Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 22 iulie 2017

Călugărul şi demonul,film crestin ortodox







  Când omul hotărăşte să-si dedice întreaga viaţă lui Dumnezeu, trebuie să aiba în vedere că ispitele vor veni peste el ca o avalanşă pentru a-i verifica starea lăuntrică. 


Abia atunci poate să vadă omul cât este de pregătit să slujească în credinţă şi adevăr lui Dumnezeu. Această cale, după cum spun Sfinţii Părinţi ai Bisericii, este strâmtă şi nu o poate parcurge oricine. 

Unii se poticnesc încă de la început, alţii abia dacă ajung la mijlocul drumului, nereuşind să rămână pe cale până la capăt.

Dar ce poate să facă un om când este atacat de forţe din exterior, despre care el nu avea ideie până atunci? 
Să se lupte, bineînţeles, şi să iasă învingător cu ajutorul lui Dumnezeu.




La baza filmului “Călugărul şi demonul”, clasificat ca fiind cel mai bun film după “Ostrov”, stă o istorioară din viata Sfântului Ioan, Arhiepiscopul Novgorodului, care, în timpul vieţii, fiind ispitit de diavol în chilia sa în timp ce îşi făcea pravila de rugăciune, a reuşit prin puterea Crucii să îl lege pe acel demon şi să îi poruncească să îl ducă la Ierusalim ca să se închine la Mormântul Domnului Iisus Hristos.

Pornind de la istorioara din viaţa Sfântului Ioan al Novgorudului, regizorul filmului “Monahul şi demonul” reuşeşte să ne arăte că timpurile nu s-au schimbat şi că lupta pentru sufletele noastre este aceeaşi. 

Astfel, regizorul ne aduce trecutul în realitatea pe care o trăim zi de zi. 
O realitate lipsită de pocainţă, plină de ispite şi, unde, de cele mai multe ori, avem impresia că nu putem face faţă încercărilor.

 După ce urmăreşti acest film iţi dai seama de luptele pe care le are de dus fiecare monah în mănăstire, dar şi fiecare crestin în lume, pentru a-şi câştiga mântuirea. 

După cum au precizat regizorul,Nicolae Dostal, şi scenaristul, Iurii Arabov, filmul “Monahul şi demonul” este despre Dragoste, pelicula ne vorbeşte încă o data şi încă o dată nu doar despre victoria Binelui asupra răului, dar şi despre cum trebuie să ne iubim unii pe alţii, dar şi despre ceea ce este şi mai important – să ne iubim vrăjmaşii.

De precizat faptul ca filmul “Monahul si demonul” a fost întrodus in clasamentul primelor 5 cele mai bune filme ortodoxe, luând premiul cel mare in cadrul celei de-a XIV-a editii a Festivalului International de film ortodox – “Pokrov”, care s-a desfasurat, la data de 12 octombrie 2016, la Kiev, in Ucraina.

Regizorul filmului“Călugărul şi demonul” – Nicolae Dostal’
Scenaristul filmului ““Călugărul şi demonul”” – Iurii Arabov
sursa pravmir.ru
traducere şi adaptare Elisabeta Lascu

sursa http://altarulcredintei.md

Păcatul bârfei și al judecării aproapelui



BARFA SAU CLEVETIREA

"Îngăduiţi-vă unii pe alţii, şi, dacă unul are pricină să se plângă de altul iertaţi-vă unul pe altul. Cum v-a iertat Hristos, aşa iertaţi-vă şi voi" (Col. 3.13).

  Bârfa este un păcat, care, după cum vom vedea, aduce după sine multe neplăceri şi suferinţe. 

 Uneori, rănile ei adânci se vor regăsi şi după ani de zile, după cum şi o maximă spune că "Bârfa este ca noroiul pe un perete proaspăt vopsit. 
Poate că nu se lipeşte, dar lasă urme". 

  Chiar dacă nu am văzut până acum un credincios pus sub disciplina bisericii pentru bârfă, rămân încredinţat că efectele acestui păcat sunt dăunătoare şi reale.

  Motivele sunt următoarele:

1) Pe cel pe care îl vorbesc de rău, nu îl vorbesc din dragoste, ci din sentimentul opus acesteia;
2) Procedând astfel, din ură şi ranchiună, sunt un ucigaş (1Ioan 3.14-15);
3) Sunt egoist şi nemilos, atâta timp cât nu îmi pasă că omul va auzi şi va suferi (Mat.5.7);
4) Nu sunt temător de Dumnezeu şi cu inima curată (Mat. 5.8);
5) Subestimez Cuvântul lui Dumnezeu, care îmi cere ca atunci când mă întâlnesc cu cineva să iniţiez şi să întreţin o părtăşie sănătoasă si demnă de un creştin (Efs. 5.19).

 Dar acest lucru nu este decât începutul, căci el va da naştere la un întreg lanţ al slăbiciunilor. 
 
După ce m-a determinat să-mi vorbesc de rău aproapele, duşmanul sufletului nostru îmi va căuta un complice, cu misiunea de a duce vorba mai departe. 
Şi aceasta, cu cât mai repede, cu atât mai bine: timpul este foarte preţios şi nu trebuie pierdut.  
 
 Cel rău, fiind tatăl minciunii, după cum Însuşi Domnul Isus îl denumeşte, va convinge pe curierul meu să mai îmbunătăţească puţin ceea ce am spus, să denatureze adevărul, astfel ca povestioara să fie mai atractivă. 
Se spune că un bârfitor a zis către altul: \"Nu vreau să te plictisesc cu detalii. De fapt, ţi-am spus mai mult decât am auzit"



Pr. Arsenie Papacioc ,,Dumneavoastră ştiţi ce vă spun eu acum: sunteţi vinovaţi de faptul că acela este vinovat!,,


,,Oricat  ar fi de bubos, preotul acesta are harul să te lege şi să te dezlege. Trebuie cu orice chip să nu mai judecaţi preoţimea. Biserica trebuie caracterizată după spusele Mântuitorului.

  Nimeni nu a plecat să slujească învăţătura Mântuitorului fără cuvintele Mântuitorului.
 Dar, iată, pe drum s-au întâmplat atât de multe lucruri: un Petru s-a lepădat, dar asta nu înseamnă că învăţătura creştină nu a fost adevărată. Dar Petru s-a ridicat cu totul dincolo, mai presus de căderea lui.

„Dumnezeu ne iubeşte mai mult decât ne urăşte dracul!” Asta înseamnă un îndemn nemaipomenit pe care trebuie să ni-l însuşim.

Dumneavoastră ştiţi ce vă spun eu acum: sunteţi vinovaţi de faptul că acela este vinovat! Ăsta-i răspunsul!

Adică trebuie să-l iubeşti, trebuie să nu-l urăşti, iar pentru poziţia ta morală, pentru poziţia ta creştină, îl ajută harul lui Dumnezeu şi pe acela, chiar dacă tu nu i-ai spus nici un cuvânt, dar ai avut curajul să-l preţuieşti, neurându-l – măcar asta – tu l-ai ajutat foarte mult: „Doamne, miluieşte-l!”.

 Ai început să iubeşti pe vrăjmaşul tău? 
Cu orice chip nu te izola. Degetul acesta care este cel mai mic şi pare cel mai neînsemnat este o valoare în componenţa fiinţei trupeşti. 

Dacă aţi iubi oamenii ca pe Hristos, atunci nu aţi mai vedea că ei greşesc, că a făcut cutare şi cutare lucru vrednic de iad.

Arhim. Arsenie Papacioc, Cuvânt despre bucuria duhovnicească, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2003, pp. 195-196