Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 13 iunie 2018

Sfaturi duhovnicesti pentru mantuire






Invataturi despre mantuirea sufletului


Lectura ne intareste in viata duhovniceasca. Credinta insasi apare din citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu. Fiecare carte duhovniceasca ne ofera ceva nou in cunoasterea lui Dumnezeu. 

Cerceteaza-te si alege-ti lectura in functie de necesitatea si setea pe care le descoperi in inima: un acatist, Psaltirea, Evanghelia, o opera a unui Sfant Parinte sau altceva. Ci­teste, indrepteaza-ti viata pas cu pas, ca sa dobandesti cre­dinta tare.



Bun lucru este sa-ti infranezi mania, sa ierti celui ce ti-a gresit si sa dai celui care iti cere.

 Te-a suparat cineva? Iarta-l. 
Ai suparat pe cineva? Impaca-te cu el.

 Fereste-te nu doar de faptele rele, ci si de cuvintele necuviin­cioase. 

Cand vorbeste cineva dintre cei mai mari, taci si asculta. 
Nu crede oricarui zvon. 

Nu dori tot ce vezi. 

Fii drept, nu dori nimic din ce nu este al tau. 
Cu atat mai mult nu fura si nu deposeda, ci fii multumit cu ceea ce ai tu. 

Cele de care ai nevoie dobandeste-le prin propria munca. 

Da inapoi ceea ce ai luat cu imprumut. 

Implineste ceea ce ai promis. 

Nu te lauda niciodata. 

Fii curajos, gata de munca, lasand la o parte nepasarea celor lenesi. Dragostea de munca este placuta lui Dumnezeu, iar tie de folos.

Nu deznadajdui la necaz.

 La bucurie nu-ti pierde cumpatarea. 

Celui care cere da-i, daca ai; pe cel sarac ajuta-l pe cat poti.

 Nu invidia pe nimeni, fii binevoitor fata de toti. Nu fi egoist si mandru. 

Fii prietenos fata de toti, dar nu te purta lingusitor fata de nimeni. 

Saluta-i pe toti cei pe care-i intalnesti. Asemenea si celor care te saluta, raspunde-le la salut. 

Celui care te intreaba raspunde-i, pe cel nestiutor indruma-l. Pe cei tristi mangaie-i. Slu­jeste oricui poti.


Scurta regula folositoare de suflet, care duce la mantuire


– sa te insemnezi corect cu semnul sfintei cruci;

– sa taci intelept;

– sa ai duh binevoitor fata de toti;

– deasa pocainta in fata lui Dumnezeu cu rugaciunea: „Doamne, iarta-ma si ajuta-ma! Duhul Tau cel Sfant nu-L lua de la mine!”;

– sa urmaresti gandurile potrivnice lui Dumnezeu si sa le alungi cu Numele lui Dumnezeu;

– sa treci de la lucrurile vazute la Numele nevazut al lui Dumnezeu (a se vedea Comoara duhovniceasca a Sfantului Tihon de Zadonsk);

– marturisirea trebuie sa fie sincera;

– sa te consideri pe tine mai rau si mai pacatos decat toti;

– taierea voii si a gandirii proprii, chiar cand ea pare buna (fa totul cu sfat, adica cu sfatul parintelui duhovnicesc);

– deasa cugetare la plecarea ta din lumea aceasta in viata vesnica.

Indeplinind acestea, cu harul lui Hristos te vei mantui.

Pentru dobandirea fericirii vesnice sunt necesare:

credinta in Iisus Hristos;
dragostea de Dumnezeu si de aproapele;
pazirea tuturor poruncilor lui Dumnezeu;
impartasirea cu Sfantul Trup si Sange ale Domnului Iisus Hristos;
faptele bune;
sa fii membru al Sfintei Biserici Ortodoxe;
pocainta sincera pentru pacatele proprii.
1. Credinta in Iisus Hristos

Dumnezeu este Duh Sfant. Lucrarea Sa este prezenta in tot ceea ce a creat. Stramosii nostri, care au trait inainte de venirea lui Hristos, credeau in Cel ce va sa vina. Ei citeau Scriptura, dar nu intelegeau, pentru ca nu erau luminati de Duhul Sfant. Cu toate acestea, ei duceau o viata morala si sunt un exemplu pentru noi.

Noe si-a construit arca timp de aproape 100 de ani, i-a avertizat pe oameni despre mania lui Dumnezeu care se va abate asupra lor, i-a chemat la pocainta, in ciuda faptului ca multi il luau in ras.

Enoh se purta cu evlavie in fata lui Dumnezeu, isi inchi­puia ca Domnul il priveste zi si noapte si vede faptele lui. Atat de mult a bineplacut el lui Dumnezeu, incat a fost inal­tat la cer.

Iar Iov, cate a rabdat prin ingaduinta lui Dumnezeu! Cat au incercat sa-l convinga sa cedeze, insa el a ramas credin­cios si statornic! Chiar si atunci cand zacea in gunoi si praf, parasit de toti, el Il lauda pe Dumnezeu.

