Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 martie 2016

Ispita neamului celui de pe urmă




 În Pateric scrie că sfinții Părinți ai Schitului au profețit despre neamul cel de pe urmă. „A întrebat unul: Ce lucrăm noi?
 
Și răspunzând unul dintre dânșii, Marele Avă Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu.
 Și iarăși întrebând a zis: Cei de după noi ce vor face oare? și a zis: vor face numai pe jumătate din cât am lucrat noi. 
Dar cei de după dânșii ce vor face? Și a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispită și cei care se vor afla încercați în vremea aceea vor fi mai mari decât noi și decât părinții noștri. Ce ispită înfricoșătoare va fi oare, să se arate lămuriți cu toate că nu vor avea nici o lucrare și vor fi mai mari decât pustnicii cei mai minunați?”. 
Ispita neamului celui de pe urmă a și sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist încât amenință să-i piardă pe cei aleși. Și nu-i atât de periculoasă ispita care vine de la vrăjmașii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pământești sau de la cei destrăbălați care nu pot ușor să vatăme pe creștini. Pericolul vine de la frații cei mincinoși, care sunt dușmani ascunși cu atât mai periculoși, cu cât cred că ei sunt frai curați. 
 Predica lor e ca o hrană prielnică care a început să se strice și în loc să hrănească otrăvește pe cei care o mănâncă .
Cati crestini nu practica yoga , religia new age care a cuprins mai tot pamantul si  alte culte neortodoxe ? Sau sa vorbom de secte si alte paganizme ? 
Ei aduc tulburare în rândurile creștinilor. Aceștia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urmă. Despre ei a profețit Domnul că vor fi în veacul cel de apoi. „Mulți vor veni întru numele Meu și pe mulți vor înșela” (Matei 24, 5).
 Vorbesc și frații mincinoși de sfânta și preadulcea Ortodoxie, de dragoste, de curăție, pentru fapta bună, de smerenie și de virtute, și ajută obștile creștinești. Cât e de greu pentru ortodocșii cei curați și simpli să înțeleagă pe cine au înaintea lor. Cât e de ușor să fie atrași de ideile lor cele «filosofice» și să îi creadă. Dacă răscolește cineva adânc în sufletele acestor oameni, va găsi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci închinarea unui idol care se numește „om”.

****
Cuviosul Moisi Etiopianul a mers odinioară la Avva Isidor și i-a zis lui: „Părinte, nu pot să stau în chilia mea, fiind luptat de patimile trupești”. 
Fericitul Isidor luându-l pe el, l-a suit în vârful chiliei sale și i-a zis: „Caută spre Apus!”, și căutând Moisi a văzut o mulțime de oameni înfricoșați gâlcevind și gătindu-se spre război. 
Apoi iarăși a grăit Avva Isidor: „Caută spre Răsărit și privește”. Și căutând, a văzut o mulțime de Sfinți îngeri purtători de lumină, așijderea și ei gătindu-se de război. 
Atunci Sfântul Isidor a zis către Moisi: „Cei dinspre Apus ridică război împotriva Sfinților lui Dumnezeu, iar cei dinspre Răsărit se trimit de la Domnul spre ajutor nevoitorilor celor buni.
 Însă vezi că sunt mai mulți cei ce ne ajută nouă decât cei ce se ridică asupra noastră”.
 Cu o vedenie ca aceasta și cu cuvintele starețului întărindu-se, Moisi s-a întors la chilia sa și se îndeletnicea în ostenelile lui cele obișnuite.





[...] de multe ori înşeală răutatea, prefăcându-se în chipul faptei bune. 
După cum a spus şi Sfântul Dorotei: Nici o răutate şi nici unul dintre eresuri, nici însuşi Diavolul nu poate să înşele pe cineva, numai dacă se preface în chipul faptei bune.
După cum şi Sf. Apostol zice că însuşi Diavolul se închipuie un Înger luminat. 
Neghină numeşte Sf. Vasile cel Mare pe ereticii , paganii  si alti oameni cari strică învăţăturile Domnului şi amestecându-se ei cu trupul cel sănătos al Bisericii ca, fiind nevătămaţi, să facă vătămare.

Sfantul Chiril Patriarhul Ierusalimului
sursa http://www.aparatorul.md

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu