Dumnezeu trebuie slavit și cinstit - Parintele Calistrat

   Slava lui Dumnezeu este aici bogăția de sfințenie ce sălășluiește în Casa Lui. Pentru noi creștinii, slava lui Dumnezeu o simțim din belșug în bisericile noastre, mai ales la Sfânta Liturghie.

1 Paralipomena 16:35 Ziceţi: Izbăveşte-ne pe noi, Dumnezeule, Izbăvitorul nostru! Adună-ne şi ne izbăveşte de prin popoare, ca să slăvim sfânt numele Tău şi să ne lăudăm cu slava Ta!
Parafrazat versetul de mai sus ar fi cam așa:„De ne vei izbăvi de celelalte popoare care ne împresoară te vom slăvi Dumnezeule! Și ne vom lăuda cu ajutorul primit de la tine!” În acest verset slava lui Dumnezeu esteu ajutorul oferit de El poporului lui Israel. Slava Domnului este aici izbăvirea de vrăjmași.

1 Paralipomena 29:10-13 Atunci a slăvit David pe Domnul înaintea a toată adunarea şi a zis: "Binecuvântat eşti Tu, Doamne Dumnezeul lui Israel, Tatăl nostru, din veac şi până în veac. A Ta este, Doamne, măreţia şi puterea şi slava şi biruinţa şi strălucirea; toate câte sunt în cer şi pe pământ sunt ale Tale; a Ta este, Doamne, împărăţia şi Tu eşti mai presus de toate, ca unul ce împărăţeşti peste toate. Bogăţia şi slava sunt de la faţa Ta şi Tu domneşti peste toate; în mâna Ta este tăria şi puterea şi în puterea Ta stă să măreşti şi să întăreşti toate. Şi acum dar, Dumnezeul nostru, Te slăvim pe Tine şi lăudăm preaslăvit numele Tău.
Bucuros că a reușit să construiască un templu Dumnezeului Celui Preînalt, David îl lauda pe Domnul. Slava adusă de David este defapt o mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru că le-a dat putere să construiască templul. Acest imn de laudă este o conștientizare a faptului că tot binele vine de la Dumnezeu, El fiind Vistierul bunătăților și Dătătorul de Viață. Slăvind-ul pe Dumnezeu, David de fapt îi mulțumește și recunoaște că fără El n-ar fi putut face nimic, deși aveau râvnă și erau dispuși să se jertfească.
Estera 4, 17 (...) Dar eu am făcut aceasta ca să nu dau slavă oamenilor mai presus de slava lui Dumnezeu şi nu m-am închinat nimănui, decât numai Ţie, Domnului meu şi nici nu voi face aceasta din mândrie. (...)

A da slava lui Dumnezeu înseamnă de fapt o conștientizare reală că fără Dumnezeu nu poți nici respira, vedea, păși sau face alte lucruri mici sau mărețe.
Psalmul 3:2-4 Mulţi zic sufletului meu: "Nu este mântuire lui, întru Dumnezeul lui! " Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti, slava mea şi Cel ce înalţi capul meu. Cu glasul meu către Domnul am strigat şi m-a auzit din muntele cel sfânt al Lui.

Slava lui Dumnezeu este atotputernicia lui Dumnezeu care te scoate și din situațiile imposibile.
Psalmul 8:1-2 (Un psalm al lui David; mai-marelui cântăreţilor, pentru ghitith.) Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că s-a înălţat slava Ta, mai presus de ceruri. Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvârşit laudă, pentru vrăjmaşii Tăi, ca să amuţeşti pe vrăjmaş şi pe răzbunător.

Dacă unii nu vor să recunoască minunăția creației lui Dumnezeu nu e nicio problemă, întreaga creație „strigă” cât de minuant este tot pământul... chiar și cei care nu pot vorbi aduc laudă lui Dumnezeu. Slava lui Dumnezeu din întreaga Creație este o evidență ce nu poate fi trecută sub tăcere, descoperindu-L mereu pe Dumnezeu ca Unic Creator.
Psalmul 17:15 Iar eu întru dreptate mă voi arăta feţei Tale, sătura-mă-voi când se va arăta slava Ta.
Doar slava lui Dumnezeu poate astâmpăra setea aceasta de veșnicie din sufletul omului.
Psalmul 21:5 Mare este slava lui întru mântuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el.

Slava omului în afara mântuirii lui Dumnezeu, este nimic. Slava (puterea, bogăția, inteligența) omului care nu-i aduc beneficii în veșnicie nu înseamnă nimic. Pe când slava omului întru mântuirea lui Dumnezeu înseamnă de fapt totul.
Psalmul 62:7 În Dumnezeu este mântuirea mea şi slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu şi nădejdea mea este în Dumnezeu.
Psalmistul David spune iarăși același lucru, dar în alt mod. Slava mea e de fapt slava lui Dumnezeu.

Psalmul 96:3-7 Vestiţi între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui; Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii. Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut. Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui. Aduceţi Domnului, seminţiile popoarelor, aduceţi Domnului slavă şi cinste; aduceţi Domnului slavă numelui Lui.
A vesti între neamuri slava lui Dumnezeu înseamnă aici a vesti și altor popoare cât minuni a făcut Dumnezeu cu poporul lui Israel, și cât bine le-a făcut Domnul. Este ca și cum ai vesti tuturor că s-a descoperit medicamentul pentru boala ce pe mulți i-a răpus. Slava lui Dumnezeu este defapt lucrarea de mântuire a Lui către tot pământul. A vesti slava lui Dumnezeu înseamnă a vesti puterea Lui vindecătoare și sfințitoare, tuturor celor care vor să creadă.

Psalmul 102:14-15 Că au iubit robii Tăi pietrele lui şi de ţărâna lui le va fi milă şi se vor teme neamurile de numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta.
Lucrarea de mântuire a Lui Dumnezeu asupra lumii impune teamă și respect tuturor față de Domnul.
Psalmul 104:31 Fie slava Domnului în veac! Veseli-se-va Domnul de lucrurile Sale.
Slava Domnului este în acest psalm belșugul de bunătate cu care Dumnezeu umple creația dar nu numai... ci și împărăția cerurilor. Slava Domnului va fi în veac! Slava Domnului este de fapt lucrarea Harului lui Dumnezeu în inimile oamenilor, atât aici, cât și în viața de dincolo. Aceași slavă lucrează atât acum și aici, cât și în vecii vecilor

Psalmul 106:20-21 Şi au schimbat slava Lui întru asemănare de viţel, care mănâncă iarbă. Au uitat pe Dumnezeu, Care i-a izbăvit pe ei, Care a făcut lucruri mari în Egipt...

Închinătorii la idoli dau slava lui Dumnezeu pe lucrarea diavolului. Dacă în viața primilor slava lui Dumnezeu lucrează în mod real ținându-i pe calea ce dreaptă, în cazul celorlalți diavolul îi batjocorește deviindu-i mult de la Calea cea dreaptă.
Isaia 33:20-22 Priveşte Sionul, cetatea sărbătorilor noastre; ochii tăi să vadă Ierusalimul, loc de linişte, cort bine înfipt, ai cărui ţăruşi nu se pot scoate, ale cărui frânghii nu se pot desface. Domnul este pentru noi aici în toată slava Sa; El ţine loc pentru noi de fluvii, de largi canaluri, pe care nici o barcă cu vâsle nu trece, pe care nici o corabie mare nu merge. Domnul este Judecătorul nostru, Domnul este Căpetenia noastră, Domnul este Împăratul nostru, El ne va izbăvi!
Slava lui Dumnezeu este lucrătoare, este vizibilă în mod real. Slava Domnului se vede cel mai bine prin roadele ei.

Isaia 42:8 Eu sunt Domnul şi acesta este numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea şi nici chipurilor cioplite cinstirea Mea".
Chiar dacă unii oameni își fac dumnezei din tot felul de idoli, Domnul nu-și va da slava Sa decât celor ce i se închină în Duh și Adevăr. Spre deosebire de idoli, icoanele poarta slava și cinstea chipului lui Dumnezeu și toți cei care se închină celor pictați pe ele, se închină Domnului Dumnezeu.
Matei 6:13 Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!
Mântuitorul Hristos spune la sfârșitul rugăciunii „Tatăl nostru” că slava lui Dumnezeu este aceeași ieri, azi și în veci.

Marcu 8:38 Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri.
Aici slava lui Dumnezeu arată împărăția ce se va instaura după cea de-a doua venire a lui Hristos.
Marcu 10:37 Iar ei I-au zis: Dă-ne nouă să şedem unul de-a dreapta Ta, şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta.
Aici se vorbește despre slava din sânul Sfintei Treimi.
Luca 2:9 Şi iată îngerul Domnului a stătut lângă ei şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor, şi ei s-au înfricoşat cu frică mare.
Slava lui Dumnezeu ca putere ce însoțește pe îngerul Domnului, dându-i autoritate. Putem înțelege de aici cum slava lui Dumnezeu însoțește mereu oamenii cu viață sfântă.

Luca 9:32 Iar Petru şi cei ce erau cu el erau îngreuiaţi de somn; şi deşteptându-se, au văzut slava Lui şi pe cei doi bărbaţi stând cu El.
Slava Lui este aici dumnezeirea lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Descoperirea slavei Sale pe Muntele Tabor are ca scop întărirea credinței apostolilor și a tuturor creștinilor că El este Om dar și Dumnezeu adevărat.
Ioan 1:14 Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr.
Iisus Hristos întrupându-se a arătat tuturor slava lui Dumnezeu, așa cum n-a descoperit-o nimeni până acum. În Iisus Hristos Dumnezeu se dezvăluie plenar întregii lumi.
Ioan 2:11 Acest început al minunilor l-a făcut Iisus în Cana Galileii şi Şi-a arătat slava Sa; şi ucenicii Săi au crezut în El.

Puterea de a face minuni a lui Hristos descoperă slava lui Dumnezeu peste lume, adică lucrarea Lui de mântuire.
Ioan 7:18 Cel care vorbeşte de la sine îşi caută slava sa; iar cel care caută slava celui ce l-a trimis pe el, acela este adevărat şi nedreptate nu este în el.
Slava lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este slava Tatălui, și bineînțeles și a Duhului Sfânt. Lucrarea de mântuire a lui Hristos e în același timp împreună lucrare cu Tatăl și cu Duhul.
Ioan 11:4 Iar Iisus, auzind, a zis: Această boală nu este spre moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca, prin ea, Fiul lui Dumnezeu să Se slăvească.
Slava lui Dumnezeu strălucește și mai puternic atunci când oamenii cred în Dumnezeu, se pocăiesc, lasă păcatul, își cer iertare, și colaborează cu harul lui Dumnezeu, Slava Domnului este și mai mare când e mărturisită de oameni prin viața lor.

Ioan 11:40 Iisus i-a zis: Nu ţi-am spus că dacă vei crede, vei vedea slava lui Dumnezeu?
Hristos Domnul îi spune Martei să creadă și să nu se îndoiască de nimic pentru că Dumnezeu poate învia și morții. Credința libera și necondiționată în Dumnezeu ne dă acces la o lume în care putem vedea cât de tainic lucrează Dumnezeu în viața tuturor. Slava lui Dumnezeu arătată oamenilor este o răsplată pentru credința în Dumnezeu.
Ioan 12:41 Acestea a zis Isaia, când a văzut slava Lui şi a grăit despre El.
Împărtășirea de slava lui Dumnezeu este de fapt o descoperire a lui Dumenzeu în sufletul tău. Celui căruia i se descoperă Dumnezeu va mărturisi între oameni frumusețea slavei.

Ioan 17:22-23 Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
Slava unirii dintre Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt o dă Hristos și creștinilor ca să fie și ei uniți așa cum Sfânta Treime este unită. Dar pentru că e acceași slavă (energie necreată), creștinii se unesc cu Sfânta Treime.
Faptele Apostolilor 7:55 Iar Ştefan, fiind plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Iisus stând de-a dreapta lui Dumnezeu.
Mucenicii care și-au dat viața pentru Hristos au văzut ca răsplată slava lui Dumnezeu.
Romani 3:7 Căci dacă adevărul lui Dumnezeu, prin minciuna mea, a prisosit spre slava Lui, pentru ce dar mai sunt şi eu judecat ca păcătos?
Și prin rău se vădește binele. Cu cât crește mai puternic răul cu atât se vădește mai clar binele în lume. Oricum ar fi, Dumnezeu se slăvește în ambele cazuri, trebuie doar să vrem și să credem, și ne vom mântui.

Romani 3:23 Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu;

Păcatul îl departează pe om de Dumnezeu. Cine păcătuiește se lipsește de slava lui Dumnezeu asemenea omului care depărtându-se de sursa de lumină trăiește din ce în ce mai mult întuneric. Adam este primul care căzând a fost lipsit parțial de slava lui Dumnezeu.
1 Corinteni 10:31 De aceea, ori de mâncaţi, ori de beţi, ori altceva de faceţi, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceţi.
Noi creștinii suntem lumina lumii. Fiecare faptă bună e o mărturisire de credință în Dumnezeu și „demascare” a unei virtuți sufletești. Orice facem trebuie să fie spre mântuirea noastră și a oamenilor din jur. Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire și iubirea lui Dumnezeu față de toți.

După o asemenea bogăție de răspunsuri pe care Duhul Sfânt ne-o dă prin Sfânta Scriptură, înțelegem ușor că Slava lui Dumnezeu este o denumire generica pentru toată lucrarea pe care Dumnezeu o săvârșește asupra oamenilor, de la începutul lumii și până la sfârșit.
Slava lui Dumnezeu este lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu cu lumea întreagă dar și cu fiecare om în parte. Slava lui Dumnezeu este iubirea lui Dumnezeu arătată în multe feluri, culminând cu întruparea Sa în Iisus Hristos. Slava lui Dumnezeu este puterea sfințitoare și vindecătoare ce se revarsă prin Sfintele Taine creștinilor din lumea întreagă.
Slava lui Dumnezeu este medicament împotriva păcatului! Slava lui Dumnezeu este de fapt Revelația supranaturală a lui Dumnezeu în lume.
Slava lui Dumnezeu este Harul dumnezeiesc care se revarsă peste întreaga creația dar și în sufletele oamenilor.

De ce în toate slujbele Bisericii îl slăvim pe Dumnezeu și-i aducem laude? Pentru ca tot noi să ne înțelepțim și să ne cunoaștem mai bine Cui ne închinăm. Aducând slavă lui Dumnezeu propovăduim (facem cunoscut în gura mare) defapt medicamentul mântuirii pentru întreaga lume!

Iar la sfârșit mi-amintesc de cântarea de la Denia celor 12 Evanghelii, când după fiecare citire din Evanghelie se spune:
„Slavă îndelung răbdării Tale, Doamne!”

Slăvindu-L pe Dumnezeu slăvim iubirea Lui concretă față de noi... pentru că să afle și alții de ea, dar și pentru ca noi să nu uităm și să ne rătăcim în credință.

Slavă Ție Dumnezeul nostru, slavă Ție!

sursa http://www.ortodoxiatinerilor.ro

CE TREBUIE SA FACEM IN POSTUL MARE ? - Parintele Calistrat

POSTUL MAI IZGONEŞTE RELELE DIN CASELE NOASTRE! TREBUIE SĂ NE ÎNTĂRÂTĂM ASUPRA VOINŢEI NOASTRE OMENEŞTI ŞI SĂ PARCURGEM ACEASTĂ PERIOADĂ DE POST AŞA CUM VREA DUMNEZEU, NU CUM VREA TRUPUL!

"Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm."(Galateni 5:24-25) Adică, să fim un pic şi ai lui Dumnezeu!
"Postul: o şcoală a căinţei.." Ridicarea sufletului din moartea păcatului se face prin smerenie şi pocăinţă, adică prin lacrimile pocăinţei. Postul adevarat este abţinerea de la orice lucru rău. "Ne-am îmbolnăvit prin păcat, dar ne vindecam prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă." (Sf.Vasile cel Mare) "Fiţi cu luare aminte să nu vi se îngreuieze inimile de mâncare şi băutură peste măsură şi de grijile vieţii acesteia." (Sfânta Scriptura)

„Precum v-am iubit Eu pe voi, aşa să vă iubiţi şi voi unul pe altul” (Ioan 13, 34-35)
Unii vor spune că este o glumă, dar eu vă spun că este cel mai greu dintre toate! Deci, nu metanii, nu post, nu mânacare fără ulei, nu pâine şi apă, nu pesmeţi.. DRAGOSTEA şi RESPECTUL, izbăvirea de ură şi de duşmanie, de răutate, de invidie, de ambiţie, de înşelătorie.. Astea sunt! Nu ştie unul cum să-i facă rău celuilalt.. "de ce are?"; "...de ce există?"; "..de ce nu moare?"
Aşadar, nu trebuie să abandonăm postul, rugăciunea, metania, dar trebuie să rămânem cu ideea asta: că aceste rugăciuni, aceste nevoinţe pe care le facem, scurte, lungi, puţine, multe, câte putem, toate acestea trebuiesc împletite numai cu Bunătate, cu Omenie şi cu Dragoste!
Oare de câtă teologie şi câte predici la amvon mai avem nevoie, ca să putem să înţelegem că nu suntem Fiii lui Dumnezeu?
Pe vremuri, ne întâlneam între noi de revelion, de o onomastică, de o sărbătoare şi mânacam ce aveam, trei jumări sau o piftie, iar astăzi, cant sunt galantarele pline, când se găsesc de toate, când mai prindem un ban.. nu ne ma dăm nici "Bună Ziua!"
Oamenii îşi fac porţi cât mai înalte, îşi pun gratii la geam, sisteme de alarmă, îşi cumpără o armă şi îşi ia permis de port armă, iar tribunalul este plin de mincinoşi care se judecă între ei.
Da, într-adevăr, acestea sunt ROADELE IUBIRII!
Vedeţi cât de departe suntem şi cât de mincinoşi suntem, faţă de Adevărul Absolut?
Cât de naivi suntem, şi cât de înşelaţi de sarsailă?

DAR, NOI, ÎN MINTEA NOASTRĂ, CHIAR NE CREDEM BUNI!

Cum putem să fim atât de neştiutori? Cum e posibil aşa ceva.. să te confrunţi cu mizeria spirituală, cu suferinţa, cu necredinţa, cu ateismul, şi cu cei care vin şi inventează tot felul de erezii.. iar noi rămânem tot mai amorfi..
Şi se pare că în spatele acestei lucrări, se pare că în spatele acestei slăbiciuni, stau de fapt două Virtuţi Cardinale, pe care noi le cultivăm! Nepăsarea şi Lenea!
Fie că Dumnezeu poate să facă minuni dar pe mine nu mă interesează sau fie că Dumnezeu nu vrea să mă ajute după bunul meu plac şi îmi cere mai mult decât aş vrea să ofer eu. Adică de ce ar trebui să bat 100 de mătănii.. ce? După prima metanie.. nu înţelege din prima ce-i cer? Ştiţi de ce n-o face? Pentru că vrea să verifice cu adevărat identitatea noastră spirituală.
"Voi vreţi cu Mine, sau nu vreţi cu Mine?" De omul împărtăşit, de omul spovedit, de cel care bea agheasmă.. răul nu se prinde.. Şi de ce noi dăm mai multă importanţă Teologiei Demonice, în loc să dăm importanţă Teologiei Angelice?
Avem deodată două mesaje, Dumnezeu ne poate schimba, pentru că aşa spune Evanghelia: "Iată, taină vă spun vouă: Nu toţi vom muri, dar toţi ne vom schimba".
Deodată, într-o clipeală de ochi la trâmbiţa cea de apoi. Căci trâmbiţa va suna şi morţii vor învia nestricăcioşi, iar noi ne vom schimba. Căci trebuie ca acest trup stricăcios să se îmbrace în nestricăciune şi acest (trup) muritor să se îmbrace în nemurire. Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: "Moartea a fost înghiţită de biruinţă."(1Corinteni 15,51-54) Deci Dumnezeu ne poate învia, dar pentru această înviere, există nişte trepte şi trebuie să le luăm şi să le analizăm deocamdată din punct de vedere revelat. În atenţia lui Hristos, intră toate clasele vârstei de la copilărie până la maturitate. Nu există o parte a societăţii care pe Hristos să nu-l intereseze. Pentru bolnavi s-a interesat, pentru cei chinuiţi de demon îndeosebi... şi aici trebuie să înţelegem care este cauza şi mânia lui Dumnezeu? Apostolii au întrebat. "De ce n-am putut face noi aceasta?" Cei ce erau de faţă acolo dintre iudei, agăţându-se de faptul că ucenicii nu putuseră să izgonească demonul, au cam prins să hulească. Şi ce le-a răspuns Hristos? "Acest soi de draci, nu iese decât cu post şi rugăciune". (Matei 17, 21). Adică acest soi de draci nu iese ca la circ, nu-l izgoneşti cu păreri de sine şi cu impresii de tine.. căci iese numai cu post! Nu orice post este post religios, ci numai acela care se face întru numele Domnului. Şi aici Hristos arată că motivaţia neieşirii dracilor nu erau apostolii.. ci este tot necredinţa oamenilor.. a noastră în general..

Parintele Calistrat
sursa www.ieromonahcalistrat.com

Vamile vazduhului - Ierodiacon Visarion Iugulescu

VAMA a 6-a, A FURTIŞAGURILOR ŞI A ÎNŞELĂTORIILOR


Urcînău-ne de acolo şi mai departe, tot mai sus în văzduh, am ajuns la vama furtişagului. Vameşii draci ai acelei vămi încearcă acolo cu deamănuntul Sufletele despre feluritele păcate ale furturilor, răpirilor şi înşelătoriilor, pe ascuns sau pe faţă.

La vama aceia se face mare cercetare, de vameşii-draci, şi de bourul lor drăcesc, Sufletelor ce trec pe acolo, de au furat; oameni, fecioare, femei, copii, dobitoace, păsări, bani, lucruri, haine, alimente... de au înşelat pe alţii cu ceva, de şi-au însuşit avere străină cu jurăminte false, mincinoase şi cu viclenii, sau de au găsit ceva şi n-au dat înapoi, ori au împrumutat: bani, haine, etc, şi nu le-au dat îndărăt -celui ce le-a făcut bine cu ele, sau cu felurite viclenii şi ponegriri au despuiat de pace şi cinste pe aproapele, îndurerîndu-l pînă la sacrificiu, şi în sfrşit, orice furtişag se cercetează acolo cu multă asprime şi amănunţime. Atunci mi-am amintit de călăuzitoarele cuvinte ale Mîntuitorului: „Să nu furi. . ." şi că: „Mai fericit este a da decît a lua" (Mat. 19, 18; Eş. 20, 15; 2, Lege 5 19; Mc. 10, 19; Rom. 13, 9; F. Ap. 20 35), şi de sfaturile Apostolului „Nu daţi loc diavolului; cine a furat (pînă acum),sâ nu mai fure, ci mai bine să lucreze, făcînd cu mîinile sale lucruri folositoare, ca să aibă să dea şi celor lipsiţi. . . pentru că nici furii. . . nici făţarnicii .. nu'vor moşteni Impărăţia lui Dumnezeu"' (Efs. 4, 27—28; 1 Cor. 6,-9).

Cei care nu dau înapoi aceia ce au luat cu nedreptul de la aproapele lor, sînt opriţi' la această vamă a furtişagului, şi dacă n-au cu ce plăti, cad în muncile iadului. La această vamă, deşi ne împiedecarăm puţin, pentru că nu s-au găsit în mine furtişaguri, afară de care se făcuseră în copilărie mea, foarte puţine, şi acelea din necunoştinţă şi nepricepere, am trecut fără să dăm mult.

Ingerii cu Sufletul suind tot mai sus pe treptele văzduhului, ajung la vama a 6-a, a furtişagului şi a feluritelor înşelătorii, unde sînt opriţi de vameşii-draci ai acelei vămi, şi de şeful lor.

Dracii acelei vămi furioşi, cu monstruoase chipuri hoţeşti, ieş înaintea lor cu felurite lucruri şi vietăţi furate de cei care trec prin acea vamă. Ei îi arată scris în catastifele lor, vremea, locul şi forma lucrului sau a vietăţii ce au furat în viaţa pămîntească şi n-au dat înapoi, după porunca şi dreptatea Divină. Acolo cearcă cu deamănuntul pe fiecare Suflet păcătos de feluritele păcate ale furtului şi înşelătoriilor, d. ex. de: 86) Mi-am pus în gînd să fur (a) din averea aproapelui meu, a Sf. Biserici, Mănăstirii, Schituri... să înşel, să nu întorc înapoi ce am furat sau răpit, şi să nu plătesc ce sînt dator?

FURII SE DEZLEAGĂ NUMAI DUPĂ CE AU DESPĂGUBIT PE CEI JEFUIŢI. Numai cei ce vor restitui ceia ce au răpit aproapelui lor, vor putea fi dezlegaţi de acest păcat. Acesta dreptate este copleşitoare pentru multe persoane căzute în păcatul furtului, mai ales pentru cei lipsiţi. De unde să plătească ori să dea înapoi, cînd unii din ei, cu toată casa lor de s-ar vinde pe viaţă, şi tot n-ar avea cu ce plăti?

Oare aceştia să rămînă pentru totdeauna în osîndirea vremelnică şi veşnică? Nu. Milostivirea Divină ne porunceşte nouă Duhovnicilor a iconomisi tot ceia ce se poate pentru ridicarea, uşurarea şi mîntuirea acestora. Şi ce anume? Cei ce au furat, răpit şi înşelat pe aproapele lor, de se vor căi şi părăsi desăvîrşit pentru păcatul însuşirii avutului străin, de n-au cu ce plăti, să se roage zilnic lui Dumnezeu, mai întîi pentru iertarea păcatelor şi mîntuirea acelora pe care i-au păgubit, şi apoi pentru dînşii... cu gîndul şi hotărîrea, ca, atunci cînd vor mai cîş-tiga cîte ceva, treptat, treptat, să despăgubească pe aproapele lor. După ce vor despăgubi pe acei păgubiţi de avere, sănătate, viaţă şi cinste, atunci sînt şi ei dezlegaţi de Dumnezeu, după dezlegarea lor de Preotul Duhovnic la Scaunul Mărturisirei, fie bogaţi, fie săraci. Săracii care nu vor putea a întoarce paguba acelora pe care i-au păgubit, şi-i va afla moartea în îndreptare, în căinţă şi în împlinirea canonumi după Sfintele Pravih, să se roage pentru cei păgubiţi, şi Mila lui Dumnezeu va economisi şi pentru a lor uşurare şi mîntuire. Nu există om pe faţa pămîntului, care ar dori ca cineva să-i înstrăineze un lucru, care-i aparţine lui, care face? parte din averea lui.

Drept aceea, oriunde pe faţa pămîntului: furtul, jefuirea, tîl-hăria... sînt privite ca fapte de ocară, ca păcate grele şi neierta-bile, şi orice om care ţine la cinstea sa, se simte adînc jignit, dacă cineva îl numeşte tîlhar. Şi aşa şi este. Creştinii noştri — slavă Domnului — se feresc de tîlhării, propriu zis. Nu putem spune că între noi ar fi oameni care ţi-ar putea scoate în mod tîlhăresc banii din pungă, boul sau calul din grajd, care ar încărca în cîmp din munca altora sau ar face alte tîlhării de acest fel decît foarte rar. Dar sînt, rn afară de acestea, o mulţime de alte fapte, de care lumea nu se prea fereşte, şi care totuşi, în esenţa lor nu sîat altceva decît: un furt, o jefuire, o tîlhărie comisă prin nedreptăţire, prin înşelare, prin exploatarea aproapelui. Asemenea unui furt este mai întîi de toate mita luată în orice chip, sub orice formă, aşa numitul bacşiş, de care se vorbeşte atît de mult în ţara noastră, care face adeseori dintr-o cauză pierdută, una bună şi dreaptă, care are drept urmare: hotărîri, protecţii ale unora şi în acelaşi timp ne-dreptăţirea altora.
Această mită, acest bacşiş, a infectat viaţa noastră publică, a devenit o ruşine a ţării şi ne impune tuturora, fără deosebire, îndatorirea de a lupta cu toţii contra acestui mijloc de îmbogăţire a unor oameni de felul acesta, fără cuget şi fără Suflet. Un furt este şi nedreptăţirea, pe care o comite un stăpîn prin reţinerea simbriei slugilor, lucrătorilor de cîmp sau al profesioniştilor sub felurite pretexte şubrede. Dar şi slugile nu comit altceva decît un furt asupra averei stăpînului, dacă acest stăpîn îndură o pierdere prin lenea lor, prin tot felul de nepăsare şi rea voinţă din partea lor. La fel este cu un profesionist (meseriaş), care execută o lucrare numai de mîntuială, care îşi reţine o parte din materialul ce i s-a predat, sau îl schimbă, sau pricinuieşte în alt chip o pagubă aceluia care i-a dat o lucrare cu toată încrederea şi în condiţii anumite.
La fel stă lucrul şi cu comercianţii care falsifică mărfurile, înşeală la cîntar sau la preţ. Asemenea tîlharilor sînt şi copiii, care fără ştirea părinţilor, înstrăinează lucruri sau bani din casa părintească. Un păcat la fel cu furtul comit însă şi părinţii dacă mătrăşesc averea moştenită sau cîşti-gată, prin risipire, nepăsare, prin beţie, prin joc de cărţi, lux, mode costisitoare, petreceri anticreştineşti sau prin alte apucătuii rele. Asemenea părinţi nu dau copiilor o creştere corespunzătoare, iar părăsind lumea aceasta, îi lasă de izbelişte. Asemenea unui tîlhar este şi acela care, găsind un lucru, nu se îngrijeşte să dea de urma păgubaşului, sau chiar cunoscîndu-1, îşi însuşeşte aceea ce din întîmplare a găsit.

Către unii ca aceştia feric. Augustin rosteşte următoarele cuvinte cît se poate de lămuritoare: „Dacă ai găsit ceva şi nu dai înapoi, ai furat. într-un rînd cu furii stau şi acei oameni care iau dobînzi prea mari pentru banii împrumutaţi, precum şi aceia care în mod uşuratic fac datorii fără a le achita. Nu sînt mai buni nici aceia, care îndeamnă pe alţii la furaturi şi învrăjbiri, la zîzanii (Mt. 13 24—30), la nedreptăţiri de tot felul, sau îi laudă pe aceia care săvîrşesc asemenea păcate. într-un rînd cu furii stau, în fine, şi aceia care ajută la ascunderea lucrurilor furate sau găsite, cei care cumpără din ele, cu toate că nu ştiu de unde provin. în sfîrşit, fiindcă Sufletul omului şi numele lui cel bun şi cinstit sînt bunuri din cele mai mari şi mai nepreţuite pentru un creştin, trebuie să-i privim asemenea unor furi şi pe aceia, care, într-un fel sau altui, fac ponegriri, năpăstuiri şau cauza unui păcat săvîrşit de aproapele lor, care prin clevetiri şi defămări i-au răpit aproapelui lor numele cel bun, sau cinstea lui, pricinuindu-i pe deasupra poate şi o pagubă materială, cum ar fi de pildă pierderea serviciului.

" Vedeţi cîte feluri de nedreptăţi, cîte feluri- de furturi există şi cît de uşor se poate face vinovat creştinul de un fel sau de altul din mulţimea acestor păcate?

Cercetaţi acuma bine cugetul vostru, dacă nu cumva aţi căzut şi voi în vreun păcat din acestea, şi dacă da, atunci pregătiţi-vă pentru restituire. Faceţi-o la fel cum a făcut-o vameşul Zacheu în Faţa Mîntuitorului lumii, pentru că urmarea acestor feluri de păcate, este, că nu este iertare fără întoarcerea pagubei materiale, sau a numelui bun, fără restituire. Lucrul acesta este uşor de dovedit. Mare este puteiea pe care a dat-o Dumnezeescul Mîntuitor Preoţilor în Sfînta Taină a Pocăinţei..

Nu este păcat atît de mare, de care Preotul Duhovnic nu J-ar putea dezlega pe credinciosul (care-şi mărturiseşte păcatele şi care arată căinţă adevărată şi a pus în gînd la Dumnezeu să nu mai săvîrşească asemenea păcate, lotuşi, nici un Preot nu poate dezlega pe un fur mai înainte de înapoierea lucrului furat, nici pe cel ce a nedreptăţit pe cineva, de datoria de a îndrepta paguba făcută, nici chiar atunci dacă credinciosul vipovat ar arăta la mărturisire cea mai mare căinţă şi zdrobire a inimii şi ar făgădui că mai degrabă va muri, decît să mai comită pe viitor un furt sau o altă pagubă simţitoare a aproapelui.

Cît timp creştinul nu voieşte să întoarcă lucrul înstrăinat, nu voieşte să îndrepte paguba făcută aproapelui său, sau nu făgăduieşte cel puţin în chip sărbătoresc (hotărrt, sfînt) că se va strădui să facă acest lucru în cît mai scurt timp, nici chiar lacrimile căinţei nu pot spăla vina, nu pot cere dezlegarea.

Chiar pe patul morţii fiind un creştin, Biserica îi iartă, dacă se căieşte în cea mai largă măsură, şi cele mai grele păcate, totuşi, nu-1 poate dezlega de a nu înapoia lucrul furat, sau de a nu despăgubi pe cel jefuit şi păgubit. Sf. Biserică ne învaţă că fără această restituire nu este iertare de astfel de păcate. Aceasta ne-o spun lămurit Sfinţii Părinţi şi învăţătorii mari ai Bisericii.

Astfel, de pildă, fericitul Augustin ne zice într-un loc: „Nu se vor- ierta păcatele pînă nu se va înapoia lucrul străin" (Epist. 54).

Această învăţătură a marilor învăţători ai Sfintei noastre Biserici se întemeiază pe curăţenia cinstei creştineşti, care îţi spune că n-ai voie să te atingi de un lucru străin; iar dacă. totuşi ai lăcut-o vreo dată, atunci să-1 intorci numaidecît.

Ai făcut o pagubă aproapelui tău, îndreaptă-o, cinstea creştinească, curăţenia învăţăturii lui Hristos o cere. Pînă nu faci aceasta, nu eşti vrednic de iertarea păcatelor şi de veşnica mîntuire. „Nu are intrare în împărăţia lui Dumnezeu oricine este spurcat şi face uriciune şi minciună" — zice Sf. Ap. şi Ev. Ioan în Apocalipsa sa (Ape. 21 27)..

CALEA SUFLETELOR IN VEŞNICIE SAU CELE 24 VĂMI ALE VĂZDUHULUI VOLUMUL I
citeste carte aici ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Nicodim%20Mandita%20-%20Calea%20sufletelor%20in%20vesnicie.%2024%20de%20vami%20ale%20vazduhului%20(1).pdf

Calea sufletului dupa moarte

   Mai înainte cu două zile de ieşirea sa din viaţă, Sfîntul Simeon a zis Diaconului Ioan, care-i cunoştea sfinţenia lui de sub închipuirile nebuniilor ce făcea: „Am fost la fratele meu de călugărie, Ioan, pe care l-am aflat sporit în bunătăţi, desăvîrşit plăcut lui Dumnezeu, purtind pe cap o cunună luminoasă, pe care era' scris: „Cununa răbdării pustiului". Apoi am văzut pe un slăvit, zicîndu-mi: „Vino nebunule, vino să primeşti pentru mîntuirea atîtor Suflete omeneşti, nu numai o cunună ; ci mai multe". Domnule Diacon, te rog foarte, ca pe nimeni din săraci, mai ales dintre monahi, să nu-i defaimi, nici să-i ocărăşti, că mulţi din ei, prin pătimirea cea rea, sînt curăţaţi între dînşii şi strălucesc ca soarele înaintea lui Dumnezeu. De asemenea şi dintre- oamenii cei simpli, care lucrează pămîntul şi vieţuiesc creştineşte, mulţi dintre ei sînt Sfinţi ,mari, pe care i-am văzut la Sfînta împărtăşire cu Dumnezeiescul Trup şi Sînge al Domnului Hristos, făcîndu-se ca aurul cel curat. îngrijeşte-ţi Sufletul, pe cît îţi e puterea, ca să poţi fără de greutate a trece cetele (vămilor) duhurilor din văzduh şi a scăpa de cumplitele mîini ale stăpînitorului întunericului (Ioan 14 30). Ştie Domnul meu, că şi eu am a pătimi mult necaz şi^ mare frică, pînă ce voi trece acele înfricoşate locuri (ale vămilor văzduhului) în care se cercetează cu deamânuntul toate cuvintele lucrurile şi faptele omeneşti..." (Vezi pe larg Vieţile Sfinţilor 21 Iulie o. c. pp. 1071-1073; 1120-1122). „Copiii mici repauzaţi —, scrie Sf. Ioan Hrisostom, zic părinţilor lor care îi plîng: „Nu plîngeţi ! Moartea noastră şi trecerea vămilor, întovărăşiţi de Sfinţii îngeri, a fost uşoară, Demonii nau găsit nimic în noi, şi din mila Domnului Dumnezeului nostru, noi ne găsim acum cu Sfinţii şi cu îngerii, şi ne rugăm lui Dumnezeu pentru voi".

Ingerii cei buni, din partea lor înfăţişează la vămi faptele bune ale Sufletului ; iar îngerii cei răi din văzduh caută să ne afunde, să ne depărteze de Dumnezeu. 

De aceea ei apar ca nişte vameşi, care cer plata pentru toate faptele noastre cele reie. Plata o fac îngerii cei buni din tezaurul faptelor noastre celor bune. Tot spaţiul ce desparte pămîntul de ceruri, este divizat în douăzeci şi patru de părţi sau tribunale ; fiecare parte este un tribunal sau vamă, unde se cercetează anumite păcate. Acele tribunale le formează îngerii cei răi. Prin urmare, văzduhul este plin de îngeri buni şi răi, care ştiu toate faptele noastre. Aceasta o adevereşte Sf. Ap. Pavel, scriind în epistola către Efeseni: „Nu ne luptăm împotriva trupului şi a sîngelui; ci împotriva principilor, a puterilor şi a stăpînului întunericului veacului acestuia, împotriva duhurilor rele, care sînt în văzduh" (E/s. 6 12).

 Sufletul, trecînd pe acolo, este acuzat pentru păcatele sale de către demoni. Fiecare din tribunale, sau fiecare vamă, după cum le numesc Sfinţii Părinţi în scrierile lor (în timp ce duhurue rele de acolo sînt numite vameşi), corespunde cu un oarecare grup de păcate. Spiritele cele rele acuză pe Suflet nu numai de păcatele pe care el le-a săvîr-şit, şi de care e vinovat; ci încă şi de acelea pe care el nu le-a comis, după mărturisirea Sfîntului Ioan Lestvithnik. Astfel, prin aceste vămi ale văzduhului, se arată — în mod material — judecata particulară care se face — numai spiritual — de Domnul nostru Iisus Hristos după, moartea fiecărui om. Se arată încă şi faptul, că această judecată se face cu ajutorul îngerilor buni, la care îngăduie şi pe îngerii cei răi care umplu văzduhul; judecată în care se amintesc Sufletului toate faptele sale şi după care i se hotărăşte o stare ştiută...

De aici vedem că vămile reprezintă calea ce trebuie să o apuce numaidecit toate Sufletele omeneşti — bune sau rele — spre a trece din viaţa aceasta temporală la viaţa vecinică. Noi împrumutăm însă din istorisirea Sfintei Teodora descrierea ordinei în care .vămile (despre care vom vorbi mai pe larg în paginile viitoare), se succed una pe alta.

 Sufletul îndreptîndu-se spre răsărit, pe calea cerului, întilneşte întîia vamă, unde spiritele cele rele, după ce au oprit Sufletul însoţit de bunii îngeri, îi înfăţişează păcatele sale prin cuvînt, vorbe deşarte, convorbiri zadarnice, vorbe obscene, batjocori, luarea în ris a lucrurilor Sfinte, cîntece lumeşti, cîntări pasionate, rîs, ş.a. A doua vamă este aceea a minciunii: orice minciună, călcare de jurămînt, întrebuinţarea Numelui lui Dumnezeu în deşert, călcarea făgăduinţelor făcute înaintea lui Dumnezeu, ascunderea păcatelor înaintea Duhovnicului... A treia vamă e aceia a calomniei: calomnierea aproapelui, vorbirea de rău, umilirea altuia, înjurăturile, batjocora unită cu uitarea propriilor sale greşeli şi păcate... A patra vamă este aceea a lăcomiei: beţia, obiceiul de a mînca printre mese şi în ascuns, uitarea rugăciunii înainte şi după masă,  nepăzirea posturilor, nesaţiu, desfătările, în fine, tot felul de gaslro-latrie... A cin'cea vamă este a lenevirii: lenevirea relativ la serviciul Divin şi la rugăciunea particulară, neglijenţă la lucru, lene în cele duhovniceşti şi gospodăreşti... A şasea vamă este aceea a furtului: tot soiul de furturi pe ascuns sau pe faţă. . . A şaptea vamă este aceea a avariţiei şi a iubirii de argint... A opta vamă este a cămătăriei... A noua vamă este aceea a înşelătoriei: judecăţi false, măsuri false şi alte înşelătorii. . . A zecea vamă este aceea a geloziei, a zavistiei. .. A unsprezecea vamă este aceea a mîndriei: a ambiţiei, prea marii opinii de sine, lipsă de respect către părinţi, cler şi superiori, mîndrie, îngîmfare, trufie şi alte neascultări... A douăsprezecea vamă este aceea a mîniei. .. A treisprezecea vamă este a ceea a răzbunării... A patrusprezecea vamă este aceea a uciderii... A cincisprezecea vamă este aceea a magiei: vrăji, amestec de otrăvuri, farmece, invocaţia demonilor, spiritism, etc... A şaisprezecea vamă este aceea a necurâţiei şi a tot ce se raportă la acest păcat: gînduri scîrboase, dorinţi şi acte necurate, iubire trupească a persoanelor neunite prin căsătorie legitimă, priviri la lucruri necurate, priviri voluptoase, pipăiri necurate... A şaptesprezecea vamă este aceea a adulterului: necredinţa în căsătorie, căderea în păcat a persoanelor consfinţite lui Dumnezeu... A optsprezecea vamă este aceea a păcatului sodomiei: pasiuni contra naturii, incesturi, etc... A nouăsprezecea vamă este aceea a ereziei: false raţionamente asupra religiei, lepădarea de Credinţa unicei Biserici dreptcredincioasă a lui Dumnezeu, hulirea, blasfemarea... A douăzecea vamă este aceea a nemilostivirii sau cruzimii... A douăzeci şi una vamă este aceea a slujirii la idoli... A douăzeci şi doua vamă este aceea a sulemenirii şi a sluţirii feţelor... A douăzeci şi treia vamă este aceea a fumatului. în sfîrşit cea mai de pe urmă, a 24-a vamă, este aceea a simoniei. Trecerea vămilor are loc a treia zi după moarte. Prea Sfinţitu Macarie scrie: „învăţămîntul Bisericii asupra vămilor fiind conţinu şi de obşte răspîndit, mai cu seamă între dascălii religiei din sec. al IV-lea, acest fapt mărturiseşte netăgăduit câ acest învăţâmînt i-a fost transmis de către dascălii secolelor anterioare, şi are de bază tradiţia apostolică" . 

Cunoscînd starea Sufletelor de după moarte, trecerea vămilor şi infatişarea lor înaintea lui Dumnezeu, care are loc în a treia zi, Biserica şi-rudele, voind a proba afecţiunea lor către repauzat, roagă pe Domnul de a-i ierta Sufletului toate păcatele sale şi de a-l înlesni în trecerca vămilor. Iertarea păcatelor constituie învierea Sufletului pentru o viaţă fericită şi eternă. Aşadar, luînd de model pe Domnul nostru Iisus Hristos înviat din morţi, a treia zi, se fac rugăciuni pentru cel repauzat, pentru ca şi el să învieze a treia zi spre o viaţă veşnică şi glorioasă, în însoţirea Mîntuitorului. 

După ce Sufletul s-a închinat Domnului, el este dus prin deose-bite locaşuri ale Sfinţilor, pentru a privi frumuseţile Raiului. Această vizitatare a locuinţelor cereşti ţine şase zile. Sufletul admiră şi slăveşte atunci pe Dumnezeu, care din nemăsurata Sa bunătate şi dragoste, la adus din nefiinţă în fiinţă, învrednicindu-l a se bucura de mulţimea negrăitelor bunătăţi, pe care în viaţa aceasta el nu putea să şi le închipuiascâ (1 Cor. 2 9). în această contemplaţie el uită cu totul scarbele ce-a avut cînd era în trup, dar cu toate acestea, dacă el este împovărat de păcate, se întristează şi-şi impută că şi-a petrecut viaţa in negrijă, şi că n-a servit pe Dumnezeu după puterea sa. Isprăvind vizitarea Raiului, a noua zi, după despărţirea sa de trup, Sufletul se urcă din nou la Dumnezeu pentru a I se închina. Pentru aceea Biserica are rînduială de a face a noua zi rugăciuni, pomană, milostenie, pentru repauzat. Cunoscînd starea Sufletului repauzatului a noua zi după moarte, cînd are loc a doua închinare, Biserica şi rudele roagă pe Dumnezeu de a pune Sufletul repauzatului în numărul celor nouă cete de îngeri. După a doua închinare Domnul porunceşte ca iadul să fie arătat Sufletului, Sufletul vede atunci suferinţele păcătoşilor, el aude piîn-rcrile, gemetele şi scrîşnirea dinţilor. în timp de treizeci de zile Sufletul vizitează toate părţile iadului şi tremură de frică ca să nu fie condamnat de a locui acolo veşnic. în fine, a 40-a zi după despărţirea sa de corp, Sufletul se urcă pentru a treia oară să se închine Creatorului. Si atunci, a 40-a zi după moarte, Judecătorul etern hotărăşte locuinţa ce se cuvine Sufletului după faptele şi vieţuirea sa pămîntească. Astfel, judecata particulară are loc în a 40-a zi după moarte, şi iată pentru ce Biserica se roagă, face milostenii, pomeni, şi în acea zi pentru repauzaţi. Deci, ziua a 40-a după moarte este ziua decisivă pentru soarta Sufletului în viaţa viitoare. Este judecata particulară a lui Hristos, determinînd starea Sufletului numai pînă în ziua Judecăţii de pe urmă, Judecata generală. Această stare a Sufletului corespunzînd cu viaţa sa de pe pămînt, nu este situaţia sa definitivă (bentru veşnicie) ci este supusă la schimbare.

CALEA SUFLETELOR IN VEŞNICIE SAU CELE 24 VĂMI ALE VĂZDUHULUI VOLUMUL I

citeste carte aici ftp://ftp.logos.md/Biblioteca/_Colectie_RO/Nicodim%20Mandita%20-%20Calea%20sufletelor%20in%20vesnicie.%2024%20de%20vami%20ale%20vazduhului%20(1).pdf