Totalul afișărilor de pagină

joi, 17 noiembrie 2016

Harul lui Dumnezeu se coboară în acel suflet unde este bunătate și drago...




Sfintele moaşte sunt dovezi vizibile şi de netăgăduit despre lucrarea harului divin


  Aici se vede adevărul şi puterea harului divin; aici se vede credinţa celor ce iubesc pe Hristos; aici se vede că singur Mântuitorul Hristos este cel care are această putere de a spiritualiza trupurile.

 Tot cel ce crede în Hristos şi trăieşte în toată profunzimea ei credinţa creştină, acela are această posibilitate şi acest mare privilegiu. 

Toţi oamenii suntem chemaţi de Hristos spre a ne împărtăşi de El, spre a deveni sfinţi.


Sfinţii prin trăirea lor duhovnicească, prin viaţa lor trăită în spiritul Evangheliei, au reuşit să spiritualizeze sufletul dar şi trupul omenesc, pe care l-au curăţit, cu ajutorul Mântuitorului Hristos, de toate impurităţile morale, dându-i curăţia şi nevinovăţia de la început.

Urmările binefăcătoare ale acestui mod de viaţă se pot vedea nu numai în timpul vieţii sfinţilor, ci şi după moartea lor prin păstrarea nealterată a rămăşiţelor lor pământeşti, adică în sfintele lor moaşte.

 Sfintele moaşte sunt dovezi vizibile şi de netăgăduit despre lucrarea harului divin, căci numai datorită harului dumnezeiesc se realizează această minune şi nu factorilor naturali sau intervenţiei oamenilor.

 În nicio altă credinţă sau religie nu există aşa ceva, căci numai în creştinism există harul divin şi energia dumnezeiască necreată care ne îndumnezeieşte.

Aici se vede adevărul şi puterea harului divin; aici se vede credinţa celor ce iubesc pe Hristos; aici se vede că singur Mântuitorul Hristos este cel care are această putere de a spiritualiza trupurile.

 Tot cel ce crede în Hristos şi trăieşte în toată profunzimea ei credinţa creştină, acela are această posibilitate şi acest mare privilegiu. Toţi oamenii suntem chemaţi de Hristos spre a ne împărtăşi de El, spre a deveni sfinţi.

Sfinţii sunt foarte mulţi, însă neputrezirea trupurilor o au doar numai unii dintre ei. Aici sunt tainele lui Dumnezeu care ne depăşesc pe noi.

Dumnezeu a creat trupul omului ca să fie nemuritor. Omul a păcătuit, a pierdut nemurirea trupului, a pierdut starea lui firească şi a rămas în starea nefirească să-i putrezească trupul, să i se descompună în pământul din care a fost luat.
 Această stare nefirească în care se găseşte omul socotită firească, dar el se înşeală.

Sfinţii care au dobândit acest mare dar de la Dumnezeu, de a nu le putrezi trupurile, au dobândit prin aceasta starea firească pe care omul a avut-o în starea originară.
 Prin trupurile lor neputrezite preînchipuiesc trupurile noastre după Învierea cea de apoi, când vom învia cu aceleeaşi trupuri cu care am trăit, însă spiritualizate.

(Protosinghelul Ioachim Pârvulescu, Cele trei mari mistere vizibile şi incontestabile din Biserica Ortodoxă, Editura Amacona, 1997, pp. 48-49)