Biserica creștină a stabilit șapte păcate capitale: mândria, desfrânarea, lăcomia de mâncare, băutură, iubirea de arginți, invidia (pizmă), mânia și lenea.
Mândria izvorăşte din inima omului (Marcu 7, 21-22), este preţuirea de sine peste masură şi atitudinea de superioritate sau de dispret faţă de ceilalţi oameni.
Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cât şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului.
Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol, la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4, 8-9). “Mândria, mama relelor, care şi pe diavol l-a făcut diavol, cu toate că nu era aşa mai înainte." (Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni)
“Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei omul a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger." ( Problemele vieţii, p. 34)
Cum putem lupta cu pacatul mandriei ?
Prin smerenie, prin ascultare; oprește-te de la a vorbi de rău, de la a contrazice pe cineva. De aici se începe lupta. Azi un pic, mâine un pic, pentru că degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia.
Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai dreptate, niciodată nu te vei izbăvi de mândrie, tot prin înfrânarea gurii.
Sfântul Apostol Iacob spune: Bărbatul care își înfrânează limba este bărbat desăvârșit că își va înfrâna toate simțurile sale.
Cine se va înfrâna pe sine în vorbă cu aproapele său, nu se va înălța asupra lui, nu va ține să-l contrazică, nu va ține să-l convingă de nu știu care lucruri, nu va ține să iasă întotdeauna pe a lui, că el are ideea cea mai dreaptă, cea mai bună.
Postul negru vinerea si miercurea, rostirea neincetata a Rugaciunii lui Iisus, milostenia si infranarea de la toate poftele si patimile ne va elibera de acest duh rau, ce ne indeamna la hula,ura, pizma, nemilostenie, osandire a aproapelui, etc.
“Mândria nu este altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru."
“Oamenii mândri ce se cred înțelepți” Solomon ne atrage atenția să nu ne socotim înțelepți și să nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul și să ne abatem de la rău.
Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înțelepți; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată același Solomon.
În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înțelept, ne previne Solomon.
Proorocul Ieremia spune că e bine ca înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că-l cunoaște pe Dumnezeu, care face milă, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta găsește plăcere Dumnezeu.
“Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri”
În „Levitic” Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel că va frânge mândria puterii lor. Solomon ne încredințează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întărește hotarul văduvei și că își va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor smeriți le va da har.
Ana, una din soțiile lui Elcana, necăjită de Penina pentru că era stearpă, își varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smerește și Dumnezeu înalță și până la urmă capătă rod, născându-l pe Samuel, care avea să devină un mare judecător, care a domnit cu dreptate peste Israel David, rugându-se Domnului, spune:„Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta, scobori pe cei mândri”. Fecioara Maria, în discuția pe care o are cu Elisabeta, ruda sa și mama lui Ioan Botezătorul spune: „Dumnezeu a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i -a scos afară cu mâinile goale”. Iisus a criticat slava deșartă după care umblau cărturarii și fariseii; aceștia umblau după locurile dintâi la ospețe, și după scaunele dintâi în sinagogi; le placea să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”.
Deoarece prin mândrie au căzut atât îngerii cei răi, cât şi cei dintâi oameni, mândria este privită ca începutul păcatului.
Nu este credincios care să nu fie ispitit de acest păcat. Însuşi Mântuitorul a fost ispitit spre acest păcat de către diavol, la începutul lucrării Sale în lume (Matei 4, 8-9). “Mândria, mama relelor, care şi pe diavol l-a făcut diavol, cu toate că nu era aşa mai înainte." (Tâlcuiri la Epistola a doua către Corinteni)
“Rădăcina, izvorul şi maica oricărui păcat este mândria. Din pricina ei omul a pierdut viaţa fericită a raiului. Din pricina ei şi diavolul, care l-a înşelat pe Adam, şi-a pierdut rangul ceresc de înger." ( Problemele vieţii, p. 34)
Cum putem lupta cu pacatul mandriei ?
Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai dreptate, niciodată nu te vei izbăvi de mândrie, tot prin înfrânarea gurii.
Sfântul Apostol Iacob spune: Bărbatul care își înfrânează limba este bărbat desăvârșit că își va înfrâna toate simțurile sale.
Cine se va înfrâna pe sine în vorbă cu aproapele său, nu se va înălța asupra lui, nu va ține să-l contrazică, nu va ține să-l convingă de nu știu care lucruri, nu va ține să iasă întotdeauna pe a lui, că el are ideea cea mai dreaptă, cea mai bună.
Postul negru vinerea si miercurea, rostirea neincetata a Rugaciunii lui Iisus, milostenia si infranarea de la toate poftele si patimile ne va elibera de acest duh rau, ce ne indeamna la hula,ura, pizma, nemilostenie, osandire a aproapelui, etc.
“Mândria nu este altceva decât pervertirea sufletului şi boală grea, care se naşte din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru."
“Oamenii mândri ce se cred înțelepți” Solomon ne atrage atenția să nu ne socotim înțelepți și să nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul și să ne abatem de la rău.
Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înțelepți; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată același Solomon.
În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înțelept, ne previne Solomon.
Proorocul Ieremia spune că e bine ca înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că-l cunoaște pe Dumnezeu, care face milă, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta găsește plăcere Dumnezeu.
“Dumnezeu le stă împotrivă celor mândri”
În „Levitic” Dumnezeu îi avertizează pe copiii lui Israel că va frânge mândria puterii lor. Solomon ne încredințează că Dumnezeu surpă casa celor mândri, dar întărește hotarul văduvei și că își va bate joc de cei batjocoritori în timp ce celor smeriți le va da har.
Psalmistul știe că Dumnezeu mântuiește poporul care se smerește și smerește privirile trufașe și îi sfătuiește pe cei lăudăroși să nu mai vorbească cu atâta trufie pentru că Dumnezeu mustră pe cei îngâmfați care au rătăcit de la poruncile lui Dumnezeu, pedepsește aspru pe cei mândri și frânge mândria domnitorilor.
Ana, una din soțiile lui Elcana, necăjită de Penina pentru că era stearpă, își varsă sufletul înaintea Domnului recunoscând că Dumnezeu smerește și Dumnezeu înalță și până la urmă capătă rod, născându-l pe Samuel, care avea să devină un mare judecător, care a domnit cu dreptate peste Israel David, rugându-se Domnului, spune:„Tu mântuiești pe poporul care se smerește, și cu privirea Ta, scobori pe cei mândri”. Fecioara Maria, în discuția pe care o are cu Elisabeta, ruda sa și mama lui Ioan Botezătorul spune: „Dumnezeu a arătat putere cu brațul Lui; a risipit gândurile, pe cari le aveau cei mândri în inima lor. A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, și a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i -a săturat de bunătăți, și pe cei bogați i -a scos afară cu mâinile goale”. Iisus a criticat slava deșartă după care umblau cărturarii și fariseii; aceștia umblau după locurile dintâi la ospețe, și după scaunele dintâi în sinagogi; le placea să le facă oamenii plecăciuni prin piețe, și să le zică: „Rabi! Rabi!”.
Iisus le-a amintit că numai Unul este învățătorul și că oricine se va înălța, va fi smerit; și oricine se va smeri, va fi înălțat, lucru aplicabil chiar la o masă, unde este bine să fim mutați de gazdă mai sus în loc să fim izgoniți în mod rușinos de pe locurile cele dintâi dacă se întâmplă să vină cineva mai cu vază.
Apostolul Petru le spune preoților să se îmbrace cu smerenie, amintindu-le că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriți le dă har, și numai în acest fel, smerindu-se sub mâna tare a lui Dumnezeu, ei vor fi înălțați la vremea potrivită. Apostolul Iacob arată că Duhul pe care l-a pus Dumnezeu să locuiască în noi ne vrea cu gelozie pentru Sine și că în schimb, ne dă un har și mai mare și că de aceea spune Scriptura:„Dumnezeu stă împotriva celor mândri, dar dă har celor smeriți”
“Mândria este rădăcina păcatelor mari”
Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege. Cine este smerit nu poate fi ucigaș (căci nu e lacom după bani și nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoț sau pizmaș (căci se mulțumește cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este ...continuare -http://www.bisericasfantulstefancelmare.com/buletin/pacatulmandrie.pdf
Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 61
“Mândria este rădăcina păcatelor mari”
Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege. Cine este smerit nu poate fi ucigaș (căci nu e lacom după bani și nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoț sau pizmaș (căci se mulțumește cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este ...continuare -http://www.bisericasfantulstefancelmare.com/buletin/pacatulmandrie.pdf
Ieromonah Savatie Baștovoi, Puterea duhovnicească a deznădejdii, Editura Reîntregirea, Alba-Iulia, 2014, p. 61
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu