Totalul afișărilor de pagină

luni, 18 martie 2019

PARINTELE ARSENIE PAPACIOC ,, SFATURI DUHOVNICESTI,,


  


  Important pentru fiecare dintre noi este să fim cum trebuie noi, acolo unde trăim izolaţi, neştiuţi, fie pustie, fie altar, fie chilie, fie familie. 
Să trăim cum trebuie. 

Vrei sa ajuţi pe fraţii tăi? Trăieşte tu o viaţă aşa cum trebuie. Uite, mi s-a întâmplat aici, o fetiţă de 14 ani cu mama ei şi cu taică-său, epileptică. I-am citit, mi-am dat seama când citeam că o s-o ia criza; a luat-o, într-adevăr.

Ştiţi ce-am zis în sinea mea: „Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul! Doamne, iartă-mă pe mine, păcătosul!", asta mi-a fost rugăciunea ca s-o ajut. Şi vreau să vă spun că trebuie să suferi şi tu cu cel care suferă.

Problema duhovnicească se aseamănă foarte mult cu misiunea unui medic, pentru că şi acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte.

 Ştiţi dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alţii. 

Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Şi nu numai un simplu doctor, ci şi Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuiască, să te tămăduiască fără participarea ta. Deci, tragedia întregii lumi trebuie plânsă ca propriile noastre păcate. Aceasta înseamnă să trăim şi pentru alţii.


Să vă explic ce este rugăciunea?


-Să vă explic ce este rugăciunea? Este un contact personal, pornit din inimă, din conştiinţa noastră creştină, cu Dumnezeu. Normal că sunt rugăciuni de tipic, dar sunt şi rugăciuni personale.

Chiar dacă serviciul, ocupaţiile, timpul nu permit rugăciuni de tipic, chiar dacă nu apuci să le faci, nu-i atât de grav, dar cu o condiţie: să ai o stare de prezenţă continuă a lui Dumnezeu în conştiinţa ta. 

Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăreşti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: „Doamne miluieşte", să poţi să intri iar în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu? 
Asta este important, gândul la Dumnezeu, conştientizarea prezenţei Lui - asta este o rugăciune la îndemâna fiecăruia, indiferent cât de ocupat ar fi. 

Oricine poate, şi trebuie să se roage, spunând: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

M-a întrebat o creştină de câte ori să zică rugăciunea, după ce un alt părinte îi recomandase să o spună de 1000 de ori. I-am răspuns: „Să zici o dată şi să nu mai termini!".
 Iar cuiva care m-a întrebat: „Câte metanii să fac în douăzeci şi patru de ore?". 
I-am răspuns: „Ai libertatea să faci câte poţi! Dar să faci."


Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu


Gândul omului trebuie să fie mereu la Dumnezeu. Chiar nu ne gândim că Dumnezeu ne va cere socoteală pentru tot ce ne-a dat? Frumuseţe, înţelepciune, putere - de multe ori dincolo de cea a îngerilor, dacă ţinem cont că lumina îngerilor este mai difuză decât „Chipul şi asemănarea" care-l îmbracă pe om - toate aceste bogăţii nemaipomenite Dumnezeu le-a revărsat peste om, şi chiar dacă eşti păcătos, Chipul rămâne în tine. Privind aceste frumuseţi, aceste împodobiri, acest Chip, nu putem să nu ne gândim la El. Tocmai acest gând -aşa cum izvorăşte el - este o rugăciune.

Fără Dumnezeu nu se poate face nimic!


Este foarte important şi trebuie actualizat că „fără Dumnezeu nu se poate face nimic!".

 Dacă „firul de păr nu se mişcă fără voia Lui" (Le. 21,18), darămite, lumea întreagă? 
De aceea e o mare greşeală să nu ne gândim la Dumnezeu. Cum să ne gândim? Intr-o formă cât mai directă: „Doamne, iartă-mă!", „Doamne, ajută-mă!". 
Tot aşa cum te gândeşti, de exemplu, la soţia ta iubită, te gândeşti, sau mai bine zis, ţi-e gândul, inima tot timpul la ea, la iubirea ei. 
Ca la o icoană pe care o porţi în suflet, gândindu-te la ea într-o formă simplă. In acest fel ţii mereu legătura cu cel iubit. 
Deci acelaşi lucru este şi rugăciunea: un contact permanent al inimii tale cu inima lui Dumnezeu.

Uite, vă schiţez un caz: S-au căsătorit Nicu şi Ioana. După nuntă, cum era obiceiul, fata a trecut la bucătărie şi Nicu a plecat la lucru. Fata, din stângăcie, a afumat mâncarea. Şi a început să se frământe: „Ce-o să zică Nicu când o veni? Nici atâta n-ai învăţat la mamă-ta?", se frământa ea la măsura obligaţiilor pe care le avea, însă nu era liberă. (Grija că n-am făcut cutare sau cutare nu e bună; grija trebuie să fie aceasta: să fiu prezent!). Şi a venit Nicu: „Dragă Nicule, am afumat mâncarea!", „Lasă, dragă, nu mă interesează; dar de ce nu te-ai gândit la mine toată ziua? Asta mă interesează pe mine!". 


Asta o să ne întrebe şi Dumnezeu !


Asta o să ne întrebe şi Dumnezeu: „De ce nu v-aţi gândit la Mine toata viaţa voastră? 
Eu sunt Cel Ce sunt, Eu v-am dat viaţa, frumuseţea, putinţa de-a vedea culorile, combinaţia culorilor, v-am dat posibilitatea să le combinaţi chiar voi, să creaţi voi frumuseţi.
 Eu sunt Autorul tuturor acestor lucruri. De ce la alte lucruri, stele de târg, aţi dat atenţie şi Mie nu?". 
Este vorba de a-L face simţit pe Dumnezeu, pe Maica Domnului şi pe oricare sfânt cu inima ta, cât mai continuu. Aceasta ar ţine luminiţa sufletului tău aprinsă şi va fi mai greu ca acel suflet să fie atacat. Trebuie ştiut că mult se teme diavolul de omul aflat în stare de trezvie. Rugăciunea este un mijloc neapărat folositor, dar trezvia este un scop atins.

Dar şi aici, în primul rând, trebuie evitate acele aparenţe care te păcălesc pe tine însuţi, crezând că faci bine ceea ce faci. 



Sfinţii spun că odată, a venit diavolul la uşa unui călugăr. Impingea diavolul să intre, iar călugărul împingea dinăuntru, să nu-l lase şi se ruga în acest timp: Doamne Iisuse, ajută-mă, miluieşte-mă!

Dar dracul împingea şi mai tare şi tot mai tare, şi era aproape să-l biruiască, atunci când, de teamă, a strigat călugărul cât a putut de tare: „Doamne, iartă-mă şi ajută-mă!". Imediat a dispărut diavolul, şi lângă el a apărut Mântuitorul. „De ce n-ai venit până acum?", l-a întrebat călugărul. „Am venit când M-ai chemat cu adevărat!".
 Deci, rugăciunea şi gândul la Dumnezeu, dacă nu pleacă din inimă, sunt spoială. Câţi dintre noi nu păţim asemenea călugărului, la uşa sufletului nostru? Aparent ne rugăm, ne împotrivim păcatului, dar numai când suntem copleşiţi şi în momente de mare cumpănă ne gândim cu adevărat la Dumnezeu.

Melcul merge încet, dar merge cu casă cu tot; aşa şi noi să plecăm cu totul spre Dumnezeu.

Dar eu sunt foarte sigur, şi mă gândesc aici mai ales la creştinul nostru român, că atunci când aude bătaia clopotelor care „cheamă viii, plânge morţii şi împrăştie viforele, chiar dacă nu este un trăitor ales al legilor bisericeşti, se închină totuşi, instinctiv, fiindcă simte că acest sunet este o chemare sufletească. 
Acest moment de tresărire este foarte important. Această tresărire cu fineţea unui suspin aş încerca să o recomand. 

Orice clipă înseamnă un timp şi orice suspinare poate fi o rugăciune 


Această clipă ne interesează de fapt: clipa ce vădeşte starea ascunsă a fiecăruia. 
Tocmai de aceea este importantă clipa de care vorbeam, când omul are, în sinea lui, o tresărire. Trist este dacă nu există tocmai această tresărire.

Parintele Arsenie Papacioc
Veşnicia ascunsa într-o clipă, Editura Reintregirea