Totalul afișărilor de pagină

vineri, 5 aprilie 2019

Tinerii sunt generatia de foc.. care stau in "foc"! PARINTELE CALISTRAT


 




   Copiii trebuie educati duhovniceste inca dinaintea varstei de 6‑7 ani. Nu trebuie ca inainte de a merge la scoala ei sa ramana lipsiti de invatatura, intrucat aceasta varsta este vre­mea „de aur” pentru a semana si a inradacina in ei tot ce este bun, si de asemenea tot ce este rau… 

Se intelege de la sine ca inima omeneasca, la fel ca ogorul, nu poate ramane pentru totdeauna pustie. Daca in el nu vor fi semanate plantele ce­le bune, vor creste negresit cele rele…

Trebuie inceput cu lucrurile cele mai simple, elementare: cum sa isi faca semnul crucii, cum sa stea la rugaciune, cum sa intre in biserica, cum sa se poarte in ea, cum sa faca metanii si asa mai departe. Copiii trebuie invatati treptat, fara sa fie pierdute din vedere nici cele mai marunte lu­cruri, pentru ca si cladirile cele mai mari sunt al­catuite din fire de nisip. Pentru copii sunt de folos lecturile si povestirile despre vietile Sfintilor si din istoria biblica, insotite de explicatii si de invataturi morale.

Treaba noastra este doar sa sadim si sa udam; a face sa creasca este treaba lui Dumnezeu – si nu se poate ca discutiile duhovnicesti sa nu adu­ca nici un folos daca atat dascalii, cat si uceni­cii vor incepe cu binecuvantarea lui Dumnezeu. (Sfantul Inochentie, Apostolul Alaskai)




*****

Majoritatea greselilor din educatia religi­oasa privesc cel de-al treilea aspect al vietii religioase, si anuma sfera „expresiilor”. Parintii si dascalii se grabesc sa le imprime o serie de deprinderi exterioare, fara sa le lege cu lumea launtrica a copilului si, mai mult, adesea igno­rand de-a dreptul aceasta lume. Sa luam, de pil­da, rugaciunea. La o varsta frageda, copiii sunt gata sa repete dupa cei mari cuvintele rugaciu­nii, sa-si faca cruce, sa sarute iconitele. In urma acestor actiuni exterioare, in sufletul de copil, care este curat si neincetosat duhovniceste, apar cu usurinta miscarile launtrice corespunzatoa­re. Trebuie sa deschidem insa pentru rugaciune si sufletul copilului, nu doar gura. 
Cel mai bun mijloc de a imprima in sufletul copilului cu ce­ea ce corespunde cuvintelor rugaciunii, sensului semnului crucii, este de a nu asista pur si simplu la rugaciunea copilului, ci a te ruga tu insuti im­preuna cu copilul, punand in aceasta rugaciune toata puterea, tot focul sufletului tau. Rugaciu­nea parintilor se intipareste atat de adanc in su­fletul de copil, incat devine pentru el un vector real al experientei duhovnicesti. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)


                                     *****


Trebuie sa ai inima duhovniceasca pentru a o scoate la capat cu copilul care din oa­recare motive refuza sa mearga duminica la biserica, gasindu-si ocupatii pe care le considera mai necesare si mai importante, cum ar fi mo­delarea plastilinei, sau joaca in curte cu priete­nii, sau altceva. Ori de cate ori smulgem jucaria din mainile copilului, il rupem de comunicarea cu cei de seama lui si il taram la biserica cum il taraste stapanul la targul de sclavi pe bietul ne­gru, subminam temeiurile evlaviei sufletului de copil, il ajutam sa devina revolutionar, si va veni momentul cand se va inrai si-i va intoarce Bisericii spatele. (Protoiereul Artemie Vladimirov)

                               ******

  

Facem ce facem si transformam intr-o in­datorire neplacuta ceea ce ar putea fi bu­curie pura.Imi amintesc ca odata, in drum spre biserica, am trecut pe la familia Losski (locuiam la Paris pe aceeasi strada). Acestia, pregatindu-se sa mearga la slujba, ii imbracau pe trei dintre co­pii, pe cand al patrulea statea si astepta, insa pe el nu il imbracau. Copilul a intrebat: „dar pe mi­ne?” – la care tatal i-a raspuns: „tu te-ai purtat saptamana asta in asa hal, incat n-ai ce sa cauti la biserica! Sa mergi la biserica este o cinste, este un privilegiu; daca tu te-ai purtat toata saptamana nu ca un crestin, ci ca un dracusor, stai in intunericul din afara, stai acasa…”


             ******

Orice lucru bun veti semana in sufletele copiilor dumneavoastra in tineretea lor va putea apoi sa le odrasleasca in inimi atunci cand vor ajunge la varsta maturitatii, dupa incercarile amare din scoala si, indeobste, din vremea de acum, care adese­ori frang ramurile bunei cresteri crestine primite acasa. (Sfantul Ambrozie de la Optina)

     *****

In cresterea copilului, primul lucru trebu­ie sa fie educarea lui in credinta, preda­rea adevarurilor fundamentale ale acesteia intr-o forma pe care copilul poate s-o inteleaga. La aceasta varsta (prescolara) trebuie dezvoltata in el credinta curata, simpla in puterea, sfintenia si bunatatea lui Dumnezeu, Care a zidit toate, Care iubeste tot ce este bun, Care osandeste pacatul, insa ii miluieste si mantuieste pe pacatosii care se pocaiesc si doresc sa se indrepte. Aduceti‑l pe copil treptat la ideea de dumnezeire, spuneti-i intr‑un limbaj accesibil:

„Vezi in jurul tau tot fe­lul de lucruri si stii ca fiecare dintre ele a fost fa­cut de cineva: casa a fost construita de arhitect, tabloul a fost pictat de pictor, florile au fost sadi­te si cultivate de gradinar. Asadar trebuie sa stii Cine a facut soarele luminos, cerul, stelele: toate acestea le-a facut Dumnezeu, Parintele nostru, al tuturor oamenilor. El este peste tot, chiar daca nu‑L vedem; El stie tot ce facem, aude tot ce spunem si chiar tot ce gandim. Fara El, nici iar­ba, nici spicul de grau, nici florile nu ar putea sa creasca, animalele n-ar trai: nimic nu exista fa­ra voia Lui. Mama ta este buna si te iubeste, in­sa Dumnezeu este nesfarsit mai bun si te iubes­te mai mult decat ea. Tatal tau munceste ca sa te creasca, insa Dumnezeu face pentru toti oame­nii nesfarsit mai mult decat pot face toti oamenii impreuna”.

Cel mai mult il poate inrauri pe copil in aceas­ta privinta exemplul vostru. Nu rostiti nicioda­ta numele lui Dumnezeu in desert, in gluma. In timpul rugaciunii trebuie ca evlavia sa se faca simtita in toate cuvintele si miscarile voastre. Invatati‑l si pe copil sa faca la fel ca voi, invatati‑l sa asculte si sa citeasca rugaciunile cu evlavie. El nu va intelege inca toate cuvintele rugaciu­nii, insa va intelege simtamantul exprimat prin plecarea capului, prin semnul crucii, prin inge­nunchere; miscarea exterioara inraureste trairile lui launtrice. Invatati‑l insa ca e pacat ca, rugandu‑se lui Dumnezeu, sa se gandeasca la altce­va si ca simtamantul tacut de smerenie inaintea lui Dumnezeu, rugaciunea scurta, insa din inima sunt mai presus decat rugaciunea rostita cu gura fara ca inima sa ia parte. Astfel, putin cate putin, el va patrunde dulceata iubirii de Dumnezeu inainte ca ratiunea lui sa cunoaca toata ne­cesitatea credintei pentru om. (Sfantul Filaret al Moscovei)


                    ******



In frageda copilarie nu exista greutati de­osebite in problema mersului la biserica: copiii merg singuri cu placere la biserica da­ca merg parintii – de fapt, cu atata placere ca in aceasta perioada pur si simplu nu este nevoie de constrangere.Trairile religioase ale copilului sunt mult amplificate de grija ca in camera lui sa fie iconite, sa fie aprinsa candela, sa fie im­podobita camera cu flori la praznice si asa mai departe. 
Daca toate acestea se fac nu in scopuri pur educative (mai devreme sau mai tarziu, copiii inteleg asta, si atunci poate avea loc imediat o racire fata de viata religioasa), ci raspunde in­tregului mod de viata al familiei, le sunt de mare ajutor copiilor. Mare este, de asemenea,insem­natatea aspectelor domestice ale praznuirii ma­rilor sarbatori, care, de asemenea, le ofera copii­lor mult. (Protoiereul Vasilie Zenkovski)