Totalul afișărilor de pagină

duminică, 7 februarie 2016








- Părinte, când prinde blestemul?


- Blestemul prinde atunci când există la mijloc nedreptatea. 

Dacă, de pildă, o oarecare femeie îşi bate joc de alta ce este mâhnită sau îi face vreun rău, iar cea mâhnită o blesteamă, s-a terminat, se pierde neamul ei. 

Adică atunci când fac rău cuiva, iar acela mă blesteamă, se prind blestemele lui. 

Îngăduie Dumnezeu şi se prind, precum, de pildă, ca unul să omoare pe altcineva.

Când însă nu există nedreptate, atunci blestemul se întoarce la cel ce l-a rostit.

Pentru a pune capat acestor blesteme, alearga degraba la un duhovnic si te spovedeste curat, fa pocainta,milostenie multa, traieste curat si Domnul degraba te va ajuta.

Pasii tai si gura ta sa nu lucreze rele si viclesug, caci la Domnul toate sunt cunoscute. Fii curat in inima ta si in gandul tau, iar viata ta sa devina sfanta in toate cate le faci. 

Numai asa vei obandi pacea si linistea. 

Fugi de orice inseamna pacat, chiar si de omul ce barfeste si vicleneste. 

Tu sa binecuvantezi tot omul care te va blestema, asa vei pune carbuni aprinsi pe capul duhului cel rau- si va pleca de la casa ta. Sfinteste casa si celelalte lucruru pe langa casa, ca sa ai ocrotirea Domnului. Apoi sa dai cu tamaie si apa sfintita cat mai des prin casa. Candela sa fie mereu aprinsa in fata icoanelor. Duminica sa fii la Sfanta Liturghie, si neaparat sa te rogi si pentru cei de acasa. 


Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti,
Vol. I Cu durere și dragoste pentru omul contemporan,
Editura Evanghelismos, București, 2012, p. 101






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu