Cuvant de invatatura Isaia Pustnicul

CUVIOSUL ISAIA PUSNICUL

,,Căci vrăjmaşii tăi, o, omule, nu tac faţă de tine,,

  Nu neglija, nici nu dispreţui conştiinţa ta.

 Şi nu te încrede deloc în tine, că ai ajuns la ceva vrednic de Dumnezeu, ci vezi-te în ţinutul vrăjmaşilor tăi. 

Suferirea răului întru conştiinţă înţelege nepăsările tale dinainte de ea; şi plînsul simţurilor vindecă ranele produse de vrăjmaşii dinlăuntru.

 Iubirea desăvîrşită faţă de Dumnezeu, potrivită voii Lui, se împotriveşte vrăjmaşilor ascunşi.

 Şi curăţia ascunsă, biruind pe vrăjmaşii ascunşi, pregăteşte pe om pentru odihna Fiului lui Dumnezeu, iar curăţia văzută păzeşte virtuţile.

Şi dacă cunoştinţa este cea care le naşte, ea este şi cea care le păzeşte.

A afla mulţumirea în vremea ispitei, întoarce ispitele ce vin spre cele dinapoi şi a nu crede că osteneala ta place lui Dumnezeu, îţi pregăteşte ajutorul lui Dumnezeu ca să te păzeşti.

Căci cel ce-şi dă inima sa ca să ceară cu evlavie ajutorul Lui, cu adevărat, nu poate să ştie că a plăcut lui Dumnezeu.

Fiindcă pînă ce conştiinţa îl mustră pentru unele din faptele lui contrare firii, este străin de libertate. Căci pînă ce este Cel ce-l mustră, este şi Cel ce-l judecă şi pînă este osîndirea, nu este libertate.

Dacă rugîndu-te deci, te vezi pe tine neosîndindu-te pentru nimic, eşti cu adevărat liber şi ai intrat în odihna lui Dumnezeu după voia Lui.

De vezi că rodul cel bun s-a întărit şi nu-l mai înăbuşe neghinele vrăjmaşului, chiar dacă cei ce te războiesc nu s-au depărtat, încrezători în răutatea lor înseamnă că nu mai ai de luptat cu simţurile tale. 

Şi dacă nourul umbreşte cortul tău şi soarele te arde în timpul zilelor şi lumina nu-ţi lipseşte nici noaptea, dacă deci a aflat în tine toată pregătirea cortului ca să stea şi să-l păzească, după voia lui Dumnezeu, înseamnă că s-a ajuns în tine la biruinţa pentru Dumnezeu şi deci El umbreşte cortul. Căci este al Lui şi El merge înaintea lui şi-i pregăteşte mai dinainte odihna. 

 Şi dacă nu se opreşte El mai întîi, în locul în care voieşte, cortul nu se poate odihni, precum zice Scriptura. 

A judeca pe aproapele şi a-l nesocoti şi a-l dispreţui în inima şi a-l bîrfi cînd vine vremea, şi a-l certa cu mînie şi a-l vorbi de rău către altul, îl face pe cel ce face aceasta străin de mila de care se fac părtaşi sfinţii, o dată cu virtuţile cele vrednice de cinste.

 Căci acestea desfiinţează ostenelile pe care le face omul şi pierde roadele cele bune ale lor. 

De zice cineva: „Plîng păcatele mele", şi săvîrşeşte ceva din ele, este fără minte. 

De zice cineva: „Plîng păcatele mele" şi are ceva din ele, se amăgeşte pe sine. 

Cel ce caută liniştea (isichia) şi nu se îngrijeşte să taie în ea patimile, este orb în sfînta zidire a virtuţilor. 

Cel ce lasă păcatele sale şi se îngrijeşte să îndrepteze pe altul, se leneveşte în cererea cea din toată inima şi este lipsit de rugăciunea către Dumnezeu întru cunoştinţă. 

Aceasta este bărbăţia omului: să lupte cu păcatele lui de mai înainte, de care se roagă să fie iertat, cerînd să nu mai fie cîştigat iarăşi, de ele fie în inima, fie în faptele sale, fie în simţuri.

Dacă nu domneşte amintirea păcatelor neîncetat în inima lui, şi aceasta nu-l întoarce de la toate cele din lume, ca să nu-l stăpînească, nu se poate înfrîna de la păcatele lui şi nu se simte sătul de ele şi nu se poate reţine să nu judece făptura lui Dumnezeu. 

Fericit este cel ce s-a învrednicit de acestea cu adevărat şi nu în chip făţarnic şi cu multă răutate. Dar fapta celor ce plîng cu adevărat cu mintea şi cu simţurile lor prin aceste fapte văzute, este să nu judece pe aproapele

Şi a răspunde cu rău, înseamnă a fi departe de plîns. A lăsa întipărit ceva din ale lumii (a te lăsa stăpînit de închipuirea cu privire la ceva din ale lumii) pentru slava deşartă, este a fi departe de ea cu mintea.

Cel ce se întristează spunînd: „Nu ţi-am cerut părerea despre aceste gînduri", este departe de el de a nu-şi face voia sa cu privire la el.
Spunînd tu despre cineva că bun, sau nu, este o ruşine pentru acela, arătînd că judecîndu-l eşti mai rău ca acela.

A voi să cunoşti un lucru care nu este al tău este o ruşine şi o lipsă de învăţătură şi o robie rea, care nu-ţi îngăduie să cunoşti păcatul tău.
De te osîndeşte cineva şi suferi, nu este în tine plînsul adevărat.

De se întîmplă cu tine o faptă de dare şi luare şi te vor lipsi unii de ceva şi te vei supăra, nu este în aceasta frica lui Dumnezeu.
De vor spune vreunii vreun cuvînt împotriva ta şi te tulburi, nu este acea frică nici în aceasta.
De te laudă cineva şi primeşti, nu este ea nici în aceasta. 

De te înjură vreunii şi te doare, nu este nici aci.
De alergi la cei slăviţi ai lumii, dorind prietenia lor, nu este nici aci. 

De vor vorbi vreunii cu tine şi vei voi să le opui cuvîntul tău, nu este nici aci.
De vor trece cu vederea cuvintele tale, si te va durea ,nu este nici aci.
Căci toate acestea arată pe omul vechiu, că trăieşte şi stăpîneşte, că nu sînt aci cele ce-l războiesc pe el, nici plînsul adevărat al celui în care lucrează Dumnezeu. 

Dar trebuie să lucreze ochii minţii ca să se cunoască cineva pe sine că este duşman al lui Dumnezeu prin voia proprie.
Dacă vei fi păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi vei face lucrul tău întru cunoştinţă pentru Dumnezeu şi vei fi încredinţat că nu poţi plăcea lui Dumnezeu, potrivit slavei Lui, şi dacă vei pune înaintea ochilor tăi păcatele tale, şi te vei vedea opunîndu-te celui rău, care vrea să te dărîme pentru că socoteşti să te îndreptăţeşti şi să-ţi păzeşti zidirea pe care ţi-a zidit-o plînsul, - atunci vei cunoaşte că te-ai cunoscut pe tine însuţi şi unde locuieşti şi nu te vei mai încrede în inima ta, pentru că ai dobîndit biruinţa. 

De fapt, dacă nu răspunde omul in faţa judecăţii şi nu aude hotărîrea şi nu cunoaşte care este locul lui, nu se poate convinge că prin frică place lui Dumnezeu.
Căci întristarea după Dumnezeu, care mănîncă inima, poate cîştiga simţurile; şi împotrivirea (la cele rele) cu trezvie, păzeşte sănătoase simţurile minţii.

Căci omul nu este în stare, nici nu se poate încrede în el însuşi (să se ferească de rău). El trebuie să se afle neîncetat în osteneală pînă ce este în trup.


Căci biruinţa celui ce lucrează constă în a se preda pe sine întreg lui Dumnezeu. Şi cînd se va desăvîrşi după voia Lui, înseamnă că s-a înscris în cartea celor vii, şi atunci vor mărturisi despre el cei din cer, fiindcă a trecut peste stăpînitorii de-a stînga.


Atunci pomenirea lui este cu cei din cer. Pînă ce este însă încă războiu, omul se află sub frică şi cutremur, fie că a învins astăzi, fie că a fost învins, sau va învinge, sau va fi învins mîine. Căci lupta înconjoară şi strînge inima. Numai lipsa de patimi nu este războită, căci a primit cununa şi nu mai e îngrijată de cele trei că sînt împărţite cînd ajung să se împace între ele prin Dumnezeu iar acestea trei sînt, după Apostol, sufletul, trupul şi duhul (I Tes. 5, 23).
Căci spune undeva, într-o Epistolă, că atunci cînd cele trei se vor face una prin lucrarea Duhului Sfînt, nu mai pot fi despărţite.

„Căci dacă Hristos a murit şi a înviat şi nu mai moare, moartea nu-L mai stăpîneşte pe El" (Rom. 6, 9).
Iar moartea Lui s-a făcut mîntuirea noastră.


CUVIOSUL ISAIA PUSNICUL ,,Douăzeci şi nouă de cuvinte,,
TRADUCERE DIN GRECEŞTE, INTRODUCERE ŞI NOTE DE Pr. prof. dr. DUMITRU STĂNILOAE
MEMBRU AL ACADEMIEI ROMANE
EDITURA HARISMA BUCUREŞTI - 1991

Sfantul Nectarie de la Egina,sfantul care a impartit cu noi amarul

 Pana in urma cu cativa ani, putini dintre romani auzisera de Sfantul Nectarie din Eghina. 

   Au adus vesti despre minunile sale cei plecati in pelerinaje in Grecia, unde au descoperit evlavia grecilor pentru acest minunat ocrotitor. 

In insula Eghina, au vazut multimi de inchinatori veniti din toata lumea, care povesteau minuni incredibile, s-au adus apoi sfinte moaste ale Sfantului Nectarie si in tara, intai intr-o biserica, apoi in alta.

 Cunoscut este faptul pentru bucuresteni, ca parte a sfintelor moaste  se alfa chiar  in centrul Bucurestiului, la Manastirea Radu Voda, unde s-au petrecut numeroase miracole.

 Si mii de oameni ii simt ocrotirea iubitoare si puterea vindecatoare.

 Dar minunea cea mai mare este ca multi si-au regasit sufletele si L-au cunoscut pe Dumnezeu prin mijlocirea sfantului; astfel ca l-au indragit repede pe cuviosul Nectarie.

 Oare cum se explica aceasta evlavie profunda? Sigur, ca aici vorbim despre darul facerii de minuni specific sfantului Nectarie, vindecand si alinand cele mai grele neputinte, rezolvand cele mai problematice situatii.

Sunt numeroase si intemeiate motive pentru a iubi pe Sfant.

A trait intr-o vreme framantata de razboaie, a cunoscut seceta si foametea, a suferit alaturi de oameni prigoniti. A cunoscut indeaproape slabirea valorilor ortodoxiei prin influente din exterior, respectiv diminuarea valorilor traditionale ale neamului sau.

Consacrandu-si intreaga viata lui Hristos, avand o profunda iubire pentru Domnul si o credinta nestramutata, acesta a lasat multe scrieri teologice pentru generatiile contemporane. 

 Dragostea de oameni a sfantului Nectarie s-a revarsat si in dorinta de a scrie si de a-i invata pe oameni "secretele mantuirii", a fost un mare profesor si teolog, scrierile sale sunt un adevarat izvor de hrana duhovniceasca pentru noi

Pe cararile vietii

Sfantul Nectarie s-a nascut pe data de 1 octombrie, 1846 (pe stil vechi), in Silivria, un orasel cu 8 000 de locuitori din Tracia rasariteana, situat pe malul Marii Marmara. 

Parintii sai, Demosthenes (tatal) si Vasiliki (mama) Kefalas, erau oameni simpli cu frica de Dumnezeu. Pe langa Anastasia, cum a fost botezat sfantul, parintii mai avusera si alti copii. Pe vremea aceea, Silivria se regasea inca sub stapanire Turceasca. 

Micul Anastasie a fost primul care s-a bucurat de o educatie crestineasca. Mama si bunica l-a invatat sa citeasca si sa scrie de la varsta de 5 ani, indemnandu-l sa citeasca Sfanta Scriptura.

 Chemarea sa ca slujitor al Domnului s-a ivit de la o varsta frageda, de la 7 ani. 

A urmat scoala primara si pe cea generala in orasul natal. La 14 ani, a plecat la Constantinopol, cautandu-si o slujba ca sa se poata intretine. 

Cu multa greutate a intrat vanzator la o pravalie. insa ceea ce primea era atat de putin incat suferea de foame si frig si totusi nu se plangea nimanui. Inca de pe cand muncea la aceasta pravalie, incepu sa adune cuvinte pline de intelepciune din Sfanta Scriptura si din textele Sfintilor parinti, pe care le studia cu dragoste. 

Le scria in ascuns pe pungutele de la cumparaturi. Cam ce scria? "Smeriti-va inaintea lui Dumnezeu ca sa va inalte pe voi", sau "smerindu-Se, Domnul, si facandu-Se om, ne-a aratat smerenia fiind cea mai buna cale spre a ne putea inalta"sau "Mandria intra in inima pe poarta lipsei de evlaviei si a nestiintei".

  Aceste texte se vor publica mai tarziu in 1895 cu titlul "Comoara de cuvinte sfinte si intelepte". 

 Se povesteste o intamplare minunata, din aceasta perioada, care arata legatura tainica de dragoste care il apropiase pe adolescent pe Domnul, un negustor de maruntisuri din vecini, Themistoklis, cu familie grea, dar inima mare, s-a oferit intr-o zi geroasa sa-i duca scrisorile la posta. Anastasie, subtire imbracat i-a multumit si i-a inmanat cateva scrisori. Negustorul s-a uitat la adrese si l-a facut sa zambeasca: era adresata : ,,Domnului nostru Iisus in cer". 

A deschis-o si a citit: Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang, mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapanul meu si m-a alungat, mi-a spus sa scriu acasa a lor mei sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atat amar de vreme muncesc si n-am trimis maicii mele nici un banut...acum ce sa ma fac? Cum s-o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca te necajesc."
     

    Ma inchin tie si te iubesc, eu, robul Tau, Anastasie.

procura cartea, accesand linkul http://www.meteorpress.ro/colectii-80-Religie-1.php

Viața Sfântului Ierarh Nicolae. Făcătorul de minuni, ocrotitorul și dăruitorul

  

              Din minunile Sfantului Nicolae

  Sfantul Nicolae in autobuz

 Intr-o zi de Februarie, 1965, un autobuz plin de calatori se indrepta catre orasul cel mai apropiat. Vecinul cel mai apropiat al conducatorului era un batran impunator si solid, cam de 75 de ani, cu barba alba, ce purta o manta calduroasa si o caciula cu urechi. Autobuzul inainta incet, caci zapada se asternea. 

Ajungand la o cotitura a drumului, lanturile din spate ale masinii s-au rupt. Desi soferul a franat, a pierdut controlul masinii sale, neputand-o impiedica sa se izbeasca de un alt autobuz plin de lume care i-a aparut inainte. Toate acestea s-au petrecut cu viteza fulgerului. Inimile calatorilor pareau gata sa le sara din piept. Cele 2 autobuze s-au oprit la 1 cm unul de altul.
Batranul si-a facut atunci semnul crucii exclamand: Slava tie Doamne! Slava tie! Binecuvantat sa fie numele tau, preasfanta Maica a Domnului, caci tu ne-ai izbavit!
Cateva minute mai tarziu, celalalt autobuz si-a reluat drumul, in timp ce soferul nostru si ajutorul lui puneau lanturile din nou. Un tanar incepu atunci sa ii spuna batranului: iarta-ma bunicule, dar nu m-am putut opri cand te-am vazut facandu-ti semnul crucii!

Batranul, fara a parea cu nimic tulburat, relua cuvantul: Iti voi raspunde bucuros tinere. De unde stii ce cuget eu? In momentele in care ne vedem in fata moartea, cele ascunse de noi se dezvaluie. Tocmai asta s-a intamplat acum. Din locul in care va aflati, nu puteti vedea ce se petrece in spatele dumneavoastra, insa stand intr-o parte, am vazut cel putin 10 persoane, facandu-si semnul crucii. Sunt anumite lucruri care nu se vor nputea niciodata taia din radacina lor, caci aceasta ar fi ca si cum ni s-ar smulge maruntaiele. Asa ca noi toti cadem in fiecare zi in "greseala" care consta in aceea ca, amintindu-ne ca exista o oarecare putere tainica, tare si buna, pretindem ca nu o cunoastem.

- Cu mine, nimic de acest gen nu se va intampla niciodata, a spus tanarul. Batranul a inceput sa rada si a continuat:
- Ingaduie-mi sa iti dovedesc ca te inseli. Spui ca o asemenea comportare este cu totul absurda in 1965, oare ce va spune faptul ca au trecut 1965 de ani de la nasterea lui Iisus Hristos, Mantuitorul lumii.

- Aceasta este, relua tanarul putin tulburat, o amitire dintr-un trecut, cu desavarsire anulat in mod definitiv. Dupa felul in care imi vorbiti, s-ar parea ca voiti sa ma convingeti ca exista minuni. Batranul a tacut o clipa, apoi a continuat:

- Da, dragul meu prieten, sunt minuni ale lui Dumnezeu, pe care tu insuti, vei fi obligat sa le crezi, ca toti cei care sunt aici, dar vazandu-le, va trebui sa pastrati tacerea, caci daca ati vorbi, ati risca sa fiti trimisi intr-o clinica psihiatrica.
Autobuzul ajunsese pe drumul principal. Ninsoarea a incetat si soferul a putut sa maresca viteza.

Tocmai in aceasta clipa, calatorii care il priveau si il ascultau pe batran nu l-au mai vazut. Locul lui era gol... 2,3 dintre cei apropiati de tanar si-au facut cruce zicand:

- Sfant, sfant, sfant este Domnul Atotiitorul.

Unul dintre ei s-a intors catre calatorii din spate zicand:

- Intelegeti acum cine ne-a salvat de la ciocnire? Acest bunic cu barba alba, ocrotirorul popporului nostru, sfantul Nicolae.

 Nu stiu ce vom face, a spus un altul, dar pretutindeni unde voi merge, eu voi povesti aceasta minune a Sfantului Nicolae. Daca vor, pot sa ma arunce intr-un azil de nebuni. Va am pe toti martori si mai ales pe tine. Tanarul si-a ascuns fata in maini, o buna bucata de timp.
2 ore mai tarziu, autobuzul s-a oprit. Toti calatorii au coborat pentru a bea ceai cald. Tanarul, foarte emotionat, si-a apropiat de unii dintre unii dintre prietenii sai de drum, spre a le cere adresa si a le-o da pe a sa. Ceilalti calatori au facut la fel.

- Stiti ce va propun? A spus o tanara femeie. Sa nu pierdem legaura dintre noi. Ceea ce am cazut si am auzit cu propriile noastre urechi este un eveniment mare. Oare ce ne prevesteste? Negresit ceva bun, deoarece acest bunic batran era ocrotitorul poporului nostru. Minunea istorisita aici a fost scrisa de un martor ocular.

- "Nu pot scrie mai mult,, a adaugat el.

- Caci sunt cuprins de emotie si plang. Si eu eram in autobuz." 

Viața Sfântului Ierarh Nicolae. Făcătorul de minuni, ocrotitorul și dăruitorul
Editura:Meteor Publishing, an aparitie: 2015

http://www.meteorpress.ro/carti-1301-Via%C8%9Ba_Sf%C3%A2ntului_Ierarh_Nicolae._F%C4%83c%C4%83torul_de_minuni,_ocrotitorul_%C8%99i_d%C4%83ruitorul.php

Cartea
Din vietile sfintilor martiri ai Rusiei

Ieromonahul Nicon de la schitul Optina, care a fost expediat intr-un lagar de concentrare in 1927, le scria prietenilor sai ca sa le spuna cat este de bucuros ca sufera pentru Hristos. El le amintea cuvintele Mantuitorului: "fericiti cei prigoniti pentru dreptate.Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru mine. Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri..."(Matei,5:10-12).


Proteiereul Mihail Polski

"Noii Martiri ai Rusiei", colectia Din temnite spre sinaxare, Editura Areopag si Meditatii, anul 2012, pag. 7-11

Strivita, ciuntita, in lanturi, spionata, intoxicata, tradata, parasita. Va disparea oare Biserica? Nu, caci Mirele ei, unicul nostru Domn vegheaza asupra ei

Dumnezeu, in marea sa milostivire a aratat numeroase semne si minuni in tarile prigonite pentru credinta lor, pentru a spori credinta si a imbarbata sufletele.

"Curajul credintei i-a inspaimantat de multe ori si pe cei mai salbatici prigonitori din Rusia. De 40 de ani incoace, siragul mucenicilor si al marturisitorilor din Rusia nu s-a curmat deloc. Si in ziua de qastazi, in partile inghetate din Siberia, unde sunt dusi la munca silnica cei binecredinciosi, chinurile mucenicesti urmeaza regulat.

Sunt unii dintre credinciosii condamnati care nu voiesc sa lucreze in zile de sarbatoare si Duminici. Pentru asta li se opreste hrana si sunt batuti fara mila, dar ei rabda cu multumire pentru porunca lui Dumnezeu. Altii dintre condamnati nu vor sa lucreze deloc pentru stapanire (socotind ca este stapanirea lui Antihrist), pentru asta sunt chinuiti pana la moarte, cu batai, cu foamete si cu frig, fiind lipsiti de adapost si de hrana. Toti acestia intgra in randul noilor mucenici care uda mereu omul sfintei credinte si imblanzesc mania lui Dumnezeu, care cu dreptate este pornita asupra lumii necredincioase de astazi.

Mai sunt apoi o multime de ravnitori ai credintei, care traiesc ascunsi prin padurile cere nestrabatute din Siberia si Caucaz. Ei dupa viata aspra, ca si sfintii parinti din vechime, iar milostivul Dumnezeu ii acopera ca sa nu fie descoperiti de stapanire..."

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul ("Din Ierihon catre Sion"- curajul credintei)

procura cartea, accesand linkul http://www.meteorpress.ro/colectii-80-Religie-1.php

Parintele Sofronie Saharov - Cuvant despre viata in Hristos

Mîntuieşte-mă, Doamne, că a lipsit cel cuvios, că s-a împu­ţi­nat adevărul de la fiii oamenilor! Deşertăciuni a grăit fiecare către aproa­pele său, buze viclene în inimă şi în inimă rele au grăit (Psalmi 11, 1-2).

„Cercetează Sfîntă Scriptură - zice Sfîntul Simeon Noul Teolog - şi scrierilor Sfinţilor Părinţi, în chip deosebit ale celor ce s-au ocupat de viaţa în nevoinţe şi, comparînd învăţătura lor cu poveţele şi purtarea dascălului tău, vei putea vedea ca într-o oglindă cum trebuie să vieţuieşti. 

Sfinţii Părinţi tind tot mai mult să recomande ca povăţuitor Sfînta Scriptură şi scrierile patristice. Sfîntul Nil Sorski, vorbind de părinţii ce au trăit înaintea lui, scrie: „Nu-i un lucru neînsemnat să-ţi găseşti un dascăl de nădejde, care să-ţi poată sluji de călăuză pentru această lucrare minunată.

 Poate fi numit de nădejde cel ale cărei fapte şi gînduri se potrivesc cu Sfînta Scriptură şi care au dobîndit dreapta măsură duhovnicească.

 Dar atunci, după cum zic Sfinţii Părinţi, este neînchipuit de greu să găseşti un adevărat povăţuitor care să te înveţe aceste lucruri. Dar acum, cînd numărul lor s-a împuţinat foarte tare, trebuie să-l cauţi cu toată sîrguinţa. În acelaşi timp, dacă nu l-ai găsit, Sfinţii Părinţi ne poruncesc să ne punem sub ascultarea şcolii Sfintei Scripturi, ascultînd de Domnul Însuşi, Care ne zice: Cercetaţi Scripturile, căci voi socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică (Ioan 5, 39). Căci toate cîte s-au scris mai înainte, s-au scris spre învăţătura noastră (Romani 15, 4).

Sfîntul Nil Sorski trăia în veacul al cinsprezecelea. El a întemeiat un schit nu departe de Lacul Alb, unde s-a închinat rugăciunii într-o adîncă singurătate. Este bine pentru părinţii duhovniceşti de astăzi să asculte cu cîtă umilinţă şi sfială vorbeşte Sfîntul Nil despre sfaturile pe care le da fraţilor. „Nimeni nu trebuie, din lipsă de grijă, să ţină ascunse cuvintele lui Dumnezeu, ci trebuie să-şi mărturisească slăbiciunea; în acelaşi timp nu trebuie să ascundă adevărul lui Dumnezeu, pentru că altfel va încălca poruncile Lui. 

Să nu ascundem cuvintele lui Dumnezeu, ci să le facem cunoscute. Sfintele Scripturi şi cuvintele Sfinţilor Părinţi sînt aşa de numeroase ca şi firicelele de nisip în mare; cercetîndu-le fără osteneală, noi îi vom învăţa pe cei ce vin la noi şi au nevoie de ele. Mai bine zis, nu sîntem noi cei ce învăţăm, căci nu sîntem vrednici de a face acest lucru, ci sînt Sfinţii Părinţi care-l fac, plecînd de la Sfînta Scriptură.”

Avem aici modelul cel mai potrivit pentru îndrumarea duhovnicească din vremurile noastre. El este cu totul mîntuitor, şi pentru dascăl şi pentru ucenic. El este arătarea unei sporiri duhovniceşti măsurate. El nu primeşte închipuirile, obrăznicia şi îndrăznelile nebuneşti în care cad cei ce caută să-i urmeze formal pe Varsanufie cel Mare sau pe alţi părinţi vestiţi, fără să fi primit harul pe care l-au primit aceia. Ceea ce la Părinţi era arătarea unei prezenţe îmbelşugate a Sfîntului Duh, vădeşte la aceşti imitatori nechibzuiţi şi făţarnici o adîncă neştiinţă, orbire, mîndrie şi încredere în ei înşişi.

Fraţi prea-iubiţi, să vestim cuvîntul lui Dumnezeu cu toată umilinţa şi cu toată cucernicia, ferindu-ne de mîndria care-i atacă violent pe oamenii supuşi patimilor, atunci cînd aceştia îi învaţă pe fraţii lor. Gîndiţi-vă la aceasta: că vom da răspuns pentru orice cuvînt nefolositor ce ne iese din gură (Matei 12, 36). Va fi înfricoşător să dăm socoteală de cuvîntul lui Dumnezeu propovăduit cu mîndrie şi din slavă deşartă! Pierde-va Domnul toate buzele cele viclene şi limba cea plină de mîndrie. Pe cei ce au zis: Cu limba noastră ne vom mări; căci buzele noastre la noi sînt; cine ne este Domn? (Psalmi 11, 3-4).

Domnul va pierde pe cei ce caută propria lor mărire şi nu mărirea lui Dumnezeu. Să ne temem de ameninţarea lui Dumnezeu! Să spunem un cuvînt ziditor cînd este de neapărată trebuinţă, nu ca nişte învăţători, ci ca oameni care au ei înşişi nevoie să fie învăţaţi şi care se străduiesc să se lase pătrunşi de învăţătura dată de către Dumnezeu în cuvîntul său prea-sfînt. După darul pe care l-a primit fiecare, slujiţi unii altora, ca nişte buni iconomi ai harului celui de multe feluri al lui Dumnezeu. Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale lui Dumnezeu; dacă slujeşte cineva, slujba lui să fie ca din puterea pe care o dă Dumnezeu, pentru ca întru toate Dumnezeu să se slăvească prin Iisus Hristos, Căruia Îi este slava şi stăpînirea în vecii vecilor. Amin. (1 Petru 4, 10-11).

Cine lucrează în numele său propriu lucrează pentru propria sa faimă. El se dă pe sine şi pe cei ce îl ascultă ca jertfa a lui satan. Cine lucrează în numele Domnului lucrează pentru mărirea lui Dumnezeu; el cîştigă mîntuirea sa şi a semenului său prin Domnul, singurul Mîntuitor al oamenilor. Să ne fie teamă a da unui începător învăţături negîndite, neîntemeiate pe cuvîntul lui Dumnezeu şi pe o înţelegere duhovnicească a acestui cuvînt. Este mai bine să-ţi recunoşti propria neştiinţă decît să răspîndeşti o învăţătură vătămătoare sufletelor. Să ne ferim de o mare nenorocire: a-l face pe un slujitor a lui Dumnezeu (un începător încrezător) slugă a oamenilor (1 Corinteni 7, 27), împingîndu-l să împlinească voia căzută a unui om, în locul voii prea-sfinte a lui Dumnezeu.

Legătura simplă dintre cel ce dă sfaturi şi ucenicul care le primeşte este cu totul alta decît aceea dintre un bătrîn şi un ucenic care împlineşte o ascultare necondiţionată, care s-a făcut rob în numele Domnului. Un simplu sfat nu trebuie să ducă la împlinirea lui necondiţionată: poţi să-l urmezi sau nu. Sfătuitorul nu-şi ia nici o responsabilitate pentru un sfat, dacă l-a dat cu frică de Dumnezeu şi cu smerenie, nu din propria sa iniţiativă, ci la cererea insistentă a celuilalt. La fel, cel ce a primit un sfat nu-i legat de el; el are libertatea de a hotărî dacă urmează sau nu sfatul primit. Este limpede că sfătuirea, care corespunde în toate Sfintei Scripturi răspunde întrutotul nevoilor vremurilor noastre de cădere.

Să subliniem faptul că Părinţii opresc să dai sfaturi altora din proprie dorinţă, fără să-ţi fie cerut; a te apuca să dai sfaturi altora este semn că-ţi atribui o cunoştinţă şi o demnitate duhovnicească, ceea ce este probă vădită de orgoliu şi orbire.

Bibliografie: Sfântul Ignatie Brancianinov, Fărîmiturile ospăţului, Episcopia Ortodoxă Română, Alba Iulia, 1996