SFANTUL IOAN GURA DE AUR ,,CUVINTE INTELEPTE,,

               Sfantul Ioan Gura de Aur

Omul credincios trebuie sa aiba si viata curata

Plânsul dupa voia lui Dumnezeu pricinuieste mare bucurie si folos; mare rau este râsul; trebuie sa fugim de teatre

Cei ce se împartasesc cu nevrednicie se vatama pe ei însisi

Trebuie sa avem totdeauna în minte pacatele noastre si sa-L rugam pe Dumnezeu pentru ele; si despre judecata viitoare

Trebuie sa alegem binele. Dumnezeu savârseste totul.

Sa cerem lui Dumnezeu necontenit si staruitor cele duhovnicesti

Viata virtuoasa da stralucire, nu bogatia si putere

Cel virtuos nu poate fi vatamat de nimeni, dar cel vicios de toti se teme si tremura

Trebuie sa multumim totdeauna lui Dumnezeu.

Daca nu te departezi de grijile lumesti, nu te poti cunoaste pe tine însuti

Cel ce sta nu trebuie sa se încreada pâna la sfârsit si nici cel cazut sa nu se descurajeze

Oamenii care traiesc în desfatari si cei cu putere nu se deosebesc întru nimic de morti

Nu trebuie sa sfatuim cu mânie, ci cu blândete pe cei ce au o parere gresita despre Dumnezeu

Cel ce vrea sa îndrepte pe cineva pe calea virtutii trebuie sa-l sfatuiasca sa savârseasca mai întâi virtutile cele mici. Tot asa trebuie sa faca si cu femeile cele iubitoare de podoabe

Nu trebuie sa plângem pe cei ce mor

Trebuie sa rabdâm orice ispita, luând ca pilda rabdarea lui Iov

Nu trebuie sa ne ducem la teatrele cele rele; astfel de teatre îi fac pe oameni sa savârseasca multe fapte nechibzuite

Nu trebuie sa ne gândim ca ne poate ajuta virtutea altora, ci noi însine sa ducem o viata virtuoasa si împotriva camatarilor.

Jugul dreptatii este usor si duce la mântuire, pe când jugul pacatului, pe lânga faptul ca este greu, ne si pierde

Sa sarbatorim în chip adevarat Domnului, îndepartându-ne de orice pacat si savârsind dumnezeiestile virtuti

Trebuie sa facem fapte potrivnice pacatelor, de vrem sa fim învredniciti de împaratia cerurilor

Cel ce face nedreptate este mai pagubit decât cel nedreptatit

Nu trebuie sa ne pierdem curajul si sa ne nelinistim privind la trândavia altora; gândul acesta este fara de folos

Nu este de ajuns o singura virtute pentru mântuire, ci trebuie sa cautam sa le savârsim pe toate, cu toata râvna

Dumnezeu ne-a dat porunci foarte drepte; în locul marilor bunatati pe care ni le da, trebuie sa dam celor nevoiasi dupa putere chiar neînsemnate bunatati

Trebuie sa ne apropiem de preot ca de Hristos, ca El savârseste si acum Taina Sfintei Impartasanii. Mai mare este milostenia decât jertfa.

Milostenia este mai mare decât toate , fara milostenie toate se duc si se pierd

Viata e împletita din clipe placute si triste si nu poate fi om care sa fie fara dureri si bucurii. Nimic nu ne poate mângâia la plecarea noastra din aceasta viata ca o constiinta buna

Numai acela e nobil care are sufletul curat; în aceasta parte si despre a nu te bucura împreuna cu cei carora le merg toate din plin

Trebuie sa întindem o mâna de ajutor celor ce se gasesc jos; mai ales celor din casa noastra; ca nu ne e de ajuns pentru mântuire numai virtutea noastra, în acest cuvânt si despre purtarea de grija de suflet

Despre dragoste 

Suntem uniti unii cu altii mai mult pentru pricini lumesti decât pentru dragostea de Hristos; de aceea si dragostea dintre noi se spulbera repede, pe când dragostea care are temei pe Hristos ramâne vesnica

Sa nu purtam ura celor care ne ocarasc, celor care ne calomniaza si ne fac rau, ci sa înduram cu curaj; ba, mai mult, sa ne rugam pentru ei

Daca ne lipseste o singura virtute, vor veni peste noi multe rele si vom fi lipsiti si de împaratia cerurilor.

Despre milostenie 

Trebuie sa facem milostenie înainte de a plati impozitele, pentru ca Dumnezeu ne-a daruit multe si ne va mai darui

Despre pocainta

 Cei pacatosi sa nu-si piarda nadejdea, iar cei ce stau sa nu dormiteze

Despre monahi

 Viata lor pare împovaratoare, dar e mai dulce decît viata care pare placuta si lesnicioasa

Despre judecata, despre a ne îngriji de minte si de suflet si a dispretul cele trupesti

 E cu neputinta sa-ti împodobesti si trupul si în acelasi timp sa-ti împodobesti si sufletul si mintea

Monahii mai cu seama practica smerenia. Trebuie sa ne ducem des la locuintele acestor sfinti, ca sa ne curatim multele noastre pete sufletesti

Despre cei care se împodobesc; unii ca acestia se aseamana cu mormintele. Mustrare celor care se uita dupa femeile frumoase si mai cu seama în biserica.

Când ni se îmbolnaveste sufletul, trebuie sa mergem la doctorii sufletesti ca sa fim povatuiti de ei.

Sa nu cercetezi de unde vine bogatia si saracia.

Nu foloseste la nimic daca, apropiindu-ne de Hristos, ne curatim mâinile si hainele, dar nu avem curate gura si limba de orice cuvânt murdar.

Despre acea înfricosatoare zi

 Multi, din pricina ca nu s-au ostenit si n-au asudat putin, vor fi lipsiti de slava si de bunatatile lui Dumnezeu

Despre milostenie

 Trebuie sa fim iconomi ai lui Dumnezeu; sa nu risipim averea în cheltuieli zadarnice, fie ca o avem de la parinti, fie ca am câstigat-o prin munca noastra.

Orice-ar fi, trebuie sa suferim toate cele câte vin peste noi. Se cuvine sa luam parte la durerile celor pedepsiti de Dumnezeu sau pedepsiti în alt chip

Despre iubirea de arginti

Aceasta cumplita boala se naste din pricina trândaviei. Orice pacat îsi are obârsia în iubirea de arginti.

Mai rai decât îndracitii sunt iubitorii de arginti.

Impotriva iubitorilor de argint si lacomilor. Cu cât aduna mai mult cu atât mai mult sufera

Despre rabdare si mânie; cel învins când este batjocorit, acela mai cu seama învinge.

Cei care dau milostenie din averile dobândite prin jaf si lacomie ar face mai bine sa nu dea milostenie decât sa hraneasca pe Hristos din niste averi ca acestea.

Tot aici si împotriva episcopilor care se prefac în perceptori si neglijeaza din pricina aceasta Biserica

Diavolul începe de la pacate mici si asa îl duce pe om la pacate mai mari, apoi în iad; asa au patit Cain si Saul

sursa http://www.ioanguradeaur.ro

Despre har;Despre voia lui Dumnezeu şi libertate; Despre pocăinţă; Despr...

Părintele Siluan l-a întrebat pe Igumen (Arhimandritul Misail, bărbat duhovnicesc, către care binevoia şi pe care vădit îl ocrotea Dumnezeu):
– Cum poate şti monahul voia lui Dumnezeu?
– Cel dintâi al meu cuvânt el trebuie să-l primească drept voia lui Dumnezeu. Cine va face astfel, peste acela va odihni harul lui Dumnezeu; dar dacă cineva mi se împotriveşte, eu, ca om, mă dau la o parte.
Cuvântul Igumenului Misail se înţelege precum urmează:
Duhovnicul, odată întrebat, caută prin rugăciune îndrumare de la Dumnezeu dar, om fiind, răspunde în măsura propriei credinţe, după cuvântul apostolului Pavel: «Noi credem, pentru aceea şi grăim» (2 Cor. 4: 13), însă «în parte cunoaştem, şi în parte prorocim» (1 Cor. 13: 9). În năzuinţa sa de a nu greşi, el însuşi, sfătuind sau dând povaţă, se ştie a fi sub judecata lui Dumnezeu, şi deci de cum întâlneşte împotrivire, sau măcar o lăuntrică mişcare de primire din partea celui ce întreabă, nu îndrăzneşte a stărui asupra cuvântului său, nu cutează a-l întări că fiind expresia voii lui Dumnezeu, ci «ca om, se dă la o parte».
O astfel de conştiinţă era foarte vădită în viaţa Igumenului Misail. Odată l-a chemat la sine pe un monah începător, Părintele S. (este vorba de Părintele Sofronie, căruia i se ceruse să înveţe limba greacă – n. tr.), şi, i-a încredinţat o ascultare grea şi anevoioasă. Începătorul a primit-o fără pregetare şi, făcând metania cuvenită, se îndreptă către uşă. Dintr-o dată Igumenul îl chemă înapoi. Începătorul se opri. Cu capul înclinat în piept, Igumenul îi spune liniştit, dar apăsat:
– Părinte S., nu uita: Dumnezeu de două ori nu judecă; aşadar, câta vreme vei face ceva în ascultare mie, eu sunt cel care voi fi judecat de Dumnezeu, iar tu eşti slobod de povara răspunderii.
Dacă cineva se împotrivea fie şi într-o mică măsură la ceea ce-i încredinţa ori povăţuia Igumenul Misail, acest nevoitor plin de bărbăţie, lăsând la o parte însemnătatea dregătoriei sale administrative, de obicei răspundea: «Fie, faceţi cum voiţi», şi nu-şi mai repeta cuvântul. Şi Stareţul Siluan aşijderea, dacă întâmpina împotrivire, de îndată tăcea.
De ce aşa? Pentru că, pe de-o parte, Duhul lui Dumnezeu nu rabdă nici silnicie, nici pricire; pe de altă parte, voia lui Dumnezeu este un lucru mult prea măreţ. În cuvântul duhovnicului, care întotdeauna poartă pecetea relativismului, ea nu poate încăpea, nu îşi poate primi desăvârşita expresie, şi numai cel ce primeşte cuvântul ca fiind plăcut lui Dumnezeu, fără a-l supune propriei judecăţi, sau, cum adesea se zice, «fără împotrivire», acela a aflat adevărata cale, căci el cu adevărat crede că «la Dumnezeu toate sunt cu putinţă» (Mt. 19: 26).
Iată calea credinţei, ştiută şi întărită de experienţa de veacuri a Bisericii.

Arhimandritul Sofronie, Cuviosul Siluan Athonitul, Editura Reîntregirea, Alba Iulia – 2009