Despre Credinta si Mantuire - Parintele Efrem Athonitul [Audio Book](Val...

Credinţa şi faptele bune - roade ale harului în om

Credinţa şi faptele bune sunt două dintre condiţiile esenţiale ale mântuirii omului. 

Pentru mântuire, acestea trebuie să se manifeste şi alături de o a treia condiţie, anume harul dumnezeiesc.

 Dacă credinţa şi faptele bune par roade ale voinţei şi manifestării omului de a se mântui, harul este lucrarea exclusiv dumnezeiască ce se manifestă în viaţa omului în toate circumstanţele existenţei sale. Mântuirea, fiind prioritate a vieţii creştinului, se realizează unitar, adică implică simbiotic harul, credinţa şi faptele bune într-un singur tot unitar. Principala strădanie a omului este aceea de a-şi croi un drum către Dumnezeu prin căutarea credinţei mântuitoare şi acceptarea ei fidelă, aşa cum rezultă din Revelaţie şi prin lucrarea faptelor, în consecinţa acesteia.
Credinţa este foarte importantă creştinului pentru mântuire, deoarece aceasta stă la baza tuturor motivaţiilor ulterioare şi a faptelor sale. 

Faptele decurg firesc din convingerile interioare ale omului, deci sunt importante convingerile pe care le avem, deoarece pe ele se întemeiază suma tuturor intereselor noastre.

 Acestea la rândul lor determină voinţa, o motivează şi o amplifică. Iar voinţa omului o sesizăm din faptele sale. 

Aşadar, când privim pe cineva făcând ceva, deducem la modul general şi care este intenţia faptei sale, şi putem aprecia prospectiv voinţa sa. Iar din voinţă deducem suma intereselor sale, adică însuşi chipul său care-l caracterizează.
Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează credinţa în oameni, deoarece vederea prin credinţă ţine de despătimirea omului. Iar în măsura în care se curăţeşte de patimi, devine vizibilă şi deci credibilă întreaga Revelaţie dumnezeiască adusă prin opera mântuitoare a lui Iisus Hristos. 

Fapta este o consecinţă a credinţei, de aceea Dumnezeu când evaluează fapta evaluează implicit şi gradul de credinţă din spatele acesteia. Din acest motiv, credinţa este foarte importantă pentru mântuire.
Este de reţinut că omul se mântuieşte în urma a trei condiţii: credinţă, fapte bune şi har. Acestea se intercondiţionează reciproc, se întreţin una pe alta. Faptele bune se bazează pe credinţă, iar harul le întreţine pe ambele în lucrare. Fapta bună şi credinţa atrag harul în viaţa omului, iar harul întăreşte credinţa. 

Credinţa se verifică doar prin curăţie, numai cel ce se despătimeşte vede în credinţă un argument al celor nevăzute.

http://ziarullumina.ro

TREZVIA - PRIMA TREAPTA SPRE MANTUIRE

 Sfinții Părinții  despre pazirea mintii

 „Dacă abuzul gândurilor naște reaua obișnuință a faptelor, care este și lucrarea păcatului cu fapta, atunci se impune cu necesitate în primul rând păzirea minții, astfel încât, încă de la primul gând, care este atacul, momeala, și de la bun început, să fie tăiată orice răutate și astfel să izbutească fără osteneală mântuirea”

 „În dimineți am nimicit pe toți păcătoșii pământului” (Psalmi 100, 8), zice David, și „fiica Babilonului ticăloasa... fericit cel ce va apuca și va lovi pruncii tăi de piatră!” (Psalmi 136, 8-9). 

 „Trebuie să Îl pomenim pe Dumnezeu mai abitir decât trebuie să respirăm”, zice Sfântul Grigorie Teologul, iar Sfântul Ioan al Scării zice „Să se unească pomenirea lui Iisus cu răsuflarea ta”.

 „Ia aminte la gânduri și nu vei osteni în ispite”, zice bătrânul Isihie. 

Și Theodor Sinaitul zice de asemenea: „Dacă lipsește pomenirea lui Dumnezeu, atunci tulburarea patimilor câștigă loc în noi”.

Neîncetata și riguroasa pomenire a lui Dumnezeu, păzită cu acribie, este și se numește luarea aminte sau trezvia minții și conduce la toată calea virtuții și poruncii lui Dumnezeu, precum zice și David: „Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că de-a dreapta mea este, ca să nu mă clatin” (Psalmi 15, 8). „Adusu-mi-am aminte de Dumnezeu și m-am bucurat” (Psalmi 76, 4). 

Părinții împart în diferite moduri felurile trezviei minții , toți câți s-au referit în mod special la ea. Un mod este cel al atenției minții, în care imaginația reprezintă atacul sau momeala, fiindcă este cu neputință ca gândurile să apară, fără a fi însoțite de o imagine închipuită. 

Un alt mod este liniștirea inimii prin rugăciune, care nu primește nici o mișcare lăuntrică a gândurilor. Acest lucru izbutește la cei care au ajuns, prin sârguința lor și prin harul lui Dumnezeu, la rugăciunea inimii. 

Un alt mod este neîncetata și neîntrerupta chemare în ajutor a Domnului nostru Iisus Hristos cu multă smerenie. 

Și un alt mod, și ultimul, este neîncetata și neîntrerupta cugetare la moarte. În esență, și aceste patru moduri au același scop: pomenirea continuă a lui Dumnezeu, și chemarea în ajutor de care toți avem nevoie, de vreme ce toți am primit porunca „Rugați-vă neîncetat!”.


De obicei cugetele goale se rotesc prin cap.

Nu stati de vorba cu gandurile voastre, caci stati de vorba cu diavolul.

E necesar sa intelegem ca trebuie sa avem trezvie, si acest lucru se obtine prin taierea poftelor si placerilor, cu post si multa rugaciune.

Trezvia este apa de ploaie necesara ca sa rodeasca credinta adevarata, cea plina de Har.

Identificati gandul care este de la vrajmasul, adica orice gand ce aduce tulburare, tristete, mahnire, neliniste si alungatu-l degraba prin rugaciunea lui Iisus.

Cel ce va starui in patimi, nu va avea trezvie

 

 Să le urmăriţi pe acelea care pătrund inima ca o săgeată, lăsând acolo o urmă.
Gandurile rele ce persista sa le marturisiti la duhovnic de fiecare data.
Ştergeţi imediat această urmă din inima cu rugăciune si post , punând în locul ei o simţire opusă.

Atunci când se păstrează căldura, astfel de întâmplări sunt rare şi slabe.

Aprindeţi în voi frica de Dumnezeu.

Ţineţi cont de faptul ca în timpul cugetării neîncetate la Dumnezeu, să nu uitaţi a vă încălzi frica evlavioasă.

Deasa amintire de Dumnezeu fără evlavie slăbeşte sentimentul de frică faţă de Acesta şi, prin aceasta, îl lipseşte pe om de lucrarea mântuitoare care îi aparţine”.

Arhiepiscopul Antonie de Golânsk şi Mihailovsc, Calea rugăciunii lăuntrice, Manualul isihiei, Editura Bunavestire, Galaţi, 2003, p. 68

Viata si minunile Sf. Dimitrie cel Nou - Ocrotitorul Bucurestilor (film ...

Viata Sfantului Dimitrie cel Nou

Nascut la inceputul veacului al XIII-lea, intr-o familie de tarani din satul Basarabov, in sudul Dunarii, apartinand in vremea aceea regatului Bulgariei, Sfantul Dimitrie a purtat din frageda pruncie lupte acerbe pentru a dobandi o viata virtuoasa, in post si rugaciune, intr-o zi, pe cand se dusese sa pasca a calcat pe un cuib acoperit de ierburi si a strivit puisorii care se aflau in el. Profund mahnit, s-a hotarat, spre pocainta, sa lase descult timp de trei ani, fie iarna, fie vara, piciorul care strivise cuibul, fapta considerata de el a fi ca o crima.

Apoi s-a atasat unei comunitati monastice, iar dupa ce a ucenicit cele ale ascultarii, s-a retras in padure unde si-a statornicit adapostul intr-o pestera, aproape de raul Lom, nestiut de oameni si aducand, zi si noapte rugaciunile si lacrimile sale ca ofranda lui Dumnezeu. Cunoscand dinainte ziua mortii sale, s-a intins intre doua lespezi de piatra si si-a dat in pace sufletul lui Dumnezeu.

Au trecut ani multi si lumea uitase de existenta acestui pustnic, pana intr-o zi, cand - la trei veacuri dupa moartea Sfantului - o inundatie a facut ca apele raului sa urce pana la pestera. Curentul a ridicat lespezile de piatra si a purtat cu purtat cu el, ingropat in noroi, trupul ramas nestricat.

Dupa alti o suta de ani, Sfantul ii aparu in vis unei fetite bolnave de duh necurat, poruncindu-i sa ceara parintilor ei s-o duca la malul raului, pentru a-si afla tamaduirea. De cum s-a aflat aceasta vestire, o mare multime de oameni, in frunte cu clericii din episcopie, a insotit familia fetitei pana la locul in care, mai inainte, locuitorii observasera deja o lumina misterioasa si credeau ca este o comoara. S-au pus pe sapat si, de indata, au descoperit trupul Sfantului, intreg si stralucind de harul Duhului Sfant. Fetita se vindeca pe loc. Trupul sfantului fu transportat cu mare cinstire pana in satul Basarabov, unde alte vindecari se petrecura. Atunci, poporul veni din toate partile sa cinsteasca moastele Sfantului.

Domnitorul Ungro-Vlahiei trimise preoti si sfetnici ca sa constate aceasta descoperire minunata si sa-l aduca pe Sfant la Bucuresti, la biserica Curtii domnesti. L-au luat aceia pe Sfant si au purces spre Bucuresti, dar cand au ajuns aproape de Rusi, langa o fantana, boii n-au mai vrut sa mearga cu nici un chip. Vazand aceasta minune, cei trimisi s-au sfatuit si au hotarat sa injuge la car doi junci tineri neinvatati, ca sa vada incotro vrea Sfantul sa mearga. Si asa s-a intors Sfantul la Basarabov in mijlocul satului si a ramas acolo. Trimisii domnitorului s-au intors la Bucuresti si au povestit cele petrecute, dupa care domnitorul trimise alti oameni si puse sa se ridice, pe cheltuiala lui, o biserica in sat. Asezat acolo, Sfantul facu, de-a lungul vremii, multe alte minuni.

Spre sfarsitul razboiului ruso-turc (1774), armata rusa ajunse in preajma satului Basarabov. Generalul Piotr Saltikov porunci ca moastele Sfantului Dimitrie sa fie transportate in Rusia, spre a le pune la adapost de o eventuala profanare de catre turci. Atunci cand cortegiul a ajuns la Bucuresti, un crestin evlavios, Hagi Dimitrie, care era prieten cu generalul, ii ceru acestuia sa lase romanilor moastele sfantului lor compatriot, spre mangaiere dupa toate durerile pricinuite de razboi. Generalul Saltikov fu de acord si a luat numai o mana a Sfantului pe care a trimis-o la Lavra Pecerska de la Kiev. Trupul Sfantului Dimitrie, intampinat cu mare alai, a fost asezat, in zilele Preasfintitului mitropolit Chir Grigorie, in biserica cea mare a mitropoliei de la Bucuresti. De indata se petrecura unele minuni: razboiul inceta, iar ciuma ce bantuia conteni. De atunci, avand in vedere si numeroasele minuni savarsite, el este cinstit ca protector al orasului si al intregii Romanii.

In fiecare an, la 27 octombrie, o multime imensa se aduna la Bucuresti pentru a praznui, timp de trei zile, sarbatoarea Sfantului Dimitrie cel Nou si ca sa cinsteasca nepretuitele-i moaste, din care izvoraste mereu o mireasma delicata.

Troparul Sfantului Dimitrie cel nou (glasul al 8-lea)

Intru tine, Parinte, cu osardie s-a mantuit cel dupa chip, ca luand crucea ai urmat lui Hristos si lucrand ai invatat sa nu se uite la trup, caci este trecator, ci sa poarte grija de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta si cu ingerii impreuna se bucura, Cuvioase Parinte Dimitrie, duhul tau.

Condacul Sfantului Dimitrie cel nou (glasul al 8-lea)

Aparator al sau, nebiruit si neinfrant, ca cel ce prin tine din nevoi s-a izbavit, te pune inainte orasul tau, Dimitrie; si, ca cel ce ai indraznire catre Dumnezeu, de toate nevoile izbaveste-l, ca sa strigam tie: Bucura-te, facatorule de minuni, Dimitrie!

http://www.crestinortodox.ro

Sfintii Parinti despre paza mintii si trezvie

 Pentru a nu te tulbura şi pentru a-ţi păstra duhul rugăciunii, încearcă să eviţi vizitele şi discuţiile.Mai presus de toate pune liniştea, şi să cugeţi adeseori la moarte.
 Nu te împovăra pe ţine însuţi cu nevoinţe extraordinare, decât numai atunci când Domnul îţi dă puterea să o faci. Să te sileşti permanent şi fără milă pe tine însuţi la orice lucru bun.

Este foarte primejdios să urmezi gândurilor şi cugetelor tale în ceea ce priveşte mântuirea ta.

 Mintea noastră – acest mărginit ochi al omului trupesc – percepe şi cercetează numai lucrurile lumii exterioare, materiale, însă problemele duhovniceşti înalte să le încredinţăm lui Dumnezeu prin părintele nostru duhovnic, şi să urmăm tuturor sugestiilor lui.

Dispoziţiile şi intenţiile noastre se schimbă necontenit şi se risipesc precum praful. De aceea trebuie să murim voii noastre o dată pentru totdeauna şi să ne predăm voii povăţuitorului nostru duhovnicesc.

Nu este bine să povesteşti altora isprăvile tale, chiar dacă aceasta nu provine din iubirea de slavă. Darurile lui Dumnezeu, când le descoperi, pleacă de la tine.

Răul se transmite atât de uşor, precum o boală contagioasă. Dacă te întovărăşeşti cu oameni care vorbesc lucruri deşarte, care clevetesc, care iubesc lucrurile lumeşti, atunci şi tu fără să îţi dai seama vei cădea în aceleaşi pătimi.

Şi dimpotrivă, dacă te întovărăşeşti cu oameni duhovniceşti şi prieteni ai rugăciunii, atunci virtuţile lor ţi se vor transmite şi ţie.

Pentru a dobândi desăvârşita curăţie, să nu ai legături pătimaşe, chiar şi duhovniceşti, cu persoane sau lucruri. 

Iubeşte pe fiecare cu nemărginită iubire ca pe tine însuţi, dar nu îţi lega inima de nimic. 

Nu îţi urma niciodată degrabă gândul, chiar şi de ţi se pare drept, încearcă-l cu trecerea timpului.

Cinstea ce provine de la oameni trebuie să fie dispreţuită de sufletul care îşi caută mântuirea şi îşi cunoaşte neputinţele.

Împărăţia cerurilor se ia prin străduinţă şi cei ce se silesc pun mâna pe ea (Mat. 11: 12). Silă această nu se reduce la înfrânare de la mâncare şi de la diferitele patimi, ci priveşte toate activităţile noastre lăuntrice şi exterioare. 

Să lucrezi cu desăvârşire împotriva a tot ceea ce îşi doreşte trupul. Vrei să te întinzi mai confortabil? Sileşte-te pe tine însuţi a face opusul. Vrei să te aşezi cu coatele rezemate? Nu ţi le rezema… în toate să te porţi aşa.

Sileşte-te pe tine însuţi atunci când nu vrei să te rogi şi când nu ai dispoziţie de a face binele.

  Nu ajunge să ne păzim curăţia trupului. Lucrul de căpătâi este să avem gânduri curate şi neprihănite.

Dreapta socoteala este mai presus de toate. 

Rabdarea, mai folositoare decât toate.

Tacerea, mai buna decât toate. 

Multa-vorbire, mai rea decât toate.

Dreapta socoteala este mai presus de toate virtutile. Prin aceasta, sufletul se apara de toate patimile si gândurile ce se razvratesc împotriva lui.

Dragostea de saracie si neiubirea de arginti pricinuiesc mari comori sufletului.

Neagonisirea si rugaciunea contribuie împreuna la mântuirea noastra. Rugaciunea naste neagonisirea si neagonisirea naste rugaciunea.

Faptul de a trai virtuos, de a face si a gândi binele nu este jertfa catre Dumnezeu, ci datoria ta omeneasca.

Orice suflet binecuvântat este simplu, drept, milostiv, nobil, smerit, lipsit de rautate, lipsit de viclenie, înfrânat si temator de Dumnezeu. 

Nerautatea si simplitatea atrag harul si mila lui Dumnezeu mai mult decât toate virtutile.

Frica lui Dumnezeu zdrobeste trupul mai mult decât postul si celelalte nevointe. Pentru cine o dobândeste, nu exista pe pamânt nici lucruri pricinuitoare de durere, nici lucruri pricinuitoare de placere.

Tacerea este foarte mare virtute.

 Omul vorbaret nu se va procopsi niciodata.

Lipsa harului lui Dumnezeu este mai înfricosatoare decât orice alta lipsa.

 Nu exista stare mai jalnica decât atunci când harul dumnezeiesc s-a retras. De aceea, multi care l-au pierdut s-au chinuit sa îl redobândeasca cu mari nevointe.

Omul, cu toate încercarile lui, fara ajutorul lui Dumnezeu nu poate sa planifice nimic, nici viata lui exterioara si nici cea launtrica. “Fara Dumnezeu nici pâna la prag.”

Voia noastra omeneasca sta în a ne dori numai binele si a gasi mijloacele pentru dobândirea lui. Savârsirea si realizarea binelui I se datoreaza lui Dumnezeu. 

Pentru rau, noi suntem responsabili.

Trebuie sa avem trezvie neadormita pentru a pastra harul dumnezeiesc.

 Acesta ni se da ca dar din iubirea de oameni a lui Dumnezeu, însa este nevoie de multa lupta pentru a-l pastra.

,,Ne vorbeste Staretul Partenie de la Pecerska”, Editura Egumenita

Parintele Teofil Paraian - Despre trezvie

Trezvia este o stare sufleteasca comparata cu starea pe care o are omul cand nu doarme, starea de priveghere. 

Trezvia este in principal luare aminte la noi insine, la cele ce se petrec in interiorul nostru, la gandurile care ne asalteaza, este luare aminte la sugestiile care ne vin, la consecintele lecturilor pe care le facem. 

Ea se manifesta si prin paza mintii, in sensul ca luarea aminte se face pentru pazirea mintii, pentru inlaturarea din minte a ceea ce este negativ, pentru neprimirea in minte si necontinuarea in constiinta a lucrurilor care sunt aducatoare de neliniste, care duc la dezorientare si devieri.

“Ia aminte la tine insuti”, “Privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand va veni Fiul Omului”, “Privegheati si va rugati ca sa nu intrati in ispita” - sunt cuvinte ale Mantuitorului nostru Iisus Hristos. La fel, Sfantul Apostol Pavel indeamna la cercetarea de noi insine in Epistola catre Corinteni: “Luati aminte daca sunteti in credinta”, in Epistola catre Tesaloniceni, unde vorbeste despre a doua venire a Mantuitorului nostru Iisus Hristos.

Arhimandritul Teofil Paraian,
Manastirea Brancoveanu de la Sambata de Sus