Părintele Savatie Bastovoi - Prețul Iubirii

Dragostea schimba însasi natura lucrurilor. În mâna dragostei, toate devin bune. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

Saracia sau bogatia nu pot învinge dragostea, dar dragostea poate învinge si saracia si bogatia. 

( Sfântul Ioan Gura de Aur)

A iubi cineva pe cel drag este un lucru al firii; a iubi cineva si pe vrajmasi este un lucru al harului. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

Dragostea este bucuria de a face altora bucurie.

 ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

Iubirea este principiul vietii si Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ne reveleaza iubirea si viata în iubire, de la obârsia ei divina.

 (pr. Constantin Galeriu)

Iubirea duce la cunoastere. (…) Dupa cum amintirea focului nu-ti încalzeste trupul, tot astfel credinta fara dragoste nu-ti va încalzi sufletul. 

( Sfântul Maxim Marturisitorul)

Doua iubiri au zidit doua cetati : iubirea de sine, mergând pâna la dispretul fata de Dumnezeu – cetate terestra, si iubirea de Dumnezeu, mergând pâna la dispretul de sine – cetate celesta. Una este glorificata în sine însusi, cealalta în Domnul Dumnezeu. ( Fericitul Augustin)

Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit : daca-L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii : de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit. ( Fericitul Augustin)

Iubirea de Dumnezeu este extatica, facându-ne sa iesim din noi însine. 

( Sfântul Dionisie Areopagitul)

Omul care poartă în el pe Duhul Sfânt

 Omul care poartă în el pe Duhul Sfânt, chiar dacă nu în mod deplin, suferă pentru toţi, ziua şi noaptea; inima lui e plină de milă pentru întreaga zidire a lui Dumnezeu şi mai cu seamă pentru oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau se împotrivesc Lui, şi care pentru aceasta, vor merge în focul chinurilor. 
El se roagă pentru ei ziua şi noaptea, mai mult decât pentru sine însuşi, ca toţi să se pocăiască şi să cunoască pe Domnul.

„În iubire noi ne pierdem identitatea, murind în chip mistic pentru celălalt. 

Renunțăm la tot ce sîntem, la orgoliu, la dorințe personale, la odihnă, la bucurii, la locul nostru, doar pentru a ne afla lîngă cel iubit și a fi pe placul lui. 

Apostolul Pavel descrie și el iubirea în același chip: „dragostea nu caută ale sale, ci ale aproapelui”. 

Cu alte cuvinte, dragostea moare pentru sine pentru a trăi în celălalt. 

Cu cît omul e mai plin de sine, cu atît iubirea lui este mai slabă. 

Cu cît atenția și interesul pentru propria mea persoană sînt mai vii, cu atît este mai moartă iubirea mea pentru celălalt. 

Toate se învîrt în jurul meu, iar celălalt este încă un pretext de a mă împlini pe mine însumi.
Cei ce se iubesc încep să semene între ei. 

În­dră­gos­­­­­­titul începe să vorbească cu cuvintele celui iubit, începe să asculte muzica pe care o ascultă el, să citească aceleași cărți, să iubească aceleași lo­curi, aceeași mîncare, să aibă aceeași credință și să împărtășească aceleași bucurii. 

Cel ce iubește devine întru totul ca cel iubit, vorbind aceleași lucruri și măr­turisind același crez. Bucuria lui este bucuria celuilalt și tristețea lor este comună. Pentru că sînt uniți în chip desăvîrșit prin iubire, murind pentru sine și trăind în celălalt, fiecare purtînd în sine chipul și glasul celui iubit, avînd același cuget și aceeași dorință. 

SAVATIE BAȘTOVOI 

 

De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător.Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.

  Adevarata iubire cere jertfa.

Iubirea din zilele noastra are un scop. 

Iubim pentru ca e frumoasa, are studii, casa, masina de fite, e fata de primar, are salariul mare, perspective, etc... 

Oare aceasta e iubire ? Nu, aceasta e o iubire falsa, cu siguranta.

Iubirea adevarata are ceva pur si inocent in ea. Izvoraste din adancul unei inimi curatae si pline de Har. 

Cu greu o mai poti intalni in zilele noastre. Ea aduce Pace in inima omului, fericire, bucuria de a darui, fericirea ca ai putut iubi fara nici un scop.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

 Vorbim aici nu numai despre dragostea dintre doi indragostiti. Putem sa ne referim si la dragostea fata de copiii, fata de parinti, bunici, prieteni, colegi.., la dragostea fata de crestinii dintr-o biserica. 

Daca acum 50 de ani exista un profund respect fata de parinti si bunici, izvorat din dragoste, acum acest lucru este pe cale de disparitie totala.. 

Da chiar si maturii, daca abia isi mai aduc aminte de parintii lor, uitand ca cat de curand vor fi si ei acei batrani neputinciosi si bolnavi, avand nevoie de atentie si ingrijire .

 Cui ii mai pasa in ziua de astazi de cei batrani ?Este o societate bolnava, pe cale de degradare totala. Ci greu mai vezi un crestin care mai da milostenie unui flamand de la usa bisericii. 

Ura, indiferenta, nepasare, invidie, rautate, egoism, aceste calitati predomina in aceasta societate para dezvoltata si stiintifica moderna. Decadenta la viteza mare. 

Un tineret fara repere morale si crestine, care cu pasi repezi si siguri se indreapta spre pierzare. Singura preucupare a parintilor este doar asigurarea materiala a copiilor , uitand sa-i creasca in dragostea lui Dumnezeu. 

Dar stau si ma intreb, oare fara de Lumina , POATE EXISTA BINELE ?

Aceasta intrebare trebuie pusa pe buzele tuturor ce cresc copiii intr-un mediu fara rugaciuni si duhovnic. 

Oare Intunericul poate aduce binele mult dorit ?

Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.

Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.

Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.

Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Dragostea nu cade niciodată.

(Sfântul Apostol Pavel, Epistola I către Corinteni, cap. 13, 1-8)

SFINTI PARINTI ,, MAXIME SI CUGETARI ALESE,,

Gândul curat înalta sufletul, cel murdar îl coboara. (Talasie Libianul)

Nu exista arta mai frumoasa decât arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creaza un chip viu; uitându-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu.
(Sfântul Ioan Gura de Aur)

Învatatura din constrângere nu e facuta sa ramâna, dar cea care patrunde în suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramâne acolo pentru totdeauna.
(Sfântul Ioan Gura de Aur) 

Dragostea îl preface pe cel ce iubeste în chipul celui iubit: Daca-L iubesti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi;   -daca-l iubesti pe diavol, diavol vei fi; daca-ti iubesti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeste cu cel iubit. (Fericitul Augustin)

"O suferinta nu si-a atins scopul "terapeutic" daca n-ai iesit cu un folos duhovnicesc din ea".Parintele Arsenie Papacioc

Eu tot am spus la toti: rabdare, rabdare, rabdare in boala, in orice necaz. Dar cand ajungi sa rabzi tu, atunci vezi cat este de greu de rabdat! si incepea a lacrima. Parintele Paisie Olaru

"Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie". Parintele Teofil Paraian

"Cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui" .Sfantul Efrem Sirul

In toata lumea nu gasesti un lucru mai usor de facut decat pacatul. De aceea pacatuim cu usurinta, dar anevoie ne pocaim. 
( Pr.Arsenie Boca ) 

"Principiul crestin este a te gandi nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poti face tu pentru el."Parintele Teofil Paraianu

"Am inteles ca Dumnezeu imi cere sa daruiesc chiar si ceea ce nu-mi apartine".Nicolae Steinhardt

A tine minte raul inseamna a fi biruit de rau.
Sfântul Ioan Gurã de Aur 

Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică. Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală. (CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Oriunde vei merge, pe Domnul să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui. (AVVA ANTONIE)

"Saracilor, ce va lipseste daca Il aveti pe Dumnezeu? Bogatilor, ce aveti daca va lipseste Dumnezeu?" Sfantul Ioan Gura de Aur

"Cel ce crede, se teme; cel ce se teme, se smereşte; cel ce se smereşte, se îmblânzeşte; cel blând, păzeşte poruncile" (Sfântul Vasile cel Mare)

Dumnezeu face minuni când cineva participă cu inima sa la durerea celuilalt – Paisie Aghioritul

 Duhovnicii sunt investiti cu puterea iertarii si tamaduirii caderilor noastre . Ei pot linisti sufletul si - l pot scoate din crize . Cum insa calea placerii ,, aleasa " ca principiu de viata e calea decaderii , si cum toti duhovnicii , intr - un cuvant , cauta sa scoata sufletul omenesc din aceasta robie , aflam motivul nemarturisit pentru care tinerii nu prea mai dau pe la duhovnici . " ( Parintele Arsenie Boca )

 Dragoste inseamna sa asculti cu durere mahnirea celuilalt. 

"Cei desavarsiti nu vorbesc niciodata de la ei, ci intotdeauna vorbesc numai ce le da Duhul".

Sfantul Siluan

"Cea mai rea boala a sufletului este necredinta si necunostinta lui Dumnezeu".Sfantul Antonie cel Mare 

"Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta." .Avva Evagrie Ponticul

"Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur !"Sfantul Isaac Sirul

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele".
Sfantul Marcu Ascetul

Mânăstire poate fi şi casa ta, numai să vrei.

Nu e cu nimic diferită de o mânăstire. Este de-ajuns să faci ce-ţi spun. Nu locul face mânăstirea, ci felul în care vieţuieşti. Du-te acum, roagă-te şi fii răbdător în toate". 

Nici o virtute luată despărţit de celelalte nu e virtute desăvârșită. O înfrânare fără smerenie are în ea o nedesăvârşire, căci e împreunată cu mândrie. O hărnicie fără iubire e aspră, e rigidă. O iubire fără înfrânare nu poate fi iubire deplină, căci nu are în sine uitarea de sine a celui ce iubeşte.
Fiecare virtute se desăvârșește prin toate celelalte. Lipsind o părticică dintr-o haină frumoasă, sau având o gaură, sau un petic vechi, haina se urâțește întreagă.
Omul e un întreg. Când are o ştirbitură în fiinţa lui, fiinţa întreagă se vede, se zice şi se resimte ca ştirbită şi slăbită.
Virtuţile înaintează împreună ca o linie de bătaie. Când unele din ele lipsesc din linie, nici celelalte nu pot înainta. Un miros urât într-o combinaţie de mirodenii rafinate le face neplăcute pe toate.
(Părintele Dumitru Stăniloae )


"Pe cei neinfranati poate ca-i vor tamadui oamenii; pe cei vicleni, ingerii; iar pe cei mandri, singur Dumnezeu".Sfantul Ioan Scararul 

Pantofii strâmţi la drum provoacă răni, iar gândurile necurate în mintea omului duc la păcat. Sfântul Simeon din Dajbabe

"Ingrijiti pe bolnav nu ca pe un frate, ci ca pe Insusi Dumnezeu! "Desavarsirea este o prapastie de smerenie".Sfantul Isaac Sirul

Tu, creştine, eşti dator să fii gospodar şi stăpân în inima ta, eşti dator să domneşti peste toate patimile şi să le omori, şi să dai stăpânire harului şi tot binelui, iar mai ales dragostei de aproapele, ca să-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât iubeşti orice altceva.
Căci dragostea de Dumnezeu se cunoaşte după dragostea de aproapele: cel ce nu îşi iu-beşte fratele, pe care îl vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede ? Şi are de la el porunca aceasta: cel care îl iubeşte pe Dumnezeu este dator să îl iubească şi pe fratele său. 

Tot cela ce urăşte pre fratele său ucigător de oameni este (1 In. 3,15).
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Ultimile însemnări)

"Pe măsură ce sunt repetate păcatele, ia naştere deprinderea cu ele; pe măsură ce sunt repetate păcatele, voinţa de a face binele slăbeşte tot mai mult, iar voinţa de a face răul se întăreşte – aşa încât devine greu să te mai împotriveşti păcatului. Trebuie să ne învăţăm cu fiecare virtute în aşa fel ca ea să se facă în om ca o însuşire firească."
(Sfântul Ioan de Kronstadt )

"Săracul se chinuie, bogatul se tulbură. Cel care n-are se blesteamă că n-are, iar cel care are, vicleneşte. Ocârmuitorul este pizmuit; puternicul este urât; conducătorul trădat. Războaiele vin unele după altele. Zavistiile se ţin lanţ. Pofta nesăţioasă stăpâneşte cu tiranie. Lăcomia împilează, minciuna se înalţă cu mii de laude, credinţa unuia în altul a pierit, adevărul a părăsit pământul, iar prietenia ţine până la sfârşitul mesei." Sfântul Ioan Gură de Aur

"Nici o alta virtute nu il aseamana atat de mult pe om cu Dumnezeu, ca milostenia".Sfantul Ioan Gur de Aur

Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine - Parintele Arsenie Boca

"Citeste mai degraba ceea ce atinge inima decat ceea ce departeaza mintea".Parintele Arsenie Boca

Blândețea este lespedea aşezată peste marea mâniei, care risipeşte toate valurile ce izbesc în ea. (Sfântul Ioan Scărarul)

"Daca nu ne cunoastem cum ne-a facut Dumnezeu, nu ne vom cunoaste cum ne-a facut pacatul".Filocalia

Dumnezeu nu judeca pe pacatosi, ci pe cei care nu s-au pocait de pacatele lor. - Sf. Nifon

Pâna la Dumnezeu nu este nici jos nici sus, nici aproape , nici departe, pentru că Dumnezeu este pretutindeni şi de aceea El e mai aproape de
tine decât sufletul şi trupul tău,numai să ştii şi să afli această apropiere prin credinţă.
parintele Arsenie Boca 


„Dacă medicamentele nu au nici un efect, înseamnă că nu trupul este bolnav, ci sufletul.” Parintele Porfirie

"De este vreo bunatate in lumea aceasta, caut-o la omul cu inima curata!"Solomon

„Va avertizez de acum, strigand cu putere: cel care are vrajmasie in inima lui, sa nu se apropie de Dumnezeiasca Impartasanie! Deci ai dusman? Sa nu te impartasesti! Vrei sa te impartasesti? Impaca-te cu el!”
Sfantul Ioan Gura de Aur

Parintele Porfirie spunea ca nu-i e frica de nimeni si de nimic...ii e frica doar sa nu supere pe Dumnezeu !!!
Cine pierde frica de Dumnezeu ...va căpăta alte mii de frici !!!
Sfântul Nicolae Velimirovici

"Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.
Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale." Parintele Arsenie Boca.

" Luptă-te pe cât poţi să iubeşti pe orice om. Dacă nu poţi să faci aceasta, cel puţin să nu urăşti pe nimeni. Dar nici aceasta nu vei putea s-o faci, dacă nu dispreţuieşti lucrurile lumii!"

 Sf. Maxim Marturisitorul

Este o singurã cale senină: trăirea învățăturii creștine, în toată adâncimea ei și în toată sinceritatea noastră. Asta rămâne singura cale sigură, pe care trebuie s-o învățăm mereu, în fiecare rând de oameni. Cu părintească iubire, tuturor ostenitorilor, și cu multă smerenie, la toți creștinii.Arsenie Boca

Un părinte spunea: 

Durerile,necazurile curăţă şi lustruiesc omul. Nu e nimic mai mare decât aceasta, nici chiar rugăciunea lui Iisus nu e mai mare.

Părintele Tihon spunea că rugăciunea «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi» valorează o sută de drahme, dar «Slavă lui Dumnezeu» valorează o mie.

Prin aceasta a vrut să spună că lauda adusă lui Dumnezeu e mai valoroasă decât orice altceva, pentru că, de multe ori, oamenii spun Rugăciunea lui Iisus când au nevoie de ceva; dar când cineva, fiind în suferinţă, Îl slăveşte pe Dumnezeu, aceasta este o nevoinţă.
(din Patericul athonit, cap. Despre recunoștință și despre gândurile bune)

"Sa mori si sa inviezi in fiecare zi! Daca nu stii sa mori, sa n-ai nadejde de inviere!"Parintele Arsenie Papacioc

"Cine vrea sa se mantuiasca, cu intrebarea sa calatoreasca" “Daca Dumnezeu isi amana pedeapsa atunci tu nu-ti amana intoarcerea”
– Fericitul Augustin

Sărăcia este un conducător sigur care duce pe om pe cărarea spre cer. Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cum se explica faptul ca nici un lucru pamantesc, nici cinstea, nici bogatia, nici cunostinta nu ne satisfac inima noastra? Cum se explica faptul ca in toiul fericirii pamantesti noi ne plictisim si simtim un gol in sufletul nostru? Acesta este un glas expresiv al inimii care spune: omule, nu cauta bunatatile satisfacatoare pe pamant, in aceasta vale a desertaciunii si pieirii; fericirea ta nu e decat in unicul Dumnezeu!” – Iacov- Arhiepiscopul Nijegorod

