SFATURI DUHOVNICESTI DE LA PARINTELE PROCLU   ,,Cand judeci, Duhul te paraseste,,

Caderea sau ridicarea vine din gandire

Banuiala, judecata, vorbaria de rau, cartirea…, cand cineva vrea sa-si planga pacatele, aceste ispite se retrag de la el. Chiar daca cineva sta in manastire de obste, el sta in obste ca si intr-o pustie. Dar cat timp te-ai unit cu cineva, ori bati in struna cuiva, ai pierdut.

In vietile de obste, aceia au sporit foarte mult, care au venit cu gandul acesta: „Ma duc in manastire ca sa mor“. Aceia care se duc ca sa moara in manastire vor spori grozav, toti. Cei care se duc sa mai traiasca, mai au de rabdat mult, nu pentru ca ar vrea ei sau altcineva, dar asa-i treaba, sufera mult si nu iau nimic.

Sunt unii care nu fac cine stie ce in vietile de obste, dar ei cauta sa nu jigneasca pe nimeni, nici pe staret, nici pe altcineva, ei sunt numai in pace, zic o rugaciune in gandul lor, n-au treaba cu nimeni si doresc sa se mantuiasca. 

Aceia ii intrec pe toti. Caderea sau ridicarea calugarului si a mireanului evlavios vine din gandire, din ce fel de lucrare are gandirea lui. Cel ce are gelozie sau pareri, Doamne fereste, e in primejdie.

Cea mai mare pace am avut-o cat am stat in viata de obste si m-am pazit a nu ma interesa de nimic. Daca a cerut cineva un sfat, i-am dat. Daca vorbesti neintrebat sau raspunzi mai mult decat trebuie, pierzi.\

Cum se pastreaza bucuriile duhovnicesti

La bucurii duhovnicesti ajungi si din somn, daca mintea-i in lucrare; si cand esti treaz.

Cand binevoieste Bunul Dumnezeu, Duhul Sfant opreste firea: nu ti-i foame, nici sete, nimic nu te mai vatama. Cu timpul, Duhul Sfant ii ia rugaciunea, fie treaz, fie prin somn. Atunci unde-l duce se simte fericit, iar daca-l aduce, ii da inapoi rugaciunea pe care i-a luat-o, si el nu mai este obosit cu mintea. Şi ziua, cand Duhul cel Sfant aduna mintea in inima, si se roaga cu atata dor de Dumnezeu, unde-l duce atunci Duhul Sfant, el se simte ca-n Rai. Numai cel care a gustat aceste bucurii poate sa inteleaga. Daca Bunul Dumnezeu l-ar lasa in bucuriile astea, vesnic ar sta.Daca ai avut o bucurie din astea, sa stii ca nu-i a ta. A ta este atunci cand, de cate ori te-ai pune la rugaciune, te-ai linisti, si ai avea-o oricand, atunci e a ta. Dar Dumnezeu ti le-a descoperit, ca sa stii pentru ce sa lupti.

Cand vei avea o bucurie ca aceasta, trebuie sa faci in felul acesta: cand ti-a luat rugaciunea si te-ai bucurat de slava lui Dumnezeu si te-a adus inapoi si ti-a dat iar rugaciunea, atunci sa zici mereu rugaciune, mereu, mereu, cat de scurt si cat de des, ca sa nu stea mintea imprastiata. Iar daca ai multa smerenie, Duhul Sfant iarasi te ia. Si asa si trei, patru zile, poate si mai mult. In timpul acela nici nu dormi, nici nu ti-e foame, dar nici nu ai in minte veacul acesta. Nu-l mai ai pe acesta, il ai pe celalalt.

Dupa ce s-au retras bucuriile acestea, vine diavolul prin ispitire. Prima data cu maruntisuri mici, mici, mici, si daca zici ,,Doamne Iisuse…“, atunci el sta asa, la panda. Şi da navala atunci cand vede ca moara merge fara macinis. Atunci pune si el neghina si isi gateste macinisul lui.
Sa fii rotund cu toti si vei avea pace

In viata de obste, cand intri, esti ca o caramida cu colturi, iar prin manastire incep a se roade colturile.Cand te ocaraste cineva, daca nu te-ai maniat, inseamna ca s-au mai ros din colturi. Cat timp esti biruit de manie, colturile nu-s roase si a sta retras nu da rezultat. Atunci vine calugarul la o pace mare duhovniceasca, cand s-au ros colturile; atunci nu te mai tulburi si nu mai doresti veacul acesta, il cauti pe celalalt. Dar astea treptat, treptat…

Cel mai mult castiga cei care fac ascultarea ca pentru Dumnezeu, si asculta de oricine din obste. Trebuie sa fii rotund cu toti, pentru ca atunci ai pace cu toti. Sa nu faci deosebire.

Daca s-a stricat ceva in manastire si daca spui cine a stricat, se face dusmanie. Celalalt prinde ura pe tine. Daca poti lua asupra ta, e bine, foarte bine. E lucru cam greu, dar mare pace are cel ce ia asupra lui. Ajunge la o pace foarte mare. Daca nu poti lua asupra ta, macar nu pune in spatele altuia. Are mare insemnatate. Sa vrei sa se mantuiasca toti.

Cand judeci, Duhul te paraseste

Majoritatea castiga pe Duhul Sfant cand intra in manastire. Atunci ii vezi pe toti sfinti. Nu mai poti de bucurie, nici nu mai vrei sa auzi de lume. Dar dupa ce te dai la vorba cu ceilalti, mai vechi, la judecata si la a vorbi de rau pe altii, imediat Duhul Sfant te lasa in parasire.

Pe urma, daca te marturisesti si chiar daca plangi, dar nu spui la duhovnic: „Preacuvioase, am judecat pe cutare uite asa, si uite asa…“, si spui numai „am judecat“, dar cum ai judecat nu vrei sa spui, Duhul cel Sfant te lasa in parasire.

Dar tuturor celor care se marturisesc corect, prin lacrimi si prin pocainta, prin ascultarea pe care o fac, Duhul Sfant iar le vine in ajutor. Trebuie pocainta ca sa capete pe Duhul cel Sfant inapoi.

Duhul Sfant atata-i de bun si de milostiv!… Ii prea bun… Dar trebuie pocainta. Numai prin pocainta vine inapoi.

Duhul Sfant nu vine dintr-o data, ci treptat, treptat, pe masura ce alergam la Bunul Dumnezeu: „Doamne, nu ma lasa...” Si asa rugandu-ne, Duhul cel Sfant se lasa descoperit treptat, treptat.

Cand a dat navala diavolul si m-am rugat, iar I-am simtit ajutorul, cum L-a izgonit pe diavol. Şi in multe feluri simti cum te ajuta Duhul Sfant. Dar foarte usor, cand ne intalnim cu unii frati, putem cadea. Cum am inceput a osandi ori a carti, gata, am pierdut. Este ca si o scara: suim, suim si iar cadem. Şi daca ma prinde moartea suind, e cea mai mare bucurie, dar daca m-a prins moartea cazand, vai de capul meu, am pierdut.

Daca am cautat sa birui pacatul, acela ii castigul, iar daca m-au lasat pacatele, atunci sunt vinovat judecatii lui Dumnezeu. Daca le-am lasat eu, acela-i castigul. Daca m-au lasat pacatele, atunci diavolul merge si el cu mine la Judecata: „Doamne, Tu ai zis ca la doi domni nu se poate…” Diavolul recunoaste ca si lui Dumnezeu ai slujit, dar zice: „Doamne, dar nici de mine nu s-a lasat”. Atunci ii… ii rostul de bataie.
Cum ii vedem pe ceilalti, asa ne da Dumnezeu

Prima data cand ma duc la chilie, sa ma iert cu aceia cu care am facut ascultarea, fie ca am ceva cu cineva, fie ca nu am, eu sa zic: „Blagosloviti si ma iertati pe mine, pacatosul, poate am suparat cu ceva“. Şi el (ei) zic: „Dumnezeu sa te ierte“. Şi cand ma duc la chilie sa n-am nimic cu nimeni, si acela-i castigul meu.

Eu asa am socotit in manastire, pe staret ca pe un sfant; si cand nu l-am mai putut socoti ca pe un sfant, gata, am picat pe pamant, am pierdut tot. Ca zice: „Dea Domnul dupa inima ta“. Daca eu ii credeam sfinti, bucuria Duhului Sfant o simteam. Felul cum ii simt pe ei asa imi da mie Dumnezeu. Cei care doresc mantuire tuturor, Dumnezeu le da cele de folos. Cei ce rau o dorit, rau o si gasit.
Cui i s-a dat mult, mult i se va cere

Cei care fac facultate, ajung sa ia post fie in manastire, fie in lume. Si daca acel post il fac sa fie spre slava lui Dumnezeu, le este de folos. Daca cineva are luminatie, aceasta persoana invata carte chiar daca nu crede in Dumnezeu, si ajung unii chiar conducatori mari – nu pentru ca vor ei sa ajunga mari – ci pentru ca Duhul Sfant le da luminatia. Iar Duhul Sfant lucreaza prin oameni. Daca ei fac activitatea lor spre slava lui Dumnezeu, se mantuiesc.

Chiar de este cineva conducator al lumii, Duhul Sfant i-a dat luminatie, dar nu-i a lui. Dumnezeu i-a dat-o, ca sa conduca. La unii le-a dat Dumnezeu sa conduca Biserica; patriarhul sau mitropolitul nu-i oricine. Luminatia unuia nu o are celalalt. Imi dadea si mie asa, dar eu nu am dus o viata de pocainta, curata, si un parinte spune: „toti care curata inima“. Pe masura ce am curatit inima, Dumnezeu pune ceva minunat acolo. Sunt unii, de mici Dumnezeu le-a dat luminatie si Duhul Sfant, prin acele persoane care ii invata scoala, le dezvolta luminatia aceea; adica o intelege si el, si poate ajuta si pe altii. Şi un conducator al lumii, daca are in minte sa iubeasca adevarul si are mila si de cei necajiti, castiga.

Luminatia asta o simt staretii, mitropolitii, preasfintitii, patriarhul si toti conducatorii Bisericii si ai tarii. Acest dar il pot folosi si fiecare va fi intrebat la randul lui. 

Cui i-a dat mult, mult i se va cere, si cui i-a dat putin, putin i se va cere.

Mi-e frica ca o sa fiu mustrat. Mi-a dat si mie un talant, nu mai mult, si Mantuitorul are sa ma mustre asa: „Un talant ti-am dat si l-ai ingropat. Daca dadeai la altii, aveai si tu”. Asa, cand vad ca vine cineva amarat, trebuie sa caut sa-i dau un cuvant bun. Daca nu cunosc, ii spun ca nu cunosc, dar ce cunosc, ii spun. Şi cand vin la mine, eu ii indrum sa mearga la biserica.
Pocainta aduce pace

Au venit niste oameni, loviti de ispite si greutati, si au zis ca se simt ca in iad. Si eu i-am intrebat: „Da’ nu va suparati, de cand nu v-ati marturisit?“. Aveau vreo cinci, sase ani de cand nu s-au marturisit. Şi le-am zis: “Aveti dreptul sa simtiti iadul de aici“. Şi i-am trimis la marturisit, iar dupa o jumatate de an au venit la mine si mi-au zis ca nu se mai simt ca in iad, se simt ca in rai.

Duhul Sfant se lasa simtit pe masura ce duce cineva viata de pocainta.

  

  Eu, daca simt ca am cugetari curate pot birui ispitele usor, si-i multa smerenie, multa cainta, multa adunare a mintii, si n-as mai vrea sa aud de veacul acesta, si doresc sa pun inceput bun, si am o minte curata, limpede, atuncisunt umbrit de Duhul Sfant. Iar daca se intampla invers (pentru ca Duhul Sfant unele dati se departeaza, ne lasa in parasire), vine duhul spurcaciunii, cu cele rele. Atunci, fii atent si intreaba constiinta: „Constiinta, spune-mi drept, daca mor acum, ma mantuiesc? Ii place lui Dumnezeu?“ Şi asa Duhul Sfant le izgoneste.

Sunt momente cand suntem cuprinsi de intuneric si sunt unele dati cand suntem cuprinsi de lumina si de pace. Dar pacea Duhului Sfant atunci o simte cineva, cand incepe a plange, a suspina si nu se mai poate opri din plans. Atunci toti diavolii fug si el are o intelegere sanatoasa si intelege totul sanatos duhovniceste. Aceste mangaieri care vin prin lacrimi le poate avea cineva numai daca duce o viata de pocainta sau are o smerenie adanca – daca as gasi un lacat sa pun la gura, mi-as gasi mantuire.

Cand vine o descurajare ori deznadejde, atunci trebuie sa facem in felul acesta: sa-i spunem asa acelui duh: „Hristos a venit pentru cei pacatosi, dintre care cel dintai sunt eu!“ Şi, pe masura ce duc viata de pocainta, Duhul cel Sfant ma va impaciui. Dar prima data, ca sa putem simti mila lui Dumnezeu, trebuie sa unim pocainta cu smerenia. Atunci nu am dusmanie cu nimeni, nu mai vreau sa aud de nimeni, si chiar de aud de cineva, nu vreau sa aud de rautatea cuiva. Şi cand aud de bunatatea, bucuria, sporul duhovnicesc al cuiva, atunci sufletul meu se bucura, se linisteste. Iar cand vad ca unele persoane nu inteleg ce insemnatate are pacea, dragostea, smerenia, si vede sufletul meu ca toti cauta numai razbunarea: „Mi-a zis si am sa-i zic!“, atunci ma fac si eu mai mic si caut pe toate caile sa ma retrag. Pentru ca, spune un sfant parinte: „De nu voi fi eu si Dumnezeu in inima mea, nu ma mantuiesc“. Sa stiti asta, de un lucru trebuie sa ne pazim; spune un sfant parinte asa: „Daca in focul maniei tale ai omorat un suflet, din focul maniei tale se va cere acel suflet“. Trebuie sa ne pazim de aceste ispite. Sunt ispite foarte tari, grele, care apasa, mustra constiinta noastra.

In unele dati este nevoie sa mustri pe cineva, daca corespunde cu sfatul Sfintilor Parinti; dar, cel mai mult putem ajuta un suflet in alt fel.

Un parinte, egumen la un schit, dupa ce a terminat slujba, a fugit dupa mine si m-a ajuns la marginea padurii si a zis: „Stai putin sa-ti spun ceva“. Şi mi-a spus unele necazuri, cu unii frati care nu-l ascultau. Şi m-a intrebat: „Ce sa fac? Cum sa ma razbun asupra lor?“.

Şi i-am zis ca eu am gasit intr-o carte mai veche, nu stiu unde, ca spune asa: „Daca vrei sa te razbuni asupra pacatosilor, razbuna-te cu lacrimi“. Şi daca te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant te va ajuta. Pe masura ce te razbuni cu lacrimi, Duhul Sfant ii va mustra, fara ca tu sa-i mustri prin cuvant. Are mare insemnatate, pentru ca porunca lui Dumnezeu este din dragoste: din dragoste sa-l inveti, din dragoste sa-l ajuti pe celalalt. Nu mai este de folos cum unii parinti, in timpurile de demult, puneau la incercari mari pe unii calugari, maici. Era foarte sporita lumea pe timpul acela. Acum, in vremea noastra, e exact ca si cum te-ai duce pe front si soldatii aceia care lupta sunt raniti, au diferite rani. Şi atunci folosesti mai mult si mai mult mila. Si daca folosesti mila, atunci Duhul Sfant te va ajuta, te va impaciui, si cuvantul sfintiei voastre va avea putere. Pentru ca prin cuvantul sfintiei tale Duhul Sfant il va mustra, nu sfintia ta.
Sa treci cu vederea neajunsurile altora

Toti care au rugaciunea inimii, au lovituri mari si prin aceste lovituri cresc in smerenie, sporesc. Tot sufletul care a simtit vesnicia, nu mai boleste de necredinta. Toti care se necajesc sa-i fure somnul din „Doamne Iisuse…“, si mai ales daca ei sunt intr-o manastire si fac ascultare, Duhul Sfant le da cele mai mari daruri; la acele suflete care fac ascultare in obste si o fac ca pentru Dumnezeu, El le da mare bucurie.

Pocainta este o stare de umilinta in care noi ne intoarcem cu fata spre Dumnezeu. Cum se invata nevinovatia? A nu te razbuna si a trece cu vederea neajunsurile altora.

Lacrimile smereniei si lacrimile nebune

Cand iti arde inima de dorul de Dumnezeu si nu te mai poti opri din plans, lacrimile acelea-s de la Dumnezeu. Dar, cu toate ca sunt de la Dumnezeu, noi trebuie sa ne smerim: .„Doamne, iarta-ma ca eu sunt pacatos, eu nu sunt vrednic…” Duhul Sfant mangaie sufletul cand acesta plange in rugaciune.

 Cand Duhul cel Sfant atinge inima cuiva, nu se mai poate opri din plans si este un plans mangaietor. Daca il ai adeseori, Duhul Sfant iti curata inima si vei putea spori. Asa Duhul Sfant iti va desavarsi smerenia si atunci, chiar de te va lauda toata lumea, nu vei avea nevoie de lauda nimanui. In timpul acelui plans, nu mai vrei sa te intalnesti cu nimeni ca sa-ti spuna ceva din veacul acesta inselator.

Sunt uneori si bucurii si lacrimi nebune.

 Acelea il fac pe om sa se socoteasca ca este cineva.Numai lacrimile care se varsa din inima, din smerenie, din cainta cuiva, care se crede pe sine cel mai mic si cu tot felul de lipsuri, sarac, si pe toti ii vede mai buni, si de toti ii este mila, si-i arde inima lui de dorul de Dumnezeu, numai acestea sunt de la Duhul Sfant salasluit in inima.

Foarte multa lume se inseala prin duhurile acestea – prin parerea ca el este mai bun ca altii.Cat timp te lupti cu aceste ganduri (cum ca esti mai bun) vei lua cununa. Stii cand este caderea? Cand te-ai invoit cu ele, cand le-ai acceptat ca fiind adevarate, reale, cand le crezi.
Somnul calugarului sa nu fie gramada

Cand este bine sa fac canonul?

Canonul foarte mult ajuta dupa miezul noptii. Daca la biserica este slujba, utrenie sau priveghere, si eu fac canon in timpul acela, am pierdut. Si daca dorm, mai tare am pierdut. Asa-i complet: daca stau la utrenie, si de la utrenie ma duc la chilie, si intre doisprezece si patru dimineata ma nevoiesc. Pe urma, daca vad ca vine somnul, si nu mai pot, este bine sa ma culc, ca sa se odihneasca cat de putin mintea, pentru ca sa pot judeca si sa pot face si ascultare.

Cel care are somnul cu intrerupere, acela sporeste repede. Cat timp somnu-i tot gramada, nu poate spori calugarul. Daca somnu-i gramada, ma trezesc ca mirean. Daca somnu-i impartit, ma scol ca si un calugar.

Daca te-ai culcat si in zece-douazeci de minute te-ai trezit, este ispita. Nu ingerul lui Dumnezeu te-a trezit, ci diavolul, ca sa te tulburi.

Cat timp ii cineva bolnav cu nervii si are o stare nelinistita, la acea persoana trebuie mai mult pogoramant. Trebuie sa aiba liniste, nu mai trebuie fortare prea mare; este o vatamare a mintii.

Candva a privegheat si a depasit masura. Daca cineva si-a facut o masura de priveghere, si-l auzi ca n-a dormit doua nopti la rand – asta-i ispita. Daca ti-ai facut o masura de priveghere, si vezi ca mintea nu mai judeca bine – nu mai poti deosebi binele de rau – atunci trebuie sa te culci, sa te odihnesti.
Sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet. 

Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta. Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi. Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.

Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic! Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos. Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.

Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“. Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia. Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici. Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.

Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu. Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!

Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand. Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.

Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.

Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.

Ras si gluma sau asprime?

Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?

Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea. Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.

Daca rad si glumesc, pierd! Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.

Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele. Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.

(Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010)

† Sfântul Nicolae Velimirovici

,,Insemnari duhovnicesti,,

„Fiule, dă-mi inima ta!, zis-a Domnul” (Pilde 23:26)

1. Mai presus de toate gândeşte-te la Dumnezeu, căci şi Dumnezeu se gândeşte la tine maipresus de toate. Precum păstorul se gândeşte la oaia cea rătăcită mai mult decât la întreaga turmă, aşa şi Dumnezeul tău se gândeşte la tine, care te pierzi în păcat, mai mult decât la toţi îngerii din ceruri.

2. A cugeta la Dumnezeu nu înseamnă a cerceta fiinţa lui Dumnezeu, ci înseamnă a cerceta şi a afla ce aşteaptă Dumnezeu de la om.

3. Cel ce cumpără nuci nu caută la coajă, ci la miez. La fel şi cel ce cumpără ouă. Şi aşijderea cu nenumărate lucruri din lume, oamenii le caută pe cele nevăzute şi nu pe cele văzute. Şi Dumnezeul tău caută la tine după inimă. Prin coaja cea trupească, El priveşte în miezul tău, în inima ta, şi caută la inima ta. Fiul meu, dă-i inima ta!



4. În inimă, Ziditorul a pus temelia vieţii. În inimă viaţa se zămisleşte, purcede, creşte şi se îndreaptă spre mormânt şi dincolo de mormânt. Oare cât preţuieşte omul despre care toţi spun: e deştept, dar nu are inimă? Dumnezeu nu va cere de la el deşteptăciune, ci inimă. Căci s’a zis: „ce este nebun al lui Dumnezeu, mai înţelept decât oamenii este.” (I Cor. 1:25).

5. Sau cât preţuieşte omul despre care se spune: e bogat, dar nu are inimă? Oare îşi va duce bogăţia în cealaltă lume şi o va dărui Celui a cărui vistierie sânt pământul şi cerul, şi soarele şi stelele şi toate împărăţiile ştiute şi neştiute?

6. Sau ce-i ajută omului puterea şi frumuseţea cea trupească? Oare nu întâlnim zilnic pe cei ce în tinereţi erau puternici şi frumoşi, iar acum, gârboviţi şi traşi, se sprijină ori în baston, ori de mâna cuiva? Multora, puterea şi frumuseţea trupească le-a slujit, din nefericire, la putrezirea inimii înainte de putrezirea pielii şi oaselor.

7. Fericiţi sânt cei ce din tinereţe nu s’au îndrăgostit de nici o frumuseţe trecătoare şi muritoare, ci de Ziditorul lor, a cărui putere nu slăbeşte şi a cărui frumuseţe nu piere! La dragostea lor, Dumnezeu va răspunde cu dragoste însutită, şi inima lor Dumnezeu o va rândui lângă inima Sa.

8. Postul înseamnă slăbirea legăturii inimii cu lumea şi întărirea legăturii inimii cu Dumnezeu. Aminteşte-ţi şi cugetă la aceasta în cea dintâi săptămână a Marelui Post.

9. Întărirea legăturii cu Dumnezeu aduce bucurie în inimă. De aceea se citeşte la începutul Postului din cărţile bisericeşti: „Iată, a venit veselitoarea vreme a postului!”

10. Aminteşte-ţi numele acelor mărimi duhovniceşti care, cu postul, au slăbit legăturile lor cu lumea şi au întărit legăturile cu Dumnezeul cel Viu – Sfinţii Antónie, Pável, Efthímie, Avxentie, Avrámie, Sávva, Visaríon, Vitálie, Gherásim, Chiriac, Zosíma, Haríton, Efrém, Arsénie, Carion, Zaharia, Sávva cel Sfinţit, Siméon şi Alípie Stâlpnicii, Onúfrie, Pahómie, Pétru şi Athanasie Athoniţii, şi cei dimpreună cu dânşii.

11. Aminteşte-ţi şi de Dumnezeu purtătoarele fecioare şi femei, a căror inimi au fost umplute de dragoste către Hristos – Sfintele Thécla, Xenía, Evpraxía, Anastasía, Matróna, Sarà, Maria Eghipteanca, Pelaghía, Thaisía, Theodúla, Vasilísa şi cele dimpreună cu ele.

12. Dacă îţi sânt departe după loc sau după vreme, atunci aminteşte-ţi de acele slăvite nume din neamul tău – Sfânta Parascheva, Sfântul Sava, slava Serbiei, Sfinţii Ioanníchie de la Devici, Pétru de la Korişa, Vasílie al Ostrogului, Prohor, Gavriíl, Ioachim, Ioánn al Rilei, Naúm al Ohridei, Nectárie al Bitoliei şi mulţi, mulţi alţii care cu postul au sfinţit trupurile lor şi cu rugăciunea au sfinţit ţara în care vieţuieşti.

13. Ei toţi acelaşi glas au auzit: „Fiule, dă-mi inima ta!”. Acelui glas au răspuns şi inima lor întru totul au dat-o Dumnezeului şi Ziditorului lor.



(Sf. Nicolae Velimirovici – „Inima în Marele Post”, în traducere din limba sârbă de Ionuț și Sladjana Gurgu, Ed. Predania, București, 2010, http://www.predania.ro)

PARINTELE CLEOPA ILIE ,,La moartea fiecaruia...,,

“Fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat”

  “Cat de importanta este pomenirea celor raposati in cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din urmatoarea intamplare: inainte de a fi acoperite moastele Sfantului Teodosie din Cernigov (1869), ieromonahul (renumitul staret Alexei din pustia Goloseyevsky, din Lavra Kievului, raposat in 1916) care savarsea reinvestmantarea moastelor, fiind ostenit si atipind acolo, langa moaste, il vazu inaintea lui pe sfant, care ii spuse: „iti multumesc pentru cat te trudesti cu mine. Te mai rog insa ca, atunci cand vei savarsi Sfanta Liturghie, sa-i pomenesti pe parintii mei” – si ii spuse numele lor (preotul Nikita si Maria). „Dar cum se face ca tocmai tu, o, sfinte, imi ceri mie sa ma rog, cand tu insuti te afli inaintea Tronului ceresc si mijlocesti oamenilor mila lui Dumnezeu?“, intreba ieromonahul. „Da, este adevarat“, raspunse Teodosie, „dar prinoasele aduse la Sfanta Liturghie au mai multa putere decat rugaciunile mele.”

Asadar, atat panahida, cat si rugaciunea personala facuta acasa pentru cei raposati le sunt de mare folos acestora, ca fapte bune savarsite intru pomenirea lor, precum si pomenile si contributiile aduse Bisericii. Dar deosebit de binefacatoare sunt pentru ei pomenirile din timpul Sfintei Liturghii. S-au petrecut multe aparitii ale raposatilor care confirma acest lucru. Multi dintre cei care au murit pocaindu-se, dar nu au mai apucat sa o vadeasca pe cand erau inca in viata, au fost izbaviti de chinuri si au dobandit odihna. Biserica inalta mereu rugaciuni pentru cei raposati, iar la praznicul Pogorarii Sfantului Duh, in cadrul vecerniei, are randuite rugaciuni speciale chiar si pentru „cei din iad“.

Sfantul Grigorie cel Mare, raspunzand in Dialogurile sale la intrebarea: „Exista ceva anume care le poate fi de folos sufletelor dupa moarte?“, invata: „Sfanta Jertfa a lui Hristos, Jertfa ce ne mantuie, aduce mari foloase sufletelor, chiar si dupa moarte, cu conditia ca pacatele lor sa fie dintr-acelea care se pot ierta si in viata de apoi. Din aceasta pricina, unele suflete de raposati vin si se roaga sa fie pomenite la Sfanta Liturghie… Bineinteles ca cel mai sigur lucru este sa facem noi insine, chiar din timpul acestei vieti, ceea ce ne-am dori sa faca altii pentru noi, dupa ce vom muri. Mult mai usor este sa iesi de aici liber, decat sa-ti doresti libertatea, dupa ce deja ai fost pus in lanturi. De aceea ar trebui sa defaimam aceasta lume din toata inima, ca si cum toata slava ei s-ar fi trecut deja, si sa ne aducem in fiecare zi prinosul de lacrimi Domnului, prin Jertfa Sfantului Sau Trup si a Preacuratului Sau Sange. Aceasta Jertfa are singura puterea izbavirii sufletului din moartea vesnica, pentru ca in chip mistic ne dezvaluie, fiecaruia, moartea Celui Unul-Nascut Fiu al lui Dumnezeu” (Dialog. IV, 57, 60, pp. 266, 272-273).

Sfantul Grigorie aduce mai multe exemple de raposati care s-au aratat celor vii cerand sau multumind pentru Savarsirea Sfintei Liturghii spre odihna lor; apare chiar si un caz in care sotia unui detinut, crezandu-l mort, se ruga preotilor ca in anumite zile sa implineasca Sfanta Liturghie pentru el; intors din captivitate, fostul detinut i-a povestit sotiei cum, in anumite zile, era dezlegat de lanturi – zile care s-au vadit a fi tocmai acelea in care Sfanta Liturghie era savarsita spre pomenirea lui (Dialog. IV, 57, 59, pp. 267, 270)

Protestantii considera, in general, ca rugaciunile Bisericii pentru raposati sunt incompatibile cu realitatea ca noi, oamenii, avem a ne afla mantuirea in timpul acestei vieti in primul rand: „Daca poti fi mantuit prin Biserica si dupa moarte, atunci ce rost mai are sa te chinui sau sa cauti credinta in timpul vietii? Hai sa mancam, sa bem si sa ne veselim“… Sigur, nimeni dintre cei cu o asemenea viata nu si-au dobandit mantuirea prin rugaciunile Bisericii; evident ca un asemenea argument este destul de superficial, daca nu chiar ipocrit. Rugaciunile Bisericii nu-i pot izbavi pe cei care nu-si doresc mantuirea sau care nu s-au luptat defel in timpul vietii spre dobandirea celor de sus. Intr-un anume sens, s-ar putea spune ca rugaciunea Bisericii sau cea personala, a unui crestin, pentru un raposat, vine ca rezultat al vietii raposatului: nimeni nu se va ruga pentru el, daca el nu a facut nimic care sa-i indemne pe cei ramasi in viata sa o faca dupa moartea lui.

Si Sfantul Marcu al Efesului discuta aceasta problema a rugaciunii pentru raposati si a imbunatatirii produse astfel asupra starii lor, citand drept exemplu rugaciunea Sfantului Grigorie Dialogul pentru imparatul roman Traian, rugaciune inspirata de o fapta buna pe care acest imparat pagan a savarsit-o candva.

Ce anume putem face noi pentru cei raposati

Oricare dintre cei care vor sa-si manifeste iubirea pentru cei raposati si sa le fie de un real folos, cel mai bine isi pot implini dorinta rugandu-se pentru ei, mai cu seama pomenindu-i la Sfanta Liturghie, atunci cand miridele scoase pentru vii si pentru adormiti sunt lasate sa cada in Sangele Domnului, iar preotul se roaga: „Curateste, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit acum, prin Preascump Sangele Tau, pentru rugaciunile tuturor sfintilor Tai“.

Nu putem face nimic mai bun sau mai de pret pentru raposati decat sa ne rugam, pomenindu-i cu prinoase la Sfanta Liturghie, in vesnica nevoie sunt ei de sprijin prin rugaciune, si mai cu seama in vremea celor patruzeci de zile, cand sufletul o porneste pe calea spre salasurile de veci. Trupul nu mai simte nimic atunci: nu-i mai vede pe cei dragi adunati in jurul lui, nu mai simte mireasma florilor, nu mai aude cantarile de inmormantare. Dar sufletul simte rugaciunile rostite pentru el, este multumitor celor care le savarsesc si, duhovniceste, le este apropiat acestora.

O, rude si prieteni ai celui raposat! Faceti pentru el ceea ce-i este de trebuinta si va sta tuturor in putere! Nu va cheltuiti banii cu impodobirea pe dinafara a sicriului si a mormantului, ci cheltuiti-i spre ajutorarea celor aflati in nevoi, intru pomenirea celui drag, care a raposat, cheltuiti-i cu lucrarea Bisericii, care se poate ingriji de sufletul lui.Toti avem de urmat aceeasi cale: si noi vom avea trebuinta, odata, sa fim pomeniti in rugaciuni! Sa fim deci noi insine milostivi cu cel raposat.

Cand ti-a raposat cineva, da de stire cat mai repede unui preot, sa poata citi „Rugaciunea de iesire a sufletului“, care s-a randuit sa se citeasca fiecarui crestin ortodox indata dupa moarte, incearca, daca se poate, sa implinesti slujba inmormantarii intr-o biserica si mereu sa citeasca cineva „Psaltirea” la capataiul celui raposat, pana la ingropare.

Nu trebuie mare pompa in timpul slujbei, dar negresit inmormantarea trebuie savarsita in intregime, fara omisiuni; nu te gandi la tine sau la confortul tau, ci gandeste-te la cel raposat, de care sa te desparti pentru totdeauna.

Cand se intampla sa fie mai multi raposati in biserica, in acelasi timp, nu refuza daca cineva propune ca slujba sa se savarseasca pentru toti la un loc. Caci este chiar mai bine ca o inmormantare sa se slujeasca pentru doi sau mai multi raposati in acelasi timp: rugaciunea tuturor celor adunati acolo va fi mult mai vie decat daca s-ar sluji de mai multe ori, succesiv, in mare graba, cu neatentie si cat mai pe scurt, pentru fiecare separat; pentru ca fiecare cuvant al rugaciunilor pentru cel raposat este ca un strop de apa dat unui om insetat.

Foarte important este sa randuiesti imediat si pomenirea la Sfanta Liturghie pentru toata durata urmatoarelor patruzeci de zile. De obicei, in bisericile unde Sfanta Liturghie este savarsita zilnic, toti cei care s-au inmormantat acolo sunt pomeniti vreme de patruzeci de zile. Dar daca inmormantarea s-a savarsit intr-o biserica unde nu au loc slujbe zilnic, rudele ar trebui sa randuiasca aceste pomeniri oriunde se savarseste Sfanta Liturghie in fiecare zi. Bine este sa se trimita si prinoase spre pomenire pe la manastiri, sau la Ierusalim, unde rugaciunea este neincetata la Sfintele Locuri. Dar pomenirea de patruzeci de zile trebuie randuit sa fie inceputa imediat dupa moarte, cand sufletul se afla in cea mai mare nevoie de ajutor prin rugaciune si de aceea pomenirile trebuie incepute in cel mai apropiat loc unde se fac slujbe zilnic.

Sa ne ingrijim de cei care au plecat in lumea de dincolo inaintea noastra, ca sa putem face pentru ei tot ce ne sta in puteri, avand in minte ca „Fericiti sunt cei milostivi, ca aceia se vor milui”! “

 (din: Parintele Serafim Rose, “Sufletul dupa moarte” – cartea integral aici, in versiunea tradusa de Doamna prof. Gratia Lungu-Constantineanu)

Preluat: http://www.cuvantul-ortodox.ro/

Sf. Serafim de Sarov, subtitrat romana ( Преподобный Серафим Саровский )

Sfantul Serafim de Sarov (1759-1833) este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe.

    Inca din vremea vietii sale mii de pelerini se imbulzeau catre manastirea Sarov pentru a-l vedea. La 70 de ani dupa adormirea sa intru Domnul dragostea fata de el se inradacinase atat de mult printre credinciosii rusi incat sute de mii de oameni au participat la slujba de canonizare a sfantului.

Sfantul Serafim de Sarov - Viata

   Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut la 19 iulie 1759 in orasul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. Parintii sai, Isidor si Agatia Mosnin, erau oameni instariti, insa evlaviosi si foarte milostivi. Ramas orfan de tata la 3 ani, micutul Prohor a fost crescut de mama sa. Inca din copilarie s-a bucurat de vadita ocrotire a Maicii Domnului.

      De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. Dupa opt ani petrecuti ca frate, Prohor s-a invrednicit a primi chipul ingeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai tarziu a fost facut ierodiacon. In 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.

  Curand dupa aceasta, implinind 16 ani de manastire, cu binecuvantarea batranului sau, egumenul Pahomie, Sfantul Serafim s-a retras la pustie, intr-o chiliuta din desisul padurii, aflata pe malul raului Sarovka, la cativa kilometri de manastire.

Aici si-a facut o gradina de zarzavat si a adus doi stupi, iar ziua si-o petrecea muncind, in rugaciune neincetata si citind Noul Testament cu precadere Sfintele Evanghelii. 

  Nu neglija nici cele 7 laude, metaniile si alte nevointe. Dupa cum chiar el a marturisit unui ucenic al sau, obisnuia sa plece din chilia sa seara si, pe o piatra anume, priveghea toata noaptea in rugaciune, iar dimineata se intorcea la chilie si priveghea pe o alta piatra, toata ziua. 

Aceasta nevointa a tinut-o sfantul vreme de o mie de zile si o mie de nopti.

Sfantul Serafim a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. In anul 1804, intr-o noapte, trei talhari, crezand ca Sfantul primeste bani de la oameni, au gandit sa-l prade. Desi era in putere (46 de ani) si ar fi putut opune rezistenta, Sfantul Serafim si-a incrucisat mainile pe piept si le-a zis: "Faceti ce vreti", iar talharii l-au batut, lasandu-l abia viu. Nu au gasit decat o iconita si niste cartofi. Sfantul a fost aflat a doua zi, plin de sange, de niste parinti, care l-au dus la manastire. Acolo a refuzat ajutorul doctorilor si Maica Domnului i s-a aratat si l-a vindecat intocmai cum o mai facuse odinioara.

Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. 

Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale "Hristos a Inviat!". Ii numea pe toti "bucuria mea". El era binecunoscut pentru afectiunea materna pe care o arata tuturor celor care veneau la el ai sinceritate. Dand sfaturi unui viitor staret ii spuse acestuia: „fii ca o mama si nu ca un tata fata de frati". Acest mare sfant isi revarsadragostea dumnezeiasca catre toti cei care il vizitau, tarani si nobili, mireni si mirence, monahi si monahii. 

Simpla sa prezenta ii intarea, ii inveselea duhovniceste si ii vindeca. Cativa dintre fiii sai duhovnicesti au fost binecuvantati sa vada o mai mare stralucire a sfantului in Duhul Sfant. 

Ei povestesc faptul ca chipul sau era atat de plin de stralucire incat era imposibil sa-I privesti. Invatatura sa cu privire la telul vietii crestine - dobandirea Duhului Sfant - a fost oferita intr-un astfel de moment de stralucire. El ne descrie si felul in care se dobandeste acest dar al lui Dumnezeu: prin sfanta ascultare monahala si prin asceza severa.

In data de 2 ianuarie 1833, Sfantul Serafim de Sarov a fost aflat adormit intru Domnul in chilia sa, la rugaciune, in genunchi, cu mainile incrucisate pe piept in fata icoanei Maicii Domnului...

Sfantul Serafim de Sarov - Scopul vietii crestine

   ”Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. 

Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru 

Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).”

Sfantul Serafim de Sarov - Despre tacere

"Preacuviosul Varsanufie ne invata ca precum corabia pe mare infrunta furia valurilor si a furtunilor si 

ajungand la taramul linistit nu mai este supusa pericolului, ramanand nevatamata, tot asa si

calugarul, cat se afla printre oameni, are parte de mahniri, ispite, ganduri suparatoare, iar cand staruie in tacere, n-are de ce se teme.

Tacerea deplina este crucea pe care calugarul trebuie sa-si rastigneasca patimile, placerile, gandurile. Adu-ti aminte de Domnul Hristos, cate batjocuri si defaimari a indurat inainte de a fi rastignit pe Cruce. Asa si noi, fiind doar in tacere deplina, dar nesuferind precum a suferit Domnul Hristos, nu putem ajunge la starea sfinteniei desavarsite. Caci spune Apostolul: Cu El vom suferi si cu El ne vom preamari. Alta cale nu exista. Cel care a ales starea tacerii depline trebuie sa stie cu ce scop a ales aceasta stare, pentru ca inima lui sa nu se abata catre altceva."

Sfantul Serafim de Sarov - Dobandirea harului

"Dobandeste harului Duhului Sfant si prin practicarea celorlalte virtuti, de dragul lui Hristos. Fa negot duhovnicesc cu ele; fa negot cu acelea care iti aduc profitul cel mai mare. Strange capital din belsugul harului lui Dumnezeu, aduna-l in banca cea vesnica a lui Dumnezeu, care iti va aduce dobanda 

nematerialnica, nu patru sau sase procente, ci suta la suta pentru o rubla duhovniceasca, si chiar nesfarsit mai mult decat atat. De pilda, daca rugaciunea si privegherea iti dau mai mult har de la Dumnezeu, roaga-te si privegheaza; daca postirea iti da mult din duhul lui Dumnezeu, posteste; daca milostenia iti da mai mult, fa pomeni. Masurati fiecare virtute facuta din dragoste pentru Hristos in acest fel.”

Sfantul Serafim de Sarov - Despre tristete

"Cand duhul rau al mahnirii pune stapanire pe suflet, atunci sufletul se umple de intristare si suparare, neputand sa se roage cu staruinta cuvenita si neputand sa se indeletniceasca cu citirea scrierilor sfinte cu atentia necesara. Intr-o astfel de stare, calugarul este lipsit de lineste si blandete in comunicare cu fratii obstii, capatand o repulsie fata de tot ce-l inconjoara. Sufletul cuprins de tristete si mahnire devine 

bezmetic, frenetic si nu poate sa primeasca linistit nici un sfat bun si nici nu poate sa raspunda cu blandete la intrebarile adresate. Calugarul ce are un astfel de suflet afectat, evita oamenii, considerandu-i vinovati de tulburarea sa si nu intelege ca de fapt pricina bolii sufletului sau se afla in interiorul sau. "Tristetea este ca un vierme pentru suflet, ce-si roade mama care l-a nascut." Calugarul cuprins de mahnire nu poate sa-si inalte mintea catre contemplarea de Dumnezeu si nici sa savarseasca o rugaciune curata, inflacarata. Cine a biruit patimile, acela va birui si tristetea. Iar cel biruit, nu va fi ocolit nici de catusele mahnirii. Precum bolnavul este recunoscut bolnav dupa paloarea fetei, asa si cel impatimit este cercetat si stapanit de tristete. Cine iubeste pacea, aceluia ii este aproape imposibil sa se intristeze, iar cel care uraste pacea intotdeauna este trist. Precum focul curata aurul, asa si tristetea dupa Domnul curata sufletul de pacate.

Sfantul Serafim de Sarov - Harul este lumina

"Si oricine traieste si crede in Mine nu va muri in veac." (Ioan 11:26). Cel ce are harul Sfantului Duh ca rasplata a dreptei credinte in Iisus Hristos, chiar daca, din pricina slabiciunii omenesti, sufletul sau ar muri pentru vreun acat sau altul, totusi nu va muri pentru totdeauna, ci va fi ridicat prin harul Domnului nostru Iisus Hristos "Care ia pacatul lumii" (Ioan 1:29), 

si daruieste fara de plata har peste har. Despre acest har, care s-a aratat intregii lumi si omenirii intru Dumnezeu-omul, se spune in Evanghelie: "Intru El era viata si viata era lumina oamenilor." (Ioan 1:4); si mai apoi: "Si lumina lumineaza in intuneric; si intunericul nu a cuprins-o niciodata." (Ioan 1:5). Aceasta inseamna ca harul Sfantului Duh, care ne este dat la botez in numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, in pofida caderii omului in pacat, in pofida intunericului care ne inconjura sufletul, nu inceteaza sa lumineze in inimile noastre cu lumina dumnezeiasca (care a existat din vremuri stravechi) a meritelor de nepretuit ale lui Hristos. In cazul lipsei de pocainta a pacatosului, aceasta lumina a lui Hristos striga catre Tatal: 

"Avva, Parinte! Nu fii suparat de aceasta lipsa de pocainta pana la sfarsit (al vietii sale)." Apoi, la trecerea pacatosilor pe calea pocaintei, sterge pe deplin toate urmele pacatului din trecut si il imbraca, inca o data, pe fostul pacatos, intr-un vestmant al nestricaciunii, tesut din harul Sfantului Duh. Dobandirea acestuia este scopul vietii crestine, ceea ce v-am explicat, iubitorule de Dumnezeu."

Troparul Sfantului Serafim de Sarov 

"Din tinerete L-ai indragit pe Hristos, fericite, si numai Lui, Unul, ai dorit cu inflacarare sa ii slujesti, prin rugaciune neintrerupta in pustie, nevoindu-te cu inima plina de umilinta dobandind iubirea lui Dumnezeu si aratandu-te ales al Maicii Domnului. Pentru aceasta ne rugam tie: Mantuieste-ne pre noi cu rugaciunile tale, preacuvioase Serafime, Parintele nostru."
Sursa: CrestinOrtodox.ro