Totalul afișărilor de pagină

marți, 3 ianuarie 2017

Parintele Arsenie Papacioc - Despre ispitire




Să nu te înfricoşezi de ispite, căci în ele vei afla comoară.


Să nu-l lauzi pe cel ce pătimeşte trupeşte, dar care are simţurile slăbănogite.
Aici înţeleg auzul, limba neînfrânată şi ochii iubitori de păcat.
Să nu laşi înăuntrul tău sămânţa gândului viclean ca să nu cazi în ispite.
Dacă Domnul te va cerceta şi Se va îngriji de cele trebuincioase trupului tău,fără ca tu să te osteneşti, în timp ce tu te nevoieşti pentru sporirea sufletului tău, atunci se poate ca diavolul, ucigaşul de oameni, să meşteşugească şi să-ţi strecoare următorul gând: că adică tu însuţi eşti pricina acestei purtări de grijă a lui Dumnezeu. Dacă vei primi acestg ând, îndată se va lua de la tine această purtare de grijă a lui Dumnezeu şi atunci se vor ridica asupra ta foarte multe ispite.
Iar aceasta se va petrece din îngăduinţa proniatoare a lui Dumnezeu. 
Oricum, Dumnezeu nu îşi ridică de la tine purtarea Sa de grijă numai pentru această mişcare a gândului tău, ci pentru primirea şi păstrarea lui în mintea ta. 
Căci Dumnezeu nu pedepseşte, nici nu îl judecă pe om pentru un gând venit în minte fără de voie şi nici pentru o învoire de scurtă durată cu el.
Aşadar, dacă atunci când gândul (cel păcătos) ne va ispiti, noi vom irita patima din noi, dar îndată după aceasta ne va ajunge căinţa şi umilinţa, Domnul nu va cerede la noi socoteală pentru această nepăsare a noastră.
Dar vom fi răspunzători atunci când mintea noastră va primi acel gând ca fiind bun şi, fără să ne dăm seama de paguba(sufletească), va aştepta să câştige ceva de pe urma lui, considerându-l cuviincios şi folositor şi neînţelegând că acesta îl va duce într-o înfricoşătoare primejdie.

„Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită”

Să nu fugi de necazuri, deoarece ajutat fiind de ele, cunoşti adevăratul sens al vieţii şi dragostea lui Dumnezeu.

Să nu te înfricoşezi de ispite, căci în ele vei afla comoară.

Să te rogi ca să nu intri în ispitele sufleteşti.
Cât despre cele trupeşti, să te pregăteşti să le înfrunţi cu toată puterea ta, căci fără ele nu te poţi apropia de Dumnezeu.
Înăuntrul lor se află odihna dumnezeiască. Cel care fuge de ispitele trupeşti, fuge de virtute.Domnul ne îndeamnă să nu fugim de suferinţă, căci prin multe suferinţe trebuie să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu (Faptele apostolilor 14, 22) şi în lume necazuri veţi avea (Ioan 16, 33) şi întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre (Luca 21, 19).
Aşadar cum ne spune: „Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40)
Aici, Domnul ne porunceşte să ne rugăm ca să nu intrăm în ispita necredinţei.El spune: Roagă-te ca să nu intri în ispita cugetării semeţe, care conduce la hula diavolească împotriva Duhului Sfânt şi la trufie. Roagă-te ca nu cumva să îngăduie Dumnezeu, din pricina amintirilor rele, să intri în război vădit cu diavolul. Roagă-te ca nu cumva să plece de la tine îngerul curăţiei şi astfel să fii cuprinsde flacăra războiului trupesc iar apoi, neputând răbda, să fii părăsit de harul lui Dumnezeu.
Roagă-te ca nu cumva să intri în ispită şi să te aprinzi de mânie împotriva cuiva sau să te cuprindă îndoiala şi să şovăi în a face voia lui Dumnezeu. Căci, atunci, în suflet va începe o mare luptă. Aceasta înseamnă cuvântul: Rugaţi-vă ca să nu intraţi în ispită. Cât despre ispitele trupului, să te pregăteşti să le primeşti cu bărbăţie. Să înoţiîn marea acestor ispite cu toate puterile tale, umplând ochii tăi de lacrimile durerii şi aledragostei, ca să nu plece de la tine harul lui Dumnezeu care te păzeşte.
Fără ispite, purtarea de grijă a lui Dumnezeu nu se face vădită şi este cu neputinţă să dobândeşti, fără ele, îndrăzneală la Dumnezeu şi să capeţi înţelepciunea Sfântului Duh.
Fără ele, nu se va putea înrădăcina înăuntrul tău dorul cel după Dumnezeu.
Mai înainte de a veni ispitele, omul se roagă ca un străin, însă atunci când îndură ispitele, pentru dragostea Domnului şi rămâne neschimbat, Îl obligă pe Dumnezeuca să-l ajute. Atunci Acesta îl socoteşte prieten adevărat al Său, deoarece s-a luptat şi a biruit pe vrăjmaşul Său, împlinind voia Sa cea sfântă.
Şi iarăşi, roagă-te ca să nu intri în ispita cumplită a diavolului, aceea a trufiei şi a dispreţuirii. Să primeşti necazurile trupului, dacă iubeşti pe Dumnezeu şi vrei ca să tesprijinească puterea Sa şi să biruiască în sufletul tău pe vrăjmaşii Săi. Roagă-te ca să nu intri în ispitele duhului şi să se întărească în tine gândurile şi obişnuinţele cele rele. Să aştepţi necazurile trupeşti ca să fie încercată astfel dragostea ta pentru Dumnezeu şi să se slăvească puterea Lui întru răbdarea ta. A lui Dumnezeu fie slava şi puterea în veciivecilor. Amin.


Sfântul Isaac Sirul cel de Dumnezeu-insuflat ,,Despre ispite, întristări, dureri şi răbdare,, Traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu
SCHITUL LACU - SFÂNTUL MUNTE ATHOS
Editura EVANGHELISMOS  Bucureşti - 2007




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu