Iubirea te aseamănă cu Dumnezeu, care este Dragoste. Fiind asemenea cu Dumnezeu, ajungi la cunoştinţa lui Dumnezeu şi a purtării lui de grijă.
De aici izvorăşte răbdarea şi negrija cea bună. Un astfel de om nu se tulbură zădarnic pentru păcatele altora, ci îi vede pe toţi sfinţi, ştiind că Dumnezeu poate să-i preschimbe pe toţi cu harul Său, dacă nu acum, pe viitor.
Nu este cicălitor, nu se grăbeşte să-i mântuiască pe ceilalţi, ştiind că aceasta stă în puterea lui Dumnezeu, dar nu a lui. Se roagă pentru toată lumea, crezându-se pe sine mai păcătos decât toţi oamenii. Este aspru cu sine, dar îngăduitor cu ceilalţi. În acest fel, omul propăşeşte şi se permanentizează în nepătimire şi dragoste.
Iubirea nemărginită a Maicii Domnului.
Maica Domnului jertfește mereu, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină apărând pe neputincioșii care o cer în ajutor. Iubește peste închipuire de mult și fără de alegere și pe cei ce sunt răi și chiar și pe cei nepăsători.
Maica Domnului se simte, cred, mai bine printre oameni necăjiți, slabi și prigoniți în orice fel, decât s-ar simți înconjurată de îngeri.
Maica Domnului jertfește mereu, suferă mereu și cred că se luptă chiar și cu dreptatea divină, apărând pe neputincioșii care o cer în ajutor. Iubește peste închipuire de mult și fără de alegere și pe cei ce sunt răi, și chiar și pe cei nepăsători.
(Părintele Selafiil, Dragostea care nu cade niciodată, Editura Marineasa, Timișoara, 2001, p. 13)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu