Acatist de mulţumire "Slavă lui Dumnezeu pentru toate", Marian Moise

După ce primim ajutorul Domnului într-un necaz, sau boală, omul simte nevoia de a-I mulţumi concret. Cum o poate face?

Cu toţii avem nevoie de ceva concret în viaţă, trebuie să avem nişte planuri după care să ne organizăm propria viaţă şi, atunci când avem parte de bucurie şi împlinire, să ştim să-i mulţumim lui Dumnezeu. 

Am întâlnit o doamnă bolnavă de cancer de mai mulţi ani şi care, conform tuturor medicilor, ar fi trebuit să fie de mult trecută în veşnicie. 

Avea tot timpul cu ea o iconiţă cu care intra în toate operaţiile, trecând astfel cu bine de toate intervenţiile, spre uimirea medicilor. 

Şi mi-a zis aşa: "Noi nu ştim să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru cele mai simple lucruri". Nu s-a vindecat, dar a ajuns la o împăcare, că nu ştim ce mare bucurie e propria viaţă. Deci mulţumirea este pentru viaţă.

Intr-adevăr, ni se întâmplă, în propria viaţă, să avem împliniri, diferite reuşite, când Îi cerem lui Dumnezeu ceva. Dar în momentul în care se împlinesc, considerăm că s-au împlinit fără ca Dumnezeu să fi intervenit. Cerem un lucru lui Dumnezeu, ni se împlineşte, dar nici măcar nu ne mai aducem aminte că se putea ca Dumnezeu să ne împlinească această dorinţă. 

De ce se întâmplă aceasta? E o mare ispită în lumea contemporană, a înmulţirii răutăţii, care îmbracă diferite forme şi ne cuprinde pe toţi şi avem senzaţia că cel mai de valoare lucru e să reuşim şi să ne apărăm pe noi înşine. Dacă ne apărăm pe noi înşine uităm că mai există şi altcineva care să ne ajute atunci când avem nevoie.

În viaţa aceasta suntem prinşi de foarte multe iţe, nu ne lasă să avem libertate, dar Mântuitorul a spus: "Cunoaşteţi adevărul şi adevărul vă va face liberi", or, adevărul este Hristos. Mulţumirea fariseului este una standard, corectă, dar Dumnezeu nu aşteaptă din partea noastră corectitudine, ci ne aşteaptă pe noi, cu bune şi cu rele, să ne dăruim Lui şi ne iartă El păcatele noastre. Dacă stăm deoparte, putem fi corecţi, dar corectitudinea ţine de societate şi de contextul în care trăim.

sursa http://ziarullumina.ro

  Părintele Paisie Olaru: Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo.

Odată l-a întrebat un călugăr din Mânăstirea Sihăstria:

– Părinte Paisie, mă învaluiesc ispitele şi parcă nu mai am răbdare!
– Ascultă, părinte, a raspuns bătrânul.

 Să dăm slavă lui Dumnezeu că ne încearcă cu ispite, cu boli şi tot felul de necazuri, aici pe pământ, iar nu dincolo.

 Că dacă nu trăim necăjiţi prin ispite, nu putem să ne mântuim.

Precum este focul pentru aur, aşa sunt ispitele vieţii pentru noi. 

Ne întăresc, ne călesc, ne dau mai multă credinţă, ne smeresc şi ne învaţă să ne rugăm şi să cerem sfat. Cine este bun, mai bun să se facă şi cine a biruit ispita, să se roage pentru cel care este în ispită. Ispitele le biruim prin rugăciune, prin post, prin spovedanie şi îndelungă răbdare. 

După furtună vine şi senin, cu darul lui Hristos.
Să ne rugăm, părinte.

 Iar dacă părinţii noştri duhovniceşti ne mustră pentru îndreptarea noastră, să nu ne supărăm, că drumul mântuirii este presărat cu ispite. 

Acum, însă am păţit şi noi cum a păţit Elie preotul din Legea Veche, cu feciorii lui. 

El  şi-a cruţat feciorii şi nu i-a mustrat la vreme, când greşeau înaintea Domnului, de aceea au murit cu toţii şi s-au osândit.
Să ne ferească Dumnezeu să avem soarta lui !

Părintele Paisie Duhovnicul, Arhim. Ioanichie Bălan, Ed. Doxologia, 2010, pag. 43,