Sfantul Siluan - Despre razboiul duhovnicesc

,,Exista insa si situatii in care diavolul  ne forteaza fie sa pacatuim, fie, daca nu izbutesc lucrul precedent, sa judecam pe cei care pacatuiesc,, (Sfantul Ioan Sinaitul).

  Diavolul  este foarte iscusit. Foloseste orice, numai sa-si atinga scopul.

 In arta lui razboinica sunt cuprinse si cursele de dreapta. 

Cu alte cuvinte, se straduiesc sa induca ganduri de spre asceza exagerata. Diavolul se straduieste sa ne conduca la faptul sa facem cele peste putere, incat, dupa ce nu ne va mai pasa de acelea, sa si cadem in puterea lor (Sfantul Ioan Sinaitul).

Sfintilor Parinti le este cunoscuta aceasta metoda a diavolului, de aceea avva Pimen spune ca "toate cele peste masura, ale demonilor sunt". 

Sfantul Nil, priceput in razboiul acesta, spune ca ori de cate ori mintea omului se roaga curat si fara patimire, atunci nu vin demonii din stanga, adica nu urmaresc sa induca ganduri murdare, ci vin din dreapta. "Caci ii sugereaza acestuia slava lui Dumnezeu si un oarecare chip, prin simtirea prietenilor, ca sa creada in cele din urma ca el a fost facut pentru scopul rugaciunii. Ii ofera vederi care nu sunt adevarate ca sa il faca sa se infumureze cu ideea ca a ajuns la rugaciunea inimii si a dobandit scopul rugaciunii. 

Experienta Bisericii a demonstrat ca nu trebuie sa dam nici o importanta unor asemenea vederi si inchipuiri si chiar, cand ne rugam curat, sa nu existe nici cel mai mic gand ca in putin timp va fi invrednicita mintea sa vada lumina necreata. Rugaciunea trebuie sa fie legata cu cea mai adanca pocainta.

  Daca reuseste sa convinga omul sa comita pacatul, atunci foloseste alta scornire. Se straduieste sa il convinga ca nu trebuie sa-l declare duhovnicului sau, fiindca acest lucru nu inseamna nimic si, prin urmare, nu este necesara spovedania. De altminteri, ii spune, atatia oameni fac lucruri mai fele.

 Gandul blasfemiei "a urzit pentru multi". Insa cunoastem ca nimic nu intareste demonii si gandurile impotriva noastra, "incat acest lucru sa hraneasca si sa tainuie pe acesti tainuitori in inima" (Sfantul loan Sinaitul).

 Acest lucru care se face prin gandul blasfemiei se face prin tiecare gand si prin fiecare patima. Diavolul face orice ca sa ramana tainuite. Si cu cat raman nemarturisite, cu atat mai mult se intaresc patimile, dar si stapanirea diavolului in noi.

  De multe ori se intampla si retragerea demonilor si, in general, a razboiului vizibil. 

Sfantul Isihie Presbiterul spune ca invidiosii demoni "uneori las si ascund si retrag din noi razboiul inteligibil.

 Fac acest lucru incat sa nu ne ingrijim si la o ocazie data sa rapeasca mintea noastra". 

Este groaznica siretenia lor. Cum spune Sfantul loan Sinaitul, pentru un anumit timp demonii se ascund si nu ne ataca, incat sa nu ne ingrijim, considerand marile patimi ca mici si astfel "deci sa ne imbolnavim iremediabil". 

Se intampla chiar sa plece toti demonii, si omul sa nu simta nici un razboi, sa aiba liniste trupeasca si sufleteasca si totusi atunci se lasa demonul infumurarii, "care suplineste locul tuturor". 

Adica, numai demonul trufiei este capabil sa inlocuiasca toti ceilalti demoni.

 Este foarte ciudat acest lucru pe care il vom spune in continuare, dar ni l-a dezvaluit Sfantul Ioan Sinaitul si astfel nu putem sa-l contestam. Diavolul creeaza si anomaliile trupesti. 

Adica, de multe ori vine si se aseaza deasupra stomacului si nu lasa omul sa se sature, chiar daca ar manca tot Egiptul si ar bea intreg Nilul. Si dupa mancare "porneste necuratul si pe cel al curviei, anuntandu-i acestuia faptul". 

Demonul acesta al inrobirii pantecelui merge la intalnirea demonului curviei si ii spune: "cuprinde-l, cuprinde-l, nelinisteste-l; caci pantecul acestuia fiind ingreunat, nu te vei osteni mult". Si intr-adevar, pantecul fiind plin, nu va gasi nici o dificultate demonul curviei sa lucreze pierderea omului.

 In razboiul de dreapta, pe care l-am mentionat anterior, trebuie sa incerce si intelesurile bune pe care le creeaza pe durata rugaciunii.

 Adica, se intampla cand ne rugam, si mai ales mental, sa vina diavolul si sa ne aduca ganduri bune, lucrari filantropice, ganduri bune pentru ca tinteste sa reuseasca in indepartarea mintii de rugaciunea curata. Si acest lucru este foarte viclean si criminal. 

Sfantul Nil invata ca, atunci cand demonii vad omul ca are dorinta pentru adevarata rugaciune, atunci "inchipuie ganduri "ale unor lucruri, chipurile necesare". Dar dupa rugaciune tot el atata din amintire aceste lucruri pe care le-a gandit anterior in rugaciune, "miscand mintea spre cautarea acestora, si deoarece nu le gaseste, tare se mahneste si se intristeaza". 

Alta data demonii aduc ganduri bune si in continuare nu sunt de acord cu acestea.

 Pentru ce insa aceasta lucrare a lor ? Ca sa ne convinga ca "si sincerele amintiri ale noastre le cunoaste" (Sfantul Ioan Sinaitul).

 Astfel, diavolul se straduieste sa se prezinte omului ca profet care cunoaste multe adevaruri si chiar multe evenimente ale viitorului. Dar aceasta este o arta a diavolului. Demonii nu cunosc viitorul omului. 

Cum spune Sfantul Ioan Sinaitul, "nimic din cele viitoare nu cunosc demonii din previziune; deoarece nici magicienii moartea n-ar putea sa ne prezica". ; Sfintii cunosc bine acest lucru. Cati se supun in mod obisnuit diavolului au impresia ca sunt profeti: "Cel supus acestui demon de multe ori profet a devenit" (Sfantul Ioan Sinaitul).

 Socotesc ca, dincolo de acestea pe care le-am mentionat, trebuie sa vedem scornirile speciale pe care le foloseste diavolul ca sa indeparteze omul de Dumnezeu. 

Poate, desigur, unele din acestea sa para inteligente, dar sunt atat de inteligente pe cat de inteligent e diavolul. in realitate diavolul este prost. Crestinii care se lupta sunt mult mai inteligenti decat el si pot sa-l nimiceasca precum au facut sfintii. 

Sfintii cu harul lui Hristos au distrus toate scornirile si inselaciunile diavolului. Mai mult, unii dintre sfinti ajung intr-un asemenea punct, incat, vazand demonii ca fac atatea lucruri ridicole, rad.
La inceput vom vedea inselaciunile diavolului care sunt descrise de Sfantul Ioan Sinaitul, suficient de experimentat in razboiul impotriva demonilor.
Demonii lucreaza si sa straduiesc prin diferite modalitati sa rataceasca omul. Unii ne inalta si altii ne umilesc. Unii ne inaspresc si altii ne roaga. Unii ne intuneca si altii se prefac lumina. Unii ne fac molai si altii rautaciosi. Unii ne fac mohorati si altii veseli. Drept care este necesar omul sa cunoasca de fiecare data care demon lucreaza.
Multora le creeaza demonii lacrimi in mijlocul cetatii si al zgomotelor "ca astfel unii necrezand ca sunt vatamati de zgomote, sa se alature lumii". Fac acest lucru ca sa creeze iluzia ca .este posibil sa traiasca cineva cucernicia si in zgomote. Aceasta cucernicie este curat satanica !

 Nu este sigur ca nu poate cineva sa se afla in lume si sa aiba asemenea experiente. Dar aici are, in principal, in atentia lui pe monahii care cu iluzia aceasta parasesc sihastriile lor si se muta in locuri foarte zgomotoase si lumesti.
Demonii ne ataca printr-un razboi ridicol. Cand suntem satui ne jignesc si cand postim ne inaspresc. 

Acest lucru este ca sa fie creata impresia ca poate oricine sa manance si sa aiba cucernicie. Dar aceste lacrimi sunt false.
Viclenia diavolilor este mare. Ne induc ganduri sa nu ne despartim de oamenii lumesti, indeosebi acest lucru este valabil pentru aceia care au ganduri sa se calugareasca, "spunand ca multa rasplata castigam noi daca vazand femeia ne stapanim pe noi insine". Creeaza gandul ca ramanand in locuri unde sunt satisfacute simturile vom avea mai multa rasplata daca ne stapanim pe noi insine. Aceasta, desigur, ca sa amane omul plecarea si mai tarziu sa fie inrobit acestor lucruri la care credea ca ar putea sa fie indiferent.

Un parinte vizionar a povestit urmatoarele: Cand s-a aflat intr-o adunare au venit doi demoni, adica demonul slavei desarte si demonul trufiei si s-au asezat la dreapta si la stanga lui. Si primul il atata sa mentioneze o vedere sau o fapta oarecare pe care a reusit-o in pustiu. Cand respingea acest indemn, atunci celalalt demon il lauda pentru aceasta izbanda: "Si mare ai devenit invingand pe mama mea cea mai nerusinata". Un demon invinuia pe celalalt ca sa aduca ascetul in pacat.

A vazut Sfantul Ioan demonul slavei desarte unui frate ca-i sugereaza ganduri si altui frate ca ii dezvaluie gandurile primului frate, ca sa fie fericit ca vizionar. Mai mult, demonul slavei desarte atinge trupul omului si creeaza palpitatii ca sa creeze simtamantul venirii lui Hristos.
Un demon prigoneste alt demon. Un monah era manios. Si cand au sosit vizitatori; atunci s-a aratat ca bland acestora. Astfel, un demon, adica demonul slavei desarte prigonea demonul maniei.
De multe ori, demonul avaritiei mimeaza umilinta in timp ce demonul slavei desarte indeamna omul la milostenie. Acelasi fapt il face si demonul iubirii de placeri. Adica exista situatia cand demonul avaritiei sa recomande sa nu fie milostiv omul, pentru ca va cadea in vanitate si astfel mimeaza smerenia. Precum, de asemenea, demonul vanitatii si al senzualitatii ne indeamna sa dam milostenie, pentru ca astfel poate sa lucreze mai bine. Adevaratamilostenie se face cand omul se purifica de demonul avaritiei, al vanitatii si al senzualitatii.

De multe ori demonii ne impiedica sa infaptuim cele mai usoare si folositoare fapte si ne indeamna sa lucram pe cele mai obositoare. Fac acest lucru deoarece cunosc ca ori de cate ori suntem obositi, atunci suntem descurajati sa continuam calea noastra duhovniceasca.
Cineva a povestit Sfantului Ioan o vicleana scornire a diavolului. De multe ori demonul carnii se strecoara si se asunde pe el insusi si sugereaza monahului gandul ca are evlavie, in timp ce ii da si izvorul lacrimilor, mai ales cand discuta cu femei si ii sugereaza ganduri sa converseze cu acestea despre amintirea mortii, a judecatii si a intelepciunii. Si toate acestea le face diavolul ca sa convinga femeile sa provoace monahul si sa apropie astfel lupul ca pastor. Si dupa ce a fost castigata obisnuinta si curajul, "atunci nefericitul sufera caderea". Foloseste chiar si cele mai sfinte lucruri, scopul fiind sa arunce omul in pacatul trupesc.

Cand ne straduim sa plecam dintr-o adunare in care cineva povesteste lucruri hazlii, atunci demonii ne ataca in doua moduri. "Sa nu mahnesti pe povestitor" sau "Sa nu te arati pe tine insuti mai pios decat cei prezenti", ca sa ne faca sa ramanem. Si celalalt gand este sa fugim,dar asta ca sa ne conduca spre iubirea de slava. Adica ne spune al doilea gand: "indeparteaza-te, sa nu intarzii; daca nu, in rugaciunea ta vei intipari sensuri ale unor lucruri ridicole". 

Ne indeamna nu numai sa fugim, dar si sa ne straduim sa dizolvam vicleana adunare, mentionand cele ale Judecatii si amintirea mortii. in aceasta situatie trebuie sa preferam pe al doilea, adica sa preferam sa ne ude anumite picaturi ale iubirii de slava, care poate sa devina cauza a folosului celorlalti. Si in Pateric exista exemple asemanatoare care arata deosebitele scorniri ale diavolului. Sfantul Macarie a mers candva sa doarma intr-un sanctuar in care existau schelete de idolatri. Si-a pus drept perna un schelet de idolatru. Demonii l-au invidiat pe sfant pentru curajul sau. Si atunci au vrut sa-l inspaimante. Strigau ca unei femei: "Cutare, hai cu noi in baie". Si alt demon a raspuns cu voce femeiasca, ca si cand inainta dintre morti: "Am un oaspete deasupra mea si nu pot sa vin". Si acest lucru il faceau ca sa inspaimante sfantul. "Si batranul nu s-a inspaimantat".

Sfantul Nil Ascetul scrie ca in timp demonii se "impart pe ei insisi". Si in timp ce unii dintre ei supara omul, ceilalti in chip de inger alearga in ajutorul lui, daca cere. Si aceasta in scopul sa insele omul ca, intr-adevar au fost ingeri. Alteori demonii arunca ganduri impotriva noastra si, in acelasi timp, ne atata sa ne rugam, chipurile impotriva lor sau sa nu fim de acord cu ei. Si atunci se retrag. Si acest lucru il fac ca sa creeze in noi impresia ca am inceput sa-i invingem si ca acum se tem de noi.

Sfantul Nichita Stethatos spune: "inaintea incaierarii si a infrangerii, de multe ori demonii agita simtirea sufletului si rapesc somnul din pleoape". Adica iau somnul din pleoapele noastre ca sa creeze tulburare. Deoarece cunoastem ca in starea nesomnului omul se infurie cand nu cunoaste sa foloseasca aceasta stare pentru rugaciune. De multe ori "si prin anumite spasme iau somnul din pleoapele lor, sa faca viata acestora mai chinuitoare si plina de durere prin nascocirile de acest fel". Insa alteori diavolul creeaza somn, cand omul se roaga. Deoarece cunoaste ce rau ii face rugaciunea, creeaza somnolenta.
Am mentionat numai unele invataturi ale sfintilor privitoare la tehnica diavolului. in orice caz, exista mult mai multe. Cine se lupta in aceasta lupta, va verifica in orice caz salbaticele atacuri ale diavolului. Va simti prezenta lui. Ascetii au sa descrie multe evenimente de acest fel. Nu este vorba despre iluziile lor si personificari ale unor trairi interioare. Este vorba despre o realitate, pentru ca diavolul exista si este cel mai mare dusman al mantuirii noastre. Un ascet la Sfantul Munte imi spunea: "Daca se asaza cineva zece ani in Sfantul Munte, atunci va intelege ce este diavolul". Noi care traim in lume nu putem sa intelegem acest lucru, pentru ca printr-o foarte mica putere ne tine aproape de el. Nu este nevoie sa depuna o stradanie deosebita. Ne-a facut robii lui prin atatari exterioare, creand chiar si iluzia ca nu exista.

Cine insa se lupta sa se curete de patimi si exerseaza in rugaciunea mentala, va cunoaste vicleana putere a diavolului. Exact in acea clipa il ataca diavolul, si cunoscand foarte bine cat ne iubeste Dumnezeu, diavolul ,,ne innebuneste de dragostea Lui,,. Si intelege bine ca, orice ar face diavolul, in realitate este colaborator la mantuirea noastra. il uram mai mult si astfel il atacam cu mai multa putere. De aceea scrie Sfantul Grigorie Palama: "Caci colaborator este diavolul totdeauna la vointa lui Dumnezeu, dar el nevoind acest lucru, si neprivind catre acest lucru"'.

Mitropolitul Hierotheos Vlachos
sursa http://www.crestinortodox.ro