PATIMA MANDRIEI SI A TRUFIEI

     

 După cum spune Sfântul Ioan Scărarul, mîndria este cădere de la Dumnezeu, născocire a dracilor, care l-a pierdut pe cel ce a născocit-o, izgonire a ajutorului dumnezeiesc, izvor al mâniei, ușă a fățărniciei, păzitoare a păcatelor, rădăcină a hulei, îndărătnicie în părerile proprii.

De la cel ce e stăpânit de această patimă potrivnică lui Dumnezeu pleacă adeseori toate celelalte patimi, fiindcă ea, adică mândria, este de ajuns ca să le înlocuiască pe toate.

Mândriei îi stă împotrivă frângerea inimii, iar mai presus de toate mustrarea de sine.
Cea mai mare nebunie este a te mândri cu darurile lui Dumnezeu; unii ca aceștia rămân lipsiți de ele, ca unii ce sunt nevrednici. Nevoitorul mândru seamnănă cu un măr care pe dinafară strălucește de frumusețe, dar este putred pe dinăuntru.
Diavolul nu are nevoie să-l ispitească pe cel mândru, fiindcă acesta s-a făcut vrăjmaș și potrivinic sieși. După cum întunericul e străin de lumină, așa e străin și cel mândru de virtute.

Orbiți de mândrie, unii se socot sfinți, și numai în ceasul morții, nenorociții, își dau seama de pierzarea lor.
Până la sfârșitul vieții noastre se cuvine să ne amintim de păcatele noastre, dar fără amănuntele săvârșirii lor, mai ales când este vorba de păcatele trupești. Aducerea aminte de păcate usucă gândurile mândriei.

Pe curvari îi îndreaptă oamenii, pe cei vicleni – îngerii, iar pe cei mândri – doar Dumnezeu.
Cine nu are ascultare, nu-și taie voia, nu rabdă mustrări, necinstiri și ocări , acela nu va putea dobândi smerenie adevărată.
Din foc nu se naște zăpadă: nici cei ce caută slava pământească nu vor putea să se îndulcească de cea cerească. Sfântul Efrem Sirul a zis despre mândrie: „În omul plin de el se sălășuiește în chip nevăzut cel rău.”
Nu îngădui în tine boala mândriei, ca vrăjmașul să nu-ți răpească fără veste judecata. Prin smerita cugetare să-ți curățești mintea de această otravă aducătoare de moarte.Începutul și sfârșitul răului este semeața cugetare.

 Acest duh necurat al mandriei, al trufiei, al parerii de sine din inima omului  este dibaci și cu multe chipuri, își dă toată silința să pună stăpânire pe minte si cuget : ,,pe înțelept îl vânează cu înțelepciunea, pe bogat – cu bogăția, pe cel chipeș – cu frumusețea, pe cel priceput la vorbă – cu iscusința de a vorbi, pe cel ce are glas plăcut – cu dulceața glasului, pe artist – cu arta, pe cel descurcăreț – cu reușita,etc,,

Diavolul nu încetează să-i ispitească în chip asemănător și pe cei ce duc viața duhovnicească, și întinde curse: celui ce s-a lepădat de lume – în lepădare, celui înfrânat – în înfrânare, celui ce se liniștește – în liniștire, celui neagonisitor – în evlavie, celui știuitor – în știință.

Astfel, duhul rau al mandriei  se străduie să-și semene în toți neghinele. Drept aceea, unde se înrădăcinează această cruntă patimă a mândriei îl netrebnicește pe om dimpreună cu toată osteneala lui.
Spre biruință asupra mândriei, Domnul ne-a dat smerita cugetare, care stă în aceea ca, orice am face, să ne socotim slugi netrebnice.
Mândria este pierderea  iubirii de Dumnezeu și de aproapele, lepădare de Dumnezeu, întunecare a minții, filosofie cu nume mincinos, moarte a sufletului.
După cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, mândria face necurată toată viețuirea noastră, chiar dacă am avea curăție, feciorie, post, rugăciune, milostenie și alte virtuți.

,,Cum să biruim mândria ,, Schiigumenul Sava – Editura Sofia – Bucuresti 2010

***

Pentru a avea un înțeles concret al lucrurilor puteti citi in ordine articolele următoare:

1). Otrava ascunsa in om – Sf. Tihon Zadonsk

2). Despre mândrie – Schiigumenul Sava

3). Mandria – Simptomele si dezvoltarea bolii

4). Cum sa recunoastem TRUFIA din noi?

5). Ispitele Diavolesti – Mandria, Trufia, Semetia

6). Ce pierdem prin Trufie, ce castigam prin Smerenie?

7). Extraordinara SIRETENIE si SUBTIRIME a Ispitelor diavolesti

8). Mandria, Trufia si Ispitele dintre crestini

9). Unde duce indreptatirea de sine?

10). Tehnici de depistare a nemerniciei umane

11). Parerea de Sine – Esecul Vietii

12). Parerea de Sine – Moartea Duhovniceasca

13). FORTAREATA DEMONICA – Oamenii cocheti

14). FORTAREATA DEMONICA – Indragirea de sine

15). FORTAREATA DEMONICA – Etapele dezvoltarii MANDRIEI

16). FORTAREATA DEMONICA – De la MANDRIE la PARANOIA

17). Mandria este o inflamatie a sufletului – Sf. Ioan Gura de Aur

18). Cel ce se inalta pe sine va fi smerit

19). Despre Mandrie si Smerenie

20). Lectii de viata: TRUFIA si MANDRIA vs SMERENIA

21). Temeti-va de parerea de sine

22). Vorbirea desarta este usa spre osandire si clevetire

23). Cine vorbeste mult isi da in vileag nebunia

24). Aspra judecare si osandire a aproapelui

25). Aspra judecare si osandire a aproapelui – 2

26). Prin rabdare veti mantui sufletele voastre

Cristian STAVRIU

SURSA  www.catehetica.ro

Idolul Noroc

IDOLUL NOROC Am vazut pe unele pomelnice pe care le aduceti, ca pomeniti pe dracul Noroc, zicand : " pentru norocul fetei, pentru norocul baiatului, pentru norocul familiei ". Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic ? Voi stiti cine a fost noroc ? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete. Voi vedeti ca pana la venirea lui Iisus Hristos, China care se inchina la idoli, India si Japonia si Insula Java si atatea state care se inchina inca la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru si la toti dracii ? Voi stiti ca pana la venirea Domnului, oamenii salbatici si nebuni pentru fiecare pacat aveau un zeu ? Marte, zeul razboiului. Cand aduceau statuia lui, indata trebuia sa faca razboi sa omoare cat mai multi oameni, ca asa-i placea. Venera, zeita discordiei. Cand ii aducea statuia, trebuia ca toti sa se sfadeasca si sa se bata, ca asa-i placea zeitei discordiei. Nemfis, zeita frumusetii. De-acolo ne-au ramas cerceii si podoabele femeiesti. Cand o aducea, ii punea cercei de aur, ii punea in nas verigi de aur, ii punea margele de aur, si toti trebuiau sa fie pudrati, cu zorzoane si cu inele si cu cercei si sa joace in fata ei. Ca asa-i placea zeitei Nemfis. Apoi Afrodita, zeita desfraului. Ii aducea statuia ei si o trageau intr-o padure deasa si acolo barbatii cu femeile faceau cele mai mari urgii inaintea ei, ca asa ii placea ei, desfraul si urgiile. Era Neptun, zeul apelor, Uranus, zeul pamantului. Era si Moloh, zeul fericirii, la romani, la sumerieni si la cartaginezi. Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum ii zicem astazi ? Ii purta statuia intr-o caruta cu doua roti, facuta din arama sau din argint. In spatele zeului Noroc avea un cuptor de arama si in fata lui o tigaie de arama; si-i dadea foc lui Noroc pe la spate, pana se inrosea si tigaia si el. Popii lui purtau in maini niste securi mari, ascutite. Ce jertfa primea Noroc ? Numai copii sugari de la mamele lor. Veneau in satul tau, de unde esti tu. Trageau caruta lui Noroc cu tigaia rosie, infierbantata si strigau, batand din palme : " Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc ! Cine vrea sa aiba noroc, sa aduca jertfa lui Noroc !..." Auzi nebunele de femei, ziceau una alteia : " Cumatra iti dai copilul ? " " Il dau, ca sa am noroc ! " Lua muierea copilul de la tata, il dadea in mana slujitorului idolesc, il taia bucati si il punea in tigaia lui Noroc sa se friga. Pana la 40-50 de copii punea odata in tigaia aceea. Mirosea in urma lui numai a friptura de copii proaspeti. Asa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor in fundul iadului ! Acolo stau in vecii vecilor ca au dat jertfa lui Noroc. Voi nu vedeti ce zice Isaia ? " Vai de cei ce fac masa dracilor si aduc jertfa lui Noroc ". Si voi, crestinilor, scrieti noroc pe pomelnic. Vai de mine ! Mare nebunie, mare ratacire ! N-ai pe Dumnezeu ? Pui pe dracul Noroc ? Numai ce auzi pe betivi la crasma zicand : ,, Hai noroc, cumatre !" Uneori vezi crestini pe drum ca se saluta : " Hai noroc, vecine !". Daca l-ai intreba cine-i Noroc, nu stie, dar stie sa-l pomeneasca. Mai chemi pe dracul Noroc, dupa atatea mii de ani ? Te inchini la satana ? Zi : " Buna ziua, cumatre ! Buna ziua, vecine ! Buna seara, matusa !" Cand zici, buna ziua, arati ca Dumnezeu e bun. Va rog sa nu-l mai puneti pe pomelnicele voastre si nici sa nu-l mai pomeniti pe idolul " Noroc "!

---

Parintele Cleopa 

Viata Parintelui Cleopa - de Arh. Ioanichie Balan

Ne vorbeste Parintele Cleopa - vol. 1-10 Editura Episcopiei Romanului 1995-2000

Cum inseala diavolul pe om

Era un calugar pustnic, ascet mare în pustie în partile Alexandriei, cu numele Ilarion, mare sihastru. Avea aproape o suta de ani.
S-a rugat lui Dumnezeu câtiva ani de zile: "Doamne, sa-mi arati mie care este sfatul dracilor cu care ei câstiga cele mai multe suflete pentru împaratia iadului! Care-i mestesugul lor si metoda de a-i întoarce pe oameni de la calea cea buna, pentru a-i face robi pacatului, si a-i duce în iad. Cum câstiga ei mai multe suflete pentru iad, decât îngerii pazitori pentru împaratia cerului?" S-a rugat parintele un an, doi, trei si nu i-a raspuns Dumnezeu.
Într-o noapte, stând el la rugaciune, în puterea noptii fiind, afara era luna ca ziua, aude un glas: "Avva Ilarioane!" "Ce este, Doamne?" "Ia Sfânta Cruce în mâna, ia toiagul tau, fa semnul Sfintei Cruci, iesi din chilie si mergi pâna în poiana din apropiere si, când vei ajunge în poiana, stai lânga un copac, acolo. Dar sa nu te temi de ce vei vedea! Stai acolo si uita-te în mijlocul poienii pâna voi veni".
El, când a auzit ca l-a învatat sa se înarmeze cu semnul Sfintei Cruci, a cunoscut ca este de la Dumnezeu chemarea. S-a dus batrânul, zicând în minte rugaciuni, si a ajuns în poiana. Era liniste mare; nu batea vântul în noaptea aceea. Numai luna si stelele se vedeau. S-a dus batrânul calugar lânga un copac si statea luând aminte.
Deodata, vede ca în mijlocul poienii apare un jilt, un tron împaratesc. Parca era de fulgere, ca para focului. Întâi scaunul a aparut si s-a minunat. Dupa aceea vede ca vine satana si se asaza pe scaun. Avea umerii ca nicovala. Pielea lui era ca cerneala, cu peri ca de urs, cu gheare puternice. Avea o coroana facuta numai din serpi, si tinea în mâna un toiag în chip de balaur.
Când l-a vazut, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci. Satana s-a asezat pe scaunul acela si a batut de trei ori din palme. Când a batut, s-a umplut vazduhul de cete dracesti. Polcuri de draci, mii si milioane. Unii, care pareau sa fie cei mai mari, boieri de-ai iadului, stateau aproape de el. Altii, deasupra padurii si altii, prin vazduh; cât vedeai, numai cete dracesti.
Când a vazut calugarul atâta amar de iad acolo si atâtia diavoli, si-a adus aminte de cuvântul din chilie, care i-a zis "sa nu te temi", s-a înarmat cu semnul Sfintei Cruci si statea atent.
Atunci, dupa ce s-au adunat cat nisipul marii, în toate partile nu se vedeau decât cete de diavoli, s-a sculat satana în picioare si a zis:
- V-am adunat în noaptea asta, în miezul noptii aici, ca vreau sa fac un examen cu voi. Trebuie sa dati un examen greu. Stiti voi de ce v-am chemat?
Si a zis unul:
- Stapâne, nu stim!
- Iata de ce v-am chemat aici. Sa iasa la raport fiecare din voi, care stie cel mai bun mestesug de a însela oamenii si a-i aduce în împaratia mea. Si sa-mi arate cum înseala el lumea si cum îl prosteste pe om si-l înseala de-l aduce la munca cea vesnica si la împaratia noastra. Care-i metoda, care-i mestesugul vostru, ca voi în toata lumea, aceasta treaba aveti, sa înselati sufletele oamenilor? Sa va vad cât de iscusiti sunteti voi în a însela sufletele oamenilor!
Cel ce ma loveste în gândire, daca are sa-mi spuna un sfat cum înseala lumea asa cum gândesc eu, iata îi voi da sa conduca trei minute iadul, îl voi pune împarat trei minute în locul meu, si-l voi face mare general peste ceilalti.
Atunci a iesit unul din multime si a zis:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Am venit sa dau raport, cum însel eu pe oameni!
- Ei, sa vedem! - Eu, zice el, îi spun omului asa: "Mai omule, mai du-te la biserica, mai posteste, mai roaga-te, mai fa chiar si milostenie, si alte fapte bune. Mai, dar nici cu dracul nu te strica! Mai du-te la restaurant, mai mergi la crâsma, la jocuri, la petreceri, la jocuri de noroc, ca si cu lumea asta sa te mai veselesti!"
Cu aceasta metoda am înselat pe foarte multi. Le dau în gând, ca alta putere n-am! Din iad alta putere nu ni s-a dat noua. Îngerii din rai au putere de la Dumnezeu numai sa-i dea în gând omului sa faca bine. Noi avem putere numai sa-i dam în gând omului sa faca rau. Da ca sa-l silim, nu putem, ca omul are de sine stapânirea lui data de Dumnezeu. Nu putem cu sila sa-l facem sa pacatuiasca; numai daca-i prost si ne asculta ce-i dam în gând.
Si asa am amagit pe foarte multi. Când ies de la biserica, unii se opresc la cârciuma. Acolo fiecare se întâneste cu neamuri, cu prieteni. Mai ia o tuica, mai ia un pahar; unul mai ia o tigara, mai vine un lautar sa-i mai cânte. Din cauza asta omul s-a împiedicat, nu i-a mai folosit nimic ca a fost dimineata la biserica, caci seara s-a întors de la slujba noastra. Si tot asa fac cu fiecare.
Si a întrebat satana:
- Pe multi ai înselat?
- Sa traiesti, întunecimea ta, pe multi!
- Ai înselat pe cei mai prosti decât tine, dar n-ai facut nici o isprava.
- De ce, întunecimea ta? - Tu îi spui omului sa mai mearga si la biserica, sa mai mearga si la cârciuma, sa mearga si la petreceri, sa se mai roage, pe urma sa mearga la distractii nepermise, dar Hristos îi spune în Evanghelie: Nimeni nu poate sluji la doi domni! adica si mie si Lui.
L-ai îndemnat tu, poate omul n-a fost pregatit sufleteste si se duce de câteva ori, dar dupa o vreme vine îngerul si-i da în gând: "Mai omule, nu poti umbla pe doua carari; ori cu dracul, ori cu Dumnezeu". Si omul, fiind certat de frica de Dumnezeu, se lasa. "Mai, ma tin de una, ca nu este mântuire umblând pe doua cai!"
- Ai patit asa?
- Am patit si asa!
- Vezi! Ti-am spus eu ca tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Deci sa stii ca n-ai raspuns bine.
Si a chemat pe un comandant, de acei mari, un capitan si i-a zis:
- Ia-l în spate, du-l în adunare si da-i zece toiege la spinare si sa-l trimiti în fundul iadului ca-i prost!
L-a batut, în loc sa-i multumeasca! Nu i-a placut sfatul lui. Cauta altul mai bun.
Iese altul la raport:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Daca nu te-oi multumi eu, altul nu te multumeste.
- Sa te vad, viteazule! Cum te cheama?
- Scarabuta ma cheama.
- Cum înseli tu pe oameni?
- Iata cum, maria ta. Eu îi spun omului asa: Mai omule, nu este Dumnezeu, nu este drac, nu este înger, nu este iad, nu este rai, nu este munca vesnica, nu este slava vesnica, totul este aici în lumea asta! Daca ai ce mânca si ce bea si ai femei si bani multi, daca ai cinste de la oameni, casa si bogatii multe, aici este raiul. Si daca n-ai, aici este iadul. Deci atâta-i, cât îi omul pe lumea asta.
- Si ai înselat multi?
- Multi am înselat!
- Si tu ai înselat pe cei mai prosti decât tine. Stiu eu ca ai înselat, dar pe cei prosti, ca pe cei ce stiu Scripturile nu poti sa-i înseli. Pentru ca Scriptura îi spune omului ca este Dumnezeu, ca este drac, ca este înger, este iad, este rai, este munca vesnica, este pedeapsa pentru pacat, este rasplata pentru fapta buna în ceruri. Scriptura este plina de acest fel de învataturi si cei care o citesc, nu te cred pe tine.
Ba si mai mult. Dumnezeu, când l-a sadit pe om a pus în sufletul si trupul lui simtirea de Dumnezeu. Cât de pagân ar fi cineva, simte ca este o putere nevazuta în sufletul lui si aceasta este constiinta. Constiinta îl mustra când face rau si-l bucura când face bine. Si glasul constiintei nu poate fi un reflex al materiei, ceva material, ca-i de natura nevazuta.
Constiinta este glasul lui Dumnezeu în om si, îndata ce a gretit, îl mustra: "De ce ai facut asa? Poate sa nu-l mustre nimeni când face pacatul. Oricând greseste, aceasta lege pusa de Dumnezeu lui Adam întâi, numita si legea firii sau a constiintei, îl mustra imediat.
Uneori asa de tare în mustra, daca este pacatul mare, încât îl da aproape în deznadejde. Se împlinelte atunci cuvântul care spune în psalmi: Întru mustrari pentru faradelege ai pedepsit pe om si ai subtiat ca pânza de paianjen sufletul sau (Psalm 38, 14-15). Adica se subtie nadejdea ca pânza unui paianjen si, de mare mustrare de cuget, mai ca-si pierde nadejdea.
Constiinta, daca se pateaza cu multe pacate, asa de tare îl mustra pe om uneori, ca se face lui aceasta mustrare chinuirea chinuirilor. Din cauza constiintei nici nu poate mânca bine, nici nu mai poate dormi, nici pace nu mai are, nici nu se poate ruga. Constiinta roade, roade ca si cariul în lemn. "De ce ai facut si de ce ai mâniat pe Dumnezeu cu asemenea pacate?"
Deci, degeaba îi spui tu ca nu-i Dumnezeu, caci constiinta îi spune si, dupa constiinta, îi spune si Scriptura. Tu zici ca-l înveti pe om ca nu-i Dumnezeu, ca nu-i drac, ca nu-i înger, ca nu-i iad, ca nu-i rai, dar constiinta îi spune ca este si Scriptura este plina de marturii din care se arata ca exista Dumnezeu, ca este înger, este munca vesnica, este slava vesnica. Deci si tu - i-a zis satana la acel cu raportul, care se lauda ca prin acest sfat înseala multa lume - esti prost si nu aduci mare aport pentru împaratia iadului; nu aduci mare folos!
Asa a patit si acest drac care a venit cu al doilea raport înaintea satanei, cum a patit si cel dintâi care se lauda ca a facut mare isprava. Adica în loc sa-l laude, sa-l faca mai mare peste multe cete de draci, l-a batut si cu rusine l-a trimis în fundul iadului, ca-i prost si nu stie sa însele pe oameni.
A înselat, dar a înselat prea putin si prea putine suflete a dus la iad! A patit si acest diavol ca si cel dintâi care învata pe om sa mearga si la biserica si la crâsma si sa faca si de-ale lui Dumnezeu ti de-ale satanei. Deci si acesta a iesit rau.
Si acum dintre cetele dracilor care erau de fata a chemat pe altul la raport. Si era o tacere între polcurile dracilor, ca erau milioane de demoni în jurul padurii si a poienii aceleia, si nu iesea nici unul, ca se temeau ca vor pati ce au patit ceilalti, ca, în loc de lauda, îi bate si îi trimite în fundul iadului.
Satana statea pe scaun si astepta sa mai iasa vreo unul la raport, zicând:
- Daca cel ce iese a treia oara, ma loveste în gândire, adica îmi spune un plan de a câstiga suflete pentru împaratia iadului, mai bun decât al celor doi care mi-au dat raportul mai înainte, atunci eu pe acela îl voi face general peste multe ostiri dracesti si-l voi pune sa stea pe scaunul meu de împarat al iadului trei minute.
Dupa ce-a zis satana asa, din polcurile cele nenumarate de draci n-a vrut sa mai iasa nimeni, pentru ca se temeau sa nu pateasca ce au patit ceilalti doi, care au raportat mai înainte si nu i-a placut lui.
Totusi dupa un timp iese unul ghebos, cu patru rânduri de coarne, un picior de rata, unul era de cal. Avea semnele iadului pe fruntea lui, coada era lunga, de nu stiu câti metri în urma. Si când a iesit, s-a dus înaintea satanei, cum statea pe scaun acolo în mijlocul poienii, si i-a spus:
- Sa traiesti, întunecimea ta! Satana îl întreaba:
- Cum te cheama?
- Sarsaila, ma cheama!
- Ehei, te vad batrân si grebanos. Mi se pare ca stii tu ceva mestesuguri de a însela suflete, sa le aduci la împaratia mea. Sarsaila a spus:
- Nici întunecimea ta nu stii ce stiu eu!
- Sa te vad! Mi se pare ca esti mare mester de a câstiga suflete.
- Nici tu nu stii ce stiu eu! Eu am un mestesug, ca am îmbatrânit în lupta cu sufletele oamenilor de atâtea mii de ani, prin care multe suflete duc la iad. Cum cad primavara fulgii de zapada, asa cobor suflete în iad în fiecare zi.
- Si cum ai reusit sa aduci atâtea suflete la împaratia mea?
- Eu n-am sa spun nici ca diavolul cel dintâi, care a iesit la raport, pentru ca se întâmpla cum ai zis întunecimea ta. Omul stie ca nu poate sluji la doi domni si îndata îl câstiga îngerul de partea lui. Dar, nici n-am sa-i spun omului, ca celalalt prost, ca nu-i Dumnezeu, nu-i drac, nu-i înger, nu-i iad, nu-i rai. Nu! Pentru ca Scriptura spune ca este si Dumnezeu si drac si înger si iad.
Eu atât îi spun omului: "Mai omule, este Dumnezeu, este drac, este înger, este munca vesnica pentru pacat si slava vesnica pentru fapta buna, dar mai ai vreme! Esti prost? Chiar de azi începi fapta buna?"
Daca-i copil îi spun: "Mai baiete, tu de acum ai de trait! Vine tineretea, trebuie sa te casatoresti, trebuie sa petreci în lume! Nu cumva sa-ti pierzi tineretea asa degeaba, doar viata trebuie traita!"
Iar daca-i tânar îi spun: "Dupa ce te vei casatori si îti vei face o gospodarie, dupa aceea ai sa începi fapta buna. Acum manânca, bea, distreaza-te, fa toate rautatile, ca doar esti tânar. Te va ierta Dumnezeu, ca El stie neputinta omului. Pentru pocainta mai lasa pe mâine, lasa pe poimâine, lasa pe la anul, mai încolo!"
Îl învat pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine, de mâine pe poimâine! "Ce milostenie vrei sa faci acum? Taci din gura! Te pocaiesti aproape de moarte! Vrei sa postesti acum, sa-ti cheltuiesti sanatatea trupului? Lasa la batrânete, ca postul este pentru cei batrâni! Vrei sa te rogi? Sa pierzi tu atâtea ceasuri rugându-te lui Dumnezeu? Apoi acum ai treaba. Iata, ai sa cresti copii, ai de facut casa si zestre la fete, ai de însurat si maritat. Ai atâtea!"
Si-l încurc cu grijile vietii si tot îi spun: "Lasa pe alta data". Cand vine îngerul si-i spune: "Mai, omule, fa un praznic pentru morti!" Eu îi spun: "Dar esti prost? Acum ai de îmbracat copiii, ai de facut nunta, ai de facut cutare!" Îngerul vine si-i spune: "Mai, omule, ia începe a posti posturile de peste an, miercurea si vinerea!" Eu îi spun: "Nu posti ca îti pierzi sanatatea! Tu trebuie sa muncesti, sa aduni averi, ai de crescut copii!"
Sau vine îngerul si-i spune: "Mai omule, spovedeste-te si lasa pacatul, lasa desfrâul, lasa betia, lasa tutunul, lasa înjuraturile!" "Ei, dar de pe acum? Mai încolo, aproape de moarte, m-oi spovedi la un preot, ma va dezlega si gata. Doar cartea spune sa te apuce sfârsitul cel bun, dar pâna atunci poti petrece asa!"
Cu aceasta ma asculta toti, zice diavolul, si fapta buna tot o amâna de azi pe mâine.
Sfânta Scriptura spune altfel. Duhul Sfânt îi trezeste pe oameni, zicând: Astazi de veti auzi glasul Lui, sa nu va învârtosati inimile voastre (Evrei 37,8). Si cum am spus, glasul lui Dumnezeu în om este constiinta, care-l mustra pentru pacat si-i spune: "Omule, paraseste pacatul! Lasa-te de furat, lasa-te de curvit, lasa-te de înjurat, lasa-te de betie, lasa-te de fumat, lasa-te de lucruri rele, de zavistie, de pizma, de cearta". Dumnezeu îi porunceste azi, iar noi îi spunem lui: "Nu astazi, ci mâine, poimâine, la batrânete!"
Si-i zicem asa: "Da-mi mie ziua de azi si tu ia-o pe cea de mâine!" Si asa, zice, este pacatul la om cum, ai lua un cui mare si cu o barda începi a-l bate într-un lemn de stejar uscat. Daca-i dai un ciocan, dpua, trei, cuiul îl poti scoate usor. Daca-l bati pe jumatate, este mai greu, iar daca îl bati de tot, trebuie sa crapi lemnul!
Asa-i si pacatul! Se bate în fire prin obisnuinta. Si daca omul nu lasa azi pacatul, când este proaspat, cu cât se învecheste, cu atât mai greu se poate dezobisnui de dânsul.
Vazut-ai în arama rugina verde? Arama daca o curatai în fiecare zi, stralucea ca aurul! Însa, daca s-a lasat ani de zile, a prins rugina verde, n-o mai poti spala cu nimic în lume, numai daca o topesti. Asa-i sufletul când îmbatrâneste în pacat. Daca nu a lasat azi pacatul, sa nu creada ca mâine sau poimâine îl lasa mai usor. Ca, pe masura ce trece vremea, pacatul se învecheste, se bate în fire si obiceiul devine o a doua natura; obisnuinta se face a doua fire si omul face pacatul vrând-nevrând, si cu mare nevoie se mai dezbara omul de pacat, dupa ce s-a învechit în el!
Obisnuinta, dupa legile canonice ale Bisericii, este a zecea treapta a pacatului, ca de aici urmeaza deznadejdea, penultima treapta. Si când l-am vazut pe om ca s-a obisnuit cu pacatul, un an, doi, zece, nu stiu câti, este al meu pentru totdeauna! Si asa reusesc eu sa-i însel, ca mii si milioane de oameni amâna pocainta de azi pe mâine, si toti se robesc de pacat; caci pacatul care nu l-a lasat azi, mâine-poimâine tot prinde radacini si este tot mai greu. Iar când vrea omul sa lase pacatul, pacatul se ridica cu mare putere asupra lui: "Esti prost, mai? Cu mine ai trait! Cum sa te lasi de mine? Ce mai este? Sa traiesti cum te învat eu si cum te-ai obisnuit cu mine!"
Asa, cum ti-am spus mai înainte, am învatat si înselat atâtea suflete, încât acestea cad în iad cum cad fulgii când ninge, cu un singur sfat: "Oameni buni, pentru fapta buna mai este vreme; nu fiti prosti sa începeti chiar de azi sau chiar din ceasul acesta!"
Deci, va spun întunecimea ta, acesta-i sfatul si mestesugul meu si am o ceata în iad de mii si sute de mii de ucenici de-ai mei, pe care i-am învasat asa, si-i trimit în tot pamântul sa sopteasca omului la ureche: "Omule, pentru fapta buna mai este vreme. Mâine, poimâine, peste un an, peste doi, la batrânete". Si am reusit si reusesc. Du-te si vezi în iad câti am pogorât si pogor cu acest sfat!
Atunci satana a zis:
- Bravo! Cel mai bun sfat, sa-l înveti pe om sa amâne pocainta de azi pe mâine: "Chiar azi vrei sa te spovedesti? Chiar azi vrei sa te împartasesti? Chiar azi vrei sa faci milostenie? Nu vezi ca n-ai timp? Lasa pe mâine!"
Acum, pentru ca m-ai lovit în gândire, îti voi da coroana si toiagul meu, sa stapânesti trei minute iadul, si toti sa învatati de la el acest viclesug, ca sa aduceti cât mai multe suflete în împaratia mea, ca sa se chinuiasca cu noi în vecii vecilor.
Calugarul, dupa ce-a vazut si auzit toate acestea, a vazut pe satana ca a batut de trei ori din palme si ca o scânteie s-a stins în vazduh si n-a mai vazut nimic, nici nu s-a mai auzit nimic. Si el a ramas uimit de cele ce a auzit, cum instruieste satana pe ucenicii lui si pe cei fara numar draci în iad, ca sa-i învete pe oameni sa amâne pocainta.
Atunci a venit îngerul Domnului si i-a zis:
- Avva Ilarioane!
- Ce este, Doamne?
- De trei ani de zile te rogi lui Dumnezeu ca sa-ti arate cum înseala dracii pe oameni si cum îi duc în împaratia iadului! Iata ai vazut cu ochii tai si ai auzit cu urechile tale cum!
Du-te la chilia ta, ia un caiet, pune mâna pe condei si scrie tot ce-ai vazut, tot ce-ai auzit cu urechile tale, sa ramâna pentru neamurile ce vor veni, pentru cele din urma, acest mestesug al satanei. Caci trebuie sa stie toata lumea, ca cel mai bun sfat al dracilor de-a câstiga suflete pentru împaratia iadului, este de a-l învata pe om sa amâne fapta buna de azi pe mâine, de mâine pe poimâine, de la tinerete la batrânete, pe patul mortii, si asa sa-i duca pe toti în iad! Amin!


Povestită de Părintele Cleopa

Cuviosul Paisie Aghioritul

 La ce stapîn lucrezi si te inchini ?

„Cum au devenit oamenii!
Ca animalele! Stiti ce fac animalele ?
La început intra în grajd, se balega, urineaza… 
Dupa aceea balegarul începe sa fermenteze. Cum începe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, înteleg ca miroase urît, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul în grajd, nu va putea suferi mirosul urît. Altul care e mereu în grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.”

„Oamenii îndepartati de Dumnezeu mereu sînt nemîngîiati si de doua ori chinuiti. 
Cel ce nu crede în Dumnezeu si în viata viitoare, pe lînga faptul ca ramîne nemîngîiat, îsi osîndeste si sufletul sau vesnic.
La ce stapîn lucrezi, de la acela vei lua si plata. 
Daca lucrezi la stapînul cel negru, îti face viata neagra înca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. 
Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cît vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atît vei straluci mai mult si te vei veseli. 
Dar noi spunem: “E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !”. Însa aceasta este înfricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! 
Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa înnoiasca tot neamul omenesc. 
Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?
Lumea vrea sa pacatuiasca si Îl vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. 
Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi…

Pacatul da drepturi ispitei

„Multa demonizare exista astazi în lume. ,,
Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc înfricosatoare înrîuriri diavolesti. 
Spunea cineva foarte bine: “Oarecînd diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna !” – si oamenii calatoresc”. Este cumplit ! 
Vedeti, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre în porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre în ei. 
Hristos a îngaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manînce carne de porc.

– Parinte, sînt unii care spun ca nu exista diavol.
-Da, si mie mi-a spus cineva: “Sa scoti din traducerea franceza a cartii: “Sfîntul Arsenie Capadocianul”, cele ce se refera la cei îndraciti, pentru ca europenii nu le vor întelege. Nu cred ca exista diavol”.
Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. 
Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul îi da dreptul, poate sa faca rau. Cînd cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o înrîurire diavoleasca.”

Marturisirea taie drepturile diavolului
„Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se îndeparta înrîurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gîndi putin.
Acum nu pot nici macar gîndi din pricina influentei diavolesti. 
Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. 
Cu putin timp mai înainte a venit în Sfîntul Munte un vrajitor si a îngradit în tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea.
Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat.
Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. 
Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se împartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapînire. Face numai putin “ham-ham”, ca un caine ce nu are dinti. Însa asupra unuia ce nu e credincios si îi da drepturi, are mare stapînire. 
Îl poate omorî; are dinti si îl sfîsie. 
Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapînirea diavolului asupra lui.

Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl lupta dupa aceea patimile. 
Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. 
Si diavolii au “specializare”.
Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa închidem usile si ferestrele – simturile – sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sînt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si îti va face pagube.

Diavolul intra în om, cînd exista noroi în inima sa, insa nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu.

Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. 
Ca si mistretul, care cînd nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. 
Ce treaba are în inima curata si smerita ? Daca vedem însa casa noastra – inima noastra – ca este casa veche si vrajmasul locuieste în ea, trebuie îndata s-o darîmam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta.
 Pentru ca atunci cînd pacatul se învecheste în om, diavolul, fireste, dobîndeste mai multe drepturi.

Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul.
Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc.
Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. 
  Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: “Sfinte Dumnezeule …”. A spus aghiuta: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte”, dar nu spunea “miluieste-ne pe noi”. Spune: “miluieste-ne pe noi!”. Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuta, dar pe “miluieste-ma” nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. 
“Miluieste-ma” are smerenie si sufletul ce îl rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.

Diavolul stapîneste desertaciunea
– Parinte, de ce diavolului i se spune “stapînitorul lumii ?” Chiar si este într-adevar ?
Asta mai lipsea, sa stapîneasca diavolul lumea.
Cînd Hristos a spus despre diavol “stapînitorul acestei lumi” (In. 16, 11), n-a înteles ca este stapîn pe lume, ci ca stapîneste desertaciunea, minciuna. 
Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapîneasca lumea !
Însa cei ce îsi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapînirea “stapînitorului acestui veac” (Efes. 6,12). 

Adica diavolul stapîneste peste desertaciune, peste “lume”.

Ce înseamna “lume” ? 
Nu înseamna podoaba, împodobirea desarta ?
Asadar cine e stapînit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea întunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar în esenta este avorton duhovnicesc.

Lucrurile lumesti ne pot rapi inima
Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. 
Sa ne îngrijim însa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, înseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramîne nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o înfatisare frumoasa, cu sculpturi, etc.
Te minunezi de pietre, de caramizi si îti lasi inima ta acolo.
 Sau vezi într-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, îti lasi inima ta în magazin. Daca le cumperi, îti atîrni inima de ramele ce le porti. În special femeile sunt furate usor. 

Putine sînt acelea care nu-si vînd inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare.

Bucuriile lumesti sunt bucurii materiale
– Parinte, oamenii lumesti spun ca simt un gol, desi au toate bunatatile.
Bucuria adevarata, curata se afla alaturi de Hristos. Daca te unesti cu El prin rugaciune, vei vedea sufletul tau rasplatit. 
Oamenii lumesti cauta bucuria în distractii. Unii oameni duhovnicesti o cauta în discutii duhovnicesti, în predica, etc.
Dar cînd se termina acestea ramîn într-un gol si se întreaba ce vor face în continuare. Fie ca sînt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este. De ce nu merg mai bine sa se culce, ca sa fie buni a doua zi pentru lucru ?
Împlinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca, ci stresul.
Bucuria lumeasca aduce stresul si la oamenii duhovnicesti. 

Despre duhul lumesc
Din pacate, duhul lumesc a influentat mult si pe oamenii duhovnicesti. 
Daca oamenii duhovnicesti lucreaza si gîndesc lumeste, ce sa mai faca mirenii ? 
Am spus unora sa ajute copii drogati si mi-au spus: “Daca facem o fundatie pentru drogati, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de batrîni”. Nu spun ca nu e nevoie si de azil de batrîni. Vai mie ! Ci, daca începem asa acestea, nu vor fi fundatii respectabile, ci … “naufragiabile”. Nu înteleg ca fericirea lumeasca este nefericire duhovniceasca.
Duhul lumesc este boala.
Astazi lucrul cel mai important este sa nu ne modelam dupa acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cît putem, sa nu fim atrasi de acest curent si sa ne duca tîrîs pe acest canal. 
Pestii destepti nu se prind în cîrlige. Vad momeala, înteleg ca e momeala si pleaca de acolo, scapînd astfel. În timp ce ceilalti vad momeala, alearga acolo sa manînce si, hop, se prind. Asa si lumea: are momeala ei si îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atrasi de duhul lumesc si sunt prinsi de el.
Duhul lumesc este boala, Precum cautam sa evitam o boala, asa si cugetarea lumeasca s-o evitam, oriunde ar fi ea. Sa ne înstrainam de duhul progresului lumesc, ca sa progresam duhovniceste, sa ne însanatosim duhovniceste si sa ne bucuram îngereste.

Cel ce nedreptateste se chinuieste
Cel ce nedreptateste si, în general, orice vinovat cînd nu cere iertare, este chinuit de constiinta sa si pe deasupra de supararea celui nedreptatit. Pentru ca atunci cînd cel nedreptatit nu iarta si cîrteste împotriva lui, atunci cel ce a nedreptatit se chinuieste si mai mult. 
Nu poate dormi. Ca si cum l-ar lovi valurile si l-ar învîrti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci cînd cineva iubeste pe unul si se gîndeste la el în sensul cel bun, acela o simte, asa si în cazul acesta.

Puterea vrajilor
– Parinte, multi cred ca li se fac vraji. Se prind vrajile?
Daca omul are pocainta si se marturiseste, nu se prind. Daca prind vrajile înseamna ca a dat pricina. Poate a nedreptatit pe cineva, si-a batut joc de vreo fata, etc. Atunci va trebui sa se pocaiasca, sa ceara iertare, sa se marturiseasca, sa puna în ordine si sa îndrepte ceea ce a facut. Pentru ca altfel chiar daca toti preotii îi vor citi exorcisme, nu dispar vrajile. Si nu numai vrajile, ci fie si numai supararea sufletului nedreptatit este suficienta ca sa-l chinuie.

Omul drept are pe Dumnezeu de partea lui
Cînd cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvînteaza lucrurile lui. 
Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reuseste. Poate sa se vada pîna la o vreme ca înainteaza, dar în cele din urma, va cadea gramada. 
Cel mai important este sa porneasca cineva de la binecuvîntarea lui Dumnezeu în orice face.
Omul, cînd este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Si cînd are si putina îndrazneala la Dumnezeu, atunci face si minuni. 
Cînd paseste cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Calatoreste cu Hristos. 

sursa http://www.tgocna.ro