PILDE 

     Un bogat trecu odată din întâmplare pe-o stradă în care locuia o familie nevoiașă, cu o spuză de copii. Lume multă se îmbulzea în preajma locuinței acestor sărmani, din pricină că unul dintre cei micuți al lor se stinseră din viață.

Bogatul nostru se opri, se strecură prin mijlocul gloatei, puse o sumă destul de însemnată lângă coșciugul celui ce plecase din lumea celor vii și încercă să se facă nevăzut.

Credincioșii făcură lanț în jurul bogatului și, oprindu-l, îl întrebară:

- Fii bun și spune-ne cum te cheamă.

-Iertați-mă – zise bogatul – că nu v-aș putea împăca dorința. În tot cazul, aș dori să știu cu ce scop țineți să știți aceasta?

- Fapta pe care ai săvârșit-o întrece toate așteptările și e vrednică de toată lauda. Se aseamănă cu fapta Samarineanului milostiv din Evanghelie și de aceea ne-am hotărât ca pe orice cale să vă aflăm numele.

- Foarte bine! Zise bogatul. Eu mă leg să vă spun numele meu după ce, mai întâi, veți putea să-mi spuneți voi mie, cum se numea Samarineanul din Evanghelie.

Toți cei adunați au rămas uimiți și au trebuit să tacă și să-i lase drum slobod celui care știuse nu numai să ajute pe cei nevoiași, dar să le dea și o lecție atât de prețioasă.

Nu trebuie să râvnim la nicio răsplată sau la vreo laudă în schimbul ajutoarelor pe care le dăm celor răniți trupește sau sufletește, precum și celor nevoiași sau lipsiți. Răsplata va veni de la Dumnezeu, la momentul ales de El.


*****

         În urmă cu mai mulţi ani, la un mare şi important spital din oraş, fu adusă pentru tratament o fetiţă numită Maria. Ea suferea de o ciudată şi rară boală, al cărei unic tratament era, după câte se ştia, o transfuzie de sânge de la frăţiorul ei de numai 5 ani. Acesta, la rândul lui, supravieţuise în mod miraculos aceleiaşi boli, şi dezvoltase anticorpii necesari pentru a o combate. Prin transfuzie, Maria se putea vindeca şi salva.

Medicul îi explică situaţia micuţului ei frate Andrei, şi îl întrebă dacă el ar fi de acord să-i doneze sângele sorei lui. Doar pentru un moment, Andrei păru că reflexionează profund, înainte de a suspina adânc şi de a spune, încet, dar hotărât: “Da, o voi face, dacă asta o salvează pe Maria!”.

În timp ce transfuzia era în curs de desfăşurare, Andrei se afla întins pe un alt pat, liniştit şi zâmbitor, alături de sora lui. Personalul medical îi urmărea pe amândoi cu atenţie, şi observa cu bucurie cum Maria, încet-încet, redobândea o culoare sănătoasă şi vie în obraji. În acea clipă însă, chipul lui Andrei începu să se stingă, apoi deveni palid, iar zâmbetul îi dispăru de pe faţă. Îl privi pe medic şi, cu voce întretăiată, îl întrebă: “Iar eu… când voi începe să mor?”.

Copil fiind, el nu îl înţelesese pe medic. El credea că urma să-i dea tot sângele său sorei lui jertfindu-și viața. Şi, de fapt, el chiar i-l dădea. Căci cine învață să moară mereu pentru fratele lui, nu va muri niciodată!

___

Omule, trăiește-ți zilele cu credință, dragoste și pace și întru bună nădejde.

Relația ta cu aproapele este testul trecerii în împărăția veșnică - în rai!

Iubirea aproapelui presupune mare iubire de Dumnezeu.

Religia creștină este o religie revelată personal de Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu este o invenție omenească; ea ne învață să dobândim fericirea veșnică - Împărăția Cerurilor, încă de aici, de pe pământ. Amin!


********

 O familie a plecat într-o excursie în Anglia, pentru a cumpăra ceva dintr-un frumos magazin de antichităţi (celebrau a 25-a aniversare de la căsătorie). Amândurora le plăceau antichităţile şi produsele din argilă, produsele ceramice, în special ceştile de ceai. Au observat o ceaşcă excepţională şi au întrebat: ”Putem să vedem ceşcuţa aceea, nu am văzut niciodată ceva atât de frumos?! ” În timp ce doamna le oferea ceea ce ceruseră, ceşcuţa de ceai a început să vorbească: “Voi nu puteţi să înţelegeţi. Nu am fost de la început o ceşcuţă de ceai. Cândva am fost doar un bulgăre de argilă roşie. Stăpânul meu m-a luat şi m-a rulat, m-a bătut tare, m-a frământat în repetate rânduri iar eu am strigat: “Nu face asta!”, “Nu-mi place!”, “Lasă-mă în pace!”, dar EL a zâmbit doar şi a spus cu blândeţe: “Încă nu!”, Apoi, ah! Am fost aşezată pe o roată şi am fost învârtită, învârtită, învârtită. ”Opreşte!”, Ameţesc! O să-mi fie rău!”, am strigat. Dar Stăpânul doar a dat din cap şi a spus, liniştit: ”Încă nu!” M-a învârtit, m-a frământat şi m-a lovit şi m-a modelat până a obţinut forma care i-a plăcut Lui şi apoi m-a băgat în cuptor. Niciodată nu am simţit atât de multă căldură. Am strigat, am bătut şi am izbit uşa: “Ajutor! Scoate-mă de aici!” Puteam să-L văd printr-o deschizătură şi puteam citi pe buzele Sale în timp ce clătina din cap dintr-o parte în alta: ”Încă nu!” Când mă gândeam că nu voi mai rezista încă un minut, uşa s-a deschis. Cu atenţie m-a scos afară şi m-a pus pe raft... am început să mă răcoresc. O, mă simţeam atât de bine!” Ei, aşa este mult mai bine”, m-am gândit. Dar, după ce m-am răcorit, m-a luat, m-a periat şi m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut că mă sufoc. “O, te rog, încetează, încetează, am strigat!”. EL doar a dat din cap şi a spus: “Încă nu!” Apoi, deodată m-a pus din nou în cuptor. Numai că acum nu a mai fost ca prima dată. Era de două ori mai fierbinte şi simţeam că mă voi sufoca. L-am rugat, am insistat, am strigat, am plâns, eram convinsă că nu voi scăpa. Eram gata să renunţ, dar...chiar atunci uşa s-a deschis şi EL m-a scos afară şi, din nou, m-a aşezat pe raft, unde m-am răcorit şi am aşteptat şi am aşteptat, întrebându-mă: ”Oare ce are de gând să-mi mai facă?”. O oră mai târziu mi-a dat o oglindă şi a spus: ”Uită-te la tine!” Şi m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasă. Sunt frumoasă!!! EL a vorbit blând: “Vreau să ţii minte, ştiu că a durut când ai fost rulată, frământată, lovită, învârtită, dar, dacă te-aş fi lăsat singură, te-ai fi uscat. Ştiu că ai ameţit când te-am învârtit pe roată, dar, dacă m-aş fi oprit, te-ai fi desfăcut bucăţele, te-ai fi măruţit. Ştiu că a durut şi că a fost foarte cald în cuptor şi neplăcut, dar a trebuit să te pun acolo, altfel te-ai fi crăpat. Ştiu că mirosurile nu ţi-au făcut bine când te-am periat şi te-am colorat peste tot, dar, dacă nu aş fi făcut asta, niciodată nu te-ai fi călit cu adevărat. Nu ai fi avut strălucire în viaţă. Dacă nu te-aş fi băgat pentru a doua oară în cuptor, nu ai fi supravieţuit prea mult deoarece acea întărire nu ar fi ţinut. Acum eşti un produs finit. Acum eşti ceea ce EU am avut în minte prima dată când am început să lucrez cu tine”.

___

DUMNEZEU este Olarul din viaţa ta, omule, iar tu ești argila LUI. EL te va modela, te va face şi te va expune la presiunile necesare, pentru a fi un lucru perfect, care să împlinească buna, plăcuta şi sfânta SA voie.

Dacă viaţa-ți pare grea şi ești lovit, bătut şi împins aproape fără milă; când lumea pare că se învârteşte necontrolat; când simţi că trăiești într-o suferinţă îngrozitoare; când viaţa pare cumplită, fă-ți un ceai şi bea-l din cea mai drăguţă ceaşcă, aşează-te şi gândește-te la cele citite aici şi apoi discută puţin cu DUMNEZEU, roagă-te la EL, Olarul Preabun din viaţa ta, Care îți doreşte numai bine.

Nu uita, omule scump, orice argilă trebuie modelată de DUMNEZEU, inclusiv tu - trup viu de lut ce ești.

*****

 O femeie care era profesoară a venit nervoasă de la școală. Se certase cu directoarea, care îi ceruse să pună note mari unui elev foarte slab la învățătură. Femeia nu a acceptat așa ceva. Când a intrat în casă, a început să se răstească la soțul ei. Acesta tăcea și nu o contrazicea. La un moment dat, femeia a început să îl certe că nu cumpărase fructe pentru copii. Bărbatul simți că i se urcă sângele în cap.

De dimineață, femeia îi spusese că va cumpăra ea fructe, dar, din cauza supărării, uitase. Bărbatul vru să țipe la ea, dar îți aduse aminte că duhovnicul îl sfătuise să spună „Doamne, miluiește” ori de câte ori era ispitit de mânie. Spuse o dată rugăciunea, dar nu se simți mai liniștit. Mai repetă de câteva ori rugăciunea, cu credință, și până la urmă se liniști.

Când i-a trecut supărarea, soția și-a adus aminte cum au stat lucrurile. A venit la el și l-a luat în brațe:

- Iartă-mă, am spus că iau eu fructe. Iartă-mă!

- Te iert, cum să nu te iert, spuse soțul, mângâindu-i părul.

Noaptea, soția a visat discuția cu soțul ei. A văzut că, atunci când ea țipa la el, un duh necurat venea din ce în ce mai aproape de el. Îl văzu pe soț cum a început să se roage și diavolul a plecat imediat.

Când s-a sculat, i-a zis:

- Nu am știut că te-ai rugat aseară, când am țipat la tine. O să încerc să mă rog și eu, când o să mai fiu ispitită de mânie.