii saracilor, au gasit ei niste motive ale lor. Si
atunci Domnul Hristos a randuit ceva care a ramas in Sf. Evanghelie.
Prima data a zis asa: "Nu faceti suparare femeii" (Matei 26, 10). Cam
uitam noi lucrurile acestea. Sa stiti ca cuvintele sunt vesnice, chiar
daca au fost spuse intr-o imprejurare oarecare, totusi cuvintele raman
vesnice. Le-a spus ucenicilor "Nu faceti suparare femeii" ca sa auzim
noi si sa stim si noi, sa nu fim oameni care inmultim supararea, ci sa
fim oameni care inmultim bucuria. "Nu faceti suparare femeii". Si apoi a
adaugat: "Oriunde se va propovadui Evanghelia aceasta, sa se spuna si
ce a facut ea, spre pomenirea ei". Oriunde se va propovadui Evanghelia.
Ce inseamna? Acolo unde se va spune despre Intruparea Mea, despre
Intruparea Fiului lui Dumnezeu, acolo unde se va spune despre cuvintele
Mele, despre propovaduirea Mea, despre Rastignirea Mea, despre moartea
Mea pe Cruce, despre Invierea Mea, despre Inaltarea Mea, sa se spuna si
ce a facut femeia aceasta, spre pomenirea ei. Ca sa invatam si noi sa
fim recunoscatori, si sa fim multumitori, si sa fim indatoritori si
indatorati fata de toti aceia care fac ceva, care au facut ceva in viata
lor pentru noi, pentru viata noastra.
Totdeauna când îţi ajută Dumnezeu să faci un gard, o
fântână, un grajd, o casă, o punte, să măriţi o fată, să însori un
băiat, să iei un examen, să-ţi reuşească o operaţie, să-I aduci lui
Dumnezeu jertfă de mulţumire şi să-I mulţumeşti din toată inima, căci
prin aceasta Îl îndupleci pe Dumnezeu să-ţi facă mai mare bine în
viitor.
Am văzut oameni bolnavi care au chemat
preoţi şi au făcut maslu; şi, din stări cele mai grele, Dumnezeu le-a
dat vindecarea şi izbăvirea… Dar n-am mai văzut, după ce au fost
vindecaţi, să-i cheme iarăşi pe cei care s-au rugat când erau bolnavi şi
strâmtoraţi, să spună: „Haideţi acum să-I mulţumim lui Dumnezeu, că
m-am făcut sănătos”…
Am văzut oameni la începutul
inundaţiilor, furtunilor, trăsnetelor, strigând către Dumnezeu: „Doamne,
scapă-ne!”. Şi Dumnezeu i-a scăpat. Dar n-am mai văzut după aceea
oameni îngenuncheaţi cu recunoştinţă, să-I mulţumească lui Dumnezeu
acolo unde fusese să-i ajungă prăpădul, şi Dumnezeu i-a izbăvit; să-I
mulţumească că au fost scăpaţi.
Am văzut oameni care, la începutul
războiului sau în clipele cele mai grele ale cutremurelor, ale
furtunilor, ale inundaţiilor, sau rugat strigător şi stăruitor către
Dumnezeu, iar după ce a trecut nenorocirea nu şi-au mai adus aminte să-I
mulţumească lui Dumnezeu, Care i-a salvat.
Am văzut ochi plini de lacrimi la timpul
rugăciunii de cerere. Dar aşa de puţini ochi am văzut plini de lacrimi
de mulţumire şi de recunoştinţă după ce au fost izbăviţi. Totdeauna să
nu uităm aceasta!
Iar dacă nu-I veţi aduce mulţumire şi dacă veţi
uita binefacerile Lui, veţi fi asemenea gadarenilor, care au gonit pe
Mântuitorul din cetatea lor, ca şi cum aţi zice: „N-avem nevoie de
Tine! Du-Te de aici! Nu vrem să-Ţi mulţumim Ţie pentru minunile Tale şi
pentru puterile Tale! Nu vrem să primim binefacerile Tale!” Să nu fie!...
(Îndrumări duhovnicești pentru vremelnicie și veșnicie. O sinteză a gândirii Părintelui Cleopa în 1670 de capete, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2004, p. 238)
