Savârsirea Sfintei Liturghii are ca obiect prefacerea darurilor în dumnezeiescul Trup si Sânge, iar ca scop sfintirea credinciosilor, care, prin acestea, dobândesc si înlesnesc împlinirea acelui efect si acelui scop, sunt rugaciunile, cântarile, citirile din Sfânta Scriptura si, în general, toate cele ce se savârsesc si se rostesc, cu Sfânta rânduiala, înainte si dupa sfintirea darurilor.
Este adevarat ca Dumnezeu ne da în dar toate cele sfinte, fara ca noi sa-i dam nimic în schimb; totusi, El ne cere neaparat sa ne facem vrednici de a le primi si a le pastra, caci nu face parte de sfintire decât celor ce s-au pregatit în felul acesta.
Se cuvine deci ca, la primirea Sfintelor Taine, sa ne înfatisam pregatiti si cu vrednicie. De aceea, trebuie sa existe si în slujba Sfintei Liturghii mijloace de pregatire în acest scop: sunt rugaciunile, cântarile si tot ce se savârseste sau se rosteste într-însa, dupa rînduiala sfânta.
Acestea ne sfintesc si ne fac în stare, pe de o parte ca sa primim cu vrednicie sfintirea, iar pe de alta ca sa o putem pastra si sa ramânem cu ea. Ele ne sfintesc într-un îndoit schip. ~n primul rând ne sfintesc prin însasi puterea pe care o au rugaciunile, cântarile si citirile. Astfel, rugaciunile ne întorc gândul catre Dumnezeu, mijlocindu-ne iertarea pacatelor; cântarile, de asemenea, îl fac sa Se milostiveasca si sa Se îndure de noi, precum ne spune Psalmistul: „inalta lui Dumnezeu jertfa de lauda (cântare)... si te voi izbavi si Ma vei preamari”; în sfârsit, citirile din Sfânta Scriptura, care ne învata atât bunatatea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu cât si dreptatea si judecata Lui, sadesc si aprind în sufletele noastre nu numai iubirea ci si teama fata de El, facându-ne astfel mai zelosi întru pazirea poruncilor Sale. Iar toate la un loc, îmbunatatesc sufletul si apropie de Dumnezeu atât pe preot cât si pe popor, facând si pe unul si pe celalalt destoinici pentru primirea si pastrarea cinstitelor daruri care este scopul Sfintei Liturghii. Partea întâi a sfintei slujbe ne arata începutul acelei lucrari, cea de a doua pe cele urmatoare, iar cea de la sfârsit pe cele de dupa aceea. Asa încât, urmarind cu privirea aceste parti ale slujbei, putem avea în fata ochilor toata lucrarea mântuirii.
Caci sfintirea darurilor , adica Jertfa însasi , aminteste moartea, învierea si înaltarea Mântuitorului, deoarece cinstitele daruri se prefac în însusi dumnezeiescul Trup, cu care El a fost rastignit, a înviat si S-a înalta la cer; cele dinainte de Jertfa închipuiesc cele petrecute înainte de moartea Domnului, adica întruparea, iesirea la propovaduirea si aratarea cea deplina în lume; iar cele de dupa Jertfa arata „fagaduinta Tatalui”, cum a numit-o Domnul insusi, adica pogorârea Sfântului Duh peste sfintii Apostoli si întoarcerea neamurilor la Dumnezeu si partasia lor cu El, printr-însii.
Astfel, întreaga slujba este ca o icoana care ar înfatisa un singur trup al lucrarii Mântuitorului în lume, facând sa se perinde pe dinaintea privirilor noastre toate partile ei, de la început pâna la sfârsit, dupa rânduiala si urmarea lor fireasca. Asa de pilda, antifoanele care se cânta la începutul sfintei Liturghii, precum si cele ce se savârsesc si se rostesc mai înainte, la proscomidie, închipuiesc cea dintâi treapta din lucrarea mântuitoare a lui Hristos; iar cele de dupa antifoane, adica citirile din Sfânta Scriptura si celelalte, închipuiesc treapta urmatoare. Dar s-ar putea sa spuna cineva ca aceste citiri si cântari ar avea un alt rost si anume ca au fost alese ca sa ne îndemne spre virtute sau ca sa faca pe Dumnezeu îndurator spre noi.
Totusi, nu le împiedica sa poata face si una si alta, adica pe de o parte sa îndemne pe credinciosi spre virtute, iar pe de alta sa închipuie lucrarea mântuitoare a lui Hristos. E ca si cu hainele: acestea satisfac în primul rând nevoia de îmbracaminte, acoperind trupul; dar, fiind croite într-un fel sau altul, ele oglindesc adesea si îndeletnicirea, felul de viata sau rangul celor ce le poarta. Tot asa si cu rânduiala Sfinte Liturghii: fireste ca Sfintele Scripturi, cuprinzând cuvinte de Dumnezeu insuflate si laude pentru Dumnezeu, îndeamna la virtute si sfintesc pe cei ce le citesc si le cânta; dar fiind alese si orânduite într-anumit fel, ele au si un alt rost, adica pot sa închipuiasca întruparea si lucrarea pamânteasca a lui Hristos. Acelasi lucru se poate spune nu numai despre cântari si citiri, ci si despre sfintele ceremonii: fiecare din ele se savârseste în vederea unei anumite trebuinte, dar în acelasi timp simbolizeaza si ceva din lucrarile, faptele sau patimile lui Hristos.
