– De ce să te mândreşti? Tu „ai făcut cerul şi pământul”? Ia aminte să nu-ţi atribui ceea ce ţi-a dat Dumnezeu, şi nu încerca să arăţi că ai avea ceea ce de fapt nu ai. Să spui în sinea ta: „Deoarece eram neputincioasă, Dumnezeu mi-a dat unele daruri, căci altfel m-aş fi mâhnit şi aş fi fost o nefericită. Ceea ce trebuie să fac acum este să le valorific, ca să mă îmbogăţesc duhovniceşte. Slavă Ţie, Dumnezeul meu! Îţi mulţumesc că Te-ai milostivit spre mine şi m-ai ajutat!”. Tu consideri că sunt ale tale toate harismele pe care le ai. Sunt însă ale tale? „Şi ce ai pe care să nul fi primit?”
Aici este nevoie de isteţime, trebuie să-ţi lucreze mintea şi să înţelegi că toate darurile sunt de la Dumnezeu. Numai puţin dacă ne părăseşte Harul lui Dumnezeu, şi nu vom mai putea face nimic. Lucrurile sunt simple. Să presupunem că cineva are nişte calităţi şi se mândreşte. Trebuie să se gândească: Unde le-a găsit? I le-a dat Dumnezeu. El însuşi ce-a făcut? Nimic. Dumnezeu rânduieşte, de pildă, să-i meargă cuiva mintea la afaceri şi să-şi poată deschide o întreprindere.
Să se mândrească acum pentru faptul că reuşeşte în viaţă? Puţin de-l va părăsi Dumnezeu, poate să dea faliment şi să ajungă şi la închisoare.
În tot cazul, cel care are daruri, dar nu are smerenie şi-l răneşte pe aproapele cu purtarea sa provocatoare, Îl sileşte pe Hristos să ia puţin şurubelniţa şi să-i slăbească un piculeţ şurubul, ca să se smerească de nevoie. Să presupunem că cineva vrea să scoată din munte un bolovan şi se chinuieşte pentru că nu are destulă minte ca să găsească un mod de a-l urni. Atunci se apropie de el un altul care este puţin mai deştept şi îi spune: „Bre nerodule, nu te duce mintea?”.
În tot cazul, cel care are daruri, dar nu are smerenie şi-l răneşte pe aproapele cu purtarea sa provocatoare, Îl sileşte pe Hristos să ia puţin şurubelniţa şi să-i slăbească un piculeţ şurubul, ca să se smerească de nevoie. Să presupunem că cineva vrea să scoată din munte un bolovan şi se chinuieşte pentru că nu are destulă minte ca să găsească un mod de a-l urni. Atunci se apropie de el un altul care este puţin mai deştept şi îi spune: „Bre nerodule, nu te duce mintea?”.
Şi îndată ia o rangă, o face pârghie şi scoate bolovanul cu uşurinţă. Ei, de vreme ce se poartă astfel, nu este cu dreptate ca Dumnezeu să ia şurubelniţa şi să-i deşurubeze puţin mintea?
Unii, care sunt mari oratori, au câte un lapsus aşa de mare că ajung în situaţia de a nu mai putea spune nici măcar un cuvânt. În felul acesta se smeresc. Dacă Dumnezeu ar lăsa pe cineva să fie un mare orator, iar acela s-ar mândri, ce s-ar întâmpla? Dumnezeu îi pune fiecăruia frână într-un anume fel, ca să nu se păgubească.
Unii, care sunt mari oratori, au câte un lapsus aşa de mare că ajung în situaţia de a nu mai putea spune nici măcar un cuvânt. În felul acesta se smeresc. Dacă Dumnezeu ar lăsa pe cineva să fie un mare orator, iar acela s-ar mândri, ce s-ar întâmpla? Dumnezeu îi pune fiecăruia frână într-un anume fel, ca să nu se păgubească.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu