Sfintii Parinti despre paza mintii si trezvie

 Pentru a nu te tulbura şi pentru a-ţi păstra duhul rugăciunii, încearcă să eviţi vizitele şi discuţiile.Mai presus de toate pune liniştea, şi să cugeţi adeseori la moarte.
 Nu te împovăra pe ţine însuţi cu nevoinţe extraordinare, decât numai atunci când Domnul îţi dă puterea să o faci. Să te sileşti permanent şi fără milă pe tine însuţi la orice lucru bun.

Este foarte primejdios să urmezi gândurilor şi cugetelor tale în ceea ce priveşte mântuirea ta.

 Mintea noastră – acest mărginit ochi al omului trupesc – percepe şi cercetează numai lucrurile lumii exterioare, materiale, însă problemele duhovniceşti înalte să le încredinţăm lui Dumnezeu prin părintele nostru duhovnic, şi să urmăm tuturor sugestiilor lui.

Dispoziţiile şi intenţiile noastre se schimbă necontenit şi se risipesc precum praful. De aceea trebuie să murim voii noastre o dată pentru totdeauna şi să ne predăm voii povăţuitorului nostru duhovnicesc.

Nu este bine să povesteşti altora isprăvile tale, chiar dacă aceasta nu provine din iubirea de slavă. Darurile lui Dumnezeu, când le descoperi, pleacă de la tine.

Răul se transmite atât de uşor, precum o boală contagioasă. Dacă te întovărăşeşti cu oameni care vorbesc lucruri deşarte, care clevetesc, care iubesc lucrurile lumeşti, atunci şi tu fără să îţi dai seama vei cădea în aceleaşi pătimi.

Şi dimpotrivă, dacă te întovărăşeşti cu oameni duhovniceşti şi prieteni ai rugăciunii, atunci virtuţile lor ţi se vor transmite şi ţie.

Pentru a dobândi desăvârşita curăţie, să nu ai legături pătimaşe, chiar şi duhovniceşti, cu persoane sau lucruri. 

Iubeşte pe fiecare cu nemărginită iubire ca pe tine însuţi, dar nu îţi lega inima de nimic. 

Nu îţi urma niciodată degrabă gândul, chiar şi de ţi se pare drept, încearcă-l cu trecerea timpului.

Cinstea ce provine de la oameni trebuie să fie dispreţuită de sufletul care îşi caută mântuirea şi îşi cunoaşte neputinţele.

Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mat. 11: 12). Silă această nu se reduce la înfrânare de la mâncare şi de la diferitele patimi, ci priveşte toate activităţile noastre lăuntrice şi exterioare. 

Să lucrezi cu desăvârşire împotriva a tot ceea ce îşi doreşte trupul. Vrei să te întinzi mai confortabil? Sileşte-te pe tine însuţi a face opusul. Vrei să te aşezi cu coatele rezemate? Nu ţi le rezema… în toate să te porţi aşa.

Sileşte-te pe tine însuţi atunci când nu vrei să te rogi şi când nu ai dispoziţie de a face binele.

  Nu ajunge să ne păzim curăţia trupului. Lucrul de căpătâi este să avem gânduri curate şi neprihănite.

Dreapta socoteala este mai presus de toate. 

Rabdarea, mai folositoare decât toate.

Tacerea, mai buna decât toate. 

Multa-vorbire, mai rea decât toate.

Dreapta socoteala este mai presus de toate virtutile. Prin aceasta, sufletul se apara de toate patimile si gândurile ce se razvratesc împotriva lui.

Dragostea de saracie si neiubirea de arginti pricinuiesc mari comori sufletului.

Neagonisirea si rugaciunea contribuie împreuna la mântuirea noastra. Rugaciunea naste neagonisirea si neagonisirea naste rugaciunea.

Faptul de a trai virtuos, de a face si a gândi binele nu este jertfa catre Dumnezeu, ci datoria ta omeneasca.

Orice suflet binecuvântat este simplu, drept, milostiv, nobil, smerit, lipsit de rautate, lipsit de viclenie, înfrânat si temator de Dumnezeu. 

Nerautatea si simplitatea atrag harul si mila lui Dumnezeu mai mult decât toate virtutile.

Frica lui Dumnezeu zdrobeste trupul mai mult decât postul si celelalte nevointe. Pentru cine o dobândeste, nu exista pe pamânt nici lucruri pricinuitoare de durere, nici lucruri pricinuitoare de placere.

Tacerea este foarte mare virtute.

 Omul vorbaret nu se va procopsi niciodata.

Lipsa harului lui Dumnezeu este mai înfricosatoare decât orice alta lipsa.

 Nu exista stare mai jalnica decât atunci când harul dumnezeiesc s-a retras. De aceea, multi care l-au pierdut s-au chinuit sa îl redobândeasca cu mari nevointe.

Omul, cu toate încercarile lui, fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate sa planifice nimic, nici viata lui exterioara si nici cea launtrica. “Fara Dumnezeu nici pâna la prag.”

Voia noastra omeneasca sta în a ne dori numai binele si a gasi mijloacele pentru dobândirea lui. Savârsirea si realizarea binelui I se datoreaza lui Dumnezeu. 

Pentru rau, noi suntem responsabili.

Trebuie sa avem trezvie neadormita pentru a pastra harul dumnezeiesc.

 Acesta ni se da ca dar din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însa este nevoie de multa lupta pentru a-l pastra.

,,Ne vorbeste Staretul Partenie de la Pecerska”, Editura Egumenita

Parintele Teofil Paraian - Despre trezvie

Trezvia este o stare sufleteasca comparata cu starea pe care o are omul cand nu doarme, starea de priveghere. 

Trezvia este in principal luare aminte la noi insine, la cele ce se petrec in interiorul nostru, la gandurile care ne asalteaza, este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecintele lecturilor pe care le facem. 

Ea se manifesta si prin paza mintii, in sensul ca luarea aminte se face pentru pazirea mintii, pentru inlaturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea in minte si necontinuarea in constiinta a lucrurilor care sunt aducatoare de neliniste, care duc la dezorientare si devieri.

“Ia aminte la tine insuti”, “Privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului”, “Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita” - sunt cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfantul Apostol Pavel indeamna la cercetarea de noi insine in Epistola catre Corinteni: “Luati aminte daca sunteti in credinta”, in Epistola catre Tesaloniceni, unde vorbeste despre a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Arhimandritul Teofil Paraian,
Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus