Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 29 iulie 2017

Parintele Calistrat - " De ce mi se intampla asta ? "




Cele şapte păcate de moarte:

1. Mândria
2. Zgârcenia
3. Desfrânarea
4. Lăcomia

5. Mânia
6. Zavistia
7. Lenea şi neîngrijirea sufletului

Păcatele împotriva Duhului Sfânt

1. Încrederea prea mare şi nesocotită în harul lui Dumnezeu
2. Desnădejdea sau neîncrederea chibzuită în mila lui Dumnezeu
3. Împotrivirea la adevărul stabilit, arătat şi dovedit al religiei creştin-ortodoxe
4. Lepădarea de credinţa ortodoxă

Păcate strigătoare la cer

1. Uciderea săvârşită cu voie
2. Sodomia (homosexualii, lesbienele, relaţiile împotriva firii între bărbat şi femeie)
3. Asuprirea săracilor, a orfanilor sau a văduvelor
4. Oprirea pe nedrept a simbriei lucrătorilor

Păcate străine de care se face responsabil creştinul atunci:

1. Când sfătuieşte pe altul să păcătuiască
2. Când porunceşte altuia să păcătuiască
3. Când se învoieşte cu altul la păcat
4. Când ajută altuia să păcătuiască
5. Când laudă pe cel ce face păcatul
6. Când ştie, dar tace de păcatul altuia
7. Când poate, dar nu voieşte să împiedice pe altul de a face păcatul




 Păcatele și fărădelegile pe care le facem, sunt multe și de multe feluri; și toate se cuprind în aceste șapte, adică: mândria, iubirea de argint, curvia, mânia, lăcomia pântecelui, zavistia și lenea, care se numesc de moarte, căci sunt capete, rădăcini și temelii din care ies celelalte și omoară sufletul nostru.

 Cu aceste șapte, ne dau război, trei vrăjmași mari și de moarte: trupul, lumea și diavolul. 
Trupul ne îndeamnă, ne silește și ne trage aruncându-ne în curvie, lăcomia pântecelui și în lene.

 Lumea ne trage spre iubirea de argint și pofta nesăturată a lucrurilor celor pământești.

 Și diavolul ne împinge la mândrie, la mânie și la zavistie. 
Diavolul, măcar că este pricină la toate fărădelegile, încă mai mult se nevoiește să ne arunce în mândrie, ca să ne facem lui imitatori și următori.

Monahul Agapie Criteanu, Mântuirea păcătoșilor, Editura Egumenița, 2009, p. 22
sursa https://doxologia.ro/

Pilde - FILM ORTODOX - IN LIMBA ROMANA 1



CALUGARUL 


Un călugar era irascibil. 
Se supăra foarte repede, aproape din orice. 
Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. 

La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: "Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? 
De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?". Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare?

 De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. 
Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă?
 Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! 
Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. 

Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: "Mă supăr doar când vreau eu". Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.


Cei patru ucenici

Odata, patru ucenici au vrut sa se intreaca. Zis si facut. S-au asezat toti intr-o incapere si au decis ca, timp de trei zile, nici unul sa nu spuna o vorba, ca astfel sa-si incerce rabdarea si puterea de concentrare.
 Dar, spre seara, cand a inceput sa se intunece, unul nu s-a mai putut abtine si a zis:
– Sa aprinda cineva lumina!cearca
– Ce faci, nu trebuia sa tacem ? – l-a intrebat nedumerit al doilea.
– Prostilor, de ce ati vorbit ? – se repezi al treilea sa-i dojeneasca.
– Ehe, doar eu am tacut! – se lauda cu ingamfare cel de-al patrulea.
Fiecare ucenic a cazut prada cate unei ispite: graba, neincrederea, mania si mandria – cele patru ispite care inpe oameni in tot ceasul.
 De aceea, rabdarea este cel mai bun tovaras de drum in viata, fie ca muncesti, ca inveti sau ca te rogi.

   



Arca lui Noe:
Tot ce trebuie sa ştiu despre viaţa am învaţat de laArca lui Noe
Unu : Nu pierde barca.
Doi : Aminteşte-ţi ca toţi suntem în aceeaşi barca.
Trei : Fa-ţi planuri în avans. Nu ploua când Noe şi-a construit arca.
Patru : Fii pregatit. Când vei avea 100 de ani , e posibil ca cineva sa-ţi ceara sa faci ceva cu adevarat important.
Cinci : Nu asculta criticile ; mergi înainte cu treaba care trebuie facuta.
Sase : Construieşte-ţi viitorul pe premise înalte.
Sapte : De dragul siguranţei , calatoreşte în pereche.
Opt : Viteza nu e totdeauna un avantaj. Serpii erau pe arca împreuna cu gheparzii.
Noua : Când eşti stresat , pluteşte pe apa o perioada.
Zece : Aminteşte-ţi , Arca a fost construita de amatori ; Titanicul de profesionişti.
Poate este doar o gluma, dar cred ca ascunde multe adevaruri spirituale.

Maestrul le-a propus discipolilor o ghicitoare:
– Ce au in comun artistul si muzicianul cu misticul?
Cand toti au ridicat din umeri, el a raspuns:
– Intelegerea faptului, ca adevaratul discurs, nu poate fi rostit de limba…

SFATURI DE LA PARINTELE PAISIE AGHIORITUL





  Părinte, când mi se spune să fac ceva, pornesc în­totdeauna cu o frică şi o şovăială şi, în cele din urmă, poate din cauza fricii, nu reuşesc să fac lucrul aşa cum trebuie.

– Să-ţi faci cruce, copilul meu cel bun, şi să faci ceea ce ţi se spune! Dacă spui: „Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri”, oare dintre atâţia Sfinţi, unul dintre ei nu te va ajuta?

Să nu-ţi pierzi niciodată încrederea în Dumnezeu! Nu te limita la logica ta omenească şi strâmtă, ca să nu te chinuieşti şi să împiedici astfel ajutorul dumneze­iesc! Atunci când te vei încredinţa pe tine şi lucrarea ta lui Dumnezeu, după ce cu prudenţă vei acţiona ome­neşte, El te va ajuta mult, dar va ajuta şi pe alţii. Încre­derea în Dumnezeu este mare lucru. Odată, trebuia să-mi ia sânge. Erau patru doctoriţe. Vine prima, se chinuieşte, dar nu-mi poate afla vena. Vine a doua, la fel. Vine a treia, care era specializată în aceasta, dar nimic. În clipa aceea trecea pe acolo a patra doctoriţă. A văzut cum mă chinuiau şi a venit să încerce şi ea. Mai întâi şi-a făcut cruce şi imediat a aflat vena, pentru că a cerut ajutorul lui Dumnezeu. Celelalte, într-un anumit fel, aveau încredere numai în ele însele.

Sfântul Paisie Aghioritul

Extras din ”Cuvinte duhovnicești”, Vol. 2, Trezvie duhovnicească, Ed. Evanghelismos

  



Cuviosul Paisie Aghioritul 


 Atunci când pe om îl doare pentru semenul său, Dumnezeu se înduioşează şi se bucură într-un anumit fel, pentru că unul ca acesta, prin dragostea pe care o are, se înrudeşte cu El şi de aceea primeşte mângâierea Lui cea dumnezeiască. Altfel nu ar fi putut supor­ta durerea pentru semenul său.

– Părinte, cum poţi simţi durerea celorlalţi?

– Atunci când ai şi tu vreo durere dar te gândeşti la durerea celuilalt, te pui în situaţia lui şi te doare mai mult pentru acela. 

Adică durerea ta te ajută să înţelegi durerea celorlalţi. Iar atunci când primeşti cu bucurie propria ta durere, dăruieşti mângâiere celor îndureraţi.

Oricum, altceva este să afli că s-a îmbolnăvit cine­va şi altceva este să te îmbolnăveşti tu. Abia atunci îl înţelegi pe cel bolnav. 

Auzeam despre “chimioterapii” şi credeam că sunt “hymoterapii”, adică credeam că bolnavilor de cancer li se face terapie cu sucuri, cu alimente naturale. 
De unde să ştiu? Acum însă am înţeles ce suferinţă este.

– Părinte, chimioterapiile sunt mai grele decât radioterapiile?

– Mai grele? Toate, şi radioterapiile şi chimioterapi­ile sunt… 

Cel mai rău este că ele îţi taie pofta de mâncare.
 Cu toate că trebuie să mănânci bine, nu poţi mânca deloc.
 Şi medicii îţi spun: “Trebuie să mănânci”. 
Dar cum să mănânc dacă toate acestea îti taie pofta de mâncare şi te fac ca un cadavru. Atunci când făceam radioterapii, deşi ardeam de sete, nu puteam bea deloc apă. Imi venea să vomit şi simţeam repulsie şi pentru apă.
– Părinte, dacă aţi fi făcut operaţia puţin mai înainte…
– Ce mai înainte? Eu nu fac rugăciune ca să treacă, pentru că astfel sufăr împreună cu lumea care suferă.

 Astfel îi înţeleg mai mult pe cei îndureraţi şi particip la durerea lor. 
De altfel şi pe mine boala mă foloseşte duhovniceşte. 
Cer de la Dumnezeu numai să mă pot sluji puţin pe mine şi să slujesc şi pe alţii. Dar facă-se voia lui Dumnezeu.

Când ai vreo problemă de sănătate şi nu te pre­ocupă aceasta, atunci într-un anumit fel ai dreptul să-L rogi pe Dumnezeu să îmbunătăţească starea sănătăţii celorlalţi. Iar cel care nu are propria sa durere este bine să-l doară cel puţin pentru cei care suferă.

 “Să-ţi iau gatadocul tău“, spuneau farasiotii, adică durerea ta, chinul tău, suferinţa ta.

– Părinte, dar în ce fel îl luau?
– Prin dragoste. Atunci când cineva spune cu dra­goste “lasă-mă să-ţi iau durerea”, o ia cu adevărat. Iar dacă o ia, atunci este trebuinţă de multă răbdare, multă bărbăţie şi multă putere pentru a o putea înfrunta. 

Vin unii şi îmi spun: “Părinte, vreau să vă iau du­rerea“.
 Unii o spun cu toată credinţa lor, alţii, mai fricoşi, nu ştiu ce spun. Aceştia pentru cel mai mic lucru aleargă la medic şi uşor cad în deznădejde.

Putina lor durere nu o pot duce şi spun că vor să o ducă pe a mea. 

Mai bine este să facă răbdare în durerea lor, să primească cu bucurie tot ceea ce Dum­nezeu îngăduie pentru ei şi să nu ceară, chipurile din dragoste, să ia durerea altuia. Pentru că dacă Dum­nezeu le împlineşte cererea şi uită că ei înşişi au cerut aceasta, vor murmura şi se poate chiar să se şi răzvrătească împotriva lui Dumnezeu.

Rugăciunea pentru bolnavi


– Părinte, cineva a transmis să vă rugaţi pentru un copil bolnav şi întreabă dacă se va face bine. Ce să le spunem?

– Spuneti-le că: “Părintele se va ruga, iar Hristos, Care îi iubeşte pe copii, va face ceea ce îi va fi de folos.

 Dacă va vedea că, atunci când va creşte mare, copilul se va face un om bun, va asculta rugăciunea lui. 
Iar de va vedea că mai târziu nu va fi într-o stare duhovnicească bună, atunci, deoarece îl iubeşte, îl va lua”. 

“Cere şi îţi voi da“ se spune. Dar Dumnezeu îmi va da ceea ce cer dacă eu sunt dăruit Lui, altfel de ce să-mi dăruiască viaţa?
 Ca să mă depărtez mai mult de El? Eu mă bucur fie că se face bine, fie că moare bol­navul pentru care mă rog.

– Părinte, este bine să ne rugăm pentru sănătatea noastră?

– Este mai bine să cerem de la Dumnezeu să ne elibereze de patimile noastre.

 Adică să cerem mai întâi împărăţia lui Dumnezeu. Dacă îl rugăm pe Dumnezeu să ne facă bine, ne împuţinăm averea noastră cerească.
 Iar când nu mai putem suporta durerile bolii, atunci să-L rugăm pe Dumnezeu să ne vindece, iar Acela va face ceea ce va crede de cuviinţă.

– Părinte, faptul de a fi ajutat un bolnav prin rugăciunea ce o facem depinde şi de ceea ce cere cel bolnav de la Dumnezeu?

– Bolnavul nu face bine atunci când se roagă să se vindece numai el şi nu se roagă şi pentru sănătatea celorlalţi bolnavi. 

Tu, soră, atunci când erai în lume şi lucrai la spital, ce făceai când bolnavul nu putea zice rugăciunea “Doamne Iisuse Hristoase…”.

– O rosteam eu, Părinte.

– Bine, dar şi bolnavul trebuia să spună vreo rugăciune.

– Spunea şi acela “Maica Domnului, ajută-mă”, sau “Maica Domnului, mântuieşte-mă”. Părinte,dar oare răbdarea în boală nu este rugăciune?

– Da, într-adevăr, aşa este. Iar voi, atunci când cine­ va vă cere să faceţi rugăciune pentru că în cutare zi va face operaţie, să vă rugaţi chiar din clipa în care vă cere aceasta. Să nu aşteptaţi ora când va intra în sala de operaţie şi după aceea să vă rugaţi. 

Iar la slujbe, atunci când preotul spune: “Pentru cei ce zac în neputinţe…”, să spuneţi “Doamne miluieşte” cu durere.
 Dacă însă faceţi cu diapazonul “vuu… “, pentru a rosti “Doamne miluieşte” muzical, mintea vă va fi la “vuu…” şi la melodie, iar sărmanii bolnavi care suferă în zadar vor aştepta de la voi puţin ajutor. 
Aceia au durerea lor, dar tu, care nu ai nici o durere, roagă-te pentru aceia ca să fie ajutaţi. Dacă nu suspini în pat, suspină cel puţin în rugăciunea pentru bolnavi. 
Dacă cei sănătoşi nu fac putină rugăciune pentru cei bol­navi, Hristos le va spune la Judecată:

“Aţi fost sănătoşi dar nu ati făcut rugăciune pentru cei care sufereau. De aceea «Nu vă cunosc pe voi…»“...

Dacă nu facem rugăciune pentru un bolnav, boala îşi va continua drumul ei firesc. În timp ce, de vom face rugăciune, se poate schimba cursul ei. De aceea întotdeauna să faceţi rugăciune pentru cei bolnavi.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Viata de familie”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2003