Mantuirea se da prin dragoste si cunoastere 

 Oricat de buna ar fi soseaua, soferul tot mereu trebuie sa regleze mersul automobilului: sa schimbe viteza, sa modifice putin directia sau sa se intoarca s.a.m.d.

 Asa si cu viata noastra, desi inaintea noastra drumul ne este insemnat de Parinti, de Apostoli si de insusi Hristos, totusi mereu suntem nevoiti sa ne tinem masina pe acea linie care trebuie tinuta, pentru a nimeri telul nostru de pe urma.

Insa pentru a putea conduce fara acident crestinul trebuie sa cunoasca ,,semnele ''. Acest lucru presupune lecturare multor carti duhovnicesti si punerea lor in practica.Ascultarea de duhovnic de asemenea. Nu se poate obtine mantuirea dupa capul tau.

Mantuirea este acea dragoste pe care ne-a poruncit-o Domnul atunci cand la Cina cea de Taina a spus: Sa va iubiti unul pe altul. 

Porunca lui Dumnezeu ne indatoreaza a "cauta" si a detine deplinatatea cunoasterii - acea deplinatate care este insusi Domnul. Cu toate acestea, chiar daca ne-ar fi cunoasterea absoluta, totusi nu in ea consta mantuirea, ci in chipul vietuirii.

Si iata astazi vreau sa spun fratilor si surorilor ca desi noi impartim truda in fizica si intelectuala, totusi unimea si mantuirea vin numai prin dragoste. Si cat de amar imi este sa observ ca in noi traieste o cumplita inclinatie catre dominare si catre intaietate, catre faptul de a vedea pe celalalt mai prejos - si aceasta este prapad pentru om. Insa din pacate adesea intalnim situatii unde oamenii in exterior sunt plini de informatie in tot felul de domenii ale cunoasterii, dar launtric nu au invatat sa iubeasca.

In cartea mea despre Staretul Siluan, la sfarsitul descrierii vietii sale adaog cuvantul lui cel de pe urma. Eu i-am zis:

Apostolul Pavel : ,,Ci ravniti darurile cele mai bune. Si inca mai inalta cale arat voua. De as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama sunatoare si chimval rasunator. Si de as avea prorocie si as sti tainele toate si toata cunoasterea, si de as avea toata credinta, cat sa mut si muntii, iar dragoste nu am, nimica sunt. Si de as imparti toata averea mea, si daca trupul meu as da sa-l arza, iar dragoste nu am, nimic imi foloseste. Dragostea indelung-rabda, se daruieste, dragostea nu pizmuieste, dragostea nu se semeteste, nu se faleste, nu se poarta cu necuviinta, nu cauta ale sale, nu se intarata, nu gandeste raul, nu se bucura de nedreptate, ci se bucura de adevar; toate sufera, toate crede, toate nadajduieste, toate rabda. ,,


In scrierile Sfantului Ioan din Kronstadt, vorba este numai despre aceasta. Si la multi alti sfinti, pe oricare il vom lua, totul se reduce la aceeasi. De-aceea, mai nainte de toate, noi trebuie sa pazim dragostea si sa tanjim catre ea.

Daca ar fi dragoste, intreaga lume crestina ar fi una, dupa chipul unimii Sfintei Treimi. Daca lumea crestina este franta in bucati, aceasta numai datorita faptului ca nu pazesc crestinii poruncile Domnului. Cate discutii, cate eforturi intelectuale de fiecare parte, pentru a dovedi ca ei detin ce este mai bun - si nimic nu a dus la nici un rezultat in veacul nostru, cand au inceput miscarile mondiale ale crestinatatii.

Astfel, in viata noastra , de nu ne vom invata a iubi, nu stiu ce indreptatire s-ar putea gasi in favoarea mantuirii. Nici nu exista! Dragoste pana la dorirea de a suferi pentru Hristos si de a-si varsa sangele, este cu putinta si in afara monahismului. 

De ne vom umplea de o astfel de intelegere, atunci ne va veni o insuflare ce nu paraseste pe om, chiar daca in exterior el va fi redus la ultimul grad de desertare, ba chiar si omorat, precum a zis Domnul: Nu va temeti de cei ce ucid trupul si dupre aceea nu au mai mult ce face.

Asadar nu vreo oarecare functie in viata pamanteasca mantuieste pe om, ci pe om mantuieste numai viata dupa poruncile lui Dumnezeu. 

Daca omul pazeste poruncile, si le pazeste cu adevarat, cu simtamantul ca Domnul le-a grait ca fiind ultima descoperire oamenilor despre cum traieste insusi Dumnezeu, intreaga noastra viata va deveni alta. Si desi din afara nimic nu se vede, dar toata frumusetea si puterea, toata puternicia vietii vecinice se afla inlauntrul omului. Iar noi ne invatam aceasta taina a iubirii lui Dumnezeu treptat. Monahismul nostru este intemeiat pe acele principii ce duc catre telul pomenit.

Viata noastra este plina de tensiuni. Toate zilele si noptile le petrecem in grija de a ocoli pacatul. Iata, nu demult un suflet a venit catre noi si a zis: "Cand eram sloboda de credinta si traiam fara Dumnezeu, eu nu aveam probleme si viata se desfasura simplu. Iar acum nici ziua nici noaptea nu am liniste." Si sufletul acela incepator se revarsa in rugaciune simplu, inaintea lui Dumnezeu: "Doamne, ce ai facut cu mine? Acum nu mai aflu nici loc, nici clipita cand sa fiu linistita."

Asa, eu astazi am vrut sa va sugerez ca, in grija ce o aveti de a invata theologia noastra si a va imbogati cu cunostintele experientei Parintilor, citindu-le scrierile si operele, sa intelegeti ca totusi ceea ce mantuieste nu este belsugul acelor cunoasteri, ci dragostea, acea dragoste pe care a poruncit-o Domnul.


O monahie din Iugoslavia scrie: "O, cat de recunoscatoare sunt lui Dumnezeu!" Ea parasise universitatea, intrerupandu-si lucrarea, si se dusese in manastire. "Si acum," zice ea, "am ajuns in cea mai inalta scoala, in cea mai inalta scoala cu putinta, si inima mea este plina de dorirea ca Domnul sa-mi dea puterea sa raman pana in sfarsit in starea aceasta." Ea scrie: "Cand te gandesti ca sfarsitul acestei vieti este vecinica viata in Dumnezeu! Ce poti sa-ti doresti mai mult?" Asadar eu va doresc tuturor sa traiti acea experienta pe care si eu am trait-o, si multi dintre voi; si voi, cei incepatori, traiti aceeasi experienta...

Nu mai am putere sa vorbesc, dar voi paziti cuvantul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Si asa, traiti in pace. Iar cand inima voastra va depasi toate piedicile psihologice, mici si neinsemnate, si va ajunge la acea dragoste in micile noastre proportii, oricat de curios ar parea, voi va pregatiti spre a primi starea harului in care omul, in dragostea sa, cuprinde intreaga lume. Dar acea stare nu se poate zidi artificial. Noi mergem totdeauna pe calea scolii incepatoare, cum ar fi, insa cu noi se va petrece o preschimbare, si inima noastra nu va mai iubi ceea ce este potrivnic poruncilor Domnului.

Si desi eu sunt acuma o daramatura si o ruina, totusi ceea ce spun ramane in putere: Aceasta este dreptatea vietii noastre in Dumnezeul cel mare, Facatorul Cerului si al Pamantului, Care S-a imbracat in trupul nostru si ni S-a aratat asa cum este El, si ne-a aratat si cum trebuie noi a fi. Cu alte cuvinte, atunci cand vedem pe Hristos intrupat, contemplam gandul cel mai nainte de veci al lui Dumnezeu pentru om. Vedeti cum Domnul cu venirea Sa, cu poruncile Sale, ne atrage mintea in astfel de sfere care sunt starea lui Dumnezeu insusi, mai nainte de facerea lumii. Este infricosat a vorbi despre aceasta, dar se incepe cu cele mai mici fapte. Parintele igumen zice: "Aduceti, va rog, carbuni la bucatarie!" Voi goliti galeata si o luati de acolo. Si aceasta fapta va pregateste catre marea primire a dragostei. Dar daca nu veti face asa, nu veti ajunge nicaieri. Insa cunoasterea tel ultim al vietii monahale trebuie sa o avem dintru bun inceput. Atunci vom putea hotari calea cea buna. Nu atunci cand pretindem a fi deja la inaltimea poruncilor, adica sa fi primit indumnezeirea - nu! Ci acum, cand suntem plini de patimi si de pacate, treptat, prin ascultare, slujind celorlalti, aratand dragoste si rabdare, ne pregatim pentru cea mai inalta stare...

Si asa, Domnul sa va pazeasca! Iar rugaciunea mea este ca voi cu adevarat sa primiti insuflare de sus.

Arhimandritul Sofronie Saharov

Indrumari duhovnicesti

Cel ce iubeşte pe Dumnezeu nu întristează pe nimeni şi nu se întristează pentru cele vremelnice.
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu trăieşte pe pămînt viaţă în­gerească, postind şi priveghind, cîntînd şi rugîndu-se, şi gîndind pururea numai lucruri bune de tot omul.

Dacă pofteşte cineva ceva, se luptă ca să şi dobîndească.Dar dintre toate bunurile şi lucrurile vrednice de poftit cel fără asemănare mai bun şi mai vrednic de dorit este Dumnezeu. Câtă sârguinţă nu sîntem, aşadar, datori să arătăm, ca să dobîndim acest lucru bun şi vrednic de dorit prin fire?


Să nu-ţi întinezi trupul cu fapte de ruşine şi să nu-ţi spurci sufletul cu gînduri viclene; şi pacea lui Dumnezeu va veni peste tine aducînd iubire.

Chinuieşte-ţi trupul cu foamea şi cu privegherea, şi îndeletniceşte-te fără lenevire cu cîntarea şi cu rugăciunea; şi sfin­ţenia neprihănirii va veni peste tine aducînd iubire.

Cel ce s-a învrednicit de cunoştinţa dumnezeiască şi a dobîndit lumina acesteia prin dragoste nu va fi tulburat nicio­dată de duhul slavei deşarte. Iar cel ce nu s-a învrednicit încă de aceea, cu uşurinţă este prins de aceasta. Dacă, aşadar, unul ca acesta va căuta în tot ce face spre Dumnezeu, ca unul ce le face toate pentru El, mai lesne va scăpa cu Dumnezeu de ea.

Cel ce nu a cîştigat încă cunoştinţa dumnezeiască , care se agoniseşte prin dragoste, cugetă lucru mare despre cele să-vîrşite de el după voia lui Dumnezeu. Iar cel ce s-a învrednicit de ea zice din suflet cuvintele patriarhului Avraam, pe care le-a spus cînd s-a învrednicit de arătarea dumnezeiască: „Eu sînt pă-mînt şi cenuşă" (Facere XIX, 27).

Cel ce se teme de Domnul are pururea ca tovarăşă sme­renia, şi prin gîndurile acesteia vine la dragostea şi la mulţumi­rea către Dumnezeu. Căci îşi aminteşte de purtarea lumească de mai 'nainte şi de feluritele greşeli, ca şi de ispitele ce i s-au întîmplat din tinereţe, şi cum din toate acestea 1-a izbăvit pe el Domnul şi 1-a strămutat de la viaţa pătimaşă la viaţa după Dum­nezeu. In felul acesta dobîndeşte pe lîngă temere şi dragostea, mulţumind pururea cu smerenie multă Făcătorului de bine şi Cîrmuitorului vieţii noastre.

Lucrurile fata de care am simtit vreodata vreo patima ne fac sa le purtam dupa aceea inchipuirile patimase. Cel ce a biruit asadar inchipuirile patimase dispretuieste desigur si lucrurile ale caror inchipuiri le purta. Caci lupta cu amintirile e cu atat mai anevoioasa, calupta cu lucrurile insesi, cu cat este mai usoara pacatuirea cu cugetul, ca cea cu fapta.

Dintre patimi, unele sunt trupesti, altele suflesti. Cele trupesti isi iau prilejurile din trup, iar cele sufletesti din lucrurile de din afara. Dar si pe unele si pe altele le desfiinteaza dragostea si infranarea cea dintai pe cele sufletesti; cealalta pe cele trupesti.

Unele dintre patimi sunt ale iutimii (maniei), altele ale partii poftitoare a sufletului. Dar si unele si altele se starnesc prin simturi. Se starnec insa atunci cand sufletul se afla in afara de dragoste si de infranare.

Mai anevoie de biruit sunt patimile iutimii decat ale partii poftitoare. De aceea a si dat Domnul, ca o doctorie mai tare impotriva ei, porunca dragostei.

Toate patimile tin sau numai de iutimea sufletului, sau numai de partea poftitoare a lui, sau de cea rationala, cum e uitarea sau nestiinta. Dar moleseala (acedia), facandu-se stapana peste toate puterile sufletului, starneste deodata aproape toate patimile. De aceea este si cea mai grea dintre toate celelalte patimi. Bine zice asadar Domnul, cand da doctoria impotriva ei: "intru rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre".

68. Sa nu lovesti vreodata pe vreunul dintre frati, mai ales fara pricina si fara judecata, ca nu cumva, nerabdand jignirea, sa plece si sa nu mai scapi niciodata de mustrarea constiintei, aducandu-ti pururea intristare in vremea rugaciunii si rapindu-ti mintea de la dumnezeiasca indraznire.

Sa nu suferi banuieli, sau macar oameni care iti aduc sminteli impotriva altora. Caci cei ce primesc smintele in orice chip, fata de cele ce se intampla cu voie sau fara voie, nu cunosc calea pacii, care duce prin dragoste la cunostinta lui Dumnezeu pe cei ce o iubesc pe ea.

Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini.

Dragostea desavarsita nu sfasie firea cea unica a oamenilor, luandu-se dupa parerile si inclinarile diferite ale voii lor. Ci privind pururea la ea, iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi, ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia in seama catusi de putin raul de la acestia, ci chiar sufera pentru ei daca vremea o cere, ca sa si-i faca si pe ei prieteni de este cu putinta; iar de nu se poate, cel putin sa nu cada din dragostea proprie fata de ei, aratand pururea, la fel, roadele iubirii fata de toti oamenii. De aceea si Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, aratandu-si dragostea Sa fata de noi, a patimit pentru toata omenirea si tuturor le-a daruit la fel nadejdea invierii, chiar daca atarna pe urma de fiecare sa se faca pe sine vrednic fie de slava, fie de chinuri.

Inca nu a dobandit dragostea desavarsita cel ce nu dispretuieste slava si ocara, bogatia si saracia, placerea si intristarea. Ba dragostea desavarsita nu le dispretuieste numai pe acestea, ci si insasi viata vremelnica si moartea.

Asculta pe cei ce s-au invrednicit de dragostea desavarsita, cum graiesc: "Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Oare necazul, ori stramtorarea, ori prigoana, ori foametea, ori golatatea, ori primejdia, ori sabia? Caci precum este scris: pentru Tine suntem omorati in fiecare zi; socotitu-ne-am ca niste oi de junghiere. Ci in toate acestea suntem mai mult decat biruitori prin Acela care ne-a iubit pe noi. Pentru ca sunt incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapaniile, nici puterile, nici cele ce sunt acum, nici cele ce vor fi, nici inaltimea, nici adancimea, nici vreo alta faptura nu va putea sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, cea intru Hristos Iisus Domnul nostru".

Iar despre dragostea catre aproapele, asculta iarasi ce spun: "Adevar zic voua in Hristos, nu mint, marturisind impreuna cu mine si constiinta mea in Duhul Sfant, ca intristare multa imi este si durere necurmata inimii mele. Caci as vrea sa fiu eu insumi anatema de la Hristos pentru fratii mei, a rudeniilor mele dupa trup, care sunt israelitii" si celelalte.168 La fel si Moise si ceilalti Sfinti.

Cel ce nu dispretuieste slava, placerea si iubirea de argint, care le sporeste pe acelea si sta in slujba lor, nu poate taia de la sine prilejurile de manie. Iar cel ce nu le taie pe acestea nu poate ajunge la dragostea desavarsita.

Smerenia si reaua patimire slobozesc pe om de tot pacatul. Cea dintai taie patimile sufletului, cea de-a doua pe ale trupului. Aceasta se arata facand-o si fericitul David, cand se roaga lui Dumnezeu zicand: "Priveste la smerenia mea si la osteneala mea, si iarta toate pacatele mele".

Prin porunci Domnul face nepatimasi pe cei ce le implinesc; iar prin dumnezeiestile dogme le daruieste luminarea cunostintei.

Toate dogmele sunt sau despre Dumnezeu, sau despre cele vazute si nevazute, sau despre Providenta si judecata aratata in acelea.

Milostenia tamaduieste iutimea sufletului; postul vestejeste pofta; iar rugaciunea curateste mintea si o pregateste spre contemplarea lucrurilor. Caci Domnul ne-a daruit poruncile pentru si potrivit cu puterile sufletului.
"Invatati de la Mine, zice, ca sunt bland si smerit cu inima" si urmatoarele. Blandetea pazeste iutimea netulburata, iar smerenia slobozeste mintea de fumul mandriei si de slava desarta.

Sfântul Maxim Mărturisitorul
sursa http://www.crestinortodox.ro

Cum se întocmeşte un pomelnic

Prin pomenire, adică prin rostirea în cadrul unei rugăciuni către Dumnezeu a numelui propriu sau al altor persoane, se doreşte împărtăşirea harului şi atragerea milostivirii lui Dumnezeu pentru cei pomeniţi, după cuvântul tâlharului de pe cruce: „Pomeneşte‑mă, Doamne, când vei veni întru împărăţia Ta” şi al Sfântului Apostol Pavel, care zice: „Rugaţi-vă unii pentru alţii”. Când persoana pomenită nu este prezentă fizic la locul pomenirii, prin rostirea numelui ei, credem că harul şi mila lui Dumnezeu se revarsă indiferent de locul unde se află ea la acel moment.



Forme şi modalităţi de pomenire
Pomenirea se poate face atât de clerici, în cadrul sfintelor slujbe sau în rugăciunea lor par­ticulară, cât şi de laici, în rugăciunile personale.
Privitor la pomenirea la sfintele slujbe, în practica de zi cu zi a credincioşilor s-au împământenit mai multe feluri de pomenire. Corect se poate vorbi de următoarele feluri de pomenire:
• Sfânta Liturghie – este pomelnicul de vii şi de morţi care se pomeneşte în taină de către preot la rânduiala proscomidiei din cadrul Sfintei Liturghii;
• Acatistul – este pomelnicul de vii care se pomeneşte la ecteniile acatistului cu scopul strict de mulţumire sau îndeplinire a unor cereri (sănătate, izbăvirea de închisoare, îmblânzirea duşmanilor etc.);
• Sfântul Maslu – este pomelnicul numai de vii care se pomeneşte în cadrul tainei Sfântului Maslu, pentru sănătatea trupească şi iertarea de păcate a celor pomeniţi;
• Sărindarul – vine de la grecesul saranda care înseamnă 40 şi este pomelnicul numai pentru morţi, de regulă pentru o singură persoană, recent decedată, care se pomeneşte la Sfânta Liturghie până la parastasul de 40 de zile al răposatului.

Cum scriem un pomelnic

• Pe pomelnic se trec doar numele de botez
• pe pomelnic se trec numai ortodocşii practicanţi (cei care se spovedesc şi participă regulat la Sfânta Liturghie), pentru că harul lui Dumnezeu nu lucrează împotriva voinţei libere a necredinciosului;
• pe pomelnic credinciosul trebuie să scrie la ce fel de slujbă doreşte să fie pomenit pomelnicul, iar pentru Sfânta Liturghie pomelnicul trebuie făcut pe două coloane distincte, una pentru vii şi una pentru răposaţi, cu menţiunea „Vii” şi „Adormiţi”;
• ordinea înscrierii pe pomelnic este următoarea: preotul care a săvârşit botezul celui care dă pomelnicul; preotul duhovnic; naşii (de la botez şi cununie); soţ/ soţie şi copii; alte rude şi apropiaţi.



Ce nu este permis la scrierea unui pomelnic
• Nu se pomenesc persoanele nebotezate, deci nici copiii avortaţi;
• nu se pomenesc vrăjitorii, descântătorii, ghicitorii sau cei ce practică magia albă;
• nu se pomenesc sinucigaşii, apostaţii, ereticii, schismaticii, ateii sau masonii;
• nu se pomenesc la răposaţi dispăruţii despre care nu avem certitudinea morţii lor;
• nu se scriu nume de persoane vii pe pomelnicul celor răposaţi cu părerea că aşa s-ar provoca moartea persoanei respective;
• nu se cere pedepsirea sau răul vreunei persoane considerate duşman;
• pe pomelnicul de la Sfântul Maslu nu se trec răposaţi;
• scrisul numelui pe toacă, pe limba clopotului etc. sunt lucruri vrăjitoreşti, care atrag osânda celor ce le practică.


Lumea Credintei, anul VI, nr. 7 (48) Iulie 2007

Mare urgie va veni, mai ales din cauza desfrâului si a avorturilor





 După cum văd, toată lumea aleargă spre cel viclean, ca si păcătosul spre păcat. Neînfrânati sunt oamenii, - si popor si cler; ca si caii cei nărăvasi aleargă spre păcat. Nu se gândesc nici la Dumnezeu, nici la moarte, nici la judecată sau răsplată, la nimic; numai pentru materie, trup si plăceri trupesti se interesează. Pentru Dumnezeu, suflet, virtute - nimic! Foarte putini sunt cei care au interese adevărate si poate datorită acestor prea putini mai tine Dumnezeu lumea.

Satana face ultimul asalt si în acesti ani în care ne găsim, mare necaz si strâmtorare vor veni în lume... în vremea proorocului Ieremia, Dumnezeu a hotărât de mai multe ori să pedepsească pe israeliti, însă Ieremia îl ruga să se milostivească de creatura Sa si de poporul Său cel ales. Odată, însă, i-a zis lui Ieremia că va distruge Ierusalimul. Atunci proorocul a început să-L roage: "Dumnezeul meu, nu distruge orasul si nu pedepsi pe cei ce locuiesc în el...", însă Dumnezeu i-a răspuns: "Nu mă ruga, Ieremia, căci nu te ascult; voi preda orasul în mâinile babilonenilor (care deja se apropiaseră de Ierusalim). Atunci a zis Ieremia către Dumnezeu: Cum este posibil să intre dusmanii în cetate, căci zidurile sunt puternice? "Eu le voi deschide portile ca să intre - a răspuns Domnul. Dacă nu-l voi preda Eu, ei nu pot intra. Mâine dimineată să sezi pe un loc înalt si vei vedea cum îl voi preda...". Si a văzut un înger deschizând poarta dinspre răsărit, apoi si pe cele dinspre apus, miazăzi si miazănoapte, iar cheile le-a ascuns sub o piatră, zicând: "Primeste, piatră, cheile orasului acesta păcătos si să le păzesti până se vor întoarce din robie, apoi a strigat îngerul: "Intră, putere a chaldeilor!" si au intrat dusmanii în cetate; au ucis si au pustiit, luând multi robi, printre care si pe Ieremia. De aceea zice Sfântul Ioan Gură de Aur că, atunci când păcatele oamenilor sunt multe, iar printre păcătosi se găsesc si drepti, câteodată, Dumnezeu ia împreună cu păcătosii si pe drepti...

Asadar, mare mânie va să vină. Multe răutăti se întâmplă în lume, îndeosebi două: desfrâul si avortul. Un rău atât de mare nu s-a întâmplat în nici o vreme, ca mamele să ucidă 6-10 copii si să nu simtă deloc mustrare de constimtă, când, dacă ar fi avut o cât de mică urmă de pocăintă si simtire, ar fi trebuit să-si deschidă mormintele si să intre de vii în ele ca să se chinuie, dar sunt nepăsătoare... Se spovedesc uneori, dar fără să se pocăiască sincer. Aceasta una, iar a doua - goliciunea femeilor. Umblă acum goale, - desi bărbatii nu sunt mai prejos, - însă mai mult femeile, iar aceasta nu este cu putintă s-o rabde Dumnezeu. A răbdat pe păcătosii din vremea lui Noe, pe cei din Sodoma si Gomora, dar parcă nu ajunseseră la acest stadiu, să umble goi pe stradă si să-si arate trupurile lor goale la bărbati, ca să-i atragă spre păcat.

Dumnezeu este îndelung răbdător, iar o oră înaintea lui Dumnezeu sunt ca o mie de ani. Rabdă îndelung, însă si răbdarea Sa are margini. Nu este cu putintă ca Dumnezeu, Care totdeauna pedepseste păcatul, să îngăduie a se face atâtea păcate fără să le pedepsească... Numai să fim pregătiti. S-avem credintă în Dumnezeu; în El să ne punem nădejdea si dragostea si nu ne va părăsi. Fie ca nimic să nu ne despartă de iubirea lui Hristos.

Acum, ne aflăm în pragul marii mânii; se apropie sfârsitul sfârsitului. Sfintii Părinti ai Bisericii noastre au socotit moartea si a doua venire a Mântuitorului necesare pentru mântuirea omului, iar cei care le-au avut totdeauna în minte, au fost izbăviti de chinurile cele vesnice. Din nefericire, oamenii au exemple rele din partea mai marilor societătii si ai Bisericii, care si-au învârtosat inimile mai rău decât evreii.

ARHIM. FILOTHEI ZERVAKOS (1884-1980)

http://www.sfaturiortodoxe.ro