Hristos este totul
1. Bătrânul Porfirie zicea: “Viaţa fără Hristos nu este viaţă. Dacă nu-L vezi pe Hristos în toate faptele şi gândurile tale, tu trăieşti fără Hristos”.
2. Acelaşi Bătrân adăuga: “Hristos este prietenul nostru, fratele nostru El este tot binele şi toată frumuseţea. El este Totul. În Hristos nu este nici tristeţe, nici melancolie, nici introvertire, atunci când omul este copleşit de gândurile şi împrejurările care l-au apăsat şi l-au rănit. Hristos este Bucurie, Viaţă, Lumină, Lumină adevărată, care-l îmbucură pe om, îi dă aripi, îi descoperă toate lucrurile, îl fac să vadă toate creaturile, să sufere dimpreună cu toţi şi să le dorească tuturor să fie cu Hristos şi aproape de El.”
3. Amfilohie, Bătrânul din Patmos, zicea despre omul care-L uită pe Hristos din pricina numeroaselor sale ocupaţii: “Adesea Hristos vine şi bate la poarta ta. Tu-L faci să se aşeze în anticamera sufletului tău şi, absorbit de ocupaţiile tale, uiţi de Dumnezeiescul vizitator. El aşteaptă ca tu să trândăveşti, aşteaptă… şi apoi, dacă tu întârzii prea mult, El se ridică şi pleacă. Uneori încă, eşti atât de ocupat că-I răspunzi de la fereastră: n-ai nici atâta timp încât să-i deschizi uşa!”
4. Acelaşi Bătrân zicea: “Omul care nu-l are pe Hristos în el vede toate lucrurile sumbre şi dificile”. Şi încă: “Până ce inima omului nu este locuită de Hristos, el are loc pentru bani, pentru averi şi pentru creaturi”.
5. Asupra aspectelor Providenţei lui Dumnezeu, pe care omul le ignoră, Bătrânul Porfirie zicea: “oamenii pot ajunge la o întunecare a conştiinţei văzând, zicând aşa, neantul din faţa lor şi cugetând: Noi cădem în neant, suntem pierduţi. Iar din spate suntem războiţi! Atunci revin la Dumnezeu şi-i luminează credinţa noastră ortodoxă. Dumnezeu lucrează în taină şi nu vrea să influenţeze libertatea omului. El conduce evenimentele în aşa fel încât omul să călătorească încet acolo unde trebuie”.
6. Bătrânul Epifanie zicea: “Lecţiile pe care ţi le dă Dumnezeu sunt total diferite de cele pe care ţi le dau oamenii. Pentru noi, doi şi cu doi fac patru. Dar, pentru Dumnezeu, doi şi cu doi pot face cinci, sau şase, sau nu importă ce alt număr!”
7. Antim, Bătrânul din Chios, spunea: “Fără voia lui Dumnezeu o piatră nu poate fi mişcată, nici o frunză de copac nu se poate clătina ca să cadă pe pământ”.
8. Bătrânul Eusebiu, scria unui fiu de-al său duhovnicesc: “Atunci când Dumnezeu se îndepărtează de om, acesta, nu numai că se prăbuşeşte în tot felul de păcate şi nedreptăţi, dar el pierde şi credinţa. Dumnezeu te-a făcut creatura Sa şi, prin credinţa ta în El şi voinţa ta de a creşte după voia Sa, El te face copilul Său, prevăzând toate lucrurile ca un Tată plin de dragoste şi are grijă de viitorul tău ca tu să devii desăvârşit”.
9. Despre mijloacele pe care le întrebuinţează Dumnezeu pentru a-l ajuta pe om, Bătrânul Antim zicea: “Bunul Dumnezeu nu încetează să-i dea sugestii bune omului. Uneori îl luminează, alteori îi trimite o mângâiere prin intermediul unei persoane, alteori îi dă un semn.
Mila nesfârşită a lui Dumnezeu se foloseşte de toate căile posibile pentru a-l apropia pe om de Sine şi a-l mântui”.
Bătrânul adăuga: “Dumnezeu îl ajută pe om, fie printr-un părinte duhovnicesc pe care-l face să-l cunoască pentru a-l îndruma, fie printr-un înger care-l luminează, fie printr-un gând bun pe care îl sugerează, sau printr-o descoperire dumnezeiască pe care i-o acordă”.
10. Bătrânul Ieronim zicea: “Fiţi atenţi la felul în care vă petreceţi ziua de astăzi. Iar viitorul încredinţaţi-l Providenţei divine! Dumnezeu vă va ajuta. Ceea ce e cu voia lui Dumnezeu se va face! Nu vă chinuiţi mintea gândind la viitor. Dumnezeu va ajuta”
11. Referitor la dragostea lui Dumnezeu pentru om, Bătrânul Antim, noul sfânt din insula Chios, sublinia: “Dumnezeu nu-i separă pe drepţi de păcătoşi nici nu-i compară pe cei răi cu cei buni. Albina, dacă găseşte un pic de zahăr pe o scrumieră, nu importă cât de murdară este aceasta, va lua zahărul pentru a face din el miere. Dumnezeu nu se uită dacă omul se găseşte în păcat sau în virtute, nici dacă este bun sau rău. El caută doar momentul în care să Se apropie pentru a-i veni în ajutor”.
Dragostea
1. Bătrânul Amfilohie dădea acest sfat: “Iubeşte-L pe Unicul ca toţi să te iubească. Nu numai oamenii te vor iubi, ci şi vieţuitoarele fără raţiune, căci, atunci când harul divin se manifestă, el atrage ca un iubitor tot ce este înaintea lui. Şi nu numai că te vor iubi, ci te vor şi respecta, căci pe chipul tău va străluci faţa curată şi feciorelnică a Celui pe care tu-L iubeşti şi adori”.
2. Bătrânul Iosif Isihastrul le zicea călugărilor săi: “Ceea ce nu-i dăm lui Dumnezeu spre a fi întrebuinţat de El, este întrebuinţat de diavol. De aceea Domnul ne-a dat porunca să-L iubim din tot sufletul şi din toată inima, pentru ca cel rău să nu găsească nici loc, nici odihnă pentru a locui în noi”.
3. Despre iubirea pe care trebuie să o avem faţă de Hristos, Bătrânul Amfilohie zicea: “Până ce inima noastră nu este locuită de dragostea lui Hristos, nu putem face nimic. Suntem ca nişte bărci fără carburant în motor.” Şi el adăuga: “Să ne aducem aminte de Hristos cu dragoste, şi atunci inima noastră va tresălta de bucurie”.
4. Dragostea niciodată nu se sfârşeşte. Chiar dacă se adresează la mai mulţi, nu se împuţinează. Bătrânul Epifanie zicea: “Dragostea adevărată se aseamănă cu flacăra unei lumânări. Oricâte alte lumânări s-ar aprinde din ea, flacăra primeia rămâne întreagă şi nu se micşorează deloc. Şi, fiecare nouă lumânare, are aceeaşi flacără ca şi precedentele”.
5. Bătrânul Iosif spunea: “Când Harul lucrează în sufletul celui ce se roagă, Dragostea lui Dumnezeu îl copleşeşte şi el nu poate decât să suporte ceea ce resimte. Această dragoste se întoarce apoi spre lume şi spre oameni, pe care îi iubeşte într-atât încât cere să ia asupra sa toate nenorocirile şi suferinţele omeneşti pentru a-i uşura pe alţii. În general această dragoste compătimeşte cu toate ispitele şi încercările, chiar cu cele ale fiinţelor fără raţiune, până acolo încât plânge gândindu-se că acestea suferă! Acestea sunt caracteristicile dragostei care provoacă şi suscită rugăciunea. De aceea marii rugători nu încetau de a mijloci pentru lume. Ni se pare străină şi cutezătoare rugăciunea lor, dar ea prelungeşte viaţa pe pământ. să ştiţi că dacă aceşti rugători ar dispare, acesta ar fi sfârşitul lumii”.
6. Bătrânul Ieronim zicea: “Vrei să iubeşti oamenii? Iubeşte-L pe Hristos şi vei vedea cât îi vei iubi pe oameni, chiar dacă nu vrei. Dragostea care vine din dragostea lui Hristos este dragoste puternică şi veritabilă. Iubeşte-L pe Hristos!”
7. Dragostea este semnul după care se recunosc creştinii. Bătrânul Amfilohie zicea: “Noi trebuie să avem dragoste faţă de persoana lui Hristos, această dragoste este necesară vieţii sufletului nostru. Dragoste faţă de creaturile lui Dumnezeu, faţă de animale, de copaci, de flori, de păsări, şi mai ales faţă de om, cea mai perfectă dintre creaturile lui Dumnezeu”.
8. Acelaşi bătrân povăţuia: “Dragostea cerească, copilul meu, să-ţi umple mereu inima. Umple-o numai de doriri înalte şi dumnezeieşti. Te vei bucura atunci de şoaptele dumnezeieşti ale Fiinţei adorate, care se bucură să vorbească cu tine atunci când inima ta a devenit tronul Său. Trebuie să-ţi păstrezi neîncetat inima ca un chivot sfânt şi imaculat”.
9. Noi îi admirăm pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre pentru nevoinţele ascetice pe care le-au împlinit. Dar oare ce le dădea forţă de a le îndura? Bătrânul Antim sublinia: “Părinţii aveau platoşă credinţa neclintită în Dumnezeu şi străluceau de doriri sfinte. Dumnezeu îi lăsa să simtă încercarea suferinţelor atât cât voia, apoi le dădea harul Său şi socoteau ca nimic aceste suferinţe”.
10. Despre dragostea pe care trebuie să o avem pentru cei ce ne stânjenesc şi ne chinuiesc, Bătrânul Porfirie zicea: “Orice om care ne jigneşte, ne face rău, ne calomniază sau este nedrept cu noi, este unul dintre fraţii noştri căzut în mâinile diavolului. Până ce-l întâlnim pe acest frate noi trebuie să plângem mult, să suferim dimpreună cu el şi să ne rugăm lui Dumnezeu, în linişte şi cu stăruinţă, ca-n ceasul dificil al ispitei să ne întărească şi să aibă milă de fratele nostru, victima diavolului. Şi Dumnezeu ne va ajuta, atât pe noi cât şi pe fratele nostru”.
11. Despre dragostea faţă de aproapele Bătrânul zicea: “Când fratele nostru face o greşeală, noi trebuie să-i suportăm ispita. Adevărata dragoste ne inspiră să facem sacrificii pentru aproapele nostru. Fără sacrificiul din partea noastră, dacă-l judecăm pe fratele nostru care a păcătuit, îl facem să cadă şi mai jos. Şi invers, printr-un sacrificiu al dragostei noastre şi prin rugăciunea noastră tainică pentru el, îi trezim conştiinţa, care se educă şi-l judecă: atunci el se pocăieşte şi se îndreaptă”.
12. Bătrânul Iosif zicea: “În prezenţa unuia despre care ştii că te bârfeşte şi te denigrează, este aproape imposibil să nu te tulburi înlăuntrul tău, chiar dacă te sforţezi să rămâi nepăsător. Dar prin iertare şi rugăciune pentru acea persoană, tu contrabalansezi rana şi tristeţea”.
13. Bătrânul Filotei sublinia importanţa dragostei: “Dacă un om construieşte o casă şi o lasă fără acoperiş, această casă nu-i foloseşte la nimic. La fel este şi omul care a dobândit toate virtuţile şi n-are dragoste, este ca o casă fără acoperiş”.
14. Pentru a dobândi dragostea, acelaşi Bătrân învăţa: “Omul blând se curăţeşte de păcatele sale, căci Dumnezeu locuieşte în el. Omul curăţit de păcate este iluminat de razele Duhului Sfânt şi dobândeşte dragostea”.
15. Bătrânul Porfirie zicea: “Hristos locuieşte în sufletele adevăraţilor creştini, şi ei nu pot decât să-i iubească pe toţi oamenii, inclusiv pe duşmanii lor”. Şi adăuga: “Coroana dragostei noastre faţă de prieteni are şi corpuri străine (interesul, recompensa, vanitatea, slăbiciunea sentimentelor, simpatia pătimaşă) în timp ce coroana dragostei noastre faţă de vrăjmaşi este pură”.
16. Vocea iubirii schimbă inima împietrită a oamenilor. Bătrânul Porfirie învăţa: “Dragostea lui Hristos trebuie să atingă tot universul, chiar şi pe hipi din Matala! Aş dori mult să mă aflu acolo cu ei, nu pentru a păcătui împreună cu ei sau pentru a-i critica pe aceşti oameni, ci pentru a trăi cu ei, bineînţeles fără a păcătui, şi a lăsa dragostea lui Hristos, care schimbă fiinţele, să le vorbească ea însăşi”.
17. Ascultarea este o condiţie a dragostei. Bătrânul Iosif Isihastrul zicea: “Nu există dragoste adevărată fără supunere. Cum poţi tu să-i iubeşti şi să slujeşti altora dacă nu te supui voinţei lor? Fiecare faptă de dragoste adevărată este slujire, şi cei ce practică ascultarea fac o dublă lucrare: pe de o parte, îşi arată încrederea în cel ce porunceşte şi, pe de altă parte, pusă în practică, prin serviciu dragostea ce i-l oferă”.
18. Bătrânul Amfilohie zicea: “Eu am fost născut pentru a-i iubi pe toţi oamenii. Că sunt turci, negri sau albi, nu mă interesează. Văd pe chipul fiecărui om chipul lui Dumnezeu. Şi pentru acest chip a lui Dumnezeu, eu sunt gata la orice sacrificiu”.
19. Gheorghe, Bătrânul din Drama, de asemenea, îi învăţa pe creştini să fie iubitori: “Creştinul care-i iubeşte pe toţi oamenii şi mai ales îi iartă pe cei ce i-au făcut rău merită să primească răsplată de la Dumnezeu. Căci dacă împlinim toate faptele bune, dar nu-l iubim pe aproapele, nu facem nimic. Suntem un zero, un nimic! Iubirea, fraţii mei, iubirea o cere Dumnezeu de la noi!”
20. Bătrânul Porfirie zicea: “Pentru ca toţi să te iubească, trebuie ca tu mai întâi să-i iubeşti”.
sursa Andrei Andreicuţ, Arhiepiscopul Alba Iuliei
,,Cuvintele Bătrânilor ,,