Sa luam, de pilda, intrarea cu sfânta Evanghelie în altar sau intrarea cu cinstitele daruri. Fiecare din acestea se savârseste cu un scop practic: una ca sa citeasca Evanghelia, cealalta ca sa se savârseasca Jertfa. Amândoua închipuiesc însa iesirea si aratarea Mântuitorului în lume: cea dintâi, aratarea înca nedeslusita si nedeplina de la început, cea de a doua pe cea desavârsita si deplina. Ceva mai mult: între cele ce sa savârsesc la Liturghie sunt chiar unele lucrari care nu îndeplinesc nici o trebuinta, ci au numai un rost simbolic. Asa sunt, de pilda: junghierea prescurei si întiparirea crucii pe ea, forma de sulita în care e facuta copia, sau turnarea apei calde în Sfintele Daruri. Chiar si în celelalte Sfinte Taine putem gasi multe de acest fel. Asa de pilda, în rânduiala botezului, cei ce vin la botez trebuie sa se descalte, sa se dezbrace si, stând cu fata spre Apus, sa-si întinda mâinile si sa sufle; aceasta ne învata aici cât de mult trebuie sa urâm pe diavolul si cum trebuie sa-l alunge cel ce va sa fie un adevarat crestin. Si toate cele de acelasi fel din rânduiala Sfintelor Taine au fiecare însemnarea lor.
Dar când este vorba de cele ce se savârsesc la Sfânta Liturghie toate ne duc cu gândul la lucrarea mântuitoare a lui Hristos, pentru ca privelistea ei fiind în fata ochilor nostri, sa ne sfinteasca sufletele si astfel sa devenim vrednici de primirea sfintelor Daruri. Caci dupa cum odinioara aceasta lucrare a izbavit lumea de moarte, tot asa si acum, fiind mereu contemplata, ea îmbunatateste si apropie de Dumnezeu sufletele celor ce o au în fata ochilor.
Sau, mai bine zis, nici odinioara ea n -ar fi folosit nimic, daca n -ar fi fost vazuta si crezuta. De aceea a si fost propovaduita si de aceea a facut Dumnezeu mii de semne, pentru ca sa fie crezuta; caci n-ar fi putut sa-si îndeplineasca rostul, adica sa mântuiasca pe oameni, daca odata savârsita, ar fi ramas necunoscuta de cei ce trebuiau sa se mântuiasca printr-însa. Numai ca, atunci când era propovaduita, ea sadea în sufletele celor ce nu o cunoscusera, cinstirea lui Hristos, credinta si iubirea, pe care aceia nu le avusesera mai înainte; pe când acum, fiind contemplata, cu toata osârdia, de catre cei ce deja au crezut, nu creeaza în suflet acele frumoase simtiri, ci numai pastreaza pe cele existente, le împrospateaza si le sporeste, facându-ne mai tari în credinta si mai fierbinti în evlavie si iubire. Caci daca a facut sa rasara simtaminte noi, cu mult mai usor poate sa le pastreze, sa le întretina si sa le învioreze pe cele vechi.
Dar tocmai acestea sunt simtamintele cu care se cuvine sa ne apropiem de cele sfinte cu evlavie, credinta si dragoste fierbinte fata de Dumnezeu si fara de care ar fi o nelegiuire chiar si numai sa le privim. De aceea, trebuia sa se înfatiseze în rânduiala sfintei Liturghii o astfel de contemplatie, care sa poata sa sadeasca în noi aceste simtiri, încât sa ne faca nu numai sa ne închipuim cu mintea, ci oarecum sa vedem cu ochii saracia Celui ce stapâneste, pribegia pe pamânt a Celui ce este în tot locul, ocarile îndurat de Cel binecuvântat, patimile Celui fara patima; sa vedem cât de mult ne-a iubit Cel care a fost rasplatit cu atâta ura, cât S-a smerit pe Sine Cel ce este necuprins de fire, câte a patimit si câte a facut, pentru ca sa ne pregateasca noua Masa dumnezeiestilor Daruri.
Si astfel, cutremurati de maretia mântuirii noastre, patrunsi de marea îndurare a lui Dumnezeu fata de noi, sa veneram pe Cel ce S-a milostivit si ne-a mântuit în acest chip, sa-i încredintam sufletele, sa-i daruim viata si sa ne înflacaram inimile cu focul iubirii Lui; si asa pregatiti sa ne apropiem cu credinta si cu dragoste de focul Sfintelor Taine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu