Parintele Proclu - Sfaturi Duhovnicesti

PĂRINTELE PROCLU: “Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie, dragoste fata de aproapele şi căinţă, degeaba!

 Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă. 

DUHUL SFÂNT ÎL LASĂ ÎN PĂRĂSIRE PE CEL CE SE MÂNDREŞTE”

Nevoinţa fără dragoste şi smerenie e de plâns.

Cel ce se mândreşte cade în curvie.

— Care e cea mai mare virtute pe care o poate dobândi creştinul?

— Cea mai mare virtute îi smerenia. Poate să aibă cineva fapte bune cu grămada; dacă nu are smerenie şi căinţă, degeaba! Şi dacă şi-a pus în gând că „eu sunt mai bun ca altul!”, a pierdut. Am pierdut! Asta e… Da, atâta spun, vă spun: este putere dumnezeiască şi este putere mare…

Creştinii să caute a căpăta aceste două virtuţi: smerenia şi dragostea. Căci cine capătă aceste două virtuţi Duhul Sfânt îl învaţă mila, pentru că din dragoste izvorăşte mila. Şi dacă are milă de toţi, adică de aproapele, nu poate greşi. Iar dacă a căpătat smerenia nu mai judecă pe altul, nu mai cântăreşte pe altul, el se vede pe el mic şi păcătos.


Dumnezeu iubeşte pe omul smerit şi nebăgat în seamă de nimeni. N-ai văzut? Toţi sfinţii au avut smerenie. Şi care zice că-i sfânt îi înşelat de diavol. 

Sfinţii, ei nu s-au socotit că-s buni, ci că sunt nevrednici, gunoiul pământului. Uite, asta e. Şi când vei auzi pe cineva că se recomandă el ca sfânt, acela e înşelat de diavol. 

Atâta a iubit Dumnezeu omul smerit, încât i-a iertat şi păcatele pe care le-o făcut. Dumnezeu îi plin de bunătate, dar Dumnezeu nu iartă mândria. Toate păcatele le iartă, dar mândria nu o iartă!

Şi cel ce se mândreşte cade în curvie. Asta e cu cel ce se mândreşte… 

Adică Duhul Sfânt îl lasă în părăsire. Şi când vede că a căzut, pe urmă-l doare capul, dar pe urmă învaţă smerenia. 

Uite asta e, asta-i treaba… Şi ca să nu ne părăsească Duhul Sfânt, trebuie să-ţi zici aşa în minte: toţi sunt mai buni şi eu sunt cel mai păcătos.

Şi când îmi vine gândul să zic ceva să mă răzbun, îi spui aşa la gând: „Am să-i zic, dar nu azi – am să-i zic mâine“. 

Până mâine, mai zic o rugăciune, mai fac rugăciuni la noapte şi Duhul Sfânt va izgoni acele duhuri şi mâine nu-i mai zic nimica. Astfel te bucuri că ai putut birui răutatea din tine. Asta-i treaba…

Mai zic: prin smerenie, prin căinţă, se poate repara, dacă mai sunt zile şi mai este viaţă. Dar când o pus mâinile pe piept şi o ieşit sufletul, cu atâta o rămas. 

Omul cât îi în viaţă se poate întoarce din păcat, se poate să facă din cele bune, mai bune, şi s-ar putea să facă din cele bune, mai rele.

Spunea cineva: „Dacă ai un copac cu fructe şi n-are frunze, se pot vătăma fructele”. Aşa mi-a spus un părinte. 

Mi-a spus că de vreau să mă fac călugăr, cât pot, să doresc a fi nebăgat în seamă. 

Dacă eu caut să fiu nebăgat în seamă, atunci Duhul Sfânt mă ajută. Iar mai ales nu am voie să mă supăr nici pe cei mari, nici pe cei mici. Dacă eu mă supăr că nu m-o băgat în seamă, am pierdut tot, am chicat pradă vrăjmaşului… Vai de mine! Dumnezeu să vă ajute!

Duhul cel Sfant in multe feluri il trezeste pe suflet.

 Sunt unele vedenii sau visuri care se repeta si de trei ori pe noapte, dar si diavolul poate sa faca treaba asta.

Sau cand te rogi la Dumnezeu sa-ti descopere ceva, atunci Duhul Sfant iti poate descoperi.

Si ceea ce vezi prima oara vezi si a doua oara si a treia oara la fel, si atunci ai lacrimi de umilinta si multa smerenie.

Niciodata de cand ma stiu calugar si nici acum, nu am avut curajul sa-i cer si nu i-am cerut lui Dumnezeu nimic!

Sporul nostru este asa: toti care s-au trezit cu sufletul, n-au altceva de facut decat sa planga, si numai prin plans vom capata mila lui Dumnezeu. Alta cale nu mai este, caci omul cand plange si suspina din inima, atunci toate duhurile, toate ispitele se retrag, si atunci are o minte care intelege sanatos.

Dar cat timp sunt impietrit, nu pot deosebi binele de rau. Foarte mult ajuta lacrimile care ies din inima cu multa smerenie, cu multa cainta.

Un sfant parinte spune asa: „Striga la Dumnezeu prin fapte bune“.

Iar cand vezi ca nu poti face nicio fapta buna, foarte mult ajuta sa inmultim smerenia.

Sa vedem pe toti mai buni, sa avem mila de toti, chiar si de eretici

Sa ne rugam la Dumnezeu: „Doamne, lumineaza-le mintea, sa se intoarca la Adevar“, pentru ca Duhul Sfant si pe ei ii va primi, daca se vor smeri. Ei au patima asta: se incred in ei, nu in Dumnezeu, si n-au evlavie la sfinti.

Duhul cel Sfant s-a salasluit in inimile tuturor mucenicilor care au cautat sa biruie patimile trupesti si sufletesti si sa slujeasca Bunului Dumnezeu.

Iar sectele si chiar credinciosii care se incred in ei insisi, sau se cred ceva, sau cred ca sunt mai buni ca altii, sunt de plans. Doamne, fereste!

Un sfant avea o smochina si se ruga plangand: „Doamne, nu ma lasa, ca ma lupta gandul sa mananc smochina aceea” – el se lupta ca sa poata birui acel gand.

Bunul Dumnezeu celor ce se lupta cu acele mici, le va da puteri sa se lupte si cu cele mari. Cei care nu se pazesc de cele mici, fara sa vrea cad in cele mari.

Foarte mult ajuta marturisirea si cainta.

Pentru sectari este bine sa ne rugam, dar nu la Sfanta Liturghie. Rugaciunea pentru aproapele este ca o milostenie duhovniceasca.
Ras si gluma sau asprime?

Cum se tanguieste inima dupa Dumnezeu?

Daca ai simtit inima – si numai asa o poti simti: daca duci o viata de pocainta si-ti pare rau – doresti mantuirea.

Atunci Duhul Sfant te indeamna sa zici „Doamne Iisuse…“, si asculti cu urechea sufletului si-l pui pe gand, care iese din inima, sa zica „Doamne Iisuse…“. Atunci vei capata rugaciunea asta a inimii.

Daca rad si glumesc, pierd!

Sa fiu aspru cu mine, sa ma inchid.

Calea de mijloc. Unele dati, mai bine sa pierd, numai sa nu jignesc pe aproapele.

Dar nici prea multa gluma, pentru ca atunci pierd in partea cealalta”.

Parintele Proclu Nicau, “Lupta pentru smerenie si pocainta”, Editura Agaton, Fagaras, 2010