Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 11 februarie 2026

Psalmi si Acatiste - pentru intemeierea casatoriei

    


Căsătoria – binecuvântare, nevoință și lucrare a harului dumnezeiesc

Căsătoria, în înțelegerea ortodoxă, nu este doar o instituție socială sau o simplă asociere a două persoane, ci o Taină a Bisericii, în care Dumnezeu Însuși pecetluiește unirea dintre bărbat și femeie. Ea reprezintă o chemare la comuniune, jertfelnicie și creștere duhovnicească reciprocă. De aceea, întemeierea unei familii și păstrarea ei în unitate nu pot fi despărțite de viața liturgică și de nevoința personală.

În acest context, Psalmul 127 ocupă un loc privilegiat în spiritualitatea și practica liturgică a Bisericii.


Psalmul 127 – icoană a familiei binecuvântate

„Fericit este oricine se teme de Domnul și umblă pe căile Lui.
Vei mânca din munca mâinilor tale; fericit vei fi și îți va merge bine!
Soția ta va fi ca o vie roditoare în casa ta;
fiii tăi, ca niște lăstari de măslin, împrejurul mesei tale.
Iată, așa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul.
Domnul să te binecuvânteze din Sion și să vezi bunătățile Ierusalimului în toate zilele vieții tale.
Să vezi pe fiii fiilor tăi! Pace peste Israel!”

Acest psalm, integrat în rânduiala Sfintei Cununii, exprimă viziunea biblică asupra familiei ca spațiu al binecuvântării și al continuității vieții. El subliniază faptul că temelia căsătoriei autentice este frica de Dumnezeu, adică trăirea în ascultare și fidelitate față de voia Sa.

Dimensiunea binecuvântării

Psalmul afirmă limpede că mariajul este dar dumnezeiesc. Familia devine loc al armoniei, unde soții conlucrează, iar copiii sunt semn al rodniciei și al harului revărsat asupra casei. Imaginea „viei roditoare” și a „lăstarilor de măslin” exprimă stabilitate, pace și prosperitate duhovnicească.

Munca și responsabilitatea

Mențiunea „vei mânca din munca mâinilor tale” indică responsabilitatea personală și cooperarea soților în zidirea căminului. Familia nu este doar rod al sentimentului, ci și al efortului susținut, al disciplinei și al asumării reciproce.

Pacea și continuitatea

„Să vezi pe fiii fiilor tăi” și „pace peste Israel” reprezintă dorința unei vieți îndelungate și a unei moșteniri binecuvântate. Căsătoria este orientată nu doar spre prezent, ci și spre viitor, spre transmiterea credinței și a valorilor creștine.


Psalmii – sprijin liturgic și duhovnicesc pentru familie

Pe lângă Psalmul 127, tradiția Bisericii recomandă și alți psalmi potriviți pentru diferite momente ale vieții conjugale:

  • Psalmul 44 (45) – psalm cu profund caracter nupțial, citit în rânduiala Cununiei, evocând frumusețea unirii binecuvântate;

  • Psalmul 33 (34) – pentru pace și înțelegere, îndemnând la căutarea păcii și la păzirea limbii de rău;

  • Psalmul 90 (91) – pentru ocrotirea familiei de primejdii, ispite și tulburări.

Citirea lor constantă, cu atenție și evlavie, contribuie la întărirea legăturii dintre soți și la adâncirea vieții în Hristos.


Rânduiala celor 40 de zile – nevoință pentru luminare și binecuvântare

În tradiția ascetică a Bisericii, numărul 40 simbolizează pregătirea, curățirea și întâlnirea cu Dumnezeu. Pentru cei care doresc să își găsească un soț sau o soție, ori pentru cei care caută întărirea căsniciei, se recomandă — cu binecuvântarea duhovnicului — o perioadă de 40 de zile de nevoință.

Post și înfrânare

Postul nu se reduce la regimul alimentar, ci presupune:

  • înfrânarea de la patimi;

  • pază a limbii și a gândurilor;

  • renunțarea la conflicte și la judecarea aproapelui;

  • cultivarea blândeții și a răbdării.

Rugăciune stăruitoare

Pe lângă pravila zilnică, se pot adăuga psalmii menționați, Paraclisul Maicii Domnului sau acatiste ale sfinților ocrotitori ai familiei. Rugăciunea trebuie să fie smerită și lipsită de pretenție, lăsând loc voii divine:
„Doamne, dacă este spre folosul și mântuirea mea, rânduiește-mi căsătoria potrivit voii Tale.”

Spovedanie generală și împărtășire

Curățirea sufletului prin spovedanie generală — mărturisirea sinceră a păcatelor din întreaga viață — este un pas esențial. Împărtășirea cu Sfintele Taine, cu pregătirea cuvenită, aduce întărire și luminare.

Milostenie

Milostenia, făcută în taină, are putere mare înaintea lui Dumnezeu. Ajutorarea celor săraci, sprijinirea unei familii aflate în nevoie sau contribuția discretă la viața parohiei sunt expresii concrete ale iubirii creștine.


Sfinții ocrotitori ai căsătoriei

Tradiția ortodoxă amintește de mai mulți sfinți cinstiți ca păzitori ai familiei:

  • Sfinții binecredincioși Petru și Fevronia din Murom, model de fidelitate conjugală;

  • Sfinții drepți Ioachim și Ana, chip al răbdării și al nădejdii;

  • Sfinții mucenici Adrian și Natalia, exemplu de sprijin și statornicie;

  • Sfinții Zaharia și Elisabeta, icoană a credinței în încercare;

  • Sfântul Ierarh Nicolae, grabnic ajutător în nevoile familiale.

Cinstirea lor nu substituie rugăciunea către Dumnezeu, ci o completează prin mijlocire.


Concluzie

Căsătoria nu este doar împlinirea unei dorințe omenești, ci un drum comun spre mântuire. Ea cere pregătire, maturitate și viață în Hristos. Atunci când rugăciunea este unită cu post, spovedanie, milostenie și smerenie, harul lui Dumnezeu lucrează tainic, aducând la vremea potrivită binecuvântarea Sa.

În toate, credinciosul este chemat să spună cu încredere:

„Facă-se voia Ta, Doamne, în viața mea.”



Pe cine trebuie să evităm în alegerea soțului sau soției

„Așa nu” – discernământul ca formă de înțelepciune creștină


Iubiți credincioși,

Dacă este important să știm ce calități să căutăm într-un viitor soț sau soție, este la fel de important să știm ce trebuie evitat. Nu din judecată sau dispreț față de oameni, ci din responsabilitate față de propria viață și față de Taina Căsătoriei.

Căsătoria nu este misiune de „salvare” a cuiva și nici terapie pentru traume nerezolvate. Ea este un drum al maturității, al comuniunii și al jertfei reciproce. A intra într-o căsătorie cu un om profund dezechilibrat sau lipsit de caracter poate aduce ani de suferință și poate afecta nu doar soții, ci și copiii.

Scriptura ne avertizează limpede:
„Cu cel mândru să nu te însoțești” (cf. Pilde 22, 24).
Și iarăși: „După roadele lor îi veți cunoaște” (Matei 7, 16).


1. Partenerul narcisist – iubire de sine, nu iubire jertfelnică

Narcisismul nu înseamnă doar încredere în sine, ci o preocupare excesivă pentru propria persoană, nevoie permanentă de admirație și incapacitate de empatie reală.

Semne caracteristice:

  • vorbește aproape exclusiv despre sine;

  • nu își asumă greșelile, dă vina pe alții;

  • se simte superior și desconsideră subtil;

  • manipulează prin vinovăție sau laudă;

  • își schimbă comportamentul doar pentru imagine, nu din pocăință reală.

Un astfel de om nu iubește persoana, ci felul în care este reflectat prin ea. În căsnicie, aceasta devine o relație dezechilibrată, în care unul cere constant validare, iar celălalt este epuizat emoțional.

Apostolul Pavel descrie un tip de om periculos pentru viața comunitară:
„Oamenii vor fi iubitori de sine, trufași, îngâmfați…” (2 Timotei 3, 2).

Căsătoria presupune jertfă reciprocă. Narcisistul însă nu se jertfește — el consumă.


2. Partenerul cu trăsături psihopatice – lipsa conștiinței morale

Termenul „psihopat” este folosit adesea superficial, dar în realitate desemnează o persoană cu lipsă profundă de empatie, remușcare și responsabilitate morală.

Semne îngrijorătoare:

  • minte cu ușurință și fără mustrare de conștiință;

  • manipulează cu sânge rece;

  • are comportamente impulsive și riscante;

  • poate deveni agresiv verbal sau fizic;

  • nu simte vinovăție reală pentru răul produs.

Un astfel de om poate fi carismatic la început, dar în timp produce frică și instabilitate. Într-o familie, aceasta înseamnă mediu toxic pentru soț/soție și pentru copii.

„Unde este invidie și duh de ceartă, acolo este neorânduială și orice lucru rău” (Iacov 3, 16).

Căsătoria are nevoie de siguranță și încredere. Fără conștiință morală, nu există temelie stabilă.


3. Partenerul iresponsabil – lipsa asumării

Iresponsabilitatea este adesea minimalizată în perioada de îndrăgostire. Se spune: „Se va maturiza după nuntă.” Dar caracterul rar se schimbă prin simpla schimbare a statutului.

Semne:

  • instabilitate profesională fără dorință reală de îmbunătățire;

  • evitarea angajamentelor;

  • cheltuieli impulsive;

  • promisiuni repetate și neîmplinite;

  • tendința de a fugi de probleme.

Sfânta Scriptură laudă hărnicia și statornicia:
„Cel credincios în puțin și în mult este credincios” (Luca 16, 10).

Un om care nu își asumă lucrurile mici înainte de căsătorie nu va purta responsabilități mari după.


4. Partenerul imatur emoțional – incapabil de relație matură

Imaturitatea nu ține de vârstă, ci de capacitatea de a gestiona conflicte, emoții și responsabilități.

Indicatori:

  • reacții exagerate la critici;

  • crize de gelozie nejustificate;

  • nevoie constantă de atenție;

  • incapacitatea de a comunica calm;

  • alternanță între idealizare și respingere.

Căsătoria presupune dialog, iertare, echilibru. Un om imatur transformă orice neînțelegere într-o dramă și orice limită într-o ofensă personală.

„Când eram copil, vorbeam ca un copil… dar când m-am făcut bărbat, am lepădat cele ale copilăriei” (1 Corinteni 13, 11).


5. Persoana dominatoare sau abuzivă

Orice formă de abuz — verbal, emoțional, fizic sau spiritual — este incompatibilă cu Taina Căsătoriei.

Dragostea creștină nu controlează prin frică.
„În iubire nu este frică” (1 Ioan 4, 18).

Dacă cineva:

  • izolează partenerul de familie și prieteni;

  • controlează obsesiv;

  • umilește constant;

  • justifică agresivitatea prin gelozie sau „iubire”,

acesta nu este zel, ci pericol.


6. Lipsa vieții duhovnicești

Un om indiferent față de Dumnezeu va fi, în timp, indiferent și față de sfințenia căsătoriei. Dacă unul dorește viață în Hristos, iar celălalt disprețuiește credința, tensiunea devine inevitabilă.

„Nu vă înjugați la jug nepotrivit cu cei necredincioși” (2 Corinteni 6, 14).

Aceasta nu înseamnă dispreț față de ceilalți, ci conștientizarea faptului că unitatea profundă se clădește pe valori comune.


Concluzie: discernământul este virtute, nu lipsă de iubire

A evita un partener nepotrivit nu înseamnă a judeca, ci a fi responsabil. Iubirea adevărată nu ignoră realitatea. Nu este lipsă de credință să observi semnele clare ale unui caracter problematic; este înțelepciune.

Căsătoria nu trebuie începută cu speranța că „îl voi schimba”. Doar Dumnezeu schimbă inimile, iar schimbarea autentică începe din voința persoanei, nu din presiunea partenerului.

Să cerem, așadar, nu doar iubire, ci și discernământ.
Nu doar emoție, ci și luminare.
Nu doar atracție, ci și caracter.

Și să ne rugăm:

„Doamne, ferește-mă de alegerea pripită și luminează-mi mintea să văd adevărul dincolo de aparențe.”


scris de Livia Radu Mr ( teolog, psiholog, jurist, traducator) * cea care a vazut Raiul si Iadul