“Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului”

 

SFANTUL SERAFIM DE VIRIȚA – PROFETII DESPRE VREMEA LUI ANTIHRIST: “Pe de o parte vor inalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura imparatia minciunii si raului”

Iată fragmentul original în limba rusă cu cea mai apropiată formulare a profeției :

«Придёт время, когда не гонения, а деньги и прелести мира сего отвратят людей от Бога, и погибнет куда больше душ, чем во времена открытого богоборчества. С одной стороны, будут воздвигать кресты и золотить купола, а с другой — настанет царство лжи и зла.»

📖„Va veni vremea când nu prigoana, ci banii și ispitele lumii acesteia vor îndepărta oamenii de Dumnezeu, și vor pieri mult mai multe suflete decât în vremurile luptei deschise împotriva lui Dumnezeu. Pe de o parte se vor înălța cruci și se vor auri cupole, iar pe de altă parte va veni împărăția minciunii și a răului.”

Fragment original în limba rusă

«Придёт время, когда не гонения, а деньги и прелести мира сего отвратят людей от Бога, и погибнет куда больше душ, чем во времена открытого богоборчества.«
С одной стороны, будут воздвигать кресты и золотить купола, а с другой — настанет царство лжи и зла.

📖 „Va veni vremea când nu prigoana, ci banii și desfătările lumii acesteia vor îndepărta oamenii de Dumnezeu, și vor pieri multe suflete — mai multe decât în vremurile luptei deschise împotriva lui Dumnezeu.
Pe de o parte, se vor înălța cruci și se vor auri cupole, iar pe de altă parte va veni împărăția minciunii și a răului.

 La întrebarea unui fiu duhovnicesc despre viitorul Rusiei, staretul i-a zis sa se apropie de geam si sa priveasca. Acela a vazut Golful Finic si o multime de vapoare care navigau sub diferite pavilioane.
– Cum sa înteleg aceasta? l-a întrebat el pe batiuska.

Staretul a raspuns:

– Va veni o vreme când va fi în Rusia o înflorire duhovniceasca. Se vor deschide multe biserici si manastiri si chiar cei de alte credinte vor veni sa se boteze la noi pe astfel de corabii. Dar aceasta nu va fi pentru mult timp, ci pentru aproximativ 15 ani, iar apoi va veni antihristul.

– Va veni vremea când Rusia va fi sfâsiata în bucati. La început o vor împarti, iar apoi vor începe sa jefuiasca bogatiile ei. Occidentul va concura în toate felurile posibile la distrugerea ei si va da partea ei rasariteana pâna la o vreme în stapânirea Chinei. Extremul Orient îl vor acapara în mâinile lor japonezii, iar Siberia – chinezii, care vor veni în Rusia, se vor face casatorii mixte, iar în final prin viclenie si perfidie vor lua teritoriul Siberiei pâna la Urali. Când China va voi sa treaca mai departe, Occidentul se va opune si nu va permite. Multe tari se vor întoarce împotriva Rusiei, dar ea va rezista, pierzând mare parte din pamânturile sale.

Acesta este razboiul despre care spune Sfânta Scriptura si proorocii ca va deveni pricina pentru unirea întregii omeniri. Oamenii vor întelege ca nu se poate trai asa pe mai departe fiindca tot ce este viu va pieri si vor alege un guvern unic care va fi antecamera împaratiei lui Antihrist. Apoi vor începe prigoanele asupra crestinilor; când în adâncul Rusiei vor iesi primele esaloane din orase trebuie sa se grabeasca cineva sa iasa între primii, caci multi dintre cei ce vor ramâne vor pieri.

Va veni împaratia minciunii si raului. Va fi atât de greu, atât de dificil si îngrozitor încât sa nu dea Dumnezeu sa traiesti pâna atunci. Dar noi nu vom prinde acele vremuri.

Daca oamenii din toata lumea, toti pâna la unul, în acelasi timp s-ar fi pus în genunchi sa se roage macar cinci minute lui Dumnezeu spre a prelungi viata, ca sa mai dea Domnul vreme de pocainta….

Daca poporul rus nu va veni la pocainta, se poate întâmpla iarasi sa se ridice fratele împotriva fratelui. Va veni vremea când nu prigoana, ci banii si înselaciunile lumii acesteia îi vor îndeparta pe oameni de Dumnezeu si vor pieri mai multe suflete ca în vremea prigoanei ateiste.

Pe de o parte vor înalta cruci si vor auri cupole, iar pe de alta parte se va instaura împaratia minciunii si raului. Biserica adevarata totdeauna va fi prigonita, iar sa se mântuiasca cineva va putea numai prin boli si amaraciuni, caci prigoanele vor avea un caracter cât mai subtil si neprevazut; înfricosator va fi sa ajunga cineva la acei ani”.

Staretul vorbea despre rolul important al tineretului în viitoarea renastere a Bisericii. El spunea ca vor veni vremuri (si deja au venit!!) când destrabalarea si decaderea moravurilor tinerilor vor atinge ultimele limite, cele mai de jos. Aproape ca nu vor ramâne din cei nedepravati. Ei vor considera ca totul le este permis pentru satisfacerea poftelor si placerilor, în bande si gasti, vor jefui si corupe.

Dar va veni vremea când se va auzi glasul lui Dumnezeu, când va întelege tineretul ca în continuare nu se mai poate trai asa si vor ajunge la credinta pe diferite cai, se va întari râvna pentru nevointa. Cei care erau pâna atunci pacatosi, betivi vor merge la biserica, vor simti o mare sete de viata duhovniceasca, multi se vor face monahi, se vor deschide manastirile, iar bisericile vor fi pline de credinciosi. Atunci vor merge tinerii în pelerinaj prin Sfintele Locuri, va fi o vreme slavita. Iar pentru faptul ca acum pacatuiesc, mai apoi se vor pocai fierbinte. Ca si lumânarea care înainte de a se stinge pâlpâie mai luminos, luminând totul cu ultima lumina, asa va fi si viata Bisericii. Si acest timp este aproape“.

din: “Profetii si marturii crestine pentru vremea de acum”, vol I

sursa  ( partiala)  https://www.cuvantul-ortodox.ro

Sfintii Parinti despre ,, PUTEREA MIRACULOASA A MILOSTENIEI ,,

     

Milostenia în tradiția paterică și a Sfinților Rusi

Introducere

Milostenia este una dintre cele mai înalte virtuți creștine, un reflex al iubirii divine față de om și al iubirii omului față de frații săi. În tradiția ortodoxă, această virtute este profund explorată în Pateric — colecții de povestiri și învățături ale Sfinților Părinți ai deșertului — precum și în viața și învățăturile Sfinților din Rusia.

---

Milostenia în Pateric

Patericul (din grecescul Patérikon, „carte a părinților”) conține povestiri edificatoare și învățături practice ale călugărilor și pustnicilor care au trăit în secolele IV–VII în Egipt, Palestina și Siria. Milostenia apare în aceste texte ca:

O datorie spirituală

Părinții pustiei subliniau că milostenia nu este doar un act de caritate socială, ci un mod concret de a-L urma pe Hristos.
„Cine are milă de cel sărac, are milă de Hristos” (Patericul egiptean).

O cale spre purificare

Milostenia curăță inima de egoism și ură. Un părinte spunea:
„Dăruiește fără să te gândești la răsplată, și inima ta va deveni locuința Duhului Sfânt.”

Un act de credință tăcută

Mulți părinți recomandau ca milostenia să fie făcută fără slavă deșartă, pentru a nu se transforma în ipocrizie.
„Mâna stângă să nu știe ce face dreapta” (Matei 6:3) era citat adesea în acest sens.

Milostenia față de dușmani

Un episod din Pateric arată cum un călugăr a iertat și a ajutat un om care îl jefuise, spunând:
„El a luat lucruri trecătoare; eu am câștigat o binecuvântare prin iertare.”

---

Milostenia în tradiția Sfinților Rusi

În Rusia, milostenia a fost o virtute centrală în viața sfinților, care au unit dăruirea materială cu iubirea și îngrijirea spirituală.

Sfântul Serafim de Sarov (1759–1833)

Era cunoscut pentru accesibilitatea sa: primea pe toți călătorii, îi hrănea și îi îndruma duhovnicește.

Spunea adesea:
„Bucuria mea! Strânge-ți inima în rugăciune și ai milă de fiecare suflet.”

Practica sa de stareț era plină de compasiune: asculta, ierta și îndruma fără osândă.

Sfânta Olga (cca. 890–969)

După convertirea sa, a întemeiat biserici și a ajutat săracii, demonstrând că milostenia este o consecință firească a credinței vii.

A fost numită „Lumina Rusiei” pentru că a adus iubirea creștină în viața socială a poporului.

Sfântul Alexandru Nevski (1220–1263)

Ca domnitor, și-a apărat poporul în timpul invaziilor, dar a susținut totodată Biserica și pe cei săraci.

Milostenia sa era legată de responsabilitatea morală a puterii:
„Apără pe cei neajutorați, căci ei sunt oglinda sufletului tău.”

Sfântul Ioan de Kronstadt (1829–1908)

A ajutat mii de săraci, bolnavi și orfani, deschizând adăposturi și cantine populare.

Scria:
„Milostenia fără rugăciune este o mână goală; rugăciunea fără milostenie este un suflet rece.”

---

Milostenia, așa cum apare în Pateric și în viața Sfinților Rusi, nu este doar un gest de bunătate, ci o adevărată cale spre Dumnezeu. Prin ea:

• se reflectă iubirea lui Hristos;

• se curăță inima de păcate;

• se construiește comunitatea creștină.

Sfinții ne arată că milostenia adevărată este:

• tăcută, fără a căuta recunoștință;

• necondiționată, față de oricine, chiar și față de dușmani;

• integrală, unită cu rugăciunea și grija spirituală.

„Fiți miloși, precum Tatăl vostru este milos” (Luca 6:36) rămâne chemarea perpetuă a fiecărui creștin.

---

Notă

Patericul menționat se referă la colecțiile clasice (Egipt, Palestina, Siria)

extras din cartea ,,PUTEREA MILOSTENIEI ,,

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

 

Pilde creștin‑ortodoxe (în spiritul Patericului), cu talcuri

Pilda despre măsurarea tăcerii

Un frate întreba pe pustnicul Sfântul Simeon:
— Părinte, cum să nu mă mâhnesc când cineva mă înjosește?
Sfântul răspunse:
— Măsoară-ți cuvintele ca pe aur. Dacă nu poți rosti ceva bun, taci. Căci tăcerea e un scut împotriva vrăjmașului.

Talc: Tăcerea duhovnicească ne păzește de răutate și ne apropie de Dumnezeu.

Pilda pădurarului și a călugărului

Un pădurar zări un călugăr plângând lângă un stejar căzut.
— De ce plângi? întrebă el.
— Acest stejar a fost doborât de vânt, răspunse călugărul. Așa și sufletul meu era prăbușit prin păcate, dar Dumnezeu m-a ridicat, ca pe un copac rănit.

Talc: Niciun suflet rătăcit nu este pierdut pentru Dumnezeu — El ne ridică chiar și din cădere.

Pilda cu piatra și cu apa

Un novice întrebă:
— Cum să biruiesc grijile?
Pustnicul îi dădu o piatră și spuse:
— Ține-o în mână și spune: „Aceasta este grija mea.” Apoi arunc-o în apă. Vezi cum se scufundă? Așa trebuie să dai grijile tale în mâna lui Dumnezeu.

Talc: Credința nu constă în a purta singur poverile, ci în a le încredința Domnului.

Pilda celui care căuta minuni

Un călugăr zise:
— Vreau să văd o minune!
Altul răspunse:
— Minunea este să te trezești dimineața și să spui: „Mulțumesc, Doamne, că mi-ai dăruit viața.” Căci fiecare zi este un dar.

Talc: Minunile se află în lucrurile simple, dacă le privim cu ochii credinței.

Pilda cu doi pumni de făină

Un neguțător întrebă pe un sfânt:
— Ce este mai greu: a câștiga sau a dărui?
Sfântul luă două pumni de făină și răspunse:
— Unul pentru câștig, altul pentru dăruire. Dar numai cel care dă simte că făina crește, nu se micșorează.

Talc: Cel ce dă din dragoste primește mai mult decât a dat.

Pilda copilului și a părintelui

Un copil întreba pe tatăl său:
— De ce ne poruncește Dumnezeu să iertăm pe cei ce ne fac rău?
Tatăl răspunse:
— Căci atunci când iertăm, sufletul nostru se eliberează, precum un copil scăpat din temniță. Iertarea este cheia.

Talc: Iertarea nu este pentru cel ce greșește, ci pentru sufletul nostru — ea ne aduce eliberare.

Pilda cu lumânarea și vântul

Un călugăr ținea o lumânare în fața ferestrei. Vântul o stinse. El o aprindea din nou, iar vântul o stinge iar.
— De ce insiști? întrebă un frate.
— Pentru că lumina este mai puternică decât vântul, răspunse el. Așa și credința: chiar dacă pare stinsă, o reaprindem.

Talc: Valurile vieții nu pot stinge lumina credinței — trebuie doar să ne străduim să o păzim.

Pilda călugărului și a broaștei

Un călugăr zări o broască care încerca să urce pe o stâncă. Cădea, se ridica, cădea iar. El zise:
— Așa este lupta duhovnicească: cădem, ne ridicăm, cădem din nou. Dar cine nu se oprește biruiește.

Talc: Nu căderea ne definește, ci hotărârea de a ne ridica.

Pilda cu apa și pământul

Un novice spuse:
— Sufletul meu este ca un pământ uscat.
Pustnicul răspunse:
— Adăpă-l cu rugăciunea, precum pământul cu apă, și vei vedea roadele.

Talc: Rugăciunea este apa care aduce roade duhovnicești.

Pilda porții înguste

Un călător întrebă:
— Care este drumul spre cer?
Un sfânt îi arătă o poartă îngustă și zise:
— Acesta este drumul. Nu poți trece cu poftele, urâțeniile și greșelile tale. Trebuie să te strângi și să lași tot ce nu vine de la Dumnezeu.

Talc: Drumul spre Dumnezeu este îngust, dar eliberează sufletul de poverile lumii.

extras din cartea ,,Pilde crestin-ortodoxe ,,   

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

Pilde creștin-ortodoxe din tradiția greacă / biblică creștină

 

pilde creștin-ortodoxe din tradiția greacă / biblică creștină, prelucrate, corectate, traduse în limba română și explicate într-un mod clar și duhovnicesc (cu rădăcini în învățătura Ortodoxă).

1. Pilda Semănătorului (Parabola Semănătorului)

„Un semănător a ieșit să semene. Pe măsură ce arunca grânele: una a căzut lângă drum și a fost mâncată de păsări, una a căzut pe loc stâncos și s-a uscat pentru că nu avea rădăcină, alta a căzut între spini și a fost frângă de ei, iar alta a căzut în pământ bun și a rodit de o sută de ori.” — după Luca 8:5-8.

Învățătură duhovnicească:
Această pildă ne învață ce înseamnă să primim Cuvântul lui Dumnezeu în inima noastră. Grâul cel semănat este Cuvântul Evangheliei. Solul bun este inima smerită și deschisă — aici Cuvântul crește, se „înrădăcinează” și rodește fapte bune. În pământul dur sau plin de griji lumești, Cuvântul nu prinde și nu aduce roadă. Să cerem lui Dumnezeu un suflet cu „pământ bun”!

2. Pilda Vameșului și Fariseului

„Doi oameni s-au suit la rugăciune în templu: un fariseu și un vameș. Fariseul se ruga astfel: ‹Mulțumesc Ție, Doamne, că nu sunt ca ceilalți oameni…›. Dar vameșul, de la distanță, nu îndrăznea să-și ridice ochii la cer și zicea: ‹Doamne, fii milostiv cu mine, păcătosul!›. Zic vouă, acesta s-a dus acasă îndreptat, nu celălalt.” — după Luca 18:9-14.

Învățătură duhovnicească:
Hristos ne arată aici frumusețea smereniei. Omul mândru se înalță pe sine și își caută dreptatea, dar la Dumnezeu nu este plăcută mândria. Când ne vedem cu inima goală și cerem mila lui Dumnezeu — atunci suntem îndreptățiți. Smerenia este poarta către har.

3. Pilda Fiului Risipitor (Pilda Fiului Rătăcitor)

„Un om avea doi fii. Cel tânăr a cerut partea de moștenire, a plecat în țară îndepărtată și și-a irosit averea. Ajuns într-o mare nevoie, s-a întors acasă și a spus tatălui său: ‹Părinte, am păcătuit…›. Dar tatăl său alergând, l-a îmbrățișat și a poruncit să se facă sărbătoare pentru că acesta era mort și a înviat, pierdut și a fost găsit.” — după Luca 15:11-32.

Învățătură duhovnicească:
Această pildă arată mila fără margini a lui Dumnezeu pentru cel ce se pocăiește sincer. Fratele cel mare, care „a rămas acasă”, simbolizează pe cei care judecă pe alții fără milă. Dumnezeu așteaptă o inimă pocăită oricând, chiar și după greșeală, și o primește cu bucurie.

4. Pilda Grăuntelui de Muștar

„Împărăția cerurilor este asemenea unui grăunte de muștar, pe care un om l-a luat și l-a semănat în ogorul său. Acesta este cel mai mic dintre toate semințele, dar, când a crescut, a fost mai mare decât toate plantele din grădină și a făcut ramuri mari, așa încât păsările cerului s-au adăpostit în umbra ei.” — după Matei 13:31-32.

Învățătură duhovnicească:
Graiul cel mic de muștar este ca credința simplă și corectă în Hristos. Deși poate părea „mică”, credința adevărată crește și adăpostește, transformă și înalță. Împărăția lui Dumnezeu se naște din lucruri aparent mărunte: o rugăciune, o milă, o iertare — iar harul Lui o face rodnică și puternică.

5. Pilda Sămânței Ascunse în Aluat (Pilda Leu­ven­tilor)

Text-schemă:
„Împărăția cerurilor este asemenea aluatului pe care o femeie l-a luat și l-a ascuns într-un omidit de făină până s-a dospit toată.” — după Matei 13:33.

Învățătură duhovnicească:
Așa cum aluatul, deși ascuns, crește în toată făina, la fel lucrarea lui Dumnezeu în inimă poate fi invizibilă, dar sigură. Rugăciunea, faptele bune și iubirea ascunsă pentru aproapele cresc liniștit în taina sufletului și aduc roade la vremea lor. Străduiește-te să fii asemenea acelui aluat binecuvântat – ascuns înaintea lumii, dar lucrat de harul lui Dumnezeu.

Concluzie duhovnicească
Toate aceste pilde, rostite de Hristos și păstrate de tradiția Bisericii, nu sunt doar povești frumoase — ci căi către cunoașterea lui Dumnezeu, smerenia inimii și răspunsul la chemarea Lui. Ele ne învață despre pocăință, iertare, credință, răbdare și rodirea faptelor bune în viața noastră.

📖

 pilde creștin-ortodoxe, cu rădăcină greacă (Noul Testament, tradiția patristică), traduse, îmbunătățite și explicate.

6. Pilda Samariteanului Milostiv

„Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon și a căzut între tâlhari, care l-au jefuit și l-au lăsat aproape mort. Pe lângă el au trecut un preot și un levit, dar l-au ocolit. Însă un samarinean, văzându-l, i s-a făcut milă, i-a legat rănile și l-a dus la un han, îngrijindu-l.”
(după Luca 10:30-35)

Învățătură duhovnicească:
Aproapele nostru nu este doar cel care ne seamănă, ci orice om aflat în suferință. Milostenia adevărată nu ține cont de rang, neam sau credință. Hristos ne cheamă să fim aproapele celui căzut, nu judecătorul lui. Dragostea lucrătoare este mai mare decât orice cuvânt.

7. Pilda Bogatului Nemilostiv și a lui Lazăr

„Un om bogat se îmbrăca în porfiră și vison și petrecea în desfătări în fiecare zi. La poarta lui zăcea un sărac, pe nume Lazăr, plin de bube. După moarte, săracul a fost dus în sânul lui Avraam, iar bogatul a ajuns în chinuri.”
(după Luca 16:19-31)

Învățătură duhovnicească:
Nu bogăția l-a pierdut pe omul bogat, ci lipsa milei. Lazăr nu i-a cerut averea, ci o privire și o firimitură. Dumnezeu vede suferința ascunsă și răsplătește drept. Viața aceasta este vremea pocăinței; dincolo, faptele noastre vor vorbi în locul nostru.

8. Pilda Slugii Nemilostive

„Un împărat a iertat o slugă de o datorie uriașă. Dar aceeași slugă a găsit pe un alt slujitor care îi datora puțin și, fără milă, l-a aruncat în temniță. Atunci împăratul a retras iertarea și l-a dat pe mâna chinuitorilor.”
(după Matei 18:23-35)

Învățătură duhovnicească:
Dumnezeu ne iartă păcate fără număr, dar ne cere să iertăm și noi. Cine nu iartă, se închide singur față de har. Iertarea nu este slăbiciune, ci putere dumnezeiască. Ea vindecă sufletul celui care o dă mai mult decât pe cel care o primește.

9. Pilda Talantilor

„Un stăpân, plecând departe, a dat slugilor sale talanți: unuia cinci, altuia doi, altuia unul. Cei care au lucrat cu ei i-au înmulțit, iar cel care a ascuns talantul l-a pierdut.”
(după Matei 25:14-30)

Învățătură duhovnicească:
Talantul este darul primit de la Dumnezeu: credința, mintea, timpul, iubirea. Dumnezeu nu cere tuturor la fel, dar cere fiecăruia să lucreze ceea ce a primit. Nepăsarea și frica ucid darul; osteneala și credincioșia îl înmulțesc.

10. Pilda oii pierdute

„Care om, având o sută de oi și pierzând una, nu lasă pe cele nouăzeci și nouă și merge după cea pierdută până o găsește? Și, găsind-o, o pune pe umeri cu bucurie.”
(după Luca 15:4-7)

Învățătură duhovnicească:
Hristos este Păstorul care nu renunță la nimeni. Pentru El, un singur suflet valorează cât o lume întreagă. Bucuria cerului nu este în numărul celor drepți, ci în întoarcerea celui pierdut. Nimeni nu este uitat de Dumnezeu.

11. Pilda Casei Zidite pe Stâncă

Text-pildă:
„Oricine ascultă cuvintele Mele și le împlinește se aseamănă cu omul care și-a zidit casa pe stâncă. A venit ploaia, au suflat vânturile, dar casa n-a căzut.”
(după Matei 7:24-27)

Învățătură duhovnicească:
Credința nu este doar auzire, ci trăire. Casa sufletului zidită pe porunci rămâne în picioare în încercări. Cuvântul lui Dumnezeu este stânca pe care se sprijină viața adevărată. Cine îl ascultă, nu se teme de furtunile lumii.

🌿 Încheiere duhovnicească

Aceste pilde nu sunt simple istorii, ci oglinda vieții noastre. În ele ne vedem căderile, dar și ridicarea; slăbiciunea, dar și mila lui Dumnezeu. 

Citite cu inimă curată, ele devin rugăciune și lumină pe cale.

extras din cartea ,,Pilde crestin-ortodoxe ,,   

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

PILDE CREȘTIN-ORTODOXE ATHONITE (din înțelepciunea stareților Muntelui Athos)

 

PILDE CREȘTIN-ORTODOXE ATHONITE

(din înțelepciunea stareților Muntelui Athos)

1. Pilda ascultării fără întrebare

(după Sfântul Paisie Aghioritul)

Un frate l-a întrebat pe stareț:
„De ce nu-mi spui mai întâi rostul poruncii?”

Starețul i-a răspuns:
„Pentru că atunci nu mai este ascultare, ci negociere.”
Concluzie:

Ascultarea adevărată vindecă voia proprie și aduce pace inimii.

2. Pilda monahului care cerea vedenii

(din tradiția Sfântului Siluan Athonitul)

Un monah se ruga să vadă îngeri.
Starețul i-a spus:
„Roagă-te să-ți vezi păcatele. Aceasta este cea mai mare vedenie.”

Concluzie:

Pocăința sinceră aduce lumină mai mare decât orice descoperire.

3. Pilda cuvântului greu

(după Cuviosul Iosif Isihastul)

Un frate s-a plâns că l-au rănit cuvintele altuia.
Starețul i-a spus:
„Cuvântul intră doar dacă ușa inimii este deschisă.”

Concluzie:

Paza inimii păzește pacea sufletului.

4. Pilda focului din inimă

(din învățătura Sfântului Porfirie Kavsokalivitul)

Un frate a spus:
„Nu mai simt focul rugăciunii.”

Starețul i-a răspuns:
„Focul adevărat nu arde zgomotos.”

Concluzie:

Rugăciunea adâncă este tăcută și statornică.

5. Pilda monahului grăbit

(după stareții athoniți contemporani)

Un frate făcea totul în grabă.
Starețul i-a spus:
„Diavolul aleargă. Dumnezeu merge.”

Concluzie:

Răbdarea este ritmul lui Dumnezeu.

6. Pilda judecății ascunse

(din Patericul athonit)

Un frate nu vorbea rău despre nimeni, dar gândea.
Starețul i-a spus:
„Judecata tăcută este tot judecată.”

Concluzie:

Curăția minții este începutul sfințeniei.

7. Pilda liniștii Athosului

(după Sfântul Paisie Aghioritul)

Un pelerin a spus:
„Aici e liniște.”

Starețul a răspuns:
„Nu muntele e liniștit, ci cel care tace înăuntru.”

Concluzie:

Pacea lăuntrică nu depinde de loc.

8. Pilda monahului care se compara

(din tradiția Sfântului Siluan Athonitul)

Un frate se compara cu alții.
Starețul i-a spus:
„Cel ce se compară a pierdut deja.”

Concluzie:

Mântuirea este drum personal, nu competiție.

9. Pilda mustrării blânde

(după Cuviosul Efrem Filotheitul)

Un stareț mustra rar.
Întrebat de ce, a spus:
„Cuvântul rar intră adânc.”

Concluzie:

Blândețea vindecă mai sigur decât asprimea.

10. Pilda ispitei care nu pleca

(din învățătura stareților athoniți)

Un frate se plângea că ispita nu-l lasă.
Starețul i-a spus:
„Rămâne ca să te învețe smerenia.”

Concluzie:

Ispitele sunt pedagogi ai smereniei.

11. Pilda rugăciunii scurte

(după Sfântul Porfirie Kavsokalivitul)

Un frate se ruga mult și obosea.
Starețul i-a spus:
„Spune puțin, dar din inimă.”

Concluzie:

Rugăciunea inimii întrece cuvântul lung.

12. Pilda monahului lăudat

(din tradiția Sfântului Paisie Aghioritul)

Un frate era lăudat și se tulbura.
Starețul i-a spus:
„Lauda este încercare.”

Concluzie:

Lauda descoperă măsura smereniei.

13. Pilda greșelii recunoscute

(după Cuviosul Iosif Isihastul)

Un frate a greșit și a mărturisit.
Starețul i-a spus:
„Ai căzut ca om, dar te-ai ridicat ca înger.”

Concluzie:

Mărturisirea deschide cerul inimii.

14. Pilda monahului obosit

(din învățătura Sfântului Siluan Athonitul)

Un frate a spus:
„Nu mai pot.”

Starețul i-a răspuns:
„Atunci începe Dumnezeu.”
Concluzie:

Neputința este poarta harului.

15. Pilda sfârșitului bun

(din tradiția athonită)

Un frate l-a întrebat pe stareț ce este mântuirea.
El a spus:
„Sfârșit bun.”

Concluzie:

Statornicia până la capăt este cununa vieții.

🌿 Notă 

Pildele de față provin din tradiția vie a Muntelui Athos, transmise prin cuvânt, experiență și scrierile marilor stareți greci. Ele nu sunt citate literale, ci esențe duhovnicești păstrate în Biserică.

extras din cartea ,,Pilde crestin-ortodoxe ,,   

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

PILDE CREȘTIN-ORTODOXE DIN GRECIA, din învățătura Sfinților Părinți

 

PILDE CREȘTIN-ORTODOXE DIN GRECIA

(din învățătura Sfinților Părinți și a mănăstirilor)

1. Pilda bătrânului care uda toiagul uscat

(Patericul grecesc)

Un frate tânăr a venit la un stareț vestit din Grecia și i-a cerut un cuvânt pentru mântuire. Bătrânul i-a dat un toiag uscat și i-a poruncit:
„În fiecare zi, udă acest toiag cu apă și roagă-te lui Dumnezeu.”

Timp de trei ani, fratele a ascultat fără să cârtească. La sfârșit, toiagul a înverzit și a rodit. Atunci starețul a spus:
„Așa este și ascultarea: pare fără rod la început, dar aduce viață.”

Concluzie duhovnicească:

Ascultarea smerită este mai mare decât orice nevoință. Dumnezeu lucrează prin răbdare, nu prin grabă.

2. Pilda Sfântului Antonie și vânătorul

(tradiție athonită, de origine greacă)

Un vânător l-a văzut pe Sfântul Antonie glumind cu ucenicii săi și s-a mirat. Atunci Sfântul i-a cerut să întindă arcul. L-a întins. Apoi i-a cerut să-l întindă mai tare. Și iar.
În cele din urmă, vânătorul a spus:
„Se va rupe arcul.”

Sfântul Antonie i-a răspuns:
„Așa este și sufletul omului: dacă nu se mai destinde, se rupe.”

Concluzie duhovnicească:

În viața duhovnicească este nevoie de discernământ. Asprimea fără măsură nu este virtute.

3. Pilda monahului care judeca

(Patericul egipteano-grec)

Un frate a greșit într-o mănăstire. Toți l-au chemat pe Avva Moise să-l judece. Acesta a venit purtând un sac găurit plin cu nisip.
Când l-au întrebat ce face, a răspuns:
„Păcatele mele curg în urma mea și eu am venit să judec pe altul?”

Atunci frații au tăcut și l-au iertat pe cel căzut.

Concluzie duhovnicească:

Cine își vede păcatele nu mai are timp să judece. Judecata stinge harul.

4. Pilda Sfântului Vasile cel Mare și săracul

(tradiție capadociană, Grecia)

Un om bogat l-a întrebat pe Sfântul Vasile:
„Cât trebuie să dau săracilor ca să fiu mântuit?”

Sfântul i-a răspuns:
„Tot ce nu îți este necesar.”

Bogatul a plecat întristat.

Concluzie duhovnicească:

Nu dăruim din prisos, ci înapoiem ceea ce Dumnezeu ne-a încredințat pentru alții.

5. Pilda monahului și focul ascuns

(tradiție din Muntele Athos)

Un frate se plângea că nu simte rugăciunea. Starețul i-a spus:
„Când focul e acoperit de cenușă, el arde sau nu?”
„Arde”, a răspuns fratele.
„Așa este și rugăciunea ta”, a spus bătrânul. „Nu o vezi, dar Dumnezeu o păstrează.”

Concluzie duhovnicească:

Lucrarea lui Dumnezeu este adesea ascunsă. Credința nu se măsoară prin simțiri.

6. Pilda Sfântului Ioan Gură de Aur despre tăcere

(scrieri patristice grecești)

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea:
„De multe ori am vorbit și am regretat. Dar niciodată nu am regretat că am tăcut.”

Concluzie duhovnicească:

Tăcerea păzește inima, iar cuvântul nechibzuit o rănește.

🌿 Încheiere

Aceste pilde, născute în lumea greco-ortodoxă a Sfinților Părinți, nu sunt povești, ci lecții de viață duhovnicească, trăite în mănăstiri și pustii. Ele învață smerenia, discernământul, ascultarea și iubirea lucrătoare.

extras din cartea ,,Pilde crestin-ortodoxe ,,   

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

Consecințele directe ale păcatului asupra sufletului conform Sfintilor Parinti.

 

Consecințele directe ale păcatului asupra sufletului

Introducere

În teologia creștină, păcatul nu este doar o încălcare juridică a unei porunci, ci o realitate existențială care rănește profund sufletul omului și rupe comuniunea acestuia cu Dumnezeu. Sfinții Părinți vorbesc despre păcat ca despre o boală a sufletului, o întunecare a minții și o slăbire a voinței, ale cărei efecte se răsfrâng atât asupra vieții lăuntrice, cât și asupra relațiilor cu ceilalți. În acest articol vom analiza consecințele directe ale păcatului asupra sufletului, din perspectivă teologică patristică, evidențiind mecanismele prin care păcatul degradează viața duhovnicească și îndepărtează omul de scopul său ultim: îndumnezeirea.

1. Întunecarea minții (nous-ului)

Una dintre primele și cele mai grave consecințe ale păcatului este întunecarea minții duhovnicești (nous). Mintea, creată pentru a contempla pe Dumnezeu, își pierde claritatea și capacitatea de discernământ. Omul nu mai vede lucrurile în lumina adevărului dumnezeiesc, ci prin prisma patimilor.

Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că păcatul dezbină puterile sufletului, făcând ca mintea să se alipească de cele materiale și trecătoare. Astfel, adevărul este relativizat, binele este confundat cu plăcerea, iar răul ajunge să fie justificat. Această stare conduce la rătăcire duhovnicească și la pierderea orientării existențiale.

Întunecarea minții nu este un eveniment brusc, ci un proces gradual. Fiecare păcat repetat adaugă un strat de ceață spirituală, până când omul ajunge să nu mai perceapă mustrarea conștiinței.

2. Slăbirea voinței și robia patimilor

Păcatul afectează direct voința, slăbind capacitatea omului de a alege binele. Libertatea, dar fundamental al lui Dumnezeu, este pervertită și transformată în robie. Omul ajunge să facă nu ceea ce voiește cu adevărat, ci ceea ce îi dictează patimile.

Sfântul Ioan Scărarul descrie această stare ca pe o captivitate interioară, în care sufletul este legat de dorințe dezordonate. Patimile, odată instalate, cer satisfacție continuă, iar refuzul lor provoacă neliniște și suferință. Astfel, păcatul promite libertate, dar oferă dependență.

Această slăbire a voinței duce la repetarea păcatului și la formarea deprinderilor rele, care devin a doua natură. Lupta duhovnicească devine tot mai dificilă, iar omul simte neputința de a se ridica prin propriile forțe.

3. Tulburarea inimii și pierderea păcii lăuntrice

Inima, centru al vieții spirituale, este profund afectată de păcat. Pacea lăuntrică, care este rodul comuniunii cu Dumnezeu, este înlocuită de neliniște, frică și anxietate. Chiar și atunci când păcatul pare să aducă o satisfacție temporară, aceasta este urmată de gol interior.

Sfântul Isaac Sirul subliniază că sufletul păcătos nu poate avea odihnă, deoarece s-a îndepărtat de Izvorul păcii. Conștiința, chiar dacă este amortizată, continuă să murmure, iar această tensiune interioară macină omul.

Tulburarea inimii se manifestă și în relațiile cu ceilalți: iritabilitate, lipsă de răbdare, judecarea aproapelui. Astfel, păcatul rupe nu doar legătura cu Dumnezeu, ci și comuniunea cu oamenii.

4. Îndepărtarea de harul dumnezeiesc

Cea mai gravă consecință a păcatului este pierderea sau slăbirea lucrării harului în suflet. Harul nu este retras arbitrar de Dumnezeu, ci omul însuși se închide față de lucrarea lui, prin alegerea conștientă a răului.

Fără har, sufletul se usucă, asemenea unei ramuri tăiate de la viță. Rugăciunea devine formală, citirea Scripturii lipsită de putere, iar viața liturgică trăită superficial. Omul rămâne cu formele exterioare ale credinței, dar fără focul interior.

Sfinții Părinți avertizează că această stare, dacă persistă, poate conduce la deznădejde, considerată una dintre cele mai periculoase ispite, deoarece îl face pe om să creadă că întoarcerea nu mai este posibilă.

5. Deformarea chipului lui Dumnezeu în om

Omul este creat după chipul lui Dumnezeu, iar scopul vieții sale este asemănarea cu El. Păcatul nu distruge chipul, dar îl deformează. Virtuțile sunt înlocuite de patimi, iar frumusețea sufletului este acoperită de urâțenia morală.

Sfântul Grigorie de Nyssa compară sufletul păcătos cu o icoană acoperită de fum: chipul este încă acolo, dar nu mai poate fi recunoscut. Prin pocăință și curățire, icoana poate fi restaurată.

Această deformare afectează percepția de sine: omul își pierde demnitatea, se vede lipsit de valoare sau, dimpotrivă, dezvoltă mândria ca mecanism de apărare.

Concluzie

Consecințele păcatului asupra sufletului sunt profunde și multiple: întunecarea minții, slăbirea voinței, tulburarea inimii, îndepărtarea de har și deformarea chipului dumnezeiesc. Totuși, teologia ortodoxă nu se oprește la diagnostic, ci oferă și vindecarea. Pocăința, spovedania, rugăciunea și viața sacramentală redeschid sufletul către har și restaurează comuniunea cu Dumnezeu. Oricât de adâncă ar fi căderea, întoarcerea rămâne posibilă, pentru că iubirea lui Dumnezeu este mai mare decât orice păcat.

15 citate din Sfinții Părinți despre păcat și suflet

1. „Păcatul este moartea sufletului înainte de moartea trupului.” – Sf. Ioan Gură de Aur

2. „Nimic nu întunecă atât mintea ca păcatul.” – Sf. Maxim Mărturisitorul

3. „Sufletul care păcătuiește se face rob patimilor.” – Sf. Ioan Scărarul

4. „Unde nu este harul, acolo este uscăciune și moarte.” – Sf. Isaac Sirul

5. „Păcatul începe în minte și se desăvârșește în faptă.” – Sf. Marcu Ascetul

6. „Conștiința este glasul lui Dumnezeu în sufletul omului.” – Sf. Ioan Gură de Aur

7. „Patimile sunt boli ale sufletului.” – Sf. Vasile cel Mare

8. „Cel ce se joacă cu păcatul va plânge cu lacrimi amare.” – Sf. Efrem Sirul

9. „Harul se retrage nu pentru a pedepsi, ci pentru a vindeca.” – Sf. Isaac Sirul

10.               „Păcatul mic duce la cădere mare.” – Sf. Ioan Scărarul

11.               „Mintea care a gustat păcatul nu mai vede limpede.” – Sf. Maxim Mărturisitorul

12.               „Pocăința este a doua naștere a sufletului.” – Sf. Ioan Gură de Aur

13.               „Deznădejdea este fiica mândriei.” – Sf. Ioan Scărarul

14.               „Chipul lui Dumnezeu din om se curățește prin lacrimile pocăinței.” – Sf. Grigorie de Nyssa

15.               „Dumnezeu nu urăște pe păcătos, ci păcatul.” – Sf. Isaac Sirul

extras din cartea ,,Consecințele directe ale păcatului asupra sufletului conform Sfintilor Parinti,,
pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

Narcisistul, cine este de fapt din punct de vedere teologic ?

Despre „tulburarea narcisică” și responsabilitate

Putem fi pe buna dreptate sceptici în legătură cu utilizarea diagnosticului psihiatric ca scuză pentru comportamentul toxic.

Deoarece boala nu scutește de responsabilitate pentru umilirea conștientă a altora.

Citat: «Bolnavul nu este vinovat de boală, dar omul care își justifică astfel batjocurile asupra altuia nu poate fi iertat».

Analogie literară

Recomandă povestea lui F. M. Dostoievski, Satul Stepančikovo și locuitorii lui, ca exemplu al unei descrieri timpurii a comportamentului abuziv.

Acentuează că abuzul este posibil în orice tip de relație — familie, muncă, prietenie — nu doar în relațiile romantice.

Astăzi, femeile adesea nu știu cum să reacționeze la agresiune, ceea ce creează teren pentru abuz.

Citat: «Tulburarea ei devine terenul pe care crește tiranul-abuzorul».

Complexul victimei

Tragedia principală nu este abuzorul, ci starea victimei care a pierdut capacitatea de a se apăra.

Sentimentul de vină (în contrast cu pocăința) distruge omul, înghesuindu-l într-un cerc vicios.

Importanța delimitării: «Pocăința zidește omul, sentimentul de vină îl ucide».

Privirea bisericească și laică asupra divorțului

În căsătoria bisericească, divorțul este permis dacă partenerul distruge sănătatea fizică sau psihică, sau personalitatea celuilalt.

În căsătoria laică, dacă partenerul suprimă sistematic personalitatea, umilește și rănește copiii, relațiile trebuie încetate.

Excepție: dacă omul recunoaște erorile, se pocăiește și încearcă să se schimbe — merită să te lupți pentru căsătorie. Nu este cazul insa cand vorbim de narcisism, deoarece acesta nu se poate schimba niciodata.

Semnele abuzului ireversibil

Umilire zilnică, absența pocăinței, distrugerea identității victimei.

Violența psihologică ca sistem, nu ca cazuri izolate.

Citat: «Dacă acest lucru se repetă zi de zi… distrugând personalitatea altuia — această căsătorie trebuie încetată».

Calea spre eliberare

Necesitatea ajutorului extern (psihologi, sprijinul comunității).

Restaurarea autoestimării: viața nu este dată pentru a fi „o păpușă de bătut”.

Accent pe responsabilitate personală: chiar și în circumstanțe dificile, omul trebuie să aspire la libertate și integritate.

Concluzie

In esensa, conform cu aceste  abordări spirituale, psihologice și practice ale problemei abuzului, se îndeamnâ:

• să nu se justifice comportamentul toxic prin diagnostice;

• să se recunoască semnele sistemice ale violenței;

• să se protejeze demnitatea și să se caute ajutor.


 Episcop , profesor universitar si psiholog             ( video) Constantin Epinavov
link video    https://youtu.be/aD09OeBtG3M?si=OrSIhT-Q98wZ5zCl
tradus din limba rusa de Livia Radu Mr

• 

Caracteristici comune ale narcisismului și mândriei:

Sentiment exagerat al propriei importanțe. Atât narcisismul, cât și mândria se manifestă prin convingerea persoanei că este excepțională, unică și superioară celorlalți.

Nevoia de admirație și recunoaștere. Narcisiștii și persoanele mândre caută constant laude, atenție și confirmarea importanței lor din partea celor din jur.

Lipsa empatiei. Incapacitatea sau lipsa dorinței de a înțelege și de a empatiza cu ceilalți este o trăsătură caracteristică atât narcisismului, cât și mândriei.

Devalorizarea celorlalți. Persoanele cu trăsături narcisice și cele mândre tind să minimalizeze calitățile altora pentru a-și evidenția propria valoare.

Intoleranța față de critică. Orice încercare de a indica greșeli sau defecte provoacă narcisiștilor și persoanelor mândre agresivitate, furie sau resentimente.

Idealizarea de sine și devalorizarea celorlalți („balansul idealizare–devalorizare”). Narcisiștii pot trece periodic de la autoidolatrizare la autoînjosire, iar persoanele mândre — de la aroganță la dispreț față de sine sau față de alții.

Egocentrismul. Concentrarea excesivă asupra propriilor interese, nevoi și dorințe, ignorând sentimentele și necesitățile celorlalți.

Teama de imperfecțiune. Atât narcisismul, cât și mândria maschează adesea un sentiment profund de rușine, nesiguranță și frica de a fi demascat ca „neperfect”.

Refuzul de a recunoaște greșelile. Ambele stări sunt asociate cu incapacitatea sau lipsa dorinței de a admite greșeli, vulnerabilități sau faptul că persoana se înșală.

Tendința spre manie și exploatarea celorlalți. Narcisiștii și persoanele mândre îi folosesc adesea pe cei din jur pentru a-și atinge scopurile, fără a ține cont de interesele acestora.

Împărțirea lumii în „cei mai buni” și „cei mai răi”. Atât narcisismul, cât și mândria presupun crearea unei ierarhii în care persoana se plasează pe sine în vârf, iar pe ceilalți — mai jos.

Legătura cu conflicte și traume interioare. Ambele stări apar frecvent ca reacții de apărare la nesiguranță, frica de respingere sau traume din copilărie.

Legătura dintre narcisism și mândrie este complexă și se manifestă în mai multe aspecte:

• Natura psihologică și natura teologico- spirituală. Narcisismul este considerat în psihologie o tulburare de personalitate asociată cu autoidolatrizarea excesivă și nevoia de admirație. Mândria, în teologie, este unul dintre păcatele capitale și se manifestă printr-o „iubire de sine” denaturată, în care omul își plasează propriul „eu” deasupra lui Dumnezeu și a aproapelui.

• Mecanism de apărare. Atât narcisismul, cât și mândria funcționează adesea ca mecanisme psihologice de protecție împotriva nesiguranței, rușinii sau fricii profunde.  Din punct de vedere teologic, demonii preiau,, controlul,, mintii si a trupului.
• Consecințe asupra relațiilor. Ambele stări distrug relațiile interpersonale și spirituale. Narcisismul afectează relațiile cu oamenii, iar mândria — relația cu Dumnezeu și cu aproapele.

Context biblic. În tradiția creștină, narcisismul este privit ca o manifestare a mândriei și a vanității. Biblia asociază mândria cu autoidolatrizarea, aroganța și refuzul smereniei, aspecte care coincid cu trăsăturile narcisismului.

Dorința de control și putere. Narcisiștii și persoanele mândre caută adesea să domine, să controleze situațiile și oamenii, fără a accepta critica sau opoziția.


Imposibilitatea unei autentice acceptări de sine. Narcisiștii oscilează frecvent între sentimentul de grandiozitate și cel de nimicnicie, iar persoanele mândre — între siguranță de sine și un profund sentiment interior de inferioritate.


Drumul spre autodistrugere. Atât narcisismul, cât și mândria conduc la izolare, nefericire și decădere spirituală. În Biblie, mândria este asociată cu căderea (de exemplu, Proverbe 16:18: „Mândria merge înaintea pieirii”).

Astfel, narcisismul și mândria sunt strâns legate: primul poate fi considerat o manifestare psihologică a celui de-al doilea, iar al doilea — baza spirituală a primului. Ambele reflectă refuzul smereniei și al autenticei acceptări de sine, fiind înlocuite cu o măreție iluzorie și autoamăgire.

extras din cartea ,,Narcisistul- partea intunecata a personalitatii,,

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo

Sfântul Ioan de Kronștadt „Dacă vei avea dragoste creștinească față de aproapele, tot cerul te va iubi;

                     

Învățăturile Sfântului Ioan de Kronștadt despre viața spirituală

Sfântul drept Ioan de Kronstadt 

t

a lăsat numeroase îndrumări care ating aspecte esențiale ale vieții spirituale: dragostea, rugăciunea, lupta cu patimile, pocăința și relația cu aproapele. În continuare, prezentăm principalele sale învățături, organizate pe teme, cu citatele sale originale traduse în română.

1. Despre dragostea față de Dumnezeu și aproapele

„Viața inimii este dragostea; moartea ei este răutatea și vrăjmășia față de frate. Domnul ne ține pe pământ pentru ca dragostea față de Dumnezeu și aproapele să pătrundă cu totul în inimile noastre: asta așteaptă El de la toți. Aceasta este țelul statorniciei lumii.”
— obitel-minsk.ru

„Pentru dragoste fă sacrificii de tot, pentru că Dragostea este Însuși Dumnezeu; nu pierde dragostea din nicio cauză și sub niciun pretext aparent; strădaniile tale pentru păstrarea dragostei vor fi strădanii pentru Însuși Dumnezeu. Păstrează dragostea față de Dumnezeu și oameni chiar atunci când, din cauza ei, te-ar lovi sărăcia, necazul, boala sau prigoana.”

„Iubește fără a gândi: dragostea este simplă. Dragostea nu greșește niciodată. La fel, fără a gândi, crede și nădăjduiește, căci credința și nădejdea sunt și ele simple; sau mai bine zis: Dumnezeu, în Care credem și în Care nădăjduim, este Ființă simplă, așa cum El este și dragoste simplă.”
— obitel-minsk.ru

2. Despre rugăciune

„Rugăciunea este garanția viitoarei mele sfințiri și fericiri.”
„Rugăciunea este simțământul constant al sărăciei și slăbiciunii sufletești, contemplația în sine, în oameni și în natură a lucrurilor înțelepte, bune și atotputernice ale lui Dumnezeu; rugăciunea este starea constantă de recunoștință.”
„Învățați să vă rugați, obligați-vă la rugăciune: la început va fi greu, iar apoi, cu cât vă veți sili mai mult, cu atât va fi mai ușor; dar la început întotdeauna trebuie să te silești.”
—
„Rugându-te, străduiește-te din toate puterile să simți cu inima adevărul și puterea rugăciunii, hrănește-te cu ele ca cu hrană neputrezibilă, adăpa-ți inima cu ele ca cu rouă, încălzește-te cu ele ca cu foc haric.”

3. Despre lupta cu patimile

„Învinge, omule, patimile tale, ca să dobândești cununa dreptății. Lupta cu păcatul și patimile este inevitabilă în această viață. Dacă cedezi fără luptă diavolului, firii sau lumii — ești vinovat, ești dușmanul tău, nu vei vedea Împărăția Cerurilor dacă nu vei încerca să învingi.”

„Este nevoie de o luptă urgentă, neîntreruptă, cu toate patimile care trăiesc și se înrădăcinează în noi.”
— azbyka.ru
„Toate mișcările păcătoase ale inimii și poftele trupești trebuie disprețuite, urâte cu toată ființa ca fapte dăunătoare și pierzătoare ale omului și potrivnice lui Dumnezeu. Trebuie să înălțăm și să iubim toate impulsurile spirituale și aspirațiile spre rugăciune, lectură a Cuvântului lui Dumnezeu, convorbiri duhovnicești, dragoste, compasiune, milă, curăție, cumpătare, smerenie.”

4. Despre pocăință

„Pocăința trebuie să fie sinceră și cu totul liberă, și nicidecum forțată de vreme, de obiceiuri sau de cel care spovedește. Altfel, nu va fi pocăință.”

„A te pocăi înseamnă a simți în inimă minciuna, nebunia, vinovăția păcatelor tale — înseamnă a conștientiza că ai ofensat prin ele pe Creatorul tău, Domnul, Tatăl și Binefăcătorul, infinit de sfânt și infinit de detestabil față de păcat — înseamnă a dori cu toată ființa să le îndrepți și să le repari.”

5. Despre relația cu aproapele

„Pe aproapele evlavios îl slăvești — îl slăvești pe Dumnezeu; faci bine aproapelui — îți faci bine ție, căci suntem un singur trup; faci bine aproapelui — Dumnezeu devine dator ție, căci aproapele este chipul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este totul în toate.”

— pravmir.ru

„Dacă vei avea dragoste creștinească față de aproape, tot cerul te va iubi; dacă vei avea unire a duhului cu aproapele, vei avea unire cu Dumnezeu și cu toți cei cerești; vei fi milostiv cu aproapele, iar Dumnezeu, îngerii și sfinții vor fi milostivi cu tine; te vei ruga pentru alții, iar tot cerul va mijloci pentru tine.”

„Trebuie să iubești orice om, chiar și în păcatul său și în rușinea lui. Nu trebuie să amesteci omul — acest chip al lui Dumnezeu — cu răul care este în el.”

scris si tradus din limba rusa de Livia Radu Mr
Toate drepturile rezervate @, interzis copierea
Pentru a comanda cartea ,,Invataturi duhovnicesti ale Sfantilor Rusi,, scrieti-mi pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com

Cand va aparea antihrist ? Cand mintea omului va fi intunecata din cauza patimilor trupesti

CÂND SE VA APROPIA VENIREA LUI ANTIHRIST, MINTEA OMULUI VA FI ÎN ÎNTUNERIC DIN CAUZA PATIMILOR TRUPEȘTI

Sfânta Tradiție a Bisericii Ortodoxe ne învață că istoria omenirii nu se desfășoară haotic, ci sub pronia lui Dumnezeu, având un început, un sens și un sfârșit. Unul dintre cele mai tulburătoare subiecte ale escatologiei creștine este apropierea venirii lui Antihrist, precedată de o profundă întunecare a minții omului, cauzată nu atât de lipsa cunoașterii, cât de robia patimilor trupești.

Sfinții Părinți avertizează în mod repetat că adevărata tragedie a vremurilor de pe urmă nu va fi prigoana exterioară, ci decăderea lăuntrică a omului, pierderea discernământului și confundarea răului cu binele.

Întunecarea minții – efect al patimilor 

În învățătura ortodoxă, mintea (νοῦς) nu este doar rațiunea, ci ochiul sufletului, organul prin care omul Îl cunoaște pe Dumnezeu. Când acest ochi se întunecă, omul devine incapabil să discearnă adevărul.

„Mintea, când se unește cu patimile, se întunecă și nu mai poate vedea pe Dumnezeu” (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Patimile trupești – desfrânarea, lăcomia, iubirea de plăceri – nu sunt simple slăbiciuni morale, ci forțe care distrug vederea duhovnicească. Ele creează o stare de amorțire spirituală, în care omul devine ușor de înșelat.

Antihristul și înșelarea prin plăcere

Sfinții Părinți subliniază că Antihrist nu va veni prin forță brută, ci prin înșelare, exploatând slăbiciunile omului căzut.

„Antihrist va lua stăpânire asupra oamenilor prin plăceri și prin satisfacerea poftelor lor” (Sfântul Efrem Sirul).

Această înșelare va fi posibilă deoarece oamenii vor iubi mai mult confortul decât adevărul, plăcerea mai mult decât jertfa.

„Oamenii vor primi minciuna ca adevăr, fiindcă adevărul le va fi devenit neplăcut” (Sfântul Ioan Gură de Aur).

Pierderea discernământului duhovnicesc

Un semn clar al apropierii vremurilor de pe urmă este confuzia generalizată: binele este numit rău, iar răul – bine.

„Când harul se retrage, mintea se întunecă și omul nu mai deosebește lumina de întuneric” (Sfântul Isaac Sirul).

Această stare nu apare brusc, ci este rezultatul unei vieți trăite fără pocăință. Omul modern, saturat de plăceri, devine incapabil să mai suporte nevoința, tăcerea și rugăciunea.

Mărturia Sfinților din Grecia

Tradiția greacă a dat Bisericii mari părinți contemporani care au vorbit limpede despre aceste realități.

„Oamenii vor alerga după minuni și semne, dar nu vor mai căuta curăția inimii” (Sfântul Paisie Aghioritul).

El avertiza că Antihrist va fi primit nu pentru că va fi puternic, ci pentru că oamenii nu vor mai avea gust pentru adevăr.

„Când omul trăiește trupește, diavolul îl conduce fără efort” (Sfântul Porfirie Kavsokalivitul).

Mărturia Sfinților din Rusia

Și în spiritualitatea rusă întâlnim aceleași avertismente profetice.

„Vremurile din urmă vor fi caracterizate de o mare desfrânare și de o pierdere a fricii de Dumnezeu” (Sfântul Ignatie Briancianinov).

El subliniază că principala armă a vrăjmașului va fi relativizarea păcatului.

„Când păcatul nu mai este recunoscut ca păcat, sufletul este deja mort” (Sfântul Teofan Zăvorâtul).

Chemarea la trezvie și pocăință

În fața acestor realități, Biserica nu propune frica, ci trezvia. Singura cale de apărare împotriva înșelării este curățirea inimii prin pocăință, rugăciune și înfrânare.

„Unde este pocăință, acolo nu are putere Antihristul” (Sfântul Siluan Athonitul).

Creștinul nu este chemat să calculeze vremuri și ani, ci să-și păzească mintea curată și inima vie.

Concluzie

Apropierea venirii lui Antihrist nu este marcată doar de evenimente exterioare, ci mai ales de starea lăuntrică a omului. Întunecarea minții prin patimi trupești este adevărata tragedie a vremurilor de pe urmă.

„Cel ce își păzește inima, nu se va teme de vremurile din urmă” (Sfântul Antonie cel Mare).

De aceea, chemarea Sfinților rămâne actuală: pocăință, trezvie, rugăciune și curăție, pentru ca mintea să rămână luminată de harul lui Dumnezeu.

scris de Livia Radu Mr
Toate drepturile rezervate @, interzis copierea
Pentru a comanda cartea Profetiile Sfintilor Parinti despre sfarsitul vremurilor, scrieti-mi pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com

 

Sfantul Efrem Sirul ,,Vremea venirii Antihristului pe pamant ,,

    CUVANT AL SFANTULUI EFEM SIRUL

Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea ? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor … Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el …
Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite … Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand ? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta lui venire.
Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimand si cu durere intreband: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant ? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns …
Cine va suferi zilele acelea ? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mantuitorul nostru … Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur…
Luand atunci obraznicul stapanirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea ? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el ? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazandu-i Dumnezeu in asa plangere nemangaiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dansii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca stapaneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut…
Cu toate acestea va tulbura pamantul, va infricosa cu semnele sale vrajitoresti pe toti. Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, ci necaz mare, tulburare si necaz, moarte si foamete peste tot pamantul. Ca insusi Domnul a zis: „Ca unele ca acestea nu s-au facut de la intemeierea lumii”. Iar noi pacatosii, cu ce vom asemana acele nevoi peste masura de mari. Insa, sa-si puna fiecare in mintea sa cuvintele Mantuitorului, cum ca, pentru nevoia si necazul cel prea mare, va scurta zilele acelea prin milostivirea Sa.
Viteaz suflet va fi acela care va putea sa-si tina viata atunci in mijlocul smintelilor; Ca daca putin va slabi credinta sa, lesne va fi inconjurat si va fi robit de semnele balaurului celui rau si viclean. Si neiertat se va afla unul ca acesta in ziua judecatii, ca insusi lui-si vanzator se va afla, ca cel ce a crezut tiranului de buna voie. De multe rugaciuni si lacrimi avem trebuinta, o, fratilor! ca sa fie cineva dintre noi intarit intru ispite. Fiindca multe vor fi nalucirile fiarei. Caci luptator impotriva lui Dumnezeu fiind, va voi sa le piarda pe toate …
Luati aminte, fratii mei! Covarsirea fiarei si mestesugirea ei de la pantece incepe. Caci dupa ce va fi stramtorat cineva, de lipsa de bucate, sa fie silit a primi pecetea lui. Nu oricum, ci pe mana dreapta si pe frunte va fi pus semnul. Ca sa nu mai aiba stapanire omul a se pecetlui cu mana dreapta, cu semnul Sf. Cruci, si nici pe frunte a se mai insemna cu numele sfant al Domului, nici cu preasfanta si slavita cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Ca stie ticalosul ca daca se va pecetlui cineva cu crucea Domnului, ii risipeste toata puterea lui. Pentru aceasta pecetluieste dreapta omului, ca aceasta este care pecetluieste toate madularele noastre. Asemenea si fruntea care este ca un sfesnic ce poarta faclia luminii. Deci fratii mei, infricosata nevointa va fi tuturor oamenilor celor iubitori de Hristos, si pana in ceasul mortii sa nu se teama, nici sa stea cu molesire cand balaurul va incepe a pune pecetea sa, in locul crucii Mantuitorului. Si va face in asa fel incat sa nu se mai faca nici un fel de pomenire Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Si aceasta o va face, fiindca se teme si se cutremura de puterea Mantuitorului nostru. Ca de nu se va pecetlui cineva cu pecetea sa, nu va putea fi robit de nalucirile vicleanului, si nici Dumnezeu nu-i va parasi, ci ii va lumina si-i va atrage la Sine. Ni se cade, noua fratilor, a intelege nalucirile vicleanului, ca nemilostiv si fara de omenie este. Iar Domnul nostru cu liniste va veni la noi, ca sa goneasca mestesugirile balaurului. Deci noi tinand neabatuta si curata credinta in Hristos, lesne vom birui puterea vrajmasului; si se va departa de la noi neputinciosul, neavand ce sa ne faca. Ca eu, fratilor, va rog pe voi iubitorilor de Hristos, sa nu ne molesim, ci mai ales puternici sa ne facem cu puterea crucii. Cu toate acestea ni se cade noua a ne ruga, ca sa nu cadem in ispita. Deci fiti gata ca niste credinciosi robi, neprimind pe altul. Ca de vreme ce furul si pierzatorul si cel fara de omenie, mai intai va veni intru ale sale vremuri, vrand sa fure si sa junghie si sa piarda turma cea aleasa a lui Hristos, adevaratul Pastor; Caci se va da pe sine drept adevaratul Pastor, ca sa insele oile turmei lui Hristos.
Aceasta cunoscand-o vrajmasul, ca iarasi va sa vina din cer Domnul cu slava, a socotit aceasta ca sa ia asupra sa chipul venirii Lui, ca sa ne insele pe noi. Iar Domnul nostru va veni ca un fulger infricosat pe pamant. Dar vrajmasul nu va veni asa. Se va naste cu adevarat dintr-o femeie spurcata, care va fi unealta a lui. Deci nu se va intrupa diavolul, ci in acest fel va veni ca sa insele pe toti. Fiind smerit, linistit, urand cele nedrepte, spre iudei intorcandu-se, bun, iubitor de saraci, peste masura de frumos, cu buna asezare, lin catre toti, cinstind in mod special pe evrei (caci ei asteapta venirea lui). Iar intru toate acestea se vor face semne, aratari si infricosari cu multa stapanire, si se va mestesugi cu viclesug ca sa placa tuturor, si sa fie iubit de multi. Si daruri nu va lua, cu manie nu va grai, mahnit nu se va arata, si cu chipul bunei randuieli va amagi lumea, pana ce se va face imparat. Si dupa ce vor vedea multe popoare niste fapte bune ca acestea, toti impreuna cu o socoteala se vor face, si cu bucurie mare il vor propovadui pe el imparat, zicand unii catre altii: Au doara se mai afla vreun om ca acesta bun si drept ? Si mai mult poporul cel ucigas al evreilor il vor cinsti si se vor bucura de imparatia lui. Pentru aceea si ca unul ce va cinsti mai mult locul si templul, va arata tuturor ca are grija de ei. Si cand va imparati balaurul pe pamant, cu mare sirguinta, toate popoarele ii vor veni in ajutor: Edom si iarasi Moab, inca si fiii lui Amon, ca unui adevarat imparat i se vor inchina lui cu bucurie, si ei se vor face cei dintai aparatori ai lui.
Apoi imparatia aceluia se va intari si va bate cu manie pe trei imparati mari. Iar dupa aceasta se ve inalta inima lui, si-i va varsa amaraciunea lui, punand inainte, din Sion, veninul mortii, tulburand lumea, va clatina marginile, va necaji toate, va pangari sufletele. Nu se va arata ca un cucernic, ci in toate ca unul fara de omenie: manios, cumplit, nestatornic, infricosat, urat, uracios, salbatic, pierzator si silindu-se a arunca in groapa paganatatii tot neamul omenesc, prin a sa nebunie.
Si stand multimea inaintea lui si alte popoare multe, laudandu-l pe el pentru naluciri, vor striga cu glas mare, incat se va clatina locul in care popoarele vor sta inaintea lui. Si le va grai cu indrazneala: Cunoaste-ti toate popoarele puterea si stapanirea mea ? Iata dar inaintea voastra a tuturor, poruncesc acestui munte mare ce este de cealalta parte ca sa vina aici la noi. Si va zice spurcatul: si va alerga, adica muntele in privirea tuturor, insa nicidecum din temeliile lui mutandu-se. Caci cele ce Dumnezeu Prea Inalt dintru inceputul zidirii le-a intemeiat si le-a inaltat, asupra acestora spurcatul Antihrist, stapanire nu are, ci va amagi lumea cu naluciri vrajitoresti. Si iarasi altui munte ce va sta in adancul marii, ostrov foarte mare fiind, ii va porunci sa se duca pe uscat. Dar ostrovul nu se va misca nicidecum, ci nalucire va fi. Si iarasi isi va intinde mainile lui, si va aduna multime de taratoare si pasari. Asijderea inca va pasi pe deasupra adancului, si pe mare si pe uscat va umbla; insa toate acestea vor fi naluciri. Si multi vor crede intru el si-l vor slavi ca pe un Dumnezeu tare. Iar cei ce vor avea pe adevaratul Dumnezeu, li se vor lumina ochii inimii lor, si cu de-amanuntul vor privi prin credinta curata si vor cunoaste inselaciunea lui. Acestea, toate facandu-le, va insela lumea si multi vor crede lui, slavindu-l ca pe un Dumnezeu tare. Iar cati vor avea frica lui Dumnezeu in ei si ochii inimii luminati, vor cunoaste ca nici muntele nu s-a mutat din locul sau, nici ostrovul nu a iesit din mare pe pamant. Si toate acestea intru numele sau le va savarsi Antihrist si nu vor fi adevarate, precum am zis mai sus. Caci cu farmece va savarsi toate mincinoasele lui minuni, fermecand vederile oamenilor ce se vor pleca a crede lui.
Si acestea asa facandu-se, si popoarele inchinandu-se lui, laudandu-l ca pe un Dumnezeu, din zi in zi se va mania Cel Prea Inalt in ceruri si isi va intoarce fata Sa de la el. Si dupa aceea se vor face cumplite semne: foamete neintrerupta, cutremur neincetat, morti necontenite si temeri infricosate. Atunci cerul nu va mai ploua, pamantul nu va mai rodi, izvoarele vor seca, raurile se vor usca, iarba nu va mai rasari, verdeata nu va fi, copacii din radacina se vor usca si nu vor odrasli. Pestii si chitii marii in ea vor muri si putoare pierzatoare va trimite marea si sunete infricosate, si de huietul valurilor vor muri oamenii de frica. Atunci va plange si va suspina cumplit tot sufletul, si ziua si noaptea se vor chinui. Nicaieri nu vor afla sa se sature de mancare, caci se vor pune peste tot conducatori tirani. Si daca cineva va aduce cu sine pecetea tiranului insemnata pe frunte si pe mana dreapta, va cumpara putine din cele ce se vor afla. Atunci vor muri pruncii la sanul mamelor, vor muri si mamele deasupra pruncilor lor. Va muri tatal cu fiii si femeia pe drum, si nu va fi cine sa-i ingroape sau sa-i stranga in morminte.
Putoare rea va fi din cauza multimii mormintelor, si a trupurilor ce vor fi aruncate pe strazi si pretutindeni, care mult vor necaji pe cei vii. Dimineata toti vor zice cu suspinuri si cu durere: cand se va face seara ca sa dobandim odihna ? Si venind seara, iarasi cu lacrimi prea amare vor grai intre dansii: oare cand se va lumina, ca de necazul ce ne sta deasupra sa scapam ? Atunci se va vesteji frumusetea fetei tuturor, si vor fi fetele lor ca de morti, si va fi urata frumusetea femeilor. Si toti cei ce s-au plecat cumplit fiarei si au luat pecetea aceluia, adica paganescul chip al spurcatului, alergand catre el, vor zice cu durere: da-ne noua sa mancam si sa bem, ca toti murim de foame, si goneste de la noi fiarele cele veninoase. Si neavand ce raspunde ticalosul, va zice cu multa asprime: de unde sa va dau eu oamenilor ca sa mancati si sa beti ? Ca cerul nu voieste sa dea pamantului ploaie, si pamantul nicidecum n-a dat seceris sau roada. Si auzind acestea multimile, vor plange si se vor tangui cu totul, neavand nici o mangaiere. Necaz peste necaz va fi lor nemangaierea, caci de buna voie au crezut tiranului. Si ticalosul nu va putea nici lui sa-si ajute, si cum ar putea sa-i miluiasca pe ei ? Intru acele zile vor fi nevoi mari din cauza balaurului, de frica, si de cutremurul cel mare si huietul marii, de foamete, de sete si de muscarile fiarelor. Toti cei ce vor lua pecetea lui Antihrist si se vor inchina lui, nu vor avea nici o parte de Imparatia lui Hristos, ci dimpreuna cu balaurul se vor arunca in iad.
Fericit va fi acela ce se va afla curat si credincios, si va avea in inima lui credinta fara de indoiala catre Dumnezeu, ca fara de frica vor lepada intrebarile lui Antihrist, defaimand muncile si nalucirile lui. Iar mai inainte de acestea, va trimite Dumnezeu pe Ilie Tesviteanul si pe Enoh, ca un milostiv ca sa propovaduiasca cu indrazneala cunostinta de Dumnezeu tuturor, ca sa nu creada lui Antihrist. Ca vor striga si vor zice: Inselator este, o, oamenilor! Nimeni sa nu creada lui nicidecum, sau sa-l asculte pe acest luptator de Dumnezeu! Nimeni din voi sa nu se infricoseze, ca degrab se va surpa. Iar Domnul cel sfant vine din cer, sa judece pe toti cei ce s-au plecat semnelor lui.
Insa putini vor fi cei ce vor asculta si vor crede propovaduirea proorocilor. Iar aceasta o va face Mantuitorul ca sa-si arate negraita Sa iubire de oameni, ca nici odata nu voieste moartea pacatosului, ci voieste ca toti sa se mantuiasca. Ca nici in vremea aceea nu va lasa neamul omenesc fara de propovaduire, ca fara de raspuns sa fie toti la Judecata. Deci multi din sfintii care se vor afla atunci vor varsa rauri de lacrimi cu suspinuri catre Dumnezeu Cel Sfant, ca sa fie izbaviti de balaur, si cu mare sarguinta vor fugi in pustietati, in munti si in pesteri si cu frica se vor ascunde. Si li se va darui aceasta de la Dumnezeu Cel Sfant, si-i va povatui pe ei harul in locuri hotarate si se vor mantui, fiind ascunsi in gauri si in pesteri, nevazand semnele si infricosarile lui Antihrist. Ca celor ce au cunostinta, cu lesnire le va fi cunoscuta venirea lui. Iar celor ce isi au mintea permanent la lucruri lumesti, macar daca ar si auzi, nu vor crede, si urasc pe cei ce le-ar spune. Pentru aceasta sfintii primesc putere de a scapa, pentru ca toata invaluirea si grijiile vietii acesteia le-au lepadat.
Atunci va plange tot pamantul. Marea si aerul vor plange impreuna, si dobitoacele cele salbatice cu pasarile cerului. Vor plange muntii si dealurile si lemnele campului. Vor plange si luminatorii cerului dimpreuna cu stelele pentru neamul omenesc. Caci toti s-au abatut de la Dumnezeu Cel Sfant si ziditorul tuturor, si au crezut inselatorului, primind pecetea spurcatului Antihrist, in locul facatoarei de viata Cruci. Vor plange toate bisericile lui Hristos cu plangere mare, ca nu va mai sluji sfintirea si prinosul! Iar dupa ce se vor inplini trei ani si jumatate ai stapanirii spurcatului si dupa ce se vor implini toate smintelile in tot pamantul, dupa cum zice gura Domnului, atunci va veni Domnul si Mantuitorul nostru ca un fulger stralucind, din cerul cel sfant, eel prea curat si infricosat si prea slavit. Dumnezeul nostru si Imparatul si Mirele cel fara de moarte, pe nori cu slava neasemanata, alergand inaintea lui ingerii si arhanghelii, toti vapaie de foc fiind. Heruvimii avand ochii in jos, si Serafimii zburand si fetele si picioarele ascunzandu-le cu aripile, strigand cu frica unul catre altul: Sfant, Sfant, Sfant, Domnul Savaot. Si glas de trambita graind cu frica: Sculati-va cei ce dormiti, iata a venit Mirele.
Atunci se vor deschide mormintele si- va auzi tarina cea putrezita, acea mare si infricosata venire a Mantuitorului, si intr-o clipa se vor scula toate semintiile si vor cauta la frumusetea cea sfanta a Mirelui. Si milioane si mii de mii de ingeri si de arhangheli si nenumarate ostiri se vor bucura cu bucurie mare. Atunci sfintii, dreptii si toti care nu vor lua pecetea balaurului celui pagan, se vor bucura foarte mult. Si se va aduce tiranul legat de ingeri cu dracii impreuna inaintea divanului. Iar cei ce vor fi luat pecetea lui si toti paganii si pacatosii vor fi adusi legati. Si va da Imparatul hotararea asupra lor, aceea a osandei celei vesnice in focul cel nestins. Amin.

Pentru a comanda cartea in format electronic  ,,Sfintii Parinti despre vremurile venirii Antihristului,, scrieti cerere pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo.com