Sfântul Ioan Gură de Aur ,,Cuvânt de învăţătură în Sfânta Zi a Învierii lui Hristos,,

Sfântul Ioan Gură de Aur ,,Cuvânt de învăţătură în Sfânta Zi a Învierii lui Hristos,,

La sărbătoarea Învierii Domnului Hristos, după săvârșirea Utreniei, este citit Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur, Arhiepiscopul Constantinopolului. În continuare, redăm textul citit în fiecare lăcaș de cult.

De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. 

De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. 

De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. 

De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. 

De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască.

De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. 

De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se.

 De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi.

Și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie. 

Și aceluia plătește, și acestuia dăruiește.

Și faptele le primește. 

Și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru.

Și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata

Bogații și săracii împreună bucurați-vă. 

Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. 

Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți.

Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței.

Împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. 

Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. 

Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit.

 Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea.

Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad, umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui.

Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. 

S-a amărât, că a fost batjocorit. S-a amărât, că a fost omorât. S-a amărât, că s-a surpat. S-a amărât, că a fost legat.A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. 

A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința?.

Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. 

Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. 

Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. 

Înviat-a Hristos și viața stăpânește. 

Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin

Cugetari duhovnicesti ale Sfantului Ioan Gura de Aur

,,Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului”. Hristos este cu mine, de cine să mă tem? Pot să se ridice împotriva mea valurile mării, pot să se ridice oceane, poate să se ridice mânia împăraţilor! Toate acestea-s pentru mine mai şubrede ca pânza de păianjen. Eu totdeauna spun: “Doamne, facă-se voia Ta”

Tu, care în fiecare zi te lupţi cu valurile mării acestei vieţi cuprinse de furtună şi eşti încărcat cu atâtea păcate, ai nevoie în permanenţă de mângâierea Sfintelor Scripturi. Te afli în prima linie a luptei pentru supra-vieţuire şi eşti rănit în permanenţă. Femeia ta te mânie, fiul tău te supără, angajatul tău te enervează, duşmanul tău îţi face necazuri, prietenul te invidiază, vecinul te înjură, asociatul te sapă, iar judecătorul te ameninţă. La acestea se adaugă multe situaţii şi împrejurări care te tulbură, te neliniştesc, te mâhnesc şi te întristează, ducându-te până în pragul deznădejdii. Săgeţile vrăşmaşilor văzuţi şi nevăzuţi te lovesc fără încetare de peste tot. De aceea ai nevoie de armele Sfintelor Scripturi.

 

Biserica nu stă în ziduri! Biserica stă în mulţimea credincioşilor. Iată câţi stâlpi puternici, nu legaţi cu fier, ci întăriţi cu credinţa. Nu spun că sunt mai puternici decât focul pentru că sunt atât de mulţi, nu! Chiar de-ar fi numai unul, nu poţi birui Biserica!

Toate se îndreaptă spre necinste şi pe toate le judecă timpul. Aurul slăveşte totul. Dar adu-mi-l pe sfântul David, care spune şi strigă: “Aur de-ar curge, nu vă lipiţi inima de el”.

Toate se îndreaptă spre necinste şi pe toate le judecă timpul. Aurul slăveşte totul. Dar adu-mi-l pe sfântul David, care spune şi strigă: “Aur de-ar curge, nu vă lipiţi inima de el”.

“Bucuraţi-vă, dar, şi vă veseliţi”, fiţi curajoşi, fiţi tari!

Iubirea noastră trebuie să-i cuprindă pe toţi oamenii. Dacă pe unii îi iubim, iar pe alţii nu, niciodată dragostea noastră nu va fi mai presus decât a oamenilor necredincioşi. Creştinii nu trebuie să iubească aşa cum iubesc necredincioşii.
   

Căutaţi să aveţi necontenit în minte cuvintele acelea apostolice: “Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum de slava viitoare ce ni se va descoperi nouă” (Rom. 8, 18)

Întinde mreaja dragostei nu ca să cadă cel neputincios, ci, dimpotrivă, ca să se vindece! Arată că din toată inima ta vrei să faci ca binele (pe care l-ai primit tu) să fie binele tuturora!

Fugiţi dar, femei, de adunări străine! nu daţi bărbaţilor voştri sfaturi rele! (…) Dar, vă rog, să strălucească viaţa voastră înaintea oamenilor. Să nu stricăm starea noastră, ci să slăvim, să mulţumim.

 Sf. Ioan Gura de Aur, Despre desfatarea celor viitoare. Sa nu deznadajduim. Noua cuvantari la Cartea Facerii,

Patimile lui Hristos - model de viata spre propria Inviere

Golgota, locul in care Iisus a fist rastignit

  Originea numelui de Golgota, se presupune că vine de la craniile celor răstigniţi aici, fiind vorba de locul unde se petreceau execuţiile publice, sau de la craniul lui Adam înmormântat aici, sau de la forma terenului care amintea de craniul unui om.

 

Golgota nu are astăzi mai mult de 5 metri înălţime de la nivelul pardoselii bazilicii. Ultimele săpături arheologice făcute în perimetrul bazilicii Sfântului Mormânt, între 1960-1970, au dus la concluzia că zona a fost o imensă carieră de piatră, exploatată timp de mai multe secole atunci când la Ierusalim se construiau noi cartiere.

După ridicarea Bisericii Sfântului Mormânt de către Sfânta Împărăteasă Elena, pe Golgota s-au construit un altar şi o cruce în care s-a încastrat un fragment din Crucea pe care a fost răstignit Hristos, dăruit de împăratul Teodosie al II-lea în anul 428.

După aproape 100 de ani, nobila matroană romană, Melania cea Tânără, a ctitorit o mică biserică deasupra Golgotei.

Astăzi, paraclisul Răstignirii Domnului se află la intrarea în Biserica Sfântului Mormânt, în dreapta. Un disc de argint aflat sub altar indică locul unde a fost înfiptă Crucea Mântuitorului. Impresionant de multe candele şi icoane străjuiesc acest loc sfânt.

Pastele care ii place lui Hristos : imparte masa de Inviere in trei , doua parti da-o la cei lipsiti si bolnavi !

 Lumea de azi intelege ca a fi crestin se poate si sa-i slujesti si lui Hristos, dar si lui mamona, implinind si satisfacand mofturi si placeri proprii. Aceasta cale este una care duce la pieire, deoarece mantuirea se face prin Har, iar Harul nu se apropie de omul cu stomacul plin de bucate felurite, care bea si barfeste, de omul care invidiaza sau se manie. Nu va amagiti ! 

Spre a putea capata mantuirea ( nadejdea acesteia ), trebuie sa urmam intru totul sfaturile Sfintilor Parinti si poruncilor lui Hristos. 

Mantuirea se obtine cu multa osteneala, durere, suferinta, lipsuri, etc.

A fi creştin înseamnă a te răstigni în oricare vreumuri, începând cu momentul în care Hristos a venit întâia oară.

 Rastignirea incepe cu momentul pocaintei si a indeplinirii poruncilor lui Hristos,  iar acest lucru inseamna e a ne schimba viata intru totul.

Primul act de a merge pe Calea Crucii este renuntarea la pacat. Apoi , curatarea de patimi, asa cum au facut-o si Sfintii.

Viaţa Sa este model şi avertisment pentru toţi. Dar trebuie să fim răstigniţi individual, mistic, pentru că „răstignirea”, care este singura cale spre înviere, să fie deplină.

Dacă vom învia cu Hristos, trebuie mai întâi să ne smerim împreună cu El, chiar până la umilinţa cea din urmă, cea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege; şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi de aceea nu poate primi niciun reprezentant al lumii pământeşti.

  Părintele Serafim Rose, Mai aproape de Dumnezeu, Editura Buna Vestire, Galaţi, 2003, p. 7

Parintele Cleopa ,,Fara de smerenie nu te vei mantui!,,

  

Ce este smerenia ? Cate feluri de smerenie exista ? Cum se dobandeste ?

Smerenia cea dintâi este a socoti pe fratele tãu mai cu minte şi la toate mai bun decât tine, şi fãrã a lungi cuvântul, când cineva se socoate mai prejos decât toţi. Aceasta este cea dintâi smerenie, adicã începãtoare, cãci te smereşti, socotindu-te mai mic decât altul, fãrã ca totuşi sã te socoti de nimic, ci tot ti se pare a fi ceva. 

Cea de-a doua şi desãvârşita smerenie este când nu numai pe tine te socoteşti de nimic, ci şi toate faptele tale le crezi cã sunt din mila lui Dumnezeu iar nu din hãrnicia ta. Aceasta este smerenia cea adevãrata a sfinţilor, care se naşte în suflet din lucrarea poruncilor. 

Precum pomii încãrcaţi de multe roade au ramurile plecate în jos, iar pomii cei fãrã roadã stau drept în sus şi nu fac rod câtã vreme ramurile lor merg în sus, din care pricina adesea înadins se atârna pietre de ramuri, ca sã se plece în jos şi atunci rodesc; aşa şi sufletul, cât se smereşte, atât rodeşte şi cu cat rodeşte cu atât se smereşte, cãci cu cât se apropiau sfinţii de Dumnezeu cu atât se socoteau mai pãcãtoşi decât toţi oamenii.

  Sã va povestesc ce îmi adusei aminte.

 Odatã vorbeam de smerenie.

 Un oarecare din boierii gazieni, auzind cãci, cu cât cineva se apropie de Dumnezeu se socoteşte mai pãcãtos, se mira şi zicea: “cum este cu putinţã aceasta?”, şi neştiind voia sã afle.

 Eu îi zisei: “boierule, cum eşti socotit în oraşul tãu?”. 

Şi mi-a zis: “mare şi întâi stãtãtor al oraşului”.

Şi întrebându-l dar, când mergi în Cezareea cum eşti socotit, îmi rãspunse: “mai jos mult, decât boierii acelui loc”. şi iar am zis: “dar când mergi la Antiohia, cum ti se pare cã eşti?”. 

El îmi zise: “ca un om de rând”. Dar când mergi la Ţarigrad şi te apropii de împãratul, cum te socoti? şi îmi rãspunse: “ca un sãrac”. 

Atunci îi zisei eu: “aşa este şi la pãcãtoşi”.

Avraam când a vãzut pe Domnul, s-a fãcut pãmânt şi cenuşa; Isaiia zicea: “O, ticãlosul de mine, cat sunt de necurat!”. 

La fel şi Daniil, când era în groapa cu lei şi a venit Avacum cu pâine, zicându-i: “Primeşte bucata aceasta ce ti-a trimis-o Dumnezeu”, a rãspuns cu mare smerenie: “Si-a adus aminte de mine Dumnezeu?”. Vedeţi ce smerenie avea inima acestui bãrbat? 

Era în groapa cu lei, care nicidecum nu-l vãtãmau, şi învrednicindu-se de cercetare dumnezeiasca, nu s-a socotit a fi ceva, ci cu înfricoşare s-a mirat, zicând: “Si-a adus aminte de mine Dumnezeu”. 

De asemenea şi cei trei tineri, fiind în vãpaia cuptorului, care de şapte ori fusese ars de tiranul şi nicidecum vãtãmându-se, fiind acoperiţi şi feriţi de îngeri, nu s-au socotit a fi ceva, sau cã pentru bunãtatea lor s-au învrednicit acelei cercetãri, ci cu totul smerindu-se, ziceau cã nu sunt vrednici sa-si deschidã gura mãcar, ci pentru Avraam cel iubit, Isaac sluga, şi Israil sfântul se rugau sã nu fie pãrãsiţi pana la sfârşit. 

Vedeţi smerenia sfinţilor, cât de smerite sunt inimile lor în vreme de cercetare! 

Chiar şi atunci când însuşi Dumnezeu îi alegea sa-i trimitã spre ajutorul oamenilor, ei se cucereau şi se sfiiau. 

Aşa se ruga Moise: “Trimite Doamne pe altul, cã eu sunt gângav şi peltic la limbã”, iar Ieremia zicea: “mai tânãr sunt eu”. în scurt, toţi sfinţii aveau aceastã smerenie în inima lor, din sãvârşirea poruncilor, cum am zis, şi fugeau de proslãvire. în ce chip cineva fiind îmbrãcat cu haine de aur, de vei arunca asupra-i vre-un petic de hainã murdarã, fuge ca sã nu-si mânjeascã haina lui cea cinstitã, tot aşa şi sfinţii fiind îmbrãcaţi cu faptele cele bune, fug de slava oamenilor ca sã nu se apuce de ea. 

Iar cei ce iubesc slava deşartã se aseamãnã cu cei goi; cã precum aceia de gãsesc vreun petic, se nevoiesc sa-si acopere ruşinea cu el, asemenea şi cei goi de faptele cele bune, cautã slava oamenilor cu care sã-si acopere goliciunea lor.

Cum este, sau cum se naşte în suflet aceastã smerenie, nu poate cineva a o spune cu cuvântul. Numai sufletul ce se va învrednici de a o câştiga o cunoaşte din fapte. 

Odatã, grãia avva Zosima pentru smerenie. 

Un filozof, gãsindu-se acolo şi vrând sã afle adevãrul, îi zise: “Spune-mi pãrinte, cum te numeşti pe tine pãcãtos? Nu ştii cã ai fapte bune, nu vezi cã eşti sfânt, nu vezi cã faci poruncile lui Dumnezeu? Iar dacã le faci pe acestea cum te socoţi pe tine pãcãtos?”. 

Bãtrânul, însã, nu-i rãspunde alta, fãrã numai îi zicea: “Nu ştiu cum sã-ţi spun, decât numai cã sunt aşa”. 

Dar filozoful necontenit iscodind, bãtrânul iar a început a-i zice cu prostimea sa cea sfãntã: Nu mã supãra mai mult, cã eu, în scurt, aşa sunt!” 

Vãzând eu cã bãtrânul se tulbura îi zisei: “Nu cumva este acest lucru ca şi filozofia, şi ca meşteşugul doftoricesc, care daca le învaţã şi le deprinde bine cineva, devine obicei, o a doua fire, atât la filozof, cât şi la doftor?”. 

Aceasta însã, se face puţin cate puţin, din lucrare, dar cum se face aceasta şi cum a ajuns el la aceastã deprindere a lucrului, nu se poate spune, nici arãta. Pentru cã, precum am zis, pe îndelete s-a fãcut aceasta, fãrã a simţi cum se alcãtuieşte aceastã deprindere a meşteşugului. 

Aşa este şi smerenia: din lucrarea poruncilor se naşte obiceiul smereniei sufletului, dar nu se poate povesti cu cuvântul cum s-a fãcut deprinderea şi obiceiul acelei fapte bune. 

Auzind avva Zosima aceasta, s-a bucurat şi îmbrãţişându-mã, mi-a zis: “Ai aflat lucrul, aşa este precum ai zis”. Şi s-a liniştit şi filozoful primind cuvântul.
De asemenea şi bãtrânii, ne-au spus unele lucruri ca sã ne facã sã pricepem aceastã smerenie, dar cum este obişnuinţa ce se face dintr-însa n-au putut sã o spunã. 

De vreme ce însuşi pãrintele Agaton, fiind pe moarte şi întrebat de fraţi: “Si ţie iţi este fricã pãrinte?”, a zis “Cât am putut, am silit firea mea la pãzirea poruncilor, dar om sunt, ştiu eu dacã a plãcut lui Dumnezeu fapta mea? Cã alta e judecata lui Dumnezeu şi alta a oamenilor!”. 

Iatã, ne-a dat ochi sã o vedem şi minte sã o pricepem, dar cum este şi cum face în suflet, nu s-a aflat nimeni sã o spunã, nici nu a putut sã o priceapã, precum am spus de atâtea ori. 

Ceea ce pricinuieşte smerenia, însã, ne-au spus-o pãrinţii, cãci zice la Pateric: un frate a întrebat pe un bãtrân zicând: “ce este smerenia?”. 

Şi a rãspuns bãtrânul: “Smerenia este o mare şi dumnezeiascã faptã, iar calea smereniei sunt ostenelile cele trupeşti ce se fac cu mintea şi cugetarea cea cu prostimea de a se socoti pe sine întru toate mai mic decât toţi, precum şi rugãciunea cea neîncetatã”. Aceasta este calea smereniei, dar smerenia în sine este dumnezeiascã şi nepriceputã. Dar oare de ce a zis cã ostenelile trupeşti duc sufletul la smerenie? Cãci, în cugetarea despre prostimea sa, a se socoti pe sine, adicã, mai nevrednic decât toţi, am spus-o mai sus cã se împotriveşte mândriei şi este smerenia cea dintâi; cãci, cum ar putea sã se socoteascã mai mare decât fratele sãu, sã se semeţeascã în ceva, sã defaime sau sã huleascã pe cineva cel ce se socoteşte mai prejos decât toţi? Am arãtat de asemenea cã rugãciunea necontenitã se împotriveşte mândriei celei de-a doua. Pentru cã cel cucernic şi smerit, cunoscând cã nu este cu putinţa a face vre-o faptã bunã fãrã ajutorul lui Dumnezeu, neîncetat se roagã ca sã facã Domnul milã cu dânsul şi sa-i ajute a face binele. Şi orice lucru sãvârşeşte, crede cã din darul lui Dumnezeu l-a fãcut şi nu se mândreşte ci întotdeauna se roagã sã nu se lipseascã de acest ajutor, ca sã nu se vãdeascã neputinţa lui. Astfel, necontenit cu cât de sileşte spre fapte bune, cu atât se smereşte şi cu cât se smereşte cu atât sporeşte întru smerenia sa. În ce chip şi ostenelile trupului pleacã sufletul spre smerenie şi cum se face aceasta lucrare, sã va spun acum.
Dupã ce a cãzut sufletul în cãlcarea poruncii, s-a robit ticãlosul, precum zice Sfântul Grigorie, de pofta trupeascã şi s-a supus patimilor şi neînfrânãrii. 

Oarecum s-a smintit şi s-a fãcut sufletul ca un trup, pentru care zice şi Scriptura: “Nu va rãmânea Duhul meu întru aceşti oameni, pentru cã sunt trupuri”. 

Împreunã cu trupul pãtimeşte şi sufletul şi se pleacã cu voinţa ticãlosul, la sãvârşirea pãcatelor ce se fac cu trupul, precum aceea a zis bãtrânul cã şi ostenelile trupeşti aduc pe om la smerenie.

 Cã intr-un fel se afla sufletul celui sãnãtos şi în altul al celui bolnav; într-un fel al celui sãtul şi în alt fel al celui flãmând. 

Şi iarãşi, într-un fel este sufletul celui cãlare şi în altul al celui ce umblã pe jos; altfel al celui ce şade în scaun, altfel al celui ce şade jos pe pãmânt, altfel al celui dezbrãcat şi altfel al celui împodobit cu haine luminoase. 

Din acestea, smerindu-si trupul, împreunã se smereşte şi sufletul. 

Pentru aceasta a petrecut bãtrânul afara patruzeci de nopţi şi n-a intrat sub acoperãmânt pânã ce n-a fãcut trupul lui cosit ca fiarele cele sãlbatice. Însã osteneala, atunci foloseşte, când nu se face prin cârtire, ci spre smerenie. 

Deci, bine a zis bãtrânul cã şi ostenelile trupeşti aduc smerenie. 

Sfântul Dumnezeu sã ne dãruiascã şi noua smerenie, cã din mari rãutãţi izbãveşte pe om si-l acoperã de multe ispite. Cãruia se cuvine slava şi puterea în veci, Amin!

din Avva Dorotei ,,Invataturi si scrisori de suflet folositoare, COLECȚIE:RELIGIE / POVATUIRI DUHOVNICESTI, EDITURA BUNAVESTIRE

CAUZA TUTUROR SUFERINTELOR ESTE ....

 Biserica creștină a stabilit șapte păcate capitale: mândria, desfrânarea, lăcomia de mâncare, băutură, iubirea de arginți, invidia (pizmă), mânia și lenea. 

Mândria izvorăşte din inima omului (Marcu 7, 21-22), este preţuirea de sine peste masură şi atitudinea de superioritate sau de dispret faţă de ceilalţi oameni. 

Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cât şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului. 

Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol, la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4, 8-9). “Mândria, mama relelor, care şi pe diavol l-a făcut diavol, cu toate că nu era aşa mai înainte." (Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni)

“Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei omul a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger." ( Problemele vieţii, p. 34)


Cum putem lupta cu pacatul mandriei ?

Prin smerenie, prin ascultare; oprește-te de la a vorbi de rău, de la a contrazice pe cineva. De aici se începe lupta. Azi un pic, mâine un pic, pentru că degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia.

Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai dreptate, niciodată nu te vei izbăvi de mândrie, tot prin înfrânarea gurii.
Sfântul Apostol Iacob spune: Bărbatul care își înfrânează limba este bărbat desăvârșit că își va înfrâna toate simțurile sale. 

Cine se va înfrâna pe sine în vorbă cu aproapele său, nu se va înălța asupra lui, nu va ține să-l contrazică, nu va ține să-l convingă de nu știu care lucruri, nu va ține să iasă întotdeauna pe a lui, că el are ideea cea mai dreaptă, cea mai bună.
Postul negru vinerea si miercurea, rostirea neincetata a Rugaciunii lui Iisus, milostenia si infranarea de la toate poftele si patimile ne va elibera de acest duh rau, ce ne indeamna la hula,ura, pizma, nemilostenie, osandire a aproapelui, etc.

“Mândria nu este altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru."

“Oamenii mândri ce se cred înțelepți” Solomon ne atrage atenția să nu ne socotim înțelepți și să nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul și să ne abatem de la rău. 

   

Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înțelepți; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată același Solomon.
În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înțelept, ne previne Solomon. 

Proorocul Ieremia spune că e bine ca înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că-l cunoaște pe Dumnezeu, care face milă, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta găsește plăcere Dumnezeu.

“Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri”

În „Levitic” Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel că va frânge mândria puterii lor. Solomon ne încredințează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întărește hotarul văduvei și că își va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor smeriți le va da har. 

Psalmistul știe că Dumnezeu mântuiește poporul care se smerește și smerește privirile trufașe și îi sfătuiește pe cei lăudăroși să nu mai vorbească cu atâta trufie pentru că Dumnezeu mustră pe cei îngâmfați care au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu, pedepsește aspru pe cei mândri și frânge mândria domnitorilor. 

Ana, una din soțiile lui Elcana, necăjită de Penina pentru că era stearpă, își varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smerește și Dumnezeu înalță și până la urmă capătă rod, născându-l pe Samuel, care avea să devină un mare judecător, care a domnit cu dreptate peste Israel David, rugându-se Domnului, spune:„Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta, scobori pe cei mândri”. Fecioara Maria, în discuția pe care o are cu Elisabeta, ruda sa și mama lui Ioan Botezătorul spune: „Dumnezeu a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i -a scos afară cu mâinile goale”. Iisus a criticat slava deșartă după care umblau cărturarii și fariseii; aceștia umblau după locurile dintâi la ospețe, și după scaunele dintâi în sinagogi; le placea să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”. 

Iisus le-a amintit că numai Unul este învățătorul și că oricine se va înălța, va fi smerit; și oricine se va smeri, va fi înălțat, lucru aplicabil chiar la o masă, unde este bine să fim mutați de gazdă mai sus în loc să fim izgoniți în mod rușinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază. 

Apostolul Petru le spune preoților să se îmbrace cu smerenie, amintindu-le că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har, și numai în acest fel, smerindu-se sub mâna tare a lui Dumnezeu, ei vor fi înălțați la vremea potrivită. Apostolul Iacob arată că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine și că în schimb, ne dă un har și mai mare și că de aceea spune Scriptura:„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”

“Mândria este rădăcina păcatelor mari”


Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege. Cine este smerit nu poate fi ucigaș (căci nu e lacom după bani și nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoț sau pizmaș (căci se mulțumește cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este ...continuare -http://www.bisericasfantulstefancelmare.com/buletin/pacatulmandrie.pdf

Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 61