Cuviosul Paisie Aghioritul

 La ce stapîn lucrezi si te inchini ?

„Cum au devenit oamenii!
Ca animalele! Stiti ce fac animalele ?
La început intra în grajd, se balega, urineaza… 
Dupa aceea balegarul începe sa fermenteze. Cum începe sa fermenteze, simt o caldura. Nu le lasa inima sa plece din grajd; le place. Asa si oamenii, vreau sa spun ca simt caldura pacatului si nu-i lasa inima sa plece, înteleg ca miroase urît, dar nu-i lasa inima sa plece din caldura aceea. Iata, de va intra acum unul în grajd, nu va putea suferi mirosul urît. Altul care e mereu în grajd nu e deranjat; s-a obisnuit.”

„Oamenii îndepartati de Dumnezeu mereu sînt nemîngîiati si de doua ori chinuiti. 
Cel ce nu crede în Dumnezeu si în viata viitoare, pe lînga faptul ca ramîne nemîngîiat, îsi osîndeste si sufletul sau vesnic.
La ce stapîn lucrezi, de la acela vei lua si plata. 
Daca lucrezi la stapînul cel negru, îti face viata neagra înca de aici. Daca lucrezi pentru pacat, vei fi platit de diavolul. 
Daca lucrezi pentru virtute, vei fi platit de Hristos. Si cu cît vei lucra mai mult pentru Hristos, cu atît vei straluci mai mult si te vei veseli. 
Dar noi spunem: “E timp pierdut sa lucram pentru Hristos !”. Însa aceasta este înfricosator ! Sa nu recunoastem jertfa lui Hristos pentru om ! 
Hristos S-a rastignit ca sa ne elibereze de pacat, ca sa înnoiasca tot neamul omenesc. 
Ce a facut Hristos pentru noi ? Si ce facem noi pentru Hristos ?
Lumea vrea sa pacatuiasca si Îl vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. 
Noi adica sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi…

Pacatul da drepturi ispitei

„Multa demonizare exista astazi în lume. ,,
Diavolul secera, deoarece oamenii contemporani i-au dat multe drepturi si primesc înfricosatoare înrîuriri diavolesti. 
Spunea cineva foarte bine: “Oarecînd diavolul se ocupa de oameni; acum nu se mai ocupa ! I-a pus pe drumul lui si le spune: “Calatorie buna !” – si oamenii calatoresc”. Este cumplit ! 
Vedeti, diavolii în laturea Gadarenilor (Vezi Luca 8,26-55) au cerut voie de la Hristos ca sa intre în porci; si asta pentru ca porcii n-au dat prilej diavolului si el nu avea dreptul sa intre în ei. 
Hristos a îngaduit sa intre, ca sa fie pedepsiti israelitii, deoarece li se interzisese sa manînce carne de porc.

– Parinte, sînt unii care spun ca nu exista diavol.
-Da, si mie mi-a spus cineva: “Sa scoti din traducerea franceza a cartii: “Sfîntul Arsenie Capadocianul”, cele ce se refera la cei îndraciti, pentru ca europenii nu le vor întelege. Nu cred ca exista diavol”.
Vezi, pe toate le explica prin psihologie. Daca acesti demonizati ai Evangheliei ar fi mers la psihiatri, i-ar fi supus la socuri electrice. 
Hristos a luat de la diavol dreptul de a face rau. Numai daca omul îi da dreptul, poate sa faca rau. Cînd cineva nu are legatura cu Tainele Bisericii, da loc ispitei si primeste o înrîurire diavoleasca.”

Marturisirea taie drepturile diavolului
„Cel putin sa mearga oamenii la un duhovnic sa se marturiseasca, spre a se îndeparta înrîurirea diavoleasca de la ei, ca sa poata gîndi putin.
Acum nu pot nici macar gîndi din pricina influentei diavolesti. 
Pocainta, marturisirea taie drepturile diavolului. 
Cu putin timp mai înainte a venit în Sfîntul Munte un vrajitor si a îngradit în tarusi si plasa o portiune de teren aproape de Coliba mea.
Daca trecea pe acolo unul nemarturisit, patea ceva rau. Nu stia de unde-i vine. Cum le-am vazut, am facut cruce si am trecut prin mijloc; le-am destramat.
Dupa aceea vrajitorul a venit la Coliba, mi-a spus toate planurile lui si si-a ars cartile. 
Asupra unuia ce este credincios, merge la biserica, se marturiseste, se împartaseste, diavolul nu are nici o putere, nici o stapînire. Face numai putin “ham-ham”, ca un caine ce nu are dinti. Însa asupra unuia ce nu e credincios si îi da drepturi, are mare stapînire. 
Îl poate omorî; are dinti si îl sfîsie. 
Potrivit cu drepturile ce i le da un suflet, este si stapînirea diavolului asupra lui.

Daca un om o ia razna de la poruncile lui Dumnezeu, îl lupta dupa aceea patimile. 
Si daca lasa cineva sa-l razboiasca patimile, nu mai e nevoie de diavol ca sa-l razboiasca. 
Si diavolii au “specializare”.
Lovesc pe om tac-tac, asa fel ca sa-i afle suferinta, neputinta, si sa-l razboiasca. E nevoie de atentie, ca sa închidem usile si ferestrele – simturile – sa nu lasam fisuri ispitei si sa intre vrajmasul pe acolo unde sînt punctele slabe. Daca lasi chiar si o crapatura deschisa, poate intra si îti va face pagube.

Diavolul intra în om, cînd exista noroi în inima sa, insa nu se apropie de faptura curata a lui Dumnezeu.

Daca se va curati inima de noroi, vrajmasul fuge si vine iarasi Hristos. 
Ca si mistretul, care cînd nu afla noroi, guita si pleaca. La fel si diavolul nu se apropie de inima ce nu are mocirla. 
Ce treaba are în inima curata si smerita ? Daca vedem însa casa noastra – inima noastra – ca este casa veche si vrajmasul locuieste în ea, trebuie îndata s-o darîmam, ca sa fuga si chiriasul nostru cel rau, adica aghiuta.
 Pentru ca atunci cînd pacatul se învecheste în om, diavolul, fireste, dobîndeste mai multe drepturi.

Smerenia topeste pe diavol
Smerenia are mare putere si topeste pe diavolul.
Este cel mai puternic soc pentru diavol. Acolo unde exista smerenie, diavolul nu are loc.
Si acolo unde nu exista diavol, e firesc sa nu existe ispite. 
  Odata un pustnic a silit pe un aghiuta sa spuna: “Sfinte Dumnezeule …”. A spus aghiuta: “Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte”, dar nu spunea “miluieste-ne pe noi”. Spune: “miluieste-ne pe noi!”. Nimic. Daca ar fi spus, ar fi devenit înger. Toate le spune aghiuta, dar pe “miluieste-ma” nu-l spune, pentru ca trebuie smerenie. 
“Miluieste-ma” are smerenie si sufletul ce îl rosteste primeste mila cea mare a lui Dumnezeu.

Diavolul stapîneste desertaciunea
– Parinte, de ce diavolului i se spune “stapînitorul lumii ?” Chiar si este într-adevar ?
Asta mai lipsea, sa stapîneasca diavolul lumea.
Cînd Hristos a spus despre diavol “stapînitorul acestei lumi” (In. 16, 11), n-a înteles ca este stapîn pe lume, ci ca stapîneste desertaciunea, minciuna. 
Vai noua, sa lase Dumnezeu pe diavol sa stapîneasca lumea !
Însa cei ce îsi au inima lor daruita celor desarte, lumesti, unii ca acestia traiesc sub stapînirea “stapînitorului acestui veac” (Efes. 6,12). 

Adica diavolul stapîneste peste desertaciune, peste “lume”.

Ce înseamna “lume” ? 
Nu înseamna podoaba, împodobirea desarta ?
Asadar cine e stapînit de desertaciune este sub ocupatia diavolului. Inima robita de lumea desarta pastreaza si sufletul atrofiat si mintea întunecata. Atunci, desi se vede cineva ca este om, dar în esenta este avorton duhovnicesc.

Lucrurile lumesti ne pot rapi inima
Trebuie sa evitam lucrurile lumesti, ca sa nu ne rapeasca inima si sa ne folosim de cele simple, numai pentru a ne sluji de ele. 
Sa ne îngrijim însa sa fie sobre. Daca doresc sa folosesc un lucru frumos, înseamna ca dau toata inima mea frumusetii si pentru Dumnezeu nu ramîne nici o bucatica. Treci pe undeva si vezi o casa cu marmura, cu o înfatisare frumoasa, cu sculpturi, etc.
Te minunezi de pietre, de caramizi si îti lasi inima ta acolo.
 Sau vezi într-un magazin niste rame frumoase pentru ochelarii tai si le doresti. Daca nu le cumperi, îti lasi inima ta în magazin. Daca le cumperi, îti atîrni inima de ramele ce le porti. În special femeile sunt furate usor. 

Putine sînt acelea care nu-si vînd inima celor desarte. Vreau sa spun ca diavolul le fura bogatia inimii lor cu toate cele lumesti, colorate, stralucitoare.

Bucuriile lumesti sunt bucurii materiale
– Parinte, oamenii lumesti spun ca simt un gol, desi au toate bunatatile.
Bucuria adevarata, curata se afla alaturi de Hristos. Daca te unesti cu El prin rugaciune, vei vedea sufletul tau rasplatit. 
Oamenii lumesti cauta bucuria în distractii. Unii oameni duhovnicesti o cauta în discutii duhovnicesti, în predica, etc.
Dar cînd se termina acestea ramîn într-un gol si se întreaba ce vor face în continuare. Fie ca sînt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este. De ce nu merg mai bine sa se culce, ca sa fie buni a doua zi pentru lucru ?
Împlinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca, ci stresul.
Bucuria lumeasca aduce stresul si la oamenii duhovnicesti. 

Despre duhul lumesc
Din pacate, duhul lumesc a influentat mult si pe oamenii duhovnicesti. 
Daca oamenii duhovnicesti lucreaza si gîndesc lumeste, ce sa mai faca mirenii ? 
Am spus unora sa ajute copii drogati si mi-au spus: “Daca facem o fundatie pentru drogati, nu ne va aduce nici un venit. De aceea vom face un azil de batrîni”. Nu spun ca nu e nevoie si de azil de batrîni. Vai mie ! Ci, daca începem asa acestea, nu vor fi fundatii respectabile, ci … “naufragiabile”. Nu înteleg ca fericirea lumeasca este nefericire duhovniceasca.
Duhul lumesc este boala.
Astazi lucrul cel mai important este sa nu ne modelam dupa acest duh lumesc. Este o mucenicie. Pe cît putem, sa nu fim atrasi de acest curent si sa ne duca tîrîs pe acest canal. 
Pestii destepti nu se prind în cîrlige. Vad momeala, înteleg ca e momeala si pleaca de acolo, scapînd astfel. În timp ce ceilalti vad momeala, alearga acolo sa manînce si, hop, se prind. Asa si lumea: are momeala ei si îi prinde pe oameni. Oamenii sunt atrasi de duhul lumesc si sunt prinsi de el.
Duhul lumesc este boala, Precum cautam sa evitam o boala, asa si cugetarea lumeasca s-o evitam, oriunde ar fi ea. Sa ne înstrainam de duhul progresului lumesc, ca sa progresam duhovniceste, sa ne însanatosim duhovniceste si sa ne bucuram îngereste.

Cel ce nedreptateste se chinuieste
Cel ce nedreptateste si, în general, orice vinovat cînd nu cere iertare, este chinuit de constiinta sa si pe deasupra de supararea celui nedreptatit. Pentru ca atunci cînd cel nedreptatit nu iarta si cîrteste împotriva lui, atunci cel ce a nedreptatit se chinuieste si mai mult. 
Nu poate dormi. Ca si cum l-ar lovi valurile si l-ar învîrti ca pe un titirez. Este un lucru tainic felul cum simte el aceasta. Precum atunci cînd cineva iubeste pe unul si se gîndeste la el în sensul cel bun, acela o simte, asa si în cazul acesta.

Puterea vrajilor
– Parinte, multi cred ca li se fac vraji. Se prind vrajile?
Daca omul are pocainta si se marturiseste, nu se prind. Daca prind vrajile înseamna ca a dat pricina. Poate a nedreptatit pe cineva, si-a batut joc de vreo fata, etc. Atunci va trebui sa se pocaiasca, sa ceara iertare, sa se marturiseasca, sa puna în ordine si sa îndrepte ceea ce a facut. Pentru ca altfel chiar daca toti preotii îi vor citi exorcisme, nu dispar vrajile. Si nu numai vrajile, ci fie si numai supararea sufletului nedreptatit este suficienta ca sa-l chinuie.

Omul drept are pe Dumnezeu de partea lui
Cînd cineva merge cu diavolul, cu viclenii, Dumnezeu nu binecuvînteaza lucrurile lui. 
Ceea ce fac oamenii cu viclenie, nu reuseste. Poate sa se vada pîna la o vreme ca înainteaza, dar în cele din urma, va cadea gramada. 
Cel mai important este sa porneasca cineva de la binecuvîntarea lui Dumnezeu în orice face.
Omul, cînd este drept, are pe Dumnezeu de partea lui. Si cînd are si putina îndrazneala la Dumnezeu, atunci face si minuni. 
Cînd paseste cu Evanghelia, are drept la ajutorul dumnezeiesc. Calatoreste cu Hristos. 

sursa http://www.tgocna.ro