Dacă omul se înfurie și se mânie în mod constant, acesta este primul semn că este condus de forțe necurate. Mânia este o forță din care se hrănește demonul. Omul care a permis mâniei să pătrundă în inima sa nu-L mai poate auzi pe Dumnezeu și devine ușor de condus de forțele necurate. Forțele întunecate reprezintă răul și se hrănesc cu rău.
Din această cauză apare tulburarea minții: iau naștere ura, tendința de a judeca și dorința de a comite păcate. Omul începe să judece, să condamne și să vorbească de rău — demonul iubește acest lucru, pentru că se hrănește cu asemenea păcate.
Când omul comite păcate, în acel moment nu își dă seama de ele — i se pare că acționează corect, iar acest lucru îi este avantajos demonului. Astfel demonul îl ține pe om sub influența sa, iar când va veni judecata, un asemenea om nu va putea urca în Rai, ci va coborî în iad și va fi nevoit să slujească forțelor întunecate și să sufere.
Când omul este condus de forțele rele, el nu înțelege acest lucru și trăiește o viață aparent obișnuită, în timp ce sufletul său se acoperă treptat de murdărie și se îndepărtează de Dumnezeu. El vrea să se întoarcă acasă, dar nu poate, pentru că acum are alți stăpâni. Omul își pierde capacitatea de a ierta și de a simți bucuria, deoarece demonul face inima rigidă, de piatră.
Mândria care sălășluiește într-o asemenea inimă își impune regulile: „De ce să iert?” — iar omul crede acestor gânduri corupte, fără să-și dea seama că nu el este cel care vorbește.
Ca urmare, răul din el se înmulțește și starea lui se înrăutățește, pentru că inima în care nu există suflet și iubire devine o ușă prin care pătrund forțele rele.
Când omul este condus de întuneric, el tinde să-i controleze pe ceilalți. Astfel de oameni intră în viața altora, încearcă să-și impună propriile reguli, să dea sfaturi și să condamne lucruri pe care ei înșiși nu le stăpânesc. Omul care dorește putere și supunere nu-I mai slujește lui Dumnezeu, ci forțelor întunecate, fără să-și dea seama că a devenit robul lor.
Absența rugăciunii și refuzul de a face pocăință sunt încă un semn al stăpânirii demonice. Demonul șoptește: „Nu ai nevoie să te pocăiești, nu ai păcate”, iar rugăciunea devine neplăcută pentru om. Cel care nu se roagă nu încearcă să-și curețe casa sa duhovnicească; cel care nu se pocăiește o umple cu păcate.
Demonul îi iubește pe cei neliniștiți și pe cei care nu se roagă, pentru că, fără pocăință, omul nu pune ordine în casa sa lăuntrică, slăbește și devine neapărat vulnerabil.
Când omul începe să se curețe și să pășească pe calea adevărului, acest lucru nu le convine demonilor, iar ei se străduiesc din toate puterile să-l abată de la drum, folosindu-se de vechile obiceiuri. Calea către Dumnezeu este plină de încercări: cu cât ești mai aproape de lumină, cu atât ispitele sunt mai puternice.
Dumnezeu avertizează: dacă omul își curăță sufletul de păcat, dar nu-l umple cu Dumnezeu, răul se va întoarce, iar starea lui va fi și mai rea. În Evanghelie se spune:
„Când duhul rău iese din om… se întoarce… și găsește casa goală… și aduce cu sine alte șapte duhuri mai rele decât el… și starea de pe urmă a omului aceluia ajunge mai rea decât cea dintâi” (Matei 12:43–45).
Dacă ai greșit, nu te teme să-ți recunoști vina și să faci o pocăință sinceră. Recunoaște-ți păcatul și nu-l mai repeta — atunci păcatul nu va mai avea putere asupra ta, iar amintirea lui se va șterge.
(Schiarhimandritul Ilie Nozdrin)
„Trebuie să știm cum să recunoaștem prezența demonilor în propria noastră inimă, pentru că, dacă nu vom ști să le recunoaștem prezența, nu vom putea lupta împotriva lor. Să știți că de fiecare dată când vă înfuriați, când vă certați, când nutriți dușmănie față de cei apropiați, când în inima voastră fierb răutatea și ura — să știți că demonii lucrează în inima voastră. Treziți-vă, binecuvântați-vă cu semnul Sfintei Cruci și începeți lupta cu demonii.”
(Sfântul Luca Voino-Iasenetski)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu