La părintele Paisie Olaru venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat: "Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost, pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc". Părintele a întrebat-o: "Şi nu te rogi?", la care ea a grăit: "Mă rog, cum să nu mă rog". "Şi cum te rogi?". "Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: "Doamne, curăţeşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă". Atunci când spăl rufe spun din nou: "Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă, aşa cum e o rufă curată şi spălată". Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte". Femeia l-a întrebat în final: "Părinte, o fi bună rugăciunea asta?", iar părintele Paisie i-a spus asa: "Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!".
*********
Mă supăr doar când vreau eu
Un călugar era irascibil. Se supăra foarte repede, aproape din orice. Deşi se ruga neîncetat lui Dumnezeu să îl scape de supărare, de fiecare dată când se ridica de la rugăciune, se mânia pe unul dintre fraţi. La un moment a îndrăznit să-I spună lui Dumnezeu: "Doamne, nu Te-am rugat eu să mă scapi de supărare? De ce mă laşi să mă cert cu fraţii aşa des?". Dumnezeu i-a răspuns: “Cum vrei tu să exersezi refuzul supărării fără materie primă? Nu Mi-ai spus tu să te scap de supărare? De aceea îţi trimit mereu pe cineva, ca să ai ocazie să nu te superi chiar dacă îţi dă motiv. Tu poţi să înveţi să înoţi într-un bazin fără apă? Tot aşa este şi cu răspunsul Meu la rugăciunile tale! Numai tu eşti stăpân pe reacţiile tale”. Călugărul s-a luminat şi de atunci îşi spunea mereu: "Mă supăr doar când vreau eu". Şi aşa a scăpat călugărul de supărare.
-Vin oameni să-si mărturisească păcatele, dar nu-si schimbă viata, nu se transformă.
- Dacă nu se schimbă, nu-l împărtăsesti imediat, dar de dezlegat îl dezlegi de păcate. Nu trebuie alungat.
În ce priveste căinta am să vă spun o istorioară: când au căzut îngerii din cer, un înger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu îngerii care au rămas buni. Lucifer a fost trimis în iad cu ceata lui, iar îngerul acesta a rămas neutru. După ce s-a făcut această alegere, cu forta si cu viteza divină, el si-a dat seama că a gresit, dar cerurile s-au închis si el a rămas pe afară; si s-a rugat să-l primească, si nu l-a primit în cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: "Să-mi aduci ce-i mai scump pe pământ!" - îngerii erau căzuti înainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi rămas tot pe afară, asa încât avea o bucurie, că totusi are o sansă.
Si s-a pogorât în adâncurile oceanelor si a adus el mai scump mărgăritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. - Dar, când lupti duhovniceste si nu câstigi, ai câstigat necâstigarea: faptul că tu stii că nu ai câstigat, deja esti câstigat! Deci, esti deasupra luptei.
Când a văzut că nu l-a primit Cerul, s-a desteptat îngerul: "Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!"
La un râu doi copii se scăldau si, în joaca lor, unul a căzut si era să se înece, iar celălalt a sărit să-l salveze - s-au înecat amândoi. Si îngerul a luat inima copilului salvator si s-a suit cu ea la cer. Si Cerul nu s-a deschis! - Vezi cât de învătat era îngerul acum?
Mergând el prin lume a văzut într-o pădure un bătrân care-si plângea păcatele lângă un copac. Dar îngerul îi vedea lacrimile ca de foc. Si a luat o lacrimă din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! - Cel mai scump lucru de pe pământ este lacrima pocăintei!
Cum să ne pregătim în vederea primirii Sfintei Împărtăsanii?
- Împărtăsania te desăvârseste, nu-ti iartă păcatele. Dacă te spovedesti, Dumnezeu te dezleagă prin duhovnic si la împărtăsit. Dar să te dezlege de păcate mai întâi. De faptul că ai o ură pe cineva - te-a jignit cineva si ai zis: "Treaba lui, ce dacă m-a jignit!" Nu! Trebuie să-l înconjori, să faci o legătură sufletească, ori să-ti recunosti greseala, ori, în sfârsit, nu-l lasi să aibă o apăsare sufletească asupra ta. Să nu zici: "Nu mai am nimic cu el!", că e tot un fel de a-l dispretui si a te vedea pe tine mai presus de el. Păstrează o legătură măsurată, care se potriveste cu armonia. Vorbeste cu el, ca să vadă că esti cald, nu respingător. Ura îsi face loc imediat. N-ai nimic cu el, dar nu-i dai bună-ziua. N-ai tu chiar nimic cu el? Sau te saluti cu toată lumea, dar cu amărăciune si cu noduri. Asta nu e bine. Frătiile voastre trebuie să stiti că a iubi pe vrăjmasi este o poruncă. Dar pe nevrăjmasi? Dar pe unul care ti-a năzărit: "Uite si ăla cum e, fistichiu!" Trebuie să fiti seriosi în ce priveste relatia mută cu lumea, nu relatia manifestată. Trebuie, ori să-l compătimesti, ori să-l fericesti în inima ta.
Eram la închisoare si era acolo un om rău, foarte rău. Nu puteai să ai o relatie cu el. Si am zis în inima mea asa: "Măi, ăsta are si el o mamă si mamă-sa îl iubeste. Noi nu-l iubim. 0, ce bine că îl iubeste si pe ăsta cineva!" Nu trebuie să ne complicăm judecând. Si te mărturisesti incomplet cu câte din astea faci: judeci, vorbesti de rău, si ele se înregistrează toate. E usor să spui: "Uite ce a făcut!", dar tu nu stii de ce a făcut si nici nu-i cunosti întoarcerea lui cu lacrimi. Si nu auziti că-i mai iubit de Dumnezeu, dacă se întoarce, decât cel care nu a căzut? Si ce te faci tu? Pentru că s-a creat un obicei, si asta-i prost, să se vorbească cu usurintă de rău de altul: "Da' ce, numai eu vorbesc? Da' ce, nu merită? Da' ce, nu văd eu ce face?"
Fratilor, nu există în creatia lui Dumnezeu nimic, fir de iarbă, să nu stie Dumnezeu de el. Au doar de iarbă se interesează mai mult Dumnezeu de- cât de oameni? Si atunci, sigur că suntem urmăriti. Si nouă ni se cere dăruirea. Vreti să biruiti: smeriti-vă si nu judecati pe nimeni. Pentru că în felul acesta veti fi liberi. Altfel nu. Îti duci viata în functie de păcatele celelalte, că nu te astâmperi să-l judeci pe el. lei lucruri prin comparatie. "Eu nu sunt asa!" Si te iei în comparatie cu un om pe care tu îl numesti ticălos. De ce nu te iei în comparatie cu Sfântul Apostol Petru, sau Pavel, sau Sfântul Siluan Atonitul? De ce nu te iei în comparatie cu diferiti Părinti cunoscuti, care duc o viată aleasă? Mântuitorul spune: Iubiti pe vrăjmasi, pe cel care-ti face rău. Cum e vorba: "Mi-a zis, si i-am zis, si am să-i zic!" Nu numai că nu-l ierti, dar te gândesti la o răzbunare fată de el. Vreti răzbunare? Vă învăt eu: să-l iubiti si să-l pomeniti la rugăciune. Pentru că dacă te răzbuni, rămâi dator la Dumnezeu. Dacă nu te răzbuni, rămâne Dumnezeu dator la tine, si e mai bine asa, că spune si Scriptura: Răzbunarea e a Mea.
Pentru că tu nu esti acela despre care zici că esti mai mult sau mai putin. Tu esti acela care esti în fata lui Dumnezeu. Dumnezeu stie toate aceste lucruri. Numai la lucrul acesta dacă sunteti atenti, sunteti oameni cu nume duhovnicesc: să nu mai judeci pe nimeni. Pentru că, vrând-nevrând, îti fuge mintea: că sunt fistichii, că lumea nu e pregătită de o viată crestinească - "Ce, domnule, mă opresti de la viată?" Nu te opresc de la viată: tocmai, că vreau să te duc la Viată. În cazul în care nu primeste sfatul, trebuie să ne rugăm pentru el, nu să stăm nepăsători. "Pentru că tot atâtea suflete ucidem câte din vina noastră lăsăm să se osândească" (Sfântul Grigorie de Nazianz).
- Cât de des ne putem împărtăsi? Ce criteriu să avem pentru apropierea de Sfintele Taine?
- Nu timpul decide. Că poti să postesti o săptămână întreagă sau două, în schimb esti plin de răutate cu unul si altul: judeci, vorbesti de rău - asta te opreste de la împărtăsit. Cine este pregătit,se poate împărtăsi foarte des. Foarte des, dar să i se dea si un timp de pocăintă, sau să i se dea un timp de postire. Biserica a fixat posturi ca să scăpăm de umflătura asta sufletească, gâtul ăsta gros, întins si înăltat: mândria. Vă puteti împărtăsi o dată pe lună, până la 11-12 ori pe an. Dar lucrul acesta îl discutati cu duhovnicul. Pentru că el stie viata voastră si rădăcinile vietii faptelor voastre.
Acum sărbătorile mari fac să se depăsească luna. "Am să mă împărtăsesc atunci, si asa e praznic..." - considerente de felul acesta. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că ne putem împărtăsi în fiecare zi, dacă suntem pregătiti. Dar cine este pregătit? De exemplu, dacă ati postit ieri că era vineri, si postiti si azi, vă împărtăsiti Duminică. Dar întrebarea se pune din partea duhovnicului: "Esti pregătit sau nu?"
- Dacă mă împărtăsesc într-o Duminică, după ce m-am spovedit, pot să mă împărtăsesc a doua Duminîcă cu aceeasi spovedanie?
- Nu. Ai putea să te împărtăsesti dacă nu ai gresi. Dar, care-i acela care să nu fi gresit timp de o săptămână? A vorbit de rău, nu s-a rugat suficient si permanent... Mai întâi de toate, cine poate să facă un bine si nu face, săvârseste un păcat. Cât bine puteai să faci într-o săptâmână si nu ai făcut?! Si, iată, ai săvârsit păcatele lipsirii... Nu prea văd la spovedanie: "... că puteam să fac un bine si n-am făcut". Si apoi, să te împărtăsesti la o săptămână e cam des.
Unii neglijează Taina Spovedaniei si o folosesc doar ca un pretext pentru a se împărtăsi. Dezlegarea de păcate e valabilă. Însă era bine să o facă de dragul curăteniei si a iertării care o primesc, nu de dragul unui act care urmează.
Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pacatos este mai mare decat iubirea celui mai mare sfant fata de Dumnezeu.
"Nu uita ca esti o caramida duhovniceasca din marea cladire a Bisericii lui Hristos. Ramai cuminte in acest zid socotindu-te legat de celelalte caramizi cu mortarul iubirii."
Cat asculti de Dumnezeu, atat asculta si Dumnezeu de tine.
Pacatele se inregistreaza in codul genetic al fiecaruia.
Dumnezeu nu uita de om, cum uita omul de Dumnezeu.
"Pana la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru ca Dumnezeu este pretutindeni si de aceea El e mai aproape de tine decat sufletul si trupul tau, numai sa stii si sa afli aceasta apropiere prin credinta si rugaciunie"
"Cand Mantuitorul porunceste iubirea de vrajmasi, El n-o face ca sa te ingenuncheze in fata celui rau, ci ca sa te elibereze de raul din tine si in felul acesta sa-l limiteze."
Cel mai frumos dar pe care il putem face lui Dumnezeu e sa ne daruim Lui pe noi insine, pe viata. Cred ca cea mai deformata fiinta in capul oamenilor este Dumnezeu.
"Nu exista vrajmas mai mare pentru om decat omul insusi si de nimic nu trebuie sa se teama omul ca de el insusi. Cine isi stapaneste simtamintele, acela isi petrece viata in pace.
Nu da cu bata in viespile sectare.
Marturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul invierii oamenilor intru sfinti.
De obicei oamenii nu se întorc la Dumnezeu decât atunci când dau de primejdii, adică atunci când îi ajunge dreptatea dumnezeiască din urmă şi trebuie să dea seama de ce au facut.
Nu e rău să te întorci la Dumnezeu nici chiar atunci, în ceasul al unsprezecelea; însă ar fi cu mult mai bine să vii de bunăvoie la rosturile tale veşnice, şi nu tras de mânecă sau pălit cu prăjina din urmă.
Nu e un biruitor mai mare pe pamant, decat acela care se biruieste pe sine insusi si domneste asupra patimilor sale."
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
"Dacă cineva nu primeşte botezul nu se mântuieşte, afară numaide mucenici, care primesc împărăţia şi fară de apă. Mântuitorul, când a mântuit lumea pe cruce şi când I s-a împuns coasta, a izvorât sânge şi apă ca să se boteze cu apă cei ce se botează în vreme de pace şi să se boteze cu sângele lor cei ce se botează în vremea prigoanelor. Mântuitorul numeşte şi mucenicia botez, când zice: "Puteţi să beţi paharul pe care îl beau Eu sau să vă botezaţi cu botezul cu care Mă botez Eu?"
Dumnezeu coboara intre oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
De carma mintii atarna incotro pornim si unde ajungem.
Sa-ti feresti capul de frig si de prostie!
Lucru de mirare, că pentru pricini pământeşti se găsesc mii şi milioane de oameni, care merg cântând la moarte, dar pentru împăratul Cerurilor abia se mai găsesc puţini, din când în când care să fie liniştiţi şi bucuroşi de moarte. Pentru aceasta trebuie ochii spălaţi mai bine ca să vadă mai departe decât stadia vieţii acesteia vremelnice, precum erau odată sfinţii mărturisitori ai lui Dumnezeu, fericiţi să treacă prin porţile focului şi ascuţişul săbiei la împăratul sufletelor, Mântuitorul nostru.
Aceasta este ratiunea ascunsa a Providentei: toata lumea este ispitita sa se ciocneasca de Iisus.
Iertand, stergi ce ierti.Ce ierti la altul, tie ti se sterge Judecata aceasta te scoate de sub judecata.
Adevarul este fiinta vie.
Cel mai greu pacat, vesnic fara iertare, este starea omului impotriva adevarului.
In ziua acelei înfricoşate cunoştinţe de Dumnezeu ( Judecata de Apoi ) va fî o vedere minunată: toate faptele fiecăruia, pe care le-a făcut omul întru ascuns, acum sunt date pe faţă şi le vede nu numai cel ce le-a făcut, ci toţi oamenii, dimpreună cu îngerii, văd deodată întreolaltă toate faptele lor şi ale tuturora. Mai mult decât atâta: oamenii au să vadă şi toate urmările faptelor lor, în urmaşii şi în înaintaşii lor. Au să vadă pe Cuvântul lui Dumnezeu, pe care trebuiau să-L primească şi să-L asculte, ca să nu pricinuiască osândă peste aşa mulţime de oameni. Cuvântul lui Dumnezeu îi va judeca pe ei după faptele lor.
Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentala a naturii umane.
Iisus a tamaduit orbirea ochilor, dar n-a putut tamadui orbia rautatii. Orbia rautatii nu are leac, dar are pedeapsa.
Nouă, toate necazurile ne vin de la greşeli, nu de la Dumnezeu. El numai le îngăduie şi spală cu ele vinovăţiile noastre. Oamenii însă tare greu pricep că îndreptarea prin necazuri dovedeşte nu părăsirea lui Dumnezeu, ci milostivirea Lui. Ba chiar prin aceea ştim că Dumnezeu are grijă de noi, dacă vom avea necazuri. Fiind atotbun şi atotînţelept, ne poartă de grijă şi ne spală, cu milostivire, ori vrem, ori nu vrem, ori pricepem acum, ori vom înţelege pe urmă.
Din cauza avorturilor romanilor ne vor stapanii tiganii.
Nu suntem din maimuta, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
Doar Sfanta Liturghie mai tine lumea.
Chinurile cele de pe urma, cele de la Antihrist,in care va lucra toata puterea Satanei, vor intrece toate prigoanele cate s-au intetit asupra crestinilor, de la inceput pana in zilele acelea.
Sa ne ingrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfarsit.
Crestinismul nu e numai o afacere de Duminica, ci o stradanie de toate zilele.
Insusirile copilului atarna de gradul de pervertire la care a ajuns instictul maternitatii la femeie.
Gandurile omului nu sunt ca si gandurile lui Dumnezeu.
Invierea este noul stalp de foc, care conduce de doua mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi.Din lumina lui este facut destinul care ne atrage ACASA.
Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpana cu slava noastra viitoare.
Credinciosul in Dumnezeu depaseste limitele omului.
Mai bine o rugaciune pentru cei care injura decat observatie.
Nu-l judeca pe cersetor ca fumeaza.
Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-l stiti pe El.
Dumnezeu vrea să ajute pe toţi, dar nu toţi primesc purtarea Sa de grijă. Aşa se face că sunt oameni păcătoşi care n-au necazuri. Pe aceştia i-a lepădat Dumnezeu. Căci ştiindu-le firea, precum că nu au leac şi nu pricep nimic din ocârmuirea Sa, îi lasă în păcatele lor. Aceştia sunt cei de care zice David că: "N-au nici o suferinţă până la moarte şi sunt plini de sănătate; cu oamenii la ostenele nu iau parte şi nu sunt supuşi la bătăi ca ceilalţi oameni. Râd de toată lumea şi grăiesc de sus. Iată, necredincioşii huzuresc în lumea aceasta şi-şi adună bogăţii" Aşa încât mulţi din neştiinţă: "Râvnesc soarta (pământească a) necredincioşilor, văzând propăşirea păcătoşilor"; dar când înţeleg "sfârşitul păcătoşilor" - iar aceasta le vine numai când intră la "Altarul Domnului" - abia atunci nedumerirea li se împrăştie. Căci la Altarul Domnului, unde: "se află ascunse toate comorile cunoştinţei şi ale înţelepciunii", în Iisus Hristos adică, ei află că: "Pentru vicleşugul lor îi pune Dumnezeu pe căi alunecoase şi-i lasă să cadă în prăpastie şi ajung la pustiire". Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine.
Dacă rămânem înţeleşi despre faptul că în fiecare ins ce vine în lume, Dumnezeu ascunde un gând al Său, un plan pe care-l urmăreşte între oameni, şi, potrivit cu el, tocmirea celui ce vine capătă însuşirile de a-i putea îndeplini, ne aflăm în raza unei mari taine.
Si pana nu-L gasesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii.
Păcătosul e rob păcatului, n-are voinţă liberă. Ceea ce i se pare lui libertate, e un dezechilibru în creaţiunea lui Dumnezeu. Drept aceea, pe când dreptul cunoaşte un Dumnezeu personal, plin de iubire şi apropiat oamenilor, păcătosul simte un Dumnezeu aspru, ascuns, ameninţător, atotputernic şi tare departe. Dar sunt păcătoşi cu totul vrăjmaşi lui Dumnezeu, care nici nu îngăduie să li se zică păcătoşi. Aceştia nu sunt împreună lucrători cu Dumnezeu
“Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roagă de om să-şi schimbe purtările. Socotiţi şi voi, care de cine să asculte întâi? Să nu daţi vina pe Dumnezeu că El ne usucă pământul de sub picioare şi vlaga din oase. Să nu-i faceţi nedreptatea aceasta!” sursa online
