Indrumari duhovnicesti
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă îngerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.
Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească.Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?
Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gînduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducînd iubire.
Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea, şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cîntarea şi cu rugăciunea; şi sfinţenia neprihănirii va veni peste tine aducînd iubire.
Cel ce s-a învrednicit de cunoştinţa dumnezeiască şi a dobîndit lumina acesteia prin dragoste nu va fi tulburat niciodată de duhul slavei deşarte. Iar cel ce nu s-a învrednicit încă de aceea, cu uşurinţă este prins de aceasta. Dacă, aşadar, unul ca acesta va căuta în tot ce face spre Dumnezeu, ca unul ce le face toate pentru El, mai lesne va scăpa cu Dumnezeu de ea.
Cel ce nu a cîştigat încă cunoştinţa dumnezeiască , care se agoniseşte prin dragoste, cugetă lucru mare despre cele să-vîrşite de el după voia lui Dumnezeu. Iar cel ce s-a învrednicit de ea zice din suflet cuvintele patriarhului Avraam, pe care le-a spus cînd s-a învrednicit de arătarea dumnezeiască: „Eu sînt pă-mînt şi cenuşă" (Facere XIX, 27).
Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă smerenia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumirea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dumnezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.
Lucrurile fata de care am simtit vreodata vreo patima ne fac sa le purtam dupa aceea inchipuirile patimase. Cel ce a biruit asadar inchipuirile patimase dispretuieste desigur si lucrurile ale caror inchipuiri le purta. Caci lupta cu amintirile e cu atat mai anevoioasa, calupta cu lucrurile insesi, cu cat este mai usoara pacatuirea cu cugetul, ca cea cu fapta.
Dintre patimi, unele sunt trupesti, altele suflesti. Cele trupesti isi iau prilejurile din trup, iar cele sufletesti din lucrurile de din afara. Dar si pe unele si pe altele le desfiinteaza dragostea si infranarea cea dintai pe cele sufletesti; cealalta pe cele trupesti.
Unele dintre patimi sunt ale iutimii (maniei), altele ale partii poftitoare a sufletului. Dar si unele si altele se starnesc prin simturi. Se starnec insa atunci cand sufletul se afla in afara de dragoste si de infranare.
Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei.
Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar moleseala (acedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre".
68. Sa nu lovesti vreodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti pururea intristare in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.
Sa nu suferi banuieli, sau macar oameni care iti aduc sminteli impotriva altora. Caci cei ce primesc smintele in orice chip, fata de cele ce se intampla cu voie sau fara voie, nu cunosc calea pacii, care duce prin dragoste la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini.
Dragostea desavarsita nu sfasie firea cea unica a oamenilor, luandu-se dupa parerile si inclinarile diferite ale voii lor. Ci privind pururea la ea, iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi, ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia in seama catusi de putin raul de la acestia, ci chiar sufera pentru ei daca vremea o cere, ca sa si-i faca si pe ei prieteni de este cu putinta; iar de nu se poate, cel putin sa nu cada din dragostea proprie fata de ei, aratand pururea, la fel, roadele iubirii fata de toti oamenii. De aceea si Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, aratandu-si dragostea Sa fata de noi, a patimit pentru toata omenirea si tuturor le-a daruit la fel nadejdea invierii, chiar daca atarna pe urma de fiecare sa se faca pe sine vrednic fie de slava, fie de chinuri.
Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. Ba dragostea desavarsita nu le dispretuieste numai pe acestea, ci si insasi viata vremelnica si moartea.
Asculta pe cei ce s-au invrednicit de dragostea desavarsita, cum graiesc: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, ori stramtorarea, ori prigoana, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia? Caci precum este scris: pentru Tine suntem omorati in fiecare zi; socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere. Ci in toate acestea suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit pe noi. Pentru ca sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapaniile, nici puterile, nici cele ce sunt acum, nici cele ce vor fi, nici inaltimea, nici adancimea, nici vreo alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus Domnul nostru".
Iar despre dragostea catre aproapele, asculta iarasi ce spun: "Adevar zic voua in Hristos, nu mint, marturisind impreuna cu mine si constiinta mea in Duhul Sfant, ca intristare multa imi este si durere necurmata inimii mele. Caci as vrea sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, a rudeniilor mele dupa trup, care sunt israelitii" si celelalte.168 La fel si Moise si ceilalti Sfinti.
Cel ce nu dispretuieste slava, placerea si iubirea de argint, care le sporeste pe acelea si sta in slujba lor, nu poate taia de la sine prilejurile de manie. Iar cel ce nu le taie pe acestea nu poate ajunge la dragostea desavarsita.
Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arata facand-o si fericitul David, cand se roaga lui Dumnezeu zicand: "Priveste la smerenia mea si la osteneala mea, si iarta toate pacatele mele".
Prin porunci Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei.
Toate dogmele sunt sau despre Dumnezeu, sau despre cele vazute si nevazute, sau despre Providenta si judecata aratata in acelea.
Milostenia tamaduieste iutimea sufletului; postul vestejeste pofta; iar rugaciunea curateste mintea si o pregateste spre contemplarea lucrurilor. Caci Domnul ne-a daruit poruncile pentru si potrivit cu puterile sufletului.
"Invatati de la Mine, zice, ca sunt bland si smerit cu inima" si urmatoarele. Blandetea pazeste iutimea netulburata, iar smerenia slobozeste mintea de fumul mandriei si de slava desarta.
Sfântul Maxim Mărturisitorul
sursa http://www.crestinortodox.ro
Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar moleseala (acedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre".
68. Sa nu lovesti vreodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti pururea intristare in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.
Sa nu suferi banuieli, sau macar oameni care iti aduc sminteli impotriva altora. Caci cei ce primesc smintele in orice chip, fata de cele ce se intampla cu voie sau fara voie, nu cunosc calea pacii, care duce prin dragoste la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini.
Dragostea desavarsita nu sfasie firea cea unica a oamenilor, luandu-se dupa parerile si inclinarile diferite ale voii lor. Ci privind pururea la ea, iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi, ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia in seama catusi de putin raul de la acestia, ci chiar sufera pentru ei daca vremea o cere, ca sa si-i faca si pe ei prieteni de este cu putinta; iar de nu se poate, cel putin sa nu cada din dragostea proprie fata de ei, aratand pururea, la fel, roadele iubirii fata de toti oamenii. De aceea si Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, aratandu-si dragostea Sa fata de noi, a patimit pentru toata omenirea si tuturor le-a daruit la fel nadejdea invierii, chiar daca atarna pe urma de fiecare sa se faca pe sine vrednic fie de slava, fie de chinuri.
Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. Ba dragostea desavarsita nu le dispretuieste numai pe acestea, ci si insasi viata vremelnica si moartea.
Asculta pe cei ce s-au invrednicit de dragostea desavarsita, cum graiesc: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, ori stramtorarea, ori prigoana, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia? Caci precum este scris: pentru Tine suntem omorati in fiecare zi; socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere. Ci in toate acestea suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit pe noi. Pentru ca sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapaniile, nici puterile, nici cele ce sunt acum, nici cele ce vor fi, nici inaltimea, nici adancimea, nici vreo alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus Domnul nostru".
Iar despre dragostea catre aproapele, asculta iarasi ce spun: "Adevar zic voua in Hristos, nu mint, marturisind impreuna cu mine si constiinta mea in Duhul Sfant, ca intristare multa imi este si durere necurmata inimii mele. Caci as vrea sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, a rudeniilor mele dupa trup, care sunt israelitii" si celelalte.168 La fel si Moise si ceilalti Sfinti.
Cel ce nu dispretuieste slava, placerea si iubirea de argint, care le sporeste pe acelea si sta in slujba lor, nu poate taia de la sine prilejurile de manie. Iar cel ce nu le taie pe acestea nu poate ajunge la dragostea desavarsita.
Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arata facand-o si fericitul David, cand se roaga lui Dumnezeu zicand: "Priveste la smerenia mea si la osteneala mea, si iarta toate pacatele mele".
Prin porunci Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei.
Toate dogmele sunt sau despre Dumnezeu, sau despre cele vazute si nevazute, sau despre Providenta si judecata aratata in acelea.
Milostenia tamaduieste iutimea sufletului; postul vestejeste pofta; iar rugaciunea curateste mintea si o pregateste spre contemplarea lucrurilor. Caci Domnul ne-a daruit poruncile pentru si potrivit cu puterile sufletului.
"Invatati de la Mine, zice, ca sunt bland si smerit cu inima" si urmatoarele. Blandetea pazeste iutimea netulburata, iar smerenia slobozeste mintea de fumul mandriei si de slava desarta.
sursa http://www.crestinortodox.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu