Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 iulie 2017

Tainele răutății omenești - Parintele Calistrat




  Suntem la început de post, căci pentru cine nu mănâncă de dulce luni (noi postim lunea pentru sănătate), putem spune că este deja Lăsata Secului pentru Postul Sfintei Marii. Pentru un creștin autentic adevărata bogăție este atunci când a reușit să-L omenească pe Dumnezeu (să locuiască Dumnezeu în el) și să se îndumnezeiască.

"Cei mai periculoși sunt creștinii care își beau unii altora sângele ca șerpii!"(Sfantul Epifanie) 

Lipitorile sug sânge, șerpii când mușcă prin sânge bagă otravă, iar noi când ne înverșunăm sângele asta vrem să facem, să băgăm otravă! Cum? Între noi înșine!

Și noi intrăm cu diavolul în sfat! Atunci când ai un val de învreșunare, când ești agresiv în vorbă și gândire, când ai ură, când ai dușmănie, când ai pizmă, când nu poți să ierți, când vrei să ucizi, când vrei să te răzbuni..

Cum stă și scris “N-AM VENIT SĂ ADUC PACE, CI SABIE!”

„Nu am venit să împac adevărul şi minciuna, înţelepciunea şi prostia, binele şi răul, dreptatea şi silnicia, dobitocia şi omenia, nevinovăţia şi desfrânarea, pe Dumnezeu şi pe mamona, ci am adus sabie ca să tai şi să le despart, încât să nu se amestece”. 
Cu ce să le tai şi să le desparţi, Doamne? Cu sabia adevărului. Ori cu sabia cuvântului lui Dumnezeu, ceea ce e totuna.
Apostolul Pavel sfătuieşte: „Luaţi sabia duhovnicească, care este cuvântul lui Dumnezeu”. - „Că am venit să despart pe om de tatăl său şi pe fiică de mama sa, şi pe noră de soacra sa”.
 Căci dacă fiul merge după Hristos, iar tatăl rămâne în întunericul minciunii, sabia adevărului lui Hristos îi va despărţi. Adevărul este mai vrednic de iubit decât tatăl.

Toată planeta este într-o suferință!
Asuprirea omului de către om!
De ce nu se înțeleg oamenii pe pământ?
Pentru că ei singuri se alcătuiesc în haite, în turme..
Nu este greu de înțeles!
Sunt cei săraci și trudnici, talpa, a caror "drepturi" nu sunt decât munca, osteneala, ogorul, toporul, tractorul.. în general munca grea; iar aceia sunt disprețuiți și considerați proști, pentru că muncesc; Apoi avem haita politică care are toate drepturile pentru că sunt considerați "rasa superioară".. însă fără să știe și ei mănâncă aceeași "pâine grea și nedreaptă" căci este scris în Scriptură "Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul.
 Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol"(Isaia 58: 6-7) “sa nu opresti plata cuvenita lucratorilor” (Întârzierea sau, mai grav, oprirea plății lucrătorilor reprezintă un păcat strigător la cer).
Aceasta este prima lege pentru care vom fi judecați la Dumnezeu, în nedreptate!

DACĂ DEPINDE DE TINE SĂ MOARĂ CINEVA DE FOAME ȘI NU L-AI AJUTAT EȘTI DIRECT RESPONSABIL!

PRIVEȘTE CERUL CĂ DE ACOLO VINE PEDEAPSA!"

Nu confunda Instituția Ortodoxă cu un om care a greșit!
M-am uitat zilele acestea cât a pulsat mass-media pe știrea acesta "că nu știu care preot din Ardeal, a făcut nu știu ce cu un tânăr"..
 Ia-l domnule de urechi, cheamă-l la tine, judecă-l, oprește-l de la slujbă, pedepsește-l.. dar nu confunda Instituția Ortodoxă cu un om care a greșit!
În primul rând, prima greșeală fundamentală este alta..
PĂCATUL NU SE EXPUNE PUBLIC!


Iconomul nedrept
O pildă cu mai multe înțelesuri pe care o putem raporta la ceea ce se întâmplă în jurul nostru!
La banii mulți pe care țara îi face prin truda ei..
LA SALARIILE MICI PE CARE LE DAU STĂPÂNII ACESTEI LUMI și la imopzitele mari care se pun pe nimicul pe care ți-l dă!
Numai că pe aceștia care asupresc nu îi mai poate judeca Dumnezeu, pentru că ei sunt nejudecabili, faptele lor și "averea necinstită" îi va judeca!
Ei mănâncă pâinea cea rea și pâinea cea nedreaptă!

Bogăţia, aşadar, este necesară şi îngăduită, doar dacă poate fi convertită în valori spirituale, nepieritoare.

Certitudinea judecăţii lui Dumnezeu planează asupra bogăţiei şi asupra relaţiilor faţă de ceilalţi, pentru ca atunci când "uşile se vor închide" să fim primiţi în locaşurile veşnice.


Părintele Calistrat , Mănăstirea Vlădiceni - Iași
SURSA ieromonahcalistrat.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu