PILDA despre smerenie
Iar văzătorul de inimi, Dumnezeu, vrând ca să-i smerească acest gând înalt, i-a descoperit lui în gând și i-a grăit, zicând: mergi în cutare mănăstire, la arhimandrit și ce îți va zice ție, așa să faci! Iar el deșteptându-se din somn, foarte s-a bucurat de acea vedenie dumnezeiască și mulțumea lui Dumnezeu. Și îndată a plecat la acel arhimandrit și apropiindu-se de acea mănăstire, Dumnezeu i-a descoperit arhimandritului despre venirea lui, zicând: iată cutare sihastru de la cutare pustie, vine la tine ca să te întrebe, să-i spui cuvânt pentru mântuirea sufletească. Deci, dacă va veni, așa să-i faci tu: să-i dai o prăjină în mână și să-i încredințezi porcii mănăstirii în seama lui și să-i poruncești să-i păzească.
Între timp a sosit și sihastrul la poarta mănăstirii și a început a bate la poartă ca să-i deschidă și auzind portarul a mers, i-a deschis și a intrat înăuntru. Și mergând la arhimandrit, s-au închinat unul altuia și s-au sărutat după obicei și au șezut. După aceea l-a întrebat pe el arhimandritul: de unde vii, avvo, și pentru ce este osteneala venirii tale la noi? Ai venit până aici sau mai departe mergi? Răspuns-a sihastrul și a zis: eu, cinstite părinte, sunt cutare sihastru de la cutare pustie și auzind și înțelegând de folositoarea învățătură a cuvintelor cuvioșiei tale, într-adins numai până aici am venit, la cuvioșia ta, ca să-mi spui și mie vreun cuvânt de folosul mântuirii sufletului, precum îți va da ție Domnul cuvânt.
Zis-a lui arhimandritul: cu adevărat, avvo, din depărtat loc ai făcut osteneala până aici. Dumnezeu să te blagoslovească și să-ți răsplătească osteneala ta! Iar dacă îți voi spune ție precum poftești cuvânt de folosul mântuirii sufletului, oare vei face după cum îți voi zice?
Răspuns-a sihastrul și a zis: iată, mă făgăduiesc înaintea lui Dumnezeu, că orice-mi vei zice, cu bucurie voi face după cuvântul ce-mi vei spune! Că pentru aceasta mi-am ostenit bătrânețele mele de am călătorit atâta și am venit la cuvioșia ta, ca să fac după cuvântul ce-mi vei zice. Atunci arhimandritul sculându-se de pe scaunul său și luând o prăjină pe care mai înainte de venirea sihastrului i-o pregătise pentru acea treabă, i-a dat-o, zicând: iată, frate, acesta este cuvântul pe care voi să ți-l spun pentru mântuirea sufletului tău. Primește acest toiag și mergi de paște porcii aceste sfinte mănăstiri! Iată, ți-am spus ce să faci. Mergi și fă așa precum ți-am zis! Și aceasta zicând, îndată a poruncit de a adus toți porcii mănăstirii și i-a dat în seama lui și l-a trimis la câmp să-i pască. Iar el la aceasta n-a îndrăznit să răspundă nimic, ci supunându-se a primit porcii în seama sa și ieșind cu dânșii la câmp a început a-i paște. Iar oamenii care îl știau, pentru că era foarte vestit și multora știut pentru viața lui cea îmbunătățită, auzind unde este și că paște porcii la câmp se mirau de aceasta și minunându-se spuneau unul altuia, zicând: iată, sihastrul cel mare și vestit de la cutare pustie, a înnebunit și și-a ieșit din minte și a pribegit din pustie, de la locul lui și chilia lui, iar acum umblă de paște porcii la câmp.
Aceasta vorbind oamenii unii cu alții, de multe ori se întâmpla să audă și el aceste vorbe. Căci mulți, și din cei ce nu știau, nici îl cunoșteau, vorbeau și spuneau despre dânsul, fiind de față. Iar alții ziceau: sihastrul cel mare s-a îndrăcit și umblă pe câmp împreună cu porcii. Iar el auzind, răbda cu smerenie și așa, cu multă răbdare și smerenie trei ani a păscut porcii acelei mănăstiri.
După ce s-au împlinit trei ani păscând porcii, văzând Dumnezeu răbdarea și smerenia lui, a poruncit arhimandritului să-l cheme și să-l sloboadă să meargă iarăși la locul și chilia lui. Iar arhimandritul, după descoperirea și porunca lui Dumnezeu, i-a poruncit să dea porcii pe seama altui om, pe care l-a trimis să-i pască, iar el să vină la mănăstire, zicând că-i este trebuincios. Și așa, după porunca arhimandritului, dând porcii pe seama acelui om, a venit la mănăstire.
De când i-a dat porcii în seama lui și l-a trimis la câmp ca să-i pască, de atunci el nu a mai venit la mănăstire, nici arhimandritul cu dânsul nu a mai vorbit, ci vara umbla cu porcii la câmp de-i păștea, iar iarna ședea cu ei de-i hrănea în afara metocului sau odaia dobitoacelor, care era la o moșie departe de mănăstire. Iar dacă a mers la arhimandrit, și arhimandritul dacă l-a văzut pe el așa schimonosit și cu fața schimbată și stricată de vânturi și de arsura soarelui, cu barba afumată de multul fum al odăii și hainele feștelite și rupte, încât numai se țineau de trup, s-a luminat cu inima și cu mare plângere a căzut la picioarele lui, zicând: iartă-mă, robule al lui Hristos că te-am necăjit atâta vreme cu acea ascultare dosăditoare. Să știi, frate, că nu de la mine ți-am făcut aceasta, ci după arătarea și porunca lui Dumnezeu, pentru vreo greșeală ce vei fi făcut înaintea lui Dumnezeu în gândul tău cândva, neluându-ți seama.
Pentru că mie mai înainte de a veni la mine, mi-a descoperit Dumnezeu și mi-a spus de venirea ta și mi-a poruncit, ca îndată să-ți dau porcii mănăstirii în seamă și să te trimit cu dânșii la câmp, ca să-i paști, precum ți-am și făcut. Iar acum, frate, văzând Dumnezeu răbdarea și smerenia ta, s-a milostivit și te-a iertat de acea greșeală ce vei fi făcut și pentru care te-a trimis la această ispită. Căci acum mi-a poruncit Dumnezeu, să-ți iau porcii din seama ta și să te slobod să mergi la locul și chilia ta și să-ți păzești iarăși rânduiala.
Atunci a răspuns bătrânul cu multă umilință și lacrimi: adevărat, părinte, eu am greșit Domnului Dumnezeului meu, pentru care pe dreptate mi s-a făcut mie aceasta. Căci eu văzându-mă pe mine de atâția ani trăind în pustie și în toate zilele și în toată vremea nevoindu-mă și silindu-mă după puterea mea să fac cele plăcute lui Dumnezeu și să împlinesc toate poruncile Lui, mi-a venit în gând că eu acum am săvârșit toate faptele bune și poruncile lui Dumnezeu. Și am început cu mare osârdie a mă ruga lui Dumnezeu să-mi arate de mi-a rămas cumva vreo faptă bună nesăvârșită, să o săvârșesc și pe aceea. Așa rugându-mă, mi-a arătat Dumnezeu și mi-a poruncit, să vin la cuvioșia ta și cele ce-mi vei zice să le fac. Și așa eu, cu mare bucurie, după porunca lui Dumnezeu, am plecat și am venit la prea cuvioșia ta, negândind de o întâmplare ca aceasta.
Zis-a arhimandritul: adevărat, frate, mari și neajunse de mintea omenească și drepte sunt judecățile lui Dumnezeu și mare este purtarea Lui de grijă pentru noi! Iar noi de nu ne vom sili să câștigăm smerenia, în zadar ne vor fi osteneala și faptele noastre, care ne par că sunt bune și plăcute lui Dumnezeu și nimic nu ne vor folosi, de nu vor fi acoperite cu smerenia. Căci mulți, cu multe și mari bunătăți, neavând smerenie, au pierit și nu i-au folosit pe ei bunătățile și faptele lor cele bune, cu îngâmfare și fără de smerenie. Căci bunătățile și faptele cele bune, de nu vor avea smerenie, îl înalță pe om la mândrie și-l pierd, precum și ție, frate, ți s-a întâmplat, pentru că n-ai avut smerenia cu care să-ți fi acoperit bunătățile tale, ca să nu le vadă și să le știe vrăjmașul. Însă pe tine, frate, Dumnezeu te-a canonisit, te-a miluit și te-a iertat. Acum întoarce-te și te du iarăși la locul și chilia ta și-ți păzește orânduiala și de acum te păzește foarte și te ferește de părerea înaltă și te silește cu toată osârdia, de îți este de folos smerenia, că smerenia e acoperământul faptelor bune!
Și de vei și face vreo faptă bună, îndată să o acoperi pe ea cu smerenia, ca să nu răsufle, căci fapta bună neacoperită cu smerenie răsuflă și se împute și este urâtă de Dumnezeu. Așa fă, frate, și mă iartă pentru necazul ce ți-am făcut atâta vreme și mă pomenește și pe mine, nevrednicul, în sfintele tale rugăciuni către Dumnezeu!
Și i-a dat cele ce-i trebuiau lui și așa închinându-se și sărutându-se cu părintească sărutare, l-a blagoslovit și l-a slobozit. Și a plecat și a mers în pustie, la chilia sa, găsind chilia curată și măturată precum a lăsat-o, ca și cum ar fi îngrijit-o cineva, neavând mucezeală sau putoare a pustie, ca în ziua în care a plecat dintr-însa, de care lucru foarte se minuna.
(din Pateric – Cuvinte folositoare ale sfinților bătrâni celor fără de nume,Despre smerenie)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu