Parintele Efrem Athonitul - Despre Credinta si Mantuire

POVETE PĂRINTEŞTI 

de Părintele Efrem Athonitul


* Trebuie să avem luare-aminte şi rugăciune.

Una ajută pe cealaltă, precum se ajută mâinile una pe alta; luarea-aminte aduce rugăciunea şi rugăciunea aduce luarea-aminte.


* Rugăciunea să fie spusă încontinuu, fie grăită, fie în minte; să nu se oprească niciodată; întreruperea rugăciunii şi trândăvia sunt ca şi când cineva ar purta arma sa pe umăr, în vreme ce duşmanul îl ucide; pe când, dacă îşi tine mereu degetul pe trăgaci, îndată ce apare duşmanul el trage primul şi îl omoară.


* Diavolul tremură la numele lui Iisus Hristos şi când rugăciunea se face astfel încât cineva să înteleagă ce a cerut, adică să fie conştient, atunci frica diavolului este mult mai mare.


* Spuneti rugăciunea; aceasta sfinteşte gura, sfinteşte aerul, sfinteşte locul în care a fost rostită.


* Prin citire, prin convorbiri duhovniceşti, îl loveşti pe vrăjmaş în cap, peste picioare, peste mâini.

 Prin rugăciunea mintii îl loveşti în inimă, de aceea şi reactionează atât de cumplit.


* Rugăciunea să fie spusă într-una, zi şi noapte, din gură, din minte, din suflet. 

Să nu lăsăm mintea fără ocupatie, ci să lucreze la rugăciune sau la contemplare, pentru că altfel vine semănătorul cel rău şi seamănă tulburare în suflet. Monahul sau crestinul mirean care nu zice rugăciunea este monah sau crestin doar pe dinafară.


* Numele lui Iisus sfinteşte gura, mintea şi inima; diavolul se străduieşte să oprească rugăciunea prin diferite griji, treburi şi nevoi; după ce a fost legat, ca să zicem aşa, stăpânul casei, lesne este după aceea să-şi facă treaba; de aceea trebuie izgonită imediat din minte orice închipuire, orice lucru.

 În vremea rugăciunii, nimic să nu preocupe mintea, să nu existe nici un lucru pământesc de care mintea să se îngrijească.

Spune: “da, diavole, mâine, când îmi voi termina rugăciunea, le voi face pe toate; dar acum exist doar eu şi Dumnezeu, nimic altceva“.


* Diavolul ia mintea şi o duce unde vrea el; când mintea se întoarce, aduce în suflet toată mizeria şi provoacă maladii şi boală în suflet.

Leacul, terapia, arma împotriva risipirii mintii este trezvia.

Diavolul îşi macină toate puterile lui ca să distrugă trezvia.


* Vindecarea definitivă de patimi se face prin oprirea nălucirilor, adică a risipirii mintii. Păcatul nu se poate face dacă nu se primeşte mai întâi gândul păcatului. 

Mai întâi se predă omul cel lăuntric, prin nălucire, şi apoi urmează păcatul din afară.

* Dacă mintea nu se curăteşte de năluciri,patimi, ganduri desarte, Dumnezeu nu scrie pe lespedea mintii cuvintele Sale.


* Diavolii pun o multime de piedici pentru ca omul să nu se roage, deoarece toate cursele, toate capcanele diavolilor, sunt distruse prin rugăciune.


* Rugăciunea este o armă atotputernică care nu lasă păcatul să se apropie. Diavolii tremură la rostirea numelui lui Iisus Hristos.


* Lucrarea trezviei este meşteşugul meşteşugurilor şi ştiinta ştiintelor; e nevoie de un învătător potrivit, care să cunoască bine meşteşugul.

Dar e nevoie şi de ascultare deplină, întrucât, dacă pentru a învăta un meşteşug ori ştiintă trebuie să faci ascultare de învătător, cât de multă ascultare trebuie să faci aici, în ştiinta duhovnicească, unde diavolul încearcă să strice, să împiedice toată lucrarea: e ca şi când, de pildă, maistrul ar încerca să-l învete pe ucenic o meserie, iar un alt maistru, de alături, se străduieşte încontinuu să deformeze învătăturile primului şi se sileşte să-l convingă pe ucenic că altfel stau lucrurile.

Aşadar, gândeşte-te acum dacă e posibil ca ucenicul să învete vreodată meseria ascultându-l pe diavol, pe cel rătăcit, fără să-l asculte întru totul pe adevăratul maistru şi dascăl duhovnicesc şi fără să nesocotească sfaturile diavolului.


* Deoarece lucrarea mintii noastre nu este desăvârşită, de aceea nu primim mângâiere duhovnicească şi căutăm mângâiere prin vorba lungă, râs şi întoarcere către cele din afară.

* O cugetare diavolească te chinuie şi, dacă nu te spovedeşti sau nu te rogi, ca să fugă cugetarea, aceasta devine tortură; cât de înfricoşător este să fii cu diavolii!

* Sfintii Părinti foloseau aducerea aminte de moarte ca pe o cale de trezvie şi plângeau într-una, rugându-se să nu păcătuiască. Cât trebuie să ne rugăm noi, cei bolnavi!

* Cu cât te osteneşti mai mult, cu cât te nevoieşti mai tare, cu atât mai mare comoară îti aduni în ceruri. Har mare vine în aceia care s-au chinuit, care au suferit mult; în aceia care au trecut prin mari ispite.


* Osteneala, sudoarea, chinul, smerenia, umilinta, dispretul de sine, acestea îl clădesc pe monahul adevărat, acestea sunt cununile veşnice. 

Dacă monahul nu este strivit, nu se face vrednic de a-L urma pe Mielul cel blând, în vecii vecilor. De aceea diavolul cel mândru războieşte monahismul, de aceea îi pune pe cei din lume să nesocotească monahismul.


* Mustrările sunt ca apa sărată care păstrează dintii puternici şi aduce sănătate şi apărare; pe când laudele sunt ca dulciurile care distrug dintii.


* Pentru ostenelile virtutii vom afla odihnă în cealaltă viată; truda aceasta este aurul care se adună în cămările lui Dumnezeu; este sământa. Acum semănăm, după moarte vom secera şi vom fi uimiti de recoltă. Cu ostenelile şi suferintele de aici, zidim palatul nostru din Ceruri. Acum nu se vede nimic.


* Îngerul Domnului scrie cât te-ai ostenit, cât ai suferit în fiecare zi; şi în vreme ce ziua se pierde, plata rămâne.

Când vom muri se va face socoteala şi vom lua răsplată pentru silinta noastră.


* Unde sunt astăzi oamenii care, pentru iubirea lui Hristos, se supun chinurilor şi dispretului?


* Sfintii Părinti s-au străduit să se ostenească cât mai mult cu putinŃă, pentru că ştiau că vor găsi mai multe bunătăti în cer.


* Viata de acum este ca un târg; toti schimbă mărfuri, asudă, se ostenesc ca să câştige mai mult; după ce se termină târgul, fiecare are câştig după cum s-a străduit.

* Silinta aduce smerenie, întristare, lacrimi; fără trudă, Hristos nu dăruieşte harul Său.


Părintele Efrem Athonitul
DESPRE CREDINłĂ ŞI MÂNTUIRE
Carte tipărită cu binecuvântarea
Prea Sfintitului Părinte GALACTION, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului