Lacrimile sunt de opt feluri dupa Sfintii Parinti.
Lacrimi din dragoste de Dumnezeu, cand omul se gandeste la frumusetea creatiei dumnezeiesti. Acestea formeaza cel mai inalt plans, numit plans de bucurie si de dor dumnezeiesc. Lacrimile dragostei ingrasa pe om.
Lacrimi din frica de Dumnezeu. Acestea au mai mica putere decat cele dintai, pentru ca plansul din dragoste de Dumnezeu este plansul fiului catre Tatal, iar plansul din frica este al slugii care mereu se teme sa nu supere pe Stapanul sau. Plansul din frica mijloceste la Dumnezeu iertarea pacatelor si este inaintemergator al celui dintai. Plansul din frica usuca pe om, asemenea clestelui care se arde in foc.
Lacrimi din mila si dragoste pentru aproapele, pentru cei bolnavi din spitale, pentru saraci, vaduve, copii orfani, pentru cei flamanzi, goi si straini, pentru toti oamenii din suferinta. Aceste lacrimi sunt sfinte si mantuitoare asemenea celor dintai.
Lacrimi din frica mortii si a muncilor iadului. Acestea sunt lacrimi bune, mantuitoare ca si cele dintai si aduc roada de pocainta.
Lacrimi din fire sau firesti, adica ale sotilor, ale rudelor, ale parintilor pentru fii si ale fiilor pentru parinti. Acestea nu sunt nici bune nici rele. Ele se pot vedea uneori si la animale.
Lacrimi din slava desarta. Acestea sunt foarte periculoase, pentru ca pe langa lacrimile cele bune, mantuitoare si smerite, pune diavolul lacrimi de slava, spre a fi vazuti si laudati de oameni. Or, plansul cel duhovnicesc trebuie sa fie totdeaun ascuns si nestiut de nimeni, afara de Dumnezeu si de duhovnic.
Lacrimi de dezmierdare, care izvorasc din pofta, din betie, din manie, din aducere aminte a celor rele, etc.
Al optulea fel sunt lacrimi pentru pagube, din saracie, din durerea ranelor, pentru tot felul de boli.
Primele patru feluri de lacrimi sunt mantuitoare ; cele firesti nu sunt nici bune nici rele ; iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare si aducatoare de osanda.
Sfantul Ioan Scararul vorbeste in Scara sa despre doua feluri de strapungere ale inimii : una mincinoasa, draceasca si una adevarata, duhovniceasca.
Lacrimi din mila si dragoste pentru aproapele, pentru cei bolnavi din spitale, pentru saraci, vaduve, copii orfani, pentru cei flamanzi, goi si straini, pentru toti oamenii din suferinta. Aceste lacrimi sunt sfinte si mantuitoare asemenea celor dintai.
Lacrimi din frica mortii si a muncilor iadului. Acestea sunt lacrimi bune, mantuitoare ca si cele dintai si aduc roada de pocainta.
Lacrimi din fire sau firesti, adica ale sotilor, ale rudelor, ale parintilor pentru fii si ale fiilor pentru parinti. Acestea nu sunt nici bune nici rele. Ele se pot vedea uneori si la animale.
Lacrimi din slava desarta. Acestea sunt foarte periculoase, pentru ca pe langa lacrimile cele bune, mantuitoare si smerite, pune diavolul lacrimi de slava, spre a fi vazuti si laudati de oameni. Or, plansul cel duhovnicesc trebuie sa fie totdeaun ascuns si nestiut de nimeni, afara de Dumnezeu si de duhovnic.
Lacrimi de dezmierdare, care izvorasc din pofta, din betie, din manie, din aducere aminte a celor rele, etc.
Al optulea fel sunt lacrimi pentru pagube, din saracie, din durerea ranelor, pentru tot felul de boli.
Primele patru feluri de lacrimi sunt mantuitoare ; cele firesti nu sunt nici bune nici rele ; iar ultimele trei feluri de lacrimi sunt nefolositoare si aducatoare de osanda.
Sfantul Ioan Scararul vorbeste in Scara sa despre doua feluri de strapungere ale inimii : una mincinoasa, draceasca si una adevarata, duhovniceasca.
Exista, de asemenea, si lacrimi care in aparenta sunt bune, insa ele sunt inselatoare, dracesti.
Despre acestea, izvorate chiar si in timpul rugaciunii vorbeste Sfantul Ignatie Briancianinov in ,,Despre inselare ,, astfel :
"Pocainta, duhul infrant, plansul, sunt semne care dau marturie despre nevointa cu bunacuviinta in rugaciune; lipsa lor este un semn al abaterii spre o directie gresita, semn al amagirii sau al sterpiciunii. Una sau cealalta, adica inselarea sau sterpiciunea (lipsa de roade), alcatuiesc o urmare cu neputinta de ocolit a indeletnicirii cu rugaciunea intr-un chip nepotrivit, iar indeletnicirea cu rugaciunea in chip nepotrivit este nedespartita de amagirea de sine.
Cel mai primejdios dintre felurile de rugaciune nepotrivita este atunci cand cel ce se roaga alcatuieste prin puterea inchipuirii sale nazariri sau himere, luandu-le, la aratare din Sfanta Scriptura, iar de fapt - din propria lui stare, din caderea sa, din pacatosenia sa; prin aceste inchipuiri isi maguleste parerea de sine, slava desarta, cugetarea semeata, trufia, se amageste pe sine insusi. Se poate vedea lesne ca toate alcatuirile inchipuirii firii noastre cazute, schimonosite de cadere, nu sunt adevarate - ele sunt nascocire si minciuna (...) .
"Pocainta, duhul infrant, plansul, sunt semne care dau marturie despre nevointa cu bunacuviinta in rugaciune; lipsa lor este un semn al abaterii spre o directie gresita, semn al amagirii sau al sterpiciunii. Una sau cealalta, adica inselarea sau sterpiciunea (lipsa de roade), alcatuiesc o urmare cu neputinta de ocolit a indeletnicirii cu rugaciunea intr-un chip nepotrivit, iar indeletnicirea cu rugaciunea in chip nepotrivit este nedespartita de amagirea de sine.
Cel mai primejdios dintre felurile de rugaciune nepotrivita este atunci cand cel ce se roaga alcatuieste prin puterea inchipuirii sale nazariri sau himere, luandu-le, la aratare din Sfanta Scriptura, iar de fapt - din propria lui stare, din caderea sa, din pacatosenia sa; prin aceste inchipuiri isi maguleste parerea de sine, slava desarta, cugetarea semeata, trufia, se amageste pe sine insusi. Se poate vedea lesne ca toate alcatuirile inchipuirii firii noastre cazute, schimonosite de cadere, nu sunt adevarate - ele sunt nascocire si minciuna (...) .
Visatorul, odata cu primul pas facut pe calea rugaciunii, iese din taramul adevarului, paseste pe tarimul minciunii, pe taramul satanei, se supune de bunavoie inrauririi satanei. Sfantul Simeon Noul Teolog zugraveste astfel rugaciunea visatorului si roadele ei: "El ridica spre cer mainile, ochii si mintea, isi inchipuie in mintea sa sfaturile Dumnezeiesti, bunatatile cele ceresti, cinurile sfintilor ingeri, locasurile ingerilor; pe scurt, aduna in inchipuirea sa toate cele auzite din Dumnezeieasca Scriptura, le cerceteaza in vremea rugaciunii, cauta la cer; prin toate acestea isi starneste sufletul sau catre dumnezeiasca dorire si dragoste; cateodata varsa lacrimi si plange. In acest chip, inima lui se trufeste incetul cu incetul, fara a pricepe el aceasta cu inima; i se pare ca cele savarsite de el sunt rodul harului Dumnezeiesc spre mangaierea lui, si roaga pe Dumnezeu ca sa-l invrednicesca a petrece pururea in aceasta lucrare. Acesta este semnul inselarii".
Magdalena Dobra
Magdalena Dobra
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu