Sfânta Evanghelie după Matei
Matei 19, 16–26 — Duminica a XII-a după Rusalii
În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicând:
„Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?”
Iar El a zis:
„De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile.”
El I-a zis:
„Care?”
Iar Iisus i-a răspuns:
„Să nu ucizi, să nu faci desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.”
Zis-a Lui tânărul:
„Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește?”
Atunci Iisus i-a spus:
„Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în Cer; după aceea, vino și urmează-Mi.”
Însă, auzind cuvântul acesta, tânărul a plecat întristat, căci avea multe avuții.
Iar Iisus a zis ucenicilor Săi:
„Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor. Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.”
Auzind, ucenicii Lui s-au uimit foarte mult, zicând:
„Atunci, cine poate să se mântuiască?”
Dar Iisus, privind la ei, le-a zis:
„La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință.”
Ce înseamnă, de fapt, pericopa Evangheliei de astăzi?
Ce înseamnă pericopa evanghelică de astăzi? Pentru că marea majoritate nu o înțelege. De ce este atât de importantă? De fapt, este temelia mântuirii, ceea ce stă la baza mântuirii.
Dumnezeu ne dă bunuri, indiferent de care, nu ca să acumulăm. Și ni se va cere, la sfârșitul vieții, când vom trece vămile văzduhului, cele 24 de vămi, să răspundem pentru ceea ce am făcut cu ceea ce Dumnezeu ne-a dat.
Vom fi întrebați: ai văzut toate acestea? În loc să ajuți oamenii săraci, să ajuți copiii orfani, să ajuți o familie, tu ce ai făcut?
Ți-ai luat o mașină nouă, deși aveai deja una? Sau ți-ai luat una extrem de scumpă? Ti-ai făcut un etaj, deși nu-ți trebuia. Vacanțe peste vacanțe. Haine scumpe, care nu-și au rostul și care stau aruncate.
Ei bine, pentru toate acestea noi vom da răspuns.
Iar omul lacom, avar zgârcit si nemilostiv nu are loc în Împărăția Cerurilor.
Nu poți să stai lângă cel sărac, care și-a împărțit bucata de pâine și din puținul pe care îl avea, iar tu, cel bogat, ti-ai adunat avere peste avere.
Tu, cel bogat, care nu ai făcut ceea ce a zis Hristos. A se intelege bogat omul care are o farfurie plina de mancare in plus la masa, o haina de iarna in plus, o alta masina decat cea pe care deja o are.
Să nu ne înșelăm, pentru că noi avem impresia că, dacă facem o donație minimă, acolo, de câteva sute de euro, gata, suntem milostivi.
Nu.
Milostenia înseamnă să-ți pese de cel singur, de văduva singură, care are nevoie de ajutor- nu o dată, de două ori, ci în permanență.
Să o iei sub aripa ta, să fii acolo dacă ești bărbat, să o ajuți cu tot ce are nevoie, ca mâna de bărbat, fără gânduri ascunse, iei in ajutorare o mamă cu copii.
Sau chiar dacă soțul acelei familii, bărbatul acelei familii, este inapt, bolnav, nu poate munci.
Sau o mamă bolnava cu copii, o batranica singura.
Te duci și o iei în grijă pentru totdeauna.
Ce înseamnă acest lucru?
Copii îmbrăcați, rechizite cumpărate și ajutorul necesar pentru a duce cât de cât o viață normală.
Nu zice nimeni să dai mai mult decât poți, dar dacă Dumnezeu îți dă pentru acest lucru, trebuie înțeles acest lucru.
Vei da tu, omule bogat, socoteală pentru fiecare ban, pentru fiecare leu.
Oamenii nu înțeleg realitatea.
Eu sunt acea persoană care a cunoscut, dincolo de moarte, realitatea, ce înseamnă Raiul și ce înseamnă iadul.
Și da, vă spun, pentru că acest lucru nu o să vi-l spună nimeni :se intră foarte greu, ca om bogat, în Împărăția Cerurilor.
Cum a zis Iisus Hristos: „Mai lesne este unei cămile să intre prin urechile acului decât un bogat în Împărăția Cerurilor.”
De aceea, căutați și faceți fapte, lucruri bune de milostenie zi de zi.
Vedeți un om bolnav de cancer? Vizitați-l săptămânal. Aduceți-i tot ce are nevoie.
Pentru mântuirea voastră, nu vă adunați comori aici. Cu ele vă veți duce în fundul iadului.
Înțelegeți lucrul ăsta?
V-ați atașat inima de bani? Lăcomia este un mare păcat. Zgârcenia, lăcomia, avariția — cu astea vă duceți în fundul iadului, în focul veșnic.
Încă o dată repet: am fost acolo și am văzut foarte multă lume care mergea săptămânal la biserică, se spovedea, se împărtășea, însă inima era împietrită.
O inimă blândă și iubitoare întinde mâna, se duce și îl ajută pe celălalt.
De ce se întâmplă toate lucrurile acestea din jurul nostru?
Pentru că a dispărut iubirea, oameni buni.
A dispărut iubirea.
Oamenii sunt foarte mândri, lacomi după avere, după putere. Nu îi mai interesează bunătatea, iubirea, dragostea, mila.
Inimă împietrită, suflet mort. Lipsa de mila si bunatate, desi bisericile sunt pline varf.
Și toate aceste păcate în care suntem noi — ura față de aproapele, nu contează cine este, de ce nație este — este o ură, este un mare păcat.
Se seamănă în suflet ceea ce vine de la cel rău: invidia, răutatea, bârfa, mai ales desfrânarea.
Nu există aproape bărbat care să nu aibă inca o altă femeie decât cea care îi este soție.
La ce vă ajută mersul la biserică dacă stați în păcat și faceți cele rele? O sa va intrebe Iisus de cate ori ati mers la biserica sau ce suflet ( curat/ intinat) aveti? O inima se cunoaste dupa bunatatea si dragostea de aproapele, nu dupa anii de mers la biserica. Cautati si vedeti ce aveti in inima: cata rautate, ura, lacomie, dusmanie fata de altul, cautati si vedeti cata mandrie si lacomie de bani exista si va curatiti de astea. Faceti fapte de mila si bunatate. Asa doar mersul la biserica ajuta. Doar asa.
Fariseii. Cine sunt ?
Cei ce fac bine de fata cu altii, sa-i laude lumea, sa zica cat de buni si milostivi sunt. Fariseii care sunt plini de rautate acasa, cu cei dragi, lacomi si economi, dar ajuta pe altii pentru imagine buna.
Sau credeți că veți intra în Împărăția Cerurilor dacă duceți o sumă modică cuiva sau la mănăstire, la biserică?
Nu, domnule, nu o să intrați.
Până nu aveți inima plină de iubire, de dragoste, de milostenie, de lacrimi pentru cele săvârșite, până nu strălucește harul Duhului Sfânt, nu veți intra în Împărăția Cerurilor.
Nu vă mințiți.
Faptul că nu vă spune nimeni acest lucru nu înseamnă că o să vă mântuiți.
Căutați, citiți cărțile Sfinților Părinți și vedeți ce înseamnă mântuirea.
Vremurile sunt care sunt. Rar o sa intalniti pe cineva să vă zică lucrurile astea. Se zice doar sa facem fapte bune. Atat. Colea o paine, un mar, un leu. Cu asa fapte de milostenie rade si diavolul de noi.
Pentru că, dincolo, după moarte, sufletul este cunoscut după starea sa.
Se cunoaște, se vede de departe un suflet murdar, întinat, impietrit. Iar daca zace rautate multa in el, dupa moarte -merge direct in flacarile iadului. Nu se poate nici macar apropia de Cer.
Am simțit nevoia să vorbesc pe tema asta, pentru că tare multă lume se înșală.
Vor unii să adune bogății, cât mai multe, sa aiba fala si lauda aici, pe pamant- si spera ca se vor mantui.
Vă săpați groapa singuri în mormânt și vă legați de cel rău prin asta.
Încetați.
Veniți-vă în fire.
Pentru că, în momentul în care, să zicem, ați fi fost în locul meu, să fi văzut iadul și pe cei chinuiți, ați fi înțeles altfel toate lucrurile acestea.
Nu vă mai înșelați singuri.
Nu vă mai agățați de lucrurile care rămân aici.
Priviți la ceea ce se întâmplă cu sufletul vostru.
Pentru că într-o zi veți pleca.
Și atunci nu veți mai avea nici mașina, nici casa, nici bijuteriile, nici hainele, nici banii.
Veți avea numai sufletul vostru.
Și pentru sufletul vostru veți da socoteală înaintea lui Dumnezeu.
articol scris de Livia Radu