Postu-i maica sanatatii si lungimea vietii! - Parintele Cleopa Ilie

Ţine minte că în timp ce te rogi, Domnul se face aidoma nouă, asemenea chipului nostru celui dintru început şi că răspunde fiecărui cuvânt al nostru, fiecărei bătăi a inimii. Sfântul Ioan din Kronstadt

"Nici o alta virtute nu il aseamana atat de mult pe om cu Dumnezeu, ca milostenia Milostenia atrage mila si indurarea lui Dumnezeu. Vrei sa te sfintesti ? Sa asude milostenia in mana ta.,, Sfantul Ioan Gur de Aur 

Cine pierde aur sau argint poate să dobândească altul în locul lui, dar cine pierde vremea în deşertăciunea vieţii sale nu o s-o mai găsească. În ceasul morţii, unul ca acesta se va tângui mult, fiindcă partea lui este împreună cu demonii. Cuviosul Bonifatie de la Teofania

A fi aproape sau departe de Dumnezeu depinde de om, deoarece Dumnezeu este oriunde. ( Sfântul Ioan Gura de Aur)

Dumnezeu nu pedepseste. Omul se autopedepseste, atunci cand se departeaza de Dumnezeu. Sa dam un exemplu. Aici este apa, acolo este focul. Omul baga mana in apa si se racoreste. Baga mana in foc si se arde. Cand se arde, se arde singur, nu-l arde Dumnezeu. - Parintele Porfirie

" Nu deznadajdui pentru pacatele tale!
atunci cand un om savarseste un pacat, oricare ar fi el, nu trebuie sa uite de iubirea si de blandetea Tatalui sau ceresc. Asadar daca se intampla sa cada in diferite greseli, sa nu nesocoteasca binele si sa nu se opreasca din drumul sau. Dimpotriva, chiar daca etse biruit, iarasi sa se ridice si sa lupte impotriva vrasmasilor lui, si sa puna in fiecare zi temelie noua la cladirea lui daramata si sa aiba in mintea sa, pana cand va pleca din aceasta lume, cuvantul proorocului:
"Nu te bucura de mine, vrasmasa mea, caci daca eu cad, ma scol, iar cand stau in intuneric, Domnul este lumina mea"
Deci in nici un caz sa nu inceteze razboiul si sa nu predea sufletul sau, intr-o infrangere finala, atata timp cat este viu si respira. Si chiar daca CORABIA SUFLETULUI  SE ZDROBESTE IN FIECARE ZI, si isi pierde negoturile duhovnicesti, sa nu inceteze s-o ingrijeasca si s-o oblojeasca. Sa imprumute, sa lucreze calatorind cu alte corabii, traind cu NADEJDE.
Si atunci Domnul, care va vedea lupta sa, se va milostivi de el si ii va da puterea sa aiba rabdare si sa raspunda sagetilor ascutite ale vrasmasului. Aceasta este intelepciunea pe care o da Dumnezeu, si acesta este bolnavul cel intelept, CEL CARE NU-SI PIERDE NADEJDEA. E mai bine sa fim judecati doar pentru cateva greseli pe care le-am facut, daca nu le-am indreptat, decat pentru parasirea totala a luptei."
 Sf. Isaac Sirul


Sfintul Eftimie cel Mare zice: „Să aveţi dragoste; căci ceea ce este sarea pentru orice hrană, aceea este dragostea pentru orice virtute." (Orice virtute este fadă, fără gust şi rece dacă nu este condimentată cu focul iubirii celei dumnezeieşti.)

Problema noastra cea mai mare acum este ca ne aflam intr-o bezna a ignorantei si socotim pacatul nestiintei un mare privilegiu. Generatia aceasta a ajuns la apogeul nihilismului. „Si ce daca fac lucrul acesta? A!
Nu-i nimic!” Iei cipul – „Ei, n-are nimica!”; slujesti cu catolicii: „Ei, n-are nimica” si tot asa… toate nu au nimic. Nihilismul a nascut acest libertinaj si aceasta stare te indreptateste pe tine cumva sa faci orice, ce vrei, sa amesteci lumina cu intunericul, sa mergi si cu Dumnezeu si cu mamona. In acest caz noi nu mai suntem ucenici al lui Hristos. Pr. IUSTIN PÎRVU

„Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de, drum al fiecăruia de la naştere până la moarte. Vor cădea şi cei aleşi. Îmi pare rău că sunteţi cei pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe şi alte îngrădiri. Vor lua totul!”pr Arsenie Boca

Existenţa noastră umană poate fi comparată cu o carte.
Cea mai mare parte dintre oameni consideră viaţa lor pământească fiind textul real, istoria principală a cărţii. Ei văd viaţa viitoare, în care cred
bineînţeles, ca un simplu apendice. Atitudinea creştină autentică este exact opusă acestei idei. Viaţa noastră prezentă nu este, în realitate, decât o prefaţă, introducerea cărţii. Viaţa viitoare constituie istoria principală. Momentul morţii nu este concluzia cărţii, ci începutul primului capitol.
Am prăşit destul pe ogorul vostru, trebuie să mai prăşesc şi pe ogorul meu! Trebuie să mă rog ca să smulg buruienile din inima mea.
avva Cleopa

Bogat nu este cel care a dobândit multe, ci acela care a dăruit multe. definiţie de Sfântul Ioan Gură de Aur

Bunul Dumnezeu Se îngrijeşte de noi, mai întâi, pentru viaţa cealaltă şi după aceea, pentru aceasta.
Paisie Aghioritul

Gindeste-te la Dumnezeu in vreme de pace ca sa se gindeasca si El la tine in vreme de razboi.
citat din Sfântul Ioan Gură de Aur

Precum copilul suferă când se depărtează de mama lui, tot aşa şi omul suferă şi se chinuieşte când se depărtează de Dumnezeu. Depărtarea omului de Dumnezeu este iad.
Paisie Aghioritul

Nu exista arta mai frumoasa decât arta educatiei. Pictorul si sculptorul fac doar figuri fara viata, dar educatorul creaza un chip viu; uitându-se la el, se bucura si oamenii, se bucura si Dumnezeu.
(Sfântul Ioan Gura de Aur)

Învatatura din constrângere nu e facuta sa ramâna, dar cea care patrunde în suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramâne acolo pentru totdeauna.
(Sfântul Ioan Gura de Aur)


"O suferinta nu si-a atins scopul "terapeutic" daca n-ai iesit cu un folos duhovnicesc din ea".Parintele Arsenie Papacioc

"Mai mare este ajutorul ce-ti vine din pazire,(pazirea mintii a inimii de ganduri si stari urate) decat ajutorul din fapte”(bune).
Sfantul Isaac Sirul

Eu tot am spus la toti: rabdare, rabdare, rabdare in boala, in orice necaz. Dar cand ajungi sa rabzi tu, atunci vezi cat este de greu de rabdat! si incepea a lacrima. Parintele Paisie Olaru

"Roaga-te cum poti, ca sa ajungi sa te rogi cum trebuie". Parintele Teofil Paraian

"Sa te rusinezi de pacat, nu de pocainta; pacatul e rana, pocainta este vindecarea" .Sf. Ioan Hrisostom

"Cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui" .Sfantul Efrem Sirul

"Principiul crestin este a te gandi nu la ce poate face omul pentru tine, ci la ce poti face tu pentru el."Parintele Teofil Paraianu

"Am inteles ca Dumnezeu imi cere sa daruiesc chiar si ceea ce nu-mi apartine".Nicolae Steinhardt

si necunostinta lui Dumnezeu".Sfantul Antonie cel Mare

"Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta." .Avva Evagrie Ponticul

"Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur !"Sfantul Isaac Sirul

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele".
Sfantul Marcu Ascetul

Cuviosul Paisie Aghioritul ,, Doar adevarata pocainta invie sufletul mort ,,

 Păcatul întunecă vederea sufletească, iar harul o luminează și în lumina harului dumnezeiesc putem spune ca psalmistul David: „Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea” (Psalmul 50, 4).

 Cu cât omul se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât se vede mai păcătos.

 Citind rugăciunile Sfinților Părinți, vedem că în rugăciunea lor ei se vedeau foarte păcătoși; mai păcătoși decât ne vedem noi. Prin enumerarea păcatelor, pe care ei le mărturisesc în rugăciuni, Sfinții Părinți nu fac un demers pedagogic pentru noi, ca să ne regăsim în acele păcate, ci ei trăiau cu adevărat drama păcatului, pe care îl vedeau prezent în viața lor, firește, la un grad mult mai fin, în lumina harului. 

Cu cât aveau mai mult har, cu atât aveau mai multă lumină dumnezeiască în ei și, totodată, își vedeau cel mai fin păcat. 

Faptul că nu vedem propriul păcat nu înseamnă că nu am păcătuit, ci că lumina care este întru noi este întuneric.

Cunoastem din Vieților Sfinților, din învățătura și din scrierile lor, că nici unul dintre ei nu și-a străbătut calea fără vremelnice abateri, căderi sau înclinări către păcat. 

Toți, fără excepție, s-au mântuit prin pocăință. Astfel când se ivește în noi simțământul că suntem cu adevărat rod al întunericului iadului – iată doritul rezultat al științei duhovnicești. 

Și, precum știți, în rugăciunile Marelui Post este necontenita cerere ca Domnul să deschidă „ușile pocăinței”, această cale împărătească dintru întunerecul păcatului și al morții, către Dumnezeu Tatăl întru a Sa Împărăție, cea luminată de Soarele cel neapus.

 Paradoxală priveliște: pocăința – prin simțământul ei – este o durere, o dureroasă căință față de ce suntem și cum ne vădim a fi din zi în zi. 

Cu cât mai dureroasă devine ea, cu atât este mai lucrătoare în renașterea noastră întru „omul cel nou” și în întoarcerea lui la chipul desăvârșit al Dumnezeului ce ne-a zidit. Și cu toate că este un simțământ dureros, totuși, cumva curios, împlinește duhul pocăinței păcătosului și începem să iubim această stare a pocăinței.

Noi în toată vremea călătorim pe calea învinuirii de sine, și dacă se află în noi loc, atunci Dumnezeu Însuși Se pogoară în „pivnița” noastră, întunecată pivniță (nu zic „etaj”, ci „pivniță”), și ne ridică la Sine. 

Și când se pogoară în „pivnița noastră”, în chip străin, prezența Sa preface totul întru fericita Împărăție a Tatălui.


 Lucrarea pocăinței este lucrarea duhovnicească ce ne împacă cu Dumnezeu și ne face părtași comuniunii cu El. 

Întrucât omul nu are statornicie în bine și în curăție, simte nevoia de a-I cere mereu lui Dumnezeu iertare, curățirea de păcate, împăcarea cu El și ne părăsirea harului. „Dacă greșesc și mă pocăiesc sunt iertat în aceeași clipă. 

Dacă am duh de nevoință, încet-încet pot consolida o stare, dar până atunci oscilez.” 

Pocăința continuă îl angajează, totodată, într-un urcuș duhovnicesc menținându-l aproape de Dumnezeu. Omul nu trebuie să păcătuiască pentru a avea o pocăință continuă, gândind că, odată împăcat cu Dumnezeu, nu va mai cădea. Este nevoie de lumina harului dumnezeiesc ca să-i lumineze cele dinlăuntrul lui.

Elementul cel mai important din lucrarea pocăinței este sinceritatea. 

Sufletul omului simte când se apropie de el un gând viclean sau unul sincer. În sinceritate el se simte liber, în timp ce viclenia îl îngreunează. 

În sufletul omului care-I cere lui Dumnezeu să-l ierte pentru un anumit păcat, trebuie să se nască dorința sinceră de a evita orice prilej de a se întâlni din nou cu păcatul. 

 Iar dorința sufletească trebuie să-i fie îndreptată spre voință. 

Sinceritatea în pocăință îi dăruiește voinței elan și putere, în timp ce gândul viclean al sufletului omoară voința omului.

Dumnezeu dă mult har sufletului sincer și smerit. 

Sufletului care a primit gândul viclean îi lasă libertatea pe care și-a cultivat-o. 

Cercetarea sufletească nu trebuie făcută într-un mod scolastic - ce este și ce nu este păcat sau de câte ori a fost făcut păcatul - căci sinceritatea sufletească mă va conduce la simțirea păcatului, dar și al iertării lui, prin pocăință. 

Dacă iertarea și împăcarea cu Dumnezeu nu sunt simțite prin harul dumnezeiesc înseamnă că trebuie schimbată abordarea pocăinței: din cea scolastică, rațională, în cea firească, simțită; iar această schimbare se face printr-o raportare corectă și printr-o abordare sinceră în relația noastră cu Dumnezeu.

Sinceritatea înmoaie inima, care apoi izvorăște lacrimi.

 Părinții Bisericii vorbesc despre o autentică pocăință, atunci când au în vedere rugăciunea însoțită de lacrimi, întrucât ele nu pot izvorî decât dintr-o inimă „frântă și smerită”. 

Omul are multe feluri de lacrimi, izvorâte din multe stări ale inimii. 

Un lucru însă este foarte clar, și anume: inima împietrită nu poate izvorî lacrimi. 

Chiar dacă am avea lacrimi de bucurie sau de întristare, de durere sau de invidie, de necaz sau de compătimire, toate acestea izvorăsc dintr-o inimă înmuiată și ele pot fi ușor îndreptate spre pocăință. 

Pocăința schimbă valoarea lacrimilor, deoarece ea schimbă starea sufletească a omului. De aceea învățătura Sfinților Părinți spune că singurele lacrimi ferite de păcat sunt lacrimile de pocăință.

Câtă vreme se poate ajunge la înmuierea inimii, toate lacrimile sunt de dorit. 

Harul lui Dumnezeu, primit prin pocăință, dă sens stărilor sufletești izvorâtoare de lacrimi.

 Astfel, lacrimile de bucurie sunt transformate în lacrimi de pocăință spre slavoslovire „Slavă Ție, Doamne!”; lacrimile de întristare, de durere sau izvorâte din trăirea unui necaz devin, prin lucrarea pocăinței, lacrimi de mângâiere și de liniștire sufletească; lacrimile de compătimire sau din invidie pot fi îndreptate spre lacrimi de pocăință a unei rugăciuni curate.

 Pocăința schimbă valoarea lacrimilor, ridicându-l pe om la comuniunea dumnezeiască, iar omul, în starea lui sufletească, simte mângâierea și atingerea lui Dumnezeu.

 Ce este mângâierea dumnezeiască? 

O să vă dau un exemplu, ca să înțelegeți mai bine. Un copil face o poznă mică: strică, de pildă, o unealtă a tatălui său, iar după aceea se mâhnește și plânge, deoarece el o consideră foarte mare. Cu cât plânge mai mult şi își recunoaște greșeala ce a făcut-o și suferă, cu atât mai mult tatăl lui îl mângâie spunându-i: „Nu-i nimic, copilașul meu nu te mâhni! Vom cumpăra alta”.

Acela însă, văzând afecțiunea tatălui său, plânge mai mult, din mărime de suflet. „Nu pot să nu mă mâhnesc. Iată, acum trebuie unealta, iar eu am stricat-o”. „Copilașul meu, nu-i nimic, era veche”, îi spune din nou tatăl. 

Dar acela iarăși se mâhnește. Și cu cât acela se mâhnește, cu atât mai mult tatăl său îl strânge în brațe, îl sărută și îl mângâie. 

 Cu cât omul suferă mai mult pentru păcătoșenia sa sau pentru nemulţumirea sa față de Dumnezeu și plânge cu mărinimie că l-a mâhnit pe Dumnezeu-Tatăl cu păcatele lui, cu atât Dumnezeu îl răsplătește cu veselia dumnezeiască și-l îndulcește lăuntric. Mâhnirea aceasta are durere, dar are și nădejde și mângâiere.

 Dar cel care dorește mângâiere dumnezeiască nu trebuie să ceară mângâiere.

 Ci trebuie să-și simtă greşeala sa, să se pocăiască și atunci mângâierea dumnezeiască va veni singură. 

Cândva, în Sfântul Munte s-a creat o problemă în care unii s-au compromis.

 Întâmplător m-a întâlnit unul dintre cei ce se compromiseseră și mi-a spus: „Ah, cât de mult doream să te văd ca să mă mângâi!”. 

Și aceasta pentru că îl „scuturase de praf” cineva. Însă cel care îl scuturase avea dreptate.

 Când am auzit, m-am mirat! Să ceară mângâiere, cu toate că greșise! 

Dacă nu ar fi cerut mângâiere, ci s-ar fi fi smerit și ar fi spus: „Am greșit, Dumnezeul meu!”, ar fi venit mângâierea dumnezeiască înlăuntrul său. Însă acela, deși greșise, voia să-i spun: „Nu-i nimic, nu te mâhni! 

Nu a fost atât de mare greșeala ta. Nu ești numai tu vinovat, ci este de vină și acela”. Ei, dar ce mângâiere este aceasta? 

Aceasta este bătaie de joc. Mângâierea dumnezeiască vine din pocăință.

 Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești III , pp.186-187