Dreptul Avraam, facand voia lui Dumnezeu, a lasat toa­te si a mers in tara pe care i-a aratat-o El. Avraam ne invata adevarata credinta. Ne invata de asemenea ospitalitatea. El ii primea pe toti strainii, intre care S-a aflat si Domnul. Avraam era atat de credincios si de ascultator de Dumne­zeu, incat nu a pregetat sa se pregateasca a-l aduce jertfa pe fiul sau unul-nascut, cand Domnul i-a cerut-o. El ne inva­ta ascultarea pe noi, preotii, pe conducatori, pe parinti etc. Prorocul David ne invata credinta, pocainta si rugaciunea.

In viata trebuie sa ca­utam compania oamenilor credinciosi, intelepti, placuti lui Dumnezeu, tari in credinta. Sa vorbim cu ei despre Dumne­zeu. Sa citim cuvantul lui Dumnezeu.

Lectura ne intareste in viata duhovniceasca. Credinta insasi apare din citirea si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu. Fiecare carte duhovniceasca ne ofera ceva nou in cunoasterea lui Dumnezeu. Cerceteaza-te si alege-ti lectura in functie de necesitatea si setea pe care le descoperi in inima: un acatist, Psaltirea, Evanghelia, o opera a unui Sfant Parinte sau altceva. Ci­teste, indrepteaza-ti viata pas cu pas, ca sa dobandesti cre­dinta tare.

A-ti zidi fericirea interioara inseamna a lucra la dobandirea Duhului Sfant in credinta si in adevar. 

Printr-o viata buna dobandeste o inima buna, umple-o de har. Pen­tru aceasta, invata cuvantul lui Dumnezeu in trei feluri:


1) din Evanghelie;

2) din explicarea lui in scrierile Sfintilor Parinti, nevoitori ai Bisericii Ortodoxe,

3) din vietile sfin­tilor, luand aminte la viata lor si la felul cum au slujit lui Dumnezeu.

Multi nevoitori sunt trecuti in randul sfintilor. Nu este, oare, acesta un exemplu de credinta sfanta pentru noi?


Obisnuieste-te sa citesti: dimineata din Evanghelie, in timpul zilei talcuirile Sfintilor Parinti, iar seara din vietile sfintilor. 

Fie ca sufletul tau sa devina pamant binecuvanat pentru a primi samanta – cuvantul lui Dumnezeu. Sa te faci placut lui Dumnezeu cu intelegere.

Se spune ca exista oameni trupesti si oameni duhovnicesti. 

Care e deosebirea dintre ei?

 Cel trupesc traieste implinind poftele trupului sau, iar cel duhovnicesc traieste in credinta, lucrand pentru a se face placut lui Dumnezeu. 

Dupa roadele lor ii veti cunoaste. 

Cel trupesc face raul si uita ca l-a facut, dar tine minte atunci cand cineva ii face lui rau; cel duhovnicesc iarta. 

Cel trupesc fura, cel duhovnicesc se leapada de ale sale etc. 

Cel duhovnicesc dobandeste Duhul Sfant, isi intareste credinta; cel trupesc dobandeste duhul rau, prin faptele sale rele devenind salas al acestui duh. Duhul rau il duce in cele din urma la pierzanie, daca acel om nu-si vine in fire.

Soarbe intelepciunea duhovniceasca, ce intareste credin­ta. Pentru aceasta exista:


1) Biserica lui Dumnezeu;

2) car­tile sfinte;

3) oamenii duhovnicesti.

Pentru aceasta am primit darul timpului, care este mai de pret decat toate comorile. Trebuie sa-l pretuim asa cum il pretuiau vechii negustori. 

Cat de mult timp pierdem in zadar in convorbiri desarte, curiozitati, fantezii, somn pes­te masura etc! 

Mult folos dobandim in schimb de la timpul petrecut in rugaciune, in citirea sfintelor carti, in cugetarea la vesnicie, in savarsirea faptelor bune etc. 

Cauta sa-ti pe­treci viata in credinta, dupa legea data noua de Domnul Iisus Hristos si in comuniune cu El. 

Sa crezi si sa stii ca Hristos Se gaseste in cei care sufera fara vina si fara cartire, se afla in cei care cred in El, cand vorbesc despre Dumnezeu.

 Acolo unde sunt doi sau trei adunati in numele Domnului, este prezent si Dumnezeu. El este prezent in cei placuti Lui. Este prezent in chip deosebit in noii mucenici rusi.

 Omul care L-a cunoscut pe Duhul Sfant prin credinta simte pre­zenta Lui: asa cum curentul electric trece nevazut prin fire, tot asa si harul nevazut vine in om, iar acesta ii simte pre­zenta ca bucurie care ii cuprinde intreaga fiinta.

Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: Invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu