Pildă VIDEO: Puterea rugăciunii

La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. 

Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". 

"Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". 

Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". 

Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".

******

În timp ce mergea pe drum, un călător a văzut într-o grădină un pom frumos, de crengile căruia atârnau nişte mere mari şi roşii de-ţi lăsa gura apă. Văzând omul că nu-i nimeni prin preajmă, ce s-a gândit ? Bine ar fi dacă ar gusta şi el câteva, aşa, de poftă!
Dar cum să facă? 

Până la pom trebuia să treacă de un gard înalt şi de o mare băltoacă. A stat el ce-a stat, s-a sucit, s-a învârtit, dar, nemaiavând răbdare, şi-a zis: "Fie ce-o fi!" şi a-nceput să se caţăre pe gard. 

Cu greu, a reuşit să ajungă în curte, dar supărat nevoie mare, fiindcă într-un ghimpe din gard îşi agăţase haina şi o rupsese. Acu, ce să mai facă!
Nu mai putea schimba nimic. Ba, mai mult, grăbindu-se, a uitat de băltoaca plină cu noroi şi s-a afundat în mâl.
Când, în sfârşit, a ajuns sub pomul cu pricina, a luat câteva mere, dar, uitându-se la ele cum arată, şi-a spus:
- E drept că am obţinut eu ce-am vrut, dar a meritat oare? Haina mea cea bună e ruptă, încălţările şi pantalonii murdari...
Cum stătea el aşa şi îşi plângea singur de milă, apare în curte stăpânul casei. Când l-a văzut pe călător cum arăta, i-a spus:
- Bine, omule, trebuia să te munceşti atâta pentru câteva mere? Uite ce-ai păţit! Ca să nu mai spun că nu înţeleg de ce-ai încercat să le iei pe furiş? Dacă ai fi bătut la mine în poartă şi mi-ai fi cerut câteva mere, eu ţi-aş fi dat cu drag. Acum, haide în casă să te speli şi să te odihneşti şi apoi îţi vei vedea de drum!
Tare bucuros şi mulţumit a fost călătorul, văzând bunătatea gazdei sale, dar, în acelaşi timp, şi-a promis sieşi că altădată nu va mai fi atât de nesăbuit.
În viaţă, nu este important doar să obţii, ci şi cum obţii! 

Sunt oameni care vor să aibă mai mult şi, atunci muncesc fără tihnă. Alţii, însă, fură, gâdindu-se mereu cum să fugă de muncă şi să înşele. Aceştia, păcătoşii, singuri se înşeală, fiindcă nu este totul să ai un lucru; contează şi cum l-ai obţinut!

"În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul. În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul".

*****

Într-o zi, un trufaș zice unui credincios:
- Ce, sunt copil, să mă tem de Dumnezeu, eu sunt ateu?!
Credinciosul îi răspunde:
- Rău faci că nu lepezi de la tine această orbire a trufiei.
- A trecut o bucată de vreme și iată-l pe trufaș venind la cel credincios:
- M-a gonit fecioru-meu din casă. I-o vândusem lui, cu îndatorirea să mă îngrijească până voi muri. Și acum, m-a luat cu ciomagul și m-a alungat.
- Cel credincios i-a răspuns:
- Nu te supăra, frate, dar se vede treaba că feciorul dumitale te-a auzit când spuneai că nu te temi de Dumnezeu și, auzindu-te, ba azi, ba mâine, și-a zis și el: ”Dacă tata nu se teme de Dumnezeu, de ce m-aș teme eu de tata?”
- Și de aceea te-a alungat, dar vinovat de aceasta nu e numai feciorul, ci mai ales dumneata.
- Trufașul a pus capul în pământ și n-a mai zis nimic.

sursa http://romanidiaspora.blogspot.com

O căsătorie creştină nu este cu putinţă decât între creştini convinşi.

Binecuvantata de Dumnezeu e doar casatoria facuta in vederea nasterii de prunci

Viaţa curată a CĂSĂTORIEI, după cinstea ei de Taină, este aceasta: 

 

1. Binecuvântată este numai rodirea (sădirea) de copii; tot ce este în afară de rostul acesta, în privinţa trupească, este desfrânare şi păcat şi să nu se mai facă. Iată unde duce blestemăţia ferelii de zămislire: la îmbolnăvirea nervilor interni ai soţiei, care răspund cu un capăt în şale, încât femeia nu mai poate ridica de jos nici un braţ de lemne şi nu mai poate merge. Vin durerile de stomac şi de rărunchi, şi acestea uşurează căpătarea diferitelor boli, care greu se mai vindecă, printre care şi „poala albă”. Iar a treia supărare este că strică toată rânduiala dinlăuntrul femeii, şi ajunge desăvârşit neroditoare. 

2. Vremi îngăduite pentru chemarea copiilor sunt numai zilele între posturi, însă numai dacă amândoi soţii sunt învoiţi, pentru rostul sădirii de copii. 

 3. Vremi oprite sunt acestea: - cele patru posturi de peste an; - cele trei zile de post pe săptămână: luni, miercuri şi vineri. - sărbătorile şi zilele asupra sărbătorilor; - vremea necurăţiei - vremea de slăbiciune sau de boală a unuia din soţi; - vremurile de tulburări şi războaie, precum şi orice vreme după acestea, pentru cei ce au luat parte la ele; 

 4. Vremea oprită cu mare asprime este toată vremea sarcinii, precum şi toată vremea alăptării. Iată pentru ce e oprită toată vremea sarcinii: - o dată, pentru că nu mai are rost. - apoi, pentru că toate simţurile celor doi părinţi, dar mai ales ale mamei, prin care trece în vremea aceea, se întipăresc cu deosebire, în mugurele ce s-a plămădit. Deci iată o mare cheie a lucrurilor: precum au fost purtările şi toate simţămintele mamei în vremea celor nouă luni, aşa va fi şi moştenirea copilului ce se va naşte pe toată viaţa sa. Iar când se va naşte, până nu ajunge să priceapă se va juca cu sora „de-a mirele cu mireasa sa”, şi încă de la şapte ani. Mai târziu va încerca la dobitoace sau se va deda la curvie cu mâna, pe urmă la curvie în toată regula, patimi care-i vor omorî milioane de celule nervoase. Când soţul nu dă pace sarcinii (zice el că nu poate, sau nu vrea altfel, sau se declară stăpân pe legile naturii) atunci copiii vin pe lume cu predispoziţia precoce spre sexualitate. Aceasta îi face îndărătnici şi foarte greu educabili (sunt certaţi cu disciplina, unii genetic prezintă cromozomul criminalităţii şi chipurile circumstanţe atenuante în justiţie). Fug de la şcoală şi încep aventurile. Deci tot în răspunderea soţului se soldează şi aceste necazuri. Explicaţia biologică: au crescut în mediul uterin hrăniţi cu sânge prea îmbibat cu testosteron, hormon sexual masculin.

 5. Cei ce se dovedesc neroditori, să se înţeleagă la petrecerea frăţească, evitând păcatul. Înainte de căsătorie întrebaţi medicii cum staţi cu aceasta (cu rodirea sau nerodirea pântecelui). Iar de nu aţi făcut-o până la căsătorie, întrebaţi-i ce se mai poate drege. De aici vă pot spune aceasta: se poate întâmpla ca amândoi soţii să fie roditori şi totuşi roade nu aduc. Ce să fie? Pe unul din soţi, cu deosebire pe bărbat, l-au ajuns faptele lui din tinereţe: era curvar, onanist, sau alt chip pătimaş, şi mult timp făcând fărădelegile acelea, i-a slăbit frâna şi repede îi trece firea, înainte de clipa când s-ar fi deschis, tot pentru o clipă, mitrasul femeii pentru ca să-i primească sămânţa. Femeia nu are aşadar nici o descărcare. Bărbatul nu o mulţumeşte, i se face scârbă de el, încet se îmbolnăveşte.

 6. De la încetarea semnelor femeii, încetează şi datoria căsătoriei, a chemării de copii. 

 7. Urmând acestea nu se mai întâmplă: a) crime de avort;

 Avortul este un păcat strigător la cer.

 Crima de avort este mai mare decât simpla crimă, pentru că ea se face contra unui copil fără apărare. 

De aceea cere cap de mamă şi de tată. Sângele lor strigă la Cer RĂZBUNARE, şi puţini sunt cei ce scapă de această răzbunare. 

În momentul în care o femeie avortează, ceva bun din ea se pierde şi copiii care vor urma o să aibă de suferit ca urmare a acestei lipse generate de avort. b) blestemăţia ferelii; c) - fărădelegea desfrânării - şi alte spurcăciuni. 

Nu apăraţi desfrânarea că nu are nici o apărare. Ea nu întreţine, ci mai curând sau mai târziu macină dragostea dintre soţi şi duce la ură şi răzbunare, ca orice păcat.

Iată cu ce rânduială să fie soţii de un înţeles. De ce aşa? Iată lămuriri: O căsătorie creştină nu este cu putinţă decât între creştini convinşi.

 Tot ce este sănătos în părinţi înclină spre Dumnezeu, iar tot ce este păcătos sau bolnav înclină spre începătorul răutăţii iar în copil se bat cap în cap aceste înclinări potrivnice. 

Necredincioşii în Dumnezeu nu pot avea parte de Taina lui Dumnezeu, în care nu cred. Până când cineva este înafara credinţei creştine dreptmăritoare, tot ce face e păcat şi păcatul îi este lege. 

Cu necredincioşii nu e cu putinţă viaţă curată. 

Prin răbdarea chinuirii de la ei, pot fi biruiţi de Dumnezeu şi înviaţi din moartea în care trăiesc. Ajutaţi-le, răbdând toate de la ei, dar împotrivindu-vă păcatului, chiar dacă ar fi aceasta o mucenicie continuă, neîntreruptă. 

Deci: „Femeia să se teamă de bărbat” când Hristos este capul bărbatului, dar când capul lui este păcatul şi “dumnezeul lui e stomacul”, nu are ce sfat de mântuire lua de la dânsul. Fără Hristos e mort, iar sfatul morţilor duce sigur la moarte; acolo să nu mergeţi. 

De morţi să nu aveţi frică. De cei ce nu se tem de Dumnezeu, nici vouă să nu vă fie teamă. Toată teama să vă fie de păcat, căci pe aceasta au avut-o şi Sfinţii.

 Vrei copii puţini? Nu lăsa bărbatul să se atingă de tine. Însă, ca să puteţi face lucrul acesta, trebuie să vă înfrânaţi cu postul, iar eu zic cu foamea. 

Căci trupului acestuia de noi nu-i pasă dacă ne bagă în focul iadului. De aceea ar trebui ca nici nouă să nu ne pese de poftele lui, ci să le mai ucidem cu postul. 

De aceea sunt oprite de la căsătorie următoarele categorii de oameni:

 1. a. Nebunii; b. Îndrăciţii; c. Băutorii; d. Slabii de minte, cei cu boli lumeşti. 

 2. Rudeniile de sânge până la gradul opt. (Verii de-al IV-lea grad îi îngăduie pravila bisericească, dar am văzut şi la depărtarea asta copii însemnaţi cu păcatul amestecării de sânge şi cu sănătatea zdruncinată pentru totdeauna).

 3. Cei prea deosebiţi cu vârsta. Depărtarea cea mai mare ce poate fi îngăduită este de şapte ani. Ce trece peste aceasta dovedeşte patima desfrânării care se răzbună. Văduvii să ia văduve.

 4. Vârsta îngăduită pentru fete: de la 18-20 ani, iar pentru băieţi spre 25 de ani. Adică o vârstă la care să preceapă pe ce cale merg şi cum trebuie să meargă. Şi încă de ceva trebuie să se aştepte o vârstă mai mărişoară: ca să se vadă pe cât e cu putinţă toate înclinările dintre cei doi tineri, care numai cu vârsta se arată. Aşa se întâmplă că înainte de căsătorie au o purtare, iar după o oarecare vreme răsar alte purtări (stricăciuni), pentru care bucuros ai fi căutat tovarăşul vieţii în altă parte - urmarea e divorţul.

 5. Căsătoriile făcute cu sfatul, cu sila părinţilor, care socoteau averea - patima lăcomiei - n-au dus la sfârşit bun. Averea, toată s-a împrăştiat. 

 6. Cercetaţi ce purtări au avut părinţii, cei patru bunici, străbunicii, căci aşchia nu sare departe de butuc (trunchi).

7. Nu începeţi căsătoria cu păcatul, că siliţi Taina lui Dumnezeu, şi-L veţi avea împotrivă. 

Până la cununia Bisericii, toţi sunt datori a păstra fecioria nestricată, şi fete şi băieţi. Celui ce crede în Dumnezeu şi ţine posturile şi are un duhovnic, îi este cu putinţă aceasta. C

eluilalt (adică celui ce nu vrea să ţină seama de Dumnezeu şi de legile Bisericii), nu i-a fost cu putinţă întâi, nu-i va fi nici apoi.. De aceea, cei ce robesc la patimi trebuie să dovedească întâi depărtarea de toate patimile şi să ajungă la credinţa lucrătoare, apoi să întemeieze căsătorii, căci altfel numai înmulţesc răul în lume şi între oameni, mai osândind şi pe alţii împreună cu dânşii. I

ată de ce trebuie fecioria nestricată să o aibă şi feciorii. Faceţi bine şi ţineţi post osteniţi-vă trupul să nu azvârle şi ... este Dumnezeu, care ajută pe toţi cei ce zic: „Doamne, ajută-ne!”.

 Întăriţi-vă cu Sfânta Împărtăşanie, şi nu se poate să nu se poată. Părintele Arsenie a avertizat de atatea ori că cei ce vor începe senzualismul inainte de căsătorie, chiar cu partenerul sau partenera, greu vor plăti acest păcat, cu atât mai mult cu cât nu s-au mărturisit înainte de căsătorie, ca să-si ia iertare de la Dumnezeu Un sfat de la Părintele Arsenie: să vă doriţi copii de la început, din tinereţe, până ce părinţii nu s-au hodorogit de grijile vieţii şi de alte păcate, căci sunt mai ageri şi de mai multă nădejde în viaţă. Copiii de la bătrâneţea părinţilor sunt mai stinşi, pare că lipseşte vlaga din ei şi duc o viaţă chinuită, pentru că au moştenit o zestre slăbită.

Cine fuge de copii, fuge de responsabilitate. Şi unde fuge? În iresponsabilitate. Când însă îţi iei răspunderea de a rodi copii, Stăpânul vieţii îţi va ajuta să ai şi ce le da mâncare şiţi va asigura şi cinstea căsătoriei. În constituţia biologică a femeii e pusă obligativitatea naşterii a 3-4 copii, în ordine naturală. Mai mult chiar, o altă constrângere de care trebuie ţinut seama e foliculina, hormon toxic şi cancerigen care se neutralizeaza abia de la 3-4 copii in sus. Toxic la nivelul creierului, dând continue dureri de cap şi foarte intense; cancerigen la nivelul sânului sau uterului (fibroane uterine). 

De cleştele acestui hormon nu este scăpare decât de la 3 - 4 copii în sus, cu sarcinile în mod natural, cum apar ele normal. Această ordine naturală a sarcinii e singura cale care asigură sănătatea copiilor. Salturile peste sarcini, lepădările de copii, indiferent cu ce metode şi din ce motive, ating sănătatea copiilor ulteriori, dacă mai vin. Dar chiar dacă nu mai vin alţii, legea divină pedepseşte şi retrospectiv, pe cei făcuţi cronologic (n. ed.: pe cei născuţi în ordine naturală). Aşadar, în însăşi constituţia endocrină a femeii e pusă obligativitatea naşterii de mai mulţi copii. E chiar condiţia de mântuire a femeii după cum i-a descoperit Dumnezeu Sfântului Apostol Pavel. 

Soţul care nu vrea copii nu trebuie luat, e un criminal camuflat al soţiei sale. Nu e din turma lui Hristos! Abia de la 3-4 copii în sus, făcuţi în ordinea naturală în care apar, se neutralizează acţiunea toxică şi cancerigenă a foliculinei. Practica confirmă aceasta. Sunt mame cu 10-12 copii făcuţi, care trăiesc şi ajung la vârsta de 80 de ani, sănătoase, în destulă putere, fără să le doară capul sau să fi fost bolnave. Femeile mai pătimesc şi de crizele climacteriului (menopauză), de la 50 - 52 de ani. Când viaţa lor de până aici a fost corectă şi conform cu natura, tulburările acesteia trec aproape neobservate. Echilibrul endocrin e asigurat de normalitatea convieţuirii şi a roadelor făcute până aici. În cazul viciilor de convieţuire, perioada aceasta e adevărată nebunie. Tot în treacăt pomenesc de acţiunea toxică a alcoolului. Dacă 6 grame de alcool la litrul de sânge e capabil să sudeze o mulţime de spermatozoizi câte doi, cap la cap, fără să le tulbure viaţa, atunci ce vom zice de beţivii notorii? Toxicitatea tutunului duce la cazuri excesive, dar nimeni [dintre fumători] nu vrea să ştie de carenţa organică pe care o are sau chiar de atrofierea funcţională... 

Alcoolismul, beţivitatea bunicilor apar în nepoţi ca tulburări şi insuficienţe nervoase până la nivelul de epilepsie. Beţia e mare pacoste care se înscrie genetic în patrimoniul ereditar şi duce treptat, dar sigur, la degenerarea omului din neam în neam, duce la degenerarea neamului.

 Pr Arsenie Boca    ,,Din invataturile Parintelui Arsenie Boca despre Mantuirea: Dar si Lupta,
 Editura: Babel ,Anul aparitiei: 2014

 

Atunci, cand te ia somnul in rugaciune

Sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste

– Gheronda, atunci cand nu am pofta de cele duhovnicesti, cum sa pun inceput?

– Sa faci un lucru duhovnicesc care te multumeste si astfel iti va veni pofta si pentru celelalte. Sa intinzi masa duhovniceasca si vei afla ce alege pofta ta. Vrei sa citesti putin? Vrei sa faci un sirag de „Doamne Iisuse”? Vrei sa faci un Paraclis? Vrei sa citesti la Psaltire sau sa faci cateva metanii? Daca nu ai pofta de nimic, ei, atunci iti trebuie bataie.

– Gheronda, pot sa incep de la lucru de mana?

– Poti, dar in acelasi timp sa rostesti si „Doamne Iisuse”.

– Dar nu cumva, facand ceea ce ma multumeste, fac voia mea?

– Asculta, in cele duhovnicesti trebuie sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste si o cere el singur.

– Gheronda, in aceasta perioada, pentru a infrunta nepasarea, m-am straduit sa respect un program.

– E bun programul, insa mai intai trebuie sa intre in lucrare inima si apoi programul.

– Gheronda, n-ar fi bine sa-mi randuiti Sfintia Voastra un program?

– Programul pe care ti-l randuiesc este sa faci lu­crul duhovnicesc care te multumeste. Sa nu te stresezi, ci sa cercetezi de ce fel de hrana duhovniceasca are nevoie sufletul tau si pe aceasta sa i-o dai. 

Cand simti nevoia sa canti, sa canti; cand te atrage stu­diul, sa citesti; cand te atrage Rugaciunea lui Iisus, sa rostesti Rugaciunea.

 Sa faci orice alt lucru duhovni­cesc doresti, numai sa nu te constrangi pe tine insati.
Sa ne rugam din marinimie

– Gheronda, cum va mai puteti ruga cand sunteti atat de obosit?

– Pe mine rugaciunea ma odihneste. Si am vazut ca numai rugaciunea il odihneste cu adevarat pe om. Cand ea se face din inima, alunga si oboseala si somnul si foamea, pentru ca sufletul se incalzeste, dupa care nu mai vrei nici sa dormi, nici sa mananci. Traiesti in­tr-o stare mai presus de fire si te hranesti in chip diferit; te hranesc cele duhovnicesti.

– Gheronda, nu am dragoste de rugaciune.

– Inca nu ti s-a incalzit inima si rugaciunea nu se face dintr-o nevoie launtrica. Le faci pe toate sec, militareste. Cum iti incepi rugaciunea?

– Incep, Gheronda, cu gandul ca trebuie sa ma rog pentru mine si pentru toti.

– Ah, ce ciudata mai esti! La tine totul e cu „trebu­ie”. „Trebuie sa ma rog, trebuie sa fac cele duhovnicesti, trebuie, trebuie…”, si te zoresti. Este bine ca exista inlauntrul tau aceasta putere, dar sa incepi cu un gand smerit, cu o durere. Sa te straduiesti sa te doara inima si atunci nu te vei zori, ci vei simti bucurie, va exista inlauntrul tau veselie.

– Gheronda, simt in sufletul meu o constrangere. Nu exista inlauntru meu intraripare duhovniceasca.

– Te bucuri cand te rogi? Mi se pare ca te zoresti putin. Pornesti cu marinimie sa faci ceva, dar, fara sa-ti dai seama, intra si putin egoism. „Sa fac atatea metanii, spui, sa fac atatea siraguri de Doamne Iisuse, sa maresc numarul de metanii, sa maresc numarul de rugaciuni”.
– Gheronda, cum sa ma fortez sa ma rog?

– De ce sa te fortezi sa te rogi si sa nu te rogi din marinimie?

– Si cum sa fac asta, Gheronda?

– Daca te vei gandi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gandi si la Dumnezeu, la Binefacatorul tau, si vei constientiza nerecunostinta si pacatosenia ta, dupa care vei cere mila Lui. Cand simte cineva ma­rile binecuvantari ale lui Dumnezeu, se intareste, i se incalzeste inima si ajunge si la rugaciunea neincetata.

Raspandirea in rugaciune

– Gheronda, cand imi fac rugaciunea la chilie, stau tare nelinistita ca nu cumva vreo sora sa deschida usa si astfel sa-mi pricinuiasca raspandire.

– Eu, daca sunt in stare de rugaciune si deschide cineva usa, prefer sa ma loveasca cu securea in cap, decat sa ma vada in acea clipa cand ma rog. Este ca si cum ai zbura si vine unul si-ti taie aripile. Voi nu ati trait inca stari duhovnicesti in vremea rugaciunii ca sa intelegeti cat il costa pe cineva sa-l deranjati in timp ce se roaga. 

Nu ati simtit aceasta partasie cu Dumnezeu, cand omul se ridica oarecum de pe pamant. Daca ati fi avut astfel de experiente, i-ati fi respectat pe ceilalti cand se roaga. Daca ar fi existat aceasta sensibilitate duhovniceasca, ati fi cugetat: „Cum sa-l intrerup pe celalalt in vreme ce se roaga?”. Ati fi inteles ce mare paguba ii pricinuiti si ati fi luat aminte. Nu spun sa luati aminte cu stres si cu silire, ci cu respect fata de cel care comunica cu Dumne­zeu. Dar daca nu exista aceasta sensibilitate duhov­niceasca, sa existe cel putin sensibilitatea lumeasca, in sensul ei cel bun. Sa va obisnuiti sa bateti la usa si sa spuneti cu voce tare: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, ca celalalt sa poata sta linistit si nu sa fie mereu cu frica ca se deschide usa. Altceva este sa ma aflu in stare de veghere duhovniceasca si altceva e sa stau mereu nelinistit ca nu cumva cineva sa-mi deschida usa. Asta oboseste, te zdrobeste.

– Gheronda, de indata ce incep sa ma rog, imi vin in minte obligatiile care mi-au ramas neindeplinite la ascultare.

– Nici eu, cand am obligatii neimplinite, nu ma pot linisti. De aceea, daca vrei sa nu ai raspandire in vremea rugaciunii, sa-ti pui in randuiala repede obli­gatiile tale si numai dupa aceea sa incepi rugaciunea, spunand in mintea ta: „Spre deosebire de sufletul meu, toate se afla in buna randuiala. Ia sa ma ingrijesc sa-l pun in randuiala si pe el”.

– Gheronda, de ce motaiesc atunci cand ma rog?

– Nu traiesti intens. Ai slabit nevointa, iar acum mergi impinsa din spate. Daca esti nelinistita din cau­za unei probleme care te preocupa, mai poti sa dormi? 

Vezi, unul din recunostinta fata de binefacatorul sau poate sa nu doarma o noapte intreaga, ca sa faca ruga­ciune pentru el.

 Dupa aceea trebuie sa cugete: „Bine, pentru omul care mi-a facut bine am privegheat, dar pentru Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru mine, nu pot sa priveghez ca sa-I fac pe plac?”.

– Gheronda, se poate ca toropeala sa provina din slabiciune trupeasca?

– Da, uneori toropeala vine si din istovire, din hipotensiune sau din hipotermie etc. Sa afle fiecare pri­cina si sa procedeze ca atare.

– Gheronda, cum se poate sa-l ia somnul pe cineva, desi se roaga cu durere pentru o problema?

– Daca, intr-adevar, exista durere pentru acea problema, atunci nu-l prinde somnul pe om. Este nevoie insa sa se sileasca putin pe sine. Daca atunci cand se roaga este in chilie, sa arunce putina apa pe fata, ca sa plece somnul.

– Ma cuprinde motaiala la privegheri. Ce sa fac?

– S-o zdrobesti. In biserica omul motaie pentru ca se linisteste sufleteste si oboseste trupeste. Dar cand te straduiesti sa nu te ia somnul, atunci acesta cedeaza si pleaca. 

Desigur, dupa vreo doua-trei ceasuri iarasi motai, insa somnul acesta este greu si-l alungi cu mai multa greutate. Dar cu staruinta este alungat si el. Daca pleaca primul si al doilea tren al motaielii, s-a terminat, somnul a plecat.

– Gheronda, se poate ca la o priveghere sa ma stra­duiesc si doua ceasuri ca sa alung somnul.

– De ce nu-l trimiti la spitale, la psihiatrii? Sa spui:

„Dumnezeul meu, daruieste somn tuturor celor care nu pot dormi, fie pentru ca sufera, fie pentru ca au ner­vii incordati”.

Sa faci din somn o tableta si s-o trimiti, prin rugaciune, tuturor celor care nu pot dormi si se chinuiesc, sarmanii, iar tu zi si noapte sa-L slavesti pe Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013

sursa  http://www.cuvantul-ortodox.ro

Cand se indeparteaza de la noi harul Sfantutui Duh ?

Cand se da darul Sfantutui Duh

- Cand omul cade in pacate de moarte, se indeparteaza de la el harul Sfantutui Duh primit la Botez ?

Darul Sfantului Duh, care se trimite la Sfantul Botez prin lucrarea lui Dumnezeu cea atotsfiintitoare, lucreaza in om dupa masura credintei lui, fiindca el este fagaduit de Dumnezeu celor ce vor crede in El (Isaia 44, 3; 59, 11; Iezechiel 36, 27).

Darul Sfantului Duh se da omului care se roaga, crede in El si se pocaieste de pacatele sale (Luca 11,13; Fapte 8,15; 2, 38).
Insa darul Prea Sfantului Duh se departeaza de om din cauza pacatelor sale grele.

Dar daca omul isi cunoaste greutatea pacatelor sale si se va intoarce din toata inima cu credinta tare spre Dumnezeu, atunci - prin energia lui Dumnezeu cea atotsfintitoare - iarasi va dobandi de la Dumnezeu darul Prea Sfantului Duh pe care l-a pierdut prin pacat.

Iar de va ramane crestinul in pacate grele si nu se va intoarce prin pocainta si fapte bune catre Prea Bunul Dumnezeu, unul ca acela ramane in osanda si intuneric fata de darul lui Dumnezeu.

Caci Dumnezeu nu mantuieste cu sila pe om, caci El nu este spargator de usi (Apocalipsa 3, 20).


- Cum lucreaza Dumnezeu prin energiile Sale la crestini si in cei care nu sunt crestini ?

La crestinii cei botezati in numele Prea Sfintei Treimi, lucreaza prin darul cel felurit al Duhului Sfant (I Corinteni 12, 4-6), iar la popoarele pagane lucreaza prin pronia, prin mila si nemarginita Sa putere si intelegere (Romani 9, 15-16), caci Dumneznu nu este numai al crestinilor, ci al tuturor popoarelor (Psalm 116,1-2).

- Ce legatura este intre energiile necreate ale lui Dumnezeu si harul Sfantului Duh pe care-l primeste crestinul la Sfantul Botez ?

Harul Prea Sfantului Duh este una dintre energiile divine si face pe crestini prin Botez fii ai lui Dumnezeu dupa dar (Tit 3, 3-5; Ioan 3,1), iar harul Duhului Sfant, dupa care primim infierea cea dupa dar, vine la noi prin energia cea atotsfintitoare a lui Dumnezeu.

Nu se trimite fiinta lui Dumnezeu la om, ci harul, dupa cum zice dumnezeiescul parinte Ioan Gura de Aur ca " Dumnezeu nu se trimite, ci harul.

Nu Duhul curge din har, ci harul curge din Duh" (Vezi si Filocalia, vol. 7, Bucuresti,1977, p. 218).


Toata intelepciunea oamenilor vine de la Dumnezeu (Facere 41, 38-39; Iesire 28, 3; 31, 3-6).


Deosebirea intre intelepciunea lui Dumnezeu si cea a oamenilor este ca intelepciunea lui Dumnezeu este preasfanta si nemarginita pentru ca izvoraste din fiinta Lui cea necreata si atotcuprinzatoare (Romani 1 1, 33; Psalm 91, 4-5); iar intelepciunea oamenilor credinciosi si sfinti este izvorata din darul Duhului Sfant dat lor de Dumnezeu, fiind marginita si dupa masura credintei fiecaruia (Facere 18, 19; I Regi 16, 12-13; II Paralipomena 16, 9; Iov 14,16).


De la zamislire, in cei mai multi oameni lucreaza numai energia sau puterea lui Dumnezeu atotcreatoare, apoi pronia si altele.


Iar darul Prea Sfantului Duh, prin care omul devine fiu al lui Dumnezeu dupa dar, il primeste cand se boteaza in numele Prea Sfintei Treimi (Tit 3, 3-5; I Ioan 1, 2; Fapte 2, 38).


Celelalte daruri diferita, precum al inainte-vederii, al proorociei si al vindecarilor se dau ulterior omului de la Dumnezeu dupa voia Lui (I Corinteni 12, 11) si dupa masura credintei (Galateni 3, 5), pentru intarirea Bisericii (I Corinteni 12, 7) si pentru convertirea necredinciosilor (I Corinteni 14, 10).


Darurile lui Dumnezeu trebuie sa fie intru bunatate, spre folosul tuturor (I Corinteni 4,1-2; I Timotei 4,14; I Petru 4,10).



- Intelepciunca lui Dumnezeu, adica Sophia, este si ea una din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Intelepciunea si atotstiinta lui Dumnezeu sunt si ele desavarsite energii ale Sale (I Regi 2, 3; Iov 12,13; Pilde 8,14). 

Intelepciunea lui Dumnezeu este preainalta (Iov 21, 22; 28, 24; Daniel 2, 21; Fapte 15,18). Intelepciunea si stiinta lui Dumnezeu sunt neratacitoare (Iov 36, 3). Intelepciunea lui Dumnezeu este nemarginita si nemasurata ( Psalm 91, 5; Psalm 146, 3; Isaia 40, 28; Romani 11, 33); este mai presus de intelegere (Psalm 138, 5-9), nu are hotar si lucreaza in creatia lui Dumnezeu in multe feluri (Efeseni 3,10).

- Ce legatura dumnezeiasca nepatrunsa este intre intelepciunea si pronia lui Dumnezeu ? Cum lucreaza una si cum cealalta ?

Atat intelepciunea cat si pronia lui Dumnezeu sunt energii dumnezeiesti necreate si Dumnezeu lucreaza mai presus de mintea omului dupa voia si planurile Lui necunoscute de noi (Ieremia 32, 19; I Corinteni 1, 21).

- Oamenii indumnezeiti si sfinti " purtatori de Dumnezeu" poarta in ei mai multe daruri si o mai mare parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Duhul este unul, iar darurile sunt impartite si felurite, dupa vrednicia fiecaruia (I Corinteni 12, 4). La fel si lucrarile sunt felurite, dar acelasi Dumnezeu lucreaza toate intru toti (I Corinteni 12, 6).

Daca darurile si lucrarile Duhului sunt felurite, apoi si energiile necreate prin care Dumnezeu trimite darurile Sale celor sfinti si credinciosi sunt felurite.

 Caci prin energia sfinteniei ii sfinteste, prin energia cea duhovniceasca si atotluminatoare ii lumineaza si prin energia proniei Sale poarta grija de ei. Caci darurile lui Dumnezeu sunt felurite, dar din acelasi Duh Sfauit izvorasc.

-Diavolii poarta si ei o parte din energiile necreate ale lui Dumnezeu ?

Nici o zidire a lui Dumnezeu nu poate fi lipsita de una sau mai multe energii necreate ale lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu este nescris imprejur si necuprins pretutindenea, aratandu-se in toate si peste tot. 

 Dumnezeu este si in satana si in diavoli, fiindca este necuprins si pe toate le cuprinde.

 Deci, precum satana este in vazduh dar nu se vatama, fiind si Dumnezeu de fata acolo, si precum pacatul este prezent in suflet, asemenea si darul lui aste prezent in suflet, nimic vatamandu-se sau amestecandu-se, intunericul cu lumina, nici nu poate rautatea sa aiba impartasire cu curatenia.

Deci la Dumnezcu nu este nici o rautate ipostatica de vreme ce El nu se vatama de nimic (Sfantul Macarie cel Mare, Cuvantul 16, Omilii, Bucuresti, 1775). Energiile lui Dumnezeu care sunt in diavoli formeaza puterea Lui cea atotstapanitoare, deoarece diavolii nu pot face nimic fara voia si ingaduinta lui Dumnezeu (Iov 1,12-13; 2, 4-7; II Corinteni 12). 


,,Ne vorbeste Parintele Cleopa,, - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000sursa http://www.sfaturiortodoxe.ro