Narcisistul, cine este de fapt din punct de vedere teologic ?

Despre „tulburarea narcisică” și responsabilitate

Putem fi pe buna dreptate sceptici în legătură cu utilizarea diagnosticului psihiatric ca scuză pentru comportamentul toxic.

Deoarece boala nu scutește de responsabilitate pentru umilirea conștientă a altora.

Citat: «Bolnavul nu este vinovat de boală, dar omul care își justifică astfel batjocurile asupra altuia nu poate fi iertat».

Analogie literară

Recomandă povestea lui F. M. Dostoievski, Satul Stepančikovo și locuitorii lui, ca exemplu al unei descrieri timpurii a comportamentului abuziv.

Acentuează că abuzul este posibil în orice tip de relație — familie, muncă, prietenie — nu doar în relațiile romantice.

Astăzi, femeile adesea nu știu cum să reacționeze la agresiune, ceea ce creează teren pentru abuz.

Citat: «Tulburarea ei devine terenul pe care crește tiranul-abuzorul».

Complexul victimei

Tragedia principală nu este abuzorul, ci starea victimei care a pierdut capacitatea de a se apăra.

Sentimentul de vină (în contrast cu pocăința) distruge omul, înghesuindu-l într-un cerc vicios.

Importanța delimitării: «Pocăința zidește omul, sentimentul de vină îl ucide».

Privirea bisericească și laică asupra divorțului

În căsătoria bisericească, divorțul este permis dacă partenerul distruge sănătatea fizică sau psihică, sau personalitatea celuilalt.

În căsătoria laică, dacă partenerul suprimă sistematic personalitatea, umilește și rănește copiii, relațiile trebuie încetate.

Excepție: dacă omul recunoaște erorile, se pocăiește și încearcă să se schimbe — merită să te lupți pentru căsătorie. Nu este cazul insa cand vorbim de narcisism, deoarece acesta nu se poate schimba niciodata.

Semnele abuzului ireversibil

Umilire zilnică, absența pocăinței, distrugerea identității victimei.

Violența psihologică ca sistem, nu ca cazuri izolate.

Citat: «Dacă acest lucru se repetă zi de zi… distrugând personalitatea altuia — această căsătorie trebuie încetată».

Calea spre eliberare

Necesitatea ajutorului extern (psihologi, sprijinul comunității).

Restaurarea autoestimării: viața nu este dată pentru a fi „o păpușă de bătut”.

Accent pe responsabilitate personală: chiar și în circumstanțe dificile, omul trebuie să aspire la libertate și integritate.

Concluzie

In esensa, conform cu aceste  abordări spirituale, psihologice și practice ale problemei abuzului, se îndeamnâ:

• să nu se justifice comportamentul toxic prin diagnostice;

• să se recunoască semnele sistemice ale violenței;

• să se protejeze demnitatea și să se caute ajutor.


 Episcop , profesor universitar si psiholog             ( video) Constantin Epinavov
link video    https://youtu.be/aD09OeBtG3M?si=OrSIhT-Q98wZ5zCl
tradus din limba rusa de Livia Radu Mr

• 

Caracteristici comune ale narcisismului și mândriei:

Sentiment exagerat al propriei importanțe. Atât narcisismul, cât și mândria se manifestă prin convingerea persoanei că este excepțională, unică și superioară celorlalți.

Nevoia de admirație și recunoaștere. Narcisiștii și persoanele mândre caută constant laude, atenție și confirmarea importanței lor din partea celor din jur.

Lipsa empatiei. Incapacitatea sau lipsa dorinței de a înțelege și de a empatiza cu ceilalți este o trăsătură caracteristică atât narcisismului, cât și mândriei.

Devalorizarea celorlalți. Persoanele cu trăsături narcisice și cele mândre tind să minimalizeze calitățile altora pentru a-și evidenția propria valoare.

Intoleranța față de critică. Orice încercare de a indica greșeli sau defecte provoacă narcisiștilor și persoanelor mândre agresivitate, furie sau resentimente.

Idealizarea de sine și devalorizarea celorlalți („balansul idealizare–devalorizare”). Narcisiștii pot trece periodic de la autoidolatrizare la autoînjosire, iar persoanele mândre — de la aroganță la dispreț față de sine sau față de alții.

Egocentrismul. Concentrarea excesivă asupra propriilor interese, nevoi și dorințe, ignorând sentimentele și necesitățile celorlalți.

Teama de imperfecțiune. Atât narcisismul, cât și mândria maschează adesea un sentiment profund de rușine, nesiguranță și frica de a fi demascat ca „neperfect”.

Refuzul de a recunoaște greșelile. Ambele stări sunt asociate cu incapacitatea sau lipsa dorinței de a admite greșeli, vulnerabilități sau faptul că persoana se înșală.

Tendința spre manie și exploatarea celorlalți. Narcisiștii și persoanele mândre îi folosesc adesea pe cei din jur pentru a-și atinge scopurile, fără a ține cont de interesele acestora.

Împărțirea lumii în „cei mai buni” și „cei mai răi”. Atât narcisismul, cât și mândria presupun crearea unei ierarhii în care persoana se plasează pe sine în vârf, iar pe ceilalți — mai jos.

Legătura cu conflicte și traume interioare. Ambele stări apar frecvent ca reacții de apărare la nesiguranță, frica de respingere sau traume din copilărie.

Legătura dintre narcisism și mândrie este complexă și se manifestă în mai multe aspecte:

• Natura psihologică și natura teologico- spirituală. Narcisismul este considerat în psihologie o tulburare de personalitate asociată cu autoidolatrizarea excesivă și nevoia de admirație. Mândria, în teologie, este unul dintre păcatele capitale și se manifestă printr-o „iubire de sine” denaturată, în care omul își plasează propriul „eu” deasupra lui Dumnezeu și a aproapelui.

• Mecanism de apărare. Atât narcisismul, cât și mândria funcționează adesea ca mecanisme psihologice de protecție împotriva nesiguranței, rușinii sau fricii profunde.  Din punct de vedere teologic, demonii preiau,, controlul,, mintii si a trupului.
• Consecințe asupra relațiilor. Ambele stări distrug relațiile interpersonale și spirituale. Narcisismul afectează relațiile cu oamenii, iar mândria — relația cu Dumnezeu și cu aproapele.

Context biblic. În tradiția creștină, narcisismul este privit ca o manifestare a mândriei și a vanității. Biblia asociază mândria cu autoidolatrizarea, aroganța și refuzul smereniei, aspecte care coincid cu trăsăturile narcisismului.

Dorința de control și putere. Narcisiștii și persoanele mândre caută adesea să domine, să controleze situațiile și oamenii, fără a accepta critica sau opoziția.


Imposibilitatea unei autentice acceptări de sine. Narcisiștii oscilează frecvent între sentimentul de grandiozitate și cel de nimicnicie, iar persoanele mândre — între siguranță de sine și un profund sentiment interior de inferioritate.


Drumul spre autodistrugere. Atât narcisismul, cât și mândria conduc la izolare, nefericire și decădere spirituală. În Biblie, mândria este asociată cu căderea (de exemplu, Proverbe 16:18: „Mândria merge înaintea pieirii”).

Astfel, narcisismul și mândria sunt strâns legate: primul poate fi considerat o manifestare psihologică a celui de-al doilea, iar al doilea — baza spirituală a primului. Ambele reflectă refuzul smereniei și al autenticei acceptări de sine, fiind înlocuite cu o măreție iluzorie și autoamăgire.

extras din cartea ,,Narcisistul- partea intunecata a personalitatii,,

pentru a comanda cartea in format electronic, scrieti pe adresa de e-mail mradu.livia@yahoo