Parintele Arsenie Boca ,, Avortul- pacat strigator la cer,,

AVORTURILE 

de Parintele Arsenie Boca

Avortul - este un păcat strigător la cer.

,,Atunci cand prin lege nationala e permis avortul, atunci urgia ce se abate pentru acest groaznic pacat priveste o intreaga natiune.,,
Rugati-va toti pentru cei ce fac acest infricosator pacat, caci Romania este scaldata in sange de prunci avortati ! Sa dati Acatiste de iertare de pacate a celor ce fac avorturi la toate bisericile, caci zilnic se fac mii de avorturi in toata tara !

Este ucidere la mijloc, iar sângele copiilor ucisi cere răzbunare. 

De asemenea, nu vei avea pace si viata tihnita  cu ceilalti, ci numai plâns şi jale. 

Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă

Răzbunarea sângelui vărsat se face fără milă, ori îti ia Dumnezeu şi pe ceilalti, ori vor cere însuşi capul mamei.


Ştiti bine că aceasta se întâmplă la multe atunci pe loc. Iar aceasta aşa se tocmeşte că altă supărare vei avea în casă, că îti pierzi cumpătul şi uiti de marea milă a lui Dumnezeu, ce o are cu toti păcătoşii, şi se apropie diavolul de tine şi îti bagă în cap gândul să-ti iei lumea în cap şi să-ti faci capătul. Acesta este glasul împotriva tuturor celor care fac aşa.

Mare ispitire pătesc mamele care fac aşa, care au ucis copii. 

Iar dacă vrei să scapi tu şi ceilalti copii, pe care iai făcut, trebuie să pui în loc tot atâtia copii, sau faci milostenie cu copiiiai altor femei sărace şi să-i botezi, iar dacă nu, ia-i şi botezati gata şi să îngrijeşti de dânşii ca de copiii tăi, cu îmbrăcăminte, cu încăltăminte, făină, bani de şcoală, până ce sunt în stare să-şi câştige pâinea, şi ce scoti din copiii tăi, să iasă şi din aceia.

 Iar toate necazurile pe care le vei avea în vremea aceasta, fie pentru ei, fie de la ei, să le rabzi pe toate, nădăjduind în mila lui Dumnezeu, că îti va ierta păcatul, căci prin răbdare ispăşeşti păcatul. Milostenia cu osteneală, biruie înaintea judecătii.

Te sfătuieşte bărbatul ca să ucizi copiii?

 Sfatul este ucigaş, nu-l asculta, ci mai bine rabdă să fii alungată de la casa lui şi Dumnezeu va vedea osteneala ta şi nu te va părăsi, ci te va milui, de vei fi vrednică. În toate acestea de până aici se încurcă oamenii care nu postesc, căci aceştia sunt izbiti de toate relele care de la stomac încep, iar eu vă spun că şi de la brâu în jos. Prin urmare, să vă pocăiti şi să nu mai păcătui .

Să alergati la spovedanie curată şi la milostenie multa, post ingelungat aspru, căci altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra voastră şi asupra avutului vostru. Nu uitati însă, că postul este poarta, iar patrafirul este uşa. Plangeti zi si noapte si cereti indurare la Dumnezeu, faceti milostenie ca pentru copiii vostri omorati, ca si cum ar fi ai vostri. Nu un leu sau o pereche de pantofi pe an, caci copiii mai si mananca, mai se si imbraca, etc..

 Iar, cu acestea, vine ocrotirea vie a lui Dumnezeu, fără de care nu putem face nimic, «Mărturisi-voi Domnului fărădelegea mea şi îndată a ridicat pedeapsa păcatului meu» (Psalm 31).

Asupra noastră atârnă pedeapsa păcatului şi urmează să-l ispăşim şi să-l scoatem din obicei. «De aceea, toată sluga să se roage la vreme, chiar potop de ar veni, să nu-l poată potopi».

Vedeti cum trebuie să vă fie aşezământul mintii, inimii şi trupului vostru, curătite, căci Dumnezeu nu păzeşte trup spurcat, inimă şi minte cu vicleşug, iar dacă ne îndreptăm, zilele se înseninează şi ne vom bucura.

Parintele Arsenie Boca  ,,Ridicarea căsătoriei la înălţime de Taină,, Editura Agaton

sursa  http://www.biblioteca-ortodoxa.ro/carte/Ridicarea%20casatoriei%20la%20inaltimea%20de%20Taina(Arsenie%20Boca).pdf

Pregătiţi-vă, dragii Bunelului, pregătiţi-vă!

Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.


Piotr, am aflat şi noi - mai bine zis, îngeraşii aceştia ai mei - prin anunţurile care se fac la acest calculator, despre ceea ce se întâmplă acum în lumea largă.

Eu nu ştiu cum lucrează acest aparat, dar V. mi-a spus că se afişează cumva ştirile cele mai importante ce se petrec în lume. Oh, inima mea dulce, vezi cât s-a înmulţit răutatea în lume?

Acolo, în Palestina, este acum mare vărsare de sânge şi lucrurile nu cred să meargă spre bine. Poate te vei mira, Piotr, dragul Bunelului, că pe mine, un moşneag, mă preocupă lucrurile acestea; dar voiesc să vi le zic pentru că acum sunt vremurile de sfârşit, copile, sunt vremurile de sfârşit! Pacea în lume va fi, curând, un lucru rar.

Oh, dragul Bunelului, eu mă voi duce din această lume deşartă în curând, dar voi, voi veţi prinde mari grozăvii şi mari răutăţi. „Când vor fi anume toate acestea?”, îi veţi întreba pe Bunelul.

Ei, Domnul Dumnezeu poate grăbi sau mai poate amâna sfârşitul, după a Lui socotinţă; răutatea şi desfrânarea, eresul şi delăsarea s-au înmulţit atât de mult în lume, că nu ştiu cât va mai îngădui Domnul lumea aceasta...

Copile drag, Piotr, să ştii că grozăvia cea mare va fi un război între toate marile puteri ale lumii, şi va fi atâta foc şi prăpăd peste toată omenirea, că mulţi vor vrea să se fi aflat în pământ, în morminte. Mulţi vor pieri...

Piotr, inima mea dulce, rostul duhovnicilor nu este să-i înfricoşeze şi să-i înspăimânte pe fiii lor duhovniceşti. Dar a ascunde adevărul, şi anume că mult nu mai e, ar fi o trădare a Adevărului Hristos.


Pregătiţi-vă, dragii Bunelului, pregătiţi-vă...


Cum să vă pregătiţi? Rugaţi-vă cu sârguinţă; Piotr, hrana şi băutura noastră este pravila de fiecare zi şi sfânta spovedanie.


Feriţi-vă ochii şi cugetele de desfrânare, căci pentru desfrânare va îngădui Domnul acest prăpăd prin foc.

Piotr, Piotr, cele ce ţi se par grele, cu ajutorul lui Dumnezeu sunt uşoare şi dulci. Tu ştii lucrul acesta. Chiar în mijlocul lumii, harul lui Dumnezeu este cheiţa care deschide inimile noastre şi lasă să intre Viaţa veşnică.

În mijlocul cetăţii, Dumnezeu ascunde mulţi plăcuţi ai Lui. Aşa a fost întotdeauna.

Numai să strigaţi, dragii Bunelului, să strigaţi la Dumnezeu şi la Preacurată Maica Sa când veţi avea vreo greutate pe suflet sau veţi da de vreo ispită!

Părintele Selafiil, Bunelul meu din vecinicie - Scrisori din Siberia, Editura Cuvântul ortodox, București, 2013, pp. 64-66

Sf. Teofan Zăvorâtul - Despre pravila de rugăciune

In ceasurile in care lumea oarba petrece in veselii zgomotoase si nebunesti, robii lui Hristos plang in linistea chiliilor, revarsandu-si rugaciunile pline de osardie inaintea Domnului. Fiii lumii dupa ce isi petrec noaptea intr-o nebuneasca petrecere , intampina ziua urmatoare cu duhul intunecat si scarbit, iar robii lui Dumnezeu intampina acea zi cu veselie si cu duh imbarbatat, stapaniti de constiinta si de simtirea unei neobisnuite capacitati pentru cugetarea de Dumnezeu si pentru a reimprospata lucrurile bune, intrucat noaptea care a trecut ei au petrecut-o cu nevointa rugaciunilor. Domnul, in timpul rugaciunilor Sale a ingenunchiat, deci nici tu crestine nu trebuie sa neglijezi ingenuncherile, daca ai puteri suficiente pentru a le savarsi. Prin plecarea noastra cu fata la pamant, dupa lamurirea Sfintilor Parinti, se inchipuie caderea noastra iar prin ridicarea de la pamant, Rascumpararea noastra.

Inainte de a incepe pravila de seara, este deosebit de folositor sa facem un numar de metanii, dupa putere; caci in urma lor trupul ti se va incalzi, iar inima va primi un simtamant de tristete binecuvantata, iar prin una si prin cealalta se va pregati o citire plina de osardie si de luare aminte a pravilei. In vremea savarsirii pravilei si a metaniilor nu trebuie sa ne grabim deloc. Atat pravila cat si inchinaciunile trebuie sa le savarsim cat se poate de incet. E mai bine sa citim mai putine rugaciuni si sa batem mai putine metanii, pentru luare aminte, decat multe, si fara de luare aminte.

Alege-ti o pravila corespunzatoare puterilor tale sau cea data de duhovnic. Ceea ce a spus Domnul despre Sambata (cum ca ea este pentru om, iar nu omul pentru ea), se poate si trebuie raportat catre toate nevointele binecuvantate, iar printre ele si catre pravila de rugaciune. Pravila de rugaciune este pentru om, iar nu omul pentru pravila. Ea trebuie sa-1 ajute pe om sa ajunga la sporirea in cele duhovnicesti, nu sa-i serveasca drept o povara cu neputinta de purtat, care zdrobeste puterile trupesti si tulbura sufletul. Cu atat mai mult, ea nu trebuie sa slujeasca drept un prilej de mândrie si de o pagubitoare părere de sine, de pierzatoare osandire si injosire a semenilor.

O pravila de rugaciune aleasa cu chibzuinta, corespunzatoare puterilor si felului de viata, serveste drept un mare ajutor pentru cel ce se nevoieste pentru mantuirea sa. Savarsind-o in anumite ceasuri, dobandim o deprindere, o cerinta fireasca si necesara. Cel ce a capatat aceasta fericita deprindere, de indata ce se va apropia de obisnuitul loc de savarsire a pravilei, sufletul i se umple de o dispozitie catre rugaciune. El n-a inceput sa pronunte nici un cuvant din rugaciunile citite de el, iar din inima se si revarsa umilinta si mintea se adanceste in intregime in camara dinlauntru.

“Prefer, a spus un oarecare Parinte, o pravila de scurta durata dar mereu indeplinita decat una e lunga durata dar in scurta vreme parasita. Iar o astfel de soarta o au intotdeauna pravilele de rugaciune ce nu sunt pe masura puterilor”.

In timpul primului avant de ravna si fierbinteala, nevoitorul le indeplineste un timp oarecare, dar desigur ca dând atentie mai mult cantitatii, decat calitatii mai tarziu puterile ii slabesc din cauza nevointelor ce intrec fortele trupesti, ceea ce il sileste sa-si scurteze din ce in ce mai mult pravila.

Vai! Si adeseori nevoitorii, randuindu-si fara nici o chibzuiala o pravila impovaratoare, trec de la pravila cea atat de grea direct la lepadarea oricarei pravile. Dupa lepadarea pravilei si chiar dupa scurtarea ei, năpădeste numaidecat asupra nevoitorului o tulburare. Din tulburare, el incepe sa simta un dezechilibru sufletesc. Din dezechilibru se naste trandavia care, intarindu-se, produce o slabire si o iesire din fire, iar din lucrarea lor, nevoitorul fara judecata incepe sa se dea in mainile unei vieti desarte si risipite, cazand cu indiferenta in cele mai grosolane greseli. Vai!

Dupa ce ti-ai ales o pravila de rugaciune pe masura puterilor si necesitatilor sufletesti, lupta-te cu tine sa o implinesti, cu grija si fara abatere, caci aceasta este de trebuinta pentru mentinerea puterilor morale ale sufletului tau, asa cum este de trebuinta pentru mentinerea puterilor trupesti, un aer curat si o hrana sanatoasa suficienta ce se intrebuinteaza zilnic in anumite ceasuri.

“In ziua Judecatii Sale, Domnul nu ne va osandi pentru ca am lasat psalmii – zice Sfantul Isaac Sirul – nu pentru ca am lasat rugaciunile, ci pentru ca am dat putinta demonilor sa intre liber in noi. Demonii, cand vor afla un loc, vor intra si vor inchide usile ochilor nostri. Atunci ei indeplinesc prin noi, care ne facem uneltele lor, in chip silnic si necurat, cea mai cumplita razbunare, tot ce nu este ingaduit de Dumnezeu”.

Vai! Din pricina ca am lasat o mica pravila, ­ pentru ca cei care o indeplinesc, se invrednicesc de apararea lui Hristos – noi ne facem supusi diavolilor, dupa cum este scris de un oarecare intelept: “Cel ce nu-si supune voia sa lui Dumnezeu, se va supune vrajmasilor sai”. Aceste pravile, care ti se par mici, ti se vor face niste ziduri impotriva celor ce staruie sa ne robeasca.

Marii Parinti ai Bisericii, care dintr-un prea mare belsug de lucrare a darului au petrecut intr-o neincetata rugaciune, nu-si lasau nici pravila lor, pe care s-au obisnuit sa o săvarşeasca in anumite ceasuri din zi si din noapte. Multe din dovezile de acest fel le vedem in vietile lor. Antonie cel Mare, savarsindu-si pravila la ceasul al noualea (ceasul al noualea bisericesc corespunde ceasului al treilea de dupa amiaza) s-a invretlnicit de o descoperire dumnezeiasca.

Cand Preacuviosul Serghii Radonejschi se ocupa cu citirea rugaciunilor sale, in timpul Acatistului Maicii Domului i s-a aratat Prea Sfanta Fecioara insotita de Apostolii Petru si Ioan.

Citirea plina de rugaciune din Acatistul Prea Dulcelui Iisus, in afara de vrednicia sa proprie, serveste drept o admirabila pregatire pentru exercitarea cu rugaciunea lui Iisus, care se citeste astfel: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul”. Aceasta rugaciune alcatuieste aproape unica indeletnicire pentru nevoitorii sporiti care au ajuns la simplitate si curatenie, pentru care orice multa cugetare si multa cuvantare le este drept risipire impovaratoare. Acatistul arata cu ce ganduri poate fi insotita rugaciunea lui Iisus, care pentru un nou incepator pare extrem de uscata. El, in toata intinderea lui, zugraveste numai cererea pacatosului ca Domnul Iisus Hristos sa-1 miluiasca; dar acestei cereri i se dau felurite forme corespunzatoare cu munca mintii noilor incepatori. Asa li se da pruncilor hrana, care mai intai este inmuiata.

Iubite frate, supune-ti libertatea in folosul pravilei, caci ea, lipsindu-te de libertatea pierzatoare, te va lega numai pentru ca sa-ti aduca libertatea duhovniceasca, libertatea lui Hristos. La inceput lanturile ti se vor parea grele, mai tarziu insa, se vor face scumpe pentru cel legat de ele.

Toti sfintii lui Dumnezeu au luat asupra lor si au purtat jugul cel bun al pravilei de rugaciune. Urmeaza si tu lor, calca si tu pe urmele Domnului nostru Iisus Hristos, Care luand trup omenesc si aratandu-ne prin El Insusi Chipul de purtare, a lucrat asa cum lucra Tatal Lui, vorbea ceea ce Ii poruncea Tatal, avand drept scop implinirea intru totul a voii lui Dumnezeu. Voia Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh este una. Cu privire la oameni, ea se cuprinde in mantuirea oamenilor.

sursa  https://cartiortodoxe.com

Despre Îngerul Păzitor

        Îngerul Păzitor

Când Dumnezeu a creat oştile cereşti – serafimi, heruvimi, tronuri, domnii, puteri, stăpâni, începători, arhangheli şi îngeri, nouă ranguri cereşti, împărţite în trei grupe de câte trei triade – în marea lui milă, El a hotărît ca îngerii să fie cei mai aproape de oameni, să aibă o neîntreruptă legătură cu ei spre călăuzire, ajutorare şi sfinţire. Printre aceşti îngeri, îngerii păzitori sunt cei mai blânzi, mai apropiaţi şi mai iubitori, pentru că misiunea lor este să aibă grijă de copii câtă vreme aceştia trăiesc pe pământ, până la bătrâneţe şi moarte. Aceşti îngeri sunt plini de iubire şi dulci ca nişte copii, blânzi ca nişte copii, vulnerabili ca nişte copii şi cresc în misiunea lor ca nişte copii, timizi ca nişte copii şi devin în atitudinea lor, tot mai maturi, mai mustrători şi cer mai multe de la copil cu cât acesta creşte şi sporeşte în lucruri bune sau rele. Îngerul îl ceartă pe copilul devenit adult, dar mereu este cu el şi niciodată nu se îndepărtează de el, oricâte lucruri rele ar face.
Aşa cum spune Acatistul Îngerului păzitor, el priveghează neîncetat viaţa fiecăruia dintre noi. Niciodată nu-l părăseşte pe cel care i-a fost încredinţat, atâta vreme cât trăieşte pe pământ, niciodată nu încetează a-l învăţa şi sfătui pe copil, ca şi pe adult, atunci când copilul a crescut, până la sfârşitul vieţii lui.
Am să vă spun o scurtă istorioară despre îngerul păzitor al unui copil care i-a fost încredinţat grijii lui. Am citit această poveste în Fraţii Karamazow a lui Dostoiewski.
Când s-a născut o fetiţă, Dumnezeu a trimis îngerul ei păzitor să o apere în toate zilele vieţii ei, până la moarte. S-o păzească de păcate, s-o înveţe, să n-o lase să cadă în ispite grele.
Când fetiţa a crescut, nu a mai ascultat de îngerul ei păzitor. Zadarnic îi sufla la urechea inimii cuvinte bune, degeaba o învăţa milostenia, rugăciunea şi iubirea de semeni. Fata devenea tot mai rea, mai nepăsătoare de suferinţa aproapelui, mai zgârcită şi cu inima prinsă de averea ei. Femeia devenise foarte bogată, nu dădea nici o firimitură de pâine vreunui sărac, ci punea slugile să-i izgonească pe cerşetori cu băţul. Îngerul ei era mereu întristat şi se gândea cu groază ce se va întâmpla cu sufletul femeii la moartea ei.
A venit şi ziua morţii şi a judecăţii femeii. Pentru păcatele ei cele multe şi pentru nemilostivirea ei faţă de săraci şi bolnavi, Dumnezeu a trimis-o în iad să stea în iazul de smoală, unde erau aruncaţi zgârciţii şi nemilostivii. Iar îngerul ei păzitor se plimba pe malul iazului de smoală şi plângea pentru sufletul pierdut şi se zbătea să-şi amintească dacă această femeie a făcut vreun bine în viaţa ei. Şi-a adus aminte că o dată, mergând cu căruţele cu recoltă la oraş pentru a o vinde, femeia a dat un fir de ceapă verde unui cerşetor. Atunci a alergat îngerul la tronul lui Dumnezeu şi, căzând cu faţa la pământ, a spus: „Doamne, femeia aceasta a făcut o dată un bine. A dat un fir de ceapă verde unui cerşetor.”
„Bine, i-a spus Dumnezeu, uite aici firul de ceapă, ia-l şi du-te pe malul iazului de smoală. Spune-i femeii să se prindă de firul de ceapă şi trage-o încet afară din iaz. Să fii cu grijă că firul de ceapă este foarte subţire şi se poate rupe uşor.”
Îngerul a luat firul de ceapă şi s-a dus pe malul lacului. A strigat-o pe femeie şi i-a spus: „Domnul Dumnezeu S-a milostivit de tine şi m-a trimis cu acest fir de ceapă. pe care tu l-ai dat odată unui cerşetor. Apucă-te cu grijă de el ca să nu se rupă şi eu am să te trag încetişor afară din iaz „.
Femeia a făcut ce i-a spus îngerul. Acesta a început s-o tragă cu grijă afară din iaz. Când celelalte suflete au văzut că un înger o scoate pe femeie din smoală, s-au agăţat de poala rochiei ei gândind ca îngerul le va trage şi pe ele afară. Atunci femeia a început să-i înjure, să-i ocărască şi să-i blesteme, lovindu-i cu picioarele şi strigând: „Lăsaţi-mă în pace, nemernicilor, eu am dat firul de ceapă, nu voi. Duceţi-vă în fundul iazului, blestemaţilor.”
În clipa aceea, s-a rupt firul de ceapă şi femeia a căzut înpoi în iazul de smoală. Şi îngerul a început să plângă din nou cu tristeţe.
V-am spus această povestioară ca să înţelegeţi că, într-adevăr, îngerul păzitor nu ne părăseşte niciodată, că el rămâne mereu credincios misiunii pe care Dumnezeu i-a încredinţat-o pentru a mântui sufletul, pentru că el iubeşte sufletul încredinţat grijii sale, se roagă pentru el şi-i şopteşte la ureche numai sfaturi bune; el este conştiinţa noastră bună, care ne duce pe drumul mântuirii, dacă îl ascultăm. El se bucură cu bucurie mare când îl ascultăm şi plânge când ne prefacem surzi la sfaturile sale.
Fiecare fiinţă umană, bună sau rea, îşi are îngerul său păzitor. În clipa în care copilul se naşte, îngerul vine la patul lui, trimis de Dumnezeu, ca să-l înveţe, să-l apere de primejdii, de ispitiri, de influenţele rele ale diavolului şi ale oamnilor răi. Aţi observat că, în clipa în care eşti gata să săvârşeşti un păcat, o voce lăuntrică îţi şopteşte: „Nu face asta.” Când un pericol necunoscut te pândeşte, acelaşi înger îţi suflă la ureche: „Nu te duce acolo”, sau „Fereşte-te de omul acesta” etc.
Dacă păstrezi în viaţa ta măcar o mică parte din puritatea copilăriei, o mică parte din inocenţa ta, atunci vei auzi glasul îngerului păzitor conducându-te neatins de vicisitudinile vieţii către un mai bun loc în societatea creştină, către o mai bună congregaţie ortodoxă, vei fi apărat de Dumnezeu şi sufletul tău va fi liber de orice frică, incertitudine şi îndoială şi vei avea curajul să înfrunţi nedreptatea, să iubeşti pe aproapele tău şi chiar pe vrăjmaşul tău. Vei păşi în lumina lui Dumnezeu.
Uneori poţi să-ţi vezi îngerul păzitor, nu ca o persoană, ci ca lumină, mai mult spirituală în partea dreaptă a capului tău, ceva deosebit faţă de lumina soarelui sau a unei lămpi. Este o lumină dulce care vine de sus şi-ţi pune în suflet o bucurie neînţeleasă. Atunci să înţelegi că îngerul tău păzitor este acolo, că încearcă să-ţi comunice ceva bun. Spune o rugăciune, curăţeşte-ţi inima şi mintea, amineşte-ţi că ai un prieten, cel mai credincios şi care nu te va părăsi niciodată, nici măcar în momentele tale de păcătuire. Adu-ţi aminte şi că un mesager al cerului te vizitează şi cântă-i: „Vestesc cu glas mare, grija ta neîncetă pentru mine păcătosul, îngerul meu păzitor; căci, prin necazurile şi ispitirile care tulbură pacea sufletului meu în această lume frământată, tu te arăţi a fi grabnic ajutător şi mângâietor al meu.” (Condacul 6 din Acatistul Îngerului Păzitor)
Ingerul păzitor este de faţă în ultimele clipe ale vieţii noastre, el ne va lua sufletul şi ni-l va apăra de atacurile demonilor care vor spune că le aparţine lor din cauza multelor păcate săvârşite sau nespovedite. Îngerul le va răspunde însă că atâta vreme cât sufletul nu ne-a fost judecat şi condamnat, el aparţine lui Dumnezeu. El ne va lua sufletul şi-l va duce în toate locurile pe unde am trăit şi ne va aminti tot ce am făcut bun sau rău în acele locuri. „Iată, va spune el, aici te-ai rugat, dincolo ai ajutat un bolnav, aici ai dat ceva unui cerşetor, aici ai facut rău, aici te-ai mâniat, sau ai băut, sau te-ai lăcomit”, astfel că vom vedea toate faptele pe care le-am săvârşit în viaţa noastră. Conduşi de înger, vom vedea locurile de fericire ale sfinţilor şi apoi locurile de durere ale celor păcătoşi, pentru ca să înţelegem că Dumnezeu este drept, dar este şi bun, şi milostiv. Vom descoperi în această călătorie a sufletului sub conducerea îngerului nostru păzitor că şi noi am dat poate, unui sărac, «un fir de ceapă verde» şi îngerul va pleda pentru noi în faţa Judecătorului Suprem.
Şi dacă hotărîrea lui Dumneseu, din cauza multelor noastre păcate, va fi împotriva noastră, să nu uităm că îngerul nostru păzitor nu ne va părăsi, chiar dacă am ajuns în «iazul de smoală» şi că va căuta să menţină în noi nădejdea mântuirii din rău până la Judecata din Urmă când Dumnezeu, luând în seama căinţa noastră, va revărsa mila Lui peste noi şi vom fi mutaţi în Împărăţia Cerurilor, prin rugăciunea îngerului nostru păzitor. Amin.
Pr. Gheorghe Calciu

************

    Ingerii pazitori nu numai ca ne insufla ganduri bune pentru vesnica mantuire, ei ne apara realmente in imprejurarile vietii.
Cuvantul „pazitor” nu este deloc o alegorie, ci experienta pretioasa a multor generatii de crestini.

Nu in zadar Biserica ne invata, spre exemplu, in rugaciunile pentru cei ce calatoresc, sa ii cerem Domnului deosebita purtare de grija a ingerului pazitor.

Daca vrei sa te folosesti de calauzirea si impreuna-lucrarea ingereasca, potoleste-ti neoranduiala launtrica, aduna-ti inlauntru luarea-aminte si stai langa inima ta.

Ingerul Domnului va baga de seama indata, se va apropia si va incepe sa puna in tine ganduri care inclina catre starnirea dorintei de mantuire. Pleaca-te catre insuflarea aceasta si apuca-te sa ravnesti mantuirea: atunci, ingerul pazitor nu numai ca te va lua de mana, ci chiar te va ridica pe bratele sale, si nu numai ca te va calauzi, ci chiar te va purta pe calea mantuitoare. Nu trebuie decat sa te intorci tot timpul catre el cu mintea si cu inima, sa nu slabesti in ravna ta si sa-ti pazesti luarea-aminte. El te va invata toate: ce, cand si cum sa faci si ce sa nu faci, iar cand va fi nevoie iti va da ca indrumare si semn simtit in afara. Daca nu vedem in privinta noastra o asemenea impreuna-lucrare ingereasca palpabila, suntem singurii vinovati: noi suntem cei care nu ne dam in mainile ingerilor si zadarnicim toata purtarea lor de grija pentru noi.

http://www.ortodoxia.md

RUGACIUNE CATRE SF. INGER PAZITOR

Pe mine, cel întunecat de păcate, nu mă lepăda de la faţa Ta, Doamne, ci Te rog îndreptează cărările mele spre lumina poruncilor Tale!

Sfinte Înger Păzitor al vieţii mele, roagă-te Lui Iisus Hristos Dumnezeu pentru mine, păcătosul! Sfinte Păzitor al meu, cu mine călătoreşti, cu mine locuieşti, dar eu nefiind atent la cele de mântuire, ce iertare voi avea? Stând înaintea Împăratului Atotfăcător, tu, Ajutătorul meu, roagă-te Lui să-mi dea iertare de toate răutăţile mele, să nu ajung la cazne pentru împietrirea şi orbirea mea; că făcându-ţi-se milă de mine suspini cu mâhnire, Îndreptătorul meu!


Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh! Păzitorul meu, nici un ceas, nici o clipă, nu te-am lăsat să te veseleşti şi să te bucuri de mine, fiind eu pururea stricat cu păcatele! Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin! Pe Cel de necuprins cu mintea, Care S-a arătat Prunc din Tine, Maică Preacurată, pe Acela roagă-L să mă mântuiască!

*****

ROLUL ÎNGERILOR FAŢĂ DE FIECARE CREDINCIOS ÎN PARTE, CA PROTECTORI ŞI ÎNDRUMĂTORI

Slujirea îngerilor în favoarea fiecărui credincios se face evidentă mai întâi prin mijlocirea acestora înaintea lui Dumnezeu pentru cei care le-au fost încredinţaţi spre îndrumare şi protejare(Matei 18, 10; Apoc. 8, 3). Ea se face apoi vadita prin protecţia imediată pe care o conferă prietenia lor. Urmare a acestui fapt, îngerii păzitori întaresc credinţa şi pietatea celui credincios, îl îndrumă pe calea mântuirii îl ocrotesc de răul care s-ar putea abate asupra lui (Matei 2, 1.3, 19) şi-i descoperă lucruri ce se vor întâmpla în viitor (Apoc. 1, 1; 22, 6).

Înzestrat cu raţiune, îngerul păzitor este alături de cel credincios şi-l asistă nu numai ca martor ( I Cor. 4,9), ci îl orientează spre observarea ordinii stabilite de Dumnezeu-Creatorul şi-l scapa de frământările sufleteşti care-i pot tulbura roadele ostenelilor celor mântuitoare. Aşadar, Dumnezeu îi păzeşte pe creştini în toată fiinta lor, direct şi permanent, prin atotputernicia, harul şi purtarea Sa de grijă ( I Petru 5, 7, 10) şi indirect, prin îngerii păzitori.

Tot îngerii păzitori au drept misiune să însoţească şi sufletele celor adormiţi în Domnul la judecata particulară, fapt confirmat de Sfânta Evanghelie: „Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam ” (Luca 16, 22).

Tot Mântuitorul Iisus Hristos ne spune că îngerii participă intens la bucuria lui Dumnezeu când păcătoşii se convertesc (Luca 15, 10) şi că, deşi nu cunosc data judecăţii din urmă care constituie o taină a lui Dumnezeu Tatăl (Matei 24, 36), vor participa la împlinirea ei (Matei 13, 30).


Misiunea îngerilor în istoria mântuirii, începută în Vechiul Testament şi continuată în Noul Testament, va lua sfârşit odată cu venirea întru slavă a Domnului Iisus Hristos, când va judeca lumea şi când va realiza definitiv Împărăţia lui Dumnezeu. 

În această privinţă, din Noul Testament aflăm clar că, la venirea Sa întru slavă, Domnul nostru Iisus Hristos va fi însoţit de îngeri (Matei 16,27; 25, 31; Marcu 8, 38; Luca 9,26; 1 Tes 4,16; 2 Tes. 1,7; 1 Tim. 5, 21) Îngerii „vor culege din impărătia Lui toate smintelile şi pe cei ce facfaradelegea şi-i vor arunca pe ei în vâpaia focului, … vor despărţi pe cei răi din mijlocul celor buni” (Matei H, 41-42, 49-50) şi-l vor aduna pe cei aleşi ai Lui din cele patru puncte ale orizontului (Matei 24, 31; Apoc. 7, 1). Înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a îngerilor, Dumnezeu Fiul va mărturisi pe cei care L-au mărturisit pe El (Luca 12, 8-9; Apoc. 3, 5).

Rolul îngerilor de vestitori şi slujitori se va face vădit pentru ultima dată în ziua Parusiei. Mesageri ai Domnului, ei anunţă prin cuvinte sau prin semne că pământul şi toate puterile lui trebuie să se supună judecăţii lui Dumnezeu (Apoc. 10,1; 18, 1,21). În ziua judecăţii sau a secerişului de la sfârşitul veacurilor, îngerii sunt secerătorii (Matei 13, 39; Apoc. 14, 15) şi de aceea au misiunea „să binevestească Evanghelia veşnică celor ce locuiesc pe pământ, la tot neamul, seminţia, limba şi poporul” (Apoc. 14,6).

Înainte de aceasta, însă, rolul eshatologic al îngerilor este-prin voia lui Dumnezeu-să anunţe, în general, pedepsele ce vor veni asupra celor păcătoşi, pentru ca ei să se îndrepte (Apoc. cap. 8 şi 9.) Executori ai voii lui Dumnezeu, îngerii vestesc cu sunet de trâmbiţă suferinţele şi pedepsele ce vor veni asupra oamenilor păcătoşi (Apoc. 8, 9; 10, 7; 11, 13; 15,6-8; 16).

După judecata universală, la care îngerii îşi desfăşoară, pentru ultima dată, rolul de apărători ai sufletelor celor credincioşi de pe pământ, Ierusalimul cel ceresc îi adună pentru totdeauna, atât pe aceştia, cât şi pe cei vrednici de mântuire, înaintea lui Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos (Evrei 12, 22-24). În această cetate cerească, slava lui Dumnezeu va umple viaţa îngerilor şi a drepţilor desăvârşiţi şi ea va fi veşnică, pentru că slava lui Dumnezeu, de altfel, constituie însuşi scopul întregii istorii a mântuirii pe pământ.

https://orthomihail.wordpress.com

PARINTELE CLEOPA ILIE 

Sfat pentru mântuirea sufletului

  
  Să rămâneţi în corabia Bisericii şi să ascultaţi de ea, că Biserica este Trupul Lui Hristos.
 Biserica este mama noastră cea de obşte.
In vremea de Apoi multi se vor rataci, caci duhul antihristic va prinde in mreje pe multi crestini ce nu au un fundament bine inghegat. 
Mintea umana cladita pe afirmatii rationale nu poate face fata ispitelor. 
Credinta nu se intareste la nivel declarativ, ea trebuie pusa in practica zi de zi, adica se cere multa lucrare, adica osteneala. 
Asa precum un student trece prin examene, asa si crestinul care doreste mantuirea trebuie sa lupte cu greutatile si ispitele, insa se cere multa trezvie, intelepciune, cunoastere, indrumare de la duhovnic. Nu poti sa te mantuiesti de unul singur, nu exista asa ceva. 
Duhovnicul are cunoastere de Sus, are putere, el cunoaste caile pe care trebuie sa mergi .

 Prin Biserică intrăm în lume, în viaţă, şi prin ea plecăm din lume, în cealaltă viață, veşnică.

 Noi, creştinii, suntem asemenea unui copac sădit de Dumnezeu. 
Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Aşa şi creştinii care se rup de Biserică mor, nu mai pot avea viaţă, nici mântuire până nu se întorc în sânul Bisericii.

Când mintea omului iscodeşte credinţa şi părăseşte Biserica, în zadar sunt toate faptele bune. Iar unde este unitate şi înţelegere, acolo este mântuire şi Dumnezeu ajută. 


Noi, creştinii, suntem asemenea unui copac sădit de Dumnezeu. Creanga care se rupe din copac moare, nu mai poate fi vie. Aşa şi creştinii care se rup de Biserică mor, nu mai pot avea viaţă, nici mântuire până nu se întorc în sânul Bisericii. 

Mai spun Sfinţii Părinţi că în, vremea de pe urmă, două lucruri vor ajuta Biserica şi pe credincioşi: pustia simţită, adică munţii, peşterile, pădurea; şi pustia gândită, adică păstrarea credinţei în taina inimii.
Sa alergam catre mantuirea, caci vremea e pe sfarsite.
Sa-l cautam pe Hristos. Cel ce-l va gasi in inima sa. va sti acest lucru. 
Sa ne dorim mantuirea. 
Aici. Acum. Sa alergam la duhovnic si la Sfanta Liturghie.

Sfanita Liturghie are caracter si de jertfa si de cina. Prin jertfa liturgica se spala pacatele celor ce se pomenesc si li se scot particele si, totodata, prin aceasta jertfa dumnezeiasca ni se ofera in dar cina Domnului, adica Trupul si Sangele lui Hristos. Cat timp va fi Sfanta Liturghie pe pamant este semn ca inca nu ne-a parasit mila lui Dumnezeu. Iar " cand va inceta jertfa si turnarea " , cum spune la Daniel proorocul, atunci va fi sfarsitul lumii. 
Ca nu armele vor pustii si arde pamantul, ci, cum spune la Pilde, " faradelegea va pustii tot pamantut si va rasturna scaunele celor putemici " . 
In acele zile, trei patimi cumplite vor stapani in lume, simbolizate de numarul apocaliptic 666, si anume : minte fara de judecata, adica plina de iutime, de razbunare si ucidere; pofta fara de minte, adica vor domni pe pamant desfranarea, sodomia si betia; minte plina de imaginatie sau inchipuire pripita adica oamenii vor fi amagiti de tot felul de griji, ganduri, tulburari si patimi, incat nu vor mai avea timp sa se roage, sa citeasca, sa cugete la moarte.


(Arhimandrit Ilie Cleopa, Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a II-a, volumul V, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, p. 131)

PARINTELE CLEOPA ILIE ,, CINE A FOST NOROC,,

Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : " pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei ". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ?

Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea.

Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei.

Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis.

Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului.

Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite.

Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : " Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !..." Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : " Cumatra iti dai copilul ? " " Il dau, ca sa am noroc ! "

Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti.

Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc.

Voi nu vedeti ce zice Isaia ? " Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc ". Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ?

Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !" Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : " Hai noroc, vecine !". Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca.

Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : " Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !" Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun.

Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul " Noroc "!

Parintele Cleopa Ilie

sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro/

IN ORICE, DAR MAI ALES IN CASATORIE, CERE AJUTOR LA DOMNUL

Dacă vrei să îţi iei femeie, nu alerga la oameni, ci aleargă la Dumnezeu.

Spune-I: „Pe cine vrei Tu, pe aceea să mi-o şi rânduieşti cu Pronia Ta”. Încredinţează-I lucrul acesta lui Dumnezeu, şi El te va răsplăti pentru că I-ai dat o cinstire atât mare.

Cere sfat duhovnicului,nu fa acest pas fara sa cunosti voia Domnului.Da,duhovnicul cunoaste voia Domnului. Si sa nu uiti sa te spovedesti curat si sa ai canonul facut.

                                          Sfantul Ioan Gură de Aur
Cum să întemeiem o familie ortodoxă, Editura Sophia, București, 2011, p. 7

Rugaciune pentru casatorie

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel Ce ai zis: „Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte se vor adauga voua“, daruieste-mi toate cele de trebuinta pentru a merge pe calea mantuirii.

In mainile Tale este viata mea si fara Tine nu pot cunoaste nici implinirea si nici bucuria cea adevarata. Stiind aceasta, avand dorinta de a purta crucea casatoriei, Te rog sa ma ajuti sa gasesc faptura potrivita alaturi de care sa infrunt marea vietii acesteia.

Ajuta-ma, Doamne, ajuta-ma, cum numai Tu ma poti ajuta. De multe ori ispita singuratatii mi-a ranit inima, de multe ori diavolul deznadejdii a lovit in poarta sufletului meu.


De atata durere inima mea s-a strans, si nu este nimeni care sa imi aline durerea.

La Tine alerg, Doamne, nadejdea mea, intarirea mea, lumina vietii mele. Ajuta-ma sa am o familie bineplacuta Tie, o familie peste care sa se reverse multimea binecuvantarilor Tale.

Fereste-ma, Doamne, de tot raul. Fereste-ma de o alegere gresita. Fereste-ma de minciuni, de rautate, de desfrau. Sa nu ma insele frumusetea cea degrab trecatoare, ci sa caut mai ales frumusetea sufleteasca. Sa nu ma orbeasca dragostea patimasa, nici sa nu ma biruie patimile si poftele.

Tu stii, Doamne, nepriceperea si slabiciunea mintii mele. Izbaveste-ma prin harul Tau de neputintele care ma apasa.

Vino in ajutorul meu, Iubitorule de oameni! Daruieste-mi intelepciune si rabdare. O, grea este crucea rabdarii, si greu imi este sa nu fiu covarsit de ea. Dar in Tine imi pun nadejdea.

Ajuta-ma, Doamne, sa iubesc Biserica, sa starui in rugaciune si sa am ravna pentru implinirea poruncilor Tale. Sa ma spovedesc ori de cate ori umbra pacatului va tulbura mintea mea, mai inainte ca gandul murdar sa devina fapta. Daruieste-mi ca primind dezlegare de pacate sa-mi indrept viata dupa cum Iti este bineplacut Tie.

Fa sa-mi fie mie familia cale de mantuire, cale de bucurie. Sa nu caut implinirea cea inselatoare cu care ma ademeneste aceasta lume, ci sa caut dragostea pe care ai binecuvantat-o la nunta din Cana Galileii.

Sa imi fie familia prilej pentru a-Ti multumi in fiecare zi. Si la vreme potrivita, daruieste-mi, Doamne, copii credinciosi si sanatosi, care sa duca o viata curata si sfanta.

Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai marii cetelor ingeresti, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli, si impreuna cu acestia pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, pentru folosul meu si pentru mantuirea mea.

Ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si Tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam, in toate zilele. Amin.

sursa http://www.crestinortodox.ro

"Nu judeca, ca să nu fii judecat"

  A te socoti drept, justificându-te pe spatele altora, nu e evanghelic. Riscul comiterii zilnice a acestui păcat al judecării celuilalt îi pândeşte în egală măsură şi pe cel bogat, dar şi pe cel sărac, pe cel care vine în mod regulat la biserică sau pe cel care nu vine. 

De aceea, şi complexitatea, şi greutatea evitării lui. Fiecare dintre noi caută o justificare, o motivaţie pentru faptele sale, sau se consolează gândindu-se la păcatele celorlalţi. Trebuie să ne fie clar că pentru toţi există un singur Judecător: Iisus Hristos, şi niciodată nu vom putea obţine mântuirea prin comparaţie.

Greşelile celorlalţi nu ne vor putea face drepţi, constatare la care ajunge şi Sfântul Apostol Pavel atunci când ne îndeamnă: "Nu faceţi nimic din duh de ceartă, nici din slavă deşartă, ci cu smerenie unul pe altul să-l socotească mai de cinste decât el însuşi" (Filipeni 2, 3). 

Reflectând asupra textului din Evanghelia de la Matei, "nu judeca, ca să nu fii judecat" (Matei 7, 1), ne dăm seama că ne deranjează şi de multe ori trecem fără să analizăm mai profund ce vrea să ne spună Mântuitorul prin aceste cuvinte. Convinşi că nu judecăm, mărturisim cu mare greutate că facem acest lucru.

Noi credem că vedem realitatea aşa cum este ea şi pe ceilalţi aşa cum sunt ei: un mincinos, un orgolios şi alte multe defecte pe care omul le poate avea, iar părerea noastră, în general, este una superficială: nu se va schimba. Nu mergem până la capătul judecăţii, considerată lucidă şi îndreptăţită.De aceea, este necesar să ne abţinem de la o judecată pripită. Rămânem ipocriţi, sub judecata "clară", care ne surprinde în flagrant atunci când judecăm pe altcineva. Proba este cât se poate de evidentă: eu nu judec, eu constat!

Uneori putem fi chiar sinceri, de aceea Mântuitorul Hristos nu face apel neapărat la voinţa noastră, care nu poate influenţa mereu spiritul de judecată, sau nu face apel la raţiunea noastră, deoarece celălalt poate evolua şi noi nu putem şti acest lucru sau nu ne dăm seama de el.

Hristos face apel la sentimentul dureros al situaţiei în care cineva este judecat. Evanghelia prezintă o realitate, şi aceasta este una alterată, rănită, ca şi viaţa noastră. Dacă noi nu ştim ce înseamnă a fi judecat fără apel, condamnat fără a fi ascultat, eliminat fără a putea explica, atunci cererea lui Hristos rămâne literă moartă. Cuvintele Sale "nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi" sunt o rană, şi nu o dorinţă la care se referă Mântuitorul.

Această cerere aminteşte de obstacolul dorinţei noastre: sentimentul de a judeca, pe care îl avem cu toţii foarte puternic, dar care ne împiedică accesul spre o dorinţă pozitivă, aceea de a nu mai judeca.

Când pretindem că nu ştim ce înseamnă a fi judecat, practic sentimentul a fost înăbuşit, deoarece este prea dureros. Pretindem că nu judecăm, dar suntem lucizi, chiar ne înviorăm atunci când observăm comportamentul celorlalţi.
Or, Hristos a venit pentru a răsturna judecata noastră, pentru a renunţa să-i mai vedem "atât de clar" pe ceilalţi: "Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd, să vadă, iar cei care văd, să fie orbi" (Ioan 9, 39). Cu alte cuvinte, cei care pretind că, atunci când îi judecă pe alţii, văd clar, să-şi dea seama că, de fapt, nu văd nimic. Nevoia repetată de a judeca, atunci când suntem conştienţi, poate deveni un lucru foarte dureros, constatat în ultimii ani şi în spaţiul public românesc.

Este de-ajuns să ne simţim bine cu noi înşine şi să nu mai avem nevoie să-l schimbăm pe celălalt. Hristos face apel la cunoaşterea noastră de Dumnezeu şi la raţiune pentru a ne propune un schimb: judecată pentru judecată, condamnare pentru condamnare (Matei 7, 2). Textul de la Matei nu se înscrie în contextul judecăţii viitoare, ci în cel al vieţii cotidiene, în cadrul relaţiilor interpersonale, unde problema reciprocităţii se pune constant.

În contextul trădării şi morţii, în momentul arestării, Iisus îşi îndreaptă cuvintele spre scopul urmărit de Dumnezeu: "Iar acum vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei" (Ioan 17, 13). Dumnezeu vrea să ne protejeze, iar atunci când îi judecăm pe alţii, suntem în pericol.

Iisus se face purtătorul de cuvânt al lui Dumnezeu, care ne ştie că suferim înainte ca noi să ne dăm seama. Mântuitorul urmăreşte prin cuvintele Sale să ne elibereze de sentimentul de a judeca şi atunci îndemnul Său capătă o altă dimensiune. El parcă ne-ar zice: dacă vă simţiţi judecaţi şi suferiţi pentru acest lucru, dacă vreţi să vă eliberaţi de aceasta, nu mai judecaţi şi veţi reuşi să vă închideţi rănile şi să vă vindecaţi. În loc ca noi să judecăm pe alţii pentru că ne simţim judecaţi de ei, Fiul lui Dumnezeu ne recomandă: nu judecaţi pe altul înainte ca voi să vă simţiţi judecaţi de el.

Acesta este sensul cuvintelor Sale, iar atunci când vom reuşi să le punem în practică, vom fi eliberaţi, situaţia se va îndrepta spre ieşirea în Dumnezeu. Iisus ne invită să începem să ne vindecăm şi să ne eliberăm de sentimentul atât de puternic al judecăţii celuilalt.

sursa http://ziarullumina.ro

Sfântul Ioan Gură de Aur

MARGARITARE DUHOVNICESTI

Daca vrei sa ispitesti lucrurile altora, atunci cerceteaza lucrurile lor bune, iar nu pe cele rele, caci cine mareste pacatele semenilor sai, acela este el insusi foarte mic in ochii lui Dumnezeu.

"Iertand altora, voua insiva va iertati."

****

Neruşinarea este o nerecunoştinţa faţă de Mântuitorul

Voi sunteţi mădularele lui Hristos, voi sunteţi templul Duhului Sfant.

Nu vă faceţi, aşadar, mădularele ca ale unei desfrânate. Nu trupul vostru va fi întinat atunci, căci trupul vostru nu este al vostru, ci al lui Hristos.

A zis acestea El, ca să arate că ne iubeşte, pentru că l-a făcut al Său trupul nostru – ca să ne scoată din puterea care ne duce la rău.

Căci dacă trupul vostru nu este al vostru, n-aveţi puterea – zice el – de a întina un trup care nu-i al vostru, mai cu seamă dacă el este al Domnului – şi nici de a întina templul Duhului.

Dacă cineva vine în locuinţa cuiva şi se poartă necuviincios, el va putea fi aspru pedepsit. Cel ce, din templul regelui face spelunca unui bandit, cugetaţi ce pedeapsă îl aşteaptă!

Gândiţi-vă aşadar, la acestea – şi respectaţi pe cel ce locuieşte în voi (…) Nu v-aţi făcut toţi mădulare ale lui Hristos? Aduceţi-vă aminte – şi aceasta vă va ţine în curăţie – ale cui erau aceste mădulare – şi ale cui sunt ele acum.

Aşa că, de aici înainte, putere nu mai aveţi să faceţi ce vreţi cu ele, ci să slujiţi celui ce v-a eliberat. Noi ne arvunisem carnea noastră diavolului, ticălosul domn al desfrânării, Hristos văzând aceasta a descătuşat-o şi a scos-o de la această afurisită tiranie. Ea, aşadar, nu mai e a noastră, ci a aceluia care a eliberat-o. Vreţi sa-i daţi cinstire ca unei mirese regeşti, nimeni nu vă împiedică. Iar dacă vreţi s-o scufundaţi iarăşi în viaţa cea de odinioară, veţi suferi cuvenita pedeapsa pentru asemenea nelegiuire.

*****
Sa fugim de bârfire, dragii mei…

Nici o greseala nu-i mai mare ca ea – si nici mai usor de savârsit.

De ce? Pentru ca se savârseste mai degraba decât oricare alt pacat – si cuprinde repede pe cel ce nu baga de seama.

Celorlalte greseli le trebuie vreme, pregatire, tovarasie si adesea taraganelile pot aduce împiedicarea lor.

De pilda, cineva si-a pus în gând sa ucida sau sa tâlhareasca. Pentru aceasta trebuie sa faca unele pregatiri – si de multe ori, în vreme ce el întârzie, patima îl paraseste, pornirea cea rea se mistuie, el se lasa de gândul cel vinovat, ne mai savârsindu-l.

Nu-i tot asa când e vorba de bârfire. Daca nu suntem cu totul bagatori de seama, ea ne rapeste dintr-odata.

Ca sa bârfim, nu-i nevoie nici de vreme, nici de pregatiri, nici de cheltuieli, nici de alcatuiri. Numai sa vrem – si de îndata vointa se preface în fapta. Caci limba e singura unealta care ne trebuie.

De aceea, e bine sa ne ferim de aceste vicii!…

******

Pe cei ce insulta trebuie sa-i luam drept slabi sau bolnavi

Veti zice: Cum, oare, e cu putinta sa suferim jignirile? Cum – întreb eu – aceasta n-ar fi cu putinta? Cuvintele pricinuiesc, oare, vreo rana? Lasa pe trup vreo zgârietura? Ce rau fac? De vrem, le putem suferi.

Sa facem legamânt ca le vom suferi – si, sa vedeti, le vom suferi. Sa ne zicem noua însine: Aceasta nu-i ura, ci slabiciune. Si în adevar e slabiciune – si dovada ca nu-i ura sau rautate, este ca omul acesta însusi voia sa se înfrâneze, cu toate ca adesea fusese jignit.

Daca cugetam ca acesta-i un lucru de slabiciune, vom suferi, vom ierta si ne vom sili ca noi însine sa nu cadem. Va întreb pe toti: de voiti, puteti fi îndeajuns de întelepti ca sa suferiti pe cei ce va jignesc? Cred ca da. Poate ca acel ce v-a jignit a facut-o fara voie, nu din gând precugetat, poate numai sub îmboldirea patimii, stapâniti-va…

Ati fost jigniti – si jignirea vine de la dusmanii vostri? Cu atât mai mult sa fiti împaciuitori. Dar acela înnebunit de obraznicie!… Tocmai pentru aceasta trebuie sa te duci sa-l afli; caci doua rele îl pasc, obraznicia si mânia.

Voi sunteti în stare de sanatate, vedeti limpede, nu ca el care orbecaieste în întuneric, din pricina acestor doua rele. Si fiindca voi sunteti la adapost de acestea si, pe deasupra, sanatosi, mergeti spre el, dupa cum doctorul la bolnav. Zice oare doctorul: „Omul acesta este bolnav si nu voi merge sa-l vad?” Mai ales atunci se duc doctorii, când vad bolnavi care nu se pot misca. De cei ce se misca, ei se îngrijesc mai putin. Oare, trufia si mânia nu vi se par mai grozave ca o boala?

 Sf. Ioan Gura de Aur

sursa http://www.ioanguradeaur.ro

Pravila de rugăciune „Bogorodicinaia” (Născătoare de Dumnezeu)

( adică citirea de 150 de ori a cântării aduse din ceruri de către Arhanghelul Gavriil ca închinăciune Preasfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu).




Tatăl nostru care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta facă-se voia Ta, precum în cer așa și pre pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă grșalele noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri. ȘI nu ne duce pre noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean.

Ușa milostivirii deschidene-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim noi cei ce nădăjduim întru Tine din nevoi, că Tu ești mântuirea neamlui creștinesc”.

Măntuiește, Doamne, pre părintelui meu duhovnicesc (numele….) și pre toți fiii lui duhovnicești și pre frații noștri întru Hristos și pre toate rudeniila cele după duh și după trup, întărește-i, apără-i și miluiește-i, dă-le mângăiere în scârbe și vindecare de boale. Doamne! Trimite-i lui harul Sfântului Duh și pentru rugăciunile Născătoare de Dumnezeu ajută-ne, Doamne, să ne îndreptăm viața și să ne mântuim sufletele noastre. Amin!


« Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-Te ! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Binecuvântată eşti Tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui Tău, că ai născut pre Mântuitorul sufletelor noastre».

-,,Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!… citim o dată ,,Ușa milostivirii”, după care ne rugăm la Maica Domnului după trebuințele fiecăruia, cu cuvintele noastre, adaugând următoarele cereri:


După primele zece:

O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mîntuiește și păzește pre toți creștinii drept-slăvitori, sporește-le credința și pocăința, iar pre cei adormiți odihnește-i în veșnica slavă a Domnului nostru.

După douăzeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-i și întoarce-i în Biserica Ortodoxă pre cei rătăciți și căzuți robi ai Tăi (numele).


După treizeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-l și păzește-l pre părintele meu duhovnicesc (numele) și cu sfinte rugăciunile lui miluiește-mă pre mine, păcătosul.


După patruzeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, potolește întristările noastre și trimite mângâiere celor scârbiți și bolnavi robi ai Tăi (numele).


După cincizeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește-mă de ispite și de tot răul și năpăstuirile.


După șaizeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mă să săvârșesc toate lucrările mele întru slava lui Dumnezeu spre folosul celor apropiați.


După șaptezeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, păzete-mă de tot răul și acoperă-mă cu cinstitul Tău omofor.


După optzeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înviază sufletul meu și dăruiește-mi statornică rugăciune către Tine.


După nouăzeci:


O preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi cu milostivirea Fiului Tău și a Stăpânului nostru, ca să-mi trimită harul rugăciunii celei arzătoare și osârdnice.


După o sută:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, înduplecă-L pre Domnul nostru Iisus Hristos să mă miluiască pre mine, păcătosul, să-mi ierte toate păcatele și să mântuiască păcătosul meu suflet.


După o sută zece:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, aprinde-mă cu iubirea Ta, întărește-mă în credință și luminează ochii mei întunecați cu păcatele.


După o sută douăzeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, izbăvește–mă de gânduri deșarte și dăruiește-mi cuget și inimă avântate spre mântuire.


După o sută treizeci:


O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, trimite-mi pace sufletească, odihnă și sănătate trupească.


După o sută patruzeci:


O, Presfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, dăruiește-mi sfârșit pașnic și netulburat și călăuzește-mi sufletul prin vămile cele înfricoșătoare.


După o sută cincizeci: O, Preasfântă Stăpână Născătoare de Dumnezeu, fii mie, Maică a lui Dumnezeu, zid nebiruit și păzitoare puternică, nu mă depărta pre mine, păcătosul și nevrednicul, care alerg la împărătescul Tău acoperământ, căci tu ești nădejdea creștinilor și adăpostirea păcătoșilor.


La sfârșitul Pravilei de rugăciuni rostim:


Cuvine-se cu adevărat să Te fericim Pre Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită și preanevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât herumii și mai slăvită fără asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pre Dumnezeu-Cuvântul ai nîscut, pre Tine, Cea cu adevărat Născătoare de dumnezeu, Te mărim.


Slavă tatălui și Fiului și Sfântului Duh și acum și pururea și în vecii vecilor.

Amin.
Doamne miluiește! Doamne miluiește!
Doamne miluiește!

Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a pravoslavnicilor creștini, și sfânta Biserica Ta în vecii vecilor!

sursa  https://ortodoxianeamului.wordpress.com

” Adevarat va spun ca, daca nu va veti intoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu nici un chip nu veti intra in Imparatia cerurilor.”

Mantuitorul Sufletelor noastre- Iisus Hristos

            

Cat traim pe acest pamant, calatori fiind, sa ne ostenim pentru a avea inima curata si smerita .

Sa nu uitam scopul nostru aici- mantuirea.

Ce inseamna mantuirea ? Sfintirea prin Har.

Caci nimic necurat nu va intra in Imparatia Domnului.

Pentru fiecare minut folosit fara rost vom da socoteala. Pentru fiecare cuvant, fapta. Chiar si pentru indiferenta noastra fata de aproapele, caci aproapele nostru este chiar Iisus Hristos.

Haina botezului o primim imaculata in momentul Sfantului Botez, insa ea se murdareste prin comiterea pacatelor, fie cu fapta, cu vorba, cu gandul sau prin indiferenta fata de suferinta aproapelui. Cu aceasta ,, sfanta haina a botezului ,, ne infatisam la judecata particulara in fata Domnului Iisus Hristos !

Asa dar, cate zile avem aici pe pamant , sa facem tot ce tine de noi ca sa avem inima curata, spalata prin lacrimi de pocainta, indumnezeita de Harul Duhului Sfant.

Sa cautam cele folositoare sufletului si de nimic necurat sa nu ne atingem.

Patimile intuneca mantea noastra. Deci,sa lucram virtutile si sa dobandim smerenia.

Pacatul spovedit se iarta, insa se curata prin multe lacrimi de pocainta , rugaciune si multa milostenie, facuta cu inima buna.

Cand faci milostenie, zi asa '' pentru Iisus Hristos dau, pentru iubirea lui fata de mine si semeni. ..
Sa nu te stie nimenea ca ai facut mila si bunatate cu aproapele tau.

Pacat este si atunci cand puteai sa oferi ajutor, insa din rautate , indiferenta, mandrie, egoizm ,lacomie, invidie , etc nu ai ajutat aproapele.

Domnul cand vede milostenia facuta din munca cinstita si cu inima buna iarta pacatele.

Numaidecat orice fapta buna este placuta lui Dumnezeu, si pentru ca El este milostiv si bun, iarta pacatele celor adormiti si a celor vii.

 De aceea este bine de a da cat mai des milostenie celor saraci pentru iertarea celor adormiti, inclusiv pomenirea lor la Sfanta Liturghie .

Chiar daca nu ai nici un ban in buzunar, daca ai o paine, ofera celui sarac jumatate; daca ai doua haine -ofera una celui ce doarme pe banca din parc afara, daca esti medic-viziteaza o bolnava fara nici o sursa de venit ce zace in pat uitata de lume, daca esti adolescent-adopta o pisica inghetata de frig pe strada , daca esti avocat- ofera un sfat bun unui prieten virtual.

Acesta este cuvantul Domnului nostru, urmeaza-l in fapte si fii curat cu inima si te vei mantui.


Doamne ajuta.

Maica Filofteia.

„Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică”

"Iisus a răspuns:

Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta.


Dacă împărăţia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăţia Mea nu este de aici.

Deci i-a zis Pilat: Aşadar eşti Tu împărat?

Răspuns-a Iisus: Tu zici că Eu sunt împărat.

Eu spre aceasta M-am născut şi pentru aceasta am venit în lume, ca să dau mărturie pentru adevăr; oricine este din adevăr ascultă glasul Meu."
IOAN 18:36-37

Mântuitorul Hristos este Viaţa noastră şi viaţa lumii.Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan ne spune că Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume tocmai pentru ca „lumea să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug” (Ioan 10, 10). 

Tot el ne spune că: „Dumnezeu atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16). Aşadar numai în Hristos Care este „Viaţa lumii” putem avea „viaţă din belşug” şi „viaţă veşnică”.

 Şi numai în Hristos, viaţa noastră se împlineşte pentru că are un sens veşnic. Dacă omul îşi limitează orizontul vieţii numai la lumea aceasta, chiar dacă ar avea tot ceea ce doreşte, totuşi nu poate fi fericit, pentru că sufletul său nemuritor nu se mulţumeşte doar cu bunurile lumii acesteia. Sufletul tinde spre Dumnezeu şi nu se poate odihni decât în El.

Şi totuşi, cât de mulţi oameni înăbuşă în ei tinderea sufletului lor spre Dumnezeu şi aleargă numai după bunurile şi plăcerile vieţii acesteia, care sunt atât de înşelătoare! 

Aceştia zic: „Să mâncăm şi să bem căci viaţa este scurtă. Să profităm de ea cât trăim aici pe pământ pentru că nimeni nu ştie dacă mai este ceva după moarte”. 

Sfântul Evanghelist Ioan ne spune că aceasta este gândirea celor care iubesc mai mult întunericul decât Lumina pentru că faptele lor sunt rele. „Căci oricine face rele urăşte Lumina şi nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească”(Ioan 3, 20).

Să nu uităm nicio clipă că viaţa pământească este doar o pregătire pentru viaţa cea veşnică, pe care Dumnezeu o dă celor vrednici.

PARINTELE Serafim

Arhiepiscop Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

„Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”

Stați că încă nu s-a dat decretul să vă stricați troițele de prin intersecție, o să vină și asta într-o zi!

Pentru ca or să găsească ei ceva, or să spună că se simitesc ateii dacă își clătesc privirea pe ele și nu au voie să le vadă!

Găsesc ei metode, stați liniștiți! O să vină într-o zi o lege, tot pentru Iisus! 

Să nu mai ții icoana în casă, să nu porți cruce la gât, să nu-ți faci cruce pe stradă, poate n-o să mai avem cruce pe biserică, să nu mai ai voie să bați toaca sau să tragi clopotul.

Acestea nu sunt greu de inventat! Ele sunt la îndemâna oricui!

Cu un nebun la cârma, și dezordinea bălăngăne și hălăduie peste tot!

„Când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni”(Psalmul 11:8)

Parintele Сhifan Саlistrat

SFANTUL SERAFIM DE VÂRIȚA – PROFETII DESPRE VREMEA LUI ANTIHRIST: “Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului”

„Domnul este puternic sa ridice lucratori ai Sai daca Îl vom ruga. Hai sa ne rugam si sa cerem, si atunci si din pietre Domnul îi va ridica pe alesii Sai!“.

***

„În cele mai grele timpuri se va mântui mai usor acela care în masura puterilor sale se va nevoi cu rugaciunea lui Iisus, trecând de la chemarea numelui Fiului lui Dumnezeu la rugaciunea neîncetata“.

***

La întrebarea unui fiu duhovnicesc despre viitorul Rusiei, staretul i-a zis sa se apropie de geam si sa priveasca. Acela a vazut Golful Finic si o multime de vapoare care navigau sub diferite pavilioane.

– Cum sa înteleg aceasta? l-a întrebat el pe batiuska.

Staretul a raspuns:

– Va veni o vreme când va fi în Rusia o înflorire duhovniceasca. Se vor deschide multe biserici si manastiri si chiar cei de alte credinte vor veni sa se boteze la noi pe astfel de corabii. Dar aceasta nu va fi pentru mult timp, ci pentru aproximativ 15 ani, iar apoi va veni antihristul.

– Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale.

Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri.

Va veni împaratia minciunii si raului. Va fi atât de greu, atât de dificil si îngrozitor încât sa nu dea Dumnezeu sa traiesti pâna atunci. Dar noi nu vom prinde acele vremuri.

Daca oamenii din toata lumea, toti pâna la unul, în acelasi timp s-ar fi pus în genunchi sa se roage macar cinci minute lui Dumnezeu spre a prelungi viata, ca sa mai dea Domnul vreme de pocainta….

Daca poporul rus nu va veni la pocainta, se poate întâmpla iarasi sa se ridice fratele împotriva fratelui. Va veni vremea când nu prigoana, ci banii si înselaciunile lumii acesteia îi vor îndeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca în vremea prigoanei ateiste.

Pe de o parte vor înalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura împaratia minciunii si raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mântuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil si neprevazut; înfricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani”.

Staretul vorbea despre rolul  tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.

Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte.Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.

(din: “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum”, vol I)

sursa http://www.cuvantul-ortodox.ro

Sunt patru vrăjmaşi care merg înaintea oricărei întinăciuni a demonului: înşelarea, uitarea, trândăvia şi pofta cea rea.

Dar cum ne va fi nouă frică [de Dumnezeu], dacă nu cugetăm la moarte şi nu ne cutremurăm de judecată, pentru că sufletul care îşi aminteşte de moarte îşi ancorează corabia trupului la ţărmul cel liniştit al poruncilor şi rămâne neclintit de valurile poftelor şi se bucură de seninătate. 

Sunt patru vrăjmaşi care merg înaintea oricărei întinăciuni a demonului: înşelarea, uitarea, trândăvia şi pofta cea rea.

 Căci, după înşelarea celor văzute stricăcioase, se strecoară uitarea, iar slujitoarea uitării este trândăvia, iar cel mai bun sfătuitor al trândăviei este pofta cea rea spre toate. 

Din acestea răsare un alt rău, iubirea de argint şi odată cu ea, lăcomia pântecelui, din care se aprinde curvia. Iar acesteia îi urmează pe bună dreptate focul cel nestins unde este plângerea şi scrâşnirea dinţilor, în locul vremelnicei bucurii şi desfătări.

(Sfântul Simeon cel din Muntele Minunat, Viața și cuvinte de folos, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 65)

Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor, după cuvântul Sf. Apostol Pavel, căci dintr-însa se nasc: mărturia mincinoasă, lăcomia, minciuna, nemilostivirea, vicleșugul, nedreptatea, furtul, batjocorirea celor sfinte, cămătăria, închinarea la idoli.

Toate acestea sunt roadele și copiii iubirii de argint. Iubirea de argint este alipirea irațională de bani, este patima înfricoșată, nedreaptă, fărădelege și nesăturată. Iubitorul de argint este mai nenorocit decât toți; are totul și nu are nimic.

Niciodată nu se ridică sătul de la masă, iar dacă este invitat la altcineva mănâncă precum porcul. Niciodată nu este îndestulat cu ceea ce are; iar, pe lângă ceea ce are dorește, dacă ar fi cu putință, să grămădească toți banii din lume.

Iubitorul de argint și lacomii sunt cei mai mari, mai înfricoșați, răi vătămători materialiști și dușmani ai omenirii. Bogatul iubitor de argint se aseamănă cu animalul care transportă aur, dar se hrănește cu paie. Marele Vasile zice despre iubitorul de argint: "Necontenit vede aur, necontenit cugetă la aur și numai pe acesta îl vede înaintea ochilor și-și aduce aminte numai de el".

Dar cel ce face milostenie, pe toate acestea le calcă în picioare și de nici una nu este vătămat; căci milostenia face pe om asemenea cu Dumnezeu: milostiv, îndurător, iubitor de oameni, bucuros, compătimitor; îl face prieten al lui Dumnezeu, si numele lui este cunoscut tuturor.


Precum dragostea crestina este radacina tuturor faptelor bune, asa si iubirea de argint este radacina tuturor rautatilor. Vezi ca Apostolul Pavel n-a numit alta fapta rea radacina a tuturor rautatilor, decat numai iubirea de argint. Aceasta se porneste din ura si din dispret fata de fratele tau, iar dragostea care este cea mai mare dintre toate virtutile si legatura desavarsirii, a numit-o maica si izvor a toata fapta buna.
Pentru aceasta Mantuitorul a spus : Cea mai mare porunca din Lege si cea dintai este sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot cugetul tau si cu toata puterea ta. Zicand " inima ", " cuget " si " putere ", Mantuitorul a cuprins deodata cele trei parti ale omului.
Prin inima a cuprins sufletul, prin cugetare a cuprins mintea, iar prin virtute ( putere ) a cuprins trupul. deci toata fiinta omului trebuie sa se contopeasca in dragostea lui Dumnezeu.

Iar cand a fost vorba de dragostea de aproapele, a zis a doua porunca asemenea cu cea dintai :Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.

Dragostea lui Dumnezeu nu are limite, adica din toata puterea, din tot cugetul, din toata virtutea; iar iubirii de aproapele, i-a pus margine : sa-l iubesti atat cat te iubesti pe tine. Pentru ca acesta este ce spune alta Evanghelie : Cine iubeste pe tata sau p esora sau pe frate mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine. Nu a spus ca nu-i voie sa iubesti, ci daca iubesti pe aproapele mai mult decat pe Dumnezeu.


Parintele Cleopa

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000