Totalul afișărilor de pagină

marți, 20 decembrie 2016

Atunci, cand te ia somnul in rugaciune




Sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste

– Gheronda, atunci cand nu am pofta de cele duhovnicesti, cum sa pun inceput?

– Sa faci un lucru duhovnicesc care te multumeste si astfel iti va veni pofta si pentru celelalte. Sa intinzi masa duhovniceasca si vei afla ce alege pofta ta. Vrei sa citesti putin? Vrei sa faci un sirag de „Doamne Iisuse”? Vrei sa faci un Paraclis? Vrei sa citesti la Psaltire sau sa faci cateva metanii? Daca nu ai pofta de nimic, ei, atunci iti trebuie bataie.

– Gheronda, pot sa incep de la lucru de mana?

– Poti, dar in acelasi timp sa rostesti si „Doamne Iisuse”.

– Dar nu cumva, facand ceea ce ma multumeste, fac voia mea?

– Asculta, in cele duhovnicesti trebuie sa-i dam sufletului hrana pe care o doreste si o cere el singur.

– Gheronda, in aceasta perioada, pentru a infrunta nepasarea, m-am straduit sa respect un program.

– E bun programul, insa mai intai trebuie sa intre in lucrare inima si apoi programul.

– Gheronda, n-ar fi bine sa-mi randuiti Sfintia Voastra un program?

– Programul pe care ti-l randuiesc este sa faci lu­crul duhovnicesc care te multumeste. Sa nu te stresezi, ci sa cercetezi de ce fel de hrana duhovniceasca are nevoie sufletul tau si pe aceasta sa i-o dai. 
Cand simti nevoia sa canti, sa canti; cand te atrage stu­diul, sa citesti; cand te atrage Rugaciunea lui Iisus, sa rostesti Rugaciunea.
 Sa faci orice alt lucru duhovni­cesc doresti, numai sa nu te constrangi pe tine insati.
Sa ne rugam din marinimie


– Gheronda, cum va mai puteti ruga cand sunteti atat de obosit?

– Pe mine rugaciunea ma odihneste. Si am vazut ca numai rugaciunea il odihneste cu adevarat pe om. Cand ea se face din inima, alunga si oboseala si somnul si foamea, pentru ca sufletul se incalzeste, dupa care nu mai vrei nici sa dormi, nici sa mananci. Traiesti in­tr-o stare mai presus de fire si te hranesti in chip diferit; te hranesc cele duhovnicesti.

– Gheronda, nu am dragoste de rugaciune.

– Inca nu ti s-a incalzit inima si rugaciunea nu se face dintr-o nevoie launtrica. Le faci pe toate sec, militareste. Cum iti incepi rugaciunea?

– Incep, Gheronda, cu gandul ca trebuie sa ma rog pentru mine si pentru toti.

– Ah, ce ciudata mai esti! La tine totul e cu „trebu­ie”. „Trebuie sa ma rog, trebuie sa fac cele duhovnicesti, trebuie, trebuie…”, si te zoresti. Este bine ca exista inlauntrul tau aceasta putere, dar sa incepi cu un gand smerit, cu o durere. Sa te straduiesti sa te doara inima si atunci nu te vei zori, ci vei simti bucurie, va exista inlauntrul tau veselie.

– Gheronda, simt in sufletul meu o constrangere. Nu exista inlauntru meu intraripare duhovniceasca.

– Te bucuri cand te rogi? Mi se pare ca te zoresti putin. Pornesti cu marinimie sa faci ceva, dar, fara sa-ti dai seama, intra si putin egoism. „Sa fac atatea metanii, spui, sa fac atatea siraguri de Doamne Iisuse, sa maresc numarul de metanii, sa maresc numarul de rugaciuni”.
– Gheronda, cum sa ma fortez sa ma rog?

– De ce sa te fortezi sa te rogi si sa nu te rogi din marinimie?

– Si cum sa fac asta, Gheronda?

– Daca te vei gandi la binefacerile lui Dumnezeu, te vei gandi si la Dumnezeu, la Binefacatorul tau, si vei constientiza nerecunostinta si pacatosenia ta, dupa care vei cere mila Lui. Cand simte cineva ma­rile binecuvantari ale lui Dumnezeu, se intareste, i se incalzeste inima si ajunge si la rugaciunea neincetata.

Raspandirea in rugaciune

– Gheronda, cand imi fac rugaciunea la chilie, stau tare nelinistita ca nu cumva vreo sora sa deschida usa si astfel sa-mi pricinuiasca raspandire.

– Eu, daca sunt in stare de rugaciune si deschide cineva usa, prefer sa ma loveasca cu securea in cap, decat sa ma vada in acea clipa cand ma rog. Este ca si cum ai zbura si vine unul si-ti taie aripile. Voi nu ati trait inca stari duhovnicesti in vremea rugaciunii ca sa intelegeti cat il costa pe cineva sa-l deranjati in timp ce se roaga. 
Nu ati simtit aceasta partasie cu Dumnezeu, cand omul se ridica oarecum de pe pamant. Daca ati fi avut astfel de experiente, i-ati fi respectat pe ceilalti cand se roaga. Daca ar fi existat aceasta sensibilitate duhovniceasca, ati fi cugetat: „Cum sa-l intrerup pe celalalt in vreme ce se roaga?”. Ati fi inteles ce mare paguba ii pricinuiti si ati fi luat aminte. Nu spun sa luati aminte cu stres si cu silire, ci cu respect fata de cel care comunica cu Dumne­zeu. Dar daca nu exista aceasta sensibilitate duhov­niceasca, sa existe cel putin sensibilitatea lumeasca, in sensul ei cel bun. Sa va obisnuiti sa bateti la usa si sa spuneti cu voce tare: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi!”, ca celalalt sa poata sta linistit si nu sa fie mereu cu frica ca se deschide usa. Altceva este sa ma aflu in stare de veghere duhovniceasca si altceva e sa stau mereu nelinistit ca nu cumva cineva sa-mi deschida usa. Asta oboseste, te zdrobeste.
– Gheronda, de indata ce incep sa ma rog, imi vin in minte obligatiile care mi-au ramas neindeplinite la ascultare.

– Nici eu, cand am obligatii neimplinite, nu ma pot linisti. De aceea, daca vrei sa nu ai raspandire in vremea rugaciunii, sa-ti pui in randuiala repede obli­gatiile tale si numai dupa aceea sa incepi rugaciunea, spunand in mintea ta: „Spre deosebire de sufletul meu, toate se afla in buna randuiala. Ia sa ma ingrijesc sa-l pun in randuiala si pe el”.

– Gheronda, de ce motaiesc atunci cand ma rog?

– Nu traiesti intens. Ai slabit nevointa, iar acum mergi impinsa din spate. Daca esti nelinistita din cau­za unei probleme care te preocupa, mai poti sa dormi? 
Vezi, unul din recunostinta fata de binefacatorul sau poate sa nu doarma o noapte intreaga, ca sa faca ruga­ciune pentru el.
 Dupa aceea trebuie sa cugete: „Bine, pentru omul care mi-a facut bine am privegheat, dar pentru Dumnezeu, Care S-a rastignit pentru mine, nu pot sa priveghez ca sa-I fac pe plac?”.

– Gheronda, se poate ca toropeala sa provina din slabiciune trupeasca?

– Da, uneori toropeala vine si din istovire, din hipotensiune sau din hipotermie etc. Sa afle fiecare pri­cina si sa procedeze ca atare.

– Gheronda, cum se poate sa-l ia somnul pe cineva, desi se roaga cu durere pentru o problema?

– Daca, intr-adevar, exista durere pentru acea problema, atunci nu-l prinde somnul pe om. Este nevoie insa sa se sileasca putin pe sine. Daca atunci cand se roaga este in chilie, sa arunce putina apa pe fata, ca sa plece somnul.

– Ma cuprinde motaiala la privegheri. Ce sa fac?

– S-o zdrobesti. In biserica omul motaie pentru ca se linisteste sufleteste si oboseste trupeste. Dar cand te straduiesti sa nu te ia somnul, atunci acesta cedeaza si pleaca. 
Desigur, dupa vreo doua-trei ceasuri iarasi motai, insa somnul acesta este greu si-l alungi cu mai multa greutate. Dar cu staruinta este alungat si el. Daca pleaca primul si al doilea tren al motaielii, s-a terminat, somnul a plecat.

– Gheronda, se poate ca la o priveghere sa ma stra­duiesc si doua ceasuri ca sa alung somnul.

– De ce nu-l trimiti la spitale, la psihiatrii? Sa spui:

„Dumnezeul meu, daruieste somn tuturor celor care nu pot dormi, fie pentru ca sufera, fie pentru ca au ner­vii incordati”.

Sa faci din somn o tableta si s-o trimiti, prin rugaciune, tuturor celor care nu pot dormi si se chinuiesc, sarmanii, iar tu zi si noapte sa-L slavesti pe Dumnezeu.

Cuviosul Paisie Aghioritul, “Despre rugaciune”, Editura Evanghelismos, Bucuresti, 2013

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